Horia sima

17. CE-AM GASIT LA PLOIESTI

Când am ajuns la Ploiesti, m-am îndreptat mai întâi spre sediul organizatiei de Prahova. Vroiam sa vorbesc în primul rând cu seful judetului, Profesorul Mihail Tase, de la care asteptam sa primesc informatii mai precise privitor la cele întâmplate pe Valea Prahovei. Sechestrarea Profesorului Iorga avusese loc la Sinaia, localitate ce cadea în raza organizatiei de Prahova. Echipa plecase de la Bucuresti, dupa declaratia lui Atanasiu, dar patrunsese în judetul condus de Tase. Cum si-au permis membrii acestei echipe sa faca razii pe Valea Prahovei fara consimtamântul prealabil al sefului judetului?

Mare mi-a fost amaraciunea când la sediul organizatiei n-am gasit decât niste tineri care faceau de paza, între altii, fratele sefului de judet, Gheorghe Tase. Nimeni nu stia sa-mi spuna unde e seful de judet sau cum poate fi gasit. Asa ceva nu mai pomenisem. Stia ceva Profesorul Mihail Tase de raidul echipei de la Bucuresti si a preferat sa dispara ca sa nu fie implicat în actiunile ei? Nici pâna astazi n-am putut sa descifrez enigma. Este adevarat ca era aproape de miezul noptii si nu avizasem pe nimeni de precipitata mea sosire. Sau poate desfasurarea de forte militare pe Valea Prahovei l-a determinat pe Tase sa se ascunda ca sa nu cada victima unei arestari?

Atunci cu cine sa vorbesc? Hai, zic catre însotitorii mei, sa-l cautam pe seful politiei legionare. Aici m-a întâmpinat aceeasi enigma. Nici Gheorghe Cârciumaru, seful politiei legionare, nu era de gasit. Ce se întâmpla cu acesti oameni? O organizatie cu sefi care se ascund. Stiau ceva de sechestrarea Profesorului Iorga si au preferat sa dispara, pâna se va limpezi situatia, pentru a nu fi implicati în raspunderile actului?

La sediul politiei legionare am fost condus de Ioan Boaca, Gheorghe Tase si Ioan Radulescu, aceiasi tineri pe care i-am gasit la sediul organizatiei. Ei îmi spun ca în cladirea politiei legionare s-ar gasi arestati un grup de evrei comunisti. Unde sunt? Vreau sa-i vad. M-a dus la un garaj din aceeasi cladire si acolo am descoperit vreo 20 de indivizi într-o stare jalnica. Erau întesati unul lânga altul, în picioare, pe un spatiu restrâns. Se vedea dupa mutra lor ca erau oameni mai simpli si îmbracati prost. Mi s-a facut mila de ei. Un om care a stat în închisoare si stie ce-i suferinta între gratii, nu are nici o placere sa vada astfel de spectacole. Le-am spus celor trei tineri sa-i puna în libertate chiar în noaptea aceea. A fi cineva de convingeri comuniste, nu îndrituieste arestarea lui, afara de cazul ca e prins în activitati subversive si atunci locul lui nu e aici, ci la Tribunal. Într-adevar, în scurta vreme dupa plecarea mea, au fost pusi în libertate.

Am plecat repede, caci eu venisem sa dau de urmele echipei care opera pe Valea Prahovei. Dar daca, dupa moartea lui Iorga, le-ar veni în gând sa savârseasca alte atentate? Cine stie din inspiratia cui lucreaza? Trebuie gasiti si imobilizati cât mai repede.

Unde sa ne informam? Hai sa mergem la Prefectura Judetului. Aici, un functionar somnoros ne-a spus ca Prefectul Judetului, Marin Stanescu, nu este la Ploiesti, ci se afla la o vila a lui, în oraselul Câmpina. Din sondajele facute la Ploiesti, am aflat de o alta nenorocire în perspectiva. Echipa implicata în cazul Iorga s-ar afla acum în drum spre Câmpina, unde ar avea de gând sa puna mâna pe Prefectul Judetului si sa-l ucida.

Alta groaza m-a cuprins. Am sarit în masina si cu cei trei însotitori, Rosu, Biris, si Stoicanescu, am pornit cu cea mai mare viteza spre Câmpina.

 

18. LA CÂMPINA

”O nenorocire nu vine niciodata singura”, zice proverbul. Atâta ar mai trebui acum sa fie ucis si Marin Stanescu, un bun prieten al lui Mihai Antonescu, coleg de Universitate cu el.

Am ajuns la Câmpina pe la unu noaptea. Locuinta Prefectului era pazita de jandarmi. Când a vazut Marin Stanescu ca o masina se opreste în fata casei lui, a crezut ca i-a sunat ceasul din urma. Fusese si el informat ca se pregateste suprimarea lui si de aceea a cerut Legiunii de Jandarmi sa-i trimita câtiva soldati de paza. Acestia patrulau prin curte.

Cei din casa – Marin Stanescu cu sotia lui – nu vroiau sa ne lase sa intram. Abia dupa ce s-a legitimat Biris, au deschis usa. Vazându-ma si pe mine, s-a linistit. I-am explicat de ce ma gaseam pe Valea Prahovei, în speranta ca îi pot salva pe Iorga si Madgearu, care au fost sechestrati de legionari necunoscuti. Aflând la Ploiesti ca se gaseste si el în pericol, am pornit în goana spre Câmpina spre a-l lua sub ocrotire. M-am oferit sa dorm în noaptea aceea în casa lui, împreuna cu însotitorii mei, spre a nu se întâmpla ceva rau. A acceptat si ne-a gazduit cu toata bucuria. Ne-a dat ceva cald de baut si niste scaune pe care sa motaim. Nici el nu primise vreo stire pâna atunci despre soarta lui Iorga si Madgearu.

La scurt interval dupa intrarea noastra în vila Prefectului, jandarmii au semnalat o masina suspecta, care trecuse încet prin fata casei în directia Sinaia si apoi s-au întors si au luat-o spre Ploiesti. Sa fi fost aceasta echipa care ridicase pe Iorga? Nu puteam întelege ce vroiau oamenii acestia si cu Prefectul? Este adevarat ca Marin Stanescu nu era legionar si chiar avusese oarecari frictiuni cu organizatia locala, dar de aici pâna a-l suprima, e o distanta. Numai niste descreierati sau agenti provocatori puteau sa planuiasca uciderea lui. Nu stiu nici pâna astazi în ce masura informatia era adevarata, dar în atmosfera de atunci, când echipa-fantoma circula pe Valea Prahovei, nimic nu-mi parea imposibil.

Abia ne asezasem la masa, pentru a gusta ceva, si suna telefonul. Era Legiunea de Jandarmi, care-l anunta pe Prefect ca s-a gasit cadavrul Profesorului Iorga pe teritoriul comunei... Probabil ca de abia acum se comunicase stirea si la Bucuresti, la Presedintie. Despre Virgil Madgearu lipsea înca orice urma.

Desi numai aveam nici o speranta sa fie Iorga în viata, totusi oficializarea mortii lui, stire ce se va afla mâine în toata tara, mi-a dat un nou soc.

Am petrecut restul noptii pe scaune, în asteptarea confirmarii celeilalte vesti cutremuratoare. N-am închis ochii, asteptând sa sune din nou telefonul. Când s-a facut bine ziua, Prefectul mi-a confirmat ca s-a gasit si cadavrul lui Madgearu.

Nu mai aveam nimic de facut pe Valea Prahovei. Misiunea mea de salvare a lui Iorga si Madgearu nu reusise din cauza unor circumstante adverse. Acuma nu mai ramânea altceva de facut decât sa ma întorc în Bucuresti, pentru a înfrunta un nou uragan de mânie al Generalului Antonescu.