Cultul ortodox se distinge prin uniformitatea şi stabilitatea sa; el este adică guvernat de reguli şi norme precise şi fixe, unanim admise, şi se exprimă în forme definitiv stabilite, care sunt aceleaşi pentru toţi credincioşii ortodocşi din orice parte a lumii. Trăsătura aceasta, comună cultului ortodox şi celui catolic, îl deosebeşte fundamental de cel al confesiunilor protestante. În ortodoxie, uniformitatea şi stabilitatea cultului contribuie şi la păstrarea unităţii de credinţă şi de duh dintre diferitele Biserici ortodoxe naţionale. Puţinele şi neînsemnatele diferenţe constatate din timp în timp trebuie puse pe seama dezvoltării organice şi în acord cu cerinţele vremii. Oricum, ceea ce este bun şi conform Tradiţiei sau Doctrinei este acceptat iar ce nu se încadrează nu rămâne mult în structurile cultice. Respectul şi fidelitatea faţă de regulile şi rânduielile vechi păstrează unitatea organică a Ortodoxiei.
Iată ce ne spune un renumit liturgist catolic, despre Ortodoxie pe care o pune în antiteză cu modificările liturgice survenite după Conciliul II Vatican: «În Răsărit se evită anarhia nu apelând la lege ci la respectul faţă de o tradiţie vie. O creştere neîntreruptă, organică, graţie unor modificări nesemnificative în ele însele şi mai puţin dramatică […] faţă de transformările programate în birou».42
«Siguranţa ce derivă dintr-o rugăciune către Dumnezeu în formele cunoscute de Sf. Vasile şi Sf. Ioan Hrisostom ar putea fi considerate (de occidentali) ca un semn de imobilitate. Dar istoricul liturgist împins în tentativa frenetică de a creiona dezvoltarea liturghiilor în Răsărit, nu poate decât să zâmbească în faţa acestor acuze îndreptate spre riturile răsăritenilor. În realitate, a existat mereu o creştere înceată, lentă şi aproape imperceptibilă. Cu toate acestea, e mai uşor de observat pentru un istoric că este vorba de un proces natural şi nu împlinit graţie unui «fiat» venit de “sus” … şi impusă de o reformă neprevăzută,proiectată de o comisie …».43
Dostları ilə paylaş: |