I. Introducere în studiul Liturgicii Ce este Liturgica?

Muzica şi poezia liturgică

Mai ales competiţia cu arienii duce la dezvoltarea imnografiei liturgice care, sub diversele ei forme, va contribui la înfrumuseţarea cultului. Marii poeţi şi imnografi creştini, dintre care cei mai cunoscuţi sunt Roman Melodul, Ioan Damaschinul, Cosma Melodul, Andrei Criteanul, sunt şi buni cunoscători ai doctrinei Bisericii.

Acţiunea terapeutic-catartică a muzicii este cunoscută lumii antice păgâne. Biserica nu o refuză. Refuză însă instrumentele muzicale considerându-le prea legate de banchetele de la sărbătorile păgâne. În schimb este acceptată muzica vocală. Apare acum şi un gen muzical nou – antifonariul (Un imn cu un refren cântat alternativ de două grupuri). Pentru a da slavă Dumnezeului celui Prea Înalt, şi pentru că gloria sa este nu doar inefabilă ci şi indicibilă se dezvoltă acum genul muzical jubilus sau tiriremul – melodii cu silabe care nu alcătuiesc nici un cuvânt ci sunt folosite doar ca suport pentru melodie. Acest gen muzical exprimă cel mai adecvat tensiunea interioară dintre bucuria şi dragostea pentru Dumnezeu combinate cu tentativa de a exprima omeneşte misterul divin.

Toate aceste compoziţii muzicale şi poetice încep a fi grupate în colecţii, apărând astfel primele cărţi de slujbă: troparologhioane, evhologhiu, liturghiere, etc.
***

Din punct de vedere al teologiei liturgice epoca aceasta este caracterizată de tendinţa interpretării ritualului liturgic în chei mistico-simbolice. Dionisie Areopagitul, Gherman al Constantinopolului, Maxim Mărturisitorul sunt doar câteva dintre numele unor comentatori ai lucrărilor liturgice de la care ne-au rămas memorabile pagini de teologie liturgică şi sacramentală.