6. Cultul creştin după epoca iconoclasmului
O scurtă încetinire o provoacă iconoclasmul (secolele VIII şi IX) mai ales în domeniul artei creştine şi al cultului sfinţilor. După înfrângerea lui completă, asistăm însă la fixarea definitivă a cultului sfintelor icoane, care ia acum un avânt deosebit, dar şi al sfinţilor şi al moaştelor şi relicvelor. Stilul bizantin, mai ales în pictură şi arhitectură, capătă o formă definitivă în perioada patriarhului Fotie şi a Paleologilor.
Ieşind victorioşi din disputa cu puterea seculară iconoclastă, monahii de la Studion vor controla pentru o bună bucată de vreme viaţa liturgică (dar nu numai) din capitală. Vor impune tipul liturgic monastic, catedralei mai întâi, apoi, prin intermediul acesteia, bisericilor de mir din imperiu.
Odată cu încheierea perioadei patristice sau cu ultimul Sinod ecumenic ( Niceea, 787) se încheie şi evoluţia majoră a cultului Bisericii Ortodoxe, în formele lui esenţiale şi fundamentale. În tot cazul, la sfârşitul primului mileniu şi înainte de marea schismă (1054), cultul ortodox se poate considera definitiv constituit şi dezvoltat aproape în formele pe care le are şi azi. Puţine sunt elementele noi, care se vor adăuga de aici înainte, până în secolele XIV-XV. Aşa, de exemplu, din vechile colecţii de imne liturgice se formează şi se califică treptat cărţile de cult pentru folosinţa cântăreţilor bisericeşti: Ceaslovul, Octoihul, Triodul, etc.
Dostları ilə paylaş: |
