I: Şi-a schimbat oare capitalismul înfăţişarea
Yüklə 285,61 Kb.
|
| în ce constă opoziţia marxismului faţă de naţionalism, ai preluat o parte din propaganda anti-marxistă despre marxism şi te-ai apucat să declari într-adevăr război “ideii naţionale”, nu doar reprezentanţilor cu adevărat extremişti (deci inerent procapitalişti) ai acestora. La fel, oamenii muncii cu sentimente religioase puternice îţi pot refuza sprijinul pentru că unii anticomunişti aflaţi în slujba burgheziei i-au minţit că noi, marxiştii, vrem să “distrugem religia şi bisericile”, dar ţi-l pot refuza şi pentru că tu, în calitate de activist marxist, în loc să studiezi mai bine în ce constă opoziţia marxismului faţă de religie, ai preluat o parte din propaganda anti-marxistă despre de marxism şi te-ai apucat, în faţa credincioşilor, să distrugi icoanele, cărţile de rugăciuni, să înjuri cele sfinte, nu doar pe reprezentanţii cu adevărat reacţionari ai cultului, să zicem ortodox etc. Mare greşeala ai face procedând aşa, şi atunci nu ar trebui deloc să dai vina pe “duşmănoasa propagandă anticomunistă” ci doar pe propria ta necunoaştere a marxismului.
Este deci nevoie să vedem în amănunt care este atitudinea marxismului faţă de naţionalism sau religie, să vedem în amănunt în ce constă opoziţia marxismului faţă de acestea, în vederea eliminării confuziilor, în vederea uşurării propagandei noastre în rândul maselor stăpânite de asemenea concepţii, în vederea uşurării smulgerii lor de sub influenţa naţionaliştilor sau teiştilor cu adevărat reacţionari. În cazul naţionalismului am văzut că marxiştii nu sunt împotriva “sentimentului nobil al dragostei faţă de naţiunea ta” ci doar împotriva acelui naţionalism care uneşte pe muncitori cu burghezia, care, în numele “unităţii naţionale” înţeleg, în condiţiile capitalismului, “unitatea claselor”. Nu suntem împotriva muncitorilor care se duc la stadion să încurajeze echipa naţională, nu, nu suntem împotriva lor, dar suntem categoric împotriva celor care îi învaţă pe muncitori să încurajeze proprii lor tâlhari capitalişti în cazul unei lupte cu alţi tâlhari capitalişti, duse de fapt nu de cele două tabere de tâlhari ci de muncitorii lor. Nu suntem împotriva suporterilor echipei naţionale a Rusiei dar suntem, şi am fost, chiar dacă, regretabil, nu toţi dintre noi, şi nici măcar cei mai reprezentativi dintre noi (vezi cazul lui Raul Castro, Chavez sau Daniel Ortega, deşi ei, după cum am văzut, au scuze pentru aceasta), suntem împotriva celor care cer muncitorilor ruşi să susţină oligarhii “naţionali” ai Rusiei împotriva celor ai Georgiei sau chiar ai Statelor Unite. Chiar şi în cazul naţiunilor asuprite de imperialism nu putem susţine unitatea muncitorilor cu burghezia “lor” naţională decât, aşa cum am văzut, numai temporar, până la învingerea imperialiştilor şi numai în condiţiile menţinerii unei largi independenţe, mergând până la hegemonie, independenţe care să ne permită să luptăm cu burghezia naţională în bune condiţiuni după alungarea imperialiştilor. Nu avem nimic cu sentimental naţional, dar avem cu cei care, în numele acestuia, vor să îi menţină pe muncitori sub supremaţia oligarhilor “de acelaşi neam”, oligarhi cu care dorim să luptăm fie imediat, în cazul celor ai puterilor imperialiste, oricare ar fi ele (din nou, aviz ziuganoviştilor!), fie după o anumită perioadă de timp, în cazul celor ai naţiunilor asuprite de acestea. Opoziţia noastră faţă de naţionalism nu se reduce, în esenţă, decât la acest aspect- fiindcă promovarea urii faţă de muncitorii altor ţări şi naţiuni nu este, în definitiv, decât un derivat al acestuia, al unităţi împotriva naturii dintre muncitori şi cei care îi exploatează. Cum stau lucrurile în cazul religiei? Atitudinea marxismului faţă de religie trebuie neapărat înţeleasă în contextul luptelor înverşunate pe care clasele progresiste le dădeau împotriva celor reacţionare, mai întâi burghezia împreună cu ţăranii şi cu muncitorii împotriva nobililor, apoi muncitorii, împreună cu ţăranii şi cu micii patroni împotriva burgheziei şi a ce mai rămăsese din nobilime (în multe cazuri nobilimea s-a menţinut puternică şi după victoria burgheziei, de pildă la noi după 1859 şi 1866). În toate luptele cu cei exploataţi nobilimea şi burghezia se sprijineau pe Biserică- oricare ar fi fost aceasta. În Spania alianţa între Biserică şi Stat era atât de puternică încât, se ştie, regii Spaniei, jefuitori nu doar ai poporului lor ci şi ai popoarelor dintr-un areal în care “Soarele nu apunea niciodată”, se numeau “regi catolici”. În Franţa alianţa dintre monarhie, nobilime şi Biserică era, înainte de 1789, atât de puternică încât preoţii au fost (uneori pe nedrept, dar de cele mai multe ori, pe drept) printre victimele favorite ale revoluţionarilor. În Rusia ţaristă, se ştie, ţarul era considerat un reprezentant al lui Dumnezeu pe Pământ şi în toate bisericile se închinau rugi faţă de “tătucul nostru pravoslavnic”. În China împăratul era de asemenea considerat “Fiul Cerului”, iar confucianismul era, prin birocraţii săi, pavăza sa cea mai importantă. În Japonia la fel, împăratul era considerat o persoană divină, urmaş al zeiţei Soarelui Amaterasu. În India împărţirea societăţii în caste (cu tot cortegiul său de nedreptăţi) este considerată de religia hindusă drept conformă cu voia zeilor, împărţirea în privilegiaţi (dintre care unii mai bogaţi decât mulţi privilegiaţi ai Occidentului) şi dezmoşteniţi, vrednici să fie stropiţi, în caz de “neascultare”, cu acid, este considerată ceva la fel de firesc ca venirea musonului. În afară de aceasta religia a fost, din cele mai vechi timpuri, un duşman al progresului ştiinţific, un duşman al cunoaşterii, deci, implicit, din nou un duşman al celor mulţi, pentru că pe cine trebuie, în principiu, să servească cunoaşterea, ştiinţa, în ciuda acaparării lor de către cei bogaţi, decât pe cei mulţi? Să amintim lupta dusă de Biserică împotriva heliocentrismului, să amintim de persecutarea lui Copernic şi a lui Galilei, să amintim de arderea pe rug a lui Giordano Bruno. În zilele noastre nici un reprezentant “serios” al bisericilor nu mai propagă geocentrismul, dar mai sunt mulţi care susţin o altă pseudoştiinţă, şi anume creaţionismul. Trebuie să înţelegem bine că acest creaţionism este o pseudoştiinţă la fel de mare ca geocentrismul sau ca rasismul. În sprijinul evoluţiei există nu doar dovezi de ordin logic, majoritatea celor de care dispunea Darwin când scria “Originea Speciilor”, dar şi, foarte important, dovezi directe sub forma “verigilor lipsă” (missing links). Pe vremea lui Darwin acestea abia se descopereau- de exemplu Archaeopteryx-ul, strămoşul semi-reptilian al păsărilor, prin 1860, iar în cazul strămoşilor omului nu existau deloc, de aceea creaţioniştii îi luau pe Darwin şi pe elevii săi în bătaie de joc, spunându-le- vedeţi, nu puteţi explica cum a apărut omul, nu aveţi nici o dovadă palpabilă că omul s-ar trage din maimuţă, tot explicaţia noastră este mai bună. Dar oamenii de ştiinţă evoluţionişti nu s-au lăsat bătuţi şi, tot căutând, au găsit şi mult-cerutele “dovezi palpabile”, în forma mai întâi a pitecantropului, apoi a sinantropului şi a diverselor specii de australopiteci. Sigur, unele din acestea s-au dovedit falsuri, vezi Omul de Piltdown (Eoantropul) sau Hesperopitecul, dar majoritatea, marea majoritate, s-au dovedit cât se poate de autentice, detractorilor evoluţionismului nemairămânându-le decât să se lege de amănunte cu totul nesemnificative pe care nu are rost să le menţionăm aici. Să adăugăm că astăzi avem nu doar verigi de legătură ci, în unele cazuri, serii întregi, care arată nu doar un pas evolutiv ci mai mulţi. De exemplu putem urmări foarte frumos evoluţia calului de la Eohippus şi Orohippus, mici şi cu patru degete la membrele anterioare şi trei la cele posterioare, până la calul actual, cu un singur deget (adaptare pentru fugă), trecând prin asemenea verigi de legătură, prin asemenea “dovezi palpabile” ca Mesohippus mai mare şi cu trei degete, toate atingând pământul, apoi Merihippus, tot cu trei degete, dar numai unul atingând pământul. Putem de asemenea foarte frumos urmări evoluţia cetaceelor (balene şi delfini), de la mamifere copitate, adaptate vieţii terestre, cum era Pakicetus, până la specimenele pisciforme, total adaptate traiului în mări şi oceane, de azi, trecând prin forme semiacvatice precum Ambulocetus apoi prin forme în totalitate acvatice dar având în organizarea lor mai multe vestigii ale traiului terestru decât cele de azi (vezi Dorudon, Basilosaurus etc.). Vreţi dovezile palpabile, iată-le ! Lupta contra religiei a fost deci necesară atât datorită piedicilor de tot felul, de la cele mai mici la cele mai mari, pe care le-a pus progresului ştiinţific, cât şi piedicilor pe care le-a pus luptei pentru emanciparea maselor exploatate prin sprijinul pe care l-a dat asupritorilor lor, sprijin la care se adaugă faptul că, în multe cazuri, bisericile erau ele însele exploatatori din cei mai mari- vezi cazul Germaniei în pragul Reformei- războiul ţărănesc german a avut o puternică componentă anti-clericală nu numai prin sprijinul pe care Biserica îl dădea nobililor ci şi prin faptul că slujitorii ei erau ei înşişi nişte mari feudali, trăind într-un lux princiar de pe urma muncii de rob a ţăranilor, vezi de asemenea cazul Ţărilor Române, unde Biserica stăpânea, înainte de secularizarea lui Cuza din 1863, nu mai puţin de un sfert din pământuri, fiind deci de departe moşierul cel mai mare, asupritorul cel mai mare atât al ţăranilor români cât şi al robilor ţigani. Lupta contra religiei este şi azi necesară în măsura în care exponenţii săi continuă să exploateze poporul, să apere pe exploatatori, să stânjenească progresul ştiinţific propaganda tot felul de teorii neconforme cu realitatea. Ba chiar este la fel de necesară ca oricând având în vedere sprijinul pe care nu mulţi ci foarte mulţi din aceşti exponenţi îl dau celei mai pseudoştiinţifice campanii din ultima vreme, anume campania anti-comunistă. Sprijinul pe care îl dau clericii şi fundamentaliştii religioşi prigoanei anticomuniste, faptul că mulţi dintre ei şi-au exprimat dorinţa de a apare pe post de martori ai acuzării în “procesul comunismului”, acesta este cel care ne deranjează în mod deosebit pe noi, nu, cum cred unii, credinţa în Dumnezeu luată în sine. Nu ne deranjează faptul că oamenii cred, nu ne deranjează faptul că oamenii se roagă, nu ne deranjează faptul că oamenii au icoane şi se închină la ele. Nu ne deranjează nimic din toate astea. În definitiv, cine poate spune cu absolută certitudine că în infinitatea Universului (dacă acceptăm ipoteza multiversului, propusă de mulţi fizicieni de renume, atunci Universul chiar este infinit, Big-Bang-ul nereprezentând, cum speră mulţi creaţionişti, începutul “din nimic” a tot ceea ce există ci doar începutul unei părţi din “tot ceea ce există”), că în această infinitate nu există într-adevăr fiinţe atât de avansate încât nouă să ne apară întocmai ca nişte zei? Fiinte care sa nu fie de fapt dumnezei in sensul teologic al cuvantului- adica in acela de fiinte atotoputernice- dar care sa apara oamenilor simpli drept zei, capabili de pilda de oricare din minunile descrise in Biblie dar in raport cu cei de acelasi nivel cu ei sa para la fel de limitati ca oricare dintre noi in raport cu oricare dintre noi? Fiinte asemanatoare cu entitatea Q din Star Trek sau cu un programator “divin” daca admitem ipoteza ca Universul nostru e doar o simulare, dar care ar putea la randul lui sa fie simulate de un simulator inca si mai perfectionat si tot asa la infinit, caz in care- daca s-ar si putea demonstra!- am fi indreptatiti sa afirmam cu tarie ca nu doar masa si energia sunt unul si acelasi lucru dar si masa si informatia sunt manifestari ale aceluiasi fenomen, caci intr-o susccesiune infinita, fara inceput si fara sfarsit, nimeni n-ar putea spune unde se sfarseste masa dintr-o simulare si unde incepe informatia din calculatorul celui care simuleaza? Daca aceasta credinta in asemenea finite nu implica atitudini reactionare, anti-stiintifice, anti-evolutioniste si anti-marxiste, ei bine aceasta credinta nun e deranjeaza absolute deloc! Dar ce ne deranjează totusi pe noi, dragi exponenţi şi susţinători de frunte ai religiei, ce ne deranjează pe noi este o dată faptul că îi apăraţi pe cei care asupresc poporul, iar încă o dată faptul că ne atacaţi în mod direct, că vorbiţi de “crimele noastre abominabile”, care ar întrece chiar “orice închipuire” şi ar justifica interzicerea noastră, ba chiar instaurarea unei noi forme de dictatură fascistă (fascismul, cel puţin în Japonia, la noi sau în Spania, a avut şi o puternică componentă religioasă, asta trebuie ştiut- “A Treia Cale” nu s-a deosebit de fapt prin prea multe de “Vechea Cale” feudală şi capitalistă pe care fasciştii pretindeau că o detestă “la fel de mult” ca şi “comunismul ateu”). Ne deranjează că vreţi să apăraţi nişte lucruri de fapt lumeşti, cât se poate de lumeşti, nu faptul că vreţi să apăraţi “cele sfinte”. Nu ne deranjează că apăraţi “spiritualitatea”, ne deranjează faptul că vreţi să apăraţi exact opusul ei, adică dominaţia cea mai abjectă care se poate închipui, dominaţia banului, dominaţia bogăţiei, ne deranjează faptul că în numele spiritualităţii apăraţi de fapt cel mai crud şi cel mai josnic materialism, şi în afară de asta cereţi condamnarea şi scoaterea legii a celor care chiar luptă, a singurilor care luptă cu acest hidos materialism. Ce aţi zice voi are dacă am începe şi noi să facem o listă a crimelor comise în numele religiei? Dacă am începe şi noi să publicăm studii despre genocidul cât se poate de real făcut, de exemplu, de-a lungul timpurilor, de creştini? Sigur, acestea sunt de fapt crime ale feudalismului, sclavagismului, capitalismului, care nu au nimic de-a face cu învăţătura în fond anti-scalavagistă, anti-feudală, anti-capitalistă a lui Isus. Creştinismul a apărut ca un protest al maselor în faţa exploatării capitaliste, acest lucru este indiscutabil şi, chiar dacă Isus nu a propovăduit revoluţia violentă asta nu schimbă acest lucru- deşi unele pasaje din Evanghelii pot fi interpretate în sensul că Isus, dacă nu a încurajat-o în mod explicit, în orice caz nu s-a opus, în principiu, acesteia. Dar faptul că aceia care au făcut crimele împotriva amerindienilor, crime care i-ar face şi pe cei mai înrăiţi satanişti să se cutremure, sau care au ars oameni pe rug în numele “dreptei credinţe” erau creştini, ba chiar slujitori ai Bisericii, este iarăşi indiscutabil. Faptul că împărăteasa bizantină Irina şi-a orbit propriul fiu este bine ştiut, dar faptul că ea a făcut acest act abominabil în numele apărării icoanelor, deci în numele credinţei, este iarăşi indiscutabil. Şi atunci- ce aţi zice Dumneavoastră dacă am începe noi acum un proces al creştinismuluiu? Credeţi oare că aţi ieşi din el cu faţa curată? Să ne amintim de spusele istoricului american David Stannard, autorul lucrării “The American Holocaust”- anume că între 1492-1890 colonialiştii europeni şi, apoi, nord- şi latino-americani, au exterminat, fie direct fie indirect, nu mai puţin de 100 de milioane (o sută de milioane, atenţie!) de amerindieni, şi că această exterminare a constituit “cel mai masiv genocid din întreaga istorie a umanităţii. Această estimare de 100 de milioane a cauzat mari controverse, şi nu doar din partea fundamentaliştilor creştini interesaţi atât în promovarea propriei agende reacţionare cât şi în prezentarea lui… Stalin drept “cel mai mare criminal” din istorie (deşi pe timpul lui Stalin populaţia URSS a crescut în mod fulminant, singura perioadă de scădere fiind războiul dezlănţuit de… Hitler- nu zice nimeni că un comunist trebuie să îl susţină automat pe Stalin, în multe privinţe- mai ales în cea a politicii faţă de naţionalităţi- el s-a îndepărtat mult de linia lui Lenin, şi eu l-am criticat personal în precedentele lucrări pentru aceste abateri, dar să spui că Stalin nu a fost, în lupta cu Hitler, un rău mult mai mic denotă o crasă ignoranţă în ale istoriei), dar şi din partea adepţilor exclusivismului evreiesc, ce poartă numele de sionism. Şi totuşi, dacă acceptăm această cifră (şi avem toate motivele să o acceptăm întrucât faimosul Bartolomeo de las Casas a estimat mai mult de 15 milioane de morţi numai pentru perioada 1492-1542, deci numai pentru o perioadă de o jumătate de secol faţă de cele patru cât a ţinut genocidul analizat de Stannard), totuşi dacă o acceptăm reiese că înainte să condamnăm comunismul, mult înainte chiar să ne gândim măcar să condamnăm ce au făcut comuniştii trebuie să ne gândim la o condamnare nu a lui Isus, nu a creştinismului în forma sa originară, predicată de Isus, ci la condamnarea a ceea ce am ajuns noi să cunoaştem sub numele de creştinism în ultimele secole, dacă nu chiar în cele aproape două milenii scurse de la oficializarea sa în Imperiul Roman. Creştinismul “oficial” este ideologia care a făcut cele mai multe victime din istoria umanităţii, cea mai ucigaşă ideologie a tuturor timpurilor, s-ar părea aşadar. Se poate într-adevăr spune şi aşa, căci acest creştinism oficial- nu trebuie să se creadă că noi atacăm creştinismul în general- a fost atât de mult legat de feudalism, sclavagism şi capitalism încât se poate, la rigoare, chiar confunda cu ele, mai ales că pentru o mare, foarte mare parte a perioadei analizate de Stannard religia nu era separată de stat, deci creştinismul nu se confunda cu sistemul social numai la figurat ci şi la un mod cât se poate de propriu- expediţiile de descoperire şi cucerire a Indiilor nu s-au făcut cu binecuvântarea activă a Bisericii, Columb, Cortes, Pizarro, Vasco Nunez de Balboa nu erau creştini din cei mai fervenţi, regii Spaniei care i-au trimis să “cucerească”, adică să jefuiască, să asuprească, să violeze, să tortureze, să omoare, nu purtau oare pomposul titlu de “Regi Catolici”? Exista, cel puţin în Spania atât de catolică a secolelor XV- XVI (şi chiar XVII- XVIII) vreo separare a Bisericii de sta? Şi nu vorbeşte oare Las Casas însuşi de “comportamentul despotic şi diabolic al- cui oare, al marxiştilor?- nu, al “creştinilor” ? Iată câteva exemple extrem de sugestive de barbarie creştină în insula Hispaniola, insulă pe care de altfel- aviz criticilor care spun că Stannard a “supraestimat” populaţia iniţială a Americilor- Las Casas o considera “poate cel mai dens populat loc de pe Pământ”, cu o populaţie de mai mult de 3 milioane de locuitori: “Şi creştinii i-au atacat cu o ploaie de lovituri până ce, în final, i-au supus pe liderii satelor. După aceasta ei s-au purtat cu atâta lipsă de ruşine că însuşi cel mai puternic şef de pe insulă şi-a văzut fiica violată de un ofiţer creştin.
Urmarea acestui extrem de “creştinesc” comportament din partea unor creştini zeloşi? Dacă la venirea lui Columb populaţia Hispaniolei trecea de 3 milioane de locuitori, pe vremea când Las Casas îşi scria rechizitoriul ea ajunsese să numere “abia două sute” 2. Iată ce înseamnă exterminarea adevărată, domnilor anti-comunişti, iată o exterminare în proporţie de nu mai puţin de 99%, domnilor anti-comunişti! Vă daţi seama Dumneavoastră, distinşi domni care ne condamnaţi pe noi în numele moralei creştine, vă daţi seama voi cât de morală poate fi o exterminare creştină în proporţie de nu mai puţin de 99%?! Şi nu are rost să aduceţi în discuţie faptul că nu toţi amerindienii au murit de pe urma masacrelor propriu-zise ci şi de pe urma epidemiilor, doar ştiţi prea bine că populaţiile asuprite, deposedate, înrobite şi terorizate sunt şi mult mai vulnerabile la epidemii decât celelalte. Nişte oameni terorizaţi e mult mai probabil să moară în masă de pe urma unor epidemii, chiar şi în eventualitatea în care nu le mai întâlniseră deloc până atunci. Doar, la urma urmei, de boli au murit şi mulţi din evreii deţinuţi la Auschwitz sau alte lagăre naziste, Anne Frank, de pildă, a murit de tifos, nu de Cyclon-B sau de glonţ, şi totuşi ea figurează la loc de cinste printre victimele Holocaustului împotriva evreilor. De ce, când este vorba de amerindieni, să ne facem că nu vedem acest lucru extrem de simplu? Are vreun rost să facem discriminări doar pentru motivul că victimele evreieşti ale lui Hitler şi călăii creştini ai amerindienilor sunt acum aliaţi împotriva “primejdiei islamice”? Noi credem că nu. Iată deci un exemplu care arată bine de ce lupta cu religia este, pentru marxişti, perfect justificată, de ce noi suntem mult mai îndreptăţiţi să acuzăm Bisericile decât sunt Bisericile îndreptăţite să ne acuze pe noi. Este oare corect, este oare moral, este oare conform cu spiritul creştin să te plângi pe toate drumurile de crimele altora dar crimele tale să nu le vezi? Crimele creştinilor din Hispaniola, crimele creştinilor din Mexic (unde exterminarea a fost numai în partea centrală “doar” de aproape 95% in 7 decenii, populaţia scăzând de la peste 25 de milioane în 1519 la doae 1,3 milioane în 1595), crimele creştinilor din Peru (unde exterminarea a fost “doar” de 94-96% într-un secol, iar în regiunile de coastă nu mai rămăsese practic nimeni 3), acestea cum trebuiesc oare privite? Oare nu e corect să afirmăm că, oricât au făcut comuniştii împotriva Bisericilor este cu mult, mult mai puţin decât au făcut de-a lungul timpurilor exponenţii acestora împotriva unor oameni absolut nevinovaţi, fie în calitate de complici ai exploatatorilor laici, fie în calitate de explotatori direcţi, fie în calitatea, cum se vede şi din citatul cu mare “greutate” de sus, de simpli ucigaşi stăpâniţi de sadism. Cine este oare îndreptăţit din punct de vedere moral să îl trimită pe celălalt la proces? Cine este mai vinovat oare din punct de vedere nu abstract ci din punct de vedere creştin- cel care omoară sau cel care omoară pe cei care au omorât până atunci? Cred că un răspuns obiectiv nu este greu de dat. Biserica- în multiplele ei variante- este cea care pur şi simplu nu are acest drept de a se implica în condamnarea comunismului pentru simplul motiv că nu este corect ca ucigaşul să facă procesul altora acuzaţi de omor. Noi marxiştii nu dorim distrugerea credinţelor religioase, dacă unii oameni vor să le aibă bine, dacă nu iarăşi bine. Nu avem nici un motiv să nimicim credinţa în fiinţe situate cu mult, ba chiar cu enorm de mult, deasupra noastră- în definitiv, cum am spus mai sus, nu există nimic în marxism care să excludă posibilitatea existenţei unor asemenea fiinţe- , credinţa în miracole, într-o răsplată dincolo de moarte. Nu dorim să nimicim nici credinţa nici credinţa instituţionalizată, “organized religion” cum este denumită ea în literatura anglo-saxonă. Dorim însă reformarea radicală a religiilor, în sensul ruperii de către liderii lor a oricăror legături cu exploatatorii pe care i-au slujit cu credinţă de-a lungul istoriei precum şi cu uneltele lor anticomuniste, de multe ori teroriste, pe care într-o mare măsură le-au binecuvântat. Ştim că există în lume creştini progresişti, oameni progresişti de toate religiile, demni urmaşi ai martirului poporului salvadorean Oscar Romero, şi dorim să colaborăm cu ei, dacă e posibil cât mai strâns. Bineînţeles însă că această reformare nu este posibilă fără exproprierea cultelor bisericeşti, adică prin trecerea vastelor lor proprietăţi în mâinile poporului (acolo unde este cazul), sau prin oprirea imediată şi totală a oricăror tentative de restituire a acestor latifundii pe care le-au deţinut înainte de precedentele noastre veniri la putere. Această expropriere este absolut necesară nu numai pentru a mai înlătura un exploatator între atâţia alţii, dar şi pentru a elibera cu adevărat pe credincioşii progresişti, a căror existenţă de sine stătătoare este imposibilă fără o ruptură de acest blestemat sistem al exploatării omului de către om. Biserica nu trebuie să fie moşier, slujitorii ei nu trebuie să fie privilegiaţi, iată care este primul pas, absolut obligatoriu, pe calea reformării ei, reformare care poate fi de altfel, prin prisma celor spuse de Isus, interpretată şi ca o reînsănătoşire. “În ziua de astăzi Biserica nu mai propovăduieşte învăţătura lui Christ”, spunea muncitorul revoluţionar marxist Ernest Everhardt episcopului Morehouse în nemuritoarea capodoperă a lui Jack London “Călcâiul de Fier” 4. De una singură ea nu va reuşi să se întoarcă de unde a plecat. Numai revoluţia marxistă o va putea ajuta să facă asta. Departe de a urmări distrugerea religiei, revoluţia marxistă va putea în fapt să realizeze adevărata împlinire a idealurilor ei. Bucureşti, 23 iunie 2011 Contact: raduvmihai@yahoo.com Note:
Cuprins:
Note………………………………………………………………………………………10 II: Comunism, egalitarism şi “natura umană”……………………………………………11 Note………………………………………………………………………………………22 III: Despre compromisuri……………………………………..24 Note………………………………………………………………………………………47 IV: Despre socialism şi religie…………………………………………………………………...48 Note………………………………………………………………………………………55 Yüklə 285,61 Kb. Dostları ilə paylaş:
|