Icenţă,2012 N. B. Sinteze orientative realizate de studenţi. Se recomandă şi parcurgerea integrală a programei

Sfintele Taine (TTDE, p. 175-180)

De la Cincizecime la Parusie, Hristos Se arată, Se manifestă şi stă de faţă prin Duhul Sfânt în viaţa liturgică a Bisericii, prin Cuvânt şi prin Taine.

Cuvântul Taină (mysterion-jurământ) are mai multe sensuri: misterul lui Dumnezeu, adică planul divin de a reuni totul în Hristos; Cina Domnului sau darurile euharistice sfinţite; sacramente, cele şapte, porţi ale împărăţiei”.

Tainele aparţin iconomiei mântuirii, Hristos punând în ele puterea harului pe care acestea o comunică acolo unde celebrantul şi primitorul nu ridică obstacole.

Temeiul biblic al tainelor este cuvântul lui Hristos:, Eu am venit pentru ca oamenii să aibă viaţă şi din belşug s-o aibă” (In. 10,10). Ele sunt acte pe care Hristos le-a ales să împărtăşească harul Său dumnezeiesc, în mod văzut, celor care vor crede în El după înălţarea Sa. Astfel, El a voit să rezidească Trupul Său tainic, Biserica. Deci de la Cincizecime la Parusie, opera lui Hristos pentru Biserică are un caracter sacramental, adică se actualizează prin Duhul Sfânt, prin Cuvânt şi prin Taine, în trei direcţii: Duhul face anamneză, pomenirea întrupării, morţii şi învierii lui Hristos, Duhul împărtăşeşte harul prin semne văzute, Duhul anticipează comuniunea sfinţilor, dând arvuna împărăţiei lui Dumnezeu.

Biserica practică cele şapte Taine cu înţelegerea că Hristos cel înviat trimite Duhul Său cel Sfânt să-i ungă şi să-i consacre pe cei ce cred, făcându-i părtaşi la moartea şi învierea Sa.

Taina comportă două elemente: forma exterioară şi harul conferit prin ritual, între care se operează o comunicare reală în care harul necreat transcede creatul. Este vorba de simbol, în sensul de împerechere mistică între realitatea divină şi cea umană, care face posibilă curgerea vieţii lui Dumnezeu în viaţa oamenilor. Prin rugăciunea Bisericii, cu puterea Duhului Sfânt, acest schimb este eficace, adică harul transformă şi transcede realitatea.

Lucrarea harului nu se porneşte dacă preotul şi comunitatea nu se află în stare de rugăciune. Numai în ambianţa rugăciunii se produce întâlnirea cu Dumnezeu şi se face primirea darurilor.

Caracteristicile comune ale Tainelor

A. Instituirea. Tainele sunt celebrate în Biserică de preoţi, în numele lui Hristos şi după voia Sa. El este autorul Tainelor. Prin cuvintele de instituire, El a anticipat ceea ce se va face şi se va da în Taine, prin Duhul Care continuă opera Sa.

B. Numărul. Biserica a recunoscut şapte Taine, fără să dogmatizeze numărul lor. Din sec. II, Biserica vorbeşte de cele două taine: Botezul şi Euharistia, iar din sec. IV ea recunoaşte Botezul, Mirungerea şi Euharistia, ca formând un unic ritual de iniţiere. Din sec. XII, Tradiţia ortodoxă practică cele şapte Taine. Unii văd în numărul şapte un simbol al universalităţii Bisericii şi al plenitudinii.

C. Cauza eficacităţii Tainelor stă în faptul că Hristos însuşi este celebrantul lor, Care intervine cu prezenţa şi cu lucrarea Sa nevăzută prin rugăciunea şi prin mâinile preoţilor. În Taine ne atingem în mod văzut de Hristos nevăzut. În ele, Biserica recunoaşte puterea, forţa, lucrarea lui Hristos prin Duhul pentru poporul Său. Biserica a primit, iconomia Tainelor lui Dumnezeu” (I Cor. 4, 1), ele au fost de la început încredinţate Bisericii, care în calitatea ei de, adunare preoţească” participă la preoţia lui Hristos

Harul nevăzut devine efectiv prezent şi lucrător prin ritual. Ritualul este mai mult decât un semn, el semnifică, dar şi comunică în acelaşi timp harul, e o poartă a harului care conduce la realitatea nevăzută a lui Dumnezeu. De aceea, forma sacramentală a Tainelor se realizează prin: - semnele văzute, exterioare: rugăciuni, binecuvântări, ritualuri;

- Prezenţa şi lucrarea celebrantului, episcop sau preot hirotonit în mod canonic.

Rugăciunea sau invocarea Duhului completează formula sacramentală, deoarece Hristos, Care operează prin mâinile preotului, Se arată şi stă de faţă prin Duhul Sfânt. Ritualul şi cuvintele de instituire devin eficace prin epicleză.

Cu toate că harul sacramental al Botezului se dă gratuit, mărturisirea de credinţă în mod personal este absolut necesară. Credinţa deschide porţile harului. Ea este o pregătire şi o cale spre Taine deoarece prin credinţă se face anamneza, pomenirea, recunoaşterea istoriei mântuitoare a lui Hristos, pe care creştinul o reţine ca pe propria lui istorie, în Taine. Taina face posibilă întâlnirea personală cu Hristos şi, mai cu seamă, convertirea personală în mediul acestei experienţe.

D. Preotul nu poate să celebreze singur, în afară de contextul liturgic., Acolo unde sunt doi sau trei” (Mt. 18, 19-20), Duhul Sfânt este prezent şi lucrează ca răspuns la rugăciunea şi la invocarea Bisericii. De altfel, toate Tainele gravitează în jurul Euharistiei şi se fac în contextul Liturghiei, adică în prezenţa comunităţii. Taina este înţeleasă ca act eclezial, ca eveniment bisericesc săvârşit în numele comunităţii şi în perspectiva apartenenţei la Biserică a celui ce o primeşte.

E. Preotul sau episcopul nu celebrează, in persona Christi” şi nici nu reprezintă sau înlocuieşte Persoana lui Hristos. Iisus Hristos celebrează şi săvârşeşte Tainele:, Tu eşti Cel Ce aduci şi Te aduci, Cel Ce primeşti şi Cel Ce Te împarţi” (Heruvicul). Preotul este doar slujitorul Său, mâna prin care Hristos binecuvântează. De aceea, preotul nu spune:, eu te botez...” pentru că Dumnezeu este Cel Care botează, ci el foloseşte formule care arată intervenţia directă a lui Dumnezeu:, se botează”.

F. Tainele nu lucrează automat sau magic, doar prin însuşi faptul că ritualul e săvârşit corect (ex opere operato). Spre deosebire de practica latină introdusă târziu la Roma, potrivit căreia, în Taina Euharistiei, cuvintele de instituire constituie forma Tainei şi deci prin ele se operează, transsubstanţierea” darurilor, ortodocşii cred că Hristos a spus cuvintele de instituire o dată pentru totdeauna, iar preotul le actualizează în memoria comunităţii, dar numai prezenţa şi lucrarea Duhului Sfânt, ca răspuns la epicleza (invocarea) preotului şi a Bisericii, operează prefacerea darurilor euharistice. Teoria ex opere operato, după care Taina posedă eficacitatea ei mântuitoare în virtutea celebrării ei, deoarece Hristos este Cel Care efectuează mântuirea în Taine şi nu celebrantul, nu poate să justifice lipsa epiclezei, chiar dacă ritualul Tainei e împlinit conform intenţiei Bisericii.

G. Tainele nu sunt invalide din cauza slăbiciunii preoţilor. Totuşi, eficacitatea Tainelor nu poate fi atribuită unei formule în sine a ritualului strict, independent de ceea ce crede preotul şi comunitatea sa. Ex opere operato arată semnul sacramental care produce efectul său prin sine însuşi, nu în virtutea celui care-l face; ex opere operantis desemnează actul care are eficacitate sacramentală în virtutea celui care îl face. În acest sens, Tainele care sunt săvârşite de schismatici şi eretici nu sunt valide, deoarece ritualul nu este ceva magic. Epicleza în gura unui eretic nu e validă, deoarece, deşi forma exterioară e respectată, el nu crede efectiv în conţinutul ei.Tot mai mulţi recunosc astăzi autenticitatea tradiţiei sacramentale şi liturgice ortodoxe, în special: Botezul prin întreita afundare în apă, urmat de Mirungere şi unit cu Euharistia; primirea copiilor la Euharistie; valoarea unei epicleze în ritualul Tainelor. Tocmai de aceea, practica sacramentală ortodoxă nu doreşte să fie înglobată în contextul unor teze care nu-i aparţin, de pildă ex opere operato.