Icenţă,2012 N. B. Sinteze orientative realizate de studenţi. Se recomandă şi parcurgerea integrală a programei

1.3 Chipul înnoit al lumii. Parusia sau a doua venire a Domnului

Caracterul apofatic-pnevmatic al acestui eveniment plin de mister este subliniat în cuvântul Sfântului Apostolului Petru (2 Pt. 3, 10), unde lumea cea nouă e anticipată de o descompunere a lumii actuale, dovedind că chipul lumii acesteia, care s-a adaptat vieții de după căderea oamenilor, trebuie să treacă printr-o adevărată descompunere pentru a se înnoi, așa cum omul trebuie să treacă prin moarte pentru același motiv. Dar acest act de consumare care precede apariția chipului nou al lumii trebuie să se producă cu iuțeală de fulger, căci Sfântul Apostol Pavel spune că cei vii se vor preface într-o clipă (1 Cor. 15, 52), deci într-o clipă va trebui să se petreacă și prefacerea lumii și învierea morților. Desfacerea chipului actual al lumii va fi în același timp apariția ei într-un chip nou, efect care nu e propriu focului material. Arderea aceasta fulgerătoare are o cauză superioară

Și are ca scop curățirea lumii de zgura răului și o punere a ei într-o stare de transparentă spirituală. Dar poate că arderea e o îmbinare de cauze superioară și naturală.

Această prefacere a lumii are cauza oricum în apropierea Domnului de lume. Ea poate să fie exclusiv efectul luminii și al „focului” spiritual al trupului Domnului. Sfântul Simeon Noul Teolog spune însă pe de o parte că lumea se va preface „la un semn al lui Dumnezeu”, pe de alta, că se va preface „arsă de focul dumnezeiesc”, deci nu de un foc material, natural. Tot acesta vorbind despre solidaritatea între apariția chipului nou al lumii și apariția trupurilor înviate spune că trupurile oamenilor nu trebuie să învie și să devină nestricăcioase înainte de înnoirea tuturor făpturilor așa cum prima dată s-a zidit lumea nestricăcioasă și pe urmă s-a plăsmuit omul, la fel trebuie să se facă zidirea nestricăcioasă, ca împreună cu ea să se înnoiască și să se facă nestricăcioase și trupurile oamenilor, ca să se facă iarăși duhovnicești și nemuritoare și să locuiască într-o locuință nestricăcioasă, veșnică și duhovnicească.

Sfântul Grigore Palama explică cum nu spiritul va fi văzut prin materie, ci materia prin spirit, cum lumea fără să dispară material, va f atât scăldată în spiritualitate.

Lumea nouă și trupul nostru înviat un grad maxim de imaterialitate și de spiritualitate prin îndumnezeirea după har, păstrând totuși materialitatea și sensibilitatea după natură și făcându-se toate acestea medii de maximă transparență a sufletului pnevmatizat, a Dumnezeirii. Explicând aceste lucruri prin analogi: așa cum o sticlă rămâne totuși sticlă și razele solare ce trec prin ea primesc prin ea o anumită frumusețe și un mod nou de a se face sensibile, dată fiind capacitatea sticlei de a se face un mediu special al transmiterii acelor raze. „Căci noi devenim asemenea îngerilor, nu prin natură, ci prin vrednicie”. Materia transfigurată, în starea de înviere, tot materie rămâne.

Lumea devenită un mediu desăvârșit, un organ transparent al dumnezeirii, își va descoperi în același timp frumusețile ei nebănuite. Sfântul Simeon vorbește de flori spirituale și numește lumea întreagă duhovnicească și inteligibilă, nemaifiind o lume de obiecte exterioare persoanelor.

În viața de veci lumea va înceta de a fi obiect folositor pentru trupul nostru, devenind conținut sufletesc prin frumusețe. Lumea va deveni atunci de o mare frumusețe, căci va fi curată, pentru că trupurile incoruptibile nu vor mai avea nevoie de ea pentru consum și oamenii nu se vor mai lupta plini de griji pentru a-și procura cele necesare din ea. Frumusețea condiționează și exprimă altfel cea mai înaltă revelație a spiritului personal, a legăturii intime a spiritului cu realitatea într-o comuniune cu alte subiecte.

Sfântul Simeon Noul Teolog spune că din pricina păcatului încă n-a moștenit pământul nici un om, nici nu i-a devenit întreg locuință, nici nu a stăpânit în el decât preț de un pas. „Căci toți ne-am făcut și suntem și vom fi străini și trecători în el, toți ne simțim oarecum străini în el, cum arată Scriptura. Când însă se vor uni deplin toate cele pământești cu cele cerești, atunci drepții vor moșteni pământul care se va înnoi, pe care îl moștenesc cei blânzi, pe care-i fericește Domnul”. Spiritul omului nu se va mai simți străin de lumea văzută, căci va fi și ea spiritualizată și nu va fi trecător, ci veșnic în această lume.

De spiritualitatea acelui chip al lumii ține și nestricăciunea. Aceasta de asemenea e solidară cu nestricăciunea trupurilor înviate. Dacă trupurile înviate nu beau și nu mănâncă, nu primesc și nu elimină nici o materie și deci nu se corup, substanța lumii va trebui să fie corespunzătoare lor. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că prezenta coruptibilitate a substanței se datorește păcatului. Lumea va putea să aibă în viața viitoare o altă formă de existență și o altă mișcare. Și omul se poate hrăni altfel din ea: se poate hrăni cu energia ei iradiantă și de viață dătătoare. Iar viața și mișcarea ei pot fi necontenit revelatorii, ajutând la sporirea tuturor în comuniune. E o viață și o mișcare prin care ea va rămâne totuși aceeași, cum este cântarea ce o cântăm, cuvântul ce-l rostim, care ne devin tot mai intime, ne revelează alte și alte frumuseți și sensuri, ne hrănesc prin puterea lor spirituală nu numai sufletul, ci și trupul. Va fi o mișcare pe verticala spirituală, pe liniile convergențelor spirituale și a asimilării tot mai depline a materiei de către spirit. Indefinitele fețe ale realității nu trebuie să se succeadă prin dispariția altora și altora, ci să coexiste, revelând în ele înseși alte și alte adâncimi și complexități spre contemplare, spre asimilare interioară comună tot mai accentuată. Nu va fi în ea tristețea morții și a trecutului care înghite totdeauna fețele realității.

1.4 Învierea morților. Natura trupurilor înviate

Metodiu din Olimp a pus învierea trupurilor în legătură cu înnoirea lumii, pe baza argumentului că Dumnezeu n-a creat nimic în zadar. Moartea trupurilor și sfârşitul chipului actual al creației se datorează păcatului, care a intrat în ele, și au scopul ca trupul omenesc și substanța lumii să se cureţe de îngroșările de pe urma păcatului, prin moarte, pentru a putea fi readuse în existență curate și spiritualizate, subțiate.

Față de cei ce spuneau că oamenii vor fi ca îngerii și deci nu vor mai primi trupurile, Metodiu din Olimp observă că Dumnezeu a avut un scop când a creat pe oameni ca oameni, și pe îngeri ca îngeri. Ar fi injurios pentru Dumnezeu să cugetăm că pe urmă S-a răzgândit și schimbă pe oameni în îngeri. Omul va învia cu trupul. Teoria aceasta a fost respinsă de cel dintâi cu argumentul că „forma” nu se poate despărți de „carne”, ci se strică cu ea; apoi cu acela că tocmai din această cauză „forma” care ar învia n-ar mai fi „forma” din viața aceasta, ci altă „formă”.

Metodiu mai atribuie lui Origen ideea că sufletul are prin fire acea „formă”, ca organ care își va forma sau se va dezvolta într-un trup eteric, foarte fin.

Lossky vorbește de un „trup universal” după înviere. Astfel prin penetrația reciprocă, membrii împărăției lui Dumnezeu „dobândesc o unitate concretă de existență”. Mai precis, Lossky afirmă că trupul fiecăruia va fi universal ca al lui Hristos, fiind oarecum purtătorul trupurilor tuturor și al lumii întregi. Prin această teorie se pot explica două lucruri: întâi, cum tot ce a trecut prin trupul unuia în viață se va afla iarăși în trupul acesta universal, dar nu în mod egoist. Al doilea, cum fiecare e părtaș de toată fericirea tuturor și se împărtășește de viața întreagă a împărăției cerurilor. Trupurile înviate fiind pnevmatice, socotim și noi că sunt mai presus de impenetrabilitatea naturală a trupurilor pământești. Dar, aplicarea teorie penetrabilității, opusă impenetrabilității pământești, ni se pare că are și ea ceva de ordinul naturii. Lossky pare să supună trupurile înviate altor două categorii naturale, opuse dar nu superioare categoriilor naturale ale trupurilor pământești: în primul rând el pare să destrame trupul înviat, în al doilea rând lasă impresia că insul, făcându-se purtătorul trupului universal, nu mai are experiența trupului personal propriu, nici a trupurilor celorlalți ca trupuri distincte și că realitatea specifică a fiecăruia e destrămată și înecată în trupul universal.

Lossky ține să afirme că deși fiecare membru al împărăției cerurilor e posesorul trupului universal, aceasta nu înseamnă că locuitorii cerului „nu au trupuri individuale deosebite unul de altul”, că își „pierd existența personală individuală”; în împărăția lui Dumnezeu se păstrează și se realizează și în trup în chip desăvârșit caracterul autentic individual al fiecărui om.

Misterul trupului înviat și al universului restaurat e misterul materiei înduhovnicite. Dar materia nu e o uniformitate monotonă, ci e organizată în unități legate între ele prin „rațiunile” lor. Iar trupul omului este tot așa de mult destinat eternității în unicitatea lui, ca și sufletul lui, ca și persoana lui. Prin Duhul Sfânt se transfigurează trupul individual al Domnului pe Tabor, anticipând starea lui de după înviere și de la a doua venire.

Sfântul Grigorie de Nyssa spune că trupul înviat va lepăda unele funcții actuale, necesare vieții pământești, și va primi unele duhovnicești. Creștinismul admite un fel de materialism mistic, cunoaște o sfântă materie. Căci sfânt este trupul Domnului prin a cărui primire se sfințesc și trupurile noastre.

Sfântul Maxim Mărturisitorul socotește că sfântul, deci cu atât mai mult omul ceresc, se caracterizează prin îndumnezeirea trupului, prin depășirea oricărei dualități, sau contrarietăți între suflet și trup, datorită Duhului care le înduhovnicește și îndumnezeiește pe amândouă. Amândouă sunt stăpânite de afecțiunea față de Dumnezeu.

Alta va fi starea trupurilor înviate ale păcătoșilor. Vor fi și ele incoruptibile, însă în același timp capabile să simtă chinurile. Vor avea și ele o neputrezire în sens rău, ca o carne veșnic vie. Unii teologi catolici, cred cred că ele nu se vor înălța în văzduh, ci vor rămâne pe pământ în semn de dispreț.

Sfântul Ioan Damaschin spune că „focul veșnic nu va fi material, ca cel cunoscut de noi”. Ne e greu să admitem că Dumnezeu folosește creația Sa ca mijloc de chinuire veșnică. Noi am încercat mai înainte să arătăm că „lumea” în care trăiesc păcătoșii este o slăbire halucinantă a lumii, o acoperire a ei în întunericul total individualist, în care s-au scufundat ei. Această desfigurare halucinantă a lumii trebuie să aibă și o anumită legătură cu realitatea ei materială, odată ce trupurile înseși ale păcătoșilor, ca trupuri înviate, având o consistență materială, nu poate fi lipsită de orice bază materială externă. Aceste trupuri fiind și ele incoruptibile și lipsite de nevoia consumării, trebuie să aibă un fel de subțirime spirituală. Sfera materială în care sunt plasate ele poate să fie constituită aproape numai pe materia spiritualizată în mod tenebros a trupurilor lor, dintr-un fel de legături între purtătorii lor și între demoni, constituind împreună un fel de lume de umbre, cu dimensiuni mai de grabă halucinante decât reale. Aceasta poate face ca nici locuitorii acestei lumi să nu vadă lumea de lumină și de supremă realitate a drepților, socotind-o ireală și uitând de cei ce se află în ea, precum nici drepții, să nu vadă lumea subiectiv halucinantă și oarecum ireală a celor din ea și pe aceștia înșiși.