Ideologie şi mit în lingvistica românească

4. Ideologizarea

Presiunea politică se poate urmări în mai multe situaţii:

a) încercarea de modificare a limbii;

b) pătrunderea în textele lingvistice (ştiinţifice, didactice şi practice) a tezelor ideologice;

c) orientarea cercetării şi a învăţământului către anumite direcţii şi neglijarea altora; cazul extrem fiind cenzura explicită (texte interzise)⁸.

Ultima situaţie este cea mai complicată, pentru că direcţiile cercetării sunt determinate de mai mulţi factori, iar acelaşi fapt poate avea valori diferite. De exemplu, structuralismul lingvistic românesc era un fenomen firesc în epocă, integrându-se în paradigma ştiinţifică internaţională a momentului (anii ’60-’70). Dezvoltarea sa foarte puternică a constituit însă un fapt de istorie locală, ambiguu, interpretabil în două moduri aproape opuse: ca opoziţie faţă de sistem, pentru că structuralismul era perceput ca un mod de sustragere faţă de presiunile politice (domeniile formale fiind cel mai puţin ideologizabile) şi de sincronizare cu Occidentul, în tradiţia francofonă şi francofilă, dar şi ca o formă de compromis cu presiunile sistemului (pentru că el corespundea „mitologiei ştiinţifice a comunismului”, se revendica de la formaliştii ruşi şi avea, în continuare, în Occident, reprezentanţi de stânga).

Toate situaţiile de mai sus se pot regăsi, în momente diferite, în forme care nu permit întotdeauna să li se vadă specificul. Încercarea de modificare a limbii ar părea tipică doar pentru faza iniţială, de instaurare a regimului totalitar, în care s-au lansat propuneri orwelliene, uşor ridiculizabile, de a elimina din limbă anumite cuvinte şi de a impune în uz altele. Totuşi, chiar şi în faza de stabilitate şi aparentă dezideologizare, a persistat o formă mai subtilă de modificare: prin obsesia normativă a cultivării limbii.

Am împărţit temele ideologice după un criteriu cronologic, care nu are însă valabilitate absolută; de fapt, unele dintre temele primei etape au persistat, intrând în contradicţie cu temele ulterioare; era tipic pentru totalitarismul comunist ca orice contradicţii produse de revizuirile ideologiei să fie acceptate ca atare, eventual sub acoperirea generoasă a formulei „dialectice”.