-Vicleşugul este răutatea diavolească de care s-a folosit satana ca să înşele pe Adam. El este dogma făţărniciei, temelia mîndriei şi a lăcomiei (Matei 12, 39; 13, 39; Luca 20, 20; II Cor. II, 12; Efes. 6, 16). Cel ce vine cu vicleşug la cele sfinte, spre a le spurca ca Simon Vrăjitorul (F. Ap. 8, 21) trebuieşte vindecat cu grijă şi după ce s-au epuizat toate' mijloacele de îndreptare, cel învechit în rele trebuieşte alungat şi afurisit pînă se va îndrepta (Prov. 26, 20-28; Matei 22,18; Luca 11, 39; Rom. 1, 29; I Ioan 3,12).
-"Iar dacă se va dovedi că vreun episcop a minţit în privinţa comuniunii acelor eretici donatişti, spunînd că a intrat în comuniune, şi se dovedeşte că el însuşi ştie că ei nu au intrat în comuniune, acela să piardă chiar episcopia". -Cart. 124.
CCXLVIIL VISELE
2029.-Visele sînt acţiuni de cunoaştere mintală şi activitate
sufletească în timpul somnului. Ele au două cauze: a). Vise
naturale născute din activitatea psihologică a vieţii omului,
potrivit cu starea sa trupească, preocupările familiale şi
năzuinţele către scopurile urmărite; b). Vise profetice provocate
din elemente bune sau rele, îngeri sau demoni, din afara eului
omenesc, potrivit cu starea sa morală şi religioasă, sau cu rostul misiunii sale în biserică sau societate, după exemplul Iui Iosif (Fac. 37, 4141).
-Orice om bun sau rău poate avea, mai mult sau mai puţin vise profetice, de multe ori amestecate cu cele naturale. Greutatea mare constă în posibilitatea de a face deosebire între ceea ce este natural şi supranatural, în ceea ce este activitate psihică şi în ce măsură visul, sau o parte a lui, poate fi profetică. Datorită acestui fapt, se cere foarte multă prudenţă şi chibzuială în apreciere. Se recomandă multă stăpînire de sine în apreciere, de cele mai multe ori visele profetice, n-au scopul de a arăta de mai înainte desfăşurarea lucrurilor de viitor, ci numai de a suscita conştiinţa şi atenţia de sine, deşteptînd o presimţire socială (F. Ap. 19,21), pentru pregătitea morală de a trăi evenimente ce se apropie. "Au nu era inima noastră arzînd întru noi?" (Luca 24, 32). Sf. Petru după ce a trecut evenimentul a putut face deosebire între vis şi realitate (F. Ap. 19,2-12).
-"Sînt vise profetice care se referă numai la viaţa persoanei ce presimte (F. Ap. 20, 22) sau al altui om (Matei 1, 20), însă oamenii superiori, care au o predeslinaţie misionară sau socială deosebită, au vise profetice, împletite cu aspecte de prevedere a viitoarelor evenimente atît pentm ei cît şi pentm alţii, cum a fost cu Iosif (Fac. 37, 40-41). Alţii au vise, de cazuri foarte rare, prin care li se descoperă chiar desfăşurarea exactă a evenimentului; alţii în cele mai multe cazuri vise simbolice lesne de priceput (Jud. 7, 13), iar alţii grele de tîlcuit (Daniel 2,4), şi greutatea înţelegerii lor au semnificaţia educativă a imprimării adînci în atenţia cu răspundere pentm măreţia faptului prevestit" (Fac. 28,12-20).
-Proorocii, apostolii şi unii dintre marii sfinţi din toate vremurile au devenit oamenii marilor excepţii religioase. Ei după ce au trăit o viaţă de înaltă ţinută morală şi adîncă pricepere a tainelor, susţinută de iluminarea harică, spre sfîrşitul vieţii, au trecut de la visurile profetice simple (loii 2, 28), la visuri-viziuni sau vedenii superioare, extatice, unde omul se răpeşte în sfere superioare de existenţă şi cunoaştere, şi acolo ia act de cele constatate, nu atît de mult prin puterea discursică a raţiunii, ci mai ales prin puterea de înregistrare a unor realităţi, care i se oferă cu scopul de a le face cunoscut fraţilor lor, în măsura în care ei sînt în stare să le cunoască, iar el să le exprime, cum găsim Ia lezechiel, Daniel şi Apocalipsă. La această situaţie nu se poate ajunge prin voinţa omului, ci numai prin predestinaţia specială a Iui Dumnezeu, cu scop misionar faţă de care noi oamenii de rînd, nu putem face altceva decît să ne plecăm genunchii inimii întru ascultarea celor deja de ei descoperite (Luca 1,3-38; 2-25-38; F. Ap. 2,1-21; 7,55-57; II Cor. 12,1-10).
2033.-"Vin la om multe vise căci acel lucru pe care omul îl are în
minte, îl iubeşte să cîştige şi să dobîndească toată ziua, de aceea noaptea
îl vede în vis; vin visele şi de la draci vin şi de la stomac, cînd mîncăm
prea mult şi se îmbată, vin şi de la Dumnezeu că de multe ori
dumnezeieştii îngeri cu visuri ne îngrozesc şi ne sperie pe noi şi de multe
ori şi sufleUd ca un cuvîntător şi gînditor ce este, cunoaşte mai înainte şi
arată omului nişte lucniri, însă drept aceea cîte vise va vedea omul, care,
se arată pentm îndreptarea şi întoarcerea de la rău la bine, numai pe
acelea să le iubească". -ILT, p. 360.
CCXLIX. VÎNĂTOAREA
-Vînătoarea animalelor sălbatice nu este oprită pentru mireni (Fac. 27, 7) căci ele au aceeaşi menire ca şi cele domestice de a servi omului de hrană, ca şi iarba cîmpului. însă, se osîndeşte cruzimea şi satisfacţia sadică de vînătoare (VI ec 51; Fac. 10, 9-10; 21-20; I ec. 16,16; Mihea 7,2). Orice slujitor al bisericii care se ocupă cu vînătoarea este oprit şi aspru osîndit. Pescuitul este îngăduit şi clericilor (loan 21,3-14).
-"Preotul negustor să se părăsească de a sluji. Preotul vînător sau la craiul alergător după vînat, sau va umbla cu annele, care sînt păgîneşti, şi nu creştineşti, de treaba numai a voinicilor cînd merg la război, unui astfel de preot nu i se cade să fie preot". - PBG, 51.
CCL. VOMITAREA
2036.-Vomitarea se poate provoca din mai multe cauze: a), din
natura trupească prea sensibilă; b). din pricina boaletor şi c). din
pricina abuzurilor alimentare. Cînd vomatul este provocat din
natura sensibilă sau boală, fără voia omului, el nu poate fi canonisit
însă cînd el provine din cauza lăcomiei şi a beţiei este păcat vrednic
de osîndă, mai ales după împărtăşanie. Orice om trebuie să aibă
grijă ca să înlăture orice fel de pricină a vomatului şi potrivindu-şi
nevoile vieţii în aşa fel, ca să nu păcătuiască nici faţă de sine şi nici faţă de Dumnezeu (V. împărtăşania).
-"Preotul de va sluji liturghie şi după aceea va lua şi va mînca şi se va îmbăta şi apoi va vărsa, să aibă pocanie şase luni şi o mie de metanii pe zi. Iar fără de saturare şi fără de beţie şi de vreo boală oarecare va fi lui aceasta, să se canonisească 40 de zile şi metanii soo". -PBG, 7.
-"Preotid şi diaconul, fără a sluji liturghie şi care se va ospăta şi va vărsa, să se pocăiască 40 de zile, aşijderea şi călugăml". -PBG, 51.
-Preotul care va vomita din pricina băuturii în ziua în care a slujit, se afuriseşte 40 de zile, iar de va vomita în alte zile cînd n-a liturghisit , douăzeci de zile se afuriseşte. Iar dacă este beţiv, se afuriseşte definitiv pînă la dovedita îndreptare. -Trcbnic p. 526.
-"Omul mirean de se va îmbăta şi de va vărsa... să nu se împărtăşească tot anul pînă în 200 de zile şi metanii 12 în zi". -PBG, 88.
-"Mireanul care va vărsa după împărtăşanie din pricina multei mîncări şi băuturi, acela se canoniseşte 40 de zile şi să facă cîte 100 de metanii pe zi, iar de va fi vărsat din pricina boalei se canoniseşte uşor şi cu socoteală". -ILT, 170 (I Post. 48).
CCLI.
VORBE MURDARE
2042.-Vorbe murdare scot numai cei ce au şi inima necurată
căci gura vorbeşte din prisosinţa inimii. "Adevăr grăiesc vouă că în
ziua judecăţii îşi vor da seama de tot cuvîntul rău, care va ieşi din
gura lor. Căci din cuvintele tale te vei îndrepta şi din cuvintele tale te
vei osîndi" (Matei 12, 24,37 şi Prov. 9,12;I Petru 3,10). Scriptura osîndeşte
pe vorbăreţul veacului acestuia (I Cor. 1, 20), pe cei ce vorbesc
cuvinte putrede şi imorale (Efes. 4, 29; 5, 4-6; Colos. 3, 8) şi pe cei ce
bîrfesc pe aproapele (Tit. 3, 2; Iacob 1, 26; 2, 2-10; V. Defăimarea).
CCLII. VRĂJITORIA
2043.-Vrăjitoria este lucrarea ascunsă a diavolului sub diferite
forme mai mult sau mai puţin simple. Culmea vrăjitoriei este
atinsă prin spiritism (Lev. 19, 31; Deut. 14, l; Apoc. 16, 14). Scriptura
veche pedepsea cu moartea pe vrăjitori (Ex. 22,18; Num. 23,25). "Dacă
vreun om sau vreo femeie cheamă sufletul vreunui mort, sau se
îndeletniceşte cu vrăjitoria să fie pedepsit cu moartea, fiind ucis cu pietre, iar sîngele lor să cadă asupra capului lor" (Lev. 20,6 şi 27; Deut. 18,
10; I Regi 28; I Cor. 10, 13; Is. 8, 19; F. Ap. 16, 16; Gal. 5, 20). Cel ce se duce la vrăjitori dă dovadă de necredinţă în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, socotind că poate să bea şi din paharul Domnului şi din al diavolului (I Cor. 10,20-21; II, 6,14-18).
-Chiromanţia sau chirologia este ştiinţa cunoaşterii felului de a fi după forma mîinii şi a degetelor, după liniile pielii şi a amprentelor degetale. Grafologia este ştiinţa de a se cunoaşte caracterul cuiva după forma scrisului. Fizionomia este ştiinţa de a cunoaşte felul de a fi al cuiva după înfăţişarea feţii şi a corpului. Prenologia sau craniologia este ştiinţa după care se poate cunoaşte caracterul, mai ales capacitatea intelectuală a cuiva după unghiul facial, structura craniului şi a creierului. Toate acestea au temelia în studiul natural, biologic şi anatomic, unde se poate întrevedea ceva cu privire la persoanele în cauză, dar niciodată nu i se poate cunoaşte cu preciziune viitorul aşa cum pretind acei specialişti exaltaţi după ocultism cu înfăţişare misterioasă şi anormală.
-Astrologia sau căutarea în zodii, expusă atrăgător în horoscop, este pretinsa ştiinţă, prin care se poate cunoaşte felul de a fi, şi soarta cuiva, după zilele planetelor, şi a constatărilor astronomice. în realitate este o mistificare ocultistă, contrară adevărului şi osîndită de biserică fiindcă n-are nici o legătură cu ştiinţa astronomică sau adevărurile revelaţiei.
-"Ocultismul sau esoterismul este falsa ştiinţă cultivată de minţile înfierbîntate, prin care ocultiştii spun că posedă un simţ superior celor obişnuite, şi prin care ei ajung să cunoască rădăcinile adevămrilor. în realitate, nu este decît o înşelăciune a diavolului, care a înşelat pe oameni sub diferite fonne ale idolatriei, spiritismului şi altor practici, pornind de la anumite realităţi fizice şi psihice, pentm ca pe temeiul unui adevăr parţial, să ducă la o rătăcire şi mai mare a minciunii înşelătoare. Ocultismul se manifestă parţial sub alte nume, osîndite de biserică. Orice nume ar purta el, trebuieşte demascat şi osîndit, fiindcă orice fel de rătăcire cu cît conţine mai mult adevăr în ea, cu atît este mai periculoasă" (V. Dogmele).
-Ghicirea în cărţi sau cartomanţia, darea cu bobi sau în ghioc, ghicirea în cafea ca şi zborul păsărilor, sau cîntatui cocoşuiui sau a găinii, apariţia cucuvelei, ş.a., toate aceste tălmăciri şi prevestiri sînt înşelăciuni osîndite de biserică. Nimeni să nu se lase amăgit de unele coincidenţe ale ghicirii, căci în toate acestea lucrează pe de o parte mintea omului rătăcit, iar pe de altă parte inspiraţia diavolului.
2048.-în vechime oamenii învăţaţi se numeau magi (Fac. 4, 8; Matei
21,1), însă cu timpul au fost umbriţi de magii falşi, vrăjitori, şarlatani
şi înşelători, încît astăzi prin magie se înţelege totalitatea mijloacelor
oculte de a lucra misterios în sînul naturii, şi de a supune spiritele
nevăzute, ba chiar folosindu-se de numele lui Dumnezeu la comanda,
vrăjitorului ca să facă lucruri supranaturale, neobişnuite. Magia
prin care se face binele vicleşugului, se numeşte magie albă, iar cea
prin care se face răul se numeşte magie neagră. în realitate este o
aceeaşi lucrare drăcească, prin care diavolul se pune în slujba
omului vîndut Iui, pentru ca apoi acest om să-i aparţie totul în
muncile veşnice (Ex. 7,11-12 şi 22, 8-18; II Tim. 3, 8; Luca 10,18; Apoc. 12, 8-10).
-Magia care lucrează asupra minţii oamenilor prin numere adică numere cabalistice prin care se pretinde că ar reprezenta lucruri ascunse, pe care le descifrează numai magul, se numeşte magie cabalistică. Magia care se foloseşte de elementele naturale, geologice şi chimice ca pietre diferite, ape şi soluţii cu diferite amestecături se numeşte alchimie. Toate aceste fiind creaţiuni ale înşelăciunii, ele se osîndesc aspru (VI ec 61,65).
-"Cei ce se duc la vrăjitori, sau la aşa numiţii şutaşi precum şi la alţii asemenea, spre a învăţa de la ei ceea ce ar voi să li se descopere, să cadă sub canonul opririi de şase ani, potrivit cu cele hotărite de părinţi în privinţele lor. Sub aceeaşi pedeapsă trebuie să cadă însă, cei ce poartă urşi sau alte animale ca să joace, înşelînd pe cei mai neştiutori şi prezicînd norocul, soarta sau spiţa neamului, şi multe vorbe ca acestea, cum flecăresc cei rătăciţi, precum şi cei ce spun că alungă norii, vrăjitorii, prezicătorii şi fermecătorii. Insă dacă vor rămîne în aceasta şi nu se vor schimba sau feri de asemenea îndeletniciri minatoare şipăgîneşti, hotărîm să se îndepărteze cu totul de la biserică precum pomncesc sfintele canoane".-"Căci, ce părtăşie are lumina cu întunericul"- cum spune apostolul- sau ce potrivire este între biserica lui Dumnezeu şi idoli, sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul, sau ce înţelegere poale fi între Hristos şi Beliar". - ( I. Cor. 6,15, l6),VIec.61.
-"Focurile ce se aprind de unii la lună nouă, în faţa prăvăliilor, sau a caselor şi peste care sar, după un vechi obicei, poruncim să nu se mai facă de acum înainte. Deci oricine face astfel, dacă va fi cleric să se caterisească, iar dacă va fi mirean să se afurisească. Căci scris este în Cartea rv a împăraţilor: "Şi a ridicat Mânase altar întregii oşti cereşti în cele două curţi ale casei Domnului şi a trecut pe fiii săi prin foc, şi-i descînta, şi-i făcea să vorbească din pîntece. Şi a înmulţit pe cei ce prezic şi a mărit răutatea înaintea Domnului, spre a-L mînia". -vi ec. 65.
-"Prezicătorii şi cei ce urmează obiceiurile păgîneşti sau aduc în casele lor pe cei ce fac farmece sau curăţiri vrăjitoreşti, să fie supuşi sub canonul pocăinţei de cinci ani potrivit treptelor hotărite, trei ani să îngenunche şi doi ani să stea la mgăciune fără a se împărtăşi". -Ancira 24.
-"Se cuvine a se cere de la împăraţi ca să se distrugă rămăşiţele idolilor din toată Africa, fiindcă această rătăcire tinde a se răspîndi. Trebuie să se dărîme şi templele din ţarini şi locuri ascunse". -Cart. 58.
-"Cel ce mărturiseşte că a făcut vrăjitorie sau fermecătorie, se va canonişi cu timpul dat ucigaşilor (c. 8) iconomisindu-se după felul mămirisirii sale şi după felul cum s-a îndeletnicit cu acest păcat" (adică, dacă a făcut de voie ca ucigaşul intenţionat, dacă a fost înşelat de altul, sau numai a participat din curiozitate, ca şi ucigaşul fără voie).-Sf.Vasile 65.
-"Cel ce se dă la meşteşugul vrăjitoriei, sau la alte păcate asemănătoare, se va canonişi cu timpul dat ucigaşilor" (de voie 20 de ani, fără voie la 10 ani) -Sf. Vasile 72.
-"Cei ce fac vrăjitorie, sau urmează obiceiurile păgîne, sau adăpostesc în casele lor pe cei ce fac vrăji spre curăţire, să fie canonisiţi şase ani, un an să plîngă, un an să asculte, trei ani să îngenunche şi un an să stea la mgăciune cu credincioşii şi apoi se vor primi". - Sf. Vasile 83.
1 2057. -"Trebuie să cercetăm cu grijă pe cei ce se duc la vrăjitori, sau la cei ce făgăduiesc să facă farmece cu ajutoml diavolului. Este necesar să ştim dacă ei au păstrat credinţa cea întm Hristos, şi numai din cauza constringerii, sau a pagubelor grele, sau au făcut aceasta din dispreţ, faţă de credinţă, au alergat la ajutorul diavolului. Dacă ei au făcut aceasta din dispreţ faţă de credinţă, sau pentru că ei nu cred în Dumnezeul creştinilor, atunci vor fi supuşi canonisirii apostaţilor". "Insă dacă ei au făcut acest păcat din lipsa de curaj sau dintr-o nădejde amăgitoare vor fi trataţi cu aceeaşi îngăduinţă, ca şi cei care n-au putut să rabde furia chinurilor". -Sf. Gr. de Nisa 3.
2058.-"...Celor ce se îndeletnicesc cu vrăjitoria sau farmecile, se
scurtează cu trei ani canonul de pocăinţă, dacă se silesc să postească
zilnic cît mai mult timp, şi dacă gustă hrană uscată de post după
ceasul al noulea şi să trăiască în cea mai desăvîrşită evlavie, şi să
facă şi cîte 250 de metanii, atingînd pămîntul cu fmntea. Tot aşa se
canonisesc şi femeile care fac amulete şi se îndeletnicesc cu ghicirea
norocului". -I. Post. 22 (P. 32).
- "Acelaşi canon (c. 25, 26) se potriveşte pentru vrăjitori, ucigaşi, preacurvari şi pentm toţi care cad în păcate grele, dar prin rîvna şi devotamentul lor spre pocăinţă, sau se reduce canonisirea, sau se sporeşte". -1. Post .27.
-"Cînd cineva ia mana griului, sau altceva dintr-acelea, acesta iată că ştie lucnd dracului, ori din vin, ori din pîine, ori din altceva; de se va lăsa de aceasta, să aibă pocanie 4 ani şi metanii cîte 100 ". -pbg, 88.
-Fermecătorul, vrăjitorul, prezicătorul, vărsătorul de ceară, de plumb, sau cel ce leagă dobitoacele ca să nu le mănînce lupul, sau pe vreun bărbat şi femeie ca să nu se cunune, sau orice fel de farmece, douăzeci de ani să nu se împărtăşească dacă se pocăiesc. -Trebnic, p. 515.
-Preotul vrăjitor sub orice formă este caterisit. -Trebnic, p. 515, Laod. 36.
-Cei ce alcătuiesc descîntecele lor, folosindu-se de psalmi, de chemarea sfinţilor mucenici, de ai Maicii Domnului, de cărţi bisericeşti, de sfintele icoane, de cheia bisericii, iscodind semne prevestitoare ale viitorului, în caz de proces, de căsătorii, de furturi, de pagube, sau cîştiguri sînt stăpîniţi de duhul cel rău pitonicesc (Fapte X, 16-34; XIX, 13-20), osîndit de Dumnezeu alături de toţi femecătorii şi exploatatorii de cele sfinte -Trebnic p. 516.
-Unele descîntece se fuc Ia morminte ea să slăbănogească trupul cuiva, sau să-l silească Ia fapte rele, sau să-l zăpăcească la minte. Şi cel ce le face şi cel ce plăteşte, toţi greu se canonisesc. De asemenea şi cei ce descîntă sau merg Ia descîntătoare pentru a se vindeca, sau a cunoaşte viitorul prin bobi, sau să poarte buruieni, sau obiecte descîntate, toţi fac voia diavolului. -Trebnic. 516-18.
-Dacă cineva va păstra în gură sf. împărtăşanie pentru animale sau albine sau cu alte scopuri, 4 ani să nu se împărtăşească ca un vrăjitor. -Trebnic p. 526.
CCLIII. ZODIILE
206j6. -"A vorbi pentru noroc, pentru ursitori, pentru explicarea naşterilor, după zodii sau stele şi pentru citirile de stele, e lucru nebunesc şi fără de Dumnezeu... Insă bunătăţile şi răutăţile noastre se mişcă după a noastră singură voinţă". Sf. Sim. Tes. 1,6.
-Dacă se vorbeşte de noroc cu înţelesul de ceva întîmplător, un bine neprevăzut, acesta nu este un păcat. Păgînii vorbesc de noroc ca de cineva raţional, de un zeu, care aduce binele şi răul, aşa cum voiesc ei. Acesta este un păcat. în sensul popular creştin, cuvîntul noroc mai are şi un alt sens mai înalt, acela de dar, de bună hărăzire, de binecuvîntare a lui Dumnezeu, care în chip nevăzut hrăneşte şi supraveghează viaţa lumii şi a fiecărui om şi de aceea se foloseşte şi în salut (Matei 6, 25-34; Ps. 105, 1-30; Luca 12, 22-26).
-"Ce încă vom zice că naşterea şi norocul şi toate ale tuturor sînt ale lui Dumnezeu, care ţine în mîinile Sale şi viaţa şi moartea şi plăteşte fiecămia datoria după lucrurile lui şi de va muri păcătosul împreună cu dreptul să nu te miri, pentru că păcătosul va muri pentm că Dumnezeu îi taie calea ca să nu facă mai multe păcate şi să se pedepsească mai mult, iar dreptul de a murit că i-a fost a muri, ce se zice om să moară şi descarcă mai curind trupul de pe dînsul, care era legat de sufletul: ca să nu greşească şi să meargă să se muncească, şi lasă toate viciile şi nevoile ale acestei lumi putrede şi trăieşte în veci. Bine de va zice că trăieşte şi păcătosul şi dreptul în vecie în acea lume: cei drepţi merg în viaţă veşnică, iar păcătoşii în munca de veci". -ILT, p. 355.-
-"Vieţii omului nu are nici un soroc pus, nici este vreunui om vremea scrisă mai înainte, sau socoteală impusă ca alîţia ani să trăiască; cu sfatul şi voia lui Dumnezeu alunei omul moare; aşa este şi sorocul vieţii omului adică voia lui Dumnezeu; iar către cei ce iubescpricirea..., vom răspunde şi vom zice că nu se află la Dumnezeu să fie făcut vreun lucm fără de cale... şi iarăşi de ar fi fost mai înainte o hotărire şi o predestinaţie a vieţii omului, atîţia ani să trăiască, nimeni nu s-ar vindeca vreodată de boală; şi nici n-ar chema vreodată pe vreun doctor pentm că acea hotărire ce a hotărît mai înainte Dumnezeu ar fi neschimbată, însă hotand şi sorocul vieţii a tot omul este pomnea lui Dumnezeu care nimenea nu poate să o priceapă" • ILT, p. 356.
r
Izvodul prescripţiunilor canonice 1.Simbolul apostolic şi alte simboluri, necesare în practica
pastorală, în predici şi conversaţii de lămurire misionară.
J.Mihalcescu la Theologie Symbolique, Bucureşti 1952; Silvestru
de Canev, Dogmatica, 1,58-70; Hr. Andruţov, Simbolica, Trad.
Prof. Iustin Moisescu, Craiova, 1955.
2.Doctrina şi învăţătura celor 13 Apostoli (sec.I-II) text
Popovici, Cernăuţi, 1886.
Constituţiile sau Aşezămintele Apostolice, Chişinău, 1928; F.Funk, Didascalia et Constitutiones Apostolorum, Pederborn, 1905.
