-Cu toţii hotărîm următoarele: "Dacă vreun episcop ar voi să ridice vreun slujitor bisericesc străin de la altă eparhie în vreo treaptă, fără de învoirea propriului său episcop, acest fel de aşezare să rămînă cu totul fără tărie. Iar dacă oarecare şi-ar permite acest lucru aceştia trebuie certaţi şi îndreptaţi pe calea cea bună de către fraţii şi împreună episcopii noştri...". -Sardica 15.
-"Fiindcă de multe ori se duc preoţi şi diaconi la mitropolia Tesalonicului şi rămîn acolo definitiv, iar alţii după un timp foarte îndelungat se întorc la parohiile lor, aceste hotărî/i (canoane 1, 2,15) se aplică şi lor ca şi episcopilor". -Sardica 16.
CCXL. TUDORIŞTII
1988.-Tudoriştii au numele de la fostul preot Tudor Popescu
caterisit în 1924 din pricină că s-a abătut de la ortodoxie. Ei se
numesc: creştini după Evanghelie. -Doctrina: a). Mîntuirea se capătă numai prin credinţă; b). Tainele sînt excluse; c). Botezul poate fi săvîrşit de oricine, iar cel administrat copiilor e o simplă ceremonie; d). Cultul sfinţilor şi al cinstitelor icoane sînt excluse, etc. Celor ce vin la Biserică să li se ceară în scris lepădarea de erezie, să fie catehizaţi şi cu învoirea episcopului să fie primiţi prin mirungere.
CCXLI. TUNDEREA
-Tunderea sacramentală se întrebuinţează în Biserică la botez ca o consfinţire deplină în societatea bisericească şi devenirea creştinului ca membru al ei; la intrarea în monahism ca ostaş închinat cu totul slujirii lui Dumnezeu şi lepădat de lumea pusă în slujba păcatului; la hirotonia clericală ca episcopi şi misionari întru a sluji Domnului pentru sine şi pentru fraţii săi membrii ai Bisericii. "Iar tunderea se face pe capul preotului cînd se face citeţ închipuieşte cununa cea de spini... Asemenea şi ieromonahii trebuie să păzească acest obicei, cu atît mai mult că la dînşii se face tunderea şi la călugărie" (Simeon Tes. IX, 22). Deci, ieromonahul are trei cununi de spini: una de creştin, alta de monah şi alta de misionar şi apostol, căci fiecare stare are greutăţile şi obligaţiile ei care impun o suferinţă a crucii şi o cunună de spini formată din mult-feluritele ispite care vin de la trup, de la lumea pusă în slujba păcatului şi de la diavol (Efes. 6, 11-18; Num. 6,2-17; F. Ap. 21,24; I Cor. 1, 5,4,10,11,23; Gal. 5, 11; 6,17; Colos. 1, 24; II Tim. 4, 4, 6-8).
-"Dacă vreo femeie mirenească (eustaţiană) sub motiv al evlaviei şi-ar tundepămlce i l-a dat Dumnezeu spre aducerea aminte de supunere (I Cor. ll, 3) să fie anatema ca una care strică pomnca
Supunerii". -Gangra17.
CCXL1I. UCIDEREA
1991.-Uciderea este ridicarea vieţii aproapelui făţiş sau întru
ascuns, viaţă de care dispune numai Dumnezeu: "Să nu ucizi" (Ex.
20, 13) adică să nu nimiceşti pe omul asemenea ţie, căci distrugi
făptura cea bineplăcută lui Dumnezeu. "Nu orice ucidere este păcat,
ci numai uciderea unui nevinovat, iar cea legiuită este îngăduită
numai stăpînilor" (Const. Apost. vii, 2). "Dregătorii nu sînt de temut pentm faptele cele bune, ci pentm cele rele. El este slujitoml lui Dumnezeu pentm binele tău. Dacă faci răul teme-te căci nu în zadar poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu ca să-l răzbune şi să pedepsească pe cel ce face rău" (Rom. 13,34; i Reg. 15,33).
-"Dacă vreun cleric ar lovi pe cineva în gîlceavă şi-l va omorî dintr-o lovitură grăbită, să se caterisească pentm neînfrînarea sa; iar de vafi laic să se afurisească". -Apost. 65.
-"Cu privire la uciderile cele de voie, vinovaţii să se canonisească toată viaţa îngenunchind, iar de sfînta împărtăşanie să se împărtăşească la sfîrşitul vieţii lor". -Ancira 22.
-"Cu privire la uciderile cele fără de voie hotărîrea de odinioară pomnceşte ca cei vinovaţi să se învrednicească de sfînta împărtăşanie în al şaptelea an, potrivit treptelor hotărîte (ale canonisirii), iar în a doua hotărire (necunoscută istoric) se pomnceşte să se canonisească numai cinci ani". -Ancira 23.
-"Cel ce a lovit cu securea pe femeia să este ucigaş. Şi pe bună dreptate ai cerut ca să-ţi vorbesc mai pe larg despre toate acestea, pentm că este o mare deosebire între uciderile cele de voie şi cele fără de voie". -"Se cheamă ucidere fără de voie cînd cineva a amncat o piatră asupra unui cîine sau într-un copac şi din întîmplare loveşte un om, intenţiunea a fost îndreptată contra animalului, sau a scutura fructe din pom, însă întîmplarea a făcut ca piatra să lovească şi să ucidă un om. Deci, această ucidere este fără voie. Aceeaşi apreciere se face şi cînd cineva voieşte să pedepsească pe cineva cu toiag sau cu biciul şi deşi nu l-ar lovi tare, totuşi cel lovit ar muri, fiindcă după intenţie, el a voit să îndrepte pe cel ce a greşit, dar nu să-l omoare".
"Deasemenea, este ucidere fără de voie în cazuri de încăierare. Cînd cineva ucide apărîndu-se de altul şi lovindu-l cu lemnul sau cu pumnul la părţile primejdioase (ca tîmple, ochi, etc.) numai că să-l pedepsească, dar nu să-l omoare; însă aceasta se apropie de uciderea de voie pentm că n-a voit să fie atent din ură la păstrarea vieţii potrivnicului. La fel este (în cazuri de lucrări) cînd cel ce se răzbună cu duşmănie se foloseşte de lemn sau piatră mare (la şantier) pe care a prăvălit-o peste potrivnic şi în loc numai de a-l pedepsi îl ucide, deasemenea este o ucidere fără de voie fiindcă una a voit şi alta a făcut în mînia sa".
"însă cel ce a întrebuinţat sabie sau altceva de felul acesta, nu are nici o iertare, mai ales cînd el a amncat cu securea, deoarece nu a lovit cu mîna ca să poată stăpîni măsura unei lovituri uşoare, ci el a şi amncat ca şi cu greutatea şi iuţeala fierului să dea lovitură sigură spre moarte".
"Uciderea făcută de tîlharii şi jefuitorii războinici este întru totid intenţionată, căci aceşti criminali ucid pentm pradă, ferindu-se de a fi prinşi; iar cei ce merg în luptă pentm ucideri şi jaf nu se duc numai ca să pedepsească şi să înfricoşeze, ci ca să şi omoare pe cei ce li se împotrivesc".
"Cel care ar pregăti oarecari băuturi a căror putere nu o cunoaşte şi deci ar ucide pe cei ce le ia, o socotim ca o ucidere de voie. Acest lucm îl practică, de multe ori femeile care fac descîntece şi legături vrăjitoreşti, încercînd să atragă pe unii spre dragoste, le dă astfel de băuturi ca să li se întunece minţile. Deci, ele sînt ucigaşe, deşi una au voit şi alta au făcut. Deci şi femeile care dau băutură pentru pierderea pnincilor (avort) sînt ucigaşe de voie atît ele cît şi femeile care iau astfel de băuturi". -Sf. Vasile 8.
-"Cel care a ucis fără de voie s-a pocăit îndeajuns în cei unsprezece ani. La aceştia să aplicăm legea lui Moise (Deut. 25,1-5), în care se spune că cel ce a fost bătut, dar apoi s-a sculat şi a umblat pe picioare în toiag deşi va muri mai apoi, să nu fie socotit ca ucis. Iar dacă nu se va mai scula şi după bălaie va muri, bătăuşul va fi socotit ca ucigaş însă după intenţiune fără de voie". -Sf. Vasile 11.
-"Cel ce a lovit de moarte pe aproapele este ucigaş, fie că el a provocat şi început bătaia, fie că s-a apărat fiind atacat". -Sf. Vasile 43.
-"Femeile care n-au purtat grijă de copilul său de curind născut în călătorie, deşi a putut să-l salveze, înadins la neglijat socotind astfel că îşi va acoperi păcatul, ori cu intenţiune dobitoeească şi neomenoasă a făcut aceasta, să se judece ca o ucigaşă. în caz că copilul a murit fiindcă mama lui n-a putut să poarte grijă de copil din cauza pustietăţii şi a lipsei de cele necesare, ea va avea iertare". Sf. Vasile 52.
-"Despre deosebirile uciderilor fără de voie ştiu că am scris mai înaintea evlaviei tale (c. 8) după cîte mi-a fost cu putinţă şi nu pot să spun nimic mai mult despre aceea; deci, rămîne la chibzuinţă ta ca potrivit cu împrejurările, epitimiile să se lungească sau să se scurteze". -Sf. Vasile 54.
-"Cei ce pleacă de voie să lupte împotriva tîlharilor dacă sînt laici se opresc de la împărtăşire (c. 13) iar dacă sînt clerici să se caterisească din treapta lor căci zice: "Cel ce scoate sabia de sabie va muri" (Matei 26, 52) -Sf. Vasile 55.
-"Cel ce a ucis cu voia sa şi apoi s-a căit va fi neîmpărtăşit cu cele sfinte douăzeci de ani astfel împărţiţi: patm ani trebuie să se tînguiască plîngînd în afară la uşa Bisericii şi mgîndu-se de credincioşii care intră în ea să se roage pentm el, mărturisindu-şi păcatele (adică spunîndu-le ce păcat a făcut). După aceşti palm ani vafi primit între cei ce ascultă timp de cinci ani intrînd şi ieşind cu ei. Apoi şapte ani va sta împreună cu cei ce se roagă în genunchi. Palm ani va sta împreună cu cei credincioşi, dar nu se va împărtăşi cu sfintele taine pînă nu se vor împlini aceşti douăzeci de ani". -Sf. Vasile 56.
-"Cel ce a ucis fără voie, zece ani nu se va împărtăşi cu cele sfinte, astfel: doi ani adică se va tingiri, trei ani va petrece între cei ce ascultă şi patru ani va îngenunchia şi un an va sta împreună şi apoi va primi cele sfinte". -Sf. Vasile 57.
-"Acum trebuie a se examina şi slăbiciunile părţii sufleteşti a irascibilităţii, pentm ca să putem cunoaşte păcatele în care vom putea cădea prin mînie, cînd facem o rea întrebuinţare a ei. întmcît păcatele ei sînt de mai multe feluri, Părinţii n-au cercetat în amănunţime lucmrile pentm vindecarea tuturor acestor păcate. Scriptura opreşte nu numai lovitura dată cu mînie, ci şi orice ocară şi hulă prin cuvinte (Colos. 3, 8). Canoanele au precizat doar pedepsele pentm. ucidere. N-au făcut deosebire între uciderea de voie şi fără de voie. Uciderea de bună voie presupune un plan premeditat al crimei după care ea se execută. Deasemenea, cel ce loveşte şi este lovit într-o încercare în care împrejurare el dă cu mîna (mînie) să lovească de moarte, trebuie să fie socotit între cei ce au ucis cu voie. Cînd cineva este stăpînit de mînie şi se lasă dus de furiile ei, el nu se mai gîndeşle la nenorocitul rezultat, încît crima săvîrşită într-o gîlceavă trebuie să fe socotită ca o crimă de bună voie şi nici de cum ca o faptă săvîrşită la întîmplare. "Faptele cele fără de voie au semnele lor distinctive ca de exemplu cînd cineva îşi îndreaptă intenţiunea spre o altă treabă şi fără a se gîndi el ucide un om".
"Pentm vindecarea păcatului uciderii de voie se statornicesc trei perioade de timp: Vor fi opriţi de a intra în Biserică şi afurisiţi din comunitatea creştină timp de nouă ani; alţi nouă vor asculta Scripturile în Biserică (pînă după Evanghelie) şi li se va ridica afurisirea revenind în obştea creştină apoi vor îngenunchia alţi nouă ani (la liturghie) cu ceilalţi penitenţi şi apoi vorfi împărtăşiţi cu cele sfinte. Păstond bisericesc după rîvna întm pocăinţă a penitentului va putea să scurteze timpul şi în loc de nouă ani, la fiecare treaptă va orîndui opt, sau şapte, sau cinci, dacă devotamentul pocăinţii suplineşte timpul şi prin rîvna de îndreptare ar întrece pe cei ce se curăţă pe sine mai cu nepăsare".
"Uciderile fără de voie merită îngăduinţă dar nu şi laudă. Dacă cineva s-a dovedit că a ucis fără de voie cel vinovat, dacă este cleric va fi lepădat de haml preoţiei devenind ca un mirean. Astfel, canoanele au hotărît pentru cei ce ucid fără voie acelaşi timp ca şi pentru curvie (de nouă ani) ţinîndu-se seama de hotărîrea şi voinţa lui de îndreptare. Dacă pocăinţa lui este sinceră, timpul de pocăinţă se va scurta şi vafi admis mai repede la sfintele taine".
"Dacă cineva este gata de moarte, mai înainte de a-şi tennina timpul de pocăinţă prescris de canoane, Părinţii îngăduie ca să fe împărtăşit, pentm ca el să nu fie lipsit de hrana vieţii în lunga şi îndepărtata sa călătorie. Dacă după împărtăşire el se face sănătos, el îşi va continua mai departe aceeaşi canonisire de mai înainte". -Sf. Grigore de Nissa 5.
2004.Noi excludem de la împărtăşire timp de cinci ani pe
ucigaşul cu premeditare, iar pe cei fără de voie trei ani, dacă după
masa de Seară, ucigaşul va mînca hrană uscată şi se va sili să facă
zilnic cîte trei sute de metanii. Dacă va petrece întm lenevire să
împlinească hotărîrea părinţilor" (Sf.Vasile 56) -I. Post. 32.
2005.-"Canonul 13 al Sf. Vasile înlătură de la împărtăşire timp de
trei ani pe cei ce ucid (cu pofta) în război. In canonul său 55 la fel şi
pe cei ce ies împotriva tîlharilor, iar clericii se caterisesc", -l. Post.32.
-"Femeia care adoarme asupra pruncului şi-l înăbuşe, după trei ani să se învrednicească de împărtăşire, depărtîdu-se în anumite zile rînduite de cărnuri şi de brinză şi celelalte toate împlinindu-le cu osteneală. Iar dacă din lenevire şi din neînfrinarea născătorilor s-a întîmplat aceasta se aseamănă cu uciderea intenţionată. Dacă fapta s-a făcut din viclenia vrăjmaşului atunci femeia este vrednică de iertare dîndu-i-se canonisiri potrivite, fiindcă a pătimit aceasta, poale şi din cauza altor păcate, pentm care hand a părăsit-o". -l.Post. 35.
-"Cel ce bate pe tatăl său cu gîndul de a-l omori să fie supus canonisirii, treizeci şi cinci de ani". -I. Post. 43.
-"Cel ce va ucide în război sau apărindu-se de tîlhari, trei ani să nu se împărtăşească dacă vor fi venit asupra lui cu arme ucigaşe. Dacă tîlharii n-au venit asupra lui să-l ucidă, ci numai să fure, iar el putea să fiigă, dar a scos arma şi a ucis pe tîlhar, acela se canonisesţe ca un ucigaş". -ILT, 335.
-"Canonul 65 al Sf. Apostoli pomnceşte: Care cleric în mînie sau sfadă va lovi pe cineva şi de acea lovire va muri, acela se lipseşte de preoţia lui de tot fără de nici o iertăciune, iar de va face aceasta mireanul atunci acela să se afurisească şi să se canonisească ca un
ucigaş". ILT, 336 şi Trebnic p. 514.
-"Tîlhaml care a făcut rău mult şi ucideri fără număr şi după aceea va veni să se pocăiască, cu puţină pocanie să fie primit la pricestanie ca să nu se întoarcă iarăşi întm aceea ce a fost şi după aceea, cîte puţin să-şi umple toatăpocania". -PBG, 19.
-"Dacă cineva se va duce la curvie sau preacurvie sau la furtişag sau la tîlhărie şi într-acestea va fi ucis şi va muri, nimeni să nu-l slujească şi nici să-i facă pomeniri cineva", -pbg, 40.
CCXLI1I. UNIFORMA CLERICALĂ
2012.-Uniforma clericală ca orice uniformă şcolară sau militară
este un simbol al misiunii bisericeşti prin cure se predică ideea de
Dumnezeu, atît în slujbă cît şi în legăturile sociale. Acolo unde
cuvîntul este neputincios, uniforma completează prin aducerea
aminte a celor ce o văd, cum că Dumnezeu este slujit de acel cleric
indiferent dacă ei cinstesc sau nu pe Dumnezeu (Rom. c. 9 şi 10). Ea este
o predică tăcută. Ea aduce aminte clericului în orice vreme chiar şi în
uitarea de sine că el este slujitorul Domnului. Pentru cel ce o poartă
cu vrednicie ea este o lumină de pe Tabor (Matei 17, 1-13) cel ce o poartă cu nevrednicie are parte de cele spuse de Domnul, smochinului celui neroditor: "Să nu mai fie în tine rod în veci" (Matei 21,19)-V. Sminteala.
-"Nimeni dintre cei ce se numără în cler să nu se îmbrace în haină nepotrivită tagmei sale, nici cînd stă în oraş, nici pe cale mergînd, ci să întrebuinţeze îmbrăcămintea care este destinată pentm cei ce se numără în cler. Iar dacă vreunul ar face aşa ceva să se afurisească pe o săptămînă". -VI ec. 27 (VII ec. 16).
-"îmbrăcămintea călugărului este asemenea locuitonilui din pustie şi Botezătondui loan, că era îmbrăcămintea lui de păr de cămilă şi brîul de curea prin mijlocul lui, care era de haine de jale, iar mantaua şi întinderea ei arată şi închipuieşte aripile îngerilor, că chipul călugărilor se cheamă chip îngeresc; iar cureaua, adică brîul care strînge tnipul închipuieşte moartea patimilor cu postul şi cu nigăciunea şi zice că stau vitejeşte şi încinşi virtos împotriva patimilor şi împotriva dracilor, deci brîul acela trebuie să-l aibă călugării de păr, iar unii îl fac din curea". -ILT, 120.
-Iar camilafca închipuieşte stăpînirea de slavă deşartă pe care o aruncă înapoi şi lepădarea de lumea pe care a părăsit-o şi călugărul nu mai are nimic altceva şi nici nu se mai amestecă în lucrurile lumeşti; iar cele două aripioare ale camilafcei care vin dinainte, acelea închipuiesc că altă nădejde n-au fără nădejdea lui Dumnezeu ca să-i păzească pe dînşii, şi-şi lasă la Dumnezeu hotarul vieţii lor cum am zice: "In mîinile Tale rînduială mea şi către Tine ridica-voi sufetul meu, că a Ta sufare este". -ILT, 120.
-"Cel ce a fost îmbrăcat odată de episcop cu îmbrăcămintea neagră cu scopul de a intra în cler, nu-l mai poate dezbrăca deoarece a făcut declaraţia publică de a se consacra lui Dumnezeu şi nu mai poale anula făgăduinţa făcută lui Dumnezeu şi să batjocorească starea sfîntă ca femeile de la teatm". -Baisamon-Sfînt. Atan. II, p. 617.
-"Lumină este treapta şi haina preoţiei, dar numai dacă are şi sufletul împreună strălucind înlăuntru prin curăţie. Dacă se întinează de neatenţie, iar conştiinţa care mărturiseşte despre urîţenie este dispreţuită, lumina se face întuneric şi pricină a întunericului şi a focului veşnic, de nu cumva părăsind această cale prăpăstioasă pe amîndouă părţile, ne abatem pe alta care să ne ducă prin virtute şi smerenie, fără primejdie la împărăţia lui Dumnezeu". -Filoc. IV.
CCXLIV. VAGABONDAJUL
-Vagabondajul este nestatornicia, este mutarea din loc în Ioc tară de nici un căpătîi. El izvorăşte din iluzia că în altă parte este mai lesne de trăit, sînt oameni mai îngăduitori care pot permite orice. La temelia acestei iluzii stă neîncrederea, lenea şi uşurătatea minţii (Sirah 29,19-28; II Tim. 3,2). Un om serios trebuie să fie statornic în cugete şi fapte, să ducă şi greul şi uşorul vieţii stăruind într-un loc întru răbdare şi muncă cinstită (Luca 9, 62) -V. Neascultarea.
-"A venit la cunoştinţa sfînlului sinod că oarecare clerici şi monahi neavînd învoirea de la episcopul lor, ba uneori fund şi excomunicaţi de ei, se duc în capitală, stau multă vreme acolo, produc tulburări şi vatămă ordinea bisericească, ba uneori strică şi casele altora. Deci, Sf. Sinod a hotărît ca aceştia, mai înlîi, să fe sfătuiţi de către ecdicul (avocatul) bisericii capitalei ca să părăsească oraşul. Iar dacă stămie cu nenişinare în aceleaşi lucmri, să se scoată de acel ecdic împotriva voinţei lor şi să-i trimită la mînăstirile lor". -IV ec. 23.
CCXLV. VĂDUVIE
2020. -Văduvie se numeşte atunci cînd unui soţ i-a murit tovarăşul de viaţă, legitim căsătorit Soţul văduv care se hotărăşte să-şi închine viaţa lui Dumnezeu, poate s-o facă, însă să se cerceteze bine într-un timp de încercare mai îndelungat decît al celor necăsătoriţi ca nu cîndva aprinzîndu-se poftele trupeşti cultivate prin obişnuinţă, să-i facă să se lepede mai tîrziu de făgăduinţă. Văduvia este mai grea de păzit, decît fecioria. în vechime diaconiţele dintre femeile văduve, se hiroteseau la vîrsta de 60 de ani (iTim. 5,1-16; VI, 40) pe cînd cele dintre fecioare se hiroteseau la 40 de ani. Femeia văduvă nu se mai poate căsători după vîrsta de 60 de ani. Nu poate fi luată în căsătorie de un candidat la hirotonie (V. Hirotesia, Hirotonia)
2021.- "Văduva nu se hirotoneşte şi, dacă şi-a pierdut bărbatul de mult timp şi a trăit în înfrînare şi nevinovăţie, şi dacă şi-a îngrijit foarte bine de cele ale casei ei, ca Iudit (8) şi Ana (Luca 2, 36) cele cu adevărat sfinte, atunci să se aşeze în rîndul văduvelor. Dacă şi-a pierdut însă după puţin timp soţul să nu i se dea încredere, ci un timp îndelungat să i se pună la încercare tinereţea, căci patimile uneori îmbătrînesc odată cu oamenii, dacă nu sînt stmnite cu frîu puternic"-Const. Apost.VIII, 25.
2022.- "Apostolul a hotărit (lTim. 5, 3-5) ca văduva care vrea să se recăsătorească să aibă îngăduinţă, chiar dacă ea a fost recunoscută în slujba bisericii ca diaconiţă. Cu privire la bărbaţi nu s-a legiferat nimic, dar pentm ei este suficientă canonisirea celor ce se căsătoresc a doua oară. Dacă o văduvă trecută de 60 de ani, vrea să se recăsătorească, ea va fi oprită de la împărtăşanie pînă ce va renunţa la căsătorie. Dacă noi o vom primi-o între văduve (diaconiţe) mai înainte de 60 de ani, greşeala va fi mai mult a noastră, decît a ei". -Sf. Vasile 24.
2023.- "însă cea lăsată de bărbatul său, după socotinţa mea, trebuie să rămînă aşa. Căci dacă a zis Domnul că de va lăsa cineva pe femeia sa afară de cuvînt de desfrinare, o face să fie adulteră (apoi) prin numirea ei de adulteră a exclus-o pe dînsa de la împreunarea cu altul. Căci cum poate fi bărbatul vinovat ca pricinuitor de adulter, iar femeia care s-a numit adulteră de Domnul, să fie nevinovată pentm împreunarea cu alt bărbat?". - Sf. Vasile 48.
2024.- "Văduva trebuie să ţină un an de jale după moartea bărbatului ei fără a se mărita, pentm că dacă se va mărita, poate să fie bănuită de noul bărbat că este îngreunată de cel răposat, şi apoi este datoria să jelească pe bărbatul răposat. Cea care nu umple anul de jale să fie dojenită şi canonisită". ILT, 261.
CCXLV1. VEŞMINTELE
2025. -Veşmintele liturgice au fost întrebuinţate în toate timpurile la slujba Domnului (Ex. 39, 1-31; 41-13; 13-16; II Cor. 3, 8). Odată cu consacrarea omului se consacră şi din cele ce aparţin Iui în slujba lui Dumnezeu, ca un dar dintre oameni şi de Ia oameni. Se numesc veşminte bisericeşti şi acelea pe care le poartă clerul ca uniformă specială; dar mai ales pe acelea pe care le primeşte cel nou hirotonisit, anagnoştii, ipodiaconii, preoţii şi arhiereii în slujbele lor bisericeşti. Ele au o croială şi o culoare specială, care trebuie respectată. Fiecare treaptă ierarhică îşi are veşmintele ei specifice şi trebuie să se respecte întrebuinţarea lor corectă. De exemplu anagnostul hirotesit nu poate purta orarul ipodiaconului, etc. (Laod. 21, 22, 23).
2026.-"...în scurt, fără epitrahil nici o taină să nu se săvîrşească.
Iar dacă se va întîmpla ca trebuinţa să ceară a se face vreo taină,
molitvă, botez, sau altceva din cele sfinte şi nu se va găsi epitrahil,
ahinci ca să nu rămînă lucrarea, blagoslovind, să se puie brîul sau o
parte dintr-o funie sau dintr-o pînză ca un epitrahil şi astfel să lucreze
taina. După taină, lucml care a slujit de epitrahil să se păstreze
într-un loc deosebit sau să se întrebuinţeze la ceva sfnt. Numai
acelea să lucreze fără epitrahil, care sînt obişnuite la mînăstiri a le
face preoţii la polunoşniţă, la ceasuri şi la pavecemiţă" -Sim.Tes. IX, 17.
