Iertarea de Kevin Smith cuvânt introductiv

Capitolul4

ÎNVĂTĂTURILE LUI ISUS CU PRIVIRE LA IERTARE

În calitatea sa de prooroc, Isus declara Cuvântul lui Dumnezeu în acelaşi mod în care Aaron, cu mulţi ani în urmă declara cuvintele lui Moise, Faraonului.

"Şi Domnul a zis lui Moise: «Iată că te-am făcut Dumnezeu pentru faraon şi fratele tău Aaron va fi proorocul tău". (Exod7:l)

Moise trebuia să îi spună lui Aaron exact ceea ce Dumnezeu a vrut să-i comunice. În acelaşi mod Isus spunea: "Nu fac nimic de la mine, ci ceea ce m-a învăţat Tatăl". (Ioan 8:28)

Cuvintele lui Isus au întărit ceea ce viaţa Lui a demonstrat foarte clar: că Tatăl, plin de milă, a ales să ierte omenirea. Era o iertare absolut nemeritată şi de o natură nemaiîntâlnită. Mai mult decât atât, atunci când Dumnezeu iartă, se aşteaptă persoana iertată să aibă o asemenea schimbare în viaţa sa, încât să dorească să îi ierte pe alţii care la rândul lor i-au greşit - chiar şi pe duşmani.

Dumnezeu este dispus să ne ierte

În învăţăturile date pe coasta dealului pe malul Mării Galileii, în care Isus a explicat dorinţa Tatălui (Matei 5-7), El i-a învăţat pe ucenicii săi, cum să se roage. Cu toate că Dumnezeu le cunoştea nevoile înainte ca ei să îi ceară ceva, ei trebuiau să îi vorbească, şi să îi ceară să le ierte păcatele.

"Voi, deci, aşa să vă rugaţi: "Tatăl nostru, care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; (...) şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm celor care ne-au greşit". (Matei6:9,12)

Isus a folosit cuvântul "greşeli" în loc de "păcate", pentru a ne face să înţelegem că trebuie să plătim pentru răzvrătirea noastră. Deoarece este imposibil pentru noi să plătim această datorie, singurul lucru pe care-1 putem face este să cerem iertare şi asta este ceea ce aşteaptă Isus de la noi.

Iertarea trebuie să genereze iertare

Isus ne-a făcut să înţelegem clar că iertarea pe care o primim de la Dumnezeu, trebuie să se reverse asupra altora prin iertarea pe care noi le-o acordăm.

"Iartă-ne nouă greşelile precum iertăm greşiţilor noştri".

Într-un alt loc Petru 1-a întrebat pe Isus: "Doamne, de câte ori să îmi iert fratele, când păcătuieşte împotriva mea? De şapte ori?" Isus i-a răspuns: "Îţi spun, nu de şapte ori ei de şaptezeci de ori şapte". Apoi El le-a spus următoarea pildă:

„ De aceea, Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat, care a vrut să se socotească cu robii săi. A început să facă socoteala, şi i-au adus pe unul, care îi datora zece mii de galbeni. Fiindcă el n-avea cu ce plăti, stăpânul lui a poruncit să-l vândă pe el, pe nevasta lui, pe copiii lui, şi tot ce avea, şi să se plătească datoria. “ (Matei 18:23-25)

Isus a spus clar că cel care a fost iertat de Dumnezeu trebuie să îi ierte pe cei care îi greşesc. Răspunsul dat de Isus lui Petru a arătat măreţia iertării lui Dumnezeu şi schimbarea pe care aceasta trebuia să o genereze în viaţa celui ce fusese iertat.

Atunci când Isus declarase că trebuie să iertăm nu de şapte ori, ei de şaptezeci de ori câte şapte, El nu a vrut să spună că trebuie să iertăm de 490 de ori. Intenţia lui era de a ne face să înţelegem că cel ce fusese iertat trebuie să ierte pe alţii în mod constant.

Parabola descrie un rege dispus şi capabil să ierte o datorie

Desigur, este tot atât de adevărat că persoanele care au fost rănite de cei din jurul lor întâmpină dificultăţi mari în a-i ierta. Incapacitatea de a ierta poate să îi macine până când se înrădăcinează în ei amărăciunea. Vom reveni la această chestiune la Capitolul 4.

Celui ce i s-a iertat mult, iubeşte mult

Într-o altă parabolă Isus a subliniat faptul că celui ce i s-a iertat mult, iubeşte mult.

„ Un Fariseu a rugat pe Isus să mănânce la el. Isus a intrat în casa Fariseului, şi a şezut la masă. Şi iată că o femeie păcătoasă din cetate a aflat că El era la masă în casa Fariseului: a adus un vas de alabastru cu mir mirositor, şi stătea înapoi lângă picioarele lui Isus şi plângea. Apoi a început să-I stropească picioarele cu lacrimile ei, şi să le şteargă cu părul capului ei; le săruta mult, şi le ungea cu mir. Când a văzut lucrul acesta, Fariseul, care-L poftise, şi-a zis: "Omul acesta, dacă ar fi un prooroc, ar şti cine şi ce fel de femeie este cea care se atinge de el: că este o păcătoasă." Isus a luat cuvântul, şi i-a zis: "Simone, am să-ţi spun ceva." "Spune, Învăţătorule", I-a răspuns el. "Un cămătar avea doi datornici: unul îi era dator cu cinci sute de lei, iar celălalt cu cincizeci. Fiindcă n-aveau cu ce plăti, i-a iertat pe amândoi. Spune-Mi dar, care din ei îl va iubi mai mult?" Simon I-a răspuns: "Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult." Isus i-a zis: "Drept ai judecat." Apoi S-a întors spre femeie, şi a zis lui Simon: "Vezi tu pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta, şi nu Mi-ai dat apă pentru spălat picioarele, dar ea Mi-a stropit picioarele cu lacrimile ei, şi Mi le-a şters cu părul capului ei. Tu nu Mi-ai dat sărutare, dar ea de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele. Capul nu Mi l-ai uns cu untdelemn, dar ea Mi-a uns picioarele cu mir. De aceea, îţi spun: Păcatele ei care sunt multe, sunt iertate; căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin, iubeşte puţin." Apoi, a zis femeii: "Iertate îţi sunt păcatele!" Cei ce şedeau cu El la masă, au început să zică între ei: "Cine este acesta de iartă chiar şi păcatele?" Dar Isus a zis femeii: "Credinţa ta te-a mântuit; du-te în pace." “ (Luca 7:36-50)

Această întâmplare scoate în evidenţă două lucruri. În primul rând ne arată că iertarea lui Dumnezeu va influenţa oamenii astfel încât ei vor iubi pe cel ce i-a iertat.

În al doilea rând ne arată că Isus este cel ce iartă păcatele. Observaţi că Isus i-a reproşat lui Simon că acesta nu 1-a tratat ca pe un oaspete, omiţând să îi spele picioarele şi să se îngrijească de El.

Dar femeia păcătoasă i-a spălat picioarele şi 1-a uns cu mir. Cu alte cuvinte Isus le-a arătat că amândoi, în felul lor păcătuiseră împotriva Lui.

După cum am mai văzut, păcatul este întotdeauna îndreptat personal împotriva lui Dumnezeu.

Conducătorii religioşi evrei care erau de faţă au rămas uimiţi. "Cine este Acesta care poate ierta păcatele?" murmurau ei. Isus poate ierta păcatele. După cum i-a zis lui Iosif îngerul atunci când i-a spus să o ia în căsătorie pe Maria care era însărcinată.

"Ea va naşte un fiu şi-I vei pune numele ISUS, pentru că El va mântui pe poporul Său de păcatele lui ". (Matei 1:21)

Iertare şi vindecare

În învăţăturile Lui, Isus a arătat că este o legătură între iertare şi vindecare. Odată i-a fost adus un om paralizat ai cărui prieteni erau atât de convinşi că Isus îl poate vindeca încât au desfăcut acoperişul casei, ca să poată ajunge la Isus.

Marcu ne relatează evenimentul astfel:

„ Când le-a văzut Isus credinţa, a zis slăbănogului: "Fiule, păcatele îţi sunt iertate!" Unii din cărturari, care erau de faţă, se gândeau în inimile lor: "Cum vorbeşte omul acesta astfel? Huleşte! Cine poate să ierte păcatele decât numai Dumnezeu?" Îndată, Isus a cunoscut prin duhul Său că ei gândeau astfel în ei, şi le-a zis: "Pentru ce aveţi astfel de gânduri în inimile voastre? Ce este mai lesne: a zice slăbănogului: "Păcatele îţi sunt iertate", ori a zice: "Scoală-te, ridică-ţi patul, şi umblă?" Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele, "Ţie îţi poruncesc", a zis El slăbănogului, "scoală-te, ridică-ţi patul, şi du-te acasă." Şi îndată, slăbănogul s-a sculat, şi-a ridicat patul şi a ieşit afară în faţa tuturor; aşa că toţi au rămas uimiţi, şi slăveau pe Dumnezeu, şi ziceau: "Niciodată n-am văzut aşa ceva!" “(Marcu 2:5-12)

Cuvintele erau altele dar înţelesul era acelaşi. Expresia "păcatele îţi sunt iertate" şi "fii vindecat" însemnau acelaşi lucru. Acest lucru este arătat clar în Vechiul Testament:

"Dacă poporul Meu peste care este chemat numele Meu se va smeri, se va ruga şi va căuta Faţa Mea şi se va abate de la căile lui rele - îl vor asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi îi voi vindeca ţara". (2 Cronici 7:14)

"Am zis: 'Doamne, ai milă de mine, vindecă-mi sufletul, căci am păcătuit împotriva Ta'". (Psalm 41:4)

Isus n-a spus că un anumit păcat făcuse ca acest om să fie paralizat. Mai curând el argumenta faptul că boala şi moartea sunt consecinţe ale puterii păcatului care lucrează în viaţa omenească. Vindecarea este întotdeauna momentul în care acestea sunt învinse. Este o invazie glorioasă a Domnului în teritoriul furat de la el prin răzvrătirea noastră!

De aceea Isus avea tot dreptul să vorbească despre iertare şi vindecare ca fiind unul şi acelaşi lucru. Şi dovada pentru aceasta era evidentă, pentru ca toţi s-o poată vedea - omul şi-a luat patul şi a plecat acasă! Autoritatea lui Isus de a ierta era evidentă.

Legătura dintre boală şi păcat, dintre vindecare şi iertare, este limpede precum cristalul. Ori de câte ori oamenii îşi mărturisesc păcatul şi ştiu că ei au fost iertaţi are loc vindecare într-o anumită măsură. Francisc Mac Nutt în cartea sa "Vindecarea" serie: "Primul şi cel mai profund fel de vindecare pe care Cristos ni-1 aduce este iertarea păcatelor noastre. Am ajuns sa-mi dau seama că iertarea păcatelor este strâns legată de vindecarea trupului şi sufletului. Cele două nu pot fi separate".

Autoritatea de a proclama iertarea, ca dar al lui Dumnezeu

Ioan relatează în evanghelia sa că atunci când Isus s-a arătat ucenicilor săi la puţin timp înainte de a se întoarce la Tatăl, a suflat asupra lor şi le-a zis: "Primiţi Duhul Sfânt. Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; şi celor care le veţi ţine, vor fi ţinute". (Ioan 20:22,23)

Timpul verbal folosit de Isus în textul original în limba greacă este un timp "perfect". O variantă a traducerii ar fi: "Cei ale căror păcate le iertaţi voi au fost deja iertate; cei ale căror păcate voi nu le iertaţi, n-au fost iertate". Cu alte cuvinte iertarea este un fapt săvârşit în trecut.

Isus dă oamenilor Săi darul Duhului şi le spune că au autoritatea de a declara păcatele, anumitor oameni, iertate şi păcatele, altor oameni, neabsolvite. Aceasta nu înseamnă că noi avem dreptul să hotărâm cine este iertat, ci doar să declarăm iertarea celor ce îşi mărturisesc păcatele. Acest dar a fost dat întregii Biserici, nu doar unor preoţi ordinaţi.

Noi facem lucrul acesta pe baza a ceea ce Dumnezeu a promis deja şi ceea ce Duhul face cunoscut. Aşa cum cele două lucruri - promisiunile lui Dumnezeu şi confirmarea Duhului - ne ajută să ştim personal că El ne-a iertat, tot aşa ele ne ajută să-i asigurăm pe alţi credincioşi de acelaşi adevăr.

Când iertarea Domnului este oferită oamenilor, apare bucurie, uşurare şi libertate. Când păcatele oamenilor nu sunt iertate acestea lipsesc.