Iertarea de Kevin Smith cuvânt introductiv

Capitolul 7

OBSTACOLE ÎN CALEA PRIMIRII IERTĂRII

Obstacolul principal în calea primirii iertării este mândria, care refuză să recunoască nevoia de a cere iertare. Acesta este momentul în care Duhul Sfânt îşi face lucrarea de "convingere" - adică ne convinge în adâncul sufletului nostru de păcat. Atunci când ne vedem aşa cum suntem în lumina sfinţeniei lui Dumnezeu, este normal să simţim ceva asemănător cu ceea ce a simţit Isaia când a declarat:

"În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul stând pe un scaun foarte înalt şi poalele mantiei Lui umpleau templul. Atunci am zis: 'Vai de mine! Suni pierdut, căci sunt un om cu buze necurate şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!' (Isaia 6:1,5)

Cu toate acestea, chiar când ne vedem aşa cum suntem în realitate, ne este greu să primim iertarea lui Dumnezeu. Există întotdeauna o cauză care determină acest lucru. În fiecare din domeniile descrise mai jos, principala problemă este că oamenii au pus piedici în calea iertării, şi astfel le este greu să pătrundă cu adevărat ceea ce Dumnezeu le-a pus la dispoziţie. Harul şi mila Lui sunt nelimitate, dar capacitatea noastră de a le primi poate fi o piedică.

Resentimente nerezolvate

Resentimentul este decizia susţinută de a nu ierta. Este o forţă puternică. Cineva care nu a iertat un timp îndelungat pe cel ce i-a greşit, îşi va da seama că îl copleşesc resentimentele.

Câteodată cei ofensaţi sunt atât de mânioşi pe cineva încât spun: "Niciodată nu te voi ierta pentru ce ai făcut" - şi decizia rămâne neschimbată.

O tânără a fost pusă într-o situaţie neplăcută de fratele ei în faţa unor prieteni apropiaţi care erau în vizită la ei. Umilinţa era atât de mare, încât, după ce au plecat prietenii, ea a declarat: "Nu voi uita niciodată ce ai făcut astăzi. Nu te voi ierta niciodată!"

Mai târziu ea a uitat de incident, dar timp de zece ani după aceea, de câte ori era în prezenţa fratelui său, simţea o stânjeneală pe care nu şi-o putea explica. Apoi, după ce a devenit creştină, i-a venit greu să înţeleagă că Dumnezeu o poate ierta.

Pentru ca cineva ca ea să poată accepta iertarea lui Dumnezeu, trebuie mai întâi să îi pară rău pentru decizia luată de a nu ierta. Trebuie să îşi schimbe hotărârea, anulând angajamentul luat şi să ia decizia fermă de a ierta. Persoana respectivă va trebui să îi ceară lui Dumnezeu iertare pentru menţinerea resentimentului. (S-ar putea ca ea să fie nevoită să-şi ceară mai întâi iertare de la Dumnezeu, înainte de a putea ierta persoana care i-a greşit)

Perfecţionismul

Unii îşi impun performante de un nivel aproape imposibil de realizat, şi aceasta, de asemenea, poate să facă acceptarea iertării foarte dificilă.

Câteodată aceasta se datorează faptului că viaţa lor este dominată de mândria generată de propriile lor performanţe - ei cred că sunt destul de buni şi nu au nevoie de iertare, ori cred că trebuie să merite îndurarea lui Dumnezeu. Ori, poate cred că doar simpla acceptare a iertării este prea uşoară. Fiind persoane cu performanţe înalte, lor nu le place ca lucrurile să fie obţinute pe o cale aşa de simplă. În ambele cazuri, atitudinea lor îi privează de disponibilitatea de a primi ceva din partea lui Dumnezeu.

Adesea o persoană cu o asemenea atitudine, ştie că are nevoie de iertare şi o doreşte. Cu toate acestea, decide să-şi evalueze propria performanţă. Aceasta face ca asemenea persoane să fie nehotărâte, deoarece au luat două decizii care se exclud una pe alta - aceea de a dori iertarea, şi de a nu o dori, în acelaşi timp.

Aceste persoane trebuie să decidă într-un fel sau altul, altfel vor continua să rătăcească în confuzie. Iacov ne vorbeşte despre cei care doresc înţelepciunea lui Dumnezeu. Acelaşi principiu se aplică pentru cei ce doresc să fie iertaţi:

"Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască; pentru că cine se îndoieşte seamănă cu valul mării, tulburat şi aruncat de vânt încoace şi încolo. Un astfel de om să nu aştepte să primească ceva de la Domnul, căci este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale". (Iacov 1:6-8)

Punctul de plecare pentru o persoană care se luptă cu perfecţionismul este conştientizarea faptului că iertarea lui Dumnezeu este gratuită dar nu ieftină, lucru despre care am vorbit şi în capitolul 2. Fără lucrarea Lui plină de îndurare pe care a înfăptuit-o prin Isus, noi, ca fiinţe umane, nu am putea face nimic pentru a îndrepta relaţia distrusă cu Tatăl, din cauza păcatelor noastre.

Este poate dureros să admitem aceasta, dar trebuie să o facem, dacă vrem să primim iertarea Lui.

A nu te ierta pe tine însuţi

Câteodată, perfecţionismul este legat de neputinţa de a te ierta pe tine însuţi pentru ceea ce ai făcut.

Când unii eşuează în a-şi atinge propriile standarde care sunt prea înalte, dezamăgirea cauzată de propria persoană poate să dea naştere la îndoieli în ce priveşte iertarea pe care le-o acordă Dumnezeu.

Alţii, pur şi simplu, nu sunt îngroziţi de ceea ce au făcut, după cum ne arată şi următoarea întâmplare.

O femeie tânără nu putea să înţeleagă cum o mamă îşi poate lăsa copilul să plângă. Orice persoană care făcea asta i se părea crudă şi fără suflet. Ea le spunea mereu altora: "Când voi avea un copil, nu-1 voi lăsa niciodată să plângă!"

Mai târziu s-a măritat şi a avut un copil. Copilul suferea de colici şi se trezea plângând din jumătate în jumătate de oră în timpul nopţii. Într-o noapte, când copilul avea două luni, mama, sfârşită de oboseală a pus copilul în pătuţ, s-a dus împleticindu-se la culcare şi şi-a pus capul sub pernă, să nu mai audă copilul ţipând. După un timp nu mai auzea copilul plângând. "În sfârşit", şi-a spus ea, "Pot să dorm puţin".

Două ore mai târziu, când s-a trezit, şi a tras cu urechea, era linişte. S-a sculat să-şi vadă copilul, dar acesta era mort.

După mai mulţi ani, în timpul unei şedinţe, ea a reuşit în cele din urmă să îşi ceară iertare de la Dumnezeu, cu lacrimi în ochi, dar nu putea să accepte această iertare. Cuvintele pe care adesea le spunea altora, acum o bântuiau. Ea ştia că Dumnezeu iartă păcatele - citea asta în mod clar în Biblie - dar nu putea să-şi ierte ceea ce făcuse.

Când cineva ia hotărârea de a fi perfect, se amăgeşte şi încearcă să fie ceea ce nu poate fi. Doar Dumnezeu este perfect. Noi însă, suntem în aşteptarea perfecţiunii pe care El ne-a promis că o vom avea când îl vom vedea faţă-n faţă.

Încercarea de a fi ca Dumnezeu, sau de a avea chiar standarde mai înalte decât El, ne pune într-o situaţie de a nu fi capabili să primim iertarea Lui.

După cum am mai spus, acceptarea iertării lui Dumnezeu ne cere să recunoaştem că avem nevoie de ea! Această dilemă o putem rezolva doar atunci când cădem de acord cu Dumnezeu asupra faptului că noi nu suntem perfecţi şi avem nevoie de iertarea Lui.

Sentimente false de vinovăţie

Unii oameni au decis să permită ca sentimentele să le domine viaţa. Partea afectivă a personalităţii lor le dictează deciziile. Ca urmare, ei pot fi uşor afectaţi de sentimente false de vinovăţie. În loc să aibă încredere în faptul că Dumnezeu i-a iertat, ei oscilează între sentimentul că au fost iertaţi şi sentimentul de condamnare.

De aceea persoana respectivă trebuie să schimbe hotărârea care a luat-o de a trăi condus de sentimente şi să decidă să trăiască prin credinţă, în promisiunea lui Dumnezeu că ne iartă.

Este adevărat, că Satan va face ca omul să se simtă condamnat de acuzaţiile lui. Deşi aceasta este un sentiment fals de condamnare, ne putem înşela uşor în a crede că Dumnezeu e Cel ce ne spune că nu suntem încă iertaţi. Dar este o mare deosebire între condamnarea care o aduce Satan şi convingerea care vine de la Duhul lui Dumnezeu.

Condamnarea duce la depresie şi la o imagine denaturată despre propria noastră persoană, făcându-ne să ne îndoim de identitatea noastră ca şi creştini. Lucrarea de convingere a Duhului Sfânt, dimpotrivă, ne dă convingerea clară că există păcat în viaţa noastră, şi acesta necesită căinţă şi iertare, însoţită de siguranţa că tot ceea ce trebuie să facem este să venim înaintea lui Dumnezeu în felul în care o cere El, şi vom avea parte (vom experimenta) îndurarea de care avem nevoie.

Autocondamnare

Atunci când cineva a crescut obişnuit fiind să se autocondamne pentru orice lucru, acceptarea iertării poate fi dificilă, deoarece respectivul trebuie să accepte că el nu mai este condamnat.

Oamenii, adesea trăiesc într-o autocondamnare continuă, deoarece în copilărie cineva i-a dispreţuit iar ei au crezut ceea ce li s-a spus. Ajung chiar să creadă că a avea o părere negativă despre tine înseamnă modestie!

Autocondamnarea poate fi un mod de a atrage atenţia celor din jur, dar de obicei indică faptul că persoana respectivă se teme de ceea ce gândesc oamenii despre ea. Dacă cei ce trăiesc în autocondamnare, vor să primească iertarea lui Dumnezeu, ei trebuie să îşi schimbe părerea în legătură cu acest mod de gândire şi să găsească eliberarea pe care o dă Dumnezeu, de hotărârile greşite luate în trecut.

Păcatul neîncrederii în iertarea lui Dumnezeu

Ori de câte ori nu reuşim să ne însuşim iertarea lui Dumnezeu din cauza unuia din motivele enumerate mai sus, păcătuim împotriva Lui, deoarece refuzăm să ne încredem în promisiunea Lui că ne va ierta.

Una din cele mai evidente aspecte a acestui păcat este faptul că oamenii mărturisesc din nou şi din nou lui Dumnezeu aceeaşi întâmplare în care au păcătuit. Aceasta de obicei arată că dintr-un motiv oarecare ei refuză să creadă că Dumnezeu i-a iertat.

Vestea bună pentru un asemenea om este că: De prima dată când ai mărturisit acel păcat şi ţi-ai cerut iertare, Dumnezeu ţi-a acordat!

Asta înseamnă că dacă ţi-ai cerut iertare în mod continuu, nu te-ai încrezut în Dumnezeu şi ai căzut în păcatul necredinţei. Nu numai că ai avut nevoie de iertare pentru păcatul săvârşit iniţial; ci acum ai nevoie de ea pentru faptul că nu îl crezi pe Dumnezeu că te-a iertat!

Adevărata confuzie stă în faptul că lui Dumnezeu îi face întotdeauna plăcere să ofere iertare copiilor săi, unii sunt amăgiţi în a se îndoi de acest lucru.

Ei cred că păcatul mărturisit de prima dată mai este încă o problemă, dar adevărata problemă este necredinţa lor. Aceşti oameni trebuie să îşi mărturisească mai întâi păcatul necredinţei şi să experimenteze iertarea lui Dumnezeu pentru acest păcat, iar apoi să accepte faptul că fuseseră iertaţi de prima dată când au făcut mărturisirea.

POSTFAŢĂ

Sper că în timp ce aţi citit aceste pagini, v-aţi făcut o imagine despre vestea bună a iertării lui Dumnezeu. A beneficia de acest dar este destul de simplu dar foarte profund.

Ca orice dar, ea este oferită şi trebuie primită.

Dacă, în timp ce citiţi aţi simţit că nu cunoaşteţi iertarea lui Dumnezeu într-un mod care să vă permită să trăiţi liberi de sentimentul de vinovăţie, acţionaţi acum.

Dacă nu i-aţi cerut niciodată iertare lui Dumnezeu, faceţi-o acum. (Citiţi din nou Capitolul 5 - s-ar putea să vă fie de ajutor, în timp ce îi spuneţi lui Dumnezeu detaliat păcatele)

Dacă i-aţi cerut iertare lui Dumnezeu, dar simţiţi că nu sunteţi iertaţi, este poate din cauza faptului că nu aţi acceptat darul lui Dumnezeu (ca un act al voinţei şi nu la nivelul sentimentelor). Apoi bazaţi-vă pe faptul, tot ca un act al voinţei, că dacă v-aţi mărturisit păcatele, Dumnezeu v-a declarat iertaţi. (Aduceţi-vă aminte că este dreptul Lui să o facă din moment ce El este partea vătămată)

"Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nedreptate". (Ioan1:9)

Dacă totuşi vă mai simţiţi apăsaţi de vină, cereţi lui Dumnezeu să vă arate care este motivul. Poate vă va fi de folos să recitiţi Capitolul 7, şi să găsiţi un prieten creştin pe care îl respectaţi şi îl rugaţi să se roage cu dumneavoastră.

Pe de altă parte, dacă în timp ce aţi citit cartea v-aţi dat seama că sunteţi iertaţi dar simţiţi prea puţin pacea şi împlinirea care vin în urma iertării, faceţi-vă timp şi mulţumiţi Tatălui.

La urma urmei, El este cel care a decis să vă ierte. El trebuie să fie centrul laudelor şi mulţumirilor noastre.

Acum continuaţi să trăiţi în libertatea dată de iertare, alegând ascultarea de Dumnezeu, şi iertând pe alţii cu puterea pe care v-o dă Duhul lui Dumnezeu.

NOTĂ

Detalii ale convertirii criminalilor de război din Nurenberg (Capitolul unu) sunt extrase din "The Cross and the Swastika" de F. T. Grossmith, West Sussex: Henry E. Walter Ltd, 1984.

Detaliile din experienţa lui Corrie ten Boom (Capitolul unu) au apărut iniţial în GUIDEPOST MAGAZINE, Copyright 1972, de Guideposts Associates, Inc., Carmel, New York 10512. Retipărit în cartea lui Corrie ten Boom, intitulată "Tramp for the Lord", London: Hodder Strongtonz Christian Literature Cousade, 1974, p. 55-57.

Comentarii din "un frate creştin mai învârstă" (Capitolele unu şi doi) sunt de Arthur E. Custance, Doorway Papers No 47, Ontario, Canada: Doorway Publications, 1970, p. 38-41.

Comentariile lui Dietrieh Bonhoeffen (Capitolul doi) sunt din cartea "The cost of Discipleship", New York MaeMillan, 1963, p. 47

Comentariile lui Francis Mac Nutt (Capitolul patru) sunt luate din Healing, New York: Bantam Books, 1974, p. 152.

KEVIN SMITH a fost timp de mai mulţi ani conducătorul Bisericii Hawthorn din Melbourne, Australia. Acum el locuieşte într-o ţară unde continuă să îndrume, să sfătuiască, şi să înveţe poporul lui Dumnezeu.

CUPRINS

CUVÂNT INTRODUCTIV 1

Capitolul 1 1

TRĂIEŞTE IERTAREA 1

Avem nevoie de iertare în lumea în care trăim 2

"Maladia" neiertării şi vinovăţiei 3

Iertarea umană şi divină 3

Capitolul 2 4

IERTAREA MINUNATĂ A LUI DUMNEZEU 4

Iertarea lui Dumnezeu – Modelul 4

De ce avem nevoie de iertarea lui Dumnezeu 4

Pocăinţa şi credinţa conduc spre iertarea lui Dumnezeu 5

Iertarea înseamnă că problema este cu adevărat rezolvată 6

Iertarea reînnoieşte relaţiile 6

Frumuseţea celui ce iartă 7

Iertarea lui Dumnezeu este fără plată, dar nu este ieftină 7

Capitolul 3 8

CUM A TRĂIT ISUS IERTAREA 8

Ioan Botezătorul 9

Isus nu condamnă pe nimeni 9

Capitolul4 10

ÎNVĂTĂTURILE LUI ISUS CU PRIVIRE LA IERTARE 10

Dumnezeu este dispus să ne ierte 10

Iertarea trebuie să genereze iertare 11

Celui ce i s-a iertat mult, iubeşte mult 11

Iertare şi vindecare 12

Autoritatea de a proclama iertarea, ca dar al lui Dumnezeu 13

Capitolul 5 13

CUM POŢI CUNOAŞTE IERTAREA LUI DUMNEZEU 13

Dumnezeu spune: "Păcatul este o jignire adusă Mie" 14

Dumnezeu spune: "Cereţi-mi iertare" 14

Dumnezeu spune: „Cereţi-mi să vă curăţ” 14

Dumnezeu spune: "Nu mai păcătuiţi" 15

Vinovat, dar iertat 15

Iertarea trebuie acceptată 15

Capitolul 6 16

CUM POŢI DEVENI O PERSOANĂ IERTATĂ 16

Cei iertaţi sunt eliberaţi de sentimentul de vinovăţie 16

Cei iertaţi umblă în libertate 16

Cei iertaţi umblă în lumină 17

Cei iertaţi îl iubesc pe Dumnezeu 17

Cei ce au fost iertaţi, iartă pe alţii 18

Iertarea îi permite lui Dumnezeu să lucreze în viaţa ta 19

Capitolul 7 19

OBSTACOLE ÎN CALEA PRIMIRII IERTĂRII 19

Resentimente nerezolvate 20

Perfecţionismul 20

A nu te ierta pe tine însuţi 20

Sentimente false de vinovăţie 21

Autocondamnare 21

Păcatul neîncrederii în iertarea lui Dumnezeu 22

POSTFAŢĂ 22

NOTĂ 23

CUPRINS 23