Institutul de Politici Publice

Capitolul 3. Calitatea învăţământului superior ca program al guvernării şi al societăţii civile

3.1. Posibilităţi şi necesităţi ale sistemului universitar din Republica Moldova

Aspectul calităţii învăţământului superior este foarte mult discutat şi dezbătut în spaţiul public autohton. În marea majoritate a cazurilor, universităţile sunt considerate direct responsabile de managementul calităţii serviciilor oferite, fără să se aibă în vedere contextul instituţional existent. Aşa cum am afirmat în capitolele precedente, aspectul dependenţei sistemului de învăţământ superior faţă de guvernare comportă o serie de efecte negative, iar unul dintre acestea este însuşi managementul calităţii. Noţiunea de calitate nu este străină sistemului universitar, deoarece anume domeniul academic reprezintă unul dintre mediile instituţionale care au rolul de a monitoriza indicatorii de calitate ai serviciilor. De asemenea, acestea mai trebuie să supravegheze buna prestare a propriilor servicii. De multe ori, până în prezent, universităţile au fost acuzate că furnizează “specialişti pe bandă”, iar piaţa muncii interne nu reuşeşte să înglobeze întregul contingent de absolvenţi, aceştia din urmă fiind captaţi de piaţa externă, unde, în marea majoritate a cazurilor, nu profesează conform specializării obţinute. Paradoxal, dar universităţile sunt datoare să monitorizeze traseul propriilor absolvenţi anume pentru a evalua efortul depus. Dar, în acest caz ele sunt incapabile să obţină rezultate satisfăcătoare. Prin urmare, contextul instituţional este unul multidimensional. Din cadrul acestuia fac parte: guvernarea, universităţile, piaţa forţei de muncă, societatea civilă. Fiecare din respectivele elemente poartă o responsabilitate egală. Nu se poate pune responsabilitatea cea mai mare pe seama sistemului de învăţământ superior, deoarece acesta reprezintă doar un element al contextului.

Conceptul de calitate a învăţământului superior în spaţiul autohton a pătruns recent, pe fundalul discuţiilor despre integrare europeană. Spre exemplu, Legea Învăţământului Nr. 547 – XIII din 21 iulie 1995, în Art. 7, prezintă pe scurt principiul standardelor educaţionale de stat, iar conceptul de calitate este uzitat doar în Alin.7 Art.36, unde acesta se referă la responsabilitatea conducătorilor şi fondatorilor instituţiilor particulare de învăţământ faţă de calitatea serviciilor educaţionale presate. În comparaţie cu Legea aflată încă în vigoare, Proiectul de Lege a Învăţământului Superior dedică un capitol separat acestui concept şi prezintă mecanismele de funcţionare a managementului calităţii şi de evaluare a serviciilor oferite – congruenţa acestora cu cele oferite de unele state europene. Prin urmare, este de înţeles faptul că, până când acest Proiect de Lege nu va fi adoptat şi nu va intra în vigoare, despre conceptul de calitate a sistemului educaţional, cu referire specială la învăţământul superior, se va spune numai: „aşa spune Procesul Bologna”, fără să existe mecanisme clare de asigurare şi monitorizare a calităţii serviciilor educaţionale oferite. De aceea, nici guvernarea, nici universităţile, nici societatea civilă sau piaţa forţei de muncă nu au ştiut să aplice acest concept în practica cotidiană. Astfel, odată ce calitatea şi managementul calităţii vor fi reglementate prin cadru legal, instituţiile de învăţământ superior se vor pomeni într-o situaţie în care nu vor mai şti cum să utilizeze corect acest context, iar beneficiarii serviciilor educaţionale nu vor mai putea aprecia care este calitatea serviciilor obţinute.

Amplificând discuţia, în baza propunerii legale trebuie să specific că Proiectul de Lege a Învăţământului Superior în cadrul Art. 24 defineşte calitatea serviciilor învăţământului superior prin termenul de „garanţie a competitivităţii absolvenţilor pe piaţa internaţională a muncii şi, concomitent, o importantă pârghie a schimbărilor economice şi sociale în Republica Moldova”. Totodată, în Art. 25 din acelaşi proiect de Lege se face referire la mecanismele de funcţionare a conceptului de calitate a învăţământului superior (formula input-procesare-output). Totuşi, prin această definire a conceptului de calitate a învăţământului superior apare riscul de a se stabili cote de neatins, deoarece miza primordială este piaţa forţei de muncă internă şi nu cea externă. Criteriul competitivităţii specialiştilor formaţi de una dintre instituţiile de învăţământ superior pe piaţa autohtonă a forţei de muncă ar trebui să devină indicatorul fundamental. Aceasta se explică prin faptul că piaţa internaţională a muncii este una a specialiştilor care pornesc de la piaţa internă a statelor, iar conceptul în sine este foarte vag, deoarece nu există indicatori măsurabili pentru a putea evalua corect. Mai mult decât atât, rolul universităţilor autohtone este de a forma mai întâi specialişti pentru piaţa de muncă internă şi apoi, conform programelor de mobilitate academică şi profesională, specialişti pe piaţa externă. Procesul de externalizare a contingentului profesional trebuie să se realizeze prin intermediul unor mecanisme clare, prin care să fie implicată, pe de o parte, guvernarea, prin programele bilaterale şi multilaterale stabilite şi promovate, pe de altă parte, societatea civilă, prin proiecte de monitorizare şi investigare a traseului profesional al emigranţilor pe criterii profesionale.

Este evident faptul că, în acest context, autonomia universitară are un rol fundamental, deoarece conform nivelului acesteia reiese şi nivelul de calitate a serviciilor oferite. Corelaţia dintre autonomia universitară şi calitatea serviciilor oferite este reprezentată în mod grafic în Figura 6. În cazul în care autonomia universitară este într-adevăr utilizată la justa sa valoare, universităţile vor căuta să-şi racordeze managementul în aşa fel încât serviciile sale să corespundă aşteptărilor beneficiarilor. Mai mult decât atât, dimensiunea curriculară şi cea financiară vor constitui premise pentru monitorizarea şi evaluarea continuă a standardelor calităţii astfel ca acestea să atingă nivelul celor recomandate prin intermediul Procesului Bologna şi să corespundă aşteptărilor beneficiarilor. Prin urmare, actul educaţional este un rezultat complex, care depinde intrinsec de gradul de autonomie universitară. La fel, de aceasta depinde gradul de calitate a serviciilor prestate şi sistemul managerial utilizat pentru monitorizarea acestuia.

Pentru situaţia actuală a Republicii Moldova, conceptul de calitate a învăţământului superior este încă vag perceput, chiar dacă discuţiile pe această temă sunt din ce în ce mai frecvente. Una dintre cauze este slaba percepţie a beneficiarilor privind finalităţile învăţământului superior. O altă cauză ar fi incapacitatea universităţilor de a dezvolta programe şi direcţii speciale, care să răspundă direct de managementul calităţii şi adresabilitatea directă la necesităţile şi capacităţile beneficiarului, adică a studentului. De aceea, este nevoie ca universităţile să elaboreze strategii şi programe de management al calităţii conform prevederilor actelor fondatoare şi de parcurs al procesului Bologna, dar şi a recomandărilor instituţiilor internaţionale care activează în domeniu. În cadrul acestei strategii trebuie să se prevadă, în mod esenţial, etape şi procese concrete, necesare de implementat atât la nivel de instituţie, cât şi la nivel de autorităţi guvernamentale. Un alt aspect este cel al respectării şi continuităţii strategiei. Odată ce aceasta este sistată sau implementată într-un mod tergiversat, rezultatele nu vor fi cele scontate, din contra, se va constitui un real impediment în procesul de racordare la principiile Procesului Bologna. Astfel, anticiparea cadrului legal ar uşura cu mult traseul prioritar de stabilire şi sincronizare a tuturor aspectelor ce ţin de managementul calităţii în învăţământul superior.

Atât Legea Învăţământului 547 – XIII, cât şi Proiectul de Lege privind Învăţământul Superior prevăd activitatea unor structuri - Centre de Informare, Orientare şi Consiliere Profesională, care au rolul de furniza informaţii, a consilia pe anumite paliere profesionale şi de a monitoriza traseul profesional al respectivei instituţii de învăţământ superior. Până la acest moment, despre activitatea unor asemenea centre aproape că nu s-a auzit nimic. Desigur, în mod formal acestea există, dar în realitate, despre activitatea lor nimic nu se aude. În acest sens, este nevoie ca universităţile să caute soluţii adecvate şi prompte pentru ca asemenea structuri (subsisteme ale managementului calităţii învăţământului) să activeze şi fără prevederi legale. Aceste structuri universitare pot fi activate în parteneriat cu unele componente ale societăţii civile (organizaţii studenţeşti, organizaţii profesionale, organizaţii de dezvoltare economică şi comunitară, organizaţii prestatoare de servicii sociale, organizaţii de filantropie şi voluntariat, dar şi cele de relaţii internaţionale).

Un alt aspect recomandat este elaborarea şi aplicarea unui subsistem managerial prin care se va putea realiza o evaluare continuă a actului educaţional. Un asemenea subsistem ar trebui să se bazeze pe o serie de metode şi tehnici de cercetare şi investigare socială, cu ajutorul cărora se va putea deduce nivelul calităţii serviciilor educaţionale oferite şi se vor putea observa carenţele sau aspectele pozitive. În asemenea mod, calitatea procesului educaţional va putea fi îmbunătăţită în continuare şi va tinde să răspundă direct la necesităţile şi aşteptările beneficiarilor.

Complexitatea dimensională şi ierarhică a procesului de management al calităţii în învăţământul superior asigură universităţilor posibilitatea de a-şi stabili propriile structuri responsabile în această direcţie, însă dacă între instituţii nu va exista o cooperare şi un dialog coerent, atunci multe din aspecte pur şi simplu nu vor putea fi acoperite. Iată de ce, este nevoie de creat un cadru inter-universitar comun de cooperare în domeniul calităţii şi a managementului calităţii astfel ca procesul educaţional să se ghideze după o serie de criterii stabilite la nivel naţional, congruente cu principiile Procesului Bologna. În subcapitolele următoare voi prezenta mai succint această premisă.