Intervenţia timpurie la copilul cu risc de deficienţe senzoriale ghid practic pentru părinţI

Gustul:

Nou-născutul reacţionează prin mimici diferite, adecvat, la dulce, acru, amar şi sărat, chiar şi copiii prematuri. Trebuie reţinut că sensibilitatea pentru dulce şi acru este mai dezvoltată şi reacţiile de răspuns sunt mai intense decât cele manifestate la amar şi sărat.
Cea mai complexa manifestare de activitate adaptativă are loc în legătură cu procesul alimentaţiei prin reacţia de supt. După trei luni reacţia de supt se manifestă nu numai în situaţii alimentare, ci şi în momentele de somnolenţă sau de activitate. După ce copilul începe să se hrănească cu linguriţa, supţiunea degetelor rămâne activă câteodată până la 3-4 ani, chiar şi mai târziu. Înlocuirea reacţiei de supţiune cu reacţia de masticaţie se face începând cu sfârşitul primului an de viaţă, reacţia de supt stingându-se treptat. La prematuri, în genere, reflexele condiţionate alimentare se elaborează mai greu şi sensibilitatea gustativă este mai săracă.

Mirosul

La nou născut mirosul este relativ dezvoltat. Când nu doarme, bebeluşul reacţionează la mirosuri prin modificări ale respiraţiei, şi chiar prin mimică. Când doarme, reacţia este de închidere mai strânsă a pleoapelor, grimase, mişcări dezordonate, chiar trezire. Bebeluşul este sensibil în special la mirosuri puternice.

Tactilul

Nou - născutul este mai sensibil tactil pe palme, tălpi, dar mai ales în regiunea feţei (a ochilor şi în jurul buzelor) datorită funcţiilor biologice ale tactilului legate în special de nutriţie.

Învaţă-l pe copilul tău să simtă!

• 
  Aşează copilul aproape dezbrăcat pe o suprafaţă alcătuită din 3 - 4 porţiuni din materiale diferite şi observaţi cum reacţionează diferit în funcţie de fiecare porţiune ;
  
• 
  Pune la dispoziţia copilului jucării moi, din cauciuc sau pluş şi încurajează-l să le strângă în palmă ;
  
• 
  Joacă-te cu copilul folosind suluri de hârtie ;
  
• 
  Încurajează copilul să exploreze jucăriile confecţionate din diverse materiale (lemn, pluş, cauciuc, plastic) pe care i le-ai pus în pătuţ : să le ducă la gură, să le strângă în palmă, să le arunce, să le miroase etc.
  

Depistarea timpurie a pierderilor senzoriale este cea mai importantă premisă pentru recuperarea şi/sau compensarea deficienţei prin includerea copilului într-un program specific de stimulare timpurie. Depistarea şi diagnosticarea este de competenţa medicului.

O vizită la doctor – Ce se poate remedia medical ?

Din momentul în care copilului vostru i s-a pus un diagnostic cert cu privire la existenţa unei deficienţe, este important de ştiut ce se poate remedia medico-chirurgical sau prin echipamente protetice (proteze). Medicul specialist este cel mai în măsură să vă dea un răspuns, aşa că nu ezitaţi să cereţi sfaturi. Este absolut uimitor cât a avansat tehnologia medicală în ultimii ani, astfel că implanturile de cristalin, transplanturile de retină, timpanoplastiile sau implanturile cohleare sunt doar câteva din soluţiile pe care ştiinţa modernă vi le pune la dispoziţie.

Totuşi, părintele joacă un rol extrem de important; el este, în fapt, primul care interacţionează cu copilul, petrece mult timp cu el şi poate observa dacă acesta prezintă unele abateri sau întârzieri în dezvoltarea normală. Pentru aceasta e important să ştie la ce să raporteze reacţiile şi comportamentele copilului. Cunoaşterea atât a specificului dezvoltării senzoriale şi motrice în primele luni de viaţă cât şi a celor mai probabile manifestări sau simptome ce pot reclama probleme în dezvoltarea normală a copilului este esenţială pentru o intervenţie promptă.

Stimulările din exterior pun treptat în stare de funcţionare normală organele de simţ ale bebeluşului. Nivelul dezvoltării acestora, ca şi acurateţea lor sunt determinate de multitudinea solicitărilor din afară, de frecvenţa exerciţiului şi condiţiile educative în care va trăi copilul.

Fiecare centimetru pătrat de piele este acoperit cu mii de senzori, ce reacţionează neîncetat la mediul înconjurător şi transmit mai departe creierului dacă la atingere un obiect este moale, tare, aspru sau fin, cald sau rece, plăcut sau nu la contact. Deosebit de sensibile sunt vârfurile degetelor, buzele şi limba.

Încă în burta mamei copiii simt atingerea şi reacţionează la ea. Ei îşi sug degetul, dau din picioruşe şi simt cum spre sfârşitul sarcinii nu prea mai au loc să se mişte în voie. Singurele porţiuni imune la atingere sunt partea superioară şi posterioară a capului, pesemne pentru a nu fi atât de dureroasă naşterea. Iar după naştere contactul fizic este la fel de important pentru nou născut, ca şi hrana. La început părinţii sunt cei care stabilesc contactul cu noul născut, luându-l in braţe, mângâindu-l, legănându-l, punându-l pe piept să adoarmă. Pe zi ce trece însă bebeluşul devine din ce în ce mai activ.

Masajul bebelușului

1. Masajul trebuie executat într-o cameră încălzită şi într-o poziţie confortabilă atât pentru mamă cât şi pentru sugar. Bebeluşul, dezbrăcat, se aşează pe un prosopel, fie pe picioarele mamei, fie pe măsuţa de înfăşat, fie în pătuţ.

2. Se foloseşte ulei - obişnuit sau cosmetic, care se încălzeşte puţin în căuşul palmelor, pentru că oferă un dublu avantaj: hrăneşte pielea sugarului care are tendinţa de a fi uscată şi uşurează totodată mişcările mâinilor.

3. Atingerea nu trebuie să provoace gâdilatul. Idealul este să se mângâie pielea bebeluşului cu palmele deschise, cu blândeţe dar şi cu siguranţă totodată.

4. Trebuie insistat la nivelul pliurilor şi între degetele de la mâini şi picioare.

5. Mişcarea trebuie executată în general de la exterior spre interior, de la extremităţi spre inimă.

6. Iata succesiunea ideală: se pleacă de la degetele picioarelor masându-le pe rând, urmează tălpile, se urcă spre picioare, fese. Se trece apoi la spate. La mâini se procedează în acelaşi fel, începând cu degetele: buricele, prima falangă, a doua falangă, palma, apoi antebraţul, braţul, umărul, gâtul. Se lasă la urmă burtica.

7.Burtica se masează întotdeauna cu mişcări circulare, în sens acelor de ceas.

8. De preferat să nu se maseze feţele celor foarte mici - stimulii senzoriali sunt prea intenşi şi, oricum, bebeluşul prin grimase şi zâmbete îşi dezvoltă singur mobilitatea feţei.

9. Ritmul masajului variază în funcţie de temperamentul copilului. După primele contacte şi tatonari, mâinile mamei vor "curge" spontan, receptive la semnalele de plăcere ale micuţului, oprindu-se când acesta dă semne de nervozitate.

10. Masajul ar trebui să devină un obicei curent aşa cum e băiţa.

Iată şi câteva tehnici pentru combaterea micilor tulburări din primele luni de viaţă:

Pentru eliminarea gazelor

- întinde bebeluşul pe spate şi masează burtica executând mişcări circulare în sens orar, cu palma deschisă timp de 10 minute.

• 
  apăsarea nu trebuie să fie prea uşoară.
  

Pentru relaxarea stomacului şi stimularea apetitului :

- aşează bebeluşul cu burtica în jos şi ridică-i un picioruş apucând de călcâi. Masează partea din faţă a piciorului de la incheietură spre călcâi. Repetă şi la celălat picior.

Pentru destinderea muşchilor şi relaxare

- aşează bebeluşul cu burtica în jos şi masează-i spatele de-alungul coloanei vertebrale cu ambele mâini. Pleacă de la umeri şi mişcă mâinile încet până la şolduri. Mâinile trebuie să fie foarte apropiate, ba chiar uşor suprapuse. Nu uita fesele. Repetă de 6-7 ori.

- întinde bebeluşul pe spate şi masează-i picioruşele începând cu degetele. Continuă mişcarea la picioruşe, apoi la abdomen, treci după aceea la mânuţe, braţe şi în final masează spatele.

Pentru liniştire

O mişcare recomandată în special în momentele de anxietate.

Aşează-l cu burtica în jos, apoi ridică-l ţinându-l cu o mână sub torace şi cu cealaltă sub burtică. Leagănă-l uşor înainte şi înapoi cu mişcări ritmice timp de câteva minute.

Prin fiecare atingere învaţă ceva despre sine, descoperă şi înţelege lucrurile din jur. Îi place să-l mângăi, să-i faci masaj şi râde în hohote dacă-l gâdili. La rândul lui îşi întinde mânuţele către faţa tatălui, îl mângâie sau îl trage de nas, nu ratează nici o ocazie să o tragă de păr pe mamă, iar la doctor nu mai vrea să dea drumul la stetoscop. Tot ce-i colorat, străluceşte sau foşneşte îi atrage atenţia şi odată apucat este băgat şi-n guriţă: babeţica, prosopul de pe masa de schimbat, ursuleţul de pluş, elefănţelul din lemn sau linguriţa de plastic. Şi apropo de linguriţă -  tot in joacă descoperă şi mâncarea: fie că îşi bagă mânuţele în farfuria cu griş, degetul în guriţă înainte să înghită, fie că plescăie, scuipă sau încearcă să scoată noi sunete când are mâncarea in gură.

Dacă până nu demult, jucăriile care atârnă asupra patului sau de copertina căruciorului erau urmărite doar cu privirea, acum ele sunt întoarse pe toate părţile şi cercetate cu mare curiozitate. A durat, ce-i drept, ceva timp până să nu le mai lovească, ci să le apuce între degete, dar treptat - treptat, bebeluşul devine tot mai sigur pe el şi nu mai greşeşte ţinta. Dă din picioare să ajungă la jucăria dorită, se întinde să atingă iepuraşii ce se-nvârt deasupra patului, se roteşte 180 de grade în pătuţ să ajungă la broscuţa ţestoasă de la celălalt capăt şi dacă nu reuşeşte se enervează şi începe să plângă.