CE ESTE INTERVENȚIA TIMPURIE?
Intervenţia timpurie este un program elaborat şi aplicat de specialişti care încurajează şi susţine părinţii copiilor cu vârstă cuprinsă între 0 şi 3 ani să descopere, să recunoască şi să înţeleagă nevoile particulare de dezvoltare ale copilului lor şi îi ajută să-şi însuşească tehnici, modalităţi de a-i dezvolta capacităţile şi abilităţile, de a remedia manifestările negative în creşterea copilului şi de a participa activ şi eficient la procesul recuperării copilului.
Echipa de intervenţie timpurie lucrează cu familia. Ei determină împreună ce tip de intervenţie este cel mai potrivit şi mai benefic pentru copil şi elaborează un program de intevenţie comună individualizat pe nevoile specifice ale copilului şi posibilităţile familiei. Acest plan de intervenţie conţine specificaţii clare cu privire la totalitatea serviciilor educative, de training şi sprijin familial, care vor fi asigurate în scopul remedierii impactului negativ al dublei deficienţe senzoriale asupra copilului şi asupra relaţiilor şi interacţiunilor dintre acesta şi familia lui.
Echipa de intervenţie timpurie este o echipă multidisciplinară de specialişti în surdocecitate, psihopedagogi specialişti în deficienţele senzoriale (auditive şi vizuale), specialişti în dezvoltarea timpurie a copilului, medici oftalmologi şi otorinolaringologi, audiologi, optometrişti, logopezi, specialişti în recuperarea motrică şi în intervenţia psihomotrică timpurie. Aceştia lucrează împreună cu familia în cadrul programului de intervenţie timpurie. Ei pot furniza:
-
informaţii despre specificul manifestărilor în surdocecitatea infantilă;
-
informaţii, materiale şi cursuri de învăţare / perfecţionare a unor modalităţi de comunicare specifice în surdocecitate;
-
demonstraţii şi sprijin pentru variate activităţi ludice cu scop terapeutic recuperator sau preventive, pentru activităţi de formare / dezvoltare a unor abilităţi şi capacităţi dezirabile în perspectiva recuperării copilului;
-
asistenţă în introducerea şi folosirea echipamentelor protetice;
-
colaborare şi sprijin din partea altor familii aflate în situaţii similare;
-
planificarea gradată a activităţilor, astfel incât să asigure şi să faciliteze accesul la educaţia preşcolară;
Ariile vizate prin intervenţia timpurie şi care pot fi formate şi dezvoltate prin joc sunt:
- senzorialitate;
- motricitate ; psihomotricitate;
- comunicare;
- îngrijire şi confort fizic;
- afectivitate şi confort psihic.
Este bine să observați:
Există câteva comportamente care pot semnaliza existenţa unui deficit auditiv sau vizual; aceste comportamente, odată ce au fost observate la un copil, trebuie urmărite atent sub aspectul frecvenţei manifestărilor şi a contextului în care se produc. Aceste informaţii culese de părinţi pot fi sursa unor investigaţii suplimentare care pot evidenţia aspecte particulare ale manifestării unor deficienţe senzoriale care trec neobservate în cadrul unor examinări medicale de rutină. Părintele trebuie să ştie că, la această vârstă, dată fiind reacţia nespecifică, adesea acţiunile de testare senzorială şi măsurare sunt de multe ori neconcludente sau au un caracter prezumtiv. Dacă observaţi manifestări de acest fel, trebuie să consultaţi medicul sau psihologul:
Reacţia vizuală:
-
îşi apasă ochii cu mâinile sau cu jucăriile
-
se freacă frecvent la ochi
-
ţine capul într-o poziţie neobişnuită când priveşte obiectele sau persoanele
-
ochii i se mişcă într-un mod anormal.
Reacţia auditivă:
-
absenţa reacţiei la zgomotele din jur sau la vocea adultului
-
lipsa, intârzierea sau abandonarea gânguritului
-
nu intoarce capul la sunetele jucăriilor
-
nu se mişcă ritmic la sunetele muzicale.
ETAPELE DEZVOLTĂRII LA NOU-NĂSCUT
Nou-născutul prematur:
-
principala problemă constă în a identifica corect vârsta reală a copilului, pentru a nu-l raporta greşit la reperele de dezvoltare ale copiilor născuţi la termen;
-
copilul prematur trebuie să recupereze lunile în care dezvoltarea sa intrauterină s-ar fi desăvârşit, iar acest lucru nu se produce ca prin farmec, odată cu naşterea, ci într-un ritm lent, de-a lungul primilor doi ani de viaţă;
-
este important ca dezvoltarea sa să fie raportată la „vârsta corijată”, ceea ce înseamnă că, dacă un copil s-a născut la 7 luni, de exemplu, nu va trebui să vă aşteptaţi ca după două luni să atingă nivelul de dezvoltare al copiilor de aceeaşi vârstă nascuţi la termen, ci pe cel care ar fi trebuit să-l aibă la naştere; deşi copilul va avea două luni în vârsta reală, el va avea, practic, o zi, in vârsta corijată.
0 – 2 luni:
-
dezvoltarea psihomotrică: în primele săptămâni de viaţă, deşi copilul se mişcă, motricitatea lui nu este organizată şi nici voluntară; el este în stadiul reflexelor care se vor condiţiona şi vor dispărea treptat, pe măsură ce va creşte;
-
reflexul Moro: explică reacţia copilului de a se prinde de ceva, atunci când este deplasat brusc;
-
reflexul de apucare: copilul va strânge mâna apucând degetul mamei, atunci când îi atingeţi interiorul palmei;
-
reflexul de sucţiune: îi permite să se alimenteze sau să se calmeze (prin introducerea tetinei în gură); o variantă a reflexului de orientare îl face să întoarcă capul, dacă îi atingeţi obrazul sau mâna, acest reflex permiţându-i să întoarcă capul în căutarea sânului;
-
reflexul de mers automat: atunci când este ridicat in poziţie verticală şi aşezat cu picioarele pe masă, copilul va părea că încearcă să meargă, fără a putea insă să se ţină pe picioare; este doar un reflex şi nu veti obţine mai mult dacă îl stimulaţi;
-
începe să îşi folosească simţurile: se orientează vizual spre jucaria atârnată deasupra patului şi, aproximativ la o lună, chiar poate urmări cu privirea un obiect care se deplasează în câmpul său vizual; reacţionează la sunete puternice şi bruşte;
-
înţelegerea: este prezentă încă de la această vârstă, copilul fiind capabil să descopere în fiecare zi lucruri noi; poate imita gesturi simple, cum ar fi deschiderea gurii, poate să scoată limba, poate sesiza contrastele cromatice puternice;
-
limbaj: plânsul este prima sa modalitate de comunicare; nu este un limbaj intenţional, ci un reflex generalizat ca răspuns la unele stări interne de disconfort care, cel mai adesea, semnalizează nesatisfacerea nevoilor fundamentale, cum ar fi cele de foame sau somn; încă din primele săptămâni începe să emită sunete nediferenţiate care însă nu au valoare comunicaţională, ci sunt un fel de amuzament;
-
nu înţelege sensul cuvintelor, dar poate fi capabil să descifreze unele emoţii precum bucuria, supărarea sau tandreţea, după intonaţia şi ritmul vocii;
-
începe să recunoască vocea părintelui şi îi place să o asculte;
-
relaţionare: încă de la naştere noul născut manifestă preferinţă pentru chipurile umane; memoria sa se dezvoltă treptat şi el va începe să vă recunoască şi să vă caute cu privirea;
-
începe să reacţioneze la vocea adultului şi devine atent, încearcă chiar să imite unele sunete sau grimase; la rândul său, işi exprimă emoţiile şi stările interne într-o manieră tot mai diferenţiată, va plânge atunci când se simte neconfortabil şi va zâmbi atunci când este bucuros.
2 – 4 luni:
-
dezvoltare psihomotrică: copilul începe din ce în ce mai mult să-şi organizeze şi controleze mişcările; devine foarte activ;
-
aşezat pe burtă, copilul işi va salta capul şi chiar va reuşi să se ridice sprijinindu-se pe antebraţe; progresiv, se va ridica din ce în ce mai mult;
-
începe să-şi exploreze mâinile şi picioarele, îi place să fie schimbat, să vă jucaţi cu mâinile şi picioarele lui, să faceţi „gimnastică”, să-l faceţi să „pedaleze”, îl amuză să fie „păpat de burtica” etc.;
-
principala modalitate de a învăţa şi a explora lumea constă în introducerea în gură a obiectelor pe care le găseşte in jur; este modul lui de a interacţiona şi a le cunoaşte; îl veţi vedea jucându-se cu limba, cu saliva sau făcând „balonaşe”; la această vârstă copilul este centrat pe propriul corp pe care şi-l descoperă prin mijlocirea adultului;
-
înţelegere: copilul inţelege şi reproduce, reuşeşte uneori să anticipeze activităţile agreabile pentru el, cum ar fi introducerea tetinei în gură şi reacţionează adecvat;
-
limbaj: copilul reacţionează la vocea persoanelor familiare şi la jucării sonore; încă nu inţelege cuvintele, dar îi place să vă asculte fredonându-i un cântec, pentru că vă recunoaşte vocea, iar acest lucru îi ofera sentimentul securităţii şi al confortului;
-
începe să fie atent la melodie şi la ritmuri, ca şi la gesturi;
-
relaţionare: în jurul acestei vârste apare zâmbetul social, un comportament intenţional cu valoare comunicaţională şi relaţională; copilul va începe să răspundă cu un zâmbet atunci când, la rândul vostru, îi zâmbiţi;
-
devine foarte atras de figurile umane, iar incepând cu 2-3 luni, manifestă interes faţă de alţi bebeluşi şi poate deveni foarte excitat la întâlnirea cu ei;
-
după 3 luni devine din ce în ce mai conştient de prezenţa / absenţa membrilor familiei şi poate să solicite prin plâns prezenţa acestora.
4 – 6 luni:
-
dezvoltare psihomotrică: în această perioadă are loc o accentuată creştere fizică, copilul aproape că îşi dublează greutatea de la naştere;
-
motricitatea se dezvolta şi ea sub aspectul mişcărilor intenţionale; copilul reuşeşte din ce în ce mai bine să se ridice, forţa sa musculară creşte; este perioada în care, aşezat pe spate, îşi aduce picioarele la gura, îşi mişcă capul, pedalează; dacă îl luaţi de mâini şi îl trageţi, ridicându-l în şezut, el işi va menţine capul drept;
-
poate sta în şezut doar dacă este susţinut; se intoarce cu plăcere pe spate, dacă este culcat pe burtă;
-
se joacă cu mâinile, apucă cu uşurinţă obiectele, le ţine bine şi nu le dă drumul uşor; duce obiectele la ochi şi le explorează; vederea lui fiind bine dezvoltată de acum, copilul este capabil să sesizeze multe detalii ale obiectelor;
-
înţelegere: copilul începe să înţeleagă că poate produce modificări în starea unor obiecte, îi place să aibă jucării la îndemână, suspendate, astfel încât să le poată privi, să le facă să se invârtă etc.;
-
sesisează şi înţelege, atunci când produce sunete lovind jucăriile sau bolborosind şi este mereu tentat să exploreze efectele acţiunilor sale asupra obiectelor;
-
solicită tot mai insistent prezenţa adultului lângă el;
-
nu are încă iniţiative de căutare a obiectelor care nu mai sunt în câmpul său vizual;
-
limbaj şi comunicare: începe să bolborosească, emiţând sunete articulate şi chiar silabe: „pa pa, ma ma, ba ba”;
-
îşi exprimă cel mai bine dorinţele sau necesităţile prin ţipete, prin plâns sau bolboroseli, râde sau uneori ţipă doar de amuzament;
-
începe să-şi exploreze vocea, scoate sunete, le repetă, încearcă să imite sunetele pe care le scoateţi dumneavoastră; este momentul în care trebuie să îi vorbiţi des, să vă jucaţi cu el şi să îi răspundeţi la solicitările exprimate prin ţipete sau bolboroseli; el va înţelege în felul acesta că iniţiativele lui de comunicare au un efect asupra voastră şi îi produc satisfacerea dorinţelor sau trebuinţelor;
-
relaţionare: la această vârsta copilul devine tot mai reactiv la prezenţa oamenilor lângă el, îşi întoace capul pentru a-i privi, le răspunde la zâmbet, zâmbindu-le şi el, caută tot mai mult compania lor şi o solicită frecvent prin ţipete sau plâns;
-
începe să reacţionze la vocea umană, se calmează dacă îi vorbiţi atunci când plânge şi reacţionează, întorcându-se spre dumneavoastră, atunci când îi pronunţati numele.
6 – 9 luni:
-
dezvoltare psihomotrică: începe să se deplaseze pe burtă, se târăşte, se caţară peste obstacole mici, devine foarte abil; mişcările sale sunt tot mai rapide;
-
culcat pe burtă, se ridică în mâini, cu braţele întinse; îl puteţi determina să avanseze spre dumneavoastră atrăgându-l cu o jucărie;
-
poate apuca obiecte mici şi poate să transfere o jucărie dintr-o mână în alta, coordonându-se vizual;
-
poate face două acţiuni în acelaşi timp (de exemplu, se hrăneşte şi, în acelasi timp, întoarce capul pentru a urmări ce se întâmplă în jur, fără a scăpa tetina din gură); încep să-i iasă dinţii şi va descoperi plăcerea de a roade; începe să mănânce şi alimente solide;
-
poate sta aşezat în scaun, poate apuca cu ambele mâini şi duce la gură biberonul, îi place să se joace cu vasele şi instrumentele cu care este hrănit;
-
înţelegere: în această perioadă copilul va învăţa multe lucruri despre lumea din jur, prin luarea initiaţivei de a o explora şi prin mijlocirea jocurilor şi activităţilor preferate la această vârstă;
-
îl veţi vedea atras de oglinzi în care se va privi şi se va descoperi pe sine, vă va descoperi pe dumneavoastră şi va inţelege diferenţa dintre el şi altul; profitaţi de ocazie pentru a-i pronunţa frecvent numele pentru a-i fixa ideea „eu”-lui;
-
devine atras de cuburi, ursuleţi sau obiecte mari din plastic sau lemn, pe care le va explora din toate unghiurile (faţă, spate, lateral); în felul acesta învaţă noţiunea de „tridimensionalitate”; se va amuza lovind obiectele unele de altele sau bătând cu ele in masă, producând zgomote; va arunca obiectele pe jos, iar dumneavoastră va trebui să i le inapoiaţi; în felul acesta explorează căderea şi învaţă să urmarească obiectele cu privirea şi să le caute;
-
comunicare şi limbaj: la 7 luni îşi recunoaşte numele şi înţelege câteva cuvinte familiare (tata, mama, papa, bebe); începe tot mai mult să imite sunetele scoase de adulţi; începe să se exprime intenţional, mai ales prin gesturi; aceasta va fi modalitatea dominantă de exprimare până spre 18 luni, in paralel formându-şi tot mai mult competenţa de a înţelege limbajul verbal;
-
la 9 luni înţelege foarte bine şi răspunde la cerinţele pe care le exprimaţi prin gesturi (dacă îi cereţi o jucărie întinzând mâna spre el, copilul v-o va aşeza în mână); la această vârstă copilul înţelege de asemenea şi câteva cuvinte, deşi nu este încă capabil să le reproducă.
-
relaţionare: copilul îşi descoperă propriul corp şi recunoaşte feţele părinţilor, de care va fi atras, le va explora băgându-le degetele în gură sau în nas, trăgându-i de păr sau agăţându-se de hainele lor; devine tot mai sensibil la prezenţa părinţilor lângă el şi nu acceptă cu uşurinţă absenţa lor, mai ales a celui care se ocupă preponderent de îngrijirea sa; nu inţelege această dispariţie şi nu poate anticipa că „vă veţi întoarce”, pentru că nu cunoaşte această noţiune; este util să îi facilitaţi anticiparea, jucându-vă cu el jocuri de genul „cucu-bau”, în felul acesta va înţelege că vă întoarceţi la el. Cel mai adesea, frustrarea resimţită faţă de absenţa dumneavoastră va genera ataşament faţă de un obiect sau o jucărie care „nu-l părăseşte niciodată”; este bine să incurajaţi acest fenomen şi, eventual, să luaţi toate măsurile pentru ca preţiosul obiect să fie mereu disponibil; în felul acesta copilul va putea învăţa să doarmă singur, iar dumneavoastră veţi putea beneficia de momentele lui de linişte;
-
încearcă să capteze atenţia altor bebeluşi atunci când îi întâlneşte şi poate reacţiona prin plâns în prezenţa unor persoane necunoscute; se manifestă astfel teama de străini.
9 – 12 luni:
-
dezvoltare psihomotrică: copilul devine tot mai autonom ca urmare a dezvoltării modalităţilor de deplasare, astfel că va fi mereu tentat să exploreze fiecare colţişor al casei; dacă îl lăsaţi nesupravegheat câteva minute, să ştiţi sigur că nu îl veţi mai găsi tot acolo unde l-aţi văzut ultima oară;
-
deşi nu merge singur încă, copilul reuşeşte să compenseze prin mersul „de-a buşilea” sau „în patru labe”; se întoarce de pe burtă pe spate, se ridică în mâini, apoi se agaţă de mobilă şi se ridică, face un pas sau doi şi cade; şi o ia de la capăt;
-
manualitatea sa se dezvoltă foarte mult, poate apuca obiectele mici prinzându-le între degetul mare şi cel arătător;
-
înca îşi mai introduce obiectele în gură, indiferent de mărimea lor, este modul lui de a le explora, iar dumneavoastră va trebui să fiţi foarte atent pentru a preveni eventualele pericole de a le inghiţi;
-
comunicare: înţelege ceea ce îi spuneţi, mai ales dacă îi vorbiţi folosind cuvinte simple şi gesturi; înţelege şi răspunde la „Pa! – Pa!”, la „Bravo!” sau la „Mai vrei?”, folosind gesturi adecvate şi unele sunete sau silabe;
-
foloseşte denumiri distincte pentru diverse obiecte sau acţiuni, nu neapărat inteligibile de către adult, cel mai adesea asociate cu gesturi (comunicare acţională), în felul acesta se face tot mai bine înţeles;
-
începe să întindă mâna in direcţia obiectului pe care îl doreşte (comunicare acţional-indicativă).
-
înţelegerea: începe să devină interesat de imagini şi muzica, îi place să se joace cu cărţile şi să vă asculte povestindu-i; îşi foloseşte cunoştinţele deja acumulate, reactualizându-le corespunzător şi imitându-vă;
-
înţelege efectele reacţiilor sale asupra dumneavoastră şi poate chiar încerca să vă „manipuleze” pentru a obţine ceva;
-
poate să rezolve situaţii noi prin reactualizarea celor deja învăţate (de exemplu, dacă îl opriţi să ia un obiect sau o jucărie, va încerca o altă modalitate de a o obţine – se va deplasa spre ea, mergând în patru labe, va începe să ţipe sau va trage de faţa de masă, dacă respectivul obiect se află pe masă);
-
relaţionare: copilul devine foarte sociabil şi, atras de prezenţa altui copil, începe să-l imite sau să se imite reciproc;
-
devine tot mai interesat de descoperirea lumii, uneori chiar exasperant pentru dumneavoastră; nu va descurajaţi, este un semn pozitiv pentru dezvoltarea lui;
-
poate începe să se joace singur, dar are nevoie în continuare de prezenţa dumneavoastră lângă el; deşi nu-şi poate orienta interesul pentru o perioadă mai lungă pe aceeaşi jucărie, începe să manifeste unele preferinţe pentru anumite jucării sau păpuşi.
12 – 15 luni:
-
dezvoltare psihomotrică: copilul dumneavoastră cântăreşte acum aproape de trei ori mai mult decât la naştere;
-
poate merge – sau, aproape! Dar, cu siguranţă îşi foloseşte poziţia bipedă pentru deplasare; deplasarea independentă se formează în general pe la 12 – 18 luni, dar fiecare copil are propriul său ritm; nu insistaţi, lăsaţi-l să progreseze în ritmul sau, altfel riscaţi să-l obosiţi peste măsură;
-
devine foarte abil în deplasarea în patru labe, poate chiar urca scările în acest mod; îi place să se sprijine şi să se caţere pe obiecte, scăunele etc. sau se amuză deplasând obiectele de colo-colo, împingându-le;
-
descoperă formele şi poate începe să suprapună cuburile mari, să agaţe cercurile pe un suport sau să introducă obiectele în cutii;
-
comunicare: la un an pronunţă deja cuvinte simple, mai ales legate de persoanele cele mai apropiate (mama, tata, baba, tutu - căţelul -, etc.), unele acţiuni (ia, papa, nani, pa, hai etc.) sau părţi ale corpului pe care le poate şi identifica corect, unele aminale sau obiecte din mediu (casa, titi - maşina -, pui, pomul, etc.) pe care de asemenea le poate recunoaşte şi identifica;
-
înţelegerea: copilul poate să grupeze obiectele după formă sau culoare, îi place să experimenteze diferite acţiuni noi pentru a vedea ce efecte produc asupra lucrurilor sau persoanelor;
-
înţelege foarte mult atunci când vorbiţi cu el, îi place să repete ceea ce aude dar o face într-o manieră încă neclară, inventând sau derivând propriile denumiri pentru obiecte, persoane sau evenimente; este bine să-l încurajaţi să repete corect, fără a-l presa (de exemplu, dacă în loc de maşină, copilul spune ”titi”, nu-l corectaţi „nu, nu titi, maşina” ci încurajaţi-l „aşa este, ai dreptate, este maşina”, dar continuaţi să spuneţi cuvântul în forma corectă, nu preluaţi denumirea lui; în caz contrar, copilul poate înţelege că denumirea lui este corectă şi va fi derutat;
-
relaţionare: copilul devine foarte sensibil la emoţiile părinţilor, mai ales în cursul unor evenimente obositoare sau nesigure; este extrem de influenţabil şi adoptă cu uşurinţă starea afectivă a părintelui;
-
încep să se facă remarcate unele momente de simbolizare, copilul poate „hrăni păpuşa” sau „vorbi la telefon”.
15 – 18 luni:
-
dezvoltare psihomotrică: copilul poate acum să meargă singur, deşi nu are încă echilibrul pe deplin constituit; urcă în continuare scările sau se caţără pe scaun în patru labe, coboară scările târându-se pe şezut;
-
învaţă să se agaţe de clanţă şi să deschidă uşa, poate întoarce paginile unei cărţi; cu ajutorul dumnevoastră poate învăţa rapid să se descalţe şi să-şi dea şosetele jos; poate împinge o minge spre partenerul de joc;
-
poate să mâzgălească cu un creion mai gros, poate suprapune două - trei cuburi sau să scoată obiecte dintr-o cutie; îi place să răstoarne cutiile şi să pună la loc conţinutul acestora;
-
înţelegere: copilul începe să experimenteze diverse modalităţi de a-şi atinge ţintele, de a obţine ceea ce vrea; face parte din programul lui de învăţare; de asemenea devine interesat să experimenteze noi comportamente în relaţionarea cu obiectele (de exemplu, dacă, călcând cu piciorul peste un obiect de plastic sau de cauciuc, produce un zgomot, va fi tentat să exploreze acel obiect cu mâinile sau îl va arunca, în scopul de a descoperi noi modalităţi de a reproduce acel sunet);
-
începe să rezolve problemele prin metoda „încercare - eroare”;
-
comunicare: începe să înţeleagă şi să execute cerinţe simple (du-te şi ia păpuşa), devenind din ce în ce mai puţin dependent de gesturi;
-
începe să spună tot mai multe cuvinte, dar se exprima holofrastic (foloseşte doar un cuvânt pentru a indica ceva, de exemplu „papa” pentru „vreau papa”); puteţi să-i facilitaţi dezvoltarea limbajului în acest moment completând cu mici enunţuri ceea ce a spus el, fără însă a insista ca şi el să repete (de exemplu, dacă el a spus „nani”, puteţi completa „da, fata doarme, face nani”);
-
relaţionare: această perioadă marchează un pas foarte important pentru dezvoltarea sa socială, este debutul autonomiei; copilul vă va urmari şi vă va imita reproducând activităţile cotidiene, activitate extrem de instructivă pentru el, pentru că îi ofera modele de comportament social dezirabile;
-
începe să se facă remarcată tendinţa şi plăcerea copilului de a se afla în compania copiilor de aceeaşi vârstă, fără ca să putem vorbi de jocul colectiv; fiecare copil va avea propria sa activitate, dar momentele de interacţiune între ei devin tot mai lungi şi se materializează în acţiuni mutuale de imitaţie a celuilalt.
18 – 36 luni:
-
dezvoltare psihomotrică: la această vârstă manifestă o nevoie puternică de mişcare; aleargă, se opreşte, iar o ia la fugă, iar se opreşte, ţopăie, se învârte şi dansează; îi place foarte mult să stea în aer liber, în parc sau la plimbare, să se dea în leagăn sau să se caţere; poate lovi cu piciorul o minge şi poate sări cu ambele picioare odată; spre doi ani va învăţa de asemenea să meargă pe vârfuri;
-
motricitatea manuală i se dezvoltă tot mai mult, astel că va fi capabil să înşire bile de lemn pe o sfoară mai groasă; spre trei ani va putea să ţină foarfeca în mână şi să o folosească sau să întoarcă paginile unei cărţi, una câte una;
-
învaţă să-şi tragă pantalonii, să-şi pună căciula; este momentul în care îl puteţi ajuta să devină independent la îmbrăcat, alegându-i haine uşor de îmbrăcat;
-
înţelegere: în această perioadă se manifestă ceea ce se numeşte „permanenţa obiectului” (dacă mingea se va rostogoli sub pat, copilul se va duce după ea, ulterior, dacă se va rostogoli sub masa, copilul o va căuta tot sub pat); copilul începe de asemenea să caute obiectele care nu se află în câmpul său vizual;
-
gândirea simbolică se dezvoltă, copilul este capabil de reprezentare – poate gândi sau desena obiecte care nu se află în câmpul său vizual, poate imita ceva sau pe cineva care nu este prezent in acel moment;
-
de asemenea, relaţia cauza - efect se dezvoltă, copilul descoperind efectele diferite ale aceleiaşi acţiuni asupra unor obiecte diferite (de exemplu, bătând cu un creion in diferite obiecte, va descoperi că acestea produc sunete diferite);
-
comunicare: spre 18 luni copilul înţelege întrebări simple, fără să mai fie necesar suportul gestual; recunoaşte verbal şi identifică pe obiecte sau în imagini;
-
foloseşte combinaţii de două şi trei cuvinte pentru a se exprima; foloseşte pronumele personal „eu” şi „al meu”, foloseşte „nu” şi începe să folosească şi „da”;
-
copilul devine capabil să poarte un dialog şi se exprimă inteligibil; la această vârstă sunt frecvente defectele de vorbire, aşa că nu vă neliniştiţi dacă persistă încă sunete neclare sau omisiuni.
-
relaţionare: copilul câştigă tot mai multă autonomie şi încredere în sine; puteţi avea impresia că se „îndepărtează” de voi; în fapt, el descoperă lumea din jur, şi o face în maniera în care a învăţat urmărindu-va; puteţi deci considera că vă imită în continuare (va hrăni păpuşa, aşa cum dumneavoastră îl hrăniţi pe el, îi va vorbi cu cuvintele dumneavostră, se va juca „de-a mama”, aşa cum a învăţat de la dumneavoastră);
-
la doi ani, cu greu acceptă ajutorul, vrea să facă totul singur; chiar dacă nu reuşeşte întotdeauna sau dacă produce mici accidente; nu este foarte grav; lăsaţi-l să experimenteze, în felul acesta va câştiga încredere în propriile posibilităţi;
-
copilul va interacţiona cu adulţii şi cu copiii mai mari, dar nu va mai fi atras de cei mici şi nu va mai stabili contacte cu aceştia; în relaţionare, apar frecvent tendinţe acaparatoare şi refuz de a împrumuta jucăriile; treptat, cu calm, obişnuiţi-l să se comporte adecvat.
Dostları ilə paylaş: |
