Ioan PÂnzaru

Germania

Deşi procedura de acreditare a instituţiilor publice de învăţămînt superior este de resortul statelor (Länder), care trebuie să asigure cadrul naţional de recunoaştere a diplomelor, ele au transferat competenţa respectivă unui organism federal creat în 1998. La 1 februarie 2005, Consiliul federal de Acreditare (Akkreditierungsrat, AR) a devenit o fundaţie publică. Totuşi acreditarea efectivă este realizată de 6 agenţii descentralizate, AR avînd rolul de a acredita înseşi agenţiile de acreditare (pe o perioadă determinată) şi de a armoniza standardele acestora. El va acredita programe de studii doar în cazuri excepţionale. AR este compus din 4 reprezentanţi ai instituţiilor, numiţi de Conferinţa Rectorilor, 4 ai Länder, 5 practicieni din diferite profesii, 2 studenţi şi 2 experţi străini. Akkreditierungsrat a publicat descriptorii pentru primul şi al doilea ciclu de studii, precum şi criteriile pentru acreditare ale noilor programe.

Germania are un total de 365 de instituţii de învăţămînt superior, dintre care 174 de universităţi şi colegii, şi 191 de Fachhochschulen. Din cele enumerate mai sus, instituţiile private totalizează 101, dar media studenţilor înmatriculaţi este pentru ele numai de 652, de 10 ori mai puţin decît la universităţile de stat.

Acreditarea universităţilor private e în jurisdicţia unui Consiliu al Ştiinţei (Wissenschaftsrat). Cele 6 agenţii acreditate de AR sunt:

• 
  ZevA, Agenţia Centrală de Evaluare şi Acreditare din Hanovra;
  
• 
  FIBAA, Fundaţia pentru Acreditarea Programelor Internaţionale de Administrarea Afacerilor;
  
• 
  ASIIN, Agenţia de Acreditare pentru Programele de Studii de Inginerie, Informatică, Ştiinţele Naturii şi Matematică;
  
• 
  ACQUIN, Institutul de Acreditare, Certificare şi Asigurare a Calităţii;
  
• 
  AHPGS, Agenţia de Acreditare pentru Programe de Studii în Domeniul Pedagogiei Speciale, Îngrijire, Ştiinţe Medicale şi Asistenţă Socială;
  
• 
  AQAS, Agenţia pentru Asigurarea Calităţii prin Acreditarea Programelor de Studii.
  

Fiecare dintre cele 6 agenţii acreditate poate conferi universităţii evaluate un certificat cu sigiliul de calitate (Qualitätssiegel) al Akkreditierungsrat, valabil pe o durată egală cu durata programului de studii plus doi ani. Totuşi, aprobarea unui nou program de studii este un lucru distinct de acreditare, şi relevă de competenţa statului (Land), care dispune de o planificare de perspectivă a învăţămîntului superior. În acord cu aceasta, criteriile şi standardele stabilite de AR nu pot intra în contradicţie cu acelea votate de Länder.

În Germania, procesul de acreditare poate să stabilească şi dacă absolvenţii unui program de studiu sunt apţi pentru o funcţie publică. În 2003 de exemplu au fost recunoscute 30 de masterate ca fiind în măsură să dea absolvenţilor calificarea pentru o funcţie publică superioară. Un înalt funcţionar public a făcut parte din fiecare comisie.

Agenţiile străine de acreditare pot acţiona pe teritoriul german dacă sunt acceptate de AR şi înscrise pe o listă oficială. O primă versiune a unei astfel de listă va fi dată publicităţii în curînd.

Grecia

În Grecia există 22 de universităţi şi 16 institute de educaţie tehnologică. Oferta privată este interzisă la nivel terţiar. Agenţia greacă de calitate nu există încă, dar ea va avea o serie de caracteristici conforme cu standardele ENQA.

Irlanda

În Irlanda există 7 universităţi, 13 institute tehnologice, Dublin Institute of Technology (1997) şi alte cîteva instituţii de nivel terţiar. Nu există un cadru legal unitar de asigurare a calităţii. Autoritatea pentru Învăţămîntul Superior (HEA) poate evalua procedurile de calitate, poate face rapoarte despre ele, şi poate asista instituţiile în activităţi pertinente. HEA a promis un raport naţional la începutul lui 2005. Universităţile sunt finanţate prin HEA. Consiliul pentru Diplome de Învăţămînt Superior şi Formare (HETAC) are misiunea de a evalua eficacitatea procedurilor de asigurare a calităţii la nivel instituţional şi de a oferi universităţilor criterii şi îndrumări. Consiliul cere instituţiilor să propună criterii şi standarde pentru propriul sistem de asigurare a calităţii, care vor fi negociate cu şi aprobate de HETAC. Deja 22 de instituţii au semnat asemenea acorduri.

În octombrie 2003 a fost creată Reţeaua de Calitate a Învăţămîntului Superior Irlandez, cu misiunea de a elabora o poziţie naţională comună asupra asigurării calităţii. Comitetul de Calitate al Universităţilor Irlandeze (IUQB) a fost creat ca organism dedicat problemelor universitare specifice.

În ce priveşte acreditarea programelor de studii, există o Autoritate Naţională Irlandeză pentru Calificări (NQAI), creată prin efectul Legii Calificărilor de Educaţie şi Formare din 1999. Conform legii, responsabilitatea aprobării înfiinţării unor programe noi revine fie NQAI, fie HETAC, fie FETAC (Consiliul pentru Diplome de Formare Continuă şi Formare). Procedurile includ evaluarea de către experţi străini şi de către studenţi. Dublin Institute of Technology are un statut special, fiind legat de NQAI în ce priveşte propriile proceduri de asigurarea calităţii.

Italia

În Italia există 80 de universităţi ale căror diplome sunt recunoscute de stat, iar 14 dintre ele sunt private.

Pentru asigurarea calităţii, Conferinţa Rectorilor Universităţilor Italiene (CRUI) a început în 1995 să aplice proceduri de evaluare a cursurilor de 3 ani – Diplomi universitari, evaluări care au continuat din 2001 la nivelul Laurea triennale, adică echivalent Bachelor. În prezent CRUI dezvoltă un cadru de acreditare pentru organismele regionale, care sunt de fapt abilitate să acrediteze noile programe de studii.

Din 1999 s-a creat CNVSU (Comitetul Naţional pentru Evaluarea Sistemului Universitar), care continuă Observatorul pentru Evaluarea Sistemului Universitar, înfiinţat în 1993. Dar nu există un sistem naţional de asigurare a calităţii învăţămîntului superior, după modelul altor ţări europene.

CNVSU formulează standardele pentru crearea unor noi programe de studii. El avizează Ministerul Educaţiei, Universităţilor şi Cercetării asupra unui sistem de acreditare naţional.

Există şi un Comitet naţional pentru Evaluarea Cercetării (CIVR), compus din 7 experţi numiţi de guvern, şi a cărui jurisdicţie se extinde atît asupra universităţilor cît şi asupra institutelor de cercetare. Este abilitat să propună modalităţi de a face să depindă evaluarea cercetării de atribuirea resurselor. Comitetul a publicat o serie de îndrumări şi a început un exerciţiu naţional de evaluare în vara lui 2004.