Ioan Ramurean Si Milan Sesam

Patriarhia Antiohiei are, de asemenea, în America centrală şi de: uă patru eparhii cu peste 100.00 de credincioşi.

De asemenea, Patriarhia Antiohiei a organizat, din 1939, o episco-) ie siriană cu sediul la Sydney, în Australia.

D. Biserica ortodoxă rusă are o mare diasporă în afara fostei Uni-mi Sovietice, fiind împărţită în trei exarhate:

1. Exarhatul Europei apusene, dependent de Patriarhia de Moscora, cu sediul la Londra; are sub jurisdicţia sa credincioşii ruşi din Maea Britanie, Franţa, Belgia şi Olanda. Are de asemenea reşedinţe episopale ia Paris, Bruxelles şi Rotterdam.

2. Exarhatul Europei centrale al Patriarhiei de Moscova, cu sediul a Berlin. Are şi o reşedinţă episcopală la Viena, în Austria.

3. Exarhatul american al Patriarhiei de Moscova, cu reşedinţa la

*Tew York, îşi întinde jurisdicţia peste ortodocşii ruşi din America de „lord şi Sud, având patru episcopii la: Brooklyn, Filadelphia, San Franisco şi una în Argentina.

Biserica ortodoxă rusă din America de Nord s-a organizat mai întâi fi Alaska, începând din 1784, ţară care a fost apoi vândută Statelor Unite, n 1867, de către Rusia.

O dezvoltare mai mare a luat Biserica ortodoxă rusă din America upă 18 mai 1970, când locţiitorul de patriarh, mitropolitul Pimen de TUtiţe şi Colomna, a acordat episcopului Filaret din America de Nord 'omos-ul de autocefalie a Bisericii ortodoxe ruse din America, cunos-utâ sub denumirea de Mitropolia Rusă, având sediul la New York.! A are peste un milion de credincioşi, 9 eparhii, 9 episcopii, 400 de pa-ohii în America de Nord şi de Sud, o episcopie în Japonia.

În 1952 a primit autonomia din partea Patriarhiei de Moscova Bi-erica ortodoxă din China, cu reşedinţa la Shanghai, condusă de piscopul Simeon Du. Ea are două episcopate şi peste 20.000 de ere-mcioşi.

La 10 aprilie 1970, locţiitorul de patriarh, Pimen al Moscovei, a estabilit comuniunea canonică şi liturgică cu Biserica ortodoxă din aponia, căreia i-a acordat autonomia. Aceasta are trei eparhii, 50.000 e credincioşi, 70 de biserici, 200 capele, 40 de preoţi. Altă parte din redincioşi se află sub jurisdicţia Mitropoliei Ruse independente din imeriea. Pentru pregătirea clerului funcţionează din 1956 un Seminar aologic la Tokyo.

Sunt şi alte Biserici ortodoxe ruse în străinătate, independente de arriarhia de Moscova, ca: Biserica ortodoxă rusă din străinătate, aşa-isa Biserică sinodală de la Karloviţ, care are 500.000 de credincioşi şi 4 eparhii ruse, după cum urmează: patru în Europa Occidentală şi entrală, şapte în America şi Canada, patru în America de Sud, una în australia, şi Noua Zeelandă, în curs de organizare din 1965, având mai mit de un milion de credincioşi.

Biserica ortodoxă ucraineană din străinătate are, de asemenea, trei litropolii: una pentru Europa apuseană şi Australia; alta în America i alta în Canada. Din 1949 a luat fiinţă în Statele Unite Biserica ortoăoxă autocefală bielorusă, care are peste 10.000 de credincioşi veniţi h America după cel de al doilea război mondial (1939-1945).

E. Patriarhia ortodoxă sârbă are o Biserică în America, întemeiaţi din 1894, cu trei eparhii, trei episcopii şi 74 de parohii.

— Biserica ortodoxă macedoneană, care s-a proclamat autocefal fără aprobarea Patriarhiei Sârbe, şi-a creat a cincea eparhie, la 10 au gust 1969, în America, numită Episcopia Americii, Canadei şi Aus traliei.

F. Biserica Ortodoxă Română a înfiinţat pentru românii ortodocş din străinătate două arhiepiscopii:

— Arhiepiscopia Ortodoxă Română pentru Europa Centrală şi Oc cidentală cu sediul la Paris. Ea a luat fiinţă mai întâi ca episcopie ir

1957 şi a intrat sub jurisdicţia canonică a Patriarhiei Române prin apro barea Sfântului Sinod în şedinţa din 28 aprilie 1972, iar în şedinţa dii

12 decembrie 1974 a fost ridicată la rangul de arhiepiscopie, având su!

Jurisdicţia ei 24 de parohii aflate în diferite ţări din Europa, după cun urmează: Anglia – Londra, Birmingham; Austria – Viena, Salzburg

Belgia – Bruxelles; Bulgaria – Sofia; Elveţia – Geneva, Lausanne

Franţa – Paris, Strassbourg; R. F. Germania – Baden-Baden, Ham burg, Miinchen, Offenbach am Main, Salzgitter-Lebenstădt; Italia -

Florenţa, Milano, Torino, Bari; Olanda – Haga; Sjiania – Madrid

Suedia – Goteborg, Malmo, Stockholm, Jonkoping.

— Arhiepiscopia Misionară Ortodoxă Română în S. U. A. şi Canada cu sediul la Detroit – S. U. A., dependentă de Patriarhia Română, ars

35 de parohii, a fost înfiinţată la 28 aprilie 1929 ca episcopie şi decla rată autonomă la 12 iulie 1950. A fost apoi ridicată la rang de arhi episcopie la 12 decembrie 1974 de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodox*

Române, reînnoindu-i-se autonomia bisericească acordată la 12 iu lie 1950.

În America de Sud se află următoarele parohii româneşti: Vene zuela – Caracas; Argentina – Buenos-Aires; Brazilia – Rio de Ja r. eiro, Sao-Paolo.

Există şi o a doua Episcopie română, cu circa 45 de biserici, dai care nu recunoaşte jurisdicţia Patriarhiei Române.

Prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, reînnoită la 12 decembrie 1974, s-a acordat Bisericii Ortodoxe Române din America autonomia, urmând ca aceasta să păstreze legături dogmatice ş canonice cu Biserica Ortodoxă mamă din România.

Biserica Ortodoxă Română mai are în străinătate următoarele vi cariate şi parohii:

— Vicariatul ortodox român din Iugoslavia, în Banatul iugoslav cu reşedinţa la Vârşeţ, dependent de Mitropolia Banatului, reorganiza în 1971, care cuprinde 39 de parohii, grupate în trei protopopiate, avânc peste 60.000 de credincioşi.

— Vicariatul ortodox român din Ungaria, cu sediul în oraşul Gyula înfiinţat la 27 martie 1946, având 19 parohii cu peste 30.000 de credin cioşi, de care îngrijeşte Episcopia Aradului.

—

— Aşezămintele bisericeşti de la Ierusalim şi Iordan, în Israel.

— În Australia se află trei parohii, la: Melbourne, Sydney şi Adeide; iar în Noua Zeelandă, una la Wellington. In total, credincioşii rtodocşi români din Australia şi Noua Zeelandă sunt în număr de

? Ste 8.000.

— Tot sub îngrijirea Patriarhiei Române se află cei 60 de monahi

) mâni de la schiturile Prodromul şi Lacul din Sfântul Munte Aihos.

Comunităţile ortodoxe româneşti din diaspora au câte o publicaţie i care consemnează ştiri din viaţa şi activitatea lor, articole şi studii i zidire sufletească, de interes istoric şi naţional.

La întâlnirea care a avut loc la Constantinopol între patriarhul ecu-îenic Dimitrios I şi patriarhul Iustin al Bisericii Ortodoxe Române.

— J ocazia vizitei canonice efectuate între 14-17 aprilie 1978 la Patriar-ia Ecumenică de către o delegaţie a Bisericii Ortodoxe Române – s-a otărât ca fiecare Biserică Ortodoxă să poarte grijă de diaspora ei, res-ectându-se jurisdicţiile canonice naţionale.

G. Biserica ortodoxă bulgară are în America două eparhii. Prima piscopie bulgară s-a înfiinţat în ianuarie 1938, având reşedinţa la New ork. In 1969 s-a înfiinţat Arhiepiscopia bulgară a Americii de Nord i de Sud, cu sediul la New York, iar la 20 aprilie 1970, a luat fiinţă î Canada Episcopia de Akron şi Detroit, cu reşedinţa la Detroit.” O arohie ortodoxă bulgară a fost înfiinţată la Adelaide în Australia, sub jrisdicţia Arhiepiscopiei bulgare din America.

Pentru a scoate Bisericile ortodoxe din America de Nord şi Sud în „insularitatea lor religioasă şi naţională”, a avut loc la 16 mărie 1960 Conferinţa permanentă a episcopilor canonici ortodocşi din Ame~ ica> (The Standing Conference of Canonical Orthodox Bishops of the ^. Mericas), care a întemeiat, sub conducerea arhiepiscopului grec Iacobos 1 Americii, Asociaţia voluntară a episcopilor ortodocşi din cele două imerici, ca să slujească drept mijloc de centralizare şi conducere a nisiunii. Ea acţionează ca o centrală menită să îndrepte eforturile tu-uror Bisericilor ortodoxe din America asupra scopurilor comune şi sa vite dedublarea serviciilor, agenturilor şi organizaţiilor.

Un moment important din istoria relaţiilor Bisericilor ortodoxe din America 1-a constituit prima Conferinţă naţională a episcopilor ortodocşi, ntrunită la 18 octombrie 1978 în Johnstown, sediul Episcopiei ortodoxe arpato-ruse, în statul Pennsylvania, care a făcut eforturi lăudabile spre i stabili o colaborare frăţească mai intensă între ele.

Există, evident, în America tendinţa actuală ca toate Bisericile or-odoxe dependente de Bisericile autocefale mame din Orientul Apropiat i din Europa să se unească într-o singură Biserică ortodoxă autocefală, iub denumirea de Biserica ortodoxă din America. Această problemă va i şi ea discutată, odată cu problema dreptului de acordare a autocefaliei, la viitorul Mare Sinod ortodox.

În prezent diaspora ortodoxă ajunge la aproape nouă milioane de: redincioşi, răspândiţi în toate continentele lumii.

Îmbucurător rămâne totuşi faptul că, în ciuda autocefaiiilor şi a tonomiilor multinaţionale din America mai ales, credincioşii ortodoc de pretutindeni se socotesc ca făcând parte din Biserica Ortodoxă uni a Domnului Hristos, păstrând împreună credinţa, tradiţia, cultul şi di ciplina canonică a vechii Biserici a Răsăritului.

Relaţii interortodoxe

G. Strinopulos, Die Beziehungen der Orthodoxen Kirchen zu den andei Kirchen, în Col. „Ekklisia”, Bd. X, Leipzig, 1939, p. 145 ş. u.; Diac. Prof. Sih Anuichi, Relaţii bisericeşti româno-sârbe în secolele al XVII-lea şi al X. VIII-I1 în „Biserica Ortodoxă Română”, XCVII (1979), nr. 7-8, p. 869-1056, teză de de torat; Victor Hin Bunea, Simţul Soironie de la Vraţa, în „Mitropolia Atdealulu XI (1966), nr. 1-3, p. 56-67; P. Constantinescu-Iaşi, Studii istorice romăno-bi gare, Bucureşti, 1961; Idem, Din relaţiile artistice romăno-bulgare, Chişinău, 192 Arhim. Epifanie Norocel, Relaţiile bisericeşti şi culturale dintre Bisericile Ortodo Română şi Bulgară în secolul al XlX-lea, în „Biserica Ortodoxă Română„, LXX> (1967), nr. 9-10, p. 1004-1016; I. Karmiris, Biserica Ortodoxă şi relaţiile ei celelalte Biserici' şi cu Consiliul Ecumenic al Bisericilor, în limba greacă, Atei 1949; Pr. Prof. I. Rămureanu, Legăturile Mitropoliei Ungrovlahiei” cu Patriarhia Constantinopol şi celelalte Biserici Ortodoxe, de la 1800 până la recunoaşterea aut ceialiei Bisericii noastre, în „Biserica Ortodoxă Română”, LXXVI (1959), nr. 7-: p. 935-960; I. Pulpea (Pr. Prof. I. Rămureanu), Coniiguraţia actuală a creştinism lui, în „Studii teologice”, I (1949), nr. 3-4, p. 119-144 > Idem, Bisericile Ortodo ca specială privire asupra Bisericii Ortodoxe Ruse, în „Studii teologice”, I (1941 nr. 1-2, p. 69-90; Hieromoine Pierre, Notes d'Ecclesiologie orthodoxe Le P triarche oecumenique et Ies Eglises Orthodoxes Autocephales, în „Irenikon”, (1933), no. 5-6, p. 404-406.

Diaspora ortodoxă în general

Mitrop. P. Rodopoulos, Diaspora ortodoxă (în limba greacă), Atena, 198(L. Scaife, Parishes and Clergy oi the Orthodox and other Eastern Churches North and South America, New York, 1960; Pr. Prof. Liviu Stan, Ortodoxia diaspora, în „Ortodoxia”, XV (1963), nr. 1, p. 3-38; Idem, Diaspora ortodoxă, „Biserica Ortodoxă Română”, LXXIII (1950), nr. 11-12, p. 603-617.

Diaspora ortodoxă în Europa occidentală

Olivier Clement, Avenir et signiiication de la diaspora orthodoxe en Euroi Occidentale, în „Contacts”, 30 (1978), no. 103, p. 259-283; Idem, The Orthodc diaspora „m Western Europe; its iuture and îts role, în „Sobornost„, 7 (1973), no. P. 76-787; W. Kahle, Westliche Orthodoxie. Leben und Ziele Julian Joseph Ove becks, Leiden, Koln, 1968; Rene Marichal, L'Archev&che Orthodoxe de France d'Europe Occidentale, în „Etudes„, t. 324 (1966), p. 263-267; D. O. Rousseau, Di logue sur l'Orthodoxie Occidentale, în „Irenikon”, t. XXXII (1959), no. 2, p. 239-248; L. Zander, L'Orthodoxie Occidentale, traduction de Jacques Touiaille. Cenţi d'Etudes orthodoxes, Paris, 1958; Wille Chauncy Emhardt, The Easter Church the Western World, Milwaukee, 1928.

În limba română: Antonie (Plămădeală), episcopul Buzăului, Diaspoi ortodoxă românească, în „îndrumătorul bisericesc”, 1982, Buzău, p. 66-71; Pr. L tor Dumitru Radu, Grija Bisericii Ortodoxe Române faţă de comunităţile ortodox române de peste hotare, în „Biserica Ortodoxă Română”, XCIII (1975), nr. 11-p. 1461-1472; Pr. Asist. Nic. V. Dură, Comunităţile ortodoxe române de pes, hotare, o preocupare permanentă a Bisericii Ortodoxe Române, în „Studii teoli gice”, XXVIII (1966), nr. 1, p. 8-23; N. Mitru, Din activitatea parohiilor ortodo* române de peste hotare, în „Biserica Ortodoxă Română”, XCVI (1978), nr. 11-1 p. 1223-1226; Alex. Nicov, Ortodoxia Iranceză, în „Biserica Ortodoxă Română U (1933), nr. 11-12, p. 52-64.

Ortodoxia în America

Aurel Jivi, Ortodoxia în America şi problemele ei, Bucureşti, 1980, ms. Dactilo-afiat, 186 p.; Serafim Surrency, The Quest tor Orthodox Church Unity în Ame-: a. A History of the Orthodox Church în North America în the Twenlieih Century, 3Relations with the Eastern Churches on the Joint Commission on Ecumenica! Ilations' of the Episcopal Church în the United States of America, 1972; GeorR. Ursul, The Old Church în the New World. A Study oi Orthodoxy în Canada,

: The Romanian Missionary Episcopate în America. A Short History, published the Romanian Orthodox Missionary Episcopate în America, Detroit, Michigan,

67; A. Bogolepov, Tov. Ard an American-Orthodox Church. The Establishment an Autocephalous Orthodox Church, New York, 1963.

Biserica ortodoxă greacă în America

7oovL? 7.2I îfomczi zffi EV A.usptxvj 'EM. IJvixijs Op8oS6ţov 'Exy-X^aia; Encyclicals and) cuments oi the Greek Orthodox Archdiocese ol America, Edited by Rev. Dr. De-? Trios J. Constantelos, Thessalonique, Patriarcal Institute of Patristic Studies, 1976. 55 p.; S. Koskinas, 'H aup. JâoXv) y.al ij 7ipoa

afv xai îvâ7ccu; iv tâjs 'OpOoSoEou 'Ex%XiBiserica ortodoxă rusă în. America

3. Bensin, History of the Russian Orthodox Greek Catholic Church ol North nerica, New York, 1941; P. Yuzyk, The Vkrainian Greek Orthodox Church of nada, 1918-1951, teză de doctorat, susţinută la Universitatea din Manitoba, 1958, s. dactilografiat; Stephen Sedor., The Carpatho-Russians and their Church, hnstown, Pennsylvania, 1959.

Biserica ortodoxă română în America

Gerald G. Bobango, The Romanian Orthodox Episcopate. The first Half Cen-y, 1929-1979. Published by the Romanian American Heritage Center, Jackson, chigan, 1979; Pr. Prof. N. Şerbănescu, Patruzeci de ani de la înscăunarea pri-ilui episcop al Episcopiei Misionare Ortodoxe Române în America: 1935 – 4 iu-1975, în „Calendarul Credinţa”, 1975, p. 51-65; Bartolomeu V. Anania, Ortho-xy în America today, Detroit, 1971; Idem, Orthodoxy în America today. A cri-al analysis, în „Calendarul ortodox Credinţa” pe anul 1971, p. 100-117; Pr. Şte-î Slevoacă, Biserica Ortodoxă Română în America de Nord, în „Biserica Ortodoxă mână”, XC (1972), nr. 7-8, p. 856-861; I. Casian, Românii din America Şi iţa lor religioasă, în „Biserica Ortodoxă Română”, LXVIII (1950), nr. 11-12, 588-602; Episcopul Policarp al Americii, Episcopia misionară şi românii din nerica, în „Biserica Ortodoxă Română”, LVIII (1940), nr. 7-8, p. 538-557; Idem, mânii din America, în „Omagiu I. P. S. Sale Dr. Nicolae Bălan, Mitropolitul dealului. La douăzeci de ani de arhipăstorire”, Sibiu, 1940, p. 601-609; Veniamin citan Ploieşteanul, Biserica Ortodoxă Română din America (The Romanian Church America), Bucureşti – Cernica, 1937, 112 p.; Tr. Scorobet, Acţiunea misionară Sibiului în America, în „Revista teologică”, XXIV (1934), nr. 7-8, p. 260-265; rerica Ortodoxă Română din Statele Unite şi Canada…, Cleveland, Ohio, 1 no-nbrie 1932.

Biserica ortodoxă albaneză din America

Vezi: Mitropolit Fan S. Noii, The Filtieth Anniversary Book of the Albanian thodox Church în America, 1908-1958, Boston, 1960.

Diaspora ortodoxă din Africa

P. S. Antim Nica, vicar patriarhal, Negrii ortodocşi din Airica de Est şi lupta lor pentru autonomia bisericească, în „Ortodoxia”, XIX (1967), nr. 1, p. 3-16; Diac. Em. Vasilescu, Probleme ale creştinismului airican, în „Studii teologice” XV (1963), nr. 9-10, p. 526-540.

Biserica ortodoxă din Australia

Ian Shevill, The Orthodox and other Eastern Churches în Australia, Newcastâe, 1975; Pr. Olimp Căciulă, Statutul de organizare al Mitropoliei Australiei şi A oi; Zeelande (5 aprilie 1959), în „Biserica Ortodoxă Română”, LXXXVIII (1960), nr. 3-4, p 196-199; Pr. Dumitru Găină, Diaspora Ortodoxă în Australia, în „Altarul străbun”, VII (1978), nr. 4, p. 1-2 şi 9; VIII (1979), nr. 1, p. 1-2.

Ortodoxia în Extremul Orient

P: S. Antim Nica, vicar patriarhal, Ortodoxia în Extremul Orient, în „Ortodoxia”, III (1951), nr. 1, p. 101-114; Idem, înfiinţarea episcopiei ortodoxe autonome din China, în „Biserica Ortodoxă Română”, LXXIV (1956), nr. 5, p. 431-433, şi în „Ortodoxia”, III (1951), nr. 1, p. 101-105; Pr. L. Pădureanu (Stan), Creştinismul ui China, în „Mitropolia Olteniei”, III (1961), nr. 1-4, p. 226-231; V. G. Ispir, Curs de îndrumări misionare, Bucureşti, 1930, p. 318-344.

Biserica ortodoxa din Alaska

Vsevolod Rochau, The Origins ol the Orthodox Church în Alaska (1820-1840), în „Orthodox Alaska”, III (1972), 2, p. 1-15; Vsevolod Roshko, L'Eglise Orthodoxe d: Alaska, în „Istina”, 1960, 4, p. 389-406. V

Cultul şi viaţa religioasă. Mânăstirile. Şcolile teologice *

1. Cultul şi viaţa religioasă în perioada de la 1800 până astăzi, cultul Bisericii ortodoxe s-a menţinut uniform în toate Bisericile ortodoxe surori din. Lume, potrivit vechii rânduieli a Bisericii vechi.

În toate duminicile de peste an se săvârşeşte de regulă Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, cu excepţia duminicilor şi zilelor – în număr de zece – în care se săvârşeşte Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. Liturghia darurilor mai înainte sfinţite – a Sfântului Grigorie Dialogul – se săvârşeşte de regulă în zilele de luni, miercuri şi vineri din Postul Mare, cu excepţiile prevăzute de tipicul bisericesc.

Celelalte servicii bisericeşti – utrenia, vecernia, rânduiala celor şapte Taine, serviciul înmormântării şi celelalte ierurgii bisericeşti – sărbătorile închinate cinstirii Maicii Domnului şi cinstirii Sfinţilor se respectă pretutindeni la fel. In plus, unele Biserici autocefale naţionale au introdus în diferite perioade ale istoriei lor cinstirea unor sfinţi naţionali.

O influenţă deosebită asupra vieţii religioase ortodoxe a avut, înce-pând cu secolul al XVIII-lea, Nicodim Aghioritul (1748-1809). La 31 mai 1955, patriarhul Atenagora I al Constantinopolului (1949-1972) a hotărât canonizarea ca sfânt a lui Nicodim Aghioritul, stabilind sărbătoarea lui la 14 mai în fiecare an. De asemenea, printre monahii

* Capitolul redactat de Pr. prof. Ioan Rămureanu.

Aghioriţi s-a distins călugărul Theoclitos, prin cunoscuta lui scriere Intre cer şi pământ, plină de spiritualitate ortodoxă.

În plin secol al XX-lea, Biserica ortodoxă greacă a dat doi mari sfinţi. Unul este episcopul Nectarie de Egina (f 1920), mitropolit de Pen-tapole, în Patriarhia Alexandriei, apoi profesor la Seminarul din Atena, în 1904 a restaurat o veche mânăstire din insula Egina, unde a instalat un număr de călugăriţe, călăuzindu-le pe calea vieţii duhovniceşti. Era un om duhovnicesc care avea darul profeţiei şi al facerii de minuni, invocând neîncetat numele lui Iisus în rugăciunea inimii: Doamne lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul, care este rugăciunea vameşului din Evanghelie (Luca, 18, 13). El se străduia să realizeze „omul interior al inimii” (I Petru, 3, 4), căci adevărata rugăciune „este în Duh şi în adevăr” (Ioan, 4, 23, 25), după cum însuşi Hristos a spus că „împărăţia lui Dumnezeu este în lăuntrul vostru” (Luca, 17, 21). „Duhul Sfânt vine în ajutorul rugăciunii noastre – spune Sfântul Apostol Pavel – căci nu ştim să ne rugăm cum trebuie, dar Duhul se roagă pentru noi cu suspine negrăite” (Rom. 8, 26).

„Dragostea lui Dumnezeu – scrie Sfântul Nectarie de Egina – se naşte intr-o inimă curată în care izvorăşte harul divin”. Era, după mărturia patriarhului Atenagora al Constantinopolului (1949-1972), „de o bunătate infinită, un om plin de pace şi rugăciune”.

La 20 aprilie 1961, patriarhul Atenagora 1-a canonizat, trecându-1 în rândul sfinţilor.

Un al doilea sfânt dat de Biserica ortodoxă greacă în secolul XX este stareţul Silvan de la Muntele Athos (f 1938) (Olivier Clement, Dialogues avec le patriarche Athenagoras, Paris, 1969, p. 24 şi 69'-71).

La români, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa din 28 februarie 1950, a hotărât generalizarea cultului pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română a sfinţilor mucenici şi cuvioşi ale căror moaşte se află de veacuri pe pământul ţării noastre şi canonizarea unor sfinţi ortodocşi români.

În şedinţa Sfântului Sinod Român din 10 octombrie 1955, s-a hotărât să se generalizeze cultul sfinţilor ale căror moaşte se găsesc pe pământul României, ca: Sfânta Cuvioasă Parascheva, sărbătorită la 14 octombrie; Sfânta Muceniţă Filoteia, la 7 decembrie; Sfântul Cuvios Dimitrie cel JVOU din Basarabi, la 27 octombrie; Sfântul Nicodim de la Tismana, la 26 decembrie; Sfântul Ioan Valahul, la 12 mai; Sfântul Grigorie Decapo-litul, la 20 noiembrie.

În aceeaşi şedinţă, s-a hotărât canonizarea şi proclamarea unor sfinţi români, după cum urmează: Sfântul Ierarh Calinic de la Cemica, sta-bilindu-i-se sărbătoarea la 11 aprilie; Sfântul Ilie Iorest şi Sava Bran-covici, la 24 aprilie; Sfântul ierarh Visarion Sărai şi Cuvioşii Sofronie de la Cioara şi Oprea Miclăuş, la 21 octombrie; Sfântul Ierarh Iosif de la Partoş, la 15 septembrie.

În secolul al XX-lea s-a distins prin nevoinţele sale duhovniceşti Cuviosul Ioan Iacob Hozevitul (1913 – f 5 august 1960), călugărit la 8 aprilie 1936 la Mânăstirea Neamţ, care a vieţuit 24 de ani – între 1936-1960 – la Locurile Sfinte. La început s-a ostenit doi ani la

Ierusalim, apoi, între 1938-1946, în mânăstirea „Sfântul Sava”. Ps triarhia Română 1-a numit egumen la schitul „Sf. Ioan Botezătorul” d la Iordan, unde a slujit ca ieromonah între anii 1947-1952. De aic s-a retras, trăind ca schimnic, în peştera din pustiul Hozevei, unde decedat, lângă mânăstirea „Sfântul Gheorghe Hozevitul”. Trupul săi nesupus stricăciunii, se află în biserica acestei mânăstiri.

Biserica Ortodoxă Română a sfinţit, pentru prima dată în istoria e la 25 martie 1882, în Joia Patimilor, în Catedrala Mitropoliei din Bucu reşti, Sfântul şi Marele Mir, pe care mai înainte îl primea de la Patriai hia de Constantinopol.

La protestul patriarhului ecumenic Ioakim III (1878-1884; 1901-1912), din 10 iulie 1882, a răspuns SfântuV-Sinod Român, în şedinţa di 23 octombrie 1882, prin Actul Sinodal care cuprinde autocefalia Bise ricii Ortodoxe Române şi relaţiile ei cu Patriarhia de Constantinopol, î care afirmă că, după canoanele Bisericii Ortodoxe, sfinţirea Sfântuk şi Marelui Mir poate fi săvârşită de orice Biserică autocefală, căci „Sfân tul Mir, ca pecetie a Botezului, ca simbol al comunicării Sfântului Dul cere neapărat ca el să se producă în fiecare localitate, unde este orgL nizată o Biserică autocefală. A căuta acest mijloc de sfinţire pe la Bise ricile din alte ţări ar însemna că acea Biserică nu posedă toată pleniti; dinea mijloacelor de mântuire şi sfinţire. Că dacă ea nu poate produc Sfântul Mir, nu poate comunica nici Duhul Sfânt celor botezaţi d dânsa… A căuta mirul pe la Bisericile altor ţări înseamnă a nu ave conştiinţa şi încrederea că Duhul Sfânt se pogoară de la Dumnezeu… > „Aşadar şi Biserica noastră crede că Duhul Sfânt se pogoară şi asi pra ei precum şi a celorlalte Biserici, şi ea îl caută şi îl cere de sus – d la Părintele luminilor şi Dătătorul a tot darul desăvârşit„ (Act Sinod', care cuprinde autocefalia Bisericii Ortodoxe Române şi relaţiile ei c Patriarhia de Constantinopol, în „Biserica Ortodoxă Română”, VI (1892 p. 738-757, aici p. 755-756).