Ioan Ramurean Si Milan Sesam
Yüklə 2,93 Mb.
|
|
În limba română: Slinţi români şi apărători ai legii strămoşeşti, lucrare colectivă alcătuită sub direcţia I. P. S. Mitropolit Nestor al Olteniei, Bucureşti, 1987; Ieromonah Ioanichie Bălan, Hrană duhovnicească, t. I, II, Ierusalim, 1968; 1970; Idem, Pateric românesc, Bucureşti, 1980. Pentru generalizarea cultului Cuvioasei Paras-cheva, a Sfintei Filoteia, a Sfinţilor: Dimitrie cel Nou, Grigorie Decapolitul, Nico-dim de la Tismana şi proclamarea canonizării Sfinţilor ierarhi Calinic de la Cer-nica, Ilie Iorest şi Sava Brancovici, a Cuvioşilor mărturisitori Visarion Sărai Şi Sofronie de la Cioara şi a Sfântului. Mucenic Oprea Micăluş, vezi: Decizia Siântu-lui Sinod şi studiile respective, în „Biserica Ortodoxă Română” LXXIII (1955), nr. — 12, p. 1066-1221; Pr. N. Şerbănescu, Slintul ierarh Calinic de Ia Cerniaa, episcopul Râmnicului, în „Biserica Ortodoxă Română”, LXXXVI (1968), nr. 3-5, p. 363-395; Natalia Dinu, Viaţa şi activitatea Siântului Ierarh Calinic de la Cernica, în „Glasul Bisericii”, XXVII (1968), nr. 3-4, p. 297-336; Pr. Constantin Karaisaridis, Sfântul Nicodim Aghioritul şi activitatea sa în domeniul liturgic, teză de doctorat în „Studii teologice”, XXXIX (1987), nr. 1, p. 6-66; nr. 2, p. 6-74. Mânăstirile ortodoxe în general: E. Timiadis, Le monachisme orthodoxe, Paris, 1981; Post-Byzantine ecclesias-ticul personalities. Studies oi St Nikodemos the Hagiorite, St Nikephoros oi Chios, Neoptcytos Vamvas, Konst. Oikonomos… And Eus, Matthopoulos, Brooldine (Mass.), 1978; R. Janin, Les Eglises et Ies monasteres des grands centres byzuntins (Bythy-nie, Hellespont, Latros, Galesios, Trebizonde, Athenes Thessalonique), Paris, 1975, XVI – 492 p.; C. Cavarnos, Nicodemos the Hagiorite, Belmont, 1974; N. Zaharo-poulos, Stintul. Nicodim Aghioritul ca dascăl al vieţii duhovniceşti, în limba greacă, Tesalonic, 1967; Teoclit de la Mânăstirea Dionisiu, Siântul Nicodim Aghioritul, în greceşte, Atena, 1959; Irina Goraânoff, Seraiim de Sarov, Paris, 1979; J. P. Mamalakis, To „Afios „Opo? ('AQ (ai) Tjiâ (fsaov T Mânăstirile din România: Biserica Ortodoxă Română în trecut şi astăzi, Bucureşti, 1979; Pr. prof. Mir-: ea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, voi. I, Bucureşti, 1980, p. 284- 517, 344-355, 339-353, t. II, Bucureşti, 1981, p. 216-229, 560-587, cu bogată bi-lâiografie, t. III; Ierom. Ioanichie Bălan, Vefre de sihăstrie românească, sec. IVCX, Bucureşti, 1982; Idem, Pateric românesc, Bucureşti, 1980; Pr. prof. I. Rămurea-IU, Patru sute cincizeci de ani de la întemeierea Mânăstirii Curtea de Argeş, în Facultăţile şi Seminariile teologice: Cultura teologică ortodoxă * Teologia ortodoxă, având o bază solidă în teologia Sfinţilor Părinţi în secolele II-VIII şi în teologia bizantină din secolele IX-XV, a fă-ut în secolele XIX şi XX, în ultimii 180 de ani, mari progrese. De altei, popoarele din Estul şi din Sud-Estul Europei au realizat frumoase rogrese culturale, economice, sociale şi politice în această perioadă. Nu fost uşor pentru aceste popoare şi pentru Bisericile ortodoxe din ceasta parte să ajungă la stadiul de dezvoltare culturală a popoarelor în Apusul Europei, unde progresul începuse cu multe secole înainte.
Într-un fel, progresul popoarelor ortodoxe din Răsăritul Europei ste deosebit faţă de acela al popoarelor din Apus, unde, mai ales la rotestanţi, se pune preţ mai mult pe cunoaşterea Bibliei şi argumente-; raţionale, în timp ce catolicii au ca normă de orientare teologia lui oma de Aquino (f 1274) şi scolastica Evului mediu. În Răsăritul ortodox s-au cultivat din teologie mai mult problemele turgice, spirituale, morale, dogmatice şi canonice. De fapt, ca nici în-”-o altă Biserică din Apus, cărţile de ritual ortodoxe cuprind învăţă-jră dogmatică, morală, catehetică, drept, şi chiar şi istorie bisericeas-ă. E drept că în Apus, cu excepţia discuţiilor şi controverselor ivite în itirea şi interpretarea Bibliei la protestanţi, preoţii şi credincioşii ro-lano-catolici nu cunoşteau nici ei mai mult din profunzimea problemelor religioase. Cultura teologică ortodoxă s-a dezvoltat în Răsărit în-eosebi în urma înfiinţării Seminariilor, Facultăţilor şi Academiilor te-iogice, precum şi a Institutelor de teologie, care au apărut în Rusia, ică înainte de 1850, în Patriarhatul de Constantinopol, în Grecia şi în România după 1850, iar în celelalte patriarhate, în Serbia, Bulgaria şi î celelalte Biserici ortodoxe mai mici, după 1918.
Este greu să arătăm pe toţi ierarhii, clericii şi teologii care au avut contribuţie în dezvoltarea culturii ortodoxe în această perioadă. Dintre ^ologii mai mari pe care i-au avut în ultimii ani şi îi mai au încă în rezent diferitele Biserici ortodoxe, amintim numai pe cei mai însemaţi şi cunoscuţi.
A) în Patriarhia de Constantinopol s-a cultivat îndeosebi istoria bi-mcească universală şi studiile de patrologie şi patristică. Dintre isto-icii bisericeşti mai cunoscuţi care au ieşit din şcoala de la Halki, amin-im pe următorii: Filotei Vriennios (f 1918), care a descoperit în 1875 L publicat învăţătura celor doisprezece Apostoli, Constantinopol, 1883 i Epistolele lui Clement Romanul, Constantinopol, 1885; Filaret Va-Idis (f 1934), C. Delicanis şi Mihail Gheăeon, care au publicat nume-oase documente şi studii referitoare la istoria Patriarhiei Ecumenice, i secolul XX, Ghenadie (Arabagioglu), mitropolit de Heliopolis, a pu-licat Istoria Patriarhiei Ecumenice, în greaca modernă, Atena, 1953. Lmintim de asemenea pe B. Th. Stavridis (Istavriăis), care a publicat storia Patriarhatului de Constantinopol, în „Istina”, Paris, 1970, nr. 2,. 13.1-173, precum şi pe Maxime de Sardes, care a publicat Le Patri- * Capitol redactat de Pr. prof. Ioan Rămureanu.
Arcat Oecumenique dans l'Eglise Orthodoxe (traduit du grec par J Tourailles), Paris, 1975. B) în Biserica Greacă amintim pentru secolul trecut îndeosebi p Teoclit Farmakides (f 1860), autor şi scriitor cu vederi liberale, car ne-a lăsat, în afară de lucrările cunoscute în legătură cu traducerii biblice în limba vulgară, Apologia şi Scrierea sinodală, cele şase volu me de comentarii la Noul Testament, după Sfântul Ioan Gură de Aui şi pe Eftimie Zigaben, din care comentarul de la evanghelistul Matei, dou volume, e tradus şi în româneşte.
Adversarul său, Constantin Oiconomos (f 1857), teolog ultraconser vator, care s-a opus la traducerea Bibliei în limba greacă modernă şi 1 introducerea limbii vorbite în cult, ne-a lăsat, în afară de predici minuna te, o lucrare de Istorie a Bisericii greceşti între anii 1821-1852- plin. De material informativ şi expusă critic. Profesorul C. Contogonis (f 1878) a lăsat manuale de patrologie istorie bisericească, arheologie biblică, introducerea în cărţile Sfinte Scripturi etc. Gh. Dervos (f 1925) a scris o Istorie a literaturii creştin din primele trei secole (3 volume). In secolul XX, cunoscutul profeso S. Balanos (f 1959) ne-a lăsat un bun manual de Patrologie şi alte stu dii temeinice din istoria Eladei.
Dogmatişti şi simbolişti mai importanţi la greci sunt următorii N. Damalas (f 1892), Zikos Rossis (f 1933), /. Mesoloras (f 1923), C Dyovuniotis (f 1943) ş.a. Pe toţi i-a depăşit profesorul Hristu Andrutso. (f 1937), care ne-a lăsat manuale de Dogmatică, Morală (tradus în ro mâneşte de Ioan Lăcrănjan şi prof. Evmis Mudopoulos, Sibiu, 1947) ş Simbolică (tradus în româneşte de Pr. D. Stăniloae la Sibiu în 1930, ş de Prof. Iustin Moisescu la Bucureşti în 1955). Hristu Andrutsos a scrii şi un manual de Psihologie. In toate domină o ordine logico-raţionaU care a plăcut mult teologilor apuseni, dar mai puţină simţire creştină ş credinţă. Dintre istoricii bisericeşti mai cunoscuţi în Biserica Greacă amin tim pe profesorul atenian D. Kyriakos (f 1923) şi pe profesorul, apo arhiepiscopul Atenei, Hrisostom Papadopulos (1922-1938), care ne-j lăsat Istoria Vechilor Patiarhii – Ierusalim (1910), Alexandria (1933) ş Antiohia (1951) – lucrare postumă. El a mai scris şi Istoria Biserici Eladei şi a Arhiepiscopiei insulei Cipru, precum şi numeroase altele.
Dintre profesorii Facultăţii de teologie din Atena, dinainte de primul război mondial şi după al doilea mondial, merită să fie amintit următorii: arhimandritul V. Stefanidis (f 1958), care a scris o importantă Istorie Bisericească Universală, Atena, 1948, ed. 2-a, 1959; Gr Papamihail (f 1956), Gh. Sotiriu, renumit arheolog, Am. Alivizatos i 1962), cunoscut canonist şi mare animator în Mişcarea ecumenică; N Luvaris, P. Bratsiotis (f 31 ian. 1928), P. Trembelas (f 1977), /. Carmi-ris, Vlassios Pheidas, A. Phytrakis, V. Vellas, C. Bonis, Gh. Konidaris E. Teodoru, Nikos Nissiotis, Sava Aguridis, Galitis ş.a. Dintre profesorii Facultăţii de teologie din Tesalonic amintim pe: Panda K. Hristu, C. Calokyris, I. Anastasiu, 1. Cotzonis ş.a. C) Teologia Bisericii ortodoxe ruse s-a dezvoltat în secolele XIX şi XX mai mult decât în oricare altă Biserică ortodoxă. Cea mai reprezentativă personalitate bisericească şi teologică din prima jumătate a secolului XIX a fost mitropolitul Moscovei Filaret Drozdov (f 1867). El a fost un vestit profesor, misionar, filantrop şi mai ales ierarh. In tinereţe a publicat un tratat scurt intitulat Expunerea diferenţelor dintre Biserica ortodoxă şi cea occidentală, tipărit mai întâi în Anglia, în 1830, şi apoi în Rusia, în 1870. Lucrarea a impresionat mult cercurile conducătoare, încât a contribuit, împreună cu alţi factori de natură internă, la expulzarea iezuiţilor din Rusia între anii 1815-1820. Comentariile sale la Geneză, la Psalmi şi mai ales la Evanghelii au fost scrise cu mare competenţă ştiinţifică; împreună cu Predicile sale (3 volume), au fost traduse şi în alte limbi. Cea mai cunoscută operă teologică a mitropolitului Filaret este Catehismul său, tipărit în peste o sută de ediţii în timp de 100 ani şi tradus în'limbile: germană, greacă, franceză, polonă, georgiană, arabă, tătară etc. Lucrarea a stârnit la început o adevărată furtună, deoarece Decalogul, Crezul şi Rugăciunea „Tatăl nostru” erau publicate în limba vorbită. Cele 12 volume de scrisori, studii, decizii, pasto-' rale şi mai ales predicile sale îl arată ca pe un mare îndrumător al teologiei ruse, orientată spre literatura Sfinţilor Părinţi, după ce mai înainte stătuse două secole sub influenţe romano-catolice şi protestante.
Filaret Gumilevschi (cel umil), arhiepiscop de Cernigov (f 1866), a fost un erudit destoinic. Datorită lui s-a luat iniţiativa, plină de roade pentru Biserica rusă, de a edita, studia şi traduce operele Sfinţilor Părinţi, iniţiativă care a adus teologiei ruse multe şi temeinice studii patristice, în comparaţie cu literatura teologică a celorlalte Biserici ortodoxe. El a fost un om plin de zel misionar, a convertit numeroşi rascolnici, a creat şcoli şi cămine. A scris 159 opere originale, pline de simţ critic şi de trăire religioasă. Dintre acestea, merită să pomenim: Istoria Bisericii ruse, 5 voi. 1952, tradusă şi în limba germană; Privire asupra literaturii Bisericii ruse (2 voi.), lucrare foarte preţioasă; 3 volume, Despre imnografi; 2 volume despre Sfinţii ruşi şi Sfinţii slavilor din Sud; un manual de Teologie Dogmatică (2 voi.), Cernigov, i848 şi 1865, ceva mai bun decât manualul lui Macarie Bulgakov (f 1882) şi, în sfârşit, două manuale de Patrologie, unul mai dezvoltat în trei volume, şi altul rezumatV tradus în româneşte de episcopul Ghenadie Enăceanu. Cel mai vestit teolog din aşa-numita „şcoală istorică” a fost Macarie Bulgakov (f 1882), profesor mai întâi, apoi episcop în mai multe localităţi şi membru al Academiei de ştiinţă, foarte cunoscut peste hotare. Lucrarea sa principală este Dogmatica ortodoxă, în 5 volume, care a fost tradusă în limbile: franceză, germană, greacă, română, sârbă. Această lucrare se distinge prin claritate, bogăţie de citate scripturistice şi, patristice şi simţ pedagogic. Macarie a mai scris o Istorie a Bisericii ruse, în 12 volume, plină de documente, dar ea ajunge numai până la 1667, fiind completată apoi de lucrarea lui Evghenie Golubinski (f 1912). A mai scris: Istoria Academiei duhovniceşti din Kiev, care e teza lui de magistru în teologie; o Istorie a rascolului, sute de predici şi alte lucrări.
Pe linia trasată de Macarie Bulgacov au mers şi dogmatiştii ulti riori, Silvestru Malevanski, episcop de Kanev, care ne-a lăsat lu^rarf Teologia dogmatică ortodoxă, cu expunerea dogmelor, 5 volume]878-1898, tradusă şi în româneşte, şi N. Malinovski. Mai liberali şi cu încercări de a avea (c) atitudine personală în inte: pretarea dogmei, au scris teologi ca Ianişef, rectorul Academiei teolog ce din Petersburg, apoi apologetul Rojdestvenski -: i Svetlov, ambii tr; duşi în româneşte, ultimul cu păreri destul de ilbere în probleme dogmatice.
În domeniul Istoriei bisericeşti universale, cele mai bune studii manuale le-au dat: Alexei Lebedev (f 1908), Sokolov, şi mai ales 1 Bolotov (f 1900). Alexei Lebedev a publicat studii despre schisma ce mare, despre Biserica bizantină şi continuarea ei sub dominaţia turelor, precum şi despre Biserica greacă în secolul XIX. V. Bolotov şi Dimitrie Lebedev au scris cele mai temeinice stud despre istoria primelor veacuri creştine şi a Sinoadelor ecumenic Amintim de asemenea pe istoricul Evghenie Golubinski (f 1912), car a scris Istoria Bisericii slavilor din Sud şi a românilor, Moscova, 187 care însă a formulat teorii necorespunzătoare cu realitatea istorică de spre pătrunderea creştinismului la români.
Pentru Istoria cultului, importanţă mai mare au studiile lui A. D mitrievski. In domeniul studiilor biblice, amintim pe A. P. Lopuhv tradus parţial şi în româneşte: N. Glubokovski (f 1932) >/, Teofan, acest din urmă renumit pentru interpretarea ascetico-contemplativă şi pentr editarea Filocaliei în ruseşte, ajunsă la zece ediţii. ¦ Cei mai mari predicatori ai Bisericii ruse au fost Inokentie Bor sov, arhiepiscopul Chersonului; Ambrozie al Harcovului şi, la jumătL tea secolului XX, Mitropolitul Nicolae Crutiţki, ale căror opere au fo: traduse şi în româneşte.
Alături de teologia istorico-tradiţionalistă, a înflorit în secolele XII şi XX o altă direcţie, cunoscută sub numele de teologia slavojililor, car susţineau, în crezul lor social-politic, că numai Ortodoxia ş tradiţia sic vă pot salva Rusia, iar nu civilizaţia şi cultura materialistă imitată du pă Europa Occidentală. In teologie, scriitorii slavofili au căutat să corr bine idealismul lui Fr. Schelling (f 1854), G. Hegel (f 1831) sau Yicto Cousin (f 1867) cu Ortodoxia slavă, punând în circulaţie o concepţie teo logică vie, liberă, descătuşată de rigiditate şi de scolastică. Cel mai fe cund şi original dintre slavofili a fost laicul Alexei Homiakov (f 1860 „părintele eclesiologiei ruseşti”, care a scris: Biserica una şi L'Bglis latine et le Protestantisme du point de vue de l'Eglise Orthodoxe d'Orien Lausanne, 1872, tipărită în mai multe limbi străine, care constituie temeinică combatere a catolicismului şi protestantismului. Alexei Ho miakov afirmă că esenţa doctrinei şi a vieţii creştine constă în unire iubirii cu libertatea; de aceea, ideile juridice despre satisfacţie şi me rit folosite în dogma mântuirii de catolici şi protestanţi, desfigureaz creştinismul, ca şi ideea că Biserica creştină ar fi o instituţie aproap statală, care poate domina omenirea prin forţa inchiziţiei. Alţi slavofili, tot laici, au fost Ivan S. Axakov (f 1886), Ivan V. Ki-reevski (f 1856), lurii F. Samarin (f 1876).
Idei asemănătoare cu ale slavofililor, dar nu aşa de liberale, a susţinut şi teologul de origine română Alexandru Sturdza (f 1854), care a publicat în franceză, greacă şi rusă o serie de lucrări de mare valoare ca: Dublul paralel sau deosebirea dintre Bisericile de Răsărit şi Apus, ca răspuns la enciclica papei Pius IX din 1848, apoi Despre datoriile preoţilor, Despre doctrina şi spiritul Bisericii ortodoxe, toate trei traduse în româneşte. Direcţiunea inaugurată de Homiacov a fost continuată de unii filosofi şi teologi ruşi ca Vladimir Soloviev (f 1900), iar în secolul XX de renumiţi teologi, dintre care amintim pe următorii: Florensky, N. Ber-iiaev (f 1948), preotul Sergiu Bulgakov (f 1944), N. Arseniev, Fedotov,. Lossky (f 1958), Gh. Florovski (f 11 august 1979), V. Iliin, Vişeslav-: ev, P. Evdochimov (f 18 septembrie 1970), Olivier Clement, francez de arigine, aproape toţi profesori la Institutul teologic ortodox „Sfântul Sergiu” din Paris, care susţin o teologie aproape existenţială, vie, întemeiată pe tradiţia patristică şi bizantină. Este drept că unii dintre ei ca 2h. Florovski (f 1979) şi preotul S. Bulgakov (f 1944), cu toate rneri-; ele lor, au pus în circulaţie unele teologumene şi idei greşite ca soji-ologia, şi altele. În secolul nostru amintim şi pe fostul patriarh Serghie ii Moscovei (f 1944), care, în lucrarea învăţătura ortodoxă despre mân-; uire, scrisă cu multă credinţă şi argumentare teologică, combate cu succes sofiologia lui Sergiu Bulgakov.
D) Teologia românească este mai nouă în comparaţie cu cea greacă? I rusă, dar în secolul XX ea devine apreciabilă. De la începutul seco-ului XIX merită să amintim traducerile patristice şi teologice publicate ie mitropoliţii 'care au urmat orientarea lui Paisie Velicikovschi (f 15 loiembrie 1794), Veniamin Costachi (lflO3-1808; 1812-1842), în Mol-iova; şi Grigorie IV Dascălul (1823-1834), în Muntenia. În Transilvania, amintim lucrările mitropolitului Andrei Şaguna (1848-1873), are, în afară de traducerea Bibliei şi tipărirea cărţilor de ritual, a publicat şi unele lucrări originale sau prelucrate. Cele mai importante „înt Dreptul Canonic, tradus în mai multe limbi; Istoria Bisericii Universale şi Române, Pastorala, Predici ş.a. Yüklə 2,93 Mb. Dostları ilə paylaş:
|