Ioan Ramurean Si Milan Sesam

Prima: Poziţia ştiinţei teologice în Biserica ortodoxă, iar a doua: Chestiuni teologice preliminare a unor probleme bisericeşti.

În prima temă erau prevăzute: principii fundamentale, libertatea cercetări teologice, influenţe catolice, protestante, filosofice, rapor-cu teologia patristică.

În a doua temă, principala problemă a fost convocarea neîntârziată iui Sinod general al Bisericii ortodoxe, pe care unii l-au numit Sinod ortodox, iar alţii Sinod Ecumenic. Unii au susţinut părerea că în -ui Bisericii ortodoxe nu se poate întruni un Sinod ecumenic, ci îai unul panortodox. Alţii, dimpotrivă, au fost de părere că numai ă ce se va ajunge la „unificarea Bisericilor care au episcopat cu suc-une apostolică”, adică Biserica ortodoxă, Biserica romano-catolică, rica vechilor-catolici, plus Biserica Anglicană şi desigur şi vechile rici precalcedoniene – coptă, etiopiana, siro-iacobită şi armeană, se şutea convoca un Sinod cu adevărat ecumenic.

E de la sine înţeles că un congres al profesorilor de teologie, oricât mportante ar fi problemele dezbătute de acesta, nu poate hotărî în srie de credinţă şi morală, aceasta rămânând datoria principală a isteriului Bisericii, constituit din episcopii Bisericii, ca succesori ai

Sfinţilor Apostoli, cărora li s-a dat porunca de către Domnul Hristt „de a învăţa toate neamurile…” şi„…Să păzească toate câte v-am porui cit vouă” (Matei, 28, 19-20).

S-au mai discutat şi alte probleme ca: problema unificării calei darului, căsătoria a doua a preoţilor, codificarea canoanelor, publicare textelor liturgice, misiunea internă şi externă a Bisericii, publicarea un reviste de teologie ortodoxă şi căutarea mijloacelor celor mai bune pei tru strângerea legăturilor dintre Bisericile ortodoxe.

Al doilea Congres al profesorilor de teologie ortodoxă urma să i întrunească la Bucureşti, în 1939, dar din cauza izbucnirii celui de; de ilea război mondial (1939-1945) nu s-a mai putut ţine. El s-a ţim între 19-29 august 1976 la Atena.

D. Conferinţa panortodoxă de la Moscova (8-18 iulie 1948).

Cu ocazia sărbătoririi a 500 de ani de la proclamarea autocefali* Bisericii ortodoxe ruse, în 1948, s-a întrunit la Moscova o mare confe rinţă panortodoxă la care au participat patru patriarhi şi numeroşi U rarhi, mitropoliţi, arhiepiscopi, episcopi, preoţi, diaconi şi mireni. Bis (rica Ortodoxă Română a fost reprezentată de o delegaţie condusă c patriarhul Justinian.

Conferinţa a dezbătut pe larg şi a dat rezoluţii cu privire la patr probleme mai importante din timpul nostru, şi anume:

1. Vaticanul şi Biserica ortodoxă;

2. Validitatea hirotoniilor anglicane;

3. Biserica ortodoxă şi mişcarea ecumenică;

4. Calendarul bisericesc.

Delegaţii Bisericii Ortodoxe Române au avut o importantă contr buţie, prezentând referate substanţiale cu privire la cele patru problemi iar concluziile lor au fost adoptate de conferinţă în rezoluţiile datt

Astfel, în rezoluţia Vaticanul şi Biserica ortodoxă se arată în spir critic, dar cu moderaţie, greşelile Bisericii romano-catolice în compoi tarea ei faţă de Bisericile ortodoxe, combătând temeinic erorile şi inc vaţiile ei doctrinare şi disciplinar-canonice. „Faptul că Vaticanul a de uitării tradiţiile Ortodoxiei ecumenice, a împins corabia Bisericii romane catolice spre vârtejul papismului anticreştin, străin pentru Biserica h Hristos…”. „Noi ne rugăm fierbinte mai-marelui păstorilor, Domnuli nostru Iisus Hristos, ca să lumineze cu lumina învăţăturii Sale dumne zeieşti ierarhia catolică şi să-i ajute ca să înţeleagă tot adâncul căder în păcate, în care ea a aruncat Biserica apuseană, în învăţăturile năs cocite de ei despre supremaţia şi infailibilitatea papei, şi prin faptul c folosesc Biserica în interesele luptei politice”.

În decizia dată cu privire la validitatea hirotoniilor anglicane se ex primă dorinţa ca „Biserica Anglicană să-şi modifice credinţa (doctrin; din punct de vedere dogmatic, canonic şi eclesiologic şi în special inţei pretarea autentică a Sfintelor Taine, mai ales a Tainei hirotoniei…' „Noi hotărâm – se subliniază în continuare – că ierarhia anglican contemporană poate obţine din partea Bisericii Ortodoxe recunoaştere caracterului harismatic al preoţiei acesteia dacă în prealabil se va sta în mod formal între Biserica Ortodoxă şi cea Anglicană unitatea edinţă şi în mărturisire”.

În rezoluţia Mişcarea ecumenică şi Biserica ortodoxă se cere să se mice Consiliului Mondial al Bisericilor că Bisericile ortodoxe nu participa la Adunarea I-a generală de la Amsterdam, din 1948, în îte de membri, întrucât programul ei actual se orientează după unele ri politice străine Ortodoxiei şi este lipsit de principiul colaborării ice.

Dintre cele patru probleme, cea mai discutată a fost problema uniizării calendarului bisericesc.

În rezoluţia dată, conferinţa de la Moscova socoteşte că pascalia alerină, stabilită după calendarul iulian, potrivit hotărârilor de la sa din 325, „satisface complet această exigenţă bisericească”. „Până aborarea şi ratificarea celui mai perfecţionat calendar, consfătuirea

; eşte că în ceea ce priveşte sărbătorile fixe, fiecare Biserică autoă poate să se folosească de calendarul ce a intrat în uzul Bisericii

; ctive”.

Apelul întâistătătorilor şi reprezentanţilor Bisericilor ortodoxe autoe, respectiv al Conferinţei panortodoxe de la Moscova, este adresat e toţi creştinii din lume, către toţi oamenii care însetează de drepde pace, chemându-i ca să audă glasul nostru ce-i invită la frăţie, îie, dreptate şi adevăr”,. Pentru stabilirea unei păci trainice între popoarele şi asigurarea unei vieţi liniştite şi paşnice, pe care o

; te întreaga umanitate.

2. Conferinţele panortodoxe de la Rhodos, din anii 1961, 1963, L Pentru pregătirea şi definitivarea temelor cu care se va ocupa iitor prosinod ecumenic, cerut de Conferinţa panortodoxă de la ştirea Vatoped din Muntele Athos în 1930, din iniţiativa patriarhu-cumenic Atenagora I (1949-1972), a fost convocată prima Confepanortodoxă de la Rhodos, care s-a ţinut între 24 septembrie –. Ombrie 1961. La aceasta au participat delegaţi din partea tuturor leilor ortodoxe. Delegaţia Bisericii Ortodoxe Române a fost conde I. P. S. Mitropolit Iustin al Moldovei şi Sucevei. Conferinţa a uit şase comisii, fiecăreia încredinţându-i-se spre dezbatere şi cer-3 câte o problemă, după cum urmează:

— Despre credinţă, dogmă şi cultul bisericesc;

— Despre administraţia şi disciplina bisericească şi despre Ortodo xia în lume;

— Despre raporturile Bisericilor Ortodoxe între ele;

— Despre temele teologice şi problemele sociale;

— Raporturile Bisericii ortodoxe cu Bisericile răsăritene necalcedonene;

— Raporturile Bisericii ortodoxe cu Bisericile apusene.

N şedinţa din 29 septembrie Conferinţa a hotărât ca pe lista viitoprosinod ecumenic să fie trecute spre cercetare şi rezolvare urmăle teme generale: 1. Credinţa şi dogma; 2. Cultul divin; 3. Admiiţia şi ordinea bisericească; 4. Raporturile Bisericilor ortodoxe între ele; 5. Raporturile Bisericii ortodoxe cu cealaltă lume creştină 6. Ortodoxia în lume; 7. Teme teologice în general, şi 8. Probleme so ciale. Conferinţa s-a pronunţat, de asemenea, în favoarea „cultivării ra porturilor intercreştine, în spiritul dragostei lui Hristos”.

În mesajul adresat tuturor Bisericilor creştine din lume, înalţii ie rarhi întruniţi la prima Conferinţă panortodoxă de la Rhodos scot îi evidenţă că „noi am dat acum o definiţie mai precisă, care va constitu ordinea de zi a studiilor şi deliberărilor viitorului prosinod. Avem speranţa că, binevoind Dumnezeu, acel prosinod va pregăti calea soluţiilo; necesare şi deciziilor bune şi limpezi pe care va trebui să le ia Sinodu ecumenic ulterior…”. „Noi credem că Bisericile ortodoxe locale, toate surori între ele, păstrează credinţa mântuitoare a Părinţilor noştri ş stăruie în această unitate, care este imaginea unităţii spirituale şi supranaturale a Preasfintei Dumnezeiri care stă pe un singur tron. Astfel este unitatea profundă şi netulburată pe care a manifestat-o Biserica ortodoxă în această ocazie istorică…” (după „Irenikon”, XXXFV (1961) nr. 4, p. 558-559).

2. A doua Conferinţă panortodoxă de la Rhodos s-a ţinut între

— 29 septembrie 1963, având ca temă principală relaţiile Ortodoxie: cu celelalte confesiuni creştine, în special cu Biserica romano-catolică

Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată printr-o delegaţie condusă de I. P. S. Mitropolit Iustin al Moldovei şi Sucevei.

Pe ordinea de zi a Conferinţei au figurat două probleme:

— Problema trimiterii de observatori la cea de a doua sesiune a Conciliului II de la Vatican; – Propunerea Patriarhiei Ecumenice ca Bisericile ortodoxe să stabilească, pe bază de egalitate, un dialog cu Biserica romano-catolică.

Cu privire la trimiterea de observatori la Conciliul II Vatican, care au numai sarcina de a asculta, a privi şi a informa, în şedinţa din 28 septembrie Conferinţa „a acceptat de comun acord ca fiecare dintre Bisericile ortodoxe să procedeze în mod liber în această chestiune specială”

S-a aprobat totodată ca Bisericile ortodoxe care vor trimite observatori să informeze şi celelalte Biserici ortodoxe despre cele constatate şi observate la Conciliul II Vatican.

Cu privire la chestiunea a doua, adică începerea dialogului pe picior de egalitate între Biserica ortodoxă şi cea romano-catolică, propus de Patriarhia Ecumenică, „şi aceasta a fost acceptată de comun acord de toate delegaţiile ortodoxe”. S-a ajuns la această hotărâre în speranţa că deschiderea manifestată de papa Ioan XXIII (1958-1963) faţă de Biserica ortodoxă din timpul dezbaterilor sesiunii întâia a Conciliului II Vatican, din 11 noiembrie – 1 decembrie 1962, se va menţine şi sub papa Paul VI (la 30 iunie 1963), dar, din nefericire, această speranţă nu s-a împlinit.

3. A treia Conferinţă panortodoxă de la Rhodos s-a întrunit între

— 15 noiembrie 1964, participând aproape toate Bisericile ortodoxe. Pa triarhia Română a fost reprezentată printr-o delegaţie condusă de

I. P. S. Mitropolit Iustin al Moldovei şi Sucevei.

Erinţa, convocată ca şi celelalte două, din iniţiativa patriarhului Atenagora I, a avut pe ordinea de zi următoarele probleme:) ialogul cu Biserica romano-catolică, propus de Conferinţa a La Rhodos, din 26-29 septembrie 1963; teluarea tratativelor cu Biserica anglicană; teluarea tratativelor cu Biserica veche-catolică. Ărârea Conferinţei a treia de la Rhodos, dată la 14 noiem-i4 prevede următoarele, în privinţa dialogului cu Biserica ro-tolică:

Zes. De a treia Conferinţă panortodoxă de la Rhodos, studiind tele începerii unui dialog cu Biserica romano-catolică, „a con-i pentru un început rodnic al unui dialog teologic real este ne-regătirea trebuitoare şi crearea de condiţii corespunzătoare”.; easta nu înseamnă că fiecare dintre Bisericile ortodoxe locale nu; ră să continue a cultiva, în numele său propriu, şi nu al întregii: ii, raporturi frăţeşti cu Biserica romano-catolică, cu convingerea cest fel vor putea fi eliminate în mod treptat dificultăţile care n prezent”.

I luat această hotărâre întrucât noul papă, Paul VI, în Enciclica im Suam din 6 august 1964 şi în alte declaraţii oficiale, nu re-e Bisericii ortodoxe o poziţie de egalitate cu cea romano-catolică, id în mod eronat, tendenţios şi necreştin că numai Biserica ro-: atolică posedă plenitudinea adevărului şi a unităţii, idee pe care a ortodoxă o respinge şi a combătut-o totdeauna. Biserica orto-espinge şi a respins întotdeauna chemarea „creştinilor separaţi”, v a membrilor Bisericii ortodoxe, de către Biserica romano-ca-spre a intra în „staulul Romei”, papa considerându-se pe sine L lui Hristos pe pământ.

În ceea ce priveşte tema continuării discuţiilor teologice dintre: a ortodoxă şi Biserica anglicană, Conferinţa a treia panortodoxă Rhodos hotărăşte constituirea imediată a unei Comisii teologice rtodoxe, care să înceapă dialogul teologic dintre ele. De asemenea, în ceea ce priveşte tema continuării discuţiilor ice dintre Biserica ortodoxă şi Biserica veche-catolică, numita Con-ă hotărăşte instituirea imediată a unei Comisii teologice inter->xe pentru începerea dialogului teologic.

I Mesajul trimis întregii creştinătăţi, Conferinţa a treia de la as, după ce expune principiile hotărârilor luate, „îşi îndreaptă 1 cu aceeaşi dragoste şi prietenie şi către venerabilele Biserici vechi 'ăsăritului, către care trimite un călduros salut frăţesc, exprimând a şi nădejdea Sfintei Biserici ortodoxe că unul şi acelaşi Domn linecuvânta orice dezvoltare mai departe a legăturilor noastre şti”.

Conferinţa a treia panortodoxă de la Rhodos este convinsă că a fost tă de Dumnezeu în lucrarea ei, întrucât s-a sprijinit pe rugăciunea icii, a corespuns aşteptării tuturor şi a mers, în deplină înţelegere agoste, în unitatea Duhului şi a inimilor pe calea împăcării, a prie-i şi a frăţietăţii, cu o dispoziţie sinceră faţă de toţi, ţintind spre unitatea finală a tuturor în Hristos Iisus, Domnul nostru (vezi: „Biserica Ortodoxă Română”, LXXXII (1964), nr. 11-12, p. 1015-1018): f. A patra Conferinţă panortodoxă s-a ţinut între 8-ÎS iunie 1968 la Chambesy, Ungă Geneva, în Elveţia, şi la aceasta au participat aproape toate Bisericile ortodoxe. Biserica noastră a fost reprezentată de o delegaţie condusă de I. P. S. Mitropolit Iustin al Moldovei şi Sucevei. Pe ordinea de zi a Conferinţei au fost înscrise trei teme principale şi anume:

— Stabilirea unui plan de lucru care să ducă la întregirea unui mare Sinod interortodox sau panortodox, care să se pronunţe asupra temelor înscrise pe lista primei Conferinţe panortodoxe de la Rhodos, din 1961.

— Examinarea progresului realizat în ce priveşte relaţiile Bisericii ortodoxe cu Biserica romano-catolică, Biserica anglicană, Biserica veche-catolică, cu Bisericile vechi-orientale şi cu Bisericile luterane.

— Examinarea posibilităţii unei acţiuni mai eficiente a Ortodoxiei în cadrul Consiliului Ecumenic al Bisericilor.

După ambele discuţii, în ziua de 15 iunie 1968, Conferinţa a luat un număr de hotărâri, după cum urmează:

1. Biserica ortodoxă de Răsărit recunoaşte necesitatea convocării cât mai repede a unui Mare Sinod al ei şi a pregătirii sistematice interortodoxe a celor referitoare la el.

Din temele de pe ordinea de zi a primei Conferinţe panortodoxe de la Rhodos, din 1961, Conferinţa a ales spre cercetare şi tratare unele teme cu caracter teoretic, altele cu caracter practic, după cum urmează:

— Izvoarele revelaţiei; – Participarea mai largă a elementului laic în viaţa de cult şi în general în viaţa Bisericii; – Readaptarea dispozi ţiilor bisericeşti despre post la cerinţele epocii actuale; – Impedimen tele la căsătorie; – Chestiunea calendaristică; – Iconomia în Biserica ortodoxă, care a revenit spre cercetare Bisericii Ortodoxe Eomâne.

2. Cu privire la relaţiile Bisericii ortodoxe cu Biserica romano-catoiică, s-a hotărât să se continue de ambele părţi contactele şi manifestă rile de dragoste frăţească şi respect reciproc, spre a se depăşi definitiv dificultăţile care există pentru un rodnic dialog teologic sau teoretic.

3. Referitor la relaţiile cu Biserica anglicană, Conferinţa de la

Chambesy hotărăşte să se continue pregătirea dialogului de către Co misia interortodoxă teologică. Se cere însă Bisericii anglicane ca, îna inte de orice altă discuţie, să se lămurească îndeosebi cu:

— Modul în care Biserica anglicană înţelege unirea ei în credinţă cu cea ortodoxă;

— Dacă este posibilă unirea Bisericii anglicane cu cea ortodoxă, în urma intercomuniunii pe care o practică Biserica anglicană cu Bisericile lute rane?

— Modul în care hotărârile luate asupra temelor dialogului vor deveni obligatorii pentru întreaga comunitate; – Autoritatea celor

39 articole şi a Cărţii de rugăciune comună în Comuniunea Bisericilor anglicane.

4. In ce priveşte Biserica veche-catolică, Conferinţa socoteşte căi trebuie să se dea urmare hotrârilor luate de Comisia teologică interorto-j

JA A ŞASEA oxă întrunită între 1-15 septembrie 1966 la Belgrad. Se cere însă Ar-iepiscopului de Utrecht ca vetero-catolicii să compună o mărturisire e credinţă lămurită, precisă şi oficială, semnată în sinod de episcopii i preoţii lor, lămurindu-se toate punctele dogmatico-simbolice contro-ersate.

5. Cu privire la Bisericile necalcedoniene sau vechi-orientale, Conârinţa hotărăşte ca dialogul teologic să se realizeze deoarece corespunde erfect dorinţei exprimate de ambele Biserici.

6. În ce priveşte Bisericile luterane, Conferinţa consideră ca folo-

^toare începerea contactelor între ortodocşi şi luterani, pentru crearea e raporturi bune în vederea pregătirii unui viitor dialog teologic cu ederaţia Luterană Mondială.

7. Referitor la desfăşurarea unei activităţi mai eficiente în cadrul onsiliului Mondial al Bisericilor, Conferinţa e de părere că Biserica „todoxă, fiind membru organic al Consiliului Mondial al Bisericilor,

*e datoria să contribuie prin toate mijloacele ce-i stau la dispoziţie -¦

¦ologice şi de altă natură – la promovarea şi buna sporire a întregii icrări a Consiliului Mondial al Bisericilor (vezi: „Biserica Ortodoxă omână”, LXXXV (1968), nr. 7-8, p. 873-880).

Cea de a 'patra Conferinţă panortodoxă, întrunită la Chambesy, în Iveţia, a marcat un progres însemnat faţă de lucrările Conferinţelor mortodoxe anterioare, atât în ceea ce priveşte pregătirea unui Sinod mortodox, cât şi în ceea ce priveşte orientarea spre rezolvarea marilor ¦obleme care preocupă lumea contemporană.

G. Al H-lea Congres al Facultăţilor de teologie ortodoxă (Atena, 176). La centrul interortodox de la mânăstirea Penteli (lângă Atena) au desfăşurat între 16-19 august 1976, lucrările celui de al II-lea Dngres al Facultăţilor de teologie ortodoxă din lume. Au participat la crările acestui Congres 162 delegaţi oficiali, între ei şi observatori din irtea Consiliului Ecumenic al Bisericilor şi din partea Bisericii roma-i-catolice, a Bisericii vechi-catolice, a Bisericilor vechi-orientale şi a sericilor protestante, plus 86 de invitaţi oficiali.

Delegaţia română, alcătuită din zece membri, dintre care opt pro-sori de la Institutele teologice din Bucureşti şi Sibiu, a fost condusă P. S. Episcop Antonie Ploieşteanul, vicar patriarhal.

Lucrările Congresului s-au desfăşurat în şedinţe plenare şi în cinci upe de lucru, în care au fost adâncite referatele şi comentariile sus-lute în şedinţele plenare.

Referatele şi comentariile au fost împărţite în trei secţiuni:

— Teologia ca expresie a vieţii şi conştiinţei Bisericii;

— Teologia ca expresie a prezenţei Bisericii în lume;

— Teologia în reînnoirea vieţii Bisericilor.

În cadrul primei secţiuni s-au prezentat şi comentat temele: 1) burghie şi spiritualitate; 2) Spirit comunitar şi conciliaritate. S-a res-is categoric noţiunea de „comunitate conciliară)? Pusă în discuţie de J de a V-a Adunare generală a Consiliului Ecumenic al Bisericilor, ută între 23 noiembrie şi 10 decembrie 1975, la Nairobi (Kenya), combătându-se intenţia unora, mai ales dintre protestanţi şi anglica de a transforma Consiliul Ecumenic al Bisericilor într-o suprastructi eclezial-universală sau într-un „conciliu universal” al tuturor Biseri lor şi denominaţiunilor creştine din lume. Acest lucru nu poate fi putinţă, deoarece, cu excepţia episcopilor Bisericilor Ortodoxe, parti panţi în această organizaţie, ceilalţi clerici ai Bisericilor protestante au primit harul Sfântului Duh pe baza succesiunii apostolice; 3) A pecte istorice şi eshatologice. | în cadrul celei de a doua secţiuni s-au prezentat şi comentat tem le; – Mărturisirea dinamicii mântuirii; – Dinamica luma în Biseriq

În cadrul celei de a treia secţiuni s-au prezentat şi comentat t mele:

— Examenul critic al aplicărilor teologiei; – Catolicitate şi e nicitate; – Dimensiunea ecumenică a Ortodoxiei.

În referate şi discuţii ample s-a accentuat, pe baze teologice şi c nonice, îndeosebi de către delegaţii Bisericii Ortodoxe Române, impo tanţa elementului naţional în organizarea autocefală şi autonomă a B sericilor ortodoxe în Ortodoxie. Ca atare, fiecare Biserică ortodoxă ai tocefală are dreptul să-şi organizeze Biserica din diasporă şi să păstr] ze jurisdicţia ei asupra propriei sale diaspore.

S-a accentuat, de asemenea, că, deşi nu se poate face abstracţie c existenţa păcatului în lume, lumea este bună. De aceea Domnul Hristi n-a venit să judece lumea, ci s-o slujească spre mântuirea ei. Biseric e datoare să se ocupe atât de spiritualitate cât şi de promovarea aspiri ţiilor lumii contemporane pentru realizarea păcii, dreptăţii, libertăţi independenţei, colaborării şi progresului social, spre binele tuturor pq poarelor (vezi: „Biserica Ortodoxă Română”, XCIV- (1976), nr. 9-1:] p. 899-982).

Conferinţele panortodoxe din sec. XX.

Hpav.zm. OL %aăr. O'-pasm -coî ev KeovaTavuvourco^si IiavopOo-SoSo? Sov-optov 10 maiiunie 1923), Constantinopol, 1923; Doctorand Traian V. Valdman, Probleme de dreţ bisericesc In dezbaterile Congresului dnteroriodox de la Constantinopol din anul ii în „Glasul Bisericii”, XXVII (1969), nr. 9-10, p. 1011-1025; U? Iv. ~,<-v. H ~rp TtpoxaxapT L7LtT07tTJS tcov oft'tov op6o86Sft) v 'ExxXiiS'. Râv ¦zrji CJOVEABOUC;'; -; ev TŢJ ceŢi'w bpu hfă (xe^iot Hovâi TOU BazoTztUoo 8-23 iunie 1930; Constantinopol, 1930; Hieromoines Davii et Pierre, L'Eglise Russe et Ies Eglises Orthodoxes autocephales. A propos di la Conference interorthodoxe de Vatopedie, Juin 1930, în „Irenikon”, t. I? (1932), nr. 1, p. 5-60; Arhiereu Veniamin Pocitan Bârlădeanu, Conferinţ (panortodoxă din Siântul Munte al Athosului, Bucureşti, 1930, extras dii „Biserica Ortodoxă Română” (1930), p. 822-926; Proces-Verbaux du Pre miei Congres de Theolcgie Orthodoxe ă Athenes, 29 novembie-6 decern bre 1936, Athenes, 1939, 540 p., edite par H. Alivisatos; Actes de la Conferenci des cheis et des reprcsentants des Eglises Orthodoxes Autocephales reunis ă Mos cou ă l'occasion de la celebration solennelle des istes du 500-eme c. nniversaire de l'autocephalie de l'Bglise Orthodoxe Russe, 8-18 juillet 1948, t. I, II, Moscou, 1950 Referatele prezentate de delegaţia Bisericii Ortodoxe Române la Conferinţa panor-j todoxă de la Moscova, în „Ortodoxia”, I, Bucureşti, 1949, nr. 1, p. 23-122; RezoA Iuţiile adoptate în Conferinţa ortodoxă de la Moscova, ibidem, p. 122-134; IIpax-| Tixa rî] S ev 'P6S„ IlavopBoBââoo Ataaxs^stoî, Stambul, 1962; Andrei Mitsidls.'H ev 'P65& navop833, oLoc Aiaar. Iiin, Leucosia, Cipru, 1962; N. Chiţescu, Conferinţa panortodoxă de la Rhodos, în „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, XXXVII (1961), nr. 9-12, p. 725-737; Pr. Prof. Liviu Stan, Soborul panortodox de la Rhodos (24 sept. – 2 oct.

961), în „Mitropolia Olteniei”, XIII (1961), nr. 10-12, p. 716-733; Ierom. Lucian iorea, Participarea şi contribuţia Bisericii Ortodoxe Române la conferinţele inter-rtodoxe, în prima jumătate a secolului XX, în „Ortodoxia”, XIV (1962), nr. 1-2, 181-197; Antim Nica-Târgovişteanul, A doua Conferinţă panortodoxă de Ia Rho-os (26-29 sept., 1963), în „Biserica Ortodoxă Română”, LXXXI (1963), nr. 9-10, 898-915; A doua Conierinţă panortodoxă de la Rhodos (26-29 sept. 1963), în Mitropolia Moldovei şi Sucevei„, XXXIX (1963), nr. 11-12, p. 681-087; Diac. Rof. N. I. Nicolaescu, A treia Conferinţă panortodoxă de la Rhodos, în „Biserica irtodoxă Română„, LXXXII (1964), nr. 11-12, p. 1005-1015; La Conference inter-rthodoxe de Rhodes, en septemhre 1963, în „Irenikon„, t. XXXVII (1964), 1, p. 129 -132; Georges Dejaifve, La Conference panorthodoxe de Rhodes, în „Eturâes„, t. 22 (1965), janvier, p. 123-127; Pr. Prof. Liviu Stan, A patra Conferinţă panorto-oxă (Geneva – Chambesy, 8-36 iunie 1968), în „Biserica Ortodoxă Română„, XXXVI (1968), nr. 7-8, p. 879-880; La Conference panorthodoxe de Chambesy 3eneveJ, în „Irenikon„, XLI (1968), nr. 2, p. 276-278; Diac. Lect. Ioan Ică, Contri-uţia Bisericii Ortodoxe Române la unitatea Ortodoxiei Ecumenice, în „Ortodoxia„,; XV (1975), nr. 2, p. 176-192; Teodor M. Popescu, Primul congres de teologie or-~>doxă, Atena, 29 noiembrie-4 dec. 1936, în „Studii teologice„, VI (1937), voi. I,. 151-185; Proces-verbaux du Deuxicme Congres de Theologie orthodoxe (Athe-es, 19-26 Aoâit, 1976), Athenes, 1979, 591 p.; Pr. Prof. D. Popescu şi Pr. Lector '. Radu, Al H-lea Congres al Facultăţilor de Teologie Ortodoxă, Atena, 19-29 au-ust 1976, în „Biserica Ortodoxă Română”, XCIV (1976), nr. 9-12, p. 899-902; îiivier Clement, Dialogues avec le patriarche Athenagoras, Paris, 1969, 588 p.