Ioan Ramurean Si Milan Sesam

Rşit, participanţii au adresat întregii lumi creştine un comu-are, printre altele, se spune că aceştia au lucrat timp. De 18 i temei: Iisus liberează şi uneşte. Ascultând opinia fiecăruia se spune apoi, am trăit bucuria unităţii, înlăturând barierele şi rasă, sex şi clasă, analizând şi dificultăţile acestor diviziuni, participanţii au adresat tuturor Bisericilor o invitaţie la ru-ire începe astfel: „Doamne, Creatorule şi Dătătorule de via-iţi iarăşi de problema supravieţurii umane, îţi mărturisim că ¦e trăim în diferite orânduiri ale societăţii ne face să fim unul altuia şi să ne înstrăinăm de creaţia Ta, întrebuinţând, ca şi fără de viaţă, lucrurile cărora Tu le-ai dat viaţă.? Zeule al nădejdii, al cărui Duh dă lumină şi putere poporu-iiăreşte-ne ca să mărturisim numele Tău pretutindeni, să îtru dreptatea Ta, împotriva tuturor puterilor şi stăpânirilor Dă-ne, Doamne, ajutor să Te slăvim într-un glas şi într-o -Ţi cântăm imne de laudă, în numele Tatălui şi al Fiului şi i Duh. Amin!” („Biserica Ortodoxă Română”, XCIII (1975), p. 1551-1561).

Ungul îndelungatei sale activităţi, Consiliul Ecumenic al Bi-”unoscut transformări radicale. Astăzi el cuprinde în organizarea sa, pe lângă Adunările Generale, Comitetul Central, Comitetul Executiv, Serviciul Comunicaţiilor, Serviciul financiar, un Secretariat general cu trei unităţi şi anume:

1. Unitate şi Mărturisire, care are patru secţii: 1. Credinţă şi Oraanizare; 2. Misiune şi Evanghelizare; 3. Dialog cu alte religii; 4. Bi serică şi societate.

2. Dreptate şi slujire, care are, de asemenea, patru secţii: 1. Co misia pentru afacerile internaţionale; 2. Comisia pentru participare la dezvoltare; 3. Programul de luptă împotriva rasismului; 4. Comisia de într-ajutorare a Bisericilor (C. E. S. E. A. R. sau C. I. C. A. R. W. S.).

Din 1961, cum s-a putut constata, Biserica Ortodoxă Română colaborează activ pe teren practic şi dogmatic cu Consiliul Ecumenic al Bisericilor, între 1961 şi 1977, mitropolitul Iustin al Moldovei şi Sucevei a fost membru în Comitetul Central al, Consiliului Ecumenic; mitropolitul Antonie Plămădeală al Ardealului deţine aceeaşi calitate din 1975, iar Mitropolitul Nicolae al Banatului a devenit, în 1977, membru în Comitetul central al Consiliului Ecumenic al Bisericilor. Alţi numeroşi ierarhi, preoţi şi teologi români, au fost aleşi în diferite comisii şi comitete ale Consiliului Ecumenic al Bisericilor. Patriarhul Justinian (1948- 1977) a făcut o vizită la sediul Consiliului Ecumenic al Bisericilor la Geneva, între 28-30 iunie 1966, iar Patriarhul Iustin, între 20-25 noiembrie 1981.

3. Educaţie şi reînnoire.

Până la pregătirea celei de a Vi-a adunări generale a Consiliului Ecumenic al Bisericilor, au avut loc diferite întruniri ale membrilor secţiilor sale arătate mai sus, îndeosebi de Comitetul Central şi de Comitetul executiv al Consiliului Ecumenic al Bisericilor. Notăm ca mai importantă întâlnirea dintre conducătorii Consiliului Ecumenic al Bisericilor şi reprezentanţii Bisericilor membre din fostele State comuniste din Răsăritul Europei, care a avut loc la Budapesta, în Ungaria, între 28-31 ianuarie 1980. Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată de P. S. Episcop Antonie Plămădeală al Buzăului, membru în Comitetul executiv al Consiliului Ecumenic. Întâlnirea aceasta a dezbătut probleme referitoare la pace, la dreptul naţiunilor la libertate, suveranitate şi independenţă. S-a cerut cu insistenţă ca în raporturile dintre popoare să nu se utilizeze forţa şi ameninţarea cu forţa, să înceteze cursa înarmărilor şi cursa pentru hegemonie mondială.

— A şasea Adunare generală a Consiliului Ecumenic al Bisericilor s-a ţinut la Vancouver – Canada, între 24 iulie -10 august 1983, având ca temă principală: „Hsus Hristos – viaţa lumii”.

Au participat 3000 de persoane, dintre care 850 au fost delegaţi ai Bisericilor membre ale Consiliului cu drept de vot.

Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată printr-o delegaţie compusă din 15 membri, în frunte cu I. P. S. Mitropolit Antonie Plămădeală al Ardealului.

Reamintim că mitropolitul Iustin al Moldovei şi Sucevei, devenit Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (1977 – f 3l' iulie 1986), a fost membru în Comitetul Central al Consiliului Ecumenic al Bisericilor din

1961 până în 1977, iar I. P. S. Mitropolit Antonie al Ardealului deţine aceeaşi calitate din 1975 până în prezent.

Au participat, de asemenea, şi reprezentanţii Bisericilor reformată (Calvinistă) şi evanghelică-luterană din România.

Biserica romano-catolică a trimis de asemenea delegaţii ei, ca observatori.

Tema principală, Iisus Hristos – viaţa lumii, a fost tratată în cadrul a patru sub teme, intitulate: 1. Viaţa, darul lui Dumnezeu; 2. Viaţa, biruitoare a morţii; 3. Viaţa în plenitudinea ei; 4. Viaţa în unitate.

Paralel cu acestea au fost puse în discuţie în grupele de lucru opt mari probleme în legătură cu preocupările actuale ale Consiliului Ecumenic.

În subtema 1: referenţii şi participanţii la discuţii au subliniat următoarele idei:

Dumnezeu este autorul întregii creaţii, implicit al vieţii. Ca autor al vieţii, El ne dă nu numai viaţa biologică, pământească, ci şi viaţa cea veşnică, de dincolo.

În acest scop, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, S-a întrupat şi a venit în lume, reînnoind firea omenească şi eliberând-o de moarte prin viaţa, moartea şi învierea Sa. Cine se ridică împotriva vieţii semenilor săi se ridică împotriva lui Dumnezeu, izvorul şi creatorul vieţii.

În consecinţă, Biserica are cea mai mare răspundere faţă de lume şi pentru apărarea ei de distrugere.

Subtema 2: Viaţa, biruitoare a morţii, a fost tratată în şase referate, care au descris aspectele generale ale conflictelor de pe tot globul, conflicte care zdruncină grav echilibrul firesc al vieţii pe pământ.

Referenţii şi vorbitorii au adresat apeluri vibrante Bisericilor din lume de a nu rămâne pasive în faţa gravelor pericole care ameninţă întreaga omenire. Lumea, creaţia lui Dumnezeu, nu trebuie să fie distrusă de erorile şi ambiţiile conducătorilor popoarelor. Creştinii de pretutindeni au datoria de a face totul pentru oprirea aberantei curse a înar-nărilor şi scoaterea ei în afara legii.

Subtema 3: Viaţa în plenitudinea ei a format obiectul a şapte referate.

Referenţii şi vorbitorii au scos în relief, de pe propriile lor poziţii confesionale, datoria creştinilor de a sprijini lupta pentru înlăturarea frizeriei, a subdezvoltării şi înrobirii prin realizarea dreptăţii sociale, î încrederii, înfrăţirii şi dragostei dintre oameni şi popoare.

În subtema 4: Viaţa în unitate, s-a reliefat importanţa Sfintei Eu-larâstii pentru realizarea unităţii Bisericii şi a lumii, a anticipării înfierii şi a participării la viaţa divină. Căci viaţa pământească trebuie iă fie o prefaţă a vieţii divine. Omenirea trebuie să ajungă la înţelegere,: ooperare şi unitate prin înlăturarea lipsurilor, a discriminărilor şi diviziunilor dintre oameni şi popoare, prin apărarea păcii şi a vieţii.

Cea de a şasea Adunare generală a aprobat ca numărul preşedinţi-or să fie sporit la 7, iar al membrilor Comitetului Central, la 145, ţi-îând seama că în ultimii ani numărul Bisericilor membre ale C. E. B. a rescut, depăşind cifra de 300.

În numărul celor 145 de membri ai Comitetului Central au fost J. P. S. Mitropolit Antonie Plămădeală al Ardealului şi P. S. Epi! Vasile Târgovişteanul, vicar patriarhal.

În Comitetul Executiv din Comitetul Central a fost ales din I. P. S. Mitropolit Antonie al Ardealului, care a deţinut un manda milar în perioada dintre a 5-a şi a 6-a Adunare generală a C. E. B.

Organizarea Consiliului Ecumenic al Bisericilor.

De-a lungul activităţii sale, Consiliul Ecumenic al Bisericilor a noscut în organizarea sa mai multe transformări. Astăzi el cupri pe lângă Adunările generale: Comitetul Central, sporit în a Vi-a nare generală de la Vancouver, din 1983, la 145 de membri; Comit Executiv, având 7 preşedinţi; Serviciul Comunicaţiilor; Serviciul fir dar şi un Secretariat cu trei unităţi:

1) Unitate şi Mărturisire, cu patru secţii: 1. Credinţă şi Org zare; 2. Misiune şi evanghelizare; 3. Dialogul cu alte religii'; 4. E rică şi societate.

2) Dreptate şi slujire, având de asemenea patru secţii: 1. Con pentru afacerile internaţionale; 2. Comisia pentru participare la o nizare; 3. Programul de luptă contra rasismului; 4. Comisia de întrtorare a Bisericilor.

3) Educaţie şi reînnoire.

Consiliul Ecumenic al Bisericilor a avut ca secretar general îi 1948-1966 pe Dr. Willem Adolf Visser't Hooft (1900 – f 4 iulie 19 prestigioasă personalitate, care a contribuit mult la buna organizart funcţionare a Consiliului Ecumenic.

Desigur, Consiliul Ecumenic al Bisericilor a activat şi active stăruitor şi continuu pentru realizarea unităţii Bisericilor creştine pe teren practic cât şi pe teren dogmatic. După trei sferturi de secol consfătuiri, discuţii, întruniri şi congrese, se constată însă că ele încă departe de a fi realizat unitatea de credinţă în Iisus Hristos, de fapt rămâne adevărata unitate de credinţă pentru ca toate Biseri şi toţi creştinii din lume să mărturisească cu o inimă şi într-un glas ce ne învaţă vechea Biserică universală, Una şi nedespărţită, în >' bolul niceo-constantinopolitan: „Cred în Una, Sfântă, Soborniceasca Apostolească Biserică”.

Până la realizarea intercomuniunii „in sacris”, pentru care e ne sară o mărturisire comună de credinţă sub toate aspectele, e bine dialogul bilateral sau multilateral dintre Biserici să continue, fiind tuturor clericilor şi credincioşilor creştini din lume.

Ch. Boyer, Le mouvement oecumenique: Ies taits, le dialogue, Rome, 1? N. Jung, Bilan de l'oecumenisme contemporain, Tours, 1971; A History ol the menical Movement, t. I, 1517-1948, ed. by Ruth Rouse and Ch. Neill, Lonc Philadelphia, ed. 1-a, 1954, 2nd ed. 1967; t. 2, 1948-1968, edited by Harold E. I London, Philadelphia (Pennsylvania), 1970; E. H. Fey, The Ecumenica! Advar A History oi the Ecumenical Movement, voi. 2, 1948-1968, London, 1970; Ci JWillebrands, Oecumenisme et problemes actuels, Paris, 1969; M. Thurian-J. K ger, Vers Vintercommunion, Paris, 1970; Stephen Neill, The Chuich and Chrisi union, Oxford, London, New-York, Toronto, 1968; St. Costanos de Medicis, Athe-nagoras I-er. L'apport de l'Orthodoxie î l'Oecumenisme, Lausanne, 1968; Nicos A. Nissiotis, Die Theologie cler Ostkirche im okumenischen Dialog. Kirche und Weit în orthodoxer Sicht, Stuttgart, 1968; O. S. Tomkins, The Roman catholic Church and the Ecumenical Movement, 1910-1948, în „A history of the Ecumenical Mo-vemcnt”, sub direcţia lui R. Rouse and S. Ch. Neill, 2nd ed., London, 1967; W. H. Van de Pol, La Communion anglicane et l'oecumenisme, d'apres Ies docu-ments oiiiciels, Paris, 1967; M. Barot, Le Mouvement Oecumenique, coli. „Que sais-je?”, Paris, 1967; D. P. Gaines, The World Council oi Churchcs. A Study oi ils Background and history, Peterborough, N. H., 1966; P. C. Crow, The Ecume-nical Movement în Bibliographical Outline, New York, 1965; M. Villain, Introduc-tion ă l'Oecumenisme, Paris, 1964; L. Gouillou, Un nouvel îge – Oecumenique, Paris, 1960; Vasile T. Stavridis, 'Iatopâa T^; oî*oofiEvm^„ Kivyaeoi, Atena, 1964; W. A. Visser't Hooft, Oekumenischer Auibruch, 2 B – de Stuttgart, 1967; Idem, L'Eglise iace au syncretisme. Trad. De l'anglais par A. Pery, Geneve, 1964; Idem, Les exigences de notre vocation commune, Geneve, 1960; G. Thils, Histoire doc-Uinale du Mouvement oecumenique, nouvelle edition, Louvain-Paris, 1962; J. Guit-lon, Dialogue avec les precurseurs. Journal oecumenique, 1922-1962, Paris, Bruxelles, 1962; F. Biot, De 7a polemique au dialogue, 2 voi., Paris, 1963; Y. M. Congar, Chretiens en dialogue. Contributions catholiques d l'Oecumenisme, Paris, 1964; V. Congar, Aspects de l'Oecumenisme, Bruxelles. Pensee catholique, 1962, 126 p.; Idem, Chretiens desunis. Principe d'un „Oecumenisme” catholique, (Coli. Unam Sanctam), Paris, 1937; M. Villain, Introduction ă l'oecumenisme, 3e ed., Paris, Fournai, 1961; Bernard Lambert, Le probleme oecumenique, 2 voi., Paris, 1962,? 34 p.; R. Aubert, Problemes de l'unite chretienne. Nouvelle ed., Paris, 1961; i. Sleuczka, Ostkirche und Oecumene, Gottingen, 1962; G. Tavard, Petite histoire Iu mouvement oecumenique, Paris, 1961; Idem, Two Certturies of Ecumenism, ondon, 1960; Norman Goodall, The Ecumenical Movement, London, Oxford, 1961,! 40 p.; M. Zernov, Orthodox Encounter. The Christian East and the Ecumenical Aovement, London, 1961; Idem, The Reintegration oi the Church, London, 1952? Leeming, The Churches and the Church. A study oi Ecumenism, London, 1960; i. Bellini, II movimento ecumenico, Roma, 1960; What is the World Council of -hurches, Lausanne, 1960; B. Gavalda, Le Mouvement oecumenique, Paris, 1959; aul Conord, Breve histoire de l'Oecumenisme, Paris, 1958; M. Villain, Introdac-on ă l'Oecumenisme, Tournai-Paris, 1958; Thomas Sartory, Die oekumenische ewegung und die Einheit der Kirche, Meitingen bei Augsburg, 1955; Ch. Boyer.

— Nită christiana e Movimento Ecumenico, Roma, 1955; P. Arminjon, Le Mouvement ecumenique, Eiforts faits pour realiserl'union ou Ie rapprochement des Eglises iretiennes, Paris, 1955; C. Dumont, Les voies de l'unite chretienne, Paris, 1954; A. Zander, Vision and Action. The Problems oi Ecumenism, London, 1952; Kart dam, Vers l'unite chretienne au point de vue catholique. Traduction par Fr. de >urbon Busser, Paris, 1949; St. Zankov, Die Orthodoxe Kirche des Ostens im oku-3nischer Sicht, Zurich, 1946.

Conferinţe ecumenice

Encyclique de l'Eglise de Constantinople a toutes les Eglises du Monde. Traction francaise et introduction, în „Echos d'Orient”, XX (1921), p. 461-464; în îba română, în „Biserica Ortodoxă Română”, XLI (1922-1923), p. 712-713, şi hiva Sfântului Sinod Român, Dosar nr. 153/1920, f. 2-4, 38-48, 55-69; Foi et nstitution. Ades officiels de Ia Conference mondiale de Lausanne, 3-21 aoăt 1927, blies sous la direction du Pasteur J. Jezequiel, Paris, 1928, 626 p.; La Conference

Lausanne, Foi et Constitution, în „Le Christianisme social”, sept.

— Dec, 1937;

K. A. Bell, The Stockholm Conference – 1925. The Oficial Report, în „Life and

) rk„. 19-30 aug. 1925, Oxford, 1926, 792 p.; şi La. Conference Universelle du tistianisme pratique de Stockholm, în „Le Christianisme social”, oct.

— Nov. 1925,

— 1182; G. K. Bell, The Stockholm Conference 1925, Oxford, 1926; Second irld Conference on Faith and Or der, Edimburg, 1937, London, New York, 1938, p.; Actes oâiiciels de la Deuxieme Conference universelle, Edimbwg, aoăt 1937, is, 1939; Ies Travaux et les Conclusions de la Conlerence d'Edimburg – Faith

Order, în „Christianisme social”, sept.

— Dec. 1937, p. 260-384; The Churches survey task. The Report oi the Conlerence at Oxford, July 1937, on Church, munity and State, London, 1937; ies Eglises en iace de leur tăche. Rapport dl Conieience universelle des Eglises ă Oxiord, Paris, 1938; Vintilă Popescu, Congi mondial despre Biserică, naţiune şi stat, Oxiord, 12-16 iulie 1937, Arad, 1937; cuments concernant le Conseil oecumenique des Eglises, Amsterdam, 1948; Desol de l'homme et dessein de Dieu: Travaux preparatoires de da premiere assemqenerale du Conseil Oecumenique des Eglises en 1948, Paris, 194?; The World Conlerence on Faith and Order – Lund, 1952, editată de S. Tomkins, don, 1953; Evanston. Dokumente. Berichte und Reden aut der Weltkirchenkc renz, în Evanston 1954. Hrsg. Von Focko Liipsen, 3-e Auflage, Witten (Ruhr), Iii L'Esperance chretienne dans le monde d'aujourd'hui – Evanston 1954, pj Neuchâtef, 1955; The Vppsala Report 1968. Oiticial Report oi the iourth AsserA oi the World Council oi Churches – Uppsala, July 4-20, 1968; Manuel ă l'ua des Comites de l Assemblee, prepare en vue de la Troisieme Assemblee du Cor, Oecumenique des Eglises, Geneve, 1961; Evanston to New Delhi. Third Assen World Council oi Churches, New-Delhi, 1954-1961; Nouvelle-Delhi 1961. Con Oecumenique des Eglises. Rapport de la troisieme assemblee, publie sous la rection de W. A. Visser't Hooft, Neuchâtel (Suisse), Jesus Christ. Lumiere du moi Conseil Oecumenique des Eglises. Troisieme Assemblee, Nouvelle Delhi, K Nairobi, 1975. Briser Ies barrieres. Rapport oiliciel de la cinquiettie Assemblee Conseil Oecumenique des Eglises, Nairobi, 23 novembre – 10 decembre, 1975, Pa 1976; Roger Mehl, Uppsal-Nairobi, 1968-1975, Geneve, 1975; Orthodox Cori butions to Nairobi. Papers compiled and presented by the Orthodox Task Fa oi the World Council oi Churches, Geneva, Nils Ehrenstrom and Gunther Gassmd Coniessions în Dialogue, Geneva, 1975; Pr. prof. D. Popescu, Assemblee Geneij du C. O. E. de Nairobi. Realisations, appreciations et perspectives, în „Romani Orthodox Churches News”, VI (1976), nr. 2-3, p. 11-28; Pr. conf. D. Popescu] Pr. lect. D. Radu, Comunitatea conciliară – problemă ecumenică actuală, în „Stu teologice”, XXVIII (1976), nr. 3-6, p. 201-211; Pr. D. Soare, Participarea dd gatiei Bisericii Ortodoxe Române la cea de a V-a adunare generală a Consiliu Ticumbnâc al Bisericilor (Nairobi – Kenya, 23 noiembrie – 10 decembrie 1975), ^Biserica Ortodoxă Română„, XCIII (1975), nr. 11-12, p. 1551-1561 I. Karmi Ortodoxie şi Protestantism ('Op8o8oSâa *ai npoxcatavTiauos) t. I, Atena, 1937; Id (Biserica ortodoxă şi relaţiile ei cu celelalte Biserici şi cu Consiliul Ecumenic Bisericilor, în 1. Greacă, Atena, 1949; G. Strinopulos, Die Beziehungen der Ortl doxen Kirche zu den anderen Kirchen, în col. „Ekklisia”, Bd. X, Leipzig, 19' E. Benz, Die Ostkirche im Lichte der protestantischen Geschichtschreibung von < Reiormation bis zur Gegenwart, Miinchen, 1952; Idem, Wittenberg und Byzanz uGeist und Leben der Ostkirche, Marburg, 1949, Miinchen, 1971.

În limba română: Pr. prof. Al. Moraru, Biserica Angliei şi ecumenisml Legăturile ei cu Biserica Ortodoxă Română, în „Ortodoxia”, XXXVII ('1985), nr. p. 562-634, şi XXXVIII (1986), nr. 1, p. 9-155; Prelată, Pr. prof. I. Rămureai p. 551-561; Pr. Dumitru Soare, Participarea unei delegaţii a Bisericii Ortoclo Române la cea de a Vi-a Adunare generală a Consiliului Ecumenic al Biserici, (Vancouver – Canada, 24 iulie – 10 august 1983), în „Biserica Ortodoxă Român, CI (1983), nr. 7-8, p. 460-491; Pr. prof. Nic. V. Dură, Teologia ortodoxă şi te logiile coniesionale în ecumenismul contemporan, în „Ortodoxia„, XXXVIII (198 nr. 3, p. 61-88; Pr. prof. Ion Bria, Dr. Willem Adoli Visser't Hooit (1900 – f 4 iHe 1966), Secretar general al Consiliului Ecumenic al Bisericilor (C. E. B.) Intre 19481 1966, în „Ortodoxia„, XXXVIII (1986), nr. 3, p. 154-160; Pr. D. Soare, Contribui Prea Fericitului Patriarh Iustin la dezvoltarea relaţiilor ecumenice ale Bisericii CI todoxe Române, în „Biserica Ortodoxă Română„, XCVIII (1980), nr. 3-4, p. 405-43_J Episcop Antonie Plămădeală, Ecumenism şi relaţii externe bisericeşti, 1944-J97J în „Ortodoxia„, XXXII (1980), nr. 1, p. 159-170; Idem, Biserica Ortodoxă Româi şi ecumenismul. Rememorări la împlinirea unui stert de veac de la intrarea în Coj siliul Ecumenic al Bisericilor, în „Ortodoxia„, XXXVIII (1986), nr. 4, p. 11-2 Pr. prof. D. Popescu, Contribuţia Bisericii Române la Ecumenism. Relaţiile Ortodi cu Bisericile Protestante, în „Studii teologice„, XXX (1978), nr. 58, p. 526-543; în limba franceză, în „Romanian Orthodox Church News„, Bucureşti, VIII (1978 nr. 3, p. 13-34; Pr. prof. Isidor Todoran, Relaţiile bisericeşti ortodoxe române celelalte Biserici în ultimii 50 de ani, în „Ortodoxia”, XXVII (1975), nr. 4, p. 560-

585; Pr. prof. Corneliu Sârbu, Prezenţa activă a Bisericii Ortodoxe Române în cairul ecumenismului, în „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, LI (19/5), nr. 3-4,

— 220; Prof. N. Chitescu, Tematica şi rezultatele convorbirilor ortodoxo-pro~ estante după 1961, Importanţa acestor convorbiri pentru ecumenismul actual, In

(Mitropolia Ardealului„, XIX (1974), nr. 10-12, p. 558-571; Idem, Mişcarea ecuhenică, în „Ortodoxia„, XIV (1962), nr. 1-2, p. 3-59; Pr. prof. D. Stăniloae, Reaţiile ecumenice ale Bisericii Ortodoxe Române în ultimul sfert de veac, în „Orodoxia„, XXV (1973), nr. 2, p. 166-175; Conf. Şt. Alexe, Aspecte noi ale cumenismului şi contribuţia Bisericii Ortodoxe Române, în „Ortodoxia„, XXV (1973) r r. 3, p. 263-372; Pr. prof. Milan Şesan, Pe drumul ecumenismului în secolul XX, ii „Mitropolia Ardealului„, XVII (1972), nr. 9-10, p. 683-697; Idem, Ortodoxia i mişcarea ecumenică, în „Mitropolia Ardealului„, VII (1967), nr. 7-8, p. 416-422, i în „Mitropolia Banatului„, XII (1967), nr. 9-10, p. 469-475; Pr. prof. Ioan G. Colan, Relaţiile Bisericii Ortodoxe Române cu organizaţiile ecumenice, în „Ortodoia„, XX (1968), nr. 2, p. 235-250; Diac. Ion Bria, Aspecte dogmatice ale unirii isericilor creştine, teză de doctorat, Bucureşti, 1968; Pr. Zosima Oancea, Conibuţie la fundamentarea ecumenismului, în „Studii teologice”, XVIII (1965), nr. 3r

— 418; Teodor M. Popescu, Poziţia ortodoxă în ecumenism, în „Ortodoxia”, V (1965), nr. 2, p. 187-215; Pr. prof. I. Rămureanu, Atitudinea Bisericii Romanoatolice iată de mişcarea ecumenică, în „Ortodoxia”, XIV (1962), nr. 1-2, p. 153- iO; Pr. N. Şerbănescu, Biserica Ortodoxă Română şi mişcarea ecumenică, în „Or-

— Doxia”, XIV (1962), nr. 1-2, p. 107-152; Vasile G. Ispir, Curs de îndrumări isionare, Bucureşti, 1930.

Dialogul Bisericii ortodoxe cu Bisericile vechi-orientale, cu Biserica romano-catolică, cu Biserica vechilor-catolici, cu Biserica anglicană, cu Biserica luterană, cu Biserica reformată *

Dialogul Ortodoxiei cu Bisericile vechi-orientale sau necalcedoniene

Intre Biserica ortodoxă şi Bisericile vechi-orientale sau necalcedo-ene: armeană, coptă, abisiniană, siro-iacobită şi Biserica creştinilor miţi din Malabar (India), există o mare apropiere în ceea ce priveşte? Dinţa, cultul, organizaţia şi viaţa creştină în genere. Ele au luat naşe după 451, refuzând să recunoască hotărârea dogmatică a Sinodului IV-lea ecumenic din 451. Numărul creştinilor necalcedonieni în pre-ît trece de 25 milioane credincioşi. Ele sunt următoarele:

1. Biserica Coptă din Egipt, care numără peste 5 milioane credinşi, grupaţi în 23 de eparhii (20 în Egipt, 2 în Sudan şi una la Ierusai), 500 de parohii şi 1000 de preoţi. Reşedinţa Bisericii copte este la iro şi are rang de patriarhie. De Biserica coptă din Egipt a depins ierica etiopiana pânâ în septembrie 1959, când aceasta a obţinut autoalia.

2. Biserica etiopiana. După 641, Biserica Etiopiei a intrat sub juiicţia Bisericii copte din Egipt, sub care a rămas până la 1 septeme 1959, când a dobândit autocefalia şi rangul de patriarhie indepenâtă. In prezent Biserica etiopiana are peste 15 milioane credincioşi, eparhii (13 în Etiopia şi 2 în străinătate), 14 episcopi. Biserica etionă are un episcop la Ierusalim, iar în biserica Sfântului Mormânt, Capitol redactat de Pr. prof. Ioan Rămureanu.

Un paraclis cu hramul „Sfântului Longhin”. Din 1950, s-a înfiinţat Facultate de teologie la Addis-Abeba. Mai are două Seminarii teologice unul la Addis-Abeba şi altul la Harrar.

3. Biserica siro-iacobită. Se numeşte „iacobită” după numele org nizatorului ei, Iacob Baradai, „Cerşetorul”, sau „Ţanţalos” (543 – f 30 iulie 570), un mare misionar al creştinilor siro-iacobiţi. Prin pa< de la San Remo (Italia) din 19-26 aprilie 1920, Siria a trecut sub pro tectoratul Republicii Franceze până în 20 noiembrie 1943, când Siria

Libanul au obţinut independenţa.

Biserica siro-iacobită are în prezent 160.060 de credincioşi (55.00 în Siria, 35.000 în Turcia, 20.000 în Irak, Liban şi Iordania, şi 50.000 Armenia), organizaţi în 11 eparhii: 4 în Siria, 2 în Turcia, 2 în Irak una în Liban, una în Ierusalim şi una în America de Nord.

4. Biserica creştinilor tomiţi din Mălabar (India). Această Biseric se mai numeşte Biserica ortodoxă siriană a Malăbarului sau Biserica or todoxă siriană a Răsăritului, sau Biserica din Kerala. Ea a depins di punct de vedere jurisdicţional, până în 1934, de Biserica siro-iacobită