În Republica Populară Polonă mai rămăsese ca atare peste un mi-i de ortodocşi, care s-au reorganizat cu sprijinul Patriarhiei Ruse la Moscova.
Noua Biserică ortodoxă polonă a cerut, la 5 iunie 1948, autocefalia la Patriarhia rusă de Moscova, motivând cererea ei în aceşti termeni: erica Autonomă Polonă consideră necanonică şi nevalabilă autocefa-Bisericii polone proclamată prin Tomos-ul patriarhului de Constan-opol Grigorie VII, la 13 noiembrie 1924, cu nr. 4588, şi cere binecu-tarea Bisericii ruse mame pentru o autocefalie canonică.
Ca răspuns la această cerere, patriarhul Alexei al Moscovei a rdat, la 22 iunie 1948, Bisericii ortodoxe polone o nouă autocefalie. Acordarea unei noi autocefalii Bisericii ortodoxe polone de către riarhia Moscovei a nemulţumit Patriarhia Ecumenică. Astfel, la 23 ruarie 1950, patriarhul Atenagora al Constantinopolului (1949-1972) cris patriarhului Alexei al Moscovei că, întrucât Patriarhia Ecume-S a acordat la 13 noiembrie 1924 Bisericii ortodoxe polone autocefa-ea nu vede necesitatea să i se acorde o nouă autocefalie de o altă erică soră. La această scrisoare, a răspuns, la 3 iulie 1950, patriarhul xei al Moscovei, afirmând că Biserica ortodoxă polonă însăşi consi-ă autocefalia ei din 1924 ca „necanonică şi nevalabilă”, deoarece nu a acordat de Biserica Ortodoxă mamă, Biserica rusă, căreia au apar-it în trecut credincioşii ortodocşi din Polonia.
Patriarhul ecumenic Atenagora a răspuns acestei scrisori la 26 sep-ibrie 1951, făcând cunoscut Patriarhiei ruse că actul Bisericii orto-e ruse din 22 iunie 1948, prin care s-a acordat dreptul de autocefa-Bisericii ortodoxe polone, „nu micşorează nicidecum însemnătatea nos-ului scaunului de Constantinopol, din 13 noiembrie 1924”. La îstă întâmpinare, a răspuns din nou patriarhul Alexei al Moscovei la anuarie 1952.
Problema autocefaliei Bisericii ortodoxe polone a fost din nou relalizată, prin scrisoarea din 25 septembrie 1952, nr. 1342, a patriarai Atenagora al Constantinopolului, prin care acesta comunică Biselor ortodoxe autocefale surori ca între problemele pe care le va disi viitorul Sinod ecumenic, aşa cum a stabilit comisia panortodoxă a Vatoped, din 1930, să figureze şi problema autocefaliei.
Biserica ortodoxă polonă numără cea. Un milion de credincioşi, gruân patru eparhii, 210 parohii, 20 de protopopiate, 280 de biserici, >ape 300 de preoţi şi două mânăstiri. O facultate de teologie ortodoxă
: ţionează pe lângă Universitatea din Varşovia.
Revista oficială a Bisericii Ortodoxe Polone se numeşte Cerkovnâi stnik („Vestitorul bisericesc”), care apare la Varşovia. 5. Biserica ortodoxă finlandeză. După primul război mondial 4-1918), a luat fiinţă în Republica Finlanda o Biserică ortodoxă, înainte de primul război mondial, Biserica ortodoxă din Finlanda supusă jurisdicţiei Sfântului Sinod rus din Petrograd. După procla-ea independenţei, în 1917, Biserica ortodoxă din Finlanda a elabo-un statut prin care s-a declarat autonomă. In sânul tinerei Biserici zbucnit unele certuri interne, alimentate mai ales de chestiunea introducerii noului calendar, încât s-a produs o ruptură între Arhiepiscopul finlandez Serafim şi preotul Gherman Aava. Acesta din urmă a solicitat sprijinul patriarhului de Constantinopol Meletie IV Metaxakis (1921-1923), de la care a obţinut hirotonia sa ca arhiereu şi un tomos sinodal, cu data de 6 iulie 1923, prin care se acorda autonomie Bisericii Findandeze, sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice. Această situaţie a fost recunoscută de guvernul Republicii Finlandeze. Mai târziu, grupurile disidente au trecut sub jurisdicţia Bisericii Finlandeze, dar agitaţia pe tema calendarului nou a continuat multă vreme. Centrele de rezistenţă au fost mânăstirile Vaalaam şi Konemeţk, care menţin vechiul calendar.
Sfântul Sinod al Patriarhiei ecumenice din Constantinopol, în şedinţa din 1 februarie 1972, a aprobat ca diocezele ortodoxe de Karelia şi Helsinki să fie ridicate la rangul de mitropolii, la cererea I. P. S. Paveî, arhiepiscopul Kareliei şi a toată Finlanda. Prin hotărârea Adunării generale extraordinare a Bisericii Finlandei, dintre 16-17 februarie 1977, s-a creat în Finlanda a treia episcopie, pentru Finlanda de Nord, cu reşedinţa la Ulu („Episkepsis”, 10-e Annee (1979), no. 205, 1 marş, p. 2- 8). Biserica ortodoxă finlandeză numără peste 60.000 de credincioşi.
În octombrie 1918, s-a publicat statutul de organizare al Bisericii ortodoxe finlandeze, care se menţine până astăzi.
6. După cel de al doilea război mondial (1939-1945), a luat fiinţă în Ungaria Biserica ortodoxă maghiară, la Budapesta, sub conducerea protoiereului Feriz Berki. Noua Biserică are 11 comunităţi maghiare ortodoxe şi s-a declarat în 1954 că aparţine jurisdicţiei Patriarhiei de Moscova, sub conducerea preotului Feriz Berki. Până în 1954, Biserica ortodoxă maghiară a fost sub jurisdicţia Bisericii ortodoxe sârbe.
Arhiepiscopia Ciprului
C. D. G. Muller, Geschichte dor orientalischen Nationalkirchen, ¦ Gottingen, 1981; B. Spuler, Gegemvartslage der Orthodoxen Kirchen, Frankfurt am Main, 1968, p. 221; F. G. Maier, Cypern, Insei am Kreuzweg der Geschichte, Stuttgart, 1964; Eugen Phoebus, Odiseea Ciprului, Bucureşti, 1964; Cypius, a handbook oi the island's past and present. Second ed., Nicosia (Cyprus), 1964; A. Emilianides, Histoiie de Chypre, Paris, 1963; E. Emilianides, Histoire de Chypre, Paris, 1962; Panagiotakes, T6 ao-oyitpcdov zV' î'liaxiz'ii îx. Oazo'kiv. Tfi 'ExxX^aâa? Tije KuTtpou, Atena, 1959, 24 p.; Sir George Hill, A history ol Cyprus, voi. IV, The Ottoman Province, The British Co-l'my, 1571-1948, Cambridge, 1952, XXXII + 640 p.; Ivan Snegarov, Kratka isto-tija na savremite pravoslavni ţărkvi (Scurtă istorie a Bisericilor Ortodoxe contemporane), Sofia, 1946; Rupert Gunnis, Historic Cyprus. A Guide to its Towns and Villages. Monasteries and Castles, London, 1936, 496 p.; Arhimandrit Hippolytos Paphos, Die Autokephale Apostolische Orthodoxe Kirche Cyperns, în „Ekklesia” Bând X, Leipzig, 1939, p. 117-129.
În limba română:
Doctorand Aurel Jivi, Biserica Ortodoxă din Cipru şi situaţia ei actuală, în „Studii teologice”, XXII (1970), nr. 1-2, p. 118-128; Ierom. Irineu Crăciunaş, Arhiepiscopia Ciprului, în „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, XXXVI (1960), nr. 5^6, mai-iunie, p. 414-419.
Biserica Ortodoxă a Albaniei
N. Ciachir, Istoria modernă a Albaniei, Bucureşti, 1974; Gelcu Maksutovici, Contribution ă l'etude du mouvement cultuel albanais de Roumanie et des rapports roumaino-albanais, în „Revue Roumaine d'Histoire”, XV (1976), 1, p. 81-92; B.
>puler, op. Cit., p. 138-141: Albanien; F. Cordignano, Geografia Ecclesiastica dell', în „Orientalia Christiana Analecta”, 99, Roma, 1934.
În limba română:
Prof. M. Şesan, Mitropolia Ortodoxă din Albania, în „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, XXXVII (1961), nr. i-2, p. 129-132; Arhiereul Veniamin Pocitan Bârlă-leanu, Biserica Ortodoxă Albaneză, în „Biserica Ortodoxă Română”, XLVIII (1930), ir. 2, febr., p. 154-165; nr. 3, martie, p. 264-276.
Biserica Ortodoxă Cehoslovacă
Bertold Spuler, op. Cit., p. 104-113; Tschechoslowakei; Drd. Ştefan Găncea-îu, Biserica Ortodoxă din Cehoslovacia, din 1945 până în prezent, în „Studii teo-ogice”, XX (1969), nr. 3-4, p. 263-273; Prof. M. Şesan, Mitropolia ortodoxă ceho-¦Jovacă, în „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, XXXVII (1961), nr. 3-4, p. 314- 318; Idem, Din relaţiile româno-cehoslovace, în „Mitropolia Banatului”, XI (1961), ir. 7-12, p. 48-53; I. Pulpea (Pr. Prof. I. Rămureanu), Două noi Biserici Ortodo-ce autocefale: Biserica Ortodoxă Polonă şi Biserica Ortodoxă Cehoslovacă, în: Ortodoxia”, V (1953), nr. 3, p. 489-500.
Biserica Ortodoxă Poloneză
Mitropolitul Barnaba D. Tzortzatos de Kitros, Oi Pamxoî 0ea (xot Sioixijae&w T^Î UTO7x
În limba română: Doctorand Ştefan Gănceanu, Biserica Ortodoxă Polonă din 1945 până în prezent, în „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, XLVI (1970), nr. 11-12, >. 662-672; Milan Şesan, Mitropolia Ortodoxă Polonă, în „Mitropolia Moldovei şi iucevei”, XXXVI (1960), nr. 7-8, p. 497-501; I. Pulpea (Pr. prof. I. Rămureanu), Oouă noi Biserici Ortodoxe autocefale: Biserica Ortodoxă Polonă şi Biserica Orto-oxă Cehoslovacă, în „Ortodoxia”, IV (1953), nr. 3, p. 477-489.
Biserica Ortodoxă Finlandeză:
Erkki Piiroinen, The Orthodox Faith în Finland, Kuopio, 1957; V. K. Ihatsu, Organizarea Bisericii Ortodoxe Finlandeze, teză de licenţă, Bucureşti, 1954, exem-ilar dactilografiat; Cezar Vasiliu, Biserica Ortodoxă Finlandeză, în „Studii teolo-lice”, XVI (1964), nr. 5-6, p. 367-383; Velicu Dudu, Biserica Ortodoxă din Fin-anda, Călăraşi-Ialomiţa, 1940.
Biserica Ortodoxă Maghiară:
F. Berki, Biserica Ortodoxă în Ungaria (în limba greacă), Tesalonic, 1964.
Raporturi interortodoxe. Diaspora ortodoxă *
Raporturi interortodoxe
Deşi se află împărţită în mai multe Biserici a”tocefale naţionale şi lutonome, Biserica ortodoxă se manifestă în lume ca o unitate harisma-ică divino-umană. Bisericile locale autocefale constituie laolaltă Bise-ica unică a lui Hristos în baza acceptării libere şi a păstrării constante i credinţei creştine originare aşa cum au propovăduit-o Domnul Iisus îristos, Sfinţii Apostoli şi Părinţii Bisericii.
Capitol redactat de Pr. prof. Ioan Rămureanu.
Se poate vorbi de patru trepte ale vieţii ortodoxe în lume:
1. Pe prima treaptă stau patriarhatele istorice: Constantinopo!
Alexandria, Antiohia şi Ierusalim, care se află în ţări dominate de mu| sulmani, arabi şi turci, cu excepţia Ierusalimului care din 1947 se aflj în statul Israel, recunoscut prin votul Naţiunilor Unite.
2. Pe treapta a doua stau Bisericile autocefale naţionale, pe depli independente, cum sunt Bisericile din insula Cipru, „ din fosta Uniun
Sovietică, din Jugoslavia, România, Grecia şi Bulgaria, în care populaţi este în majoritate ortodoxă.
3. Pe a „treia treaptă se află Bisericile ortodoxe din. Cehoslovaci)
Polonia şi Finlanda, care au un statut de autocefalie şi autonomie, ăi se află în ţări în care populaţia nu este în majoritate ortodoxă.
4. A patra categorie o formează Bisericile ortodoxe din diasporă.
Accentuarea tot mai pronunţată a caracterului naţional al fiecăr (
Biserici ortodoxe locale n-a dus, cum ar fi trebuit, la o mai mare aprc piere a lor. Este adevărat că respiraţia ecumenică a Ortodoxiei a fos deseori îngreuiată de tensiunile politice, naţionale şi economice, care a împiedicat colaborarea lor mai intensă. De aceea ierarhi şi teologi d seamă din sânul Bisericilor ortodoxe şi-au exprimat deseori, prin ser: şi viu grai, dorinţa ca între Bisericile ortodoxe autocefale să se creez un spirit de apropiere şi colaborare mai intens pentru menţinerea unita ţii spirituale şi disciplinar-canonice a întregii Ortodoxii.
Este adevărat că în faţa marilor probleme care s-au ivit în curşi perioadei de la 1800 până astăzi, Bisericile ortodoxe au acţionat unitai îndeosebi în raporturile lor cu Biserica romano-catolică, cu Biserica an glicană, cu Biserica vechilor-catolici, cu Bisericile vechi-orientale, c Bisericile protestante, precum şi în cadrul mişcării ecumenice, în car au colaborat încă de la înfiinţarea ei, din 1920.
Ţările Române îndeosebi au continuat să sprijine Bisericile creştin din Orientul Apropiat şi pe creştinii din Balcani. In secolele XVIII i XIX, mulţi ierarhi ortodocşi din Imperiul otoman şi-au găsit scăpar şi adăpost, de frica turcilor, în Ţara Românească şi Moldova. Spre exern piu, vestitul episcop bulgar Sofronie de Vraţa (f 1813), cel dintâi car a tipărit o carte în limba bulgară, după o păstorie de trei ani la Vidii pentru a scăpa de urgia turcilor şi pentru a-şi găsi liniştea, a trecut, î 1803, în Ţara Românească. El s-a stabilit la Bucureşti pentru restul vie ţii, unde nepoţii săi după soră, Ştefan şi Atanasie Vogoride, învăţau 1 Academia domnească de la „Sfântul Sava”. El mărturiseşte că „la Bucu reşti a fost primit ca un frate” de mitropolitul Dositei Filitti al Ungrc vlahiei (1793-1810). In Bucureşti s-a ocupat cu traducerea de cărţi b: sericeşti în limba bulgară, din care a tipărit unele.
În timpul războiului ruso-turc din 1806-1812, episcopul Sofronie desfăşurat o intensă activitate pentru dezrobirea compatrioţilor săi bu gări, fiind membru şi mai apoi preşedinte al Comitetului bulgar de el: berare înfiinţat în Bucureşti. A murit în 1813, fiind înmormântat 1 rnânăstirea Mărcuţa din Bucureşti.
La Bucureşti, s-a tradus şi s-a tipărit pentru prima dată în limb bulgară, în iulie 1828, de către Petre Sapunov din Treavna Bulgarie efugiat în Ţara Românească, Noul Testament, cu binecuvântarea şi (jutorul mitropolitului Ungrovlahiei Grigorie IV Dascălul (1823-1834).
Tot la Bucureşti au trăit şi unii dintre ierarhii şi teologii greci până a 1850.
Colaborarea interortodoxă s-a menţinut şi prin studenţii teologi care iu fost trimişi la studii în diferite centre ortodoxe: insula Halki, lângă ^onstantinopol; Atena, Moscova, Petrograd, Kiev.
Astfel, mitropolitul Neofit al Ungrovlahiei (1840-1849) a trimis, n cursul anului 1844, cinci tineri români la Seminarul „Rizarion”, ce; -a deschis la Atena, la 16 mai 1844, prin dania lăsată de G. Rizaris f 1 iunie 1844).
Tot mitropolitul Neofit al Ungrovlahiei a trimis, în septembrie 847, şapte tineri să studieze la Seminariile duhovniceşti din Rusia, trei a Moscova şi patru la Petersburg.
Schimburile de studenţi teologi dintre ţările ortodoxe au fost re-uate după primul război mondial (1914-1918) şi s-au intensificat după el de al doilea război mondial (1939-1945). După primul şi al doilea ăzboi mondial, colaborarea Bisericilor ortodoxe surori s-a intensificat n cadrul mişcării ecumenice prin participarea delegaţilor tuturor Bise-icilor ortodoxe la diferite conferinţe intercreştine, prin schimbul de irofesori ortodocşi şi, mai ales, prin conferinţele panortodoxe din seco-ul XX, despre care vom vorbi într-un capitol special.
Pelerinajele la Locurile Sfinte, făcute de clericii şi credincioşii di-eritelor Biserici ortodoxe, au contribuit de asemenea la cunoaşterea eciprocă.
Trebuie să recunoaştem însă că s-au ivit şi dificultăţi serioase, crete de războaie, provocate, e drept, mai ales de imperialismul „statelor lari”, dar uneori au fost pornite şi din şovinism şi ură politică dintre arile ortodoxe. Aşa, de exemplu, războiul balcanic din 1912-1913 a în-răjbit toate popoarele ortodoxe din aceste părţi, încât în urma lor s-au iveninat şi raporturile interbisericeşti.
Conflictul ivit între Patriarhia Ecumenică şi Biserica bulgară, care durat din 1872 până la 25 februarie 1945, când a fost ridicată schis-ia bulgară, a menţinut în acest timp o atmosferă de încordare, îndeo-ebi între Bisericile slave ortodoxe şi patriarhatele greceşti.
Toate conferinţele panortodoxe din secolul XX şi-au pus problema nei mai strânse colaborări între ele pentru refacerea unităţii panorto-oxe. În vederea acestui scop, mulţi ierarhi superiori şi teologi de seamă u propus căutarea unui centru unitar pentru întreaga Biserică ortodoxă, e la Constantinopol, fie la Ierusalim, fie într-lina din mânăstirile Muntelui Athos, de exemplu Mânăstirea Vatoped. Un astfel de centru trativ şi simbolic al unităţii ortodoxe ar aduce o considerabilă contribiiţ la promovarea relaţiilor interortodoxe.
Pentru ortodocşii din Europa occidentală, Patriarhia Ecumenică creat, din iulie 1966, un centru panortodox la Chambesy, lângă Gene' care tinde să se ocupe cu problemele întregii Ortodoxii.
Diaspora ortodoxă înainte şi după primul război mondial (1914-1918), în afară de ţări din Orientul Apropiat, din Africa de nord şi din Europa orientală, B serica ortodoxă s-a răspândit în ţările Europei centrale şi occident^ în cele două Americi, în Africa, în Asia, Australia şi Noua Zeeland încât se poate spune că Biserica ortodoxă este „universală” şi din pun de vedere geografic.
Ceea ce caracterizează Bisericile ortodoxe din diaspora este phr lismul jurisdicţional, deoarece ele constituie un fel de „provincii d ziastice”, dependente de una dintre Bisericile mame autocefale-naţi nale din Răsăritul Europei şi din Orientul Apropiat.
Patriarhia de Constantinopol are o întinsă diaspora în Europa ce trală şi apuseană, în America de Nord şi de Sud, în Australia, Noua Z elandă şi în Japonia.
Astfel, comunităţile greceşti din Europa apuseană şi centrală au organizate în cinci mitropolii şi o arhiepiscopie.
Menţionăm că prin acordul încheiat la 8/21 martie 1908 între guVL nul Greciei şi Patriarhia Ecumenică, la început, Biserica Greciei şi-a tins jurisdicţia asupra tuturor comunităţilor greceşti din străinătate. 1/14 martie 1922, însă, cele două părţi au renunţat la acest acord, patriarhul ecumenic Meletie IV Metaxakis (1921-1923) a impus din l9 jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice asupra comunităţilor greceşti străinătate.
A) Patriarhia Ecumenică are în prezent sub jurisdicţia sa următ (rele Biserici din Europa:
1. Arhiepiscopia ortodoxă greacă de Thyatira şi Marea Bvitan înfiinţată la 11 mai 1922, cu sediul la Londra, avân'd sub jurisdicţia pe credincioşii greci din Anglia, Irlanda şi insula Malta. Din 1968 a * ridicată la rangul de Arhiepiscopie.
2. Mitropolia ortodoxă greacă din Franţa şi Spania, întemeiată U februarie 1963, cu sediul la Paris; are sub jurisdicţia ei pe credinct (greci din Franţa, Spania, Portugalia şi insulele Canare. Această mi* polie numără aproape 100.000 de credincioşi şi are peste 30 de preot1
3. Mitropolia ortodoxă greacă din Germania, întemeiată la 17 bruarie 1963, cu sediul la Bonn; are sub jurisdicţia ei pe credindj greci din Germania şi Danemarca. Are 150.000 de credincioşi şi 27 t” rici. Pentru pregătirea clerului din Europa occidentală, Patriarhia L menică a înfiinţat la 18 septembrie 1968 o şcoală teologică în G
4. Mitropolia ortodoxă greacă din Austria, înfiinţată la 17 ^
1963, cu sediul la Viena, îşi întinde jurisdicţia asupra credincioşi îci din Austria, Ungaria, Elveţia şi Italia. Ea are peste 40. G00 de creâcioşi, 20 biserici şi 20 de preoţi. T
5. Mitropolia ortodoxă greacă din Belgia şi Olanda, înfiinţată la 12 gust 1969, cu sediul la Bruxelles, are sub jurisdicţia ei credincioşii îci din Belgia, Olanda şi Luxemburg.
6. Mitropolia ortodoxă greacă din Suedia şi întreaga Scandinavie, 'iinţată la 12 august 1969, cu sediul la Stockholm, are sub jurisdicţia
: Suedia, Norvegia şi Islanda.
7. Sub jurisdicţia Patriarhiei de Constantinopol se află şi Arhietcopia ortodoxă greacă a Ameridi de Nord şi de Sud, înfiinţată la li i ii 1922, cu sediul la New York, având sub jurisdicţia ei pe grecii orlocşi din cele două Americi. Biserica ortodoxă greacă din America ' istă din anul 1767. In decursul timpului ea a trecut prin mai multe n
: ercări de organizare, unele venite din partea Arhiepiscopiei greceşti î Atena, altele din partea Patriarhiei Ecumenice, sub jurisdicţia căreia ', află din 1922. Este cea mai înfloritoare arhiepiscopie greacă din strai- „\par tate, numărând în prezent peste trei milioane de credincioşi, 11 episcoj, 450 de parohii, 520 de preoţi, 12 episcopi, numeroase şcoli şi instituţii îfesionale. ^-\par De Patriarhia de Constantinopol mai depind şi alte Biserici ortodoxe şreceşti din America, cum sunt: * a) Biserica ortodoxă carpato-rusă americană, cu reşedinţa în loca-; iţea Johnstown din statul Pensylvania, care a intrat sub jurisdicţia} triarhiei Ecumenice din 19 septembrie 1938, având o dioceză cu doi ji scopi, 70 de parohii şi 71 preoţi. |] b) Biserica ortodoxă ucrainiană din Statele Unite ale Americii şi] iada, organizată din 1931, având patru eparhii, trei în Statele Unite.; \par Canada, iar una în Brazilia. Sediul ei se află în localitatea South! J and Brook din statul New Jersey. '; c) Biserica ortodoxă albaneză din America, organizată la Boston j
1908, are 62.000 de credincioşi. Ea a fost reorganizată în 1949 de i xiarhia Ecumenică de Constantinopol care a luat-o sub jurisdicţia l având sediul la Jamaica Plain, o suburbie a oraşului Boston. (; j
8. Sub jurisdicţia Patriarhiei de Constantinopol se află şi Arhie- „i zopia Australiei şi Noii Zeelande, înfiinţată în 1924 ca episcopie şi j icată la rang de arhiepiscopie în septembrie 1959. Jurisdicţia acestei iepiscopii se întinde asupra Australiei, Noii Zeelande şi insulelor din, având peste 200.000 de credincioşi, doi episcopi, 80 de comunităţi, de preoţi şi o mânăstire „Sfântul Gheorghe” la Springwood, în New ith Vales.
— J
9. Din 9 ianuarie 1970, Patriarhia Ecumenică a înfiinţat Arhiepis-] ia Noii Zeelande, despărţind-o de Arhiepiscopia Australiei, rămânând jj jurisdicţia ei comunităţile ortodoxe greceşti din Noua Zeelandă, 1 ia, Japonia şi Coreea, cu un număr de peste 15.000 de credincioşi. Îj află, în totai, în Australia şi Noua Zeelandă peste 500.000 de or- ¦; j
3cşi, dintre care peste 360.000 sunt de origine greacă, iar restul aparjurisdicţiei altor Biserici naţionale ortodoxe.: b. Patriarhia Alexandriei are, de asemenea, o diasporă în ţările
Africii. Un centru ortodox a luat naştere în Uganda, către anul 1930, care apoi a crescut între 1958-1964; alt centru a luat fiinţă în Kenya centrală, între 1933 şi 1935, unde, după 1960, se află 30.000 de credin cioşi. Alţi ortodocşi se mai află în Tunisia – 3.000; Nubia – 10.000;
Etiopia – 5.000; alţii în Tanganica, Zanzibar şi Africa de Sud – 10.000
În total peste 75.000 de ortodocşi.
În prezent, sub jurisdicţia Patriarhiei de Alexandria se află următoarele mitropolii africane: a) Mitropolia Africii orientale, având jurisdicţie asupra creştinilor ortodocşi din Kenya, Uganda şi Tanzania, cu reşedinţa în Kenya.
B) Mitropolia Africii centrale, sub jurisdicţia căreia se află creştinii ortodocşi din Republica Zair, Ruanda şi Burundi, cu reşedinţa la Kinshasa, în Zair.
C) Mitropolia Africii occidentale, cu reşedinţa în Camerun („Episkepsis”, 15 martie 1980, p. 5-6).
C. Patriarhia Antiohiei are în America de Nord şi de Sud o impor tantă diasporă. Cea dinţii Biserică ortodoxă siriană-antiohiană de lim bă arabă a fost întemeiată la 21 august 1895 în oraşul New York dii către arhimandritul sirian Raphael Halaweeny, hirotonit în 1905 „epis cop de Brooklyn”, cu misiunea de a organiza parohiile ortodoxe sirie ne din Statele Unite într-un exarhat.
În 1915, arhiepiscopul sirian Ghermanos Sheddadah a creat, fără autorizaţia Patriarhiei Antiohiei, o eparhie independentă sub jurisdicţia sa, pe care a condus-o până în 1934, când s-a întors la Beirut, în Liban.
În. Septembrie 1934, Patriarhia Antiohiei a numit pe Antonie Bashir vicar patriarhal pentru Biserica ortodoxă antiohiană din America de Nord. Antonie Bashir a fost ales la 5 februarie 1936 ca. Arhiepiscop, fiind hirotonit la 19 februarie acelaşi an, pentru a conduce Arhiepiscopia ortodoxă siriană a New-York-ului şi întregii Americi de Nord, cu sediul la New York.
În aceeaşi zi, însă, la 19 aprilie 1936, contra-candidatul lui Antonie Bashir, arhimandritul Samuel David, a fost hirotonit episcop de către doi episcopi ruşi din Statele Unite pentru eparhia de Toledo, statul Ohio, dar Patriarhia Antiohiei 1-a excomunicat la 31 ianuarie 1938. In 1941, însă, Patriarhia Antiohiei a anulat excomunicarea dată împotriva sa, iar episcopul Samuel David a fost ridicat la rangul de Arhiepiscop de Teledo şi împrejurimi, păstorind până la moartea sa în 1958. Discordia dintre cele două Arhiepiscopii siriene-antiohiene a continuat însă şi după moartea acestuia.
La adunarea generală a Arhiepiscopiei siriene-antiohiene de New York, întrunită la 27 iulie 1975 la Louisville, statul Kentucky, s-a realizat un acord între cele două arhiepiscepii, care a fost aprobat de Patriarhia de Antiohia, încât s-a pus capăt separării credincioşilor ortodocşi antiohieni din America de Nord. Cele două arhiepiscopii au peste 102 parohii, 110 preoţi şi peste 125.000 de credincioşi.
Dostları ilə paylaş: |