Ion Budai Deleanu

Mai complexă însă ne-ar apare clasificarea deciziilor pornind de la „întinderea” sancţiunii de neconstituţionalitate: a) Decizii prin care se constată sau se „declară” neconformitatea „totală” a prevederilor legale cu dispoziţiile Constituţiei; b) Decizii prin care se declară neconformitatea parţială136.

O altă clasificare a deciziilor, care pune în valoare „conduita” concretă a Curţii Constituţionale, activitatea ei creatoare – în limitele permise de Constituţie – când este chemată să dea soluţii unor probleme complexe de constituţionalitate şi adeseori inedite, se realizează prin gruparea deciziilor în două mari categorii: a) Decizii prin care, pur şi simplu, se constată constituţionalitatea sau neconstituţionalitatea – „deciziile simple” sau „extreme”; b) Decizii prin care se constată constituţionalitatea sau neconstituţionalitatea, dar cu anumite rezerve – „deciziile intermediare”137.

278. Deciziile simple sau, cum mai sunt numite, „deciziile extreme” sunt cele prin care, după caz, dispoziţiile legale criticate pentru neconstituţionalitate sunt declarate constituţionale sau neconstituţionale. Este, într-adevăr, o soluţie „simplă” şi „extremă”.

Curtea Constituţională a adoptat asemenea decizii, înscriind în dispozitivul acestora138 declaraţia ei pozitivă de constituţionalitate139, constatând că dispoziţiile atacate sunt constituţionale140, că sunt conforme cu Constituţia141 sau că ele nu

136 A se vedea: D. Rousseau, Droit de contentieux constitutionnel, cit. Supra, p. 131.

137 A se vedea: J. Claude Escarras, rapport, în voi. L'exception d'inconstitutionnalite, cit. Supra, p. 33 – 35; D. Rousseau, op. Cit, p. 131 – 134; Annuaire International de Justice Constitutionnelle, III, Economica, Paris, 1989, p. 39 (raportul spaniol); p. 150 – 151 (raportul francez); p. 172 – 174 (raportul italian); p. 204 – 205 (raportul portughez); J. M. Cardoso da Costa, raport general în „Annuaire…”, p. 27; V. M. Ciobanu, Consideraţii referitoare Ia deciziile ce se pot pronunţa ca urmare a exercitării controlului de constituţionalitate, în „Dreptul”, 1994, nr. 5 – 6, p. 19 şi urm.

138 Curtea Constituţională s-a ataşat astfel sistemului din Germania, Polonia, Turcia, Franţa, Irlanda, unde o asemenea declaraţie este cuprinsă în dispozitiv. Într-un alt sistem, cel din Spania, Austria, Italia, Belgia, declaraţia pozitivă de constituţionalitate rezultă din motivare.

139 Soluţia nu este expres prevăzută de lege, dar ea se deduce din faptul că pentru ipoteza contrară legea se referă la „constatarea neconstituţionalităţii”. (V. M. Ciobanu, op. Cit, p. 19.

140 De exemplu: Decizia nr. 3 din 30 iunie 1992, în CD., p. 21; Decizia nr. 5 din 14 iulie 1992, în CD., p. 35; Decizia nr. 25 din 5 mai 1993, în CD., p. 55; Decizia nr. 34 din 24 iunie 1993, în CD., p. 61; Decizia nr. 43 din 8 iulie 1993, în CD., p. 73; Decizia nr. 47 din 15 septembrie 1993, în CD., p. 77; Decizia nr. 74 din 13 iulie 1994, în „Monitorul Oficial” al României, nr. 189 din 22 iulie 1994.

141 Decizia nr. 19 din 18 aprilie 1993, în C. D., p. 172.

Contravin Constituţiei142. Dacă decizia are ca obiect rezolvarea unei excepţii de neconstituţionalitate, odată cu constatarea constituţionalităţii se respinge şi excepţia143.

Curtea Constituţională a adoptat de asemenea decizii cuprinzând „declaraţia ei negativă” de neconstituţionalitate, fără nici o altă menţiune144. Observam însă că modul de formulare a dispozitivului nu este acelaşi, uneori vorbindu-se despre „constatarea neconstituţionalităţii”145 – preluându-se sintagma de la art. 26, alin. 1 din Legea nr. 47/1992 – cum, credem, este corect, alteori şi cel mai adesea despre „declararea neconstituţionalităţii”146.

279. Deciziile intermediare se situează între extremele arătate: „declaraţia pozitivă” şi „declaraţia negativă”, căutând parcă, urmând sfatul Stagiritului, soluţia mediană, potrivită circumstanţelor. Sunt decizii flexibile prin excelenţă dar, din acest motiv, şi susceptibile de ascuţite controverse.

Între aceste decizii, menţionăm:

A °. Deciziile interpretative, acelea prin care, fără a se declara neconstituţionalitatea, instanţa de justiţie constituţională atribuie normelor criticate o anumită semnificaţie, un sens care le-ar face compatibile cu Constituţia, pe calea interpretării acelor norme şi în considerarea motivelor arătate. Decizia interpretativă nu absolutizează deci constituţionalitatea sau neconstituţionalitatea, ci o relativizează prin sintagma „în măsura în care”, „dacă şi în condiţiile în care” etc. Pe scurt, decizia interpretativă este o decizie de conformitate sub rezervă147. Ea poate fi neutralizantă, constructivă sau directivă148.

142 Decizia nr. 44 din 8 iulie 1993, în CD., p. 104.

143 De exemplu: Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, în CD., p. 172; Decizia nr. 26 din 23 martie 1994, în „Monitorul Oficial” al României, nr. 143 din 6 iunie 1994.

144 în unele sisteme, constatarea neconstituţionalităţii este îmsoţită de declararea nulităţii prevederilor obiectate (Germania, Spania, Turcia); în altele (Austria), constatarea neconstituţionalităţii este însoţită de revocarea respectivelor prevederi; în fine, alteori se dispune anularea dispoziţiilor a căror neconstituţionalitate a fost constatată (Italia, Belgia).

145 Decizia nr.22 din 21 aprilie 1993, în CD., p. 189.

146 De exemplu: Decizia nr. 4 din 3 iulie 1992, în CD., p. 29; Decizia nr. 6 din 11 noiembrie 1992, în CD., p. 42; Decizia nr. 6 din 25 februarie 1993, în CD., p. 49.

147 D. Rousseau, op. Cit., p. 131. 14SIbidem, p. 131-134.

Curtea Constituţională a recurs Ia pronunţarea unor decizii interpretative149, asumându-şi explicit această funcţie, dar, în aceleşi timp, şi mărginind-o.

2°. Deciziile manipulative sunt mai mult decât deciziile de interpretare pură şi simplă, ele propunându-şi să transforme semnificaţia legii, pentru a nu lăsa un „vid juridic” cu consecinţe păgubitoare”150. Acest tip de decizii se poate prezenta în mai multe forme:

A. Decizii de admitere sau de respingere parţială a obiecţiunii de neconstituţionalitate: a) Admiterea sau respingerea poate fi „cantitativă”, privind neconstituţionalitatea unor reglementări; b) Admiterea sau respingerea poate fi „calitativă” sau mai adecvat exprimându-ne, ea poate fi „textuală”, întrucât vizează cuvinte, locuţiuni, sintagme, deci formularea legii, conceptele cu care ea operează151.

B. Deciziile aditive reprezintă „forma negativă”, după o opinie152, a celor de admitere sau de respingere parţială, întrucât ceea ce se sancţionează, sub motiv de neconstituţionalitate, nu este ceea ce „legea spune”, ci „tăcerea” ei sau faptul că ea „spune mai puţin decât trebuia”. Decizia aditivă sancţionează aşadar o omisiune a legiuitorului; neconstituţionalitatea priveşte acea parte din reglementarea supusă controlului care „nu prevede ceea ce trebuia prevăzut”153.

149 Uneori, interpretarea s-a realizat în motivare (Decizia nr. I din 30 iunie 1992, în CD., p. 7 şi urm., nr. 5 – 7); alteori, prin chiar dispozitiv (Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, în CD., p. 158 şi urm., nr. 2-10). A se vedea, de asemenea: Decizia nr. 19 din 8 aprilie, cit. Supra, în CD., p. 170, nr. 16; Decizia nr. 1 din 30 iunie 1992, cit. Supra, în CD., p. 9, nr. 9.

A se vedea: J.

— Claude Escarras, op. Cit., p. 34 – 35.

151 Decizia nr. 6 din 11 noiembrie 1992, în CD., p. 42; Decizia nr. 33 din 26 mai 1993, în CD., p. 213, nr. 47; Decizia nr. 1 din 12 ianuarie 1993, în CD., p. 120, nr. 2; Decizia nr. 64 din 2 iunie 1994, în Monitorul Oficial” al României, nr. 177 din 12 iulie 1994.

152 J.

— Claude Escarras, op. Cit., p. 35.

153 De exemplu, în sistemul german, obiectul controlului îl poate constitui şi omisiunea legislativă, dacă legiuitorul a fost obligat expres prin Constituţie să edicteze norma într-un termen stabilit; în sistemul portughez, recursul abstract prin Provedor de Justica (ombudsman) poate avea ca obiect şi omisiunea de a edicta norme. (Pe larg, a se vedea: Le recours des particuliers devant le juge

Curtea Constituţională nu a practicat asemenea decizii, considerând, se pare, deşi nu a spus-o explicit, că, în termenii art. 144 din Constituţie, ea exercită controlul a priori şi a posteriori numai asupra legilor, nu şi asupra „scadenţelor legislative”. Totuşi, uneori, Curtea Constituţională a evocat necesitatea unor reglementări154.

C. Deciziile apelative sau uneori numite „decizii-legi”, „decizii de delegare”, „para-legislative”, prin care instanţa de justiţie constituţională, constatând caracterul incomplet al unei legi determinate ori faptul că o lege în vigoare poate deveni neconstituţională, indică organului legislativ ce trebuie să facă sau îl solicită să abroge ori să modifice reglementarea în vigoare155. Denumite, în Italia, „decizii-sfatuitoare”, iar în Franţa „decizii obiectivante”, ele sunt neîndoielnic cele mai expuse observaţiilor critice, putând sugera imixtiunea instanţei în domeniul „sacru” al organului legiuitor. Totuşi, practica Ie-a făcut loc156, iar faţă de posibilele observaţii critice un corectiv s-ar putea aduce: apelul nu semnifică activitate legiuitoare, iar legiuitorul este liber să decidă157. Faptul că, uneori, Parlamentului i se stabileşte un termen pentru a acţiona, nu trebuie privit ca o încălcare a principiului separaţiei puterilor, colaborarea dintre legiuitor şi judecătorul constituţional fiind esenţială pentru funcţionarea sistemului constituţional, în condiţiile în care legislaţia are funcţia de actualizare şi concretizare a Constituţiei158. Asemenea decizii implică însă, adeseori, acceptarea tranzitorie a unei situaţii care apare ca neconstituţională.

Constitutionnel, sous la direction de Francis Delperee, Economica, Bruyland, Paris, 1991, p. 155 şi urm.)

154 Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, în CD., p. 170, nr. 15; Decizia nr. 38 din 7 iulie 1993, în CD., p. 243 – 244, nr. 12. (Legea nr. 73/1993 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ a fost, în sfârşit, publicată în „Monitorul Oficial” al României, nr. 260 din 5 noiembrie 1993. La data de 1 septembrie 1994 acest organ, de stringentă urgenţă, nu era încă constituit.)

155 A se vedea: J.

— Claude Escarras, op. Cit., p. 35; J. C. Beguin, Le controle de la constitutionnalite des lois en Republique d'Allemagne, Economica, Paris, 1982, p. 266.

156 îndeosebi în practica Tribunalului Constituţional de la Karlsruhe. A se vedea: „Annuaire…”, III, 1987, cit. Supra, raportul german, p. 43 – 44.

157 J. M. Cardosa da Costa, op. Cit, p. 30.

158 V. M. Ciobanu, op. Cit., p. 24. În acelaşi sens: J. C. Beguin, op. Cit., p. 273.

D. Deciziile substitutive sunt cele prin care se apreciază constituţionalitatea în raport de ceea ce legea „spune”, deşi ea trebuia să reglementeze altceva. Aşadar, în cadrul controlului de constituţionalitate, instanţa indică norma ce trebuie s-o înlocuiască pe cea care a făcut obiectul controlului, pentru ca principiul constituţional încălcat să fie respectat. Una dintre deciziile Curţii Constituţionale, fără a se suprapune cu totul deciziilor substitutive, pare a se apropia de acestea15.

E. Deciziile constructive sunt cele prin care, în cadrul controlului a priori, odată cu soluţia pronunţată asupra constituţionalităţii, instanţa enunţă şi unele principii care trebuie avute în vedere pentru ca reglementarea să fie conformă Constituţiei160.

F. Deciziile-complement al legii se caracterizează prin aceea că prin ele se deduc din Constituţie norme care să completeze o lege ordinară atacată pentru neconstituţionalitate, astfel încât aceasta să devină constituţională161. Credem că am putea exemplifica evocând o decizie prin care, în legătură cu contenciosul administrativ, Curtea a conchis că sunt supuse instanţelor de contencios administrativ şi cazurile în care „ilegalitatea actului priveşte nerespectarea a însăşi legii fundamentale, fiind emis prin exces de putere, adică cu depăşirea limitelor şi condiţiilor de exercitare a competenţei organului emitent şi chiar dacă ilegalitatea unui asemenea act se invocă prin intermediul excepţiei de neconstituţionalitate”162.

G. Deciziile integrative, adiţionale sau cumulative163, sunt cele prin care se extinde aplicarea unor reglementări la situaţii neavute în vedere de ele.

159Decizia nr. 35 din 1 iulie 1993, în C. D., p. 215 – 220, nr. 2 – 7. Cu privire la deciziile substitutive, a se vedea în „Annuaire…”, III, 1987, cit. Supra, raportul italian, p. 177 – 178, şi raportul portughez, p. 209 – 210.

L60Ibidem, raportul spaniol, p. 107 – 108.

161 A se vedea în „Annuaire…”, III, 1987, cit. Supra, raportul austriac, p. 75 – 77.

162Decizia nr. 33 din 19 aprilie 1994, în „Monitorul Oficial” al României, nr. 170 din

6 iulie 1994.

163 A se vedea în „Annuaire…”, III, 1987, cit supra, raportul italian, p. 17-7 – 178, raportul portughez, p. 209 – 210.

TABLE DES MATlfeRES

Titre Ier – DETERMINATIONS ET ATTRIBUTS DE L'ETAT ROUMAIN CONTEMPORAIN

Chapitre f (tm) – L'ETAT

Section 1*(tm) – NOTION, CRITERES ET ESSENCE DE L'ETAT

112. Notion „d'Etat”, p. 5; 113. Criteres de l'Etat, p. 8; 114. Essence de l'Etat, p. 8

Chapitre II – ELEMENTS CONSTITUTIFS DE L'ETAT Section 1”* – LA NATION

115. Dimension demographique et psychologique de l'Etat, p. 13;

116. Probleme des minorites, p. 15; 117. Garanties du droit î l'identite\par p. 17; 118. Convention – cadre pour la protection des minorites nationales, p. 19 Section 2 – LA CITOYENNETE

119. Notion de citoyennete, p. 25; 120. Nature juridique de la citoyennete, p. 26; 121. Principes de la răglementation de la citoyennete roumaine, p. 28;

122. Manieres d'obtenir et de perdre la citoyennete roumaine, p. 30;

123. Proc6dure d'accorder la citoyennetă roumaine (art. 12-21) et procădure du retrăit ou, selon le cas, de l'approbation de renoncer î la citoyennete roumaine, p. 38; 124. Droits et obligations sp6cifiques î la condition de citoyen roumain, p. 39

Section 3 – TERRITOIRE

125. Notion et nature juridique du territoire, p. 40; 126. Elements constitutifs du territoire, p. 43; 127. Delimitation du territoire, p. 44;

128. Organisation administrative du territoire, p. 46

Section 4 – AUTORITE POLITIQUE EXCLUSIVE OU SOUVERAINE

129. Immanence de cet element constitutif de l'Etat, p. 47;

130. Autorită politique ou souverainetă? P. 48 Chapitre III – ATTRIBUTIONS DE L'ETAT ROUMAIN

131. Enumeration, p. 49

Section lm – ETAT SUVERAIN ET INDEPENDANT

132. Hypostases de la souverainete d6mocratique, p. 49; 133. La Roumanie – Etat souverain et indâpendant, p. 52; 134. Contenu de la souverainetd et ses limitfes, p. 54

Section 2 – ETATUNITAIRE ET INDIVISIBLE

135. Structure d'Etat, p. 56; 136. Deconcentration et descentralisation, p. 58 Section 3 – ETAT REPUBLICAIN

137. Forme republicaine de gouvernement, p. 61; 138. Determinations constitutionnelles de la forme de gouvernement en Roumanie, p. 65 Section 4 – ETAT DE DROIT

139. Notion et exigences de l'Etat de droit, p. 67; 140. Garanties pour satisfaire aux exigences de l'Iitat de droit, p. 70 Section 5 – ETAT SOCIAL

141. Connotation du concept „Etat social”, p. 71; 142. Prerogatives sociales de l'Etat, p. 73 Section 6 – ETAT PLURALISTE

143. Conceptions du „pluralisme”, p. 74; 144. Le pluralisme – comme fondement et caractăristique de la democraţie constitutionnelle, p. 76; 145.

Forces politiques et intermediaires, p. 78; 146. Les lois des partis politiques, p.80 Section 7 – ETAT DEMOCRATIQUE

147. Connotation du concept de „democraţie”, p. 83; 148. Reperes de la democraţie constitutionnelle, p. 84

Titre II – CONSTITUTION DE LA ROUMANIE ET

STATUT CONSTITUTIONNEL DE L'HOMME ET DU CITOYEN

Chapitre Ier – LA CONSTITUTION ET LA CONSTITUTIONNALITE

Section l're – PROCESSUS CONSTITUTIONNEL

149. Significations de la Constitution, p. 86; 150. „Operation constituante”, p. 89; 151. Procedure d'adoption de la Constitution, p. 93; 152. Traits de la Constitution, p. 96; 153. Structure de la Constitution, p. 98;

154. R6vision de la Constitution, p. 99 Section 2 – LA CONSTnTJTIONNALITE

155. Le principe de la 16galite et le principe de la constitutionnalite, p. 103; 156. „Le Bloc constitutionnel”, p. 108; 157. Controle de la constitutionnalite, p. 113

Chapitre II – STATUT CONSTITUTIONNEL DE L'HOMME ET DU

CITOYEN Section lire – DROITS, LIBERTES ET OBLIGATIONS FONDAMENTAUX

158. Preliminaires, p. 114; 159. Principes de la reglementation des droits et des libertes fondamentaux, p. 116 Section 2 – CLASSIFICATION DES DROITS, DES LIBERTES ET DES

OBLIGATIONS

160. Criteres de classification, p. 129; 161. Classification, p. 131 Section 3 – SIGNES DISTINCTIFS ET GARANTIES DES DROITS ET DES

LIBERTES FONDAMENTAUX

162. Droits et libertăs qui protegent l'etre humain comme entit6 biologique, p. 132; 163. Droits et libertes qui protegent la personne, correlation sociale dans la consideration de l'appartenance î l'Etat roumain, p. 141;

164. Droits et libertes de la personne, dans ses rapports avec la sociătL ou l'Etat, exerces de regie individuellement, p. 145;

165. Droits des collectivites de personnes, p. 177 Section 4 – DEVOIRS FONDAMENTAUX

166. Reglementation constitutionnelle des devoirs fondamentaux, p. 181;

167. Devoirs qui decoulent des limites de l'exercice des droits et des libertes, p. 182

Section 5 – AVOCAT DU PEUPLE

168. Bref historique, p. 183; 169. R61e et attributions de 1” Avocat du Peuple, p. 184

Section 6 – LE DROIT Î UNE JUSTICE EQUITABLE

170. Premisses et rdglementation, p. 185; 171. Elăments constitutifs du droit î une justice equitable, p. 187; 172. Sphere et limites de la mise en pratique des dispositions de la Convention portant sur un proces equitable, p. 188; 173. Limites de mise en pratique du point de vue matăriel, p. 189.; 174. Garanties qui decoulent des dispositions de 1'article 6 de la Convention, p. 190

Titre III – SYSTEME INSTITUTIONNEL DU POUVOIR

Chapitre Ier – AUTORITES PUBLIQUES Section 1*(tm) – FORMESINSTTTIJTIONNALISEES

175. Categories d'autorite's publiques – comme formes institutionnalisdes du systeme du pouvoir, p. 195; 176. Structure du systeme, p. 199 Chapitre II – TITULAIRE DE LA SOUVERATNETE – LE PEUPLE Section 1*(tm) – ORG ANISATION JURIDIQUE ET POLITIQUE DU PEUPLE

177. La categorie de peuple, p. 206; 178. Organisation du peuple, p. 207 Section 2 – CORPS ELECTORAL

179. Notion, condition, structure et organisation du corps eiectoral, p. 209; 180. Attributs du vote, p. 209 Chapitre II – EXERCICE DE LA SOUVERAINETE Section lăre – FORMES D'EXERCICE DE LA SOUVERAINETE

181. Le vote et r61igibilit6, p. 210; 182. Le Referendum, p. 213 Section 2 – ELECTIONS

183. Listes ălectorales, p. 215; 184. Circonscriptions de vote, p. 216; 185.

Sections de vote, p. 216; 186. Bureaux electoraux, p. 217;

187. Propagande ălectorale ou „campagne ălectorale”, p. 217;

188. Operation des 61ections et contr61e de sa 16galită, p. 218.

Titre IV – LE PARLEMENT

Chapitre Ier – DROIT PARLEMENTAIRE Section lăre -NOTION DE DROIT PARLEMENTAIRE

189. Definition du droit parlementaire, p. 220.190. Principes du droit parlementaire, p. 222

Section 2 – SOURCES DU DROIT PARLEMENTAIRE

191. Sources ecrites, p. 224; 192. Sources coutumieres, p. 229; Chapitre II – STATUT DES PARLEMENTAIRES Section l're – MANDAT PARLEMENTAIRE

193. Nature juridique du mandat parlementaire, p. 230;

194. Duree du mandat parlementaire, p. 232

Section 2 – PROTECTION DU MANDAT PARLEMENTAIRE 195. Incompatibilites, p. 235; 196. Immunitâs, p, 236;

197. Indemnite's ou d'autres formes d'appui materiei, p. 239;

198. Regime disciplinaire, p. 240; 199. Droits et obligations du Parlement, p. 241

Chapitre III – STRUCTURE, ORGANISATION ET

FONCTIONNEMENT DU PARLEMENT Section lire – STRUCTURE DU PARLEMENT

200. Bicameralisme, p. 244; 201. Structure bicamerale du Parlement, p. 246; Section 2 – ORGANISATION DU PARLEMENT

202. Organes directeurs des assemblees, p. 249; 203. Structures des sâances communes, p. 253; 204. Commissions parlementaires, p. 253; 205.

Groupes parlementaires, p. 261 Section 3 – FONCTIONNEMENT DU PARLEMENT

206. Legislature, session et seance, p. 264; 207. Ordre du jour, p. 267;

208. La seance et Ies dăbats, p. 268; 209. Le vote, p. 270 Chapitre IV – FONCTIONS DU PARLEMENT

210. Systeme des fonctions du Parlement, p. 272 Section l're – FONCTION D'INFORMATION

211. Necessite de l'information et moyens d'information, p. 275;

212. Information sur l'initiative des citoyens – Ies requâtes, p. 276; 213. Information sur l'initiative des parlementaires, p. 278; 214. Information sur l'initiative des Chambres et de ses organes internes, p. 279; 215. Information du Parlement sur l'initiative du Gouvernement, p. 281

Section 2~ FONCTION DE CONTROLE ET SANCTIONS DU CONTR6LE 216. Proc6dures et moyens de contrele, p. 282; 217. Procădures et moyens de controle, auxquels d'une maniere obligatoire ou aleatoire, on leur associe des sanctions politiques ou penales, p. 284

Section 3 – FUNCTION DELIBERATIVE

218. Actes juridiques du Parlement, p. 296; 219. Rapport entre Ies lois et Ies arretes du Gouvernement, p. 298; 220. Actes du Parlement exclusivement politiques, p. 300; 221. La loi – Ies criteres de la loi ou la deTmition de la loi, p. 300; 222. Proce'dure legislative ordinaire commune ou habituelle. Logique interne et structure de la procedure legislative, p. 304;

223. Procedure legislative complementaire – reexamen de la loi, p. 314;

224. Procedures legislatives speciales, p. 316; 225. Procedure exceptionnelle de substitution, delegation legislative, p. 324; 226. Nature juridique des ordonnances, p. 327

Titre V – LE PRESIDENT DE LA ROUMANIE

Chapitre Ier – ROLE DU PRESIDENT ET MANDAT PRESIDENTIEL Section lire – ROLE DU PRESIDENT

227. Executif dualiste, p. 330; 228. Fonctions du President. P. 331 Section 2 – MANDAT PRESIDENTIEL

229. Obtention du mandat prdsidentiel, p. 335; 230. Vocation pour le mandat presidentiel, p. 338; 231. Duree du mandat presidentiel, p. 340;

232. Vacance de la fonction de Prăsident de la Roumanie et intărim de la fonction, p. 341

Section 3 – STATUT DU MANDAT PRESIDENTIEL ET DE LA FONCTION DE PRESIDENT

233. Protection du mandat presidentiel, p. 344; 234. Responsabilii politique et juridique du President, p. 345

Chapitre II – ATTRIBUTIONS DU PRESIDENT DE LA ROUMANIE ET ACTES EMIS DANS LEUR EXERCICE

Section l*1* – ATTRIBUTIONS DU PRESIDENT DE LA ROUMANIE 235. Classifications des attributions, p. 349; 236. Attributions pour 1'exercice desquelles Ies actes et Ies faits presidentiels sont soumis î des conditions externes, p. 350; 237. Attributions pour l'exercice desquelles Ies actes ou Ies faits du president ne sont pas soumis î aucune condition exterieure, p. 356

Section 2 – ACTES DU PRESIDENT DE LA ROUMANIE

238. Actes juridiques, p. 358; 239. Est-il possible le controle des decrets par des instances de contentieux administratif? P. 359

Titre VI – AUTORITE JUDICIAERE

Chapitre Ier – INSTANCES JUDICIAIRES Section 1*(tm) – CATEGORIES D'INSTANCES ET PRINCIPES DE L'ORGANISATION JUDICIAIRE

240. Preliminaires, p. 361; 241. Principes de l'organisation juridiciaire, p. 361 Section 2 – INDEPENDANCE DES JUGES

242. Consecration et garanties, p. 364; 243. Consequences de

I'ind6pendance des juges, p. 364 Section 3 – STATUT DU MAGISTRAT

244. Constitution du corps des magistrats, p. 366; 245. Garanties de l'independance, de Timpartialite, de l'intdgrite et de la dignite du juge, p. 367

Chapitre II – ACTE JURJDICTIONNEL Section lin – CRITERES DE L'ACTE JUREDICTIONNEL

246. Critere formei, p. 370; 247. Critere mat6riel, p. 372; 248.

Conjonction des deux criteres, p. 373