Istoria imperiului bizantin

în timpul domniei scurte a Theodorei, influenta functionarilor palatului ajunse si mai mare, si cu ea teama cã armata va ajunge prea puternicã. Pe când era într-o expeditie, Isaac Comnenul primi scrisori de la Curte, poruncindu-i sã se opreascã si recomandân-du-i sã fie atent fatã de aroganta unei armate victorioase. Viitorul împãrat, pe atunci comandant sef al scholelor Orientului, adicã al trupelor din Asia, fu lipsit de comandã de sfãtuitorii bãnuitori ai împãrãtesei.

Mihail Stratiotikos, înainte de alegere, se legã prin jurãmânt solemn de a nu face nimic împotriva vointei si consiliilor ministrilor si celorlalti sfãtuitori ai împãrãtesei. Noul împãrat nu întârzie a se face impopular prin mãsurile sale nefericite si a ridica asuprã-i

642
pe dusmanii puternici, printre care se numãra si patriarhul Kerularios. Prestigiul acestuia crescuse enorm dupã evenimentele din 1054. El visa acum sã punã statul sub jugul Bisericii, în jurul sãu se strânserã, mânati de interese comune, clerul si cãlugãrii. Theodora îl tinuse deoparte de afacerile statului, Mihail VI si consilierii sãi continuatã a-1 exclude de la conducerea treburilor statului. El cãutã deci prilejul de a-si impune autoritatea.

Numãrul numultumitilor fu sporit de oameni din clasa senatorialã, exclusi de asemenea de la posturile financiare atât de rentabile, rezervate numai functionarilor de profesie. Dar atitudinea anti-militarã a împãratului si a consilierilor sãi dezlãntui mai ales catastrofa, în care puterea lor se nãrui.

Sprijiniti în secret de Kerularios, generalii se adunã la Sfânta Sofia, oferã coroana lui Katakalon Kekaume-nos, care îl indicã pe Isaac Comnenul. Conspiratorii trec apoi în Asia.

Isaac este încoronat la l septembrie 1057. Avea pe atunci vreo 50 de ani si era cãsãtorit cu Ecaterina, fiica lui loan Vladislav.

Evenimente externe furã putine: atacul turcilor la Melitene si Sebasteia, progresele normanzilor în Italia, un atac al ungurilor, o invazie a pecenegilor, care ceru prezenta împãratului la Dunãre (1059).

Domnia lui fu o reactie contra domniilor anterioare.

Tezaurul era sleit: luã mãsuri financiare care stârnirã indignarea publicã, încasarea impozitelor fu executatã cu rigoare, subventiile unor posturi oficiale furã desfiintate, donatiile ultimilor împãrati examinate din nou si decretate mai multe confiscãri. Mãnãstirile au fost lipsite de o bunã parte a proprietãtilor lor. Lovirea

643

NICOLAE BANESCU

atâtor interese îl fãcu pe împãrat impopular. Nemultumitii îsi aflarâ un cap în patriarh.

Principalii sefi militari furã si acum, ca în vremea lui Monomachos si a Theodorei, scosi din înaltele comandamente ale imperiului. Cel mai ilustru dintre ei, cel mai popular prin meritele sale era viteazul Kata-kalon Kekaumenos, acum ducele Antiochiei. Mihail VI îi luã aceastã comandã pentru a o da vãrului sãu, Mihail Uranos. Celebrul Herve (Hervaeus) sau, cum îi zic cronicarii bizantini, Ervevios „Francopulos" CEppepiog 6 OpocyyoTtcoXcx;), care se distinsese în serviciul imperiului în Sicilia, sub Maniakes, si apoi în Bulgaria, ceru sã fie ridicat la rangul de magistros, pentru care socotea cã are destule merite, împãratul îi refuzã cererea, tratându-1 cu dispret. El se retrase atunci, furios, în domeniile sale din Armenia si împreunã cu 300 dintre compatriotii sãi pãrãsi serviciul imperiului si trecu în Media, la dusmani, de unde, împreunã cu seful turc din aceste pãrti, avea sã nãvãleascã în tinuturile bizantine de frontierã.

Armata era tratatã cu aceeasi indiferentã ca si generalii sãi. Mãrinimia împãratului, care se revãrsa din belsug asupra poporului si functionarilor, nu se întindea niciodatã asupra soldatilor.

Atitudinea aceasta ostilã, întretinutã de consilierii intimi ai împãratului, stârni nemultumirea tuturor sefilor militari, care se hotãrârã a face o interventie colectivã energicã pe lângã împãrat. Cu prilejul sãrbãtorii Pastilor din 1057, când se obisnuia sã se împartã daruri poporului, functionarilor si armatei, o multime din rândul marilor generali ai Asiei, printre care se aflau Mihail Burtzes, Constantin si loan Ducas, venirã din cele mai îndepãrtate theme la Constantinopol. în

644
fruntea lor se aflau gloriosul Katakalon Kekaumenos si Isaac Comnenos, cunoscutul magistros dizgratiat de Theodora. împãratul îi primi într-o audientã. Cedre-nus39 ne-a înregistrat scena întrevederii lor cu împãratul. Acesta aflã pentru ei cuvinte de laudã, numindu-i bravi si buni, „mai ales pe Kekaumenos, ca unul care nu prin numele familiei, nici prin favoarea cuiva se ridicase la demnitatea ce o avea, ci prin propriile sale fapte strãlucite". Dar, adresându-le aceste mãgulitoare elogii, suveranul nu rãspunse cererilor formulate de generali.

Afirmând cã a fost martor ocular la aceastã întrevedere, Psellos40 descrie reprosurile fãcute de împãrat lui Isaac Comnenul cu acel prilej.

Când Katakalon si Comnenos cerurã pentru meritele lor sã fie înãltati Ia rangul de proedroi, Stratiotikos nu numai cã nu a admis acest lucru, dar, dupã câte ne spune Psellos, îi jigni prin violente mustrãri. O nouã audientã fu solicitatã, iar împãratul, rãu sfãtuit, le-o refuzã.

sefii militari se retraserã mâniosi, înainte de a pãrãsi Capitala, ei conspirarã împreunã cu patriarhul Kerula-rios, hotãrând rãsturnarea incapabilului Mihail VI. Sfãtuindu-se asupra celui ce trebuia impus ca basileus, privirile unanime se oprirã asupra lui Kekaumenos, „superior celorlalti prin vârstã, prin bãrbãtie si experientã". Viteazul n-avea însã aceastã ambitie, îsi dãdea poate seama cã originea sa modestã putea fi o piedicã

59 Ibidem, II, 615.

40 M. Psellos, Chronographie, ed. Renauld, p. 84. [=M. Psellos, Cronografia. Un veac de istorie bizantinã(976-1077), Traducere de Radu Alexandrescu, Cuvânt înainte si note de Nicolae-Serban Tanasoca, Iasi, Ed. Polirom, 1998, p. 144 si urm].

645

NICOLAE BÂNESCU

la aceastã mãrire. La aceastã propunere, el se ridicã deci între colegii sãi, le tãie scurt vorba si îl desemnã pe Isaac Comnenul a cãrui familie, bogatã si puternicã, era de multã vreme în serviciul imperiului. Keka-umenos îi determinã pe toti sã-1 recunoascã pe acesta si generalii se retrag fiecare în provincia sa. Nikepho-ros Bryennios, comandantul trupelor macedonene care se aflau în Cappadocia, fu atras în acest complot. Imprudenta acestuia grãbi mersul evenimentelor.

Venind de la Constantinopol, însotit de loan Opsa-ras, plãtitorul trupelor sale, în thema Anatolikon, puse sã se plãteascã solda si ceru sã se mai dea soldatilor o platã suplimentarã. Opsaras se opuse si atunci Bryennios îl aruncã în lanturi si-1 aresta, confiscând tezaurul armatei si distribuind soldatilor plata suplimentarã.

în fata acestui act, patriciul Lykanthes, strategul themei Anatolikon, credincios împãratului, îl surprinde, cu trupele sale, pe Bryennios, îl aruncã în fiare si-1 predã lui Opsaras, care fusese eliberat. Acesta îl orbeste si-1 trimite, ca vinovat, la Constantinopol.

întâmplarea aceasta îi sili pe generali sã actioneze energic. Temându-se ca nu cumva Bryennios, constrâns fiind, sã-i denunte, capii rebeli principali, care se aflau atunci în tema Anatolikon - Romanos Skle-ros, Nikephoros Botaneiates, fiii lui Basilios Argyros -îsi adunã contingentele si pornesc în Paphlagonia, pentru a-1 gãsi pe Isaac Comnenos, retras în domeniile sale de la Kastamon. în câmpia Gunaria, din Paphlagonia, Isaac Comnenos fu proclamat, în ziua de 8 iunie 1057, basileus. Katakalon aduce, în luna urmãtoare, numeroasele sale contingente din regiunile în-

646
depãrtate ale Armeniei si trupele de mercenari normanzi si rusi câstigate pentru cauza revolutionarilor.

Toate aceste forte pornesc apoi îndatã cãtre Con-stantinopol. Niceea cade fãrã luptã în mâinile rebelilor, împãratul îsi adunã în grabã trupele disponibile, sub comanda eunucului Theodoros si a lui Aaron, ducele de origine bulgarã, cumnatul lui Comnenos. Armata imperialã trece Bosforul pentru a se împotrivi rãsculatilor, în fata Niceei, la locul numit Hades, se dãdu în ziua de 20 august lupta decisivã. Dupã o încãierare sângeroasã, Comnenos rãmase biruitor.

Stratiotikos încearcã atunci o întelegere cu rebelul. O ambasadã din care, împreunã cu Psellos, fãceau parte si cunoscutul Constantin Lichudes si prudentul proedros Theodoros Alopos fu trimisã în tabãra lui Comnenos. Toti erau însã partizanii miscãrii si Stratiotikos nu bãnuia farsa ce aveau sã o joace pe socoteala sa. Ei îi duceau rãzvrãtitului cuvântul de pace al bãtrânului împãrat si hotãrârea sa de a-1 proclama caesar, pentru a-i urma în Scaun.

în ziua de 25 august, ambasada venea în tabãra biruitorului si era primitã a doua zi în audientã solemnã.

Dupã discursul tinut de Psellos si predarea scrisorii lui Stratiotikos, Isaac Comnenos ia ambasada deoparte si îi ia jurãmântul cã va comunica împãratului ceea ce îi încredinteazã ca secretul sãu. Le spuse ambasadorilor cã nu se gândeste pentru moment la puterea imperialã, cã se multumeste cu rangul de caesar. împãratul sã-i trimitã alte scrisori, în care sã-1 asigure cã nu va ceda imperiul altuia când va fi sã iasã din viatã si cã va respecta toate favorurile pe care Comnenul le-a acordat tovarãsilor lui de revoltã. Apoi sã-i acorde o parte din puterile im-

647
periale, pentru a putea sã-si rãsplãteascã prietenii prin demnitãti civile si comenzi militare.

Când ambasada se duse la împãrat, acesta la rândul sãu declarã Comnenului cã are de gând sã-i confere chiar puterea imperialã, dar nu acum, ca sã nu-si creeze dificultãti, temându-se de senat si de popor, ci dupã oarecare trecere de vreme.

Ambasada trecu din nou Bosforul, ducând scrisoarea împãratului în acest sens; Comnenul se arãtã multumit de rãspunsul primit. A doua zi, ea trebuia sã plece înapoi, ca sã anunte împãratului cã rebelul în toatã încrederea se preparã a veni lângã el. Dar seara, câtiva aleargã din tabãrã la cortul împãratului, anuntând Comnenului cã împãratul a fost depus la Constan-tinopol. Alti negustori vin apoi mereu, unii dupã altii, întãrind aceastã veste. Un om de încredere sosi apoi, care confirmã întru totul revolutia stârnitã la Constantinopol si depunerea lui Stratio-tikos, care îmbrãcase haina de cãlugãr. Trirema imperialã era gata sã vinã sã-1 îmbrace pe noul împãrat.

în noaptea aceea, Psellos petrecu momente de groazã, temându-se sã nu fie ucis pentru cuvântarea lui îndrãzneatã. Dar mare fu mirarea lui când a doua zi împãratul îl cheamã lângã dânsul, întretinându-se împreunã si consultându-1 asupra mijloacelor de a exercita cât mai bine puterea.

„Mi se pare, filosofule, putin sigurã aceastã fericire si nu stiu dacã va avea un sfârsit norocos." „Vrednic de un filosof este rationamentul tãu - rãspunse Psellos - si nu totdeauna începuturile norocoase au un sfârsit nefericit... Dacã, conchide el, exaltat de aceste splendori, în sufletul tãu, îti vei schimba spiritul filosofic, îndatã justitia se va ridica mai viu împotriva ta; dacã nu, sã ai bune sperante, cã divinitatea nu e geloasã de cele ce ne dã, dar pentru multi si adesea ea a dus de-a dreptul mersul strãlucirii..." îi cere sã înceapã cu el practica virtutii, sã uite câte i-a spus în cuvântarea sa. împãratul rãspunde cã i-au plãcut mai mult acele cuvinte care-1 insultau decât mãgulirile ele acum: „si te fac cel dintâi dintre prietenii mei si te cinstesc de-acum cu rangul de proedros si te numesc senator.'""

41 Psellos, Cbronogr. XXXII-XXXVII, ed. Renauld, p. 110, -ed.cit. în limba românã, p. 1591

648
Comnenos se prefãcu a primi propunerile si trimise rãspunsul sãu, formulând conditiile. Ambasada se întoarse apoi cu acest rãspuns la Constantinopol, unde puse la cale, cu partizanii si cu patriarhul Kerularios, revolutia în oras. Ea îi duse din nou rebelului, în noaptea de 29-30 august, concesiunile primite de Stra-tiotikos. A doua zi, în Constantinopol izbucni revolutia. Aceastã miscare a fost condusã de Kerularios, numãrându-i în rândurile ei pe cei rnai de seamã demnitari si membri ai Senatului, împãratul fu obligat sã abdice si sã îmbrace rasa de cãlugãr, iar Comnenos fu proclamat basileus în locul sãu[23i.

Katakalon Kekaumenos, înãltat la rangul de kuro-palates, trecu cel dintâi strâmtoarea pentru a lua în stãpânire palatul imperial.

Isaac Comnenos trecu a doua zi Bosforul, însotit de aclamatiile furtunoase ale multimii si, în seara acestei ultime zile de august a anului 1057, îsi fãcu intrarea în Capitala imperiului. La l septembrie, ziua Anului Nou la Bizant, el fu încoronat în biserica Sfintei Sofii. Triumful sãu însemna biruinta aristocratiei militare si feudale asupra birocratiei civile.

Isaac Comnenos este cel care a pus temeliile mãririi glorioasei familii a Comnenilor.

Familia era originarã, dupã mãrturia cronicarilor bizantini, din satul Comne, de pe valea Tungei, aproape de Adrianopol. Ea a obtinut mai târziu însemnate posesiuni în districtul Kastamon, în Asia Micã, iar aceste posesiuni le-au asigurat Comnenilor un loc de frunte în aristocratia Asiei Mici.

Numele Comnenilor îsi face pentru prima oarã aparitia în istoriografia bizantinã în timpul domniei lui Basilios II (976-1025). Cronicarii mentioneazã douã personalitãti cu acest nume: Nike-phoros, guvernator de Vaspurakan (districtul de Van), si Manuel.

649
Cel din urmã, servitorul si prietenul lui Basilios, e pomenit adesea sub numele de Erotikos. El lãsã doi fii, pe Isaac si loan, dintre care cel dintâi avea sã aducã înãltarea familiei.

2. Isaac Comnenos (1057-1059)

Noul împãrat se dovedi un om de mare energie. El îsi dãdu toatã silinta sã opreascã decãderea imperiului. Tatãl sãu, Manuel Erotikos Comnenos, fusese un ofiter favorit al marelui Basilios II si se ilustrase în apãrarea Niceei împotriva rebelului Bardas Skleros. Dupã moartea sa, împãratul îi luase sub protectia lui pe cei doi copii minori, Isaac si loan; acestia primirã o bunã educatie în mãnãstirea Studios. Isaac îsi începu cariera publicã în serviciul gãrzii imperiale si se pregãti sub ochii severi ai marelui împãrat, de la care mosteni, poate, odatã cu alese însusiri, si ceva din caracterul sãu neînduplecat. Basilios îl cãsãtori cu Ecate-rina, fiica tarului Vladislav.

Trebuia ca partizanii care-1 ridicaserã pe tron sã primeascã demnitãtile"ele frunte ale imperiului. Isaac fu însã destul de prudent pentru a-i expedia în provincii, spre a-si pãstra întreaga libertate în conducerea administratiei centrale a imperiului.

Finantele se aflau atunci într-o stare deplorablã. Cheltuielile nesocotite ale urmasilor lui Basilios II sleiserã tezaurul. Sume imense fuseserã risipite în sinecure pentru favoriti, cu donatii cãtre mãnãstiri si constructii, în strãlucirile nemãsurate ale Curtii. Fãrã a se teme de impopularitatea care însoteste de obicei mãsurile radicale, Isaac Comnenos procedã cu multã energie la opera de refacere a finantelor. El suprimã

650
sinecurele, desfiinta pensiunile acordate nobililor, senatorilor, reduse veniturile mãnãstirilor la strictul necesar si micsorã cheltuielile Curtii.

Lucrul acesta stârni, dupã mãrturisirea lui Psellos, nemultumiri. Istoricul îi imputã mãsurile radicale; dacã ar fi procedat progresiv, ar fi îndreptat rãul încetul cu încetul si ar fi reusit mai bine. Când Dumnezeu a fãcut lumea în sase zile, Isaac Comnenul socotea cã n-a fãcut nimic dacã nu o fãcea într-o singurã zi.

Dupã ce încercase sã potoleascã dispozitiile turbulente ale intrigantului patriarh Kerularios, care devenise tot mai insolent, împãratul nu se sfii în cele din urmã a-1 depune, ridicând în locu-i un nou patriarh. Pentru a evita o miscare a populatiei în favoarea capului Bisericii, el asteptã un prilej potrivit si când patriarhul, în noiembrie 1058, slujea într-o mãnãstire din afara zidurilor orasului, fu ridicat de o trupã a gãrzii imperiale, îmbarcat la Blachernae si surghiunit în insula Proconnesos, de unde fu dus apoi în insula Im-bros. în întelegere cu mitropolitii pe care-i avea de partea sa, împãratul îi ceru apoi sã abdice, pentru ca sã nu adune Sinodul sã-1 condamne, ceea ce Kerularios refuzã hotãrât, în curând însã acesta moare si atunci Isaac a putut ridica un nou patriarh în fruntea Bisericii. Alegerea sa cãzu asupra lui Lichudes, vestitul ministru din vremea lui Constantin Monomachos, un om luminat, a cãrui reputatie impuse aceastã alegere tuturor.

Isaac a fost un împãrat energic. Psellos a înfãtisat cu elogii atitudinea sa hotãrâtã în conducerea afacerilor civile si militare. Din prima zi, înainte de a-si scutura praful din luptã si de a-si schimba

651
hainele, dupã expresia coloratã a istoricului, se apucã de lucru, închinându-si restul zilei si toatã noaptea grijilor statului.

Mai întâi, temându-se ca multimea ostilor îngrãmãdite în Capitalã sã nu se dedea la excese, prima sa grijã a fost ca, dându-le onorurile cuvenite, sã le trimitã în locurile lor, în provincie, sã se odihneascã, pentru a se întâlni iarãsi ca sã lupte cu împãratul împotriva barbarilor. Era scurt la vorbã si-si întregea gândul prin gesturi. Pe monedele de aur el apare într-o atitudine de soldat, cu sabia în mânã42.

El a întreprins cu multã autoritate restabilirea ordinii statului. Finantele, secãtuite mai înainte, au fost refãcute fãrã crutare, în mãsurile pe care le-a luat, împãratul a procedat în mod radical si Psellos îi face din aceasta o vinã. Dacã ar fi procedat, zice el, ca în celelalte, încet si ar fi dus treptat statul la propãsire, ar fi fost întru totul încoronat de laude. El voi însã sã îmbrãtiseze dintr-o-datã totul, sã extermine rãul dintr-o loviturã. si pe când Dumnezeu a creat lumea în sase zile, adãugã Psellos, acest împãrat, dacã nu fãcea totul în aceeasi zi, q socotea un lucru de nesuferit. Nimic nu-1 putea opri în pornirea sa, nici sfatul cel mai bun, nici teama de viitor, nici ura lumii. „Dacã un frâu 1-ar fi retinut, el ar fi cucerit pe rând tot pãmântul, ar fi fost încoronat de toate biruintele si nici unul dintre împãratii precedenti n-ar fi rivalizat cu el" (.Cbronograpbie, ed. Renauld, p. 121).

Mãsurile sale aduserã atingere multor interese si-1 fãcurã impopular. Nemultumitii îsi gãsirã un sef în Kerularios. împãratul acordase imunitate administratiei financiare a Sfintei Sofii43; patriarhul, nemultumit cu atâta, urmãrea gândul de a uni în mâinile sale puterea spiritualã si cea temporalã. El încercã a se amesteca în afacerile statului si nu se sfia a încãlta coturnii de purpurã.

42 Vezi Attal., p. 461 [P. Grierson, Byzantine Coins, Londra, 1982, nr. 919; E. Stãnescu, Les reformes d'Isaac Comnene, RESEE, 4(1966), p. 35-69; J. Shepard, Isaac Comnenus'Coronation Day, BS1 38 (1977), p. 22-30].

43 Care fusese pânã atunci privilegiul împãratului. Ostrogorsky (Geschichte des byz. Staates), pretinde cã Isaac îsi luase în acelasi

652
Isaac Comnenul nu era omul care sã îngãduie sã-i fie încãlcate atributiile. El întelese cã-si riscã tronul dacã nu-1 înlãturã pe Kerularios. Arestarea acestuia ar fi fost o imprudentã, cãci patriarhul era popular, iar în Capitalã existau multe persoane ostile împãratului. De aceea asteptã pânã când Kerularios merse la o mãnãstire a Celor nouã Ordine si puse gãrzile sã-1 ridice si sã-1 transporte în Proconnesus, de unde fu dus la Imbros. Desi exilat, Kerularios era încã patriarh legal. Se putea produce o ridicare a populatiei Constantinopolului în favoarea sa. Comnenul se sili a-1 face sã abdice. Nu reusi, iar Mihail rãmase neclintit. Isaac se hotãrî atunci a-1 depune. Psellos fu însãrcinat cu redactarea actului de acuzatie, care avea sã fie citit la un Sinod adunat într-un oras din Thracia. Patriarhul era acuzat de ereziile de elenism si chaldeism, de tiranie, sacrilegiu si de nevrednicie pentru locul sãu. Kerularios nu apãru niciodatã înaintea judecãtorilor sãi, pentru cã muri în drum cãtre Madytai. împãratul se simti atunci scãpat de un mare dusman. Comnenul se arãtã foarte respectuos fatã de defunctul patriarh, plânse la mormântul sãu, cerându-si iertare pentru mãsurile riguroase pe care le luase împotriva lui. în februarie 1059, în locul lui Kerularios fu ales Constantin Lichudes.

Putin dupã aceastã biruintã asupra patriarhului, împãratul depuse puterea în împrejurãri care au rãmas întotdeauna pline de mister.

Actiunea militarã. La începutul anului 1059, Isaac a iesit în fruntea armatelor pentru a-i respinge pe unguri, care nãvãliserã pe teritoriul imperiului. Ajuns la Sardica, ungurii fugiserã si el îi aflã pe ambasadorii lor acolo si le acordã pacea, în cursul verii, se duse la Dunãre, împotriva pecenegilor, care trecuserã fluviul. Expeditia se terminã cu bine si împãratul se grãbi sã se întoarcã

timp angajamentul de a nu se amesteca în viata Bisericii, astfel încât patriarhul conducea Biserica, împãratul, statul, si cã aceasta a fost ridicarea puterii Bisericii la cel mai mare grad. Afirmatia sa nu este documentatã însã. Cf. Dolger, Regesten, anul 1059, aratã cã nu e vorba în realitate de altceva decât de administrarea Sfintei Sofii.

653

NICOLAE BANESCU

la Constantinopol, din pricina zvonului fals al atacului turcilor în Asia Micã.

în noiembrie, dupã o vânãtoare, se îmbolnãvi.

în primãvara anului 1059, o invazie a ungurilor îl sili pe Isaac sã porneascã în fruntea armatelor cãtre frontiera de nord. Când ajunse la Triaditza, nãvãlitorii se retraserã si cerurã pacea, în varã, pecenegii trec Dunãrea si împãratul iese împotriva lor, fugãrindu-i. Unul singur dintre capii pecenegilor, cu numele Selte, se opune, dar e biruit îndatã.

Nu mult dupã întoarcerea sa din aceastã norocoasã expeditie, Isaac Comnenos se îmbolnãveste grav, dupã o vânãtoare si depune coroana, în împrejurãri rãmase misterioase, împãratul s-a îmbolnãvit de o pleurezie, dupã câte afirmã Psellos. Skylitzes înregistreazã însã în aceastã privintã opinia popularã, care dã acestei boli o origine misterioasã. La o vânãtoare, în Lydia, la sud de Ephesos, nu departe de tãrm, împãratul dã de un mistret înfricosãtor. El dã pinteni calului si se repede asupra mistretului. Acesta se aruncã însã în mare si dispare. O luminã se aprinse ca un fulger si împãratul fu gãsit în nesimtire, cãzut de pe cal. Ridicat, el fu adus într-o barcã la Constantinopol, unde zãcu greu; asteptându-si moartea, abdicã în favoarea lui Constantin Ducas si se cãlugãri, retrãgându-se în mãnãstirea Studios, unde moare la scurtã vreme.

împãratul era mare iubitor de vânãtoare. Psellos ne descrie pasiunea lui pentru acest sport, îi plãcea si vânãtoarea cu câinii si cea cu soimii. tinea mai ales sã vâneze cocori, pe care îi do-bora din înãltime.

654
într-o zi, la o astfel de vânãtoare, tot aruncând sulitele cu dreapta, cãpãtã o rãcealã la coaste. Seara cãzu bolnav de febrã. Un medic fu chemat si Psellos însusi îi pipãi pulsul - el era cunoscãtor si în medicinã. Filosoful ne mãrturiseste cã a avut impresia cã e ceva serios, împotriva pãrerii medicului. Dupã trei zile, febra se agrava. Când se mai potoli, împãratul se gândi sã se întoarcã la palat.

Se îmbarcã pe trirema imperialã si debarcã la Blachernae. Psellos ne spune cã pânã seara târziu a fost retinut la patul bolnavului, care pãrea bine dispus si le-a vorbit tot timpul, povestind cuvinte de-ale Bulgaroctonului. A doua zi dimineata, pe când filosoful se grãbea sã meargã mai devreme la împãrat, se întâlni în usã cu cineva care-i dãdu vestea cã plãmântul împãratului e atins si cã acesta suflã greu. Consternat, Psellos aleargã lângã împãrat, îi cercetã pulsul si constatã criza supremã.

O mare emotie îi cuprinse atunci pe toti. împãrãteasa (Ecate-rina), fiica lor (Mãria), un nepot erau în jurul patului, plângând si apelând la împãrat sã se transporte în Marele Pãtat, pentru a lua mãsurile necesare ca familia sã nu-si piardã situatia, împãratul se hotãrî, se ridicã, asa slab cum era, fãrã sã fie sprijinit, încalecã singur si strãbãtu orasul. Acolo, în palat, împãrãteasa se jelea si fiica sa de asemenea.

Isaac luã hotãrârea sã se retragã în mãnãstire, pregãtindu-se pentru viata mai bunã. Zadarnic încercã împãrãteasa a-1 întoarce de la aceastã hotãrâre, invocând soarta lor tristã dacã le pãrãseste, primejdia de a fi alungate din palat, dacã împãratul nu va mai fi acolo. La un moment dat, împãrãteasa îl apostrofeazã pe Psellos, socotind cã el i-a sugerat aceastã idee împãratului. Dar Psellos îl face pe acesta sã se explice, pentru a-1 dezvinovãti.