Istoria Romei

Dezvoltarea gestionării Imperiului

Am reliefat, la începutul acestui capitol şi ulterior, că autoritarismul absolutizant al Principatului, printre meandrele ambiguităţilor create de August, a continuat să se dezvolte şi a încercat, fără succese decisive, să se simplifice. Structurile administrative, iniţiate de August şi dezvoltate progresiv, sub urmaşii lui, au concurat cu succes pe cele tradiţionale, lăsate moştenire de Republică şi conservate în virtutea formalismului şi ritualismului roman. Am remarcat de asemenea că aparatul funcţionăresc al regimului fără denumire precisă, care era Principatul, s-a deplasat de la servirea privată a împăratului la gestionarea efectivă a statului roman.

Prin excelenţă este cazul oficiilor, birourilor, scrinia, cancelariei sau secretariatului principelui. Ele rămân multă vreme dirijate de liberţi, care de mult timp serveau ca secretari aristocraţilor romani ai Republicii. încă înainte de Principatul lui Claudiu ele tind să se specializeze în anumite sectoare de activitate. Totuşi Claudiu a articulat cancelaria imperială, îndeosebi în funcţie de patru mari secretariate. Biroul „socotelilor" sau al serviciului financiar, a rationibus, cel al corespondenţei imperiale,

332

Eugen Cizek
ab epistulis, cel al „jalbelor" ori „petiţiilor", a libellis, serviciul de „anchete", a cogni-tionibus. Cel mai important dintre aceste birouri este a rationibus. El este generat de existenţa fiscului şi devine un serviciu de conturi şi de finanţe imperiale, complex administrate de un procurator a rationibus, adevărat ministru de finanţe al Imperiului. Emersese înainte de domnia lui Claudiu, care însă i-a extins şi decantat atribuţiile. Inevitabil, şeful acestui birou era unul dintre cei mai influenţi liberţi imperiali. Dar Domiţian desemnează în această funcţie un cavaler, deşi libert la origine. Biroul a libellis nu se mai limitează la primirea şi examinarea petiţiilor şi reclamaţiilor adresate împăratului, ci devine veritabil minister de interne, însărcinat cu administrarea interioară a Imperiului şi cu rezolvarea litigiilor personale. Oficiul ab epistulis, ale cărui misiuni sunt detaliate de poetul Statius (S., 5, 1, vv. 76-l07), se ocupă în principiu de corespondenţa imperială cu diversele servicii administrative ale Imperiului. Corespondenţa particulară a cezarilor nu depindea de acest birou, ci revenea unor secretari privaţi, sclavi sau liberţi, numiţi a mânu. Corespondenţa oficială aducea la cunoştinţa principelui situaţia politică şi economică a Imperiului. Şefii acestui birou primeau ambasadorii altor state ori ai cetăţilor Imperiului. Serviciul redactează şi diplomele de numire în misiuni militare de importanţă mai mică şi adresează guvernatorilor de provincie instrucţiuni administrative. Acest birou funcţionează parţial ca un minister de externe, dar concurează cancelaria a libellis în materie de politică internă. Din timpul Principatului neronian, biroul corespondenţei a fost divizat între un serviciu hărăzit scrisorilor greceşti şi un altul consacrat celor latineşti. Sau între oficii dirijate de un procurator ab epistulis Graecis şi de un procurator ab epistulis Latinis. Domiţian încredinţează conducerea acestui oficiu, unui cavaler, Gnaeus Octavius Titinius Capito. Serviciul a cognitionibus este teoretic mandatat să se ocupe de anchetele întreprinse la ordinul împăratului. El cercetează metodic investigaţiile şi mărturiile reclamate de procesele unde judeca principele. Funcţionează ca un fel de minister de justiţie. însă o parte dintre anchete şi controlul arhivelor palatului, al unor cercetări poruncite de împărat şi al documentaţiei necesare cezarului în vederea adoptării unor hotărâri, revine oficiului a studiis. Şefii acestor cancelarii sunt retribuiţi de împăraţi, cu sume care variau între 40.000 şi 100.000 de sesterţi anual; se adăugau daruri şi gratificaţii acordate cu diverse ocazii. Se structurează astfel un guvern, un cabinet de miniştri ai cezarului. Cu toate acestea există şi alte oficii palatine. Ca birourile a censibus, sortit sprijinirii funcţiilor censoriale, asumate de cezari, sau a commentariis, răspunzător de conservarea unor arhive şi dosarelor primite de cezar. Acest ultim serviciu va fi substituit de cel a memoria, iniţial făurit să reamintească împăratului binefacerile lui. Ulterior, serviciul a memoria îşi va asuma gestionarea arhivelor şi va efectua cercetări în vederea descoperirii materialelor indispensabile redactării cuvântărilor rostite de împăraţi. Emerge de asemenea un oficiu a bibliothecis, destinat supravegherii bibliotecilor imperiale. Un tabularius veghea asupra conturilor financiare şi a administraţiei în general. Un „intendent", dispensator, se ocupa cu numerarul perceput de fisc. în sfârşit, Domiţian înfiinţează un serviciu a mandatis, în vederea redactării şi expedierii ordonanţelor principelui, mandata, guvernatorilor de provincii. Un birou a codiciliis expediază numirile în posturile administrative şi militare însemnate.

Funcţionarismul imperial se amplifică şi se diversifică în diverse domenii. Funcţionarii imperiali nu au nici o putere legală şi personală, potestas. Ei sunt numiţi şi

Iuuo Claudienii şi Flavienii

333

revocaţi de cezar, după bunul plac al acestuia. Competenţa lor echivalează cu o delegaţie conferită de principe. Sunt recrutaţi în medii sociale diversificate. Cancelariile imperiale sunt populate de numeroşi slujbaşi mărunţi, liberţi sau chiar sclavi, care aparţin aşa-numitei Familia Caesaris. Sclavii serveau în virtutea legăturilor impuse de condiţia lor juridică. Liberţii îndeplinesc o „îndatorire", officium, concentrată pe obligaţiile faţă de patronul lor. în orice caz, de la Claudiu, se pune capăt raporturilor de drept privat, care statuaseră serviciile administrative imperiale. Se proliferează chiar o carieră publică în casa imperială, un cursus specific „familiei cezarului". Structurile ierarhice se decantează mai ales sub Flavieni. Remuneraţia funcţionarilor se numeşte încă de atunci „salariu", salarium. în vremea Principatului claudian, se structurează cu rigoare o carieră publică, un cursus ecvestru, în serviciul statului. Se statornicesc, pentru începutul carierei ecvestre, trei etape obligatorii ale serviciului militar, aşa-numitele „miliţii ecvestre" equestres militiae. Se începe prin comandamentul - cu titlul de prefect — al unei cohorte de infanterie auxiliară, se continuă cu „prefectura" unui escadron de cavalerie, ala, şi se termină cu postul de ofiţer într-o legiune, adică tribunatul militar angusticlav (C.I.L., II, 4239). Din pricina vârstei înaintate, la care ajunseseră în ordinul ecvestru, şi insuficienţei posturilor de ofiţeri, unii cavaleri nu pot parcurge această carieră militară. De aceea li se distribuie brevete de ofiţeri onorifici (Suet., Claud., 25, 1). îndeobşte stagiul militar ecvestru dura cel puţin trei ani. Tribunatul militar angusticlav se dezvoltă în dauna celui laticlav - senatorial. După terminarea stagiului militar, cavalerii se lansează în afaceri sau continuă cariera în slujba împăratului. Claudiu intensifică recrutarea provincialilor în ordinul ecvestru, inclusiv a unor orientali. Numărul posturilor procuratoriene sporeşte masiv: 23 sub Tiberiu, ele. sunt 38 sub Claudiu şi cresc simţitor sub Flavieni. La Roma supravegherea apeductelor revine unui procurator aquarum cavaler. Organizarea materială a spectacolelor şi misiunile privitoare la soliile elenofonilor sunt deţinute de procuratori cavaleri. Până la urmă şi comandamentul flotelor militare romane este încredinţat cavalerilor .

Am relevat, în mai multe rânduri, cât de important este, în secolul I d.C. - de altfel şi ulterior - rolul îndeplinit de anturajul imperial, de soţiile, de favoriţii si de principalii funcţionari ai cezarilor. Creşte sensibil şi se sistematizează, până la standardizare, ponderea politico-administrativă a „consiliului principelui", consilium prin-cipis. Fără îndoială, hotărârile cele mai importante sunt luate de împărat în anturajul său imediat, in camera, unde sunt consultaţi secondanţii cei mai apropiaţi ai cezarului, rudele lui, soţiile lui, liberţii. în vremea Principatelor lui Claudiu şi Nero sporeşte rolul politic al consiliului principelui.

Toate propunerile înaintate senatului sunt deliberate în prealabil de către consiliul principelui. Chiar dacă el nu beneficiază încă de competenţe foarte clar delimitate pe sectoare şi grupuri de lucru, cum se va întâmpla în veacul următor, sub Claudiu consiliul dezbate în toate problemele de politică internă şi externă, în cele de justiţie şi de legislaţie, chiar în cele pendinte de viaţa privată a cezarului (Tac, An., 12,2, l-3; 3, 1; Aur. Vict, Caes., 4, l-2; 9). Sub August, printre aceşti amici se numărau cel puţin zece senatori şi opt cavaleri. în vremea Principatului claudian se înregistrează douăzeci şi doi de senatori şi trei cavaleri amici, cunoscuţi de noi. Dacă departamentele cancelariei asigură rutina administrativă şi juridică, consiliul principelui discută perspectivele generale şi deciziile grave de adoptat. Emerg anumite „clivaje" între

onnâfisca,,

la tribunal. Amici sunt con de anumiţi liberţi _Şi _măsurile sunt dezbătute în _consi_Iiu. _{De Ş1}sugereaz_{ăsăseîncred} -stă pe Nero când el adresează senatului ori pop a. Rome, i_{n pIină} .

(Suet JW, 41, 4; DC, 6 , 26 °°miţian introduce î_n delibereze _§i cum

. ^frc_i2cci de cav £

fina! , LT " -*mZ Z ' ^AbUZUrile

consiliu care

d._C„ _C0I,,,, «**",«« Secundus, în 61 d.C., ° ^C°"^w»du feJJJ*^{1 ldee}* Păşirii Bntanniei

^{h 54} SS f* * ^Ori Consiliu! ci, _dcfin. . " se află în i_mpas, _{Nero nu}