Istoria Romei

Eugen Cizek

Ne-am referit mai sus la ambiguităţile Principatului augusteic. De fapt tocmai auctoritas i-a îngăduit lui August să domine, fără să anihileze, multiple ambiguităţi. întregul edificiu instituţional, politic, cultural şi mai ales mental, clădit de August şi de subordonaţii lui, era ambiguu, echivoc, în totalitatea sa. Am arătat că regimul politic era ambiguu, pentru că nu purta nici un nume oficial. însuşi conceptul de Ubertas, arborat de August, la începutul Res gestelor, era ambiguu. Deşi August afirmă că a luat armele ca să salveze statul de dominaţia, dominatio, a unei facţiuni primejdioase (Mon. Ane, 1). Parcă ripostând alegaţiilor lui August, Tacit, cum am remarcat mai sus, va reproşa principelui că tocmai el ar fi instaurat o dominatio. Cum au relevat diverşi cercetători, în special Robert Etienne, dar şi noi înşine, inclusiv la începutul acestei cărţi, „libertatea", Ubertas, tindea să conoteze, în timpul lui August, respectul ierarhiei socio-po-litice, de altfel permanent monitorizate de principe, şi, eventual, motivaţia actelor de pus în aplicare, la ordinele acestuia. Aceste acte se cuvenea să fie înţelese. Un „releveu" - sit uenia uerbo - al numeroaselor ambiguităţi ale Principatului augusteic a fost alcătuit de Robert fitienne. S-ar afla în cauză portretul lui August, personaj fragil, din punct de vedere fizic, însă figurat ca un bărbat frumos, chiar majestuos, puterile principelui, vocabularul propagandei suscitate de împărat şi de secondanţii lui. Se pot adăuga şi altele, traduse de competenţele lui August, de ezitarea între idealul continuităţii şi cel al „noutăţii", nouitas. Cel dintâi ideal era necesar succesiunilor la puterea imperială şi unui sentiment dinastic, profesat de regimul politic al Principatului, cultului imperial, mai jos prezentat de noi, şi vocabularului religios. Limba latină putea disjunge „zeu", deus, de „divinizat", diuus, pe când greaca ignora precauţiile lui August, slujin-du-se de acelaşi termen, theâs^U. Dar consolidarea Principatului, timid zămislit în 27 î.C, s-a realizat mai ales între anii 23-l9 î.C.

Anii de criză: 23-l9 î.C.

în anii 23-l9 î.C. survin grave dificultăţi, pe mai multe planuri, care tulbură existenţa Principatului, încă fragil. Aceşti ani constituie o provocare serioasă destinată regimului politic augusteic. Cu abilitatea sa caracteristică, secondată de iscusinţa unor susţinători, ca Agrippa şi Mecena, August izbuteşte să riposteze pertinent, încât Principatul sfârşeşte prin a ieşi întărit, în chip manifest, din impas. Am constatat de altfel mai sus că în 23 î.C. istoria instituţională a Principatului consemnează mutaţii importante, în direcţia consolidării şi unei relative clarificări a puterii lui August. Atunci şi în anii subsecvenţi edificiul Principatului s-a completat şi a asigurat regimului politic fără nume al lui August o substanţială trăinicie. Principele trebuie să înfrunte practic ultima sfidare relevantă, lansată de adversarii săi, republicani şi antonieni, care operează o alianţă împotriva naturii, dar sudată de deznădejdea rămăşiţelor acestor tabere politice. Ca şi presiunile iniţiate de către aripa dură, de către „ulii" din rândurile propriilor suporteri, care doresc o monarhie întărită, ostentativ proclamată, susceptibilă să înlăture scrupulele şi precauţiile preconizate de August. Ei au sprijinul plebei monarhiste a Romei, care, în 22 î.C, cu prilejul unei penurii alimentare, oferă lui August restabilirea şi asumarea de către el a dictaturii, refuzate însă de principe {Mon. Ane, 5). Conjugarea dictaturii cu monarhia poate apărea ca bizară, dar nu trebuie să uităm că oricând, mai ales în secolul XX, dictaturile au tins să devină monarhii

Secolul lui August: Instaurarea Principatului

251

oficializate şi legalizate. De asemenea nu se cuvine omis faptul că noua monarhie romană îşi apropia im profil specific, practic inedit. Se adăugau, în lanţul dificultăţilor, starea precară a sănătăţii lui August, bolnav în 23 î.C, şi greutăţile economice.

încă din 28-27 î.C. se iviseră divergenţe în facţiunea partizanilor lui Octavian-August. După Cassius Dio, Mecena devine purtătorul de cuvânt al aripii radicale a acestei facţiuni. El îi atribuie lui Mecena o cuvântare, în care consilierul lui Octavian-August îi cere insistent conducătorului statului să nu abandoneze puterea şi să instaureze la Roma un despotism luminat, o monarhie limpede circumscrisă (DC, 52, 14-40). A fost oare rostită vreodată această alocuţiune? Conţine această cuvântare, în chip evident fabricată de Cassius Dio, cel puţin în forma sa definitivă, un nucleu autentic? Probabil că se impune un răspuns afirmativ, deoarece Horaţiu dă seama de preocuparea lui Mecena de a sugera cea mai bună formă de orânduire a Cetăţii (O., 3, 8; 29). Cum am remarcat mai sus, August a optat pentru o abilă soluţie de compromis numai aparent. în favoarea unei asemenea soluţii s-ar fi pronunţat şi Agrippa, care ar fi pledat pentru restaurarea legalităţii republicane, asociată cu împărţirea competenţelor (DC, 52, l-l3). în orice caz, August pleacă în Hispania, într-o campanie militară, în 26 î.C, şi se întoarce la Roma în anul 24. Anumiţi nobiles, de viţă veche, dar uneori şi de extracţie recentă, erau îngrijoraţi de permanentizarea consulatului lui August, care ajunsese la al zecelea mandat. îi nelinişteau şi privilegiile acordate atât lui Marcellus, nepotul lui August şi concomitent ginerele lui, dat fiind că era căsătorit, încă din 25 î.C, cu lulia, fiica principelui, cât şi fiului vitreag al împăratului, de fapt feciorul Liviei. Aceştia au parcurs rapid cariera demnităţilor publice, fără să se ţină seama de limitele de vârstă, îi tulbura pe antiaugusteici şi primirea triumfală a lui August în Roma, unde a intrat în postura noului Hercule, însoţit de Livia şi de Octavia. Senatul a hotărât a doua închidere a templului zeului Ianus.

în 23 î.C, se succed diverse evenimente într-o ordine imposibil de reconstituit în vremea noastră. Neliniştea sporea la Roma, unde un nobilis de viţă veche refuzase prefectura Oraşului. Un proces a fost intentat proconsulului Macedoniei, al cărui nume nu îl cunoaştem. I se reproşa că întreprinsese un război în Tracia, fără aprobarea senatului. El s-a apărat declarând că primise instrucţiuni de la August, care, din punct de vedere legal, încă nu putea să se amestece în gestionarea provinciilor senatoriale. Marcus Terentius Varro Murena, coleg de consulat al lui August, reproba puterea abuzivă a principelui. Libertatea, pe care regimul acestuia pretindea s-o ocrotească, era suspendată de buzele şi bunul plac al împăratului. Murena a aderat ori a sprijinit, prin ideile sale, o conspiraţie în curs de formare, la care ne vom referi mai jos. într-adevăr, dacă unii republicani, trecuţi ulterior în tabăra antoniană, ca Marcus Valerius Messala Corvinus şi Gnaeus Domitius Ahenobarbus, se raliaserâ ferm regimului augusteic şi moderărilor acestuia, grupaţi în jurul lui Agrippa, existau încă fervenţi ai libertăţii republicane. în frunte cu Fannius Caepio, ei au plănuit uciderea lui August. Au fost rapid descoperiţi, căci restaurarea republicii nu avea nici o şansă să fie înfăptuită. Au fost toţi executaţi. A fost implicat şi Murena, care a avut aceeaşi soartă. Or Murena era fratele Terenţiei, soţia lui Mecena. Prin intermediul Terenţiei, Mecena şi-a prevenit cumnatul asupra primejdiei care îl ameninţa.

Aceste manevre opoziţioniste l-au impresionat pe August, care era din nou bolnav. Se pare că suferea de cumplite colici hepato-biliare. August a convocat o reuniune a principalilor senatori şi cavaleri. Toţi participanţii se aşteptau ca el să-l indice pe Marcellus ca succesor al lui. In schimb, Augiist a încredinţat consubJjS8paţiius Piso o arhivă, care încorpora statistica forţelor şi veniturilor publice, rationammi iîjJff ren% inelul-sigiliu din deget lui Agrippa (Suet.,