Istoria Romei

Eugen Cizek

formate din cetăţeni romani din Italia. Ele slujesc tocmai ca principală forţă de poliţie a Romei. Praefectus Urbi dispune de drept de coerciţie şi de jurisdicţie, care poartă asupra Romei şi împrejurimilor ei.

Toţi ceilalţi prefecţi erau cavaleri. în timpul Principatului augusteic cel mai prestigios prefect era cel al Egiptului, praefectus Aegypti. August nu a încadrat Egiptul nici printre provinciile senatoriale, nici printre cele imperiale. El a transformat Egiptul într-o zonă a Imperiului înzestrată cu un statut specific. Egiptul era mult prea bogat şi a dobândit repede calitatea de posesiune nemijlocită a puterii imperiale, domeniu rezervat principilor. încât, fără aprobarea împăratului, senatorii şi chiar unii cavaleri nu puteau să viziteze Egiptul sau să se instaleze acolo. Guvernatorul-prefect al Egiptului era un cavaler foarte important, aproape un vice-rege. în vremea Principatului lui August şi parţial sub Tiberiu, postul de prefect al Egiptului a constituit vârful carierei ecvestre. Totuşi, în anul 2 î.C, August a creat funcţia de „prefecţi ai pretoriului", praefecti praetorio, prin urmare „cei puşi în fruntea pretoriului". Iniţial au fost doi asemenea prefecţi cavaleri. Ei comandau garda pretoriană, alcătuită din nouă cohorte, a cinci sute de militari fiecare. Ulterior funcţia respectivă, în anumite perioade, a fost ocupată de un singur prefect, Pretorienii au reprezentat garda puterii imperiale, şi nu a principelui. Sub succesorii lui August, garda personală a fost alcătuită din mercenari germanici. Pretorienii erau recrutaţi exclusiv printre cetăţenii romani din Italia şi, mai târziu, printre provincialii cei mai temeinic romanizaţi. Prefecţii pretoriului ajung iute să echivaleze cu oamenii de încredere ai principelui. însărcinarea lor militară ajunge să ilustreze vice-comandamentul suprem al armatelor Imperiului. Li s-au încredinţat şi misiuni civile. De aceea ei reprezintă vice-împăraţi sau, forţând analogiile cu vremurile noastre, un fel de premieri, de miniştri principali. Competenţele lor vor purta asupra întregului Imperiu, cu excepţia Romei. Prefecţii pretoriului vor fi reprezentanţii permanenţi ai împăratului. Ei vor controla poşta publică şi vor substitui principii în procesele de apel, deşi uneori se vor comporta ca judecători în primă instanţă. Numai împăratul putea anula deciziile lor. încât, după August, ei vor deţine culmea unei cariere ecvestre. Cum am mai remarcat, aprovizionarea populaţiei Romei era de o importanţă cardinală pentru August. Yves Roman, opina că un principe popular era un principe care hrănea plebea romană. Annona, aprovizionarea, a fost sustrasă controlul ordinului senatorial şi edililor. Am notat mai sus că, şi sub Principat, apăruseră momente de penurie alimentară. încât, probabil în 8 î.C, a fost creat un serviciu imperial de „supraveghere a annonei", cura annonae, care avea în fruntea sa un „prefect al annonei" praefectus annonae. Acest prefect şi subordonaţii săi supravegheau aprovizionarea pieţei, libere în ansamblul ei, în special cu grâne şi produse de primă necesitate. Prefectul annonei, un cavaler, dispunea de puteri de coerciţie şi de o anumită competenţă judiciară. Veghea la asigurarea rezervelor de grâu din hambarele publice. Combătea specula şi stocarea privată ilegală de alimente. Punea la dispoziţia funcţionarilor specializaţi în distribuţii frumentare gratuite cantităţile de grâu de care ei aveau nevoie. Cum incendiile erau frecvente într-o Romă în mare parte încă abundentă în locuinţe clădite din lemn şi cum jafurile nocturne nu dispăruseră şi pornind de la iniţiativa lui Egnatius Celer, care înfiinţase un corp de pompieri privaţi, probabil în anul 6 d.C. (DC, 55, 26, 4), August a creat un serviciu de pompieri, poliţie de noapte şi de ajutor de urgenţă, format din şapte cohorte de vigili, a câte o mie de oameni fiecare, pus sub ordinele unui prefect, praefectus uigilum. Aceşti vigili nu erau cetăţeni romani, ca

Secolul lui August: Instaurarea Principatului

255

pretorienii şi militarii din cohortele urbane, ci liberţi de drept latin. Prin legea Visellia din 24 d.C, ei vor primi cetăţenia romană la capătul a şase ani de serviciu. Desigur, în timpul lui August şi îndeosebi mai târziu, au fost numiţi alţi prefecţi, mai puţin importanţi.

Totodată August iniţiază procesul de înfiinţare a numeroase posturi de procuratori. Yves Roman insistă asupra etimologiei cuvântului procurator. Căci în limba latină verbul procuro,-are înseamnă „a (se) îngriji", „a se ocupa", „a administra". De altfel şi în vremea Republicii existaseră procuratori privaţi. în consecinţă, efectiv crearea procu-ratelelor, a funcţiilor de procuratori, ilustra o concepţie patrimonială, deghizată, însă reală, în virtutea căreia principele estima că putea gestiona Imperiul ca pe proprietatea sa. Procuratorii puteau să asume procuratele la Roma sau eventual în provincii, unde gestionau numeroasele domenii ale principilor. Cum vom constata în alte capitole, unii asemenea procuratori se vor substitui guvernatorilor senatoriali de provincie, pe care, la ordinul sosit de la centru, au sfârşit prin a-i lichida fizic. Mulţi asemenea procuratori erau liberţi, însă alţii aparţineau ordinului ecvestru. Sub August au existat 23 de posturi de procuratori. De altfel, anumiţi procuratori puteau să acceadă la una dintre marile prefecturi ecvestre.

Diverse servicii erau gestionate de feluriţi funcţionari imperiali. Fără îndoială, această nouă administraţie complicată răspundea mutaţiilor în curs de a se produce în climatul mental al timpului. Urbanismul Romei era, în mare parte, gestionat de comisii de supraveghetori, formate din senatori. Cum erau cei ai apelor, curatores aquarum, ai cursului şi ai malurilor Tibrului şi ai canalelor (de scurgere) Oraşului, curatores aluei Tiberis et riparum et cloacarum Urbis, ai clădirilor publice sacre, ai locurilor şi lucrărilor publice, curatores aedium sacrorum, locorum et operum publicorum.

Alţi funcţionari trebuiau să gestioneze provinciile imperiale. Am semnalat mai sus că provinciile Imperiului au fost împărţite în senatoriale, cele mai vechi şi mai intens romanizate, şi imperiale, administrate exclusiv de principe. Provinciile senatoriale nu erau decât parţial demilitarizate. în provincia Africa staţiona o legiune (a IlI-a Augusta), iar, în celelalte, forţe militare auxiliare. Este adevărat însă că provinciile senatoriale erau pacificate şi îndeobşte neameninţate de războaie (DC, 53, 12, 4). Provinciile Asia şi Africa erau guvernate de proconsuli, pe când celelalte, ca Achaia, Bithynia, Creta-Cyrenaica, Cipru, Macedonia, Sicilia şi Gallia narboneză, de foşti pretori, adică pro-pretori, în aşteptarea dobândirii unui consulat. Va deveni senatorială şi gestionată de un propretor provincia Baetica. Guvernatorii depindeau de senat, dar împăratul putea interveni în desemnarea lor şi, uneori, chiar să se substituie curiei. Ne-am referit mai sus la inscripţii din Cyrenaica, provincie senatorială. Ele cuprind edicte imperiale, redactate în limba greacă, dovedind că legislaţia imperială era riguros aplicată în provinciile senatoriale. O inscripţie bilingvă, greco-latină, de la Kyme, adică din provincia senatorială Asia, denotă că guvernatorul înfăţişează o măsură adoptată de senat, la o propunere formulată de principe, ca fiind iniţiată „la ordinul lui August", iussu Augusti (Annee Epigraphique, 1966, 422; 423; 425). Numeroase oraşe din Asia solicitau patronatul lui August şi îi confereau onoruri divine. Adesea provinciile imperiale erau guvernate fiecare de către un legat, adică „locţiitor" ori „locotenent al lui August în loc de pretor", legatus Augusti pro praetore.