Istoria Romei

Gestionarea Imperiului revine aşadar mai ales „monarhului'' August şi funcţionarilor lui. Aparent competenţele senatului cresc, dar impactul lor este considerabil redus. Senatul nu mai funcţionează ca o echipă de trei sute de regi. El devine unul dintre organele puterii reale a Principatului. însă, cum în istorie şi în viaţa oamenilor percepţia este mai puternică decât realitatea, şiretul August l-a menajat aproape excesiv. Polul puterii Principatului se află în altă parte, în definitiv, în armată

,16

Armata

De altminteri, Marcel Le Glay opina că Principatul lui August a fost mai cu seamă o autocraţie militară. Cum am constatat, în repetate rânduri, armata fusese instrumentul principal de luptă politică al protagoniştilor războaielor civile. August a menţinut şi chiar potenţat statutul de unealtă prioritară al armatei. Baza monarhiei fără nume, instaurată de el, a fost armata. Trupele de la Roma, prin excelenţă pretorienii, dar şi legiunile, staţionate îndeosebi la frontiere, şi unităţile auxiliare. Totuşi el a operat o reformă profundă a forţelor militare. August însuşi ne reliefează că depuseseră jurământ militar de fidelitate faţă de propria persoană 500.000 de militari. Totuşi majoritatea lor a fost demobilizată. Observă că 300.000 dintre ei au fost instalaţi în noile colonii sau trimişi în municipiile din care proveneau. Tuturor li s-au dăruit pământuri şi sume de bani (Mon. Ane, 3). Era vorba de 3.000 de denari pe cap de veteran. De fapt, chiar după Actium, au fost demobilizaţi 120.000 de soldaţi, stabiliţi în colonii sau pe loturi agricole confiscate sau cumpărate de August, mai ales în Italia, Gallia narboneză şi în Hispania. Marcel Le Glay a pus în evidenţă faptul că armata, pe lângă funcţiunile militare, constituia şi o autentică „şcoală de administraţie". Armata lui August devine repede o forţă militară permanentă alcătuită din profesionişti, de fapt o forţă militară de

258

Eugen Cizek

elită. Ideologia imperială îi acordă o importanţă cardinală. De altfel August era flancat de generali foarte competenţi. Până la dezastrul din anul 9 d.C, suferit de Publius Quinctilius Varus, August a năzuit să făurească o provincie în Germania, pe malul drept al Rinului, ca meterez al Galliilor împotriva invaziilor barbare.

Principele a operat o restructurare profundă a armatei romane. Efectivele legiunilor erau pletorice. înainte de Actium fiinţaseră 60 de legiuni. August a redus numărul lor la 28 şi mai târziu la 25. în schimb, a fost întrucâtva sporit efectivul unităţilor auxiliare. Legiunile se recrutau printre cetăţeni din Italia şi, eventual, din provinciile temeinic romanizate. în fruntea legiunii se afla un „delegat" sau legat, legatus legionis, de rang senatorial. îl secondau mai mulţi ofiţeri, „tribuni ai soldaţilor", tribuni militum. Cel puţin unul dintre ei era de rang senatorial, întrucât cei mai mulţi proveneau din rândurile cavalerilor. Ca şi prefectul taberei. Urmau cel puţin 59 de centurioni, un fel de subofiţeri, dintre care se distingea un primipil, primipilus, comandantul primei centurii a legiunii. Făcea parte din statul major al legatului legiunii. Fără îndoială, legatul legiunii era subordonat legatului provinciei.

Efectivul unei legiuni cuprindea în această vreme îndeobşte 5.000 de infanterişti, la care se adăugau 120 de călăreţi, aflaţi sub comanda unui tribun militar. Fiecare legiune era susţinută de unităţi auxiliare, compuse de regulă din necetăţeni, adică din peregrini. După serviciul militar, standardizat, ca şi la soldaţii din legiuni (douăzeci şi cinci de ani), auxiliarii peregrini obţineau, începând de la o anumită dată, o diplomă militară susceptibilă să le confere cetăţenia romană pentru ei şi pentru copiii lor, precum şi dreptul de a contracta căsătorii legale. în interiorul forţelor auxiliare, s-a statornicit o ierarhie. în frunte, se aflau „aripile", alae, de cavalerie, unele alcătuite din 480 de oameni, altele din 960 de soldaţi. Urmau cohortele de infanterie. Ulterior au apărut şi numeri, unităţi recrutate printre barbari, care păstrau limba, uniforma şi un armament specific, însă erau comandate de ofiţeri romani. Staţionarea acestor trupe a fost fluctuantă: adesea erau deplasate spre punctele fierbinţi ale frontierelor anumite „detaşamente", uexillationes. Căci steagul unităţilor militare romane era uexillum, la care se adăugau acvilele legiunilor. Alae, alele auxiliare, erau comandate de un prefect cavaler, asistat de 16 „decurioni". înglobau fiecare 500 de călăreţi. Cohortele de infanterie auxiliară sunt comandate tot de un prefect, asistat de 6 centurioni, încorporau de asemenea 500 de soldaţi. Existau şi cohorte mixte, de pedestraşi şi de călăreţi, comandate de un prefect cavaler, secondat de 3 decurioni şi de 6 centurioni. încât în legiuni serveau 125.000 de soldaţi, susţinuţi tot de 125.000 de militari din trupele auxiliare. August a avut prin urmare la dispoziţie o armată care număra între 250.000 şi 300.000 de soldaţi. în provinciile balcanice staţionează între 3 şi 5 legiuni. în Germanii, pe Rin, sunt poziţionate cel puţin 5 legiuni. In provinciile danubiene (Pannonia-Moesia) se află 4 legiuni. Iar în Orientul asiatic (Cappadocia, Siria etc.) sunt încartiruite aproximativ 3 legiuni. Alte 3 sunt aşezate în Egipt, 1 sau 2 în Africa şi 5 în Hispanii. Pretorienii şi cohortele urbane se recrutează îndeosebi în Etruria, Umbria şi în Laţiu. Marina militară, care nu mai slujeşte pentru bătălii navale majore, acţionează în vederea asigurării păcii în Imperiu. Escadrele ei patrulează în întreaga Mediteranâ. Principalele flote sunt situate în Italia, la Misenus şi la Ravenna. Ele asigură protecţia convoaielor care aduceau, din Asia, Egipt şi Hispania, la Puteoli şi la Ostia, pentru aprovizionarea Romei: grâu, ulei şi mărfuri alimentare exotice. Pe de altă parte ele pot transporta forţe militare de uscat, necesare campaniilor militare; asigură comunicaţiile rapide cu provinciile îndepărtate, combat pirateria. Principatul va investi sume considerabile în întreţinerea flotelor. Pe uscat,

Secolul lui August: Instaurarea Principatului

259

un fel de jandarmi, staţionarii, vegheau asupra căilor de comunicaţie şi pieţelor de mărfuri. Soldaţii asigură transportul mesajelor imperiale trimise în provincii. Ocrotesc perceperea impozitelor, se ocupă de lucrări publice: construcţii ori refaceri de şosele, monumente, puţuri. Trupele romane sunt încartiruite în tabere permanente, castra, dar, în campaniile militare, recurg şi la castre de marş. Annona militară le asigură soldele şi aprovizionarea. Armata participă la viaţa provinciilor. Cum am notat mai sus, veteranii ocupă posturi-cheie în administraţiile locale .