Istoria Romei

Mentalităţi, viaţă cotidiană şi privată, reforme moralizatoare

Prin urmare August a creat un regim politic nou, o nouitas. Concomitent, el pare să fi fost partizanul vechiului discurs mental, vechilor valori şi tradiţii, vechiului mod de trai. Contradicţia nu îl stingherea. Astfel cum nu l-au stingherit numeroase alte contradicţii, printre care manevra cu abilitate şi, poate, cu ipocrizie. Lista ambiguităţilor Principatului nu se poate încheia niciodată. Nu era însuşi Principatul, structură politică fără nume, ambiguu din toate punctele de vedere? In pofida inteligenţei sale, August nu a înţeles că procesul mutaţiei climatului mental era ineluctabil, că el nu putea fi stopat şi întors din drum. Vechea identitate străbătea o criză din ce în ce mai acută. Era inevitabil să se decanteze căutarea unei noi identităţi naţionale.

Am notat în treacăt efortul augusteic de restaurare a religiei naţionale, a sacerdoţiilor prestigioase, a riturilor străvechi. Au fost resuscitate liturgii uitate, precum cele ale feţialilor. Totodată au fost restaurate vechi temple. In ce priveşte cultele religioase străine, principele a respectat cele consacrate de timp. S-a iniţiat la Atena în misterele de la Eleusis şi a protejat cultul zeiţei Ceres, ocrotitoarea Troiei, naturalizată la Roma, unde fusese implantată ((Suet., Aug., 93, 1). în schimb, în Egipt a refuzat să viziteze boul Apis şi l-a felicitat pe Gaius, nepotul său, pentru că

J.4

Eugen Cizek

nu făcuse sacrificii la Ierusalim ((Suet, Aug., 93, 2). Nu încape nici o îndoială că s-a străduit din răsputeri să revivifice vechile axe ale mentalităţii romane: fides şi pietas. Deşi nu a putut respinge valori în plină ascensiune, ca persona, cu sensul de îndeplinire corectă a îndatoririlor profesionale şi sociale, ori „demnitatea", dignitas. A lipsit pe senatori de impact real asupra vieţii politice, dar le acorda un respect deosebit.

Cu toate acestea, individualismul, desprinderea de solidaritatea obligată faţă de o Cetate care nu putea deveni decât anticetate progresau în chip manifest. Chiar regnul spectacolelor, jocurilor etc, practicate şi încurajate de August, impulsiona contestarea străvechiului şi austerului mos maiorum. în orice caz ordinul formulat de ansamblul colectivităţii, suveran absolut în societăţile arhaice, la care individul nici măcar nu concepea să nu se supună, devenise inoperant. De altminteri, fervoarea tradiţionalistă a lui August se datora, poate, şi aspiraţiei de a utiliza acest ordin al colectivităţii coerente, perfect sudate, în propriul interes, deşi Principatul nu avea nimic comun cu solidarităţile arhaice, intrinsec constrângătoare. Poate tocmai imperativele societăţilor arhaice, supunerii absolute faţă de interesele Cetăţii-polis, ar putea justifica adeziunea lui August la profilul axiologic al unor structuri sociale arhaice, antimonarhice, dar promotoare ale unei solidarităţi şi discipline de neclintit. Principatul nu putea oare să revalorizeze terenul unei asemenea coeziuni sociale, uşor de manipulat? Eşecul era totuşi ineluctabil. Succesorii lui August uneori vor încerca să utilizeze coeziunea, disciplina colectivistă, ca să-şi întărească puterea absolută.

Cum am arătat, Roma, în ansamblul său, şi mai cu seamă mediile opulente ori intelectuale se delimitau în chip manifest de vechiul mos maiorum al coerentei societăţi tradiţionale. Fidelitatea faţă de valorile acesteia, solemn proclamată de Vergiliu, constituia aproape o excepţie. Gustul desfătărilor Oraşului şi chiar al unei existenţe confortabile se propaga tot mai intens. Se dezvoltau parcurile amenajate pe malurile Tibrului: ele deveneau locuri privilegiate de întâlnire ale „lumii bune" şi cadrul petrecerilor desfăşurate departe de vacarmul centrelor economice ale Romei. Se specula intens preţul parcelelor încă disponibile. Câmpul lui Marte rămăsese în mare parte zonă publică, dar şi loc unde romanii se plimbau adesea. Concentrarea urbană progresa, însă sărbătorile se acumulau în ritm susţinut. Arhitectul Vitruviu încearcă să conceapă Roma ca un oraş al existenţei confortabile. Totuşi numărul acelor imobile de raport, insulae, sporeşte considerabil. Aici continuă să se înghesuie, ca în nişte cutii de chibrituri moderne, săracii Capitalei. Vitruviu se străduie însă să promoveze un urbanism al edificiilor funcţionale, al spaţiilor libere şi al parcurilor. Este partizanul înfocat al spaţiilor verzi, igienice. Porticurile devin grădinile săracului, care nu are mijloacele vilegiaturii în afara Romei. înainte de 27 î.C, delapidarea, camătă, presiunile economice înfloriseră. In vremea Principatului, se încearcă diminuarea lor. Totuşi subsistă contrasul între existenţa luxuoasă dusă de unii, proprietari de terenuri private şi de locuinţe aparent modeste ca dimensiune, dar confortabile, şi traiul penibil al altora. Desigur, distribuţiile frumentare şi spectacolele de toate tipurile detensionează atmosfera socială din Roma.

Noi moravuri se răspândesc cu iuţeală. „Secolul" lui August înregistrează o amplă emancipare a femeilor. Fecioarele se pregătesc sârguincios pentru aventuri sexuale. Măritate, ele şi-ar fi recrutat amanţi chiar la festinurile la care participă liber (Hor., O., 3, 6). în orice caz femeia refuză să fie o marfă matrimonială şi o simplă continuatoare a ginţilor. Dragostea prevalează asupra intere-

Secolullui August: Instaurarea Principatului

275

selor de familie. „Romanul" de dragoste al poetei Sulpicia exprimă clar pasiunea feminină neîngrădită. Numărul mondenelor sporeşte neîncetat. Totuşi subsistă matroane austere. Politica spectacolelor apropie sexele, stimulează individualismul tinerilor şi oferă nenumărate prilejuri legăturilor erotico-sentimentale clandestine, ilicite (Ov., A. A., 1, 97). în pofida faptului că August se străduieşte să pună ordine în desfăşurarea spectacolelor. Se rezervă senatorilor primele bănci, se separă soldaţii de popor, se atribuie locuri speciale plebeilor căsătoriţi, se parchează plebea de rând în băncile din spate. Se izolează femeile, excluse de la spectacolele atletice. Pe de altă parte, adolescenţii şi tinerii sosiţi din restul Italiei descoperă în Oraş libertatea aproape absolută. Mondenitatea şi „revoluţia sexuală" tind să prevaleze după Actium. Noctambulismul şi petrecerile, abundent stropite cu vin, fac ravagii. Horaţiu şi mai ales Properţiu dau seama de intensitatea difuzării lor. Boema, lansată de neoterici, câştigă în pregnanţă, în recrutarea de noi adepţi. Iau naştere o „teologie" a libertinajului şi o mitologie a pasiunii erotice. Ovidiu, rămas, la un moment dat, cel mai de seamă poet al Romei, cântă dragostea liberă. Climatul libertinajului află în Ovidiu un exponent zelos. Desigur, Horaţiu recomandase moderarea exceselor. Redresarea economică totuşi le favoriza. Fireşte, nu toţi locuitorii Romei îşi permit un trai inimitabil, o viaţă a bucuriilor şi a moravurilor neîngrădite.

August şi subordonaţii săi reacţionează împotriva relaxării moravurilor, oligantro-piei, adică împotriva crizei demografice dezvoltate în rândurile elitelor sociale, ca epifenomen al „revoluţiei sexuale". Principele dorea o solidă resuscitare a vechilor metavalori:îie.Y şi pietas. El înţelegea că, măcar parţial, climatul mental trebuia înnoit. Năzuia însă să-l raţionalizeze, în toate sensurile acestui termen. Viza să-i inculce austeritate, echilibru raţional, armonie. Opina că venea astfel în întâmpinarea unui orizont de aşteptare specific, impregnat de repulsia cetăţenilor faţă de tulburări şi orori, faţă de violenţa războaielor civile, ca şi faţă de aspiraţia spre echilibru raţional, temeinic controlat. Dar, în sfera moravurilor, August n-a avut nici o şansă să izbutească. De altfel chiar echilibrul raţional şi stringenţa riguroasă a exprimării sentimentelor umane presupunea defulare, oferită tocmai de noile moravuri relaxate, şi nu de străvechile cutume austere!

întors la Roma, la sfârşitul anului 19 Î.C., August organizează în senat o dezbatere asupra primelor legi sortite să restaureze morala familiară. O lege asupra căsătoriilor, lex Iulia de maritandis ordinibus, obliga senatorii şi cavalerii să se însoare şi să aibă copii. O lege asupra adulterelor pedepsite, lex Iulia de adulteriis coercendis, restaura austeritatea tradiţională, care pedepsea, prin exil, soţia infidelă şi amantul ei. Soţul şi tatăl adulterei erau obligaţi să denunţe culpabila. Senatorii nemulţumiţi au obiectat că ar trebui început cu penalizarea femeilor şi a tinerilor bărbaţi, înainte de căsătorie, că ar trebui reformate moravurile. Nu au lipsit aluziile, voalate, la legăturile extraconjugale ale principelui însuşi. August a ripostat cerându-le să-şi controleze soţiile, astfel cum proceda el însuşi cu Livia, ale cărei virtuţi le-a elogiat (DC, 54, 16). Chiar în anul 9 d.C, cel al dezastrului lui Varus, au intervenit noi măsuri legislative de înăsprire a reprimării disoluţiei moravurilor. S-au acordat avantaje familiilor care aveau mai mulţi copii. Astfel s-a legiferat „dreptul celor trei copii", ius trium liberorum. în sfârşit, a fost combătută corupţia, printr-o lex de ambitu, şi au fost interzise practicile orgiastice. Penalizării moralizatoare au căzut victime chiar rudele împăratului: astfel, în 2 î.C. a fost exilată însăşi Iulia I, fiica principelui, măritată, după moartea lui Agrippa, cu Tiberiu, în

276