Istoria Romei

___

77

tind să înlocuiască amforele, mai greu de produs. Se ajunge la o standardizare a producţiei industriale, care îngăduie diminuarea costurilor de producţie. Această standardizare şi dezvoltare tehnologică se pot constata şi în fabricarea cărămizilor ori a teascurilor întrebuinţate la producerea uleiului de măsline. Asemenea teascuri perfecţionate apar în Italia, Hispania, Gallia nar-boneză, Africa. Industria romană nu era deloc refractară la progresul tehnologic, cum au afirmat unii cercetători. Roma nu este un oraş al parazitismului social şi economic, al trândăviei. Nu numai Italia, ci şi Roma însăşi conservau un avans industrial faţă de provincii. Cetăţenii Romei nu se îndeletniceau numai cu spectacolele şi plăcerile Oraşului. Viaţa artizanală era foarte activă. Se produceau nu numai articole de lux. Proliferau mici ateliere de reparaţii sau de articole fabricate manual, al căror zgomot asurzea intelectualii vremii (Hor., Ep., 2, 2, vv. 65 şi urm.). Dar dacă artizanatul Romei producea exclusiv pentru consumul intern, fabricile Italiei lucrau adesea pentru export.

O concepţie industrială interesantă se propagă în peninsulă. în Aquileia se lucrează produse din ambrul importat din nord. în Etruria, unde se utiliza minereul de fier din insula Elba, metalurgia şi lucrarea bronzului se dezvoltă, alături de producerea ceramicii. Campania alcătuieşte un alt centru de activitate metalurgică. Se dezvoltă producţia de argintărie la Tarent, de sticlărie la Voltur, de textile la Pompei, unde proliferează atelierele de curăţare şi de vopsire a stofelor şi a veşmintelor. Noi centre industriale iau naştere în Italia centrală şi septentrională. La Patavium (azi Padova) se produc îmbrăcăminte, pături şi lenjerie, iar la Pollentia ceramică. Producţia industrială se redresează în Orient. Ne referim la un Egipt bogat în fier, aur şi cupru, unde înfloresc şi atelierele de producere a papirului. Alexandria este cel mai important centru industrial şi artizanal din Orient. Pretutindeni abundă fabricile mici şi atelierele celor ce produc mărfuri pe scară redusă. în Siria, mai ales la Tyr şi la Sidon, se produc textile, mătăsuri şi sticlărie. în Asia Mică, Pergamul se specializează în fabricarea pergamentului. Are loc ceea ce Yves Roman caracterizează ca diseminarea industrială. Armatele numeroase de pe Rin au nevoie de produse industriale. Transportarea lor din Italia costa foarte mult. încât ceramica aretină începe să se fabrice masiv la Lugdunum şi în alte centre din sudul şi centrul Galliilor. Se presupune că aceste fabrici gallo-romane depindeau de cele din Italia, ale căror sucursale erau. Vinuri şi amfore de calitate se produc în Hispanii. Pretutindeni se constată expansiunea minelor metalifere şi a carierelor de marmoră, de alabastru, de granit şi de porfir. Galeriile erau din lemn. Mâna de lucru se procura cu dificultate. Pe lângă minerii liberi, se recurgea la cei condamnaţi, în procese, la muncă forţată, şi la sclavi. Unele mine sunt monopol de stat. Carierele de marmoră prosperă în Italia şi în Grecia continentală.

Economia de piaţă, producţia liberei întreprinderi se propagă masiv. Dirigismul este foarte limitat. Legile pieţei, în ce priveşte preţurile şi calitatea produselor, acţionează masiv. „Secolul" lui August este cel al schimbului liber de produse. Comerţul devine principala sursă de acumulări de capitaluri, ulterior reinvestite în proprietăţi funciare. Armatorii, nauicularii, şi cămătarii realizează profituri considerabile. Roma şi armatele de la frontiere sunt principalii importatori de produse diverse. Totuşi schimbul de mărfuri se desfăşoară şi între provincii. De altfel, calitatea infrastructurii înlesnea circulaţia mărfurilor. Se elaborează hărţi utile, se construiesc şosele pietruite. înfloresc reţelele rutiere în Italia, Hispania, Gallii şi în Africa. Navigaţia fluvială beneficiază de organizarea unor colegii de transportori, concomitent negustori şi armatori. Se fabrică vase de mari dimensiuni pentru comerţul maritim. îndeosebi

278