Istoria Romei

Eugen Cizek

bogate, ca Antiochia, însă şi de părţi, armeni şi de diverse căpetenii asiatice. Avea partizani de asemenea la Roma. în sfârşit, Clodius Albinus era preconizat ca împărat de armata din Britannia, pe care o comanda. Cu toate acestea, din competiţie a câştigat Septimius Severus, mai aproape de Italia decât ceilalţi şi capabil de o prestaţie mai energică, mai eficace. în orice caz s-a reeditat criza din 68-69 d.C, la proporţii mai mari. O asemenea criză fusese evitată în 97 d.C, dar acum a durat patru ani, fiind deci mai lungă decât cea din secolul I d.C.

Septimius Severus a pornit imediat, în marş forţat, spre Roma, de la Carnuntum (actualmente Petronnel, în Austria). Septimius Severus era de asemenea considerat ales al zeilor. In Africa şi în 175, un astrolog îi prezisese un destin imperial. în 186, când era guvernator-legat imperial în Gallii, şi-a ales soţia, Iulia Domna, în funcţie de un horoscop care prevedea că aceasta se va căsători cu un „rege". Iulia Domna, cunoscută de Septimius Severus în Siria, era fiica marelui sacerdot din Emessa, unde cândva domniseră strămoşii acestuia. A fost evenimentul cardinal al vieţii lui Septimius Severus. Didius Iulianus era susţinut doar de o parte dintre pretorieni, totdeauna dispuşi să schimbe împăratul, întrucât o nouă „domnie" aducea un nou donativ. De altfel pretorienii practicau tot felul de traficuri ilicite. In drum, Septimius Severus a fost primit de delegaţii senatului, cărora le-a făcut promisiuni atrăgătoare. în 28 mai 193, el a ocupat Roma fără să întâmpine rezistenţă. Pe 1 iunie, Didius Iulianus a fost masacrat de unul dintre soldaţii săi. Senatul, unde Septimius Severus era sprijinit de clanul african, s-a grăbit să-l învestească principe. în cadrul unei ceremonii somptuoase, Pertinax a fost divinizat. Septimius Severus i-a rostit elogiul şi i-a adoptat cognomen-u. Concomitent, el a dizolvat garda pretoriană de sorginte italica. A înfiinţat o nouă gardă pretoriană, alcătuită tot din 10.000 de soldaţi. Totuşi cohortele regrupează de acum înainte nu 500, ci 1.000 de militari. Noii pretorieni sunt recrutaţi printre cei mai performanţi militari ai legiunilor, în special ai celor danubiene. Privilegiul italicilor este abolit (DC, 75, 2, l-6). Spre a împiedica decantarea secesiunii militare din Britannia, Septimius Severus a conferit titlul de Caesar lui Clodius Albinus. în 193-l94, războiul civil s-a mutat în Orient, unde Bizanţul a fost asediat de trupele severiene. La Cyzic (193 d.C), Niceea şi Issos (194), ele au zdrobit forţele lui Pescennius Niger. Antiochia este prădată, grav penalizată, iar Pescennius Niger, capturat, este decapitat. în 195 d.C, capitulează şi Bizanţul. între timp Clodius Albinus începuse să se enerveze. Era cezar din 193 şi consul, împreună cu Septimius Severus, în 194 d.C. însă acesta din urmă îi refuzase conferirea unui imperium şi a puterii tribuniciene. încât în 9 ianuarie 196 d.C, Septimius Decimus Clodius Albinus este proclamat de legiunile din Britannia imperator şi augustus. Intervenea astfel o nouă dizidentă. Clodius Albinus era şi el afro-roman, născut la Hadrumetum, în Africa proconsulară şi într-o familie senatorială. Era un om blând şi cultivat, susţinut, la Roma, nu numai de o parte din clanul african, ci şi de alţi senatori. Tocmai senatorii afro-romani, ca şi necesităţi militare tactice îl determinaseră pe Septimius Severus să-l instaleze Caesar pe Clodius Albinus. Pe Clodius Albinus îl sprijineau şi elitele romane din Hispanii şi din Gallii. Riposta lui Septimius Severus nu s-a lăsat aşteptată. în aprilie 196 d.C, el declară Caesar pe fiul său Bassianus (numit astfel după bunicul din partea mamei, Iulius Bassianus), viitorul Caracalla, sub numele cândva al lui Marcus Aurelius, adică Marcus Aurelius Antoninus. într-adevăr, cum am semnalat mai sus, Septimius Severus a organizat o stranie ceremonie postumă de adoptare a sa ca fiu al lui Marcus Aurelius şi ca frate al lui Commodus. Pretindea astfel fie să continue, să prelungească dinastia antonină, fie să făurească o a doua dinastie antonină. Clodius Albinus debarcase în Gallii şi îşi stabilise cartierul la Lugdunum. Tocmai aici, la nord de Lyon-ul actual, îl vor ataca forţele lui Septimius Severus.

Antoninii, Severii şi Sfârşitul Principatului

419

Bătălia, desfăşurată la 19 februarie 197 d.C, a fost crâncenă şi, un timp, nedecisă. Până la urmă Clodius Albinus a fost înfrânt şi ucis. Represiunea, ordonată de biruitor, a fost cumplită. Ca şi Antiochia şi Bizanţul, Lugdunum a fost jefuit, incendiat şi aspru penalizat. Pretutindeni în Occident, partizanii competitorului au fost executaţi şi, în Gallii şi în Hispanii, s-a procedat la importante confiscări de averi. Nici senatul Romei nu a fost cruţat. Au fost urmăriţi injustiţie 64 de senatori, dintre care 29 au fost executaţi. în pofida jurământului iniţial al lui Septimius Severus de a nu ucide senatori. Parcă revenea teroarea lui Commodus. De altfel senatul a fost forţat să reabiliteze şi chiar să divinizeze pe Commodus, acum „frate" al împăratului prin adopţie. S-a creat chiar o genealogie fictivă, care transforma Severii în descendenţi ai lui Nerva şi ai altor Antonini (I.L.S., 420; 422; 431; 446; 448-449). în senat au fost introduşi acoliţi ai Severilor. De altfel, în 28 ianuarie 198, când se celebra marea victorie repurtată asupra părţilor, noul Marcus Aurelius Antoninus-Caracalla a devenit Augustus, iar fratele lui, Publius Septimius Geta, Caesar. într-o atmosferă de represiuni, de întărire pronunţată a unui autoritarism imperial despotic, se încheia criza consecutivă lichidării lui Commodus şi se instaura puterea Severilor⁸.