Istoria Romei

Caracalla (21l-217 d.C.)

Septimius Severus fusese un despot foarte autoritar, nemilos, dar şi un bun gestionar al Imperiului. I-a luat locul încă un psihopat. Ceea ce a demonstrat hibele sistemului eredităţii, nestipulate din punct de vedere juridic. Apostolii principiului adoptării celui

hugen Cizek

mai bun la succesiunea Imperiului, mai ales Pliniu cel Tânăr şi Tacit, avuseseră dreptate. însă în zadar. Regii „maudits" ai lui Druou nu au fost inventaţi în Evul Mediu. Ei au existat şi în antichitate. Tot în van Septimius Severus, care cunoştea defectele fiilor săi, a desemnat o conducere dublă, colegială, a Principatului. Principalul urmaş, cunoscut de noi sub numele de Caracalla, nu a fost totuşi un nătâng, precum Commodus. Commodus rezistase mai mulţi ani la cârma Imperiului pentru că beneficiase de prestigiul acumulat de alţi Antonini şi întrucât se cam pierduse obiceiul loviturilor de stat şi de palat.

Marcus Aurelius Antoninus, numit la origine Bassianus, a fost supranumit Caracalla sau Caracallus, deoarece, în cursul lungilor şi inutilelor războaie pe care le-a purtat, se deprinsese să îmbrace o haină lungă, un fel de sutană, până la călcâi, care avea şi o glugă, definită în latină prin termenul de caracalla ori caracallis. Din pricina climei, o purtau îndeobşte germanicii. într-adevăr, era momentul confederării uniunilor tribale germanice. Denumirea de „alamani" însemna de fapt „toţi oamenii".

Caracalla era o caricatură de bărbat. Avea un complex accentuat al lui Napoleon, dat fiind că era aproape un pitic, cu un cap monstruos, edificator ilustrat de busturile ce îl figurează. Născut în 188 d.C, a ajuns la Principat foarte tânăr, adică la vârsta de douăzeci şi trei de ani. Suferea de o paranoia exacerbată, de o megalomanie monstruoasă, prin care încerca să compenseze defectele fizice. Era pasionat de războaie, însă şi desfrânat. A pus capăt campaniei tatălui său din nordul Britanniei, menită să desăvârşească anexarea insulei, ca să ajungă mai iute la Roma şi să se hărăzească plăcerilor sale vicioase. Acest pitic admira soldaţii înalţi şi mai ales prestaţiile glorioase ale lui Alexandru, marele cuceritor macedonean, pe care încerca să-l imite (Hist. Aug., Carac, 2, l-2). Crud şi pervers, îl detestase încă din copilărie pe fratele şi asociatul său la conducerea Imperiului, augustul Publius Septimius Geta Antoninus, născut în 189 d.C. Caracalla l-a asasinat la Roma, în palatul imperial, în braţele Iuliei Domna, mama lor, unde Geta se refugiase {Hist. Aug., Carac, 2, 4-5). Au fost imediat lichidaţi 20.000 de partizani ai lui Geta. Iulia Domna, politicianâ abilă şi ambiţioasă, a continuat să dea sfaturi lui Commodus, pe care adesea el nici nu le asculta.

De fapt, Caracalla se întorsese în grabă la Roma şi spre a-şi lichida rapid rivalii autentici ori imaginari. Astfel a fost omorât celebrul jurist şi prefect al pretorienilor, adică Papinian, sora lui Commodus şi eventuali pretendenţi la Principat, ca Pompeianus, nepotul de fiică al lui Marcus Aurelius, şi fiul împăratului Pertinax, numit şi el Helvius Pertinax. Se ştie că, deoarece Caracalla, stăpânit de cezarită exacerbată, acumula, în titulatura sa, pe lângă epitete grandomane, ca „pios", pius, „norocos" sau „fericit", felix, „cel mai bun", optimus, „neînvins", inuictus - acesta din urmă datorat şi frecventării taberelor militare, unde se propagau mithraismul şi cultele solare -şi altele, militare, ca