Istoria Romei

Eugen Cizek


placul senatului, şi al destabilizării Imperiului, îi pun pe seamă vicii cumplite, desfrâu, cruzime funciară, incapacitate de a guverna, ca un alt Nero sau, cel puţin, ca un alt Hadrian (Aur. Vict., Caes., 33, 15; 30-31; Hist. Aug., Gali, 3-l3; 16-21; Tyr., 9-l2; 23, 2; 26, 1; 29, 1; 30-31 etc). Chiar istoricul creştin Orosius îi este nefavorabil (Hist., 7, l-l3). Se uita tolerarea creştinismului, dar nu şi ocrotirea neoplatonismului, ostil Dreptei Credinţe. Desigur, propaganda monetară a epocii îl înfăţişează pe Gallienus ca pe un „restaurator al lumii", RESTITVTOR ORBIS. S-au emis monede cu efigia lui August, comportând legenda „zeului August", DEO AVGVSTO. Gallienus nu aspira în acest fel să facă paradă de tradiţionalism augusteic. Dimpotrivă, cum semnalează Jean-Pierre Martin, îşi propunea să se reclame de la un zeu, cum era întemeietorul Principatului, să-şi legitimeze „domnia" şi să demonstreze că se va înscrie şi el printre împăraţii divinizaţi. învestitura divină este astfel ostentativ clamată. Pe de altă parte, anumiţi savanţi moderni, ca A. Alfoldi şi chiar Paul Petit, îl transformă într-un mare împărat, un reformator performant şi un salvator al Imperiului. Ni se par exagerate asemenea salve de elogii. Desigur, Gallienus nu a fost un militar frust, ca atâţia alţi principi ai timpului, ci mai degrabă un suveran civil, care s-a străduit să facă faţă îndatoririlor sale atât de împovărătoare. în jurul său şi mai ales al soţiei sale, Salonina, s-a constituit un focar de cultură, un cerc cultural-politic strălucit. însuşi Gallienus pare să se fi reliefat ca orator talentat şi poet (Hist. Aug., Gali., 11, 3-9). în cadrul acestui circulus, se manifesta o inspiraţie neoplatoniciană şi, de fapt, prestaţia strălucită a lui Plotin, prieten intim al Saloninei şi a lui Gallienus însuşi, stabilit la Roma încă din 244 d.C. Dacă Gallienus nu a conceput niciodată un proiect clar de exerciţiu al puterii, Plotin aspira să constituie, în Campania, un „oraş al lui Platon", Platonopolis (Porph., 12) şi să plămădească un stat în conformitate cu principiile lui Platon. Alţi numeroşi intelectuali elenofoni frecventau curtea lui Gallienus (CIL., 14, 5340). Printre cei care aderau la acest cerc se numărau Arcesilas, consul şi prefect al Romei, Sabillinus, consul, împreună cu Gallienus, în 266 d.C, retorul Nikagoras, mai sus citat şi promovat hierophant, însă şi sofistul Apollonios, istoricul şi omul politic Herennios Dexippos, care va apăra, în 267 d.C, Atena, asaltată de heruli, retorul Longinos, devenit ulterior consilier al Zenobiei din Palmyra. Ei se străduiau să restaureze religia greacă, să încurajeze elenizarea Imperiului. însuşi Gallienus a fost ales arhonte eponim al Atenei (Hist. Aug., Gali., 11, 3-5) şi a protejat serapeumul din Alexandria. Alte rude ale lui Gallienus se impun la curte, precum Lucillus, unul dintre consulii ordinarii din 265 d.C, şi Publius Licinius Valerianus, fratele vitreg al împăratului şi colegul acestui Lucillus. Elenismul hrăneşte ideologia curţii imperiale. Sub impulsul său, se manifestă două tendinţe în arta vremii: o anumită orientare clasicizantă, care deschide calea celui de al treilea clasicism, din secolul subsecvent, şi eroizarea personajelor figurate pe sarcofagele timpului, ca şi a împăratului însuşi.

După opinia noastră, Gallienus, care a pierdut mai mult de jumătate din teritoriile Imperiului, nu a fost nici un mare principe şi nici un salvator al statului roman. El a aplicat reforme profunde, relativ judicioase, însă numai sub presiunea evenimentelor. Paradoxul „domniei" acestui aristocrat rafinat, dar slab de caracter şi prizonier al unei cezarite care adesea l-a împiedicat să înţeleagă situaţia sa reală, este că el s-a orientat spre o strategie de absolutism militarizat, mai degrabă antisenatorial. Imperiul nu a fost salvat de Gallienus, ci de forţele patriotice, centripete, ca să le calificăm astfel, care doreau cu ardoare să menţină unitatea statului. Armata, care avea tendinţa să-l dispreţuiască pe împărat, era fidelă acestei unităţi. Un edict al lui Gallienus, probabil din 262 d.C, a reformat comandamentele militare şi guvernarea provinciilor, principalul

Antoninii, Severii şi Sfârşitul Principatului

437

„atu" al ordinului senatorial. încă sub Severi şi chiar sub Antonini, anumite mari comandamente militare fuseseră deţinute de cavaleri. Reforma lui Gallienus a schimbat complet structura acestor comandamente. Aurelius Victor, singurul izvor literar care se referă la această reformă - de altfel ilustrată şi epigrafic de carierele senatorilor şi cavalerilor acestui veac - atribuie cauzalitatea măsurii în cauză incuriei împăratului şi temerii de a vedea puterea trecând în mâinile elitei aristocraţiei. In consecinţă, el ar fi interzis senatorilor cariera militară şi accesul la armată (Aur. Vie, Caes., 33, 33-34). în realitate, această „invidie" a lui Gallienus dădea seama de dorinţa de a răpi senatului principalul mijloc de presiune politică, de a-i scădea şi mai mult influenţa politică. Totodată Gallienus spera că astfel vor diminua uzurpările. Ceea ce nu s-a întâmplat, întrucât comandanţii şi guvernatorii cavaleri au râvnit cel puţin tot atât de mult la purpura imperială ca antecesorii lor senatori. Dar Gallienus voia să se constituie mari unităţi administrativ-militare, gestionate de funcţionari şi militari de rang ecvestru. Talentul, competenţa militară modeste ale senatorilor contrastau cu eficacitatea ofiţerilor pannonieni şi illyri, care adesea parcurseseră cariera militară de la nivelul de simplu soldat până la cel de general. Gallienus nu iubea ofiţerii de origine danubiană, însă detesta încă mai sensibil senatorii. în orice caz legatul de legiune va fi substituit de un prefect, probabil fostul „prefect al taberei", praefecius castrorum, care poartă titlul de „cel ce acţionează în locul legatului", agens uice legaţi. Inscripţiile zonei danubiene sunt revelatoare în acest sens (C.I.L., 3, 3424; 3469 etc). Pe de altă parte, provinciile imperiale încep să fie guvernate de „preşedinţi", praesides, de condiţie ecvestră, cum am semnalat mai sus. Ultimii legaţi Augusti pro praetore sunt anteriori, în Noricum, anului 262 d.C. (I.L.S., 1190). Acelaşi fenomen se constată în Tracia, Arabia etc. Iar ultimul tribunat laticlav de legiune se situează către 260 d.C. Numai provinciile proconsulare, Asia şi Africa, sunt lăsate senatului. Sunt imense repercusiunile acestei reforme asupra soartei Imperiului, ierarhiei sociale şi militare, evoluţiei mentalităţilor. Noii guvernatori şi generali ecveştri nu erau ataşaţi vechiului sistem de valori.

Dar şi structura internă a armatei, dispunerea ei în spaţiul Imperiului sunt profund remodelate. Chiar echipamentul soldaţilor romani şi mai ales vestimentaţia lor, de sorginte mediteraneană, deveniseră nesatisfăcătoare. Uşor îmbrăcaţi, oştenii romani luptau greu în zone cu o climă mai aspră, mai rece. Prin excelenţă se dovedise deficitară dispunerea în spaţiu a forţelor militare, masate pe limes. Odată străpuns limes-ul, cum se petrecuse adesea, Barbarii nu mai întâmpinau o rezistenţă militară operaţională. La aceasta se adăuga faptul că armata romană, a Republicii, dar şi a Principatului, era mai cu seamă alcătuită din infanterişti şi nu beneficia de o mobilitate relevantă. îndemnat, chiar presat, de comandanţii militari, Gallienus dislocă din legiuni detaşamente importante, vexilaţii, deplasate de pe limes spre interior, la Mediolanum, Aquileia, îndeobşte în Italia septentrională, însă şi în peninsula balcanică, la Sirmium, Paetovio, Siscia şi în Dalmaţia. Aceste vexilaţii sunt comandate de „prepuşi", praepositi, sau de către „duci", duces. Ele formează un corp de rezervă, sortit să intervină oriunde era străpuns limes-ul. Mai ales însă se creează o cavalerie puternică, încă din 258 d.C. In rândurile acestei cavalerii se distingeau lâncieri mauri, arcaşi din Orient, călăreţi cu armuri grele, catafractarii, unităţi dalmate şi pannoniene. în Europa, această cavalerie staţiona la Mediolanum sub ordinele unui comandant unic, adică ale unuia dintre cei mai eficienţi generali ai timpului: Aureolus, Claudius, Aurelian, Probus. Foarte mobilă,

438