Istoria Romei

'

.

funciari erau obligaţi să furnizeze armatei recruţi ori sume de bani necesare angajării unui mercenar, în cursul secolului al lV-lea d.C. se constituie astfel un impozit special, „aurul recrutării", aurum tironicum, sortit sâ împovăreze şi mai mult fiscalitatea, Totodată Diocleţian renunţă la marile comandamente unice, precum cel al cavaleriei, din secolul al M-lea d.C, generatoare de uzurpări. Cum separarea între gestionarea militară şi cea civilă a provinciilor se profila, dar nu se desăvârşise, în mod normal trupele din fiecare provincie erau comandate de guvernator. Căci, în fiecare provincie, se încartiruiau de regulă două legiuni. Când însă un sector provincial este vizat de un pericol militar important, toate trupele din perimetrul respectiv trec sub comanda unui general de rang ecvestru, „duce", dux, sau „prepus" (al soldaţilor, praepositus, general al trupelor locale şi al detaşamentelor-vexilaţii, aduse din alte provincii). Forţele de pe limes, compuse din cohortales, infanterişti, şi alares, călăreţi, sunt comandate îndeosebi de către „duci". Se pare că Diocleţian a atribuit fiecărui tetrarh un puternic corp de armată mobil, destinat să-l însoţească pe acesta în campaniile militare. Acest corp operaţional, alcătuit din infanterişti, pre-torieni detaşaţi din garnizoana lor de la Roma. călăreţi, constituie un fel de gardă imperială lărgită, embrion al viitoarei armate mobile din interior, comitatus, adică forţa care îl însoţea pe suveran. El se află sub comanda directă a tetrarhului şi va fi amplificat şi restructurat sub Constantin. Concomitent Diocleţian a ameliorat dotarea militarilor în armament, uniforme, îmbunătăţite, intendenţă. Limes-ul a fost substanţial întărit. Au fost pretutindeni (pe graniţă) construite forturi puternice, castella. Căci Diocleţian nu îşi propunea reluarea expansionismului traianeic, ci o strategie defensivă suplă, flexibilă. în acest mod el a putut performa şi realiza succese militare semnificative.

Constantin cel Mare a trecut la o restructurare radicală a armatei. Nu numai că a suprimat, în totalitatea sa, corpul pretorienilor, dar a modificat amplasarea şi misiunile forţelor militare obişnuite. îndeobşte efectivul unei legiuni a fost redus la 1.000 de oameni, în condiţiile măririi celor globale, până la 500.000 de soldaţi. Acest dominus a limitat sensibil efectivele soldaţilor angajaţi pe limes, calificaţi acum ca „frontalieri", ripenses, ulterior denumiţi limitanei. De fapt se pare că o parte dintre forţele de elită ale lui Constantin provin, la origine, din trupele frontaliere. în orice caz, acest împărat a modificat fundamental raportul dintre forţele militare de la graniţă şi cele din interior. El a pus accentul pe trupele mobile din interior, pe aşa-numiţii comitatenses, militari încartiruiţi în garnizoane din interiorul Imperiului şi aflaţi la dispoziţia împăratului. Sunt atestaţi printr-o hotărâre a monarhului din 325 d.C., dar consemnaţi deja într-o inscripţie din 311 d.C. (I.L.S., 664). Comitatenses slujeau 20 de ani şi erau substanţial retribuiţi. Zosim i-a reproşat lui Constantin că astfel slăbise apărarea fruntariilor (2, 34). însă, în realitate, incursiunile barbare, care pătrundeau adânc în Imperiu, trebuiau stopate din interior. Gradul de centurion a dispărut în armata romană, fiind înlocuit de altele. Separarea comandamentelor militare de funcţiile civile a fost desăvârşită. Am relevat mai sus acest fenomen. în ansamblu, armata este recrutată printre coloni, barbari „federaţi", înrolaţi pe triburi întregi sau deportaţi în interiorul Imperiului. Ca şi printre fiii de veterani {Cod. Th., 7, 22, 1). Se pun astfel temeliile barbarizării armatei. Comandamentul superior al forţelor militare este reorganizat. El revine unor „magistri ai soldaţilor", magistri militum, dintre care unul este „magistrul infanteriştilor'', ma-gister peditum, şi celălalt „magistrul călăreţilor", magister equitum, aflaţi sub comanda directă a împăratului. Dominus dispune de o nouă gardă, de aşa-numite „scholi palatine", scholae palatinae, subordonate magistrului oficiilor şi alcătuite mai cu seamă din

Barbari. Li se suprapunea corpul ofiţerilor de elită, adevărat stat major, mai sus consemnat şi compus din „protectori" (ai împăratului), protectores, cărora, datorită legăturii cu împăratul, li s-a adăugat epitetul de ..domestici", deci protectores domestici, comandaţi, de la mijlocul secolului al IV-lea, de un „comite al domesticilor", cornes domesticorum. Au fost şi ei distribuiţi în scholae şi, din rândurile lor, se recrutau ofiţerii legiunilor şi vexilaţiilor auxiliare, adică tribunii. Pe de altă parte, anumiţi militari barbari din scholae palatinae au devenit ulterior mari comandanţi militari ai Imperiului. Reformele lui Constantin au fost „perfecţionate" de succesorii lui. Valens a privilegiat recrutarea cetăţenilor. Nu dispăruse complet voluntariatul şi nici ereditatea statutului militar. Presiunile fiscale obligau proprietarii funciari să livreze soldaţi {Cod. Th., 7, 13, 7). Pe de altă parte, se potenţează tendinţa de a barbariza armata romană. „Federaţii" Barbari sunt înrolaţi masiv în forţele militare romane. îndeosebi după dezastrul de Ia Adrianopol, din 37Ţ-Se"irecrutează în armata romană Barbari instalaţi în Imperiu, franci, alamani, sarmaţi şi goţi, comandaţi de căpeteniile lor, convertite în autentici condotieri. Anumiţi Barbari nu sunt acceptaţi pe teritoriile Imperiului decât dacă furnizează recruţi. De altfel, am constatat că, doar cu aprobarea moşierului, colonii romani ajung sâ se poată înrola. Cetăţenii romani pierd gustul şi capacitatea de a efectua serviciul militar, iar Barbarii, care deprinseseră toate secretele tacticii militare romane, se vădesc a fi ostaşi performanţi. Pe frontiere se află limitanei. în interior servesc comitatenses, din rândurile cărora se recrutează trupele de elită, palatini. în vârful ierarhiei se situează garda imperială, scholae, pendinte de persoana împăratului. Numărul magistrilor soldaţilor creşte simţitor. Acelor magistri peditum şi equitum, creaţi de Constantin, li se adaugă „comiţi ai lucrului (problemei) militar", comites rei militaris, „magistrii ambelor armate" (cavalerie şi infanterie), magistri utriusque militiae, şi alţi magistri. Mai mult de trei sferturi sunt de origine barbară. întreţinerea armatei necesită un numeros personal militar-administrativ. Soldele sunt achitate în natură, în raţii, sau în bani (retribuţia calificată drept stipendium), la care se adaugă donativele. Ofiţerii şi subofiţerii comit adesea fraude.