Istoria Romei

Eugen Cizek

redevenţele oraşelor supuse îngăduie bugetului să treacă de la 200 la 340.000.000 de sesterţi. Pompei ar fi putut să impună o dictatură. Totuşi nu dorea să declanşeze un război civil sau nu cuteza să anihileze total libertăţile Republicii. Se întoarce la Roma şi lasă la vatră armata; se mulţumeşte cu un nou triumf, somptuos, pe care i-l conferă senatul. Triumful va fi celebrat abia în zilele de 28 şi 29 septembrie 61 î.C. Putem să adăugăm că Pompei revenise la Roma pe etape. Aici a întâlnit nu numai ostilitatea lui Lucullus şi a lui Cato, descendentul censorului, ajuns căpetenie a optimaţilor, răceala şi reticenţele lui Caesar şi lui Cicero, nemulţumirea Metellilor, întrucât îşi repudiase soţia infidelă, ci şi invidia „efervescentă", complexul lui Iuda, care cuprin-seseră pe Crassus. Acesta rămăsese la Roma, unde ştirile referitoare la victoriile repurtate de Pompei îl iritaseră cumplit. Continuase să se îmbogăţească şi luase conducerea facţiunii popularilor, îl susţineau mai ales Lucius Sergius Catilina, un fost partizan al lui Sulla, şi Iulius Caesar. Sub aparenţele frivole ale unui rege al modei şi ale nonşalanţei, Iulius Caesar disimula o voinţă de fier şi excepţionale calităţi de om politic abil şi de militar performant. Soţia sa, Cornelia, era fiica lui Cinna. Iar Mia, mătuşa sa, era văduva lui Marius. La funeraliile acesteia, rostise un elogiu vibrant al lui Marius şi al lui Cinna. Conserva, printre imaginile familiei, pe cea a lui Marius şi, ca edil, restaurase, pe Capitoliu, trofeul consacrat acestuia din urmă.

Niciodată Roma nu mai contemplase un triumf atât de fastuos, cum fusese cel hărăzit lui Pompei. în prima zi fuseseră celebrate victoriile dobândite asupra a patrusprezece seminţii. în ziua următoare, defilaseră delegaţiile soldaţilor învingători, învinşi, şi însuşi Pompei, înveşmântat într-o mantie, de fapt o hlamidă, descoperită în garderoba lui Mitridate şi care fusese cândva confecţionată pentru marele Alexandru. în scopul perpetuării acestui triumf, s-a început clădirea, în Câmpul lui Mare, a unui gigantic complex monumental. îngloba un teatru de piatră, primul construit la Roma, şi un portic, care înconjura o grădină, unde se aflau statuile celor patrusprezece seminţii biruite şi cea a lui Pompei însuşi, reprezentat dezbrăcat şi ţinând în mână globul ce simboliza universul, kosmos, ca emblemă a unui stăpân al lumii, a unui kosmokrator. Din ansamblu făcea parte şi templul zeiţei Venus Victrix, divinitatea privilegiată de Pompei.

Astfel Gnaeus Pompeius Strabo Magnus devine limpede primul dintre romani. Acest fapt îl exortă pe Pompei să accepte primul triumvirat, pe care îl vom prezenta mai jos. Contribuie, desigur, şi emoţia prilejuită de ecourile aşa-numitei conjuraţii a lui Catilina. în realitate Pompei a căzut într-o cursă. Am arătat mai sus că-i lipsea o adevărată iscusinţă politică, o autentică strategie şi competenţă de om de stat. Cursa i-au întins-o Crassus şi Caesar. Acesta din urmă fusese desemnat pontifex maxirnus, în 63 î.C. Fapt care îl salvase de temniţa datornicilor. Pretor în 62, Caesar plecase după aceea în Hispania ulterior ca guvernator pentru anii 6l-60. Devenise, practic, căpetenie a popularilor, la egalitate cu Crassus.

„ Conjuraţia lui Catilina"' şi Cicero

Marcus Tullius Cicero era nu numai un avocat celebru, ci şi omul reconcilierii cetăţeneşti. El nu aderase la nici o facţiune politică,