James Joyce ulise

Câţi intră într-un oraş întreg s-au dus, alţii, tot rit intră într-un oraş întreg, au venit, se duc şi ei; alţii venind, plecând. Case, şiruri de case, străzi, mile întregi de pavaje, cărămizi puse una peste alta, pietre. îşi predau schimbul. Proprietarul de aici, de acolo. Cel cu titlul de proprietate nu moare niciodată, se spune. Un altul îi ia locul când el trebuie s-o ia din loc. Cumpără totul cu aur lichid şi încă tot aurul tot în mâinile lor e. E-o escrocherie aici undeva. E strâns grămadă în oraşe, mâncat de vreme mileniu după mileniu. Piramide în nisip. Clădite din pâine şi ceapă. Sclavi. Zidul chinezesc. Babilonul. Au mai rămas doar lespezi uriaşe. Turnuri rotunde. Restul, ruine, suburbii întinzându-se, construite pe sponci, în grabă, case crescute ca muşuroaiele, clădite pe vânt. Adăpost pentru o noapte.

Nimeni nu înseamnă nimic.

Asta-i cel mai rău ceas al zilei. Vitalitatea. Stinsă, posomorită nu pot să sufăr ceasul acesta. Mă simt ca şi cum m-ar fi mâncat cineva şi pe urmă m-ar fi dat afară.

Casa rectorului. Reverendul doctor Salmon; somon în sos. Cam strimt stă în cutiuţa asta aici. N-aş sta aici nici dacă mi-ar plăti. Sper că-au ficat prăjit astăzi. Natura abhoră vidul.

Soarele se eliberă încet, aprinse pâlpâiri de lumină prin argintăria din vitrina lui Walter Sexton de peste drum prin faţa căreia trecu, fără să vadă nimic, John Howard Parnell.

Uite-l: fratele. Imaginea lui. Un chip care te urmăreşte. De fapt, e o coincidenţă. Sigur, de sute de ori te gândeşti la câte unul şi nu-l întâlneşti. Parcă-i somnambul. Nimeni nu-l cunoaşte. Probabil că-i o şedinţă la consiliul municipal. Cică nu şi-ar fi pus uniforma de şef al politiei niciodată de când a primit numirea. Charley Boulger ieşea totdeauna în ţinută de gală, cu tricornul, pomădat, pudrat, ras proaspăt. Şi uite cum merge de abătut. Parc-a mâncat un ou stricat. Cu ochii pierduţi, parcă-ar vedea o stafie. Mă apasă o suferinţă grozavă. Fratele unui om mare: fratele fratelui său. Frumos i-ar mai sta la o paradă de gală a oraşului. Se abate pe la cafenea, la ceainăria sindicatului de panificaţie, probabil, ca să-şi bea cafeaua, să joace o partidă de şah. Frate-su se servea de oameni ca de nişte pioni pe o tablă de şah. îi sacrifica pe toţi la nevoie. Acuma le e frică şi să-i pomenească numele. îi îngheaţă dintr-o privire. Aici îi stă puterea şi fascinaţia: în numele pe care-l poartă. Toţi au fost puţin cam într-o parte. Fanny Nebuna şi cealaltă soră doamna Dickinson care ieşea cu un echipaj cu hăţuri stacojii la trăsură. Ce drept se ţine, parc-ar fi doctorul M'Ardle. Şi cu toate acestea David Sheehy l-a învins în alegeri la South Meath. I-au dat un fel de premiu de consolare, cam ca postul de şerif de Chiltern Hundreds, îl scoate din parlament cică să-l pregătească pentru-o slujbă publică. Banchetul în cinstea patriotului. Mănâncă felii de portocală în parc. I6S Simon Dedalus zicea când a auzit că l-au vârât în parlament că Parnell are să iasă din mor-mânt şi are să-l scoată în brânci din Camera Comunelor.

— Despre caracatiţa cu două capete, al căreia unu dintre capete este capul peste care sfârşiturile lumii au uitat să mai pogoare iar celălalt vorbeşte cu accent scoţian. Tentaculele… ie9

Trecând pe lângă domnul Bloom, venind din spate pe marginea trotuarului. Barbă şi bicicletă. Femeie tânără.

Şi uite-l şi pe el. Asta-i într-adevăr o coincidenţă; a doua oară. Evenimentele care se pregătesc să vină îşi aruncă umbra înaintea lor. Aprobarea eminentului poet domnul Geo Russell. S-ar putea să fie chiar Lizzie Twigg asta cu el. A. E.: ce-o fi însemnând asta? Iniţialele poate. Albert Edward, Arthur Edmund, Alphonsus Eb Ed el onorabilul. Ce spunea el? Sfârşiturile lumii cu accent scoţian. Tentacule; caracatiţă. Ceva ocult; simbolism. Şi-a dat drumul. Şi ea soarbe totul. Nu suflă nici un cuvânt. Pentru a ajuta domn în munca literară.

Ochii lui urmăreau silueta înaltă învestmântată în homespun, cu barbă şi bicicletă, şi o femeie ascultându-l, mergându-i alături. Vin de la restaurantul vegetarian. Doar legumoide şi fructe. Să nu mănânci beafsteak. Dacă mă-nânci, ochii vacii au să te urmărească veşnicia întreagă. Se spune că ar mai fi sănătos. Dar nu-i decât vânt. şi apă. Am încercat şi eu. Trebuie să te tot duci toată ziua până într-un loc. Te simţi, tot, umflat. Şi vise urâte toată noaptea. De ce-i spune friptură de nucă la chestia aia care mi-au servit-o la restaurant? Nucarieni. Fructarieni. Ca să-ţi dea impresia că mănânci carne. Absurd. Şi e şi sărată. O gătesc cu sifon. Te ţine toată noaptea lângă robinet.

Ei i s-au lăsat de tot ciorapii în vine, până la glezne. Nu pot să sufăr aşa ceva: neglijenţă. Toţi literaţii ăştia eterici sunt aşa. Visători, cu capul în nori, simbolişti. Adică sunt esteţi. Nu m-aş mira dacă felul ăsta de mâncăruri ar stârni undele astea în creier, poetice. De exemplu, un poliţist din ăştia, care se îndoapă cu friptură cinstită, irlandeză, de la unul ca ăştia n-ai să scoţi niciodată nici un singur vers. Nici nu ştiu ce-i aia poezie. Trebuie să fii întx'-o anumită dispoziţie.

Visătorii înnouraţii pescăruşi Plutesc peste apele triste acuş'.

Traversă pe la colţul cu strada Nassau şi se opri în faţa vitrinei de la Yeates şi Fiul, examinând binoclurile expuse acolo. Sau sa mă opresc la galeriile lui Harris bătrânul şi să stau puţin de vorbă cu Sinclair? E-un tip simpatic. Probabil că e în pauza de masă. Trebuie să-mi aranjez şi eu ochelarii ăia vechi. Lentile Goerz, şase guinee. Germanii se vâră acuma peste tot. Vând în condiţii cât mai avantajoase ca să acapereze comerţul. Subminează prin concurenţă. S-ar putea să am noroc să mi se potrivească o pereche din astea de ocazie de la biroul de obiecte găsite la gară. Uimitor ce fel de lucruri uită oamenii în trenuri şi prin vestiare. La ce le-o fi zburând mintea? Şi chiar şi femeile. De necrezut. Anul trecut când mă duceam la Ennis a trebuit să-i ridic de jos poşeta fetei ăleia de fermier şi să i-o bag în mână în gară la Limerick. Şi banii pe care nu-i mai cere nimeni. E un cadran acolo pe acoperişul băncii, la care poţi să-ţi probezi ochelarii.

Pleoapele îi coborâseră până-i acopereau aproape cu totul pupilele. Nu-l văd. Dacă-ţi imaginezi că-i acolo, aproape ca ai putea să-l vezi. Nu-l văd.

Se întoarse pe călcâie şi, oprit între arcade, îşi ridică mina dreaptă, ţeapănă, către soare. De multe ori am vrut să încerc să văd. Da, complet. Vârful degetului mic ascunde cu totul discul soarelui. Acolo trebuie că e focarul unde se încrucişează razele. Dacă aş avea ochelari negri. Interesant. Se vorbea mult despre petele din soare pe vremea când locuiam dincolo pe strada Lombard. Astea sunt nişte explozii formidabile. Are să fie o eclipsă totală anul „acesta cândva la toamnă.

Acum, dacă stau să mă gândesc, bila aceea cade la oră fixă după Greenwich. E ceasul care-i acţionat electric de la Dunsink. Trebuie să mă duc şi eu acolo într-o

L_ primă sâmbătă dintr-o lună. Dacă aş putea obţine o scrisoare pentru profesorul Joly sau dacă aş afla ceva despre familia lui. Asta are efect: oamenii o iau întotdeauna ca pe un compliment. Se simt flataţi tocmai de ce te-ai fi aşteptat mai puţin. Câte un nobil mândru că se trage din vreo ţiitoare de rege. Strămoaşa lui. Linguşiri grosolane. Cu căciula în mână ajungi departe. Nu-i bine să dai buzna şi să-ţi dai drumul să vorbeşti despre ce ştii bine că nu trebuie: ce înseamnă paralaxă. Condu-l pe domnul afară. A.

Mâna îi căzu iarăşi moale.

N-o să aflăm niciodată care-i adevărul. Pierdere de vreme. Bule de gaz care se rostogolesc de colo până colo, se încrucişează una cu alta, în trecere. Toată vremea acelaşi dingdong. Gaz, pe urmă solid, pe urmă e lumea, pe urmă se răceşte, pe urmă o coajă moartă care se mai roteşte, piatră îngheţata ca stânca aia, ca o grenadă. Luna. Trebuie că e lună nouă, cum zicea ea. Şi. eu cred că e. Trecu mai departe pe lingă Maison Claire. Stai. Luna plină era în noaptea când noi duminică exact două săptămâni deci lună nouă. Ne plimbam pe lingă Tolka. Un loc destul de potrivit pentru o promenadă pe lună. Ea fredona: luna tânără de mai cum îşi trimite razele sale, iubito. El, dincolo, lângă ea. Cotul, braţul. El. La-ampa licuricilor licăre, iubito. Mângâiere. Degete. în-trebând. Răspunzând. Da.

Stop. Stop. Dacă a fost a fost. Aşa trebuia.'. Domnul Bloom, respirând grăbit, mergând mai încet, trecu pe lângă Adam Court.

Cu o uşurare pe care şi-o impunea spunându-şi stai liniştit, ochii lui luau notă: asta-i strada aici la amiază umerii căzuţi ai lui Bob Doran. Beţia lui care-l apucă odată pe an, cum zicea M'Coy. Beau ca să spună sau ca să facă ceva sau cum ar veni să cherchez la femme. Sus pe Coombe cu băieţii şi femeile de stradă şi pe urmă tot restul anului sobri ca nişte judecători.

Mda, Mă gândeam eu. Se furişează la Empire. Gata. Nişte sifon simplu i-ar face mai bine. Aici şi-a avut Pat Kinselly cabaretul înainte ca Whitbred să se fi apucat de afacerea cu Teatrul Queen. Ce mai tip şi ăla. li imita pe

Dion Boucicault, cu faţa aia ca o lună plină şi cu o bo-neţică sărăcuţă de tot. Trei fetiţe de la pension. Cum mai trece timpul, nu-i aşa? îşi arăta pantalonaşii roşii pe sub fustiţe. Băutori de forţă, beau tot timpul, când râdeau stropeau peste tot în jur, li se simţea băutura în răsuflare. Dă-i bătaie, Pat. Un roşu vulgar; hazliu pentru beţivi; hohote de râs, fum mult. Scoateri pălărioara aia albă. Ochii lui de peşte fiert. Unde-o fi el acuma? Cerşetor pe undeva. Harfa care odinioară ne-a făcut pe toţi să simţim foamea.

Eram mai fericit atunci. Sau nu? Sau sunt eu. acum eu? Douăzeci şi opt de ani aveam. Ea avea douăzeci şi trei când am plecat din strada Lombard şi ceva s-a schimbat. Nu i-a mai plăcut deloc după Rudy. Nu poţi să mai întorci anii îndărăt. Ca şi cum ai vrea să ţii apa în palme. Ai vrea să te mai întorci la vremea de atunci? Atunci începea tocmai. Ai vrea? Ce nu eşti fericit acasă la tine, răule mic? Vrea să-mi coasă nasturii. Trebuie să-i răspund. O scriu la bibliotecă. Strada Grafton veselă cu. storurile ei domestice îi momea simţurile. Muselină imprimată, mătase, doamne şi văduve, clinchet de hamuri, copite sunând înăbuşit pe strada pietruită şi caldă. Ce picioare groase are femeia aceea cu ciorapi albi. Nădăjduiesc să i-i murdărească ploaia până sus pe ea. Nişte mârlane de la ţară. Li s-au îngroşat picioarele de mâncare prea multă. Şi la o femeie e totdeauna urât. Molly parcă n-ar mai sta dreaptă pe picioare.

Trecu, ca să-şi mai treacă vremea, prin faţa vitrinelor de la Brown Thomas, mercerie, mătăsuri. Cascade de panglici. Mătăsuri chinezeşti fistichii. Din gura unei urne înclinate se revărsa un torent de poplin în nuanţe albăstrii sânge lucios. Hughenoţii au adus de-astea la noi. La causa e sânta! Tara tara. Mare cor. Tara. Trebuie spălat în apă de ploaie. Meyerbeer. Tara; bum bum bum.

Perniţă de ace. De când o tot ameninţ că-i cumpăr eu una. Le înfige pe unde nimereşte. Ace în draperiile de la ferestre. îşi dezgoli puţin clin antebraţul stâng. Julitura: aproape a trecut. Astăzi mai e încă, oricum. Trebuie să mă întorc după loţiunea aceea. Poate de ziua ei. Iunieiulieaugustseptembrie în opt. Mai sunt aproape trei luni. Şi pe urmă s-ar putea să nu-i placă. Femeile nu vor să ridice acele de pe jos. Zic că le-nţeapă dra.

Mătăsuri lucioase, fuste pe agăţători înguste de arama, şiruri de ciorapi de mătase atârnând molateci.

N-are rost să mă mai întorc. Trebuia să se întâmple. Să-mi spună totul.

Voci ascuţite. Mătase caldă în soare. Hamuri clinche-nind. Toate pentru o femeie, cămin şi case, ţesături de mătasă, argint, fructe rare, gustoase din Jaffa. Agendath Ketaim. Bogăţiile lumii.

Un trup omenesc durduliu cald se pogora asupra mintii lui. Şi mintea lui accepta cu plăcere. Mireasma îmbrăţişărilor pe el întreg cuprinzându-L Cu trup înfometat, noptatec, jinduia mut să adore. 1T0

Strada Ducelui. Am ajuns. Trebuie să mănânc. La Burton. Pe urmă am să mă simt mai bine.

Trecu colţul la Combridge, merse mai departe. Copite zăngănind. Trupuri parfumate, calde, vii. Toate sărutate; oferindu-se; pe câmpuri adânci văratece, în ierburi strivite amestecate, prin coridoarele picurând de igrasie ale caselor ieftine, pe canapele, prin paturi scârţâitoare.

— Jack, iubitule!

— Scumpa mea!

— Sărută-mă, Reggy!

— Băiatul meu!

— Iubito!

Cu inima zvâcnindu-i împinse uşa restaurantului Burton. Mirosuri grele îi cuprinseră respiraţia întretăiată: sosuri de carne pătrunzător aromate, scursuri de la verdeţuri. Iată cum se hrănesc animalele.

Oameni, oameni, oameni.

Cocoţaţi pe scaunele înalte din faţa barului, cu pălăriile împinse pe ceafă, la mese strigând să le mai aducă pâinea gratuită, sorbind până la fund, înghiţind hulpavi cheaguri de mâncare noroioasă, cu ochii ieşindu-le din orbite, ştergându-şi mustăţile umezite. Un tânăr palid, cu faţa unsă, îşi lustruia cu şervetul paharul, cuţitul, furcu-' liţa şi lingura. Un nou schimb de microbi. Un bărbat cu un şervet de copil, pătat de sos, încreţit de jur împrejurul gâtului, îşi hăpăia supa gâlgâitoare turnându-şi pe gât lingură după lingură. Un bărbat scuipând îndărăt pe farfurie; o pastă pe jumătate mestecată: n-are dinţi s-o mai toace. A nimerit un cotlet mai noduros de la grătar. Dă zor s-o dea gata mai repede. Ochi trişti de băutor. A muşcat mai mult decât e-n stare să mestece. Şi eu tot aşa oi fi? Să ne vedem pe noi înşine tot aşa cum ne văd ceilalţi. Un om înfometat e un om mâniat. Munceşte cu dinţii şi cu fălcile. Nu! O! Un os! Ultimul rege păgân al Irlandei, Cormac, în poemul acela pe care-l ştiu din şcoală s-a înecat cu un os la Sletty, mai la sud de Boyne. Mă întreb ce mânca tocmai. Ceva mai consistent. Sfântul Pa-trick l-a convertit la creştinism. însă vezi că n-a putut să-l înghită chiar cum trebuia.

— Roastbeef cu varză.

— O tocană.

Mirosuri de oameni. I se întorcea stomacul pe dos. Rumeguş, scuipat, fum dulceag călduţ de ţigară, duhoare de tutun mestecat, bere scursă, urină cu miros de bere a bărbaţilor, miazmă stătută a fermentării.

N-aş putea să înghit nici un dumicat aici. Tipul care-şi ascute cuţitul şi furculiţa să devoreze tot ce-au să-i pună în faţă, bătrânul care se scobeşte în dinţi. Un spasm, un icnet, e plin, mai rumegă încă pe gânduri. înainte şi după. Mulţumită Domnului după masă. Priveşte aici, imaginea aceasta şi apoi şi pe cealaltă.171 Mai curăţă sosul de la tocană cu dumicaţi îngălaţi de pâine. Linge-l direct din farfurie, omule. Să ies de aici.

Mai privi în jur la mestecătorii aşezaţi pe scaunele lor la mese încreţindu-şi nările.

— Două beri aici.

— O conservă de vacă şi varză.

Tipul de-acolo care îndeasă în el cu cuţitul varză ca şi cum viaţa i-ar depinde de asta. Frumos se mai descurcă. Mi se şi face frică să mă uit. Ar fi mai sigur să mănânce de-a dreptul cu toate trei mâinile. Să rupă halcă de halcă. E un fel de a doua natură. S-a născut cu un cuţit de argint în gură. Asta-i ce se cheamă un spirit, cred. Sau nu. Argint înseamnă că te-ai născut bogat. Născut cu un cuţit. Dar atunci se pierde aluzia.

Un chelner cu şorţul prost legat strângea cu zgomot: farfuriile unsuroase. Rock, portărelul, în picioare la bar, îşi sufla gulerul de spumă din halbă. E prea plină: uite cum şi-a vărsat-o galbenă chiar lângă gheată. Un mesean, cu furculiţa şi cuţitul ridicate în sus, cu coatele pe masă, gata pentru felul al doilea, privea spre ghişeul cu farfurii pe deasupra ziarului pătat de mâncare, împăturit în patru. Celălalt îi spune ceva, vorbeşte cu gura plină. Un ascultător plin de simpatie. Vorbea ca la masă. Mlarnn mnâtâlnit chu el lhuni Iha Bhancă. Da? Chiar, zău?

Domnul Bloom îşi ridică plin de îndoială două degete la buze. Ochii săi spuneau:

— Nu-i aici. Nu-l văd.

Afară. Nu pot să-i sufăr pe-ăştia care mănâncă murdar;

Se trase îndărăt către uşă. Să iau ceva uşor la Davy Byrne. Să-mi ţină de foame. Până spre seară. Am mâncat bine dimineaţă.

— Friptură cu piure aici.

— O halbă de bere.,. Fiecare pentru sine, cu ghearele şi cu dinţii. înghite;

Apucă. Hăpăie. Băga-n tine.

Ieşi în aerul mai limpede şi se întoarse spre strada Grafton. Mănâncă sau vei fi tu mâncat. Ucide! Ucide!

Ia gândeşte-te la bucătăriile comune care ne-aşteaptă în câţiva ani poate. Se strâng cu toţii cu sufertaşe şi ga-' mele să li se toarne. Devoră ce-i înăuntru direct pe stradă. John Howard Parnell de exemplu, rectorul de la colegiul Trinity toţi cu toţii ca să nu mai vorbim de rectorul tău şi al meu şi de la Trinity, femei şi copii, birjari, preoţi, pastori, feldmareşali, arhiepiscopi. Dinspre bulevardul Aiiesbury şi bulevardul Clyde, din locuinţele meşteşugarilor, din azilul dinspre nord, lordul primar în caleaşca lui de turtă dulce, regina cea bătrână într-o litieră. Farfuria mea s-a golit. După dumneata, cu ceşcuţa noastră corporatistă. Ca la fântâna de la statuia lui sir Philip Crampton. Şterge-o de microbi cu batista. Următorul tot pune la loc alţii când o şterge cu-a lui. Părintele O'Flynh ce şi-ar mai râde de ei. Şi chiar şi-aşa s-ar certa ca chiorii. Toţi s-ar bate să fie primii. Ar vrea castroane de supă mari cât parcul Phoenix. Să scoată cu harponul bucăţile de carne şi târtiţele dinăuntru. Nu pot să sufăr să-i văd pe alţii cum mănâncă lângă mine. Table ă'hote la Hotelul City Xrms, cum spune ea. Supă, felul principal şi desert. Nici nu ştii gândurile cui le mesteci în farfurie. Şi pe urmă cine are să spele farfuriile şi furculiţele? S-ar putea ca la vremea aceea să ne hrănim cu toţii cu pilule. Tot ni se strică dinţii văzând cu ochii.

În fond e ceva cu mirosurile astea frumoase vegetariene care vin de la hrana simplă din pământ usturoiul, sigur, pute flaşnetarii italieni foiţe de ceapă, ciuperci. Suferinţă şi pentru animale. Pasărea s-o cureţi de pene s-o spinteci. Vitele astea nenorocite la târguri care stau şi-aşteaptă să le dea la cap să le despice căpăţâna. Mu. Viţeii săracii, cum tremură. Mee. Carne de viţel pe sub nună. Vacă cu varză. în găleţile măcelarilor plescăie bojocii. Dă-ne bucata aia de piept din cârlig. Plop. Cap crud şi oase însângerate. Oi jupuite cu ochii sticloşi atârnând cu capul în jos, boturi de berbec învelite în hârtie murdară de sânge lăsând să le picure zeamă din nări peste rumeguşul de pe jos. Resturile şi oasele de la cap, deoparte. Nu mai pune mâna pe carne, băieţaşule.

Sânge cald proaspăt – asta se prescrie pentru anemie. De sânge ai totdeauna nevoie. Insidios. Să-l lingi, cald, fumegând, dens şi zaharos. Fantome înfometate.

O, mi-e foame.

Intră la Davy Byrne. Asta e o cârciumă morală. Nu stă la palavre cu tine. Din când în când oferă un pahar. Dar în anii bisecţi, odată la patru ani. A primit o dată un cec de la mine.

Ce să iau acum? îşi scoase ceasul. Să vedem. Bere cu tnnic?

— Salut, Bloom! spuse Flynn Năsosul din colţul lui:

— Salut, Flynn.

— Cum merg lucrurile?

— Bine, bine… Să văd. Am să iau un pahar de vin de Burgundia şi… să văd.

Sardele în rafturi. Aproape că le guşti privindu-le. Un sandvici? Ham şi toţi cei care se trag din el s-au strâns şi s-au înmulţit aici. Conserve de carne. Ce este un cămin fără conservele de carne Plumtree? Un cămin incomplet. Ce stupidă reclamă! Sub anunţurile mortuare s-au găsit s-o plaseze. Hai să ne suim cu toţii într-un plumtree, într-un prun din ăştia. Conserve din carnea lui Dignam. Canibalii i-ar pune şi lămâie şi garnitură de orez. Misionarii albi sunt prea săraţi. Ca porcul în saramură. Te poţi aştepta ca şeful să consume bucăţile de onoare. Ar trebui să fie şi cam tare de prea multă mişcare. Nevestele strânse în cerc să constate efectul. A fost odată un negru regal. Care-a nu ştiu ce a făcut sau a mâncat nu ştiu ce dintr-un pastor venal. Cu el, un adevărat paradis. Dumnezeu ştie ce amestec mai e şi ăsta. Praporul cu măruntaie cam mucede şi gâtul strânse la un loc, tocate mărunt. E-o adevărată problemă să găseşti carnea. Cuşer. Carnea şi laptele niciodată împreună. Era o chestie de igienă aşa se spune acum. Postul de Yom Kippur e un fel de curăţenie de primăvară pe dinăuntru. Pacea şi războiul depind în fond de digestia individului. Religiile. Curcani şi gâşte de Crăciun. Uciderea pruncilor. Mâncaţi, beţi şi vă veseliţi. Pe urmă spitalele de urgenţă sunt pline. Capete bandajate. Brânza te ajută să faci digestia la'orice, mai puţin s-o mistui chiar pe ea. Mare putere are brânza.

— Aveţi sandviciuri cu brânza?

— Da, domnule.

Aş vrea şi câteva măsline dacă ar avea. Le prefer pe cele italiene. Bun paharul ăsta de Burgundia; face s-alunece. Te unge. Frumoasă salată, proaspătă şi răcoroasă ca un castravete nou. Tom Kernan se pricepe să dreagă salata. Ştie să-i dea gust. Untdelemn curat de măsline. Milly mi-a pregătit atunci cotletul acela cu mult pătrunjel. Luaţi o ceapă spaniolă. Dumnezeu a făcut hrana, diavolul pe bucătari. Crab al dracului de pipărat cu mirodenii.

— Nevasta bine?

— Foarte bine, mulţumesc… Un sandvici cu brânză, atunci. Aveţi Gorgonzola?

— Da, domnule.

Flynn Năsosul îşi sorbi grogul.

— Mai pregăteşte vreun concert zilele astea?

Uite ce gură are. Ar putea să-şi fluiere în propria lui ureche. Şi clăpăuge să se potrivească cu buzele. Muzică.

Se pricepe la aşa ceva cit un birjar. Dar totuşi e mai bine să-i spun. N-are ce strica. Reclamă gratuită.

— A contractat un turneu mai mare la sfârşitui lunii, Poate că ai auzit vorbindu-se.

— Nu. A, aşa şi trebuie. Cine-l organizează? Barmanul îl servi.

— Cât face?

— Şapte pence, domnule… Mulţumesc, domnul meu. Domnul Bloom îşi tăie sandviciul în fâşii subţiri. Un pastor venal. Mai uşoară decât chestiile astea cu cremă. Cele cinci sute de soaţe ale lui toate. S-au distrat atunci pe săturate.

— Muştar, domnule?

— Mulţumesc.

Împinse sub fiecare din aceste felioare pe care le ridica binişor stropii gălbui. Vieţile lor. Gata, l-am terminat. Şi a ajuns mai mare, tot mai mare, colosal.

— Cine-l organizează? spuse. La drept vorbind, e cum s-ar zice o societate pe acţiuni. Cu participări la cheltuieli şi profituri.

— Mda, acuma îmi aduc aminte, spuse Flynn Năsosul, băgându-şi mâna în buzunar să se scarpine în josul pânte-celui. Cine-mi spunea? Nu-i şi Blazes Boylan băgat în chestia asta?

O zbucnire de aer cald, arşiţă a muştarului, i se aşeză domnului Bloom pe inimă. îşi ridică ochii şi întâlni privirea unui ceas coleric. Două. Ceasul cârciunii merge cu cinci minute înainte. Timpul nu stă pe loc. Acele se mişcă. Două. Nu-i încă.

Atunci diafragma i se ridică de poftă, coborî apoi iarăşi înlăuntrul trupului său, jinduind iarăşi prelung, cu un fel de dorinţă.

Vin.

Sorbi, simţindu-i mirosul, lichidul întăritor şi, îndem-nându-şi cu fermitate gâtlejul să-l grăbească în jos, îşi depuse delicat paharul.

— Da, spuse. De fapt, el este organizatorul. Nici o teamă. Asta nu înţelege nimic. u2

Flynn Năsosul trase pe nas şi se scarpină. Un purice care se ospătează pe cinste.

— A dat lovitura, îmi spunea Jack Mooney, cu meciul acela de box în care Myler Keogh l-a bătut pe soldatul din cazarma de la Portobello. Păi, cică l-a luat pe bătăuşul ăla mic şi l-a sechestrat în comitatul Carlow…

Sper că picătura asta din nas n-are să-i cadă în pahar. Nu, şi-a smiorcăit-o la loc.

— Aproape o lună, omule, până i-a dat drumul. L-a pus să sugă ouă de raţă dracului până la noi ordine. Ca să-l ţină de la băutură, mă-nţelegi? Oho, Blazes e-un tip şmecher de tot.

Davy Byrne îşi făcu apariţia din barul din spate în cămaşă cu mânecile ridicate cu un pliu, ştergându-se pe buze de două ori cu şervetul. Molfăie şi el ca prostul. Şi cu surâsul unsuros pe toată faţa lui sătulă. A pus prea multă untură peste napi.

— Şi-acuma uite că s-a căpătuit, spuse Flynn Năsosul. Nu ne vinzi şi nouă-un pont pentru Cupa de aur?

— Eu în astea nu mă bag, domnule Flynn, răspunse Davy Byrne. Eu nu-mi pun banii mei pe mârţoage. -

— Aicea să ştii că ai dreptate, spuse Flynn Năsosul. Domnul Bloom îşi mânca sandviciul în fâşii, pâine proaspătă bună, cu satisfacţie dezgustată, muştarul iute, savoarea cu miros de picioare a brânzei. Sorbituri din vinul său ales îi îmblânzeau cerul gurii. Asta nu-i deloc astringent. Şi la vremea asta are gust mai plin, când nu e prea rece.