James Joyce ulise



Yüklə 3,4 Mb.
səhifə17/73
tarix17.01.2019
ölçüsü3,4 Mb.
#99768
1   ...   13   14   15   16   17   18   19   20   ...   73

Un bar plăcut, liniştit. Drăguţă tejgheaua asta de lemn. Plăcută. îmi place aşa cum e rotunjită.

— Eu nici nu mă gândesc să intru în chestii de-astea, spuse Davy Byrne. Caii ăştia pe mulţi i-au dus la sapă de lemn.

Păi cârciumarii merg oricum la sigur, ce să mai şi joace. Autorizaţi să vândă. bere, vin şi băuturi spirtoase pentru consum la faţa locului. Cap câştig eu pajură pierzi tu.

— Adevăr grăieşti, spuse Flynn Năsosul. Dacă nu eşti băgat cu-ăia care aranjează pontul. Acuma nu mai e joc cinstit. Da' Fenehan le mai află câteodată. Astăzi îl dă câş-tigător pe Sceptru. Favorit e Zinfandel, al lordului Howard de Walden, care-a câştigat la Empson. Morny Cannon îl călăreşte. Eu aş fi putut să scot şapte contra unu pe Saint Amant acum două săptăroâni.

— Chiar? spuse Davy Byrne…

Se îndreptă spre vitrină şi luând de acolo registrul de casă, cam uzat, îi cercetă atent filele.

— Pe cuvântul meu că aş fi putut, spuse Flynn Năsosul trăgând pe nas. Ăsta a fost un cal cum nu mai vezi. Saint Frusquin i-a fost tată. A câştigat pe o furtună, era iapa lui Rothschild, îi puseseră doar vată-n urechi. Jachetă albastră, şi şapcă galbenă. Dracul să-l ia pe găliganul ăla de Ben Dollard cu John O'Gaunt al lui. El m-a făcut să pierd ocazia. Mda.

Bău resemnat din paharul lui înalt, alunecându-şi degetele pe picioruşul paharului.

— Mda, spuse oftând.

Domnul Bloom, mestecând în picioare, îşi coborî ochii pe suspinul celuilalt. Un idiot cu nasul mare. Să-i spun de calul ăla pe care Lenehan? Dar ştie şi el. Mai bine lasă-l să uite. Du-te şi mai pierde nişte bani. Cretinul şi banii lui. Picătura aia iar îi iese din nas. Rece trebuie să-i fie nasul când sărută o femeie. Şi totuşi lor s-ar putea să le placă. Bărbile ţepoase le plac, de pildă. Nasurile reci ale câinilor. Bătrâna doamnă Riordan căreia-i ghiorăiau maţele şi cu terrierul ei Skye la hotelul City Arms. Molly care-l lua mereu în braţe. O, căţeluşul meu mic ham hamhamham!

Vinul pătrunse şi înmuie aluatul amestecat de pâine muştar şi o clipă înainte brânză frământată. Bunişor vin. Are gust mai bun pentru că nu mi-e sete. Sigur, după baie mă simt aşa. Doar o înghiţitură sau două. Pe urmă pe la ora şase pot. Şase, şase. Timpul va fi trecut atunci. Ea…

Focul îmblânzit al vinului îi mocnea în vene. Chiar că aveam nevoie. Mă simt aşa fără vlagă. Ochii săi priveau, fără înfometare, şiruri de cutii de conserve, sardele, căngi de homar viu colorate. Ce lucruri stranii şi-au ales oamenii de mâncare. Le scot din scoici, le scobesc cu acul din cochilii, le smulg din copaci, scot melcii din pământ cum mănâncă francezii, sau din mare cu momeala sau cârligul. Peştii ăştia proşti nu se învaţă minte nici într-o mie de ani. Dacă n-ai şti, ar fi chiar primejdios să bagi orice aşa în gură. Bobite de-astea otrăvitoare. Boabele de lemn câinesc. Le vezi rotunde şi le şi crezi bune. Culorile astea ţipătoare trebuie să te facă atent. Merge vestea din gură în gură. îl încerci pe câine întâi. Te-atrag $i cu mirosul şi cu aspectul. Roade ispititoare. Cornete cu îngheţată. Cremă. Instinctul. De pildă, plantaţiile de portocali. Au nevoie de irigaţie artificială. Bleibtreu-btrasse. Da, dar ce faci cu stridiile? Când te uiţi la ele parcă ar fi nişte scuipături. Scoici murdare. Şi-al dracu-iui de greu de deschis. Cine le-o fi descoperit? Se hrănesc cu gunoaie, cu scursori din canale. Spumos şi stridii Red Eank. Au efecte asupra puterilor sexuale. Afrodisiac. El a fost la restaurant la Red Bank azi-dimineaţă. O fi stat la masa cu stridii ca un peşte bătrân. Poate că-i trup tânăr la pat. Nu. Iunie e lună fără stridii. Dar sunt unii cărora le place vânatul înainte de termen. Iepure de braconaj, întâi să prinzi iepurele. Chinezii mănmca ouă vechi de cinzeci de ani, albastre şi înverzite. Mese cu câte treizeci de feluri. Fiecare fel e poate inofensiv dar se-ames-tecă înăuntru. O idee de roman poliţist cu otrăviri. Arhiducele Leopold era acela? Nu. Da, sau era Otto unul dintre Habsburgii ăştia? Sau cine era ăla care-şi mânca mătreaţa de pe cap? El se descurca cel mai ieftin la masă. Sigur, ăştia-s aristocraţi. Pe urmă ceilalţi se iau după ei ca să fie la modă. Şi lui Milly ceara de pământ şi făina. Aluaturile astea crude îmi plac şi mie. Jumătate din stridiile pe care le pescuiesc le-aruncă înapoi în mare ca să ţină preţurile cât mai ridicate. Ieftine. Nu le-ar mai cumpăra nimeni. Icrele negre. Recepţii în stil mare. Vin alb de Rin în pahare verzi. O petrecere de lume bună. Lady cutare. Perle pudrate peste sâni. Ceea ce se cheamă elite. Creme de la creme. Cer feluri de mâncare speciale ca să poată pretinde că sunt. Pustnicul cu un pumn de boabe îşi stăpâneşte ascuţişurile cărnii. Ne cunoaştem doar, vino să mănânci la mine. Nisetru regal. Către decanul magistraţilor municipali, Coffey, măcelarul, are de la excelenţa sa dreptul să vândă vânat de pădure. Şi-i trimite înapoi câte o jumătate de vacă. Banchetul pe care i-am văzut cum îl pregăteau când am'fost acolo la bucătăriile preşedintelui Curţii. Bucătarul şef cu coiful alb ca un rabin. Raţă combustibilă. Varză cârlionţată d la duchesse de

Parme. Mai bine să scrie direct pe menu să ştii şi tu ce mănânci prea multe condimente strică fiertura. Mă pricep şi eu niţel. O mai dreg cu nişte cuburi de supă sintetică Edwards. Gâşte îndopate până nu se mai mişcă. Homarii fierţi de vii. Mai luaţi de aici din potârniche. Nu mi-ar displăcea să fiu chelner într-un hotel de lux. Bacşişuri, haine de seară, doamnele pe jumătate goale. îmi daţi voie să vă mai îndemn la puţin file de somon cu lămâie, domnişoară Dubedat? Da, vă rog, pe dată. Şi s-a şi servit, da, pe dată. Cred că-i un nume hughenot. Ţin minte că era o domnişoară Dubedat la Killiney. Du, de la, franţuzeşte. Şi totuşi, e-aceeaşi mâncare de peşte, poate bătrânul Micky Hanlon din strada Moore poate tot din acelaşi peşte şi-a scos banii, spintecându-l, băgându-şi degetele până la încheieturi prin urechi şi prin măruntaie, şi el nici nu ştie să scrie, şi se strâmbă de zici că-i dracu' curat. Muiski A Haşa Ha. Ignorant ca o cizmă, dar e-un om de cincizeci de mii de lire sterline.

Lipite de geam două muşte bâzâiau, lipite una de alta.

Vinul licăritor îi mai întârzie o clipă pe cerul gurii, se lăsă înghiţit. Strivesc în prese strugurii de Burgundia, Căldura soarelui este. Parcă ar fi o mângâiere tainică să-mi spună ceva o amintire. Mângâiate astfel, simţurile pătrunse de licoare, îşi amintiră. Ascunşi sub ierigile sălbatice pe Howth. Sub noi golful adormit cerul. Nici un sunet. Cerul. Golful purpuriu în preajma capului Leului. Verde la Drumleck. Verdegalben spre Sutton. Câmpuri sub mare, linii şterse cafenii în iarbă, oraşe îngropate. Şi-l revărsase peste haina mea părul, urechelniţe printre paiele pe landă mina mea strecurându-i-se ei sub ceafă, ai să mă şifonezi toată. O, minunat a fost! Proaspătă-moale cu unguente mirositoare mâna ei atingându-mă: ochii ei asupră-mi nu s-au întors într-o parte. Pierdut peste ea m-am aplecat, buzele pline pe de-a-ntregul deschise, i-am sărutat gura. Ium. încet mi-a alunecat în gură fursecul cu susan cald şi mestecat. într-o pulpă siropoasă o măcinase gura ei dulce şi acrişoară cu salivă. Ce bucurie; am mâncat-o; bucurie. Viaţă tânără, îmi dădeau buzele ei întinzându-se. Buze moi, calde, lipicioase, dens atrăgân-du-mă. Flori erau ochii ei, ia-mă, ochii consimţind. Pieâricele rostogolindu-se. întinsă şi nemişcată. O capră. Nimeni. Sus pe Ben Howth rododendroni, o capră păşind sigură, coacăzele legănându-şi boabele plecate. Ascunsă sub ferigi ea râdea cald închisă în sine. Ameţit m-am aplecat asupră-i, am sărutat-o; ochii, buzele ei, gâtul ei întins, pulsând, sânii ei de femeie plini în bluza de voal de călugăriţă, cu sfârcurile grase semeţ înălţate. Cald o căutam cu limba. Ea m-a sărutat. Am fost sărutat. Consimţind toată mi-a zburlit moale părul. Sărutată, m-a sărutat.

Eu. Şi eu acum.

Lipite, muştele bâzâiau.

Ochii lui plecaţi urmăreau venele tăcute ale tăbliei de stejar. Frumuseţe: se încovoaie, curbele acestea sunt frumuseţea. Zeiţe cu forme frumoase, Venus, Iunona; curbele formelor pe care le admiră o lume, le văd la muzeul bibliotecii înalte în holul rotund, zeiţe goale. Ajută digestiei. Lor nu le pasă cum arată oamenii. Toate deschise vederii. Niciodată vorbind, vreau să spun nu unor oameni ca Flynn. Să zicem c-ar vorbi Pygmalion şt Gâ-lateea ce-ar spune ea prin cuvânt? Muritorule! Te-ar pune la locul tău. Sorb nectarul la masă cu zeii, platouri de aur, numai ambrozie. Nu ca mesele noastre prăpădite, berbec rasol, morcovi şi păstârnac, o. sticlă de Allsop. Nectarul; închipuie-ţi, să bei electricitate; hrana zeilor. Formele de frumuseţe ale femeii sculptate iunonian. Frumosul nemuritor. Şi noi îndesându-ne mâncarea printr-o gaură şi scoţând-o prin spate: hrană, chin, sânge, fecale, pământ, hrană: trebuie să-l hrănim aşa cum băgăm căV-buni într-o locomotivă. Ele n-au. Nu m-am uitat niciodată. Am să mă uit astăzi. N^are să mă vadă paznicul. Să mă aplec să las să-mi cadă ceva să văd dacă ea.

Picurând un mesaj tăcut dinspre vezică îndemnându-l să meargă să facă să nu facă aici să facă. Bărbat şi ter-minându-şi treaba îşi goli paharul până la fund şi porni, şi ele li se dăruiesc bărbaţilor, celor conştienţi de bărbăţia lor, se culcă cu iubiţii, bărbaţii, un tânăr s-a bucurat de ea, în curte.

Când sunetul ghetelor lui nu se mai auzi Davy Byrne spuse din registrul lui:

— Ce e de fapt? Nu lucrează la asigurări? '_ A plecat de-acolo de mult, spuse Flynn Năsosul. Contractează reclamele pentru Freeman.

— Îl cunosc bine din vedere, spuse Davy Byrne. Are vreun necaz?

— Necaz? spuse Flynn Năsosul. N-am auzit. De ce?

— Am băgat de seamă că era în doliu.

— Era? spuse Flynn Năsosul. Da, chiar, era. L-am întrebat cum merg lucrurile pe-acasă. Ai dreptate, zău. Era în doliu.

— Eu nu ating niciodată subiectul ăsta, spuse cu umanitate Davy Byrne, dacă văd că un domn are necazuri de felul acesta. Nu faci decât să le aduci aminte.

— Nu e nevasta, oricum, spuse Flynn Năsosul. L-am întâlnit alaltăieri când ieşea tocmai de la lăptăria irlandeză pe care o ţine nevasta lui John Wyse Noian pe strada Henry şi-avea o oală cu smântână în mină s-o ducă acasă la jumătatea lui. Ea e bine hrănită, îţi spun eu. Ce-i mai bun.

— Şi zici că lucrează pentru Freeman? spuse Davy

Byrne.


Flynn Năsosul strânse din buze.

— Nu-şi cumpără el smântână din reclamele pe care le contractează. De asta poţi să fii sigur.

— Şi atunci cum? întrebă Davy Byrne scoţându-şi nasul din registru.

Flynn Năsosul execută nişte pase rapide prin aer cu degete de scamator. Făcu cu ochiul.

— E mason, spuse.

— Ce vorbeşti? spuse Davy Byrne. -

— Şi-ncă cum, spuse Flynn Năsosul. Ordine străveche liberă şi consimţită. Lumină, viaţă şi iubire, pe Dumnezeul meu. îl ajută ei. Asta mi-a spus-o un, de, nu spun cine.

— Adevărat?

— A, e o confrerie grozavă, spuse Flynn Năsosul. Nu te uită când te văd la pământ. Cunosc pe unul care a tot vrut să intre şi el, dar ei se ţin închişi ca o stridie. Zău, şi bine-au făcut că nu le primesc pe femei.

Davy Byrne surâsecăscăâncuviinţă toate în acelaşi gest:

— liiichaaaaaaaach!

— A fost odată o femeie, spuse Flynn Năsosul, care s-a ascuns într-o pendulă să vadă ce dracu' fac ei acolo. Dar dracul să mă ia dacă n-au mirosit-o şi-au scos-o afară şi-au juruit-o pe loc ca mare maestru. Era una din alea Saint Leger din Doneraile.

Davy Byrne, mulţumit după căscat, spuse cu ochii încă înecaţi în lacrimi:

— Adevărat? E-un om cumsecade, liniştit. îl văd deseori aici şi nici o singură dată nu l-am văzut, înţelegi, să întreacă măsura.

— Nici Dumnezeu din cer n-ar putea să-l facă să se îmbete, spuse cu încredere Flynn Năsosul. Când se încălzesc lucrurile, odată-l vezi cum se strecoară afară. Nu l-ai văzut cum se uita la ceas? A, nu erai aici. Dacă-l inviţi să bea ceva cu tine primul lucru pe care-l face e să-şi scoată ceasul să vadă cât poate să bea. Iţi spun, pe Dumnezeul meu, c-aşa face.

— Sunt unii aşa, spuse Davy Byrne. Eu zic că-i un om în care poţi să ai încredere.

— Nu-i băiat rău, spuse Flynn Năsosul trăgând pe nas. Se ştie chiar că, uneori nu s-a dat în lături să-şi ajute un prieten la nevoie. Ce-i al lui e-al lui. Bloom are şi el. da, părţile lui bune. Dar e un lucru pe care el n-are să-l facă niciodată.

Cu mina mâzgăli o semnătură invizibilă alături de grogulsău.

— Ştiu, spuse Davy Byrne.

— Nimic negru pe alb, spuse Flynn Năsosul.

Paddy Leonard şi Lyons Cocoşul intrară. Tom Rochford îi urma, netezindu-şi cu mâna vesta de culcarea cla-retului.

— Ziua, domnule Byrne.

— Ziua, domnilor.

Se opriră în faţa barului.

— Cine stă să susţină? întrebă Paddy Leonard.

— Eu oricum şed, răspunse Flynn Năsosul.

— Ei, ce luăm? întrebă Paddy Leonard.

— Eu iau o limonada, spuse Lyons Cocoşul.

— Ce face? strigă Paddy Leonard. De când, pentru Dumnezeu? Tu ce iei, Tom?

— Cum stai cu canalizarea? întrebă Flynn Năsosul sorbind din paharul lui.

Drept răspuns Tom Rochford îşi apăsă mâna pe stern şi sughiţă.

— Te-ar deranja dacă te-aş ruga să-mi dai un pahar cu apă rece, domnule Byrne? spuse.

— Sigur, domnule.

Paddy Leonard privi chiorâş spre tovarăşii săi de băutură.

— Doamne-ajută-mă şi mă miruieşte, spuse, uite la cine vreau eu să dau de băut! Apă rece şi limonada! Doi băieţi care-ar fi în stare să sugă whisky dintr-un picior umflat. Asta are-n mânecă un nume de cal dracului pentru cupa de aur. Cică-i sigur, mortal.

— Zinfandel, nu? întrebă Flynn Năsosul.

Tom Richford vărsă praful dintr-o hârtiuţă răsucită în paharul cu apă aşezat în faţa lui.

— Gastrita asta blestemată, spuse înainte de a bea.

— Bicarbonatul face foarte bine, spuse Davy Byrne. Tom Rochford încuviinţă din cap şi bău.

— Zinfandel este?

— Să nu spui, făcu cu ochiul Lyons Cocoşul. Eu arunc cinci şilingi pe contul meu.

— Spune-ne dacă eşti om şi du-te şi la dracu', spuse Paddy Leonard. Cine ţi-a vândut pontul?

Domnul Bloom în drum spre afară ridică trei degete în semn de salut.

— La revedere, spuse Flynn Năsosul. Ceilalţi se întoarseră să se uite.

— Ăsta-i tipul care mi l-a vândut, şopti Lyons Cocoşul.

— Pfrut! spuse Paddy Leonard cu dispreţ. Domnule Byrne, domnul meu, o să luăm două jamesonuri mici de-ale dumitale după asta şi o…

— Limonada, adăugă politicos Davy Byrne.

— Mda, spuse Paddy Leonard. Un biberon pentru bebeluşul.

Domnul Bloom mergea acum spre strada Dawson, netezindu-şi dinţii cu limba. Ar trebui ceva verde: spanac să spunem. Pe urmă, cu aparatul ăsta cu raze Ront-gen s-ar putea.

Pe aleea Ducelui un terrier famelic vărsă o zeamă urâtă de oase pe pietrele caldarâmului şi o lipăi apoi cu zel reînnoit. Necumpătare. Restituire cu mulţumiri după ce s-a digerat pe deplin conţinutul. La început dulce apoi savuros. Domnul Bloom ocoli prudent. Rumegători. Felul al doilea. îşi mişcă falca de sus, vezi. Mă întreb dacă Tom Rochford are să facă ceva cu invenţia aia a lui. îşi pierde vremea s-o explice în faţa lui gură-cască ăla de Flynn. Tipii slabi cu gura mare. Ar trebui să fie o sală sau un loc în care inventatorii să se ducă şi să-şi vadă de invenţiile lor. Bineînţeles, atunci ar -da buzna şi toţi şarlatanii.

Fredona, prelungind în ecou solemn, sfârşiturile fiecăreia dintre măsuri:

Don Giovanni, a cenar teco M'invitasti.

Mă simt mai bine. Burgundul. Ş-un bun tonic. Cine l-o fi distilat primul? Vreun tip profund nefericit. Curajul beţivului. Acuma trebuie la Kilkenny People pentru reclama ceea.

Scaune de toaletă goale, curate, aşteptând în vitrina lui William Miller, instalaţii sanitare, îl îndemnară îndărăt la gândurile sale. Ar putea; şi să vadă totul până jos; înghiţi o dată un ac şi-ţi iese din coaste după ani de zile, îţi trece prin tot corpul, îţi schimbă duetele biliare, splina împroşcată peste ficat, sucul gastric prin meandrele intestinelor ca prin ţevi. Dar tipul, săracul, trebuie să stea drept toată vremea cu înlăuntrul şi afara la vedere. Asta-i ştiinţa.

— A cenar teco.

Ce înseamnă teco? La noapte poate.

Don Giovanni, m-ai invitat Să vin la tine la noapte, Rum Rum rumdum.

Nu prea se potriveşte.

Keyes: două luni dacă l-aş convinge pe Nannetti. Asta ar face două lire şi zece şilingi, cam două lire şi opt şilingi. Trei îmi datorează Hynes. Două lire şi unsprezece: Reclama de la Presscott. Două şi cincisprezece. Cam cinci guinee. Dacă am noroc.

Aş putea să cumpăr un jupon din acelea de mătase pentru Molly, la culoare cu jartierele noi.

Astăzi. Astăzi. Să nu mă gândesc.

Un turneu în sud, deci. De pildă, staţiunile balneare englezeşti? Brighton, Margate. Digul pe clar de lună. Vocea ei plutind peste ape. Fetele acelea frumoase pe plajă. în faţă la barul lui John cel Lung un vagabond somnoros sta sprijinit într-o rină, pierdut în gânduri şi ronţăindu-şi pumnul murdar. Om de nădejde caută de lucru. Plată mică. Mănâncă orice.

Domnul Bloom coti de la vitrina cu tarte nevândute de la Gray şi trecu prin faţa librăriei reverendului Tho-mas Connellan. De ce am părăsit biserica romană? Cuibul păsărilor. Femeile cică l-ar împinge pe ăsta pe la spate. Se zice că pe vremea foametei cartofilor le dădeau supă la copiii săracilor ca să treacă la protestanţi. Dincolo e asociaţia unde se ducea tata când cu convertirea evreilor săraci. Aceeaşi momeală ieftină. De ce am părăsit noi biserica romană?

Un tinerel orb se oprise bătând cu bastonul său subţire în bordura trotuarului. Nu se vede nici un tramvai. Vrea să traverseze.,

— Doriţi să traversaţi? întrebă domnul Bloom. Adolescentul orb nu răspunse. Faţa lui împietrită, se încruntă vag. îşi mişca nesigur capul.

— Sunteţi pe strada Dawson, spuse domnul Bloom; Strada Molesworth este peste drum. Doriţi să treceţi? Nu e nimic pe stradă acum.

Bastonul se mişcă tremurător spre stânga. Ochii domnului Bloom îi urmăriră mişcarea şi întâlniră din nou furgonul de la curăţătoria chimică oprit în faţă la Drago. Unde i-am mai văzut părul uns cu briantină chiar când eram. Balegă de cal. Vizitiul a intrat la John cel Lung. îşi mai potoleşte setea şi el.

E un camion acolo, spuse domnul Bloom, dar acum stă pe loc. Vă trec eu peste drum. Doriţi să mergeţi spre strada Molesworth?

rDa, răspunse tânărul. Spre strada South Frederick.

— Haideţi, spuse domnul Bloom.

Îi atinse uşor cotul slab; apoi apucă mina moale, văzătoare, s-o conducă mai înainte.

Spune-i ceva. Mai bine să nu-mi dau aere de superioritate. Ei nu prea au încredere în ce te aud spunând. O remarcă obişnuită:

— N-a apucat să plouă. Nici un răspuns.

Are pete pe haină. îşi scapă mâncarea, presupun. Pentru el trebuie că are un cu totul alt fel de gust. La început trebuie hrăniţi cu linguriţa. Ca mâna de copil e mâna lui. Cum era a lui Milly. Sensibilă. Mă preţuieşte, îmi închipui, după mâna mea. Mă întreb dacă are nume. Căruţă. Să-i feresc bastonul de picioarele capului e obosit şi el îşi târâie picioarele moţăie. Aşa. Liber acum. Pe la coada taurului, prin faţa calului.

— Mulţumesc, domnule.

Ştie că sunt bărbat în toată firea. Vocea.

— E bine acuma? Prima la stânga.

Orbul lovi cu bastonul bordura trotuarului şi îşi văzu' de drum, trăgându-şi bastonul după sine, pipăind iarăşi.

Domnul Bloom mergea în urma picioarelor fără vedere, a costumului ieftin de şeviot. Săracul de el, e şi tânăr! Cum Dumnezeu ştia că e camionul acolo? Trebuie că l-a simţit. Văd poate cu fruntea. Un fel de simţ al volumelor. Greutatea. Ar simţi dacă se ia ceva de lângă el? Simte un gol. Ce stranie impresie trebuie să aibă el despre Dublin, când îşi pipăie aşa drumul pe trotuar. Ar putea să umble drept dacă n-ar avea bastonul ăsta? O faţă pioasă, fără sânge, ca a unuia care se gândeşte să se facă preot.

Penrose! Aşa-l chema pe individul acela.

Şi vezi, toate lucrurile pe care pot să le înveţe. Citesc cu degetele. Acordează piane. Şi noi ne mirăm când veder? că de fapt sunt oameni deştepţi. De ce credem că un om diform sau un cocoşat e deştept când îl auzim spunând un lucru pe care l-am spune şi noi. Sigur, simţurile celelalte sunt mai. Brodează. împletesc coşuri. Ar trebui ajutaţi. Aş putea să cumpăr un coşuleţ din ăsta împletit pentru ziua lui Molly. Ei nu-i place să lucreze de mână. S-ar putea să se supere. Oamenii negri li se spune,'

Şi simţul mirosului trebuie să fie mai fin. Mirosurile din toate părţile, strânse laolaltă, în buchet. Şi fiecare persoană în parte. Pe urmă primăvara, vara; miresme. Gustul, Se zice că nu simţi gustul vinului dacă ţii ochii închişi sau dacă ai guturai. Şi nici dacă fumezi pe întuneric, cică n-ai mai avea nici o plăcere.

Şi cu o femeie, de exemplu. Mai lipsit de ruşine dacă nu vezi. Fata aceea care trecea prin faţă la Stewart, cu nasul pe sus. Uitaţi-vă la mine. Am tot ce-mi trebuie. Ciudat trebuie să fie să nu poţi s-o vezi. Un fel de formă în ochii minţii sale. Temperatura glasului când o atinge cu degetele trebuie aproape că-i vede liniile curbele.-Mâânile lui în părul ei, de pildă. Să zicem că-i negru, de exemplu. Bine, Să zicem negru. Pe urmă alunecând peste pielea ei ajbă. Se simte altfel poate. Simţi albul.

Oficiul poştal. Trebuie să răspund. Ce plictiseală astăzi. Să-i trimit un mandat de doi şilingi jumătate de coroană. Primeşte micul meu dar. Papetăria-i chiar aici. Stai. Mă mai gândesc.

Cu un deget gingaş îşi mângâie uşor de tot părul pieptănat înspre spate peste urechi. Iarăşi. Fire de pai subţi-ratece, subţiratece. Pe urmă, uşor, „degetul îi mângâie pielea pe obrazul drept. Şi aici e păr ca un puf. Nu de ajuns de moale. Pe pântece e cel mai moale. Nu-i nimeni în jur. Uite-l că intră pe strada Frederick. Poate se duce la şcoala de dans a lui Levenston. S-ar zice că-mi potrivesc bretelele.

Trecând prin faţa barului lui Doran îşi strecură mâna întx'e vestă şi pantaloni şi, dând în lături cămaşa, uşor, îşi pipăi o cută molatecă a pântecului. Numai că ştiu că e albăgălbuie. Ar trebui să încerc pe întuneric să văd.

Îşi retrase mâna şi-şi aranja haina la loc.

Săracul de el! -Un băieţandru de-abia. Teribil. Cu adevărat teribil. Ce visuri o fi având, dacă nu vede? Viaţa un vis pentru el. Unde-i dreptatea, când te gârdeşti că s-a născut aşa? Femeile şi copiii aceia la excursia cu picnic care au ars de vii şi s-au înecat la New York. Holocaust. Karma îi spune, transmigraţia pentru păcatele pe care îe-ai săvârşit într-o viaţă trecută reîncarnarea mă tu-n pisoză. Doamne, doamne, doamne. Păcat, sigur; dar, oricum ar fi, parcă nu prea poţi le dai cu totul dreptate.

Uite-l pe sir Frederick Falkiner care intră la loja francmasonilor. Solemn ca un episcop. După un dejun copios la terasa Earlsfort. Nişte jurişti bătrâni care dau gata o butelie. Anecdote de la tribunal şi la juraţi şi vorbe memorabile de la şcolile snoabe. L-am condamnat la zece ani. Bănuiesc că ar strâmba din nas la vinul ăsta din care am băut eu. Pentru ei numai vinuri de soi, cu anul însemnat pe o sticlă plină de praf. Are concepţiile lui bine fixate despre justiţie de câte ori e în vreun proces la corecţională. Dealtfel un bătrânel bine intenţionat. Actele poliţiei sunt pline cu delicte şi ei au interes la sută să fabrice crimele. Şi el îi trimite la plimbare. E pornit pe cămătari. Pe Reuben J. l-a frecat bine de tot… La drept vorbind ăsta chiar e ceea ce zic ei că-i tipul de ovrei murdar. Au ceva putere judecătorii ăştia. Nişte bătrâni scorţoşi cu perucă. Urşi cu o labă rănită. Să aibă Domnul milă de sufletul tău.

Ia te uită, un afiş. Bazar la Mirus. Excelenţa sa lordul locotenent. în şaisprezece, astăzi e. Pentru a contribui la fondurile spitalului Mercer. Messiah întâi pentru aşa ceva s-a cântat. De Handel. Ce-ar fi să m-abat şi pe acolo. Biillsbridge. Să intru şi la Keyes. Nu n-are rost să mă ţin de el ca o lipitoare. Până la urmă îl plictisesc. Sigur c-ară să dau peste cineva cunoscut de la uşă.

Domnul Bloom intră pe strada Kildare. Întâi trebuie. Biblioteca.

Pălărie de paie în soare. Pantofi galbeni. Pantaloni cu manşeta întoarsă. Este. Este 173.


Yüklə 3,4 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   13   14   15   16   17   18   19   20   ...   73




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin