James Joyce ulise

Aşteptau cu toţii. Pe urmă se auziră roţi din faţă scârţâind; apoi mai aproape; apoi copitele cailor. O zmucitură. Trăsura lor începu să se mişte, scârţâind, legă-nându-se. Alte copite şi roţi scârţâind porniră din spate. Obloanele bulevardului trecură şi cu ele şi numărul nouă cu ciocanul de la uşă în crepul lui, uşa întredeschisă. La pas.

Aşteptau mai departe, cu genunchii scuturându-li-se, până ce ocoliră colţul, intrând acum pe lângă şinele tramvaiului. Calea Tritonville. Mai repede. Roţile huruiau lunecând peste pietrele pavajului şi geamurile şuie tremurau huruind în ramele portierelor.

— Pe ce drum ne duce? întrebă dl. Power când spre o fereastră când spre alta.

— Irishtown, spuse Martin Cunningham. Ringsend.

Strada Brunswick.

Dl. Dedalus aprobă din cap, privind afară._

— E-un obicei frumos, bătrânesc, spuse. îmi pare bine să văd că nu s-a stins de tot.

Urmăriră cu toţii o vreme prin ferestrele lor şepcile şi pălăriile ridieându-se de pe capetele trecătorilor. Respect. Trăsura se abătu de la şina tramvaiului pe drumul mai lin de pe lângă Watery Lane. Dl. Bloom cu o-chii atenţi observă un tânăr zvelt, în vestminte de doliu, cu o pălărie cu boruri largi.7B

— Uite-un prieten de-al dumitale care trece pe lângă noi, Dedalus, spuse el.

— Cine era?

— Fiul şi urmaşul dumitale.

— Unde e? spuse dl. Dedalus, întinzându-se peste banchetă.

Trăsura trecând pe lângă ţevile scoase la vedere şi grămezile de pământ de la şoseaua spintecată prin faţa caselor de raport, se smuci pe după colţ şi, revenind la linia tramvaiului, lunecă mai departe cu zgomot pe roţile ei gureşe. Dl. Dedalus se lăsă la loc pe banchetă, spunând:

— Era şi prăpăditul ăla de Mulligan cu el? Fidus Achates al lui?

— Nu, spuse dl. Bloom. Era singur.

— Se duce la mătuşa Sally, mi-nchipui, spuse dl. Dedalus, banda Goulding, beţivul ăla de contabil în mizerie şi Crissie, căcăreaza lui păpăicu', copilul minune care ştie ea mai bine cine-i taică-su.77

Dl. Bloom surise fără veselie spre Ringsend. Fraţii Wallace, fabrică de butelii. Podul Dodder.

Richie Goulding şi servieta lui juridică. Goulding, Collis şi Ward îi zice el firmei. Glumele lui încep să se cam învechească. A fost o figură. Cum a mai dansat atunci duminecă dimineaţa pe strada Stamer cu Ignatius Gallaher, şi cu două pălării de-ale proprietăresei prinse cu ace în păr. Toată noaptea o ducea-ntr-un chef. începe să se resimtă acuma: durerea asta de şale, tare mi-e frică. Nevastă-sa-1 grijeşte cu fierul de călcat pe spinare. Şi-nchipuie c-o să se lecuiască cu pilule. Astea nu-s decât gogoloaşe de pâine uscată. Le-aduc profituri cam de vreo şase la sută.

— S-a înhăitat cu-o droaie de căzături, nunta dl. Dedalus. Mulligan ăsta e, oricum l-ai lua, un pungaş fără nimic sfânt, un păcătos cu privire furişă. Are o reputaţie, să-i fie de cap în tot Dublinul. Dar cu ajutorul lui Dumnezeu şi a sfintei sale Maici ara să m-apuc să-i scriu o scrisoare într-una din zilele astea maică-şi sau mătuşă-şi sau ce-o fi, care s-o facă să caşte ochii cât cepele. Am să-1 gâdil eu unde-i e mai greu, vă rog să mă credeţi. îşi ridică glasul peste huruitul roţilor.

— Nu-1 las eu pe neisprăvitul de nepotu-său să-mi ducă de râpă băiatul. Fiul unui prăpădit de tejghetar. Vindea luminări la văru-meu, Peter Paul M'Swiney. Nu, domnule.

Tăcu. Dl. Bloom privea de la mustaţa sa mânioasă la chipul blând al d-lui Power şi la ochii şi barba lui Martin Cunningham, care tremurau pline de gravitate. Un tip irascibil, deprins să-i meargă toate pe voie. Se umflă-n pene cu fiu-său. Are şi dreptate. Are cui să treacă schimbul. Dac-ar fi trăit micuţul Rudy. Să-1 fi văzut cum se face mare. Să-i aud glasul prin casă. La plimbare pe lângă Molly în costumaş Eton. Băiatul meu. Eu oglindiridu-mă în ochii lui. Ciudat simţământ ar mai fi fost. De la mine. O şansă măcar. Trebuie să fi fost în dimineaţa aceea la terasa Raymond când ea stătea la fereastră, şi se uita la ăia doi câini cum o făceau pe lângă zidul lui Lasă-te-de-rele. Şi poliţaiul care rânjea în sus spre noi. Era în capodul crem sfâşiat pe care nu 1-a mai cârpit. Hai şi noi, Poldy. Doamne, mor dacă nu fac şi eu aşa. Cum mai începe viaţa.

Atunci a rămas grea. A trebuit să refuze concertul la Greystones. Băiatul meu în pântecul ei. Aş fi putut să-1 ajut să intre în viaţă. Aş fi putut. Să-1 fac să meargă pe picioarele lui. Să-1 învăţ şi nemţeşte.

— Am întârziat? întrebă dl. Power.

— Zece minute, spuse Martin Cunningham, uitându-se la ceas.

Molly, Milly. Acelaşi lucru mai diluat. înjurăturile ei de motan în călduri. Ho, zei zemoşi!

Şi totuşi, e-o fetiţă delicioasă. Acuma ajunge şi ea o femeie. Mulligar. Dragă păpicule. Tinereţea studioasă. Da, da; dar şi o femeie pe cinste. Viaţa. Viaţa.

Trăsura se balansa înainte şi înapoi, şi ei patru îşi legănau trupurile după ea.

— Comy ar fi putut să ne dea şi nouă o căruţă mai comodă, spuse dl. Power.

— Ar fi putut, spuse dl. Dedalus, dacă nu s-ar uita aşa cruciş că nu mai ştie nici el ce face. Mă-nţelegeţi?

Îşi închise ochiul stâng. Martin Cunningham începu să măture cu palma nişte fărâmituri uscate de sub coapsele sale.

— Ce mai e şi asta, spuse, pentru numele lui Dumnezeu? Fărâmituri de pâine?

— S-ar zice c-au fost unii care-au făcut un picnic aici de curând, spuse dl. Power.

Cu toţii îşi ridicară coapsele, una după alta, privind cu dezaprobare pielea mucegăită fără bumbi a banchetei.

Dl. Dedalus, strâmbând din nas, privi încruntat sub el şi spuse:

— Sau mă-nşel eu foarte tare. Tu ce spui, Martin?

— Şi mie mi s-a părut, spuse Martin Cunningham. Dl. Bloom îşi lăsă coapsa la loc pe banchetă. îmi part bine c-am făcut baie. îmi simt picioarele curate ele tot. Dar doamna Fleming putea să-mi fi cârpit ciorapii ăştia mai ca lumea.

Dl. Dedalus oftă cu resemnare.

— În fond, spuse, e lucrul cel mai natural din lume.

— Tom Kernan a venit? întrebă Martin Cunningham, răsucindu-şi încetişor. vârful bărbii.

— Da, răspunse dl. Bloom. E ia urmă cu Ned Lambert şi Hynes.

— Şi e chiar şi Corny Kelleher? întrebă dl. Power,

— Vine la cimitir, spuse Martin Cunningham.

— L-am văzut pe M'Coy azi dimineaţă, spuse dl. Bloom. Zicea c-are să-ncerce să vină.

Trăsura se opri deodată.

— Ce s-a întâmplat?:- Ne-am oprit.

— Unde suntem?

Dl. Bloom îşi scoase capul pe fereastră.

— Canalul cel mare. spuse.

Uzina de gaz. Tuşea măgărească cic-ar vindeca-o. Tot e ceva că Milly n-a avut-o niciodată. Săracii copii! Se cocoşează de tot, negri şi vineţi la faţă, şi cu convulsii. De-a dreptul o ruşine. Dacă stai şi te gândeşti a scăpat uşor cu bolile. Numai pojar. Ceai din seminţe de in. Scai -latină, gripă epidemică. Liste de înscriere pentru moarte. Nu scăpaţi şansa asta. Un azil de câini pe-aici. Săracul Athos 7S. Poartă-te bine cu Athos, Leopold, asta-i dorinţa mea de pe urmă. Facă-se voia ta. Ii ascultăm până în mormânt. O zmângălitură pe patul de moarte. A pus-o la inimă, a tânjit aşa. Un animal liniştit de tot. Câinii bătrâni-lor aşa sunt de obicei.

O picătură de ploaie îl scuipă peste pălărie. Se trase îndărăt şi văzu picăturile ploii stropind instantaneu lespezile cenuşii. Fiecare separate. Curios. Ca printr-o sită.

Mă gândeam eu c-are să. îmi scârţâiau ghetele, acuma mi-aduc aminte.

— Se schimbă vremea, spuse încet.

— Păcat ca n-a rămas frumos, spuse Martin Cunningham.

— Era nevoie pentru pământ, spuse dl. Power. Dar uite că iese iar soarele.

Dl. Dedalus, încruntându-se prin ochelari către soarele voalat, zvârli un blestem mut către cer.

— Schimbător ca un dos de copil, spuse.

— Am pornit iar.

Trăsura îşi rotea iarăşi roţile înţepenite şi trupurile lor se legănau lin. Martin Cunningham îşi răsucea mai grăbit vârful bărbii.

— Tom Kernan a fost imens astă noapte, spuse. Şi Paddy Leonard care-1 lua în serios.

— O, ia imită-ni-1 puţin,- Martin, spuse dl. Power însufleţindu-se. Stai niţel să-1 auzi, Simon, despre Ben Dollard când cântă Băiatul tuns 79.

— Imens, spuse Martin Cunningham, deodată pompos. Felul cum cântă el balada asta simplă, Martin, e redarea cea mai incisivă pe care-am auzit-o, în toată experienţa mea de o viaţă.

— Incisivă, spuse dl. Power râzând. Se pierde tot când spune asta. Şi aranjamentele retrospective.

— Ai citit discursul lui Dan Dawson? întrebă Martin Cunningham.

— Chiar că nu l-am citit, spuse dl. Dedalus. Unde e?

— În ziarul de azi dimineaţă.

Dl. Bloom scoase ziarul din buzunarul de la piept. Trebuie să-i schimb şi ei cartea aceea.

— Nu, nu, spuse repede dl. Dedalus. Mai târziu, te rog. Privirea dlui Bloom aluneca în jos pe coloana dinspre margine a ziarului, cercetând anunţurile mortuare. Callan, Coleman, Dignam, Fawcett, Lowry, Naumann, Peake, cave Peake o fi ăsta? o fi tipul de la Crosby şi Alleyne? nu, Sex ton, Urbright. Litere de cerneală repede decolorându-se pe hârtia de ziar zdrenţuită, slâşială. Mulţumiri Micuţei Floricele. Ii simţim dureros lipsa. Spre inexprimabila durere a lui. în vârstă de 83 de ani după o lungă şi chinuir toare boală. Pomenirea de o lună. Quinlan. De al cărui suflet Blândul Isus să aibă milă.

A trecut o lună de când bunul Henry şi-a luat zborul înspre slăvi, către sălaşul său ceresc şi toţi cei scumpi lui îl plâng şi îl jelesc şi c-au să-l reîntâlnească acolo sus nădăjduiesc.

Am desfăcut eu plicul? Da. Şi unde am pus scrisoarea după ce-am citit-o în baie? îşi pipăi buzunarul de la vestă. E-aici, în regulă. Scumpul Henry şi-a luat zborul. Până nu-mi piere de tot răbdarea.

Şcoala publică. Şantierele Meade. Staţia de trăsuri. Numai două acuma. Bălăbănindu-se. Pline, n-ar mai fi. Mai mult os decât carne. Cealaltă tropăie şi ea pe-aici cu un client. Acum o oră treceam pe aici. Vizitiii îşi ridicară pălăriile.

Un om din cei tocmiţi să schimbe macazul îşi îndreaptă deodată spinarea lângă un stâlp de tramvai în faţa ferestrei dlui Bloom. N-ar putea să inventeze şi ei ceva automat, aşa ca roata, de la sine mai simplu? Da, dar atunci omul ăsta şi-ar pierde slujba. Da, dar şi atunci un alt om ar căpăta o slujbă născocind invenţia asta?

Sala de concerte Antient. Pe aici nu-i nici o mişcare. Un bărbat în costum bej cu o bandă de crep pe braţ. Asta nu-i o jale prea mare. Doliu pe sfert. Rude prin alianţă, poate.

Trecură de Saint-Mark – mohorâtă catedrală; apoi pe sub podul de cale ferată, prin faţa teatrului Reginei; în tăcere. Afişe, Eugene Stratton. D-na Bandman Palmer. M-aş putea duce diseară să văd Leah, eventual. Spun şi eu. Sau Lily of Killarney. Trupa de Operă a lui Elster Grimes. Mare schimbare mare. Afişe proaspete, ţipătoare, pentru săptămâna viitoare. Distracţie la Bristol. Martin Cunningham ar putea aranja un bilet la Gaiety. Trebuie să-i ofer un pahar două. Tante pe tante.

El vine după-masă. Cântecele ei.80

La Plasto. Bustul cu fântâna în memoria lui Sir Philip Crampton. Cine-a mai fost şi ăsta?

— Ce mai faci? spuse Martin Cunningham, ridicân-du-şi palma spre frunte ca salut.

— Nu ne vede, spuse dl. Power. Ba da, ne vede. Ce mai faci?

— Cine? întrebă dl. Dedalus.

— Marele Boylan, spuse dl. Power. îşi scoate cniionţii la aer.

Tocmai când mă gândeam.

Dl. Dedalus se aplecă peste banchetă să salute. Din uşa de la Malul Roşu, discul alb al unei pălării de paie fulgeră un răspuns; tăcură.

Dl. Bloom îşi inspecta unghiile de la mâna stingă, apoi pe cele de la mâna dreaptă. Unghiile, da. E ceva mai breaz la el decât ăştia pe care-i vede ea? Fascinaţie. Bărbatul cel mai rău din tot Dublinul. Asta-1 şi ţine în viaţă. Ele simt câteodată ce-i de capul câte unuia. Instinctul Dar un tip ca ăsta. Unghiile mele. Mă uit şi eu la ele: frumos tăiate. Şi după asta: doar să stai să te gândeşti. Trupul se cam înmoaie. Aşa ceva pot să observ pentru că-mi aduc aminte. Care o t'i cauza. Mi-nchipui că pielea nu se mai poate strânge deajuns de repede când s-a topit carnea. însă forma rămâne. Forma mai rămâne încă. Umerii. Şoldurile. Durdulie. în noaptea balului îmbră-cându-se. Mătasea prinsă între bucile din spate., îşi strânse mâinile între genunchi şi. mulţumit, îşi lăsă privirea absentă să treacă peste feţele lor. Dl. Power întrebă:

— Cum merge turneul de concerte, Bloom?

— O, foarte bine, spuse dl. Bloom. Aud numai despre perspective grozave. E o idee bună, ştii!

— Te duci şi dumneata?

— Eu nu, spuse dl. Bloom. Chestia e că eu trebuie să mă duc în comitatul Clare pentru nişte treburi personale. înţelegi, ideea lor e să facă un turneu prin oraşele mari. Ce pierzi într-unui poţi să scoţi la loc în altul.

— Tocmai, spuse Martin. Cunningham. Mary Ander-son face şi ea tot aşa acuma.

— Ai artişti buni?

— Louis Werner organizează turneul, spuse dl. Bloom. A, da, o să-i avem pe cei mai de soi. J. C. Doyle şi John MacCormack sper, şi alţii. Cei mai buni, de fapt.

— Şi Madame, spune dl. Power surâzând. La urmă dar nu cea din urmă.

Dl. Bloom îşi despărţi palmele într-un gest de politeţe molatecă şi apoi şi le încrucişa iarăşi. Statuia lui Smith O'Brien. Cineva a lăsat un bucheţel de flori aici. O femeie. Trebuie să fie ziua morţii lai. Pentru la mulţi ani. Trăsura rotindu-se pe lângă statuia lui Farrell le uni fără zgomot genunchii inerţi.

Ghee; un bătrân în vestminte decolorate la un co”i” stradă îşi întindea marfa, cu gura căscându-i-s. e: ghee.

— Patru şirete de ghete la penny.

Mă-ntreb de ce l-or fi radiat. Şi-avea biroul în strada Hume. Aceeaşi casă ca şi numele de fată al lui Moâly. Tweedy, procuror regal pentru Waterford. JoBenul ăia îl are de atunci. Relicve din străvechea bunăstare. Şi e şi în doliu. Teribilă degringoladă, săracul de el! Toată lumea dă cu piciorul în el. Q'Galiaghan redus la ultima expresie.

Şi Madame. Unsprezece şi douăzeci. S-a sculat. D-na Fleming vine azi să facă curat. îşi face părul, şi fredonează: voglio e non vorrei. Nu; vorrei e no. Şi se uită la vârful buclelor să vadă dacă se desfac. Mi trema un poco ii. Ce frumos îi sună vocea pe tre; plângăreaţă. O-mpunsă-tură. O păsărică. E-un cuvânt ca păsărică tocmai potrivit pentru asta.

Ochii îi alunecară uşor peste faţa simpatică a dlui Power. începe să-ncărunţească la urechi. Madame: şi surâdea. I-am zâmbit şi eu. Cu zâmbetu-ajungi departe. Poate e numai politeţea. Drăguţ. Cine ştie dac-o fi adevărat cu femeia aia pe care-o întreţine? Nu-i deloc plăcut pentru nevastă. Dar cică, cine-mi spunea, nu e nimica între ei. Poţi să-ţi închipui că aşa ceva s-ar termina repede. Da, Crofton era cel care 1-a întâlnit într-o seară când se ducea să-i ducă o friptură în pachet. Asta era? La bar la Jury. Sau parcă la Moira?

Trecură pe lângă silueta înfăşurată în mantie uriaşă a ^liberatorului.

Martin Cunninghain îl înghionti pe dl. Power. '^- Din tribul lui Reuben, îi spuse.

Un bărbat înalt, cu barbă neagră, încovoiat asupra unui baston, şchiopătând pe după colţ la Elefantul, lui Elvery, le arătă o mână curbată, cu palma deschisă sprijinită de şira spinării.

— În toată frumuseţea-i feciorelnică, spuse dl. Power. Dl. Dedalus privi după siluetă care se depărta şontâcăind şi spuse cu blândeţe:

— Frânge-ţi-ar dracu' belciugu' din spinare!

Dl. Power cocoşându-se tot de râs, îşi a-dumbri faţa în dreptul ferestrei când trăsura trecu pe lângă statuia lui Gray.

— Toţi am trecut prin asta, spuse îngăduitor Martin Cunningham.81

Ochii lui întâlniră ochii dlui Bloom, îşi mângâie barba,” adăugind:

— De, aproape toţi.

Dl. Bloom începu să vorbească întoreându-se cu o însufleţire bruscă spre chipurile celorlalţi.

— E una bună de tot care circulă acuma despre Reuben şi fiul.

— Aia cu barcagiul? întrebă dl. Power.

— Da. Nu-i grozav de bună?

— Care-i asta? întrebă dl. Dedalus. Eu n-am auzit-o:

— Era o chestie cu o fată, începu dl. Bloom, şi el s-a decis să-1 trimită pe insula Man să-1 pună la adăpost dar când erau amândoi…

— Ce, ce? întrebă dl. Dedalus. Prăpăditul ăla de tinerel care nu-i bun de nimica?

— Da, spuse dl. Bloom. Erau amândoi în drum spre vapor şi numai ce-1 vezi că gata-gata să se înece…

— Să-1 înece pe Barabas! strigă dl. Dedalus. Dar-ar Durrfnezeu s-o fi făcut!

Dl. Power scoase un râs prelung prin nările-i umbrite.

— Nu, spuse dl. Bloom, fiu-su chiar el… Martin Cunningham îi tăie vorba cu bruscheţă.

— Reuben J. şi cu fiu-su o luaseră pe jos pe chei să se îmbarce pe vaporul de insula Man şi netrebnicul ăla, tânărul, a ţâşnit dintr-o dată de lingi el şi hopa peste zid drept în Liffey.

r

— Ce Dumnezeu! exclamă dl. Dedalus speriat. Doar* n-a murit?

— Ce murit! strigă Martin Cunningham. Ăsta nu moare aşa! Era un barcagiu pe-acolo care a pus mina pe o prăjină şi 1-a pescuit de fundul nădragilor şi i 1-a dat plocon lui taică-su pe chei. Mai mult mort de-eât viu. Se strânsese jumătate de oraş.

— Da, spuse dl. Bloom. Da' partea mai nostimă e că.:

— Şi Rueben J., spuse Martin Cunningham, i-a dat barcagiului un florin că i-a salvat viaţa lui fiu-su.

Un suspin înăbuşit porni de sub mâna dlui Power.

— I-a dat, i-a dat, afirmă Martin Cunningham. Ca un erou. Un florin de argint.

— Nu-i grozavă? spuse dl. Bloom animat.

— Un şiling şi opt pence prea mult, spuse dl. Dedalus uscat.

Râsul stăpânit al d-lui Power răbufni înăbuşit în trăsură.

Coloana lui Nelson^

— Opt prune la un penny! Opt la un penny!

— Ar trebui să părem mai gravi ceva, spuse Martin Cunningham.

Dl. Dedalus oftă.

— Şi uite, chiar, spuse, Paddy săracul de el nu ne-ar lua în nume de rău că mai râdem şi noi. Şi lui îi plăcea să spună câte una bună.

— Să mă ierte Dumnezeu! spuse dl. Power, ştergân-du-şi ochii umezi cu degetele. Săracu' Paddy! Nu mi-aş fi închipuit acum o săptămână când l-am văzut ultima oară şi era bine sănătos ca de obicei c-am să merg acuma cu trăsura după fel aşa. S-a dus de la noi.

— Omuleţul cel mai cumsecade pe care puteai să-1 găseşti, spuse dl. Dedalus. S-a dus chiar pe neaşteptate.

— Un atac, spuse Martin Cunningham. Inima. Se lovi trist cu degetele peste piept.

Faţa congestionată: roşie ca focul. Prea mult trăgsa la măsea. Leac pentru nasul roşu. Bea ca nebunul până nu mai ştia ce-i cu el. O grămadă de bani a aruncat să şi-1 roşească aşa.'

Dl. Power privea cu o îngrijorare plină de tristeţe casele care alunecau pe lingă ei.

— A murit subit, săracul de el, spuse.

— Cea mai frumoasă moarte, spuse dl. Bloom. Ochii lor mari deschişi îl priviră.

— Fără suferinţe, spuse. O clipă doar şi gata. Ca şi cum ai muri în somn.

Nimeni nu spuse nimic.

Partea moartă a străzii asta. Afaceri stătute ziua, agenţi imobiliari, un hotel cu regim de temperanţă, mersul trenurilor, o şcoală profesională, Gill, clubul catolicilor, asociaţia pentru recalificarea orbilor. De ce? Un motiv tot este. Soare sau vânt. Şi încă şi noaptea. Băieţi de prăvălie, slugoi. Sub patronajul răposatului părinte Matthew. Piatra de temelie pentru Parnell. Atac. Inima…

Cai albi cu penaj alb coborât peste frunte se iviră pe cupă colţul Rotondei, în galop. Un cosciug mititel le lunecă, iute ca fulgerul, prin faţă. Grabă mare la înmor-mântare. O trăsură în doliu. Necăsătorit. Negru pentru însuraţi. Pepit pentru necăsătorit. Lugubru pentru călugru.

— Trist, spuse Martin Cunningham. Un copil.

O faţă de pitic, liliachie şi ridată cum era faţa micuţului Ruby. Trup de pitic, moale ca chitul. într-o ladă de brad înălbită. înmormântarea o plăteşte societatea de ajutorare. Un penny pe săptămână pentru un cot de iarbă verde. Al nostru. Mic. Nenorocitul. Pruncul. Nemaiînsemnând nimica. Greşeală a naturii. T)acă-i sănătos îi vine de la maică-sa. Dacă nu, bărbatul. Mai mult noroc data viitoare.

— Sărăcuţul de el, spuse dl. Dedalus. A scăpat ieftin. Trăsura urca mai încet panta spre piaţa Rutland.

Îi clănţăne-n oase. Peste pavaje.82 Un sărăntoc, doar atâta-i. Al nimănui.

— În miezul vieţii, spuse Martin Cunningham.

— Însă cel mai rău şi mai rău, spuse dl. Power, este ăla care-şi ia singur viaţa.

Martin Cunningham îşi scoase cu gest brusc ceasul, tuşi şi îl puse la loc.83

— Cea mai mare ruşine pe care o poţi avea în familie, adăugă dl. Power.

— O clipă de nebunie, sigur că da, spuse hotărât Martin Cunningham. Trebuie să vedem lucrurile cu îngăduinţă.

— Se zice că cine face asta e un laş, spuse di. Dedalus.

— Nu nouă ne e dat să judecăm, spuse Martin Cunningham.

Dl. Bloom, gata să spună ceva, îşi închise buzele la loc. Ochii mari ai lui Martin Cunningham. Privind acuma într-o parte. E un om simpatic, el. Inteligent. Seamănă cu faţa lui Shakespeare. întotdeauna are un cuvânt bun de spus. Lumea n-are milă de unul ca ăsta sau de-unul care omoară copiii. Le refuză îngropăciunea creştinească. Pe vremuri le înfigeau o prăjină de lemn prin inimă, aşa în groapă. Ca şi cum nu le-ar fi fost frântă oricum. Şi totuşi uneori se căiesc, prea târziu. Găsit în fundul gârlei agăţat de ierburi. Şi se uita la mine. Şi beţiva aia îngrozitoare de nevastă-sa. I-a aranjat casa, odată şi încă odată şi pe urmă ea era cea care-i amaneta mobilele aproape în fiecare sâmbătă. L-a făcut să ducă o viaţă de câine. Ar fi înmuiat şi o piatră aşa ceva. Şi luni dimineaţa o lua de la capăt. Cu umărul în roată, ca Sisif. Doamne, ce cap trebuie să fi făcut ea în noaptea aia. Dedalus mi-a spus că el era acolo. Beat cui şi se învârtea pe-acolo peste tot împungând cu umbrela lui Martin.

Şi zic c-aş fi giuvaerul din Asia, Din Asia, Ca o gheişă.

Nu mi se uită în ochi. El ştie. li clănţăne oasele.

După-amiaza aceea la anchetă. Sticluţa cu etichetă roşie pe masă. Camera de hotel cu gravurile de vânătoare. înghesuită, lumina soarelui prin crăpăturile obloanelor. Urechile coronerului, mari şi păroase. Ghetele care au stat mărturie. La început a crezut c-ar fi fost adormit. Pe urmă s-au văzut ca nişte dungi galbene pe toată faţa lui. Alunecase jos din pat, la picioare. Verdictul: o doză prea mare. Moarte accidentală. Scrisoarea. Pentru fiul meu Leopold.

Nu mai simţi nici o suferinţă. Nu te mai trezeşti. Al nimănui de-acuma.

Trăsura zdrăngănea grăbită pe strada Blessington. Peste pietrele caldarâmului.

— I-am dat drurr. ul bine, acuma, aşa zic şi eu, spuse Martin Cunningham.

— Să dea Dumnezeu să nu ne răstoarne pe drum, spuse dl. Power.

— Sper că nu, spuse Martin Cunningham. E o alergare foarte importantă mâine în Germania. Premiul Gordon Benett.

— Că bine zici, spuse. dl. Dedalus. Are să merite să vedem, chiar.

Când intrară în strada Berkeley, o caterincă aproape de havuz înălţă asupră-le şi după ei un cântec huruitor fi legănat, de cârciuma. L-a văzut cineva pe aici pe Kelly? Kapa, e doi de 1, i grec. Marşul funebru din Saul. E la fel de rău şi el ca bătrânul Antonio. M-a lăsat de capul miau, oh. Pirouette! Şi Mater Misericodiae. Strada Eccles. Casa mea acolo, mai jos. Mare casă. Ospiciul pentru incurabili mai încolo. Foarte încurajator. Sanatoriul Maica Domnului pentru muribunzi. Şi morga la-ndemână, dedesubt. Unde a murit bătrâna doamnă O'Riordan. Groaznic arată femeile. Ceaşca din care mânca şi cum se freca la gură cu lingura. Pe urmă paravanul în jurul patultii ca să moară. Drăguţ studentul de atunci care mi-a pansat muşcătura de albină. S-a mutat dincolo la maternitate, cică. De la o extremă la cealaltă.

Trăsura galopa pe după un colţ; se opri.

— Acuma ce s-a mai întâmplat iar?

Un şirag împărţit în două, de vite însemnate cu fierul roşu, trecu pe sub ferestrele lor, mugind, târşâindu-şi copitele, încolăcmdu-şi încet cozile pe după crupele osoase şi noroioase. Dincolo şi printre ele se-nvălmăşeau nişte, oi, behăind de spaimă.

— Emigranţi, spuse dl. Power.

— Huuuh, striga glasul celui care le mâna, cu biciul plescăindu-le pe crupe. Huuh! Ieşiţi de-acolo!

Joi, sigur. Mâine e zi de tăiere. Vite tinere. Cuffe le vindea cam cu 27 de lire bucata. Pentru Liverpool probabil. Roastbeef pentru bătrâna Anglie. Le cumpără pe cele mai de soi. Şi pe urmă al cincilea sfert se pierde: toată partea brută, pielea, părul, coarnele. într-un an se face ceva. Comerţ cu carne moartă. Subproduse de abator pentru tăbăcării, săpun, margarina. Mai întreb dacă mai merge chestia să-ţi procuri direct carnea de la tren, la Clonsilla.