James Joyce ulise

Galerele Lochlannilor 43 trăgeau aici la ţărm, în căutare de pradă, cu provele cu ciocuri însângerate adâncindu-se în refluxul de tinichea topită. Vikingi danezi, cu colanele de securi de război lucindu-le peste piepturi când Malachi purta guler înalt de aur. Un banc de balene turlehyde numite aruncate pe ţărm în zăpuşeala amiezii, pufnind apa, zvârcolindu-se unde-i apa mai puţin adâncă. Şi apoi dinspre oraşul îndrăgit, înfometat, o hoardă de pitici în haine de piele, poporul meu, cu cuţite de măcelari, aler-gând, jupuind, hăcuind în carnea de balenă verde, întunecată. Foamete, molimă şi masacre. Sângele lor e şi în mine, poftele lor valurile mele. Umblam printre ei pe Liffey îngheţată, acel eu al meu, copil furat, preschimbat de iele, prin vâlvătăile răşinelor trosnitoare. Nu i-am vorbit nimănui; nimeni nu mi-a vorbit. '

Lătratul câinelui alerga înspre el, se oprea, fugea înapoi. Clinele duşmanului meu. Am stat doar, palid, tăcut, şi îmi lătra împrejur. Tembilia meditans. Haină scurtă trandafirie, jucăria norocului, surâzând de spaima mea. După asta tânjeşti tu, după lătrăturile aplauzelor lor? Pretendenţi, îşi trăiesc şi ei vieţile. Fratele lui Bruce, Thomas Fitzgerald, cavaler mătăsos, Perkin Warbeck, bastardul de York, în pantalonaşi de mătase alb-trandafiriu ivorie, minunea zilelor de atunci, şi Lambert Simnel ' ', cu suita lui de lepădături şi otrepe, spălător de vase încoronat. Toţi fii de regi. Paradisul pretendenţilor, atunci şi acum. El a salvat oameni de la înec şi tu tremuri la schelălăi-turile unui căţelandru. însă curtenii care şi-au râs de Guido în Or San Michele erau la ei acasă. Casa lui… N-avem nevoie de abstruzitâţile tale medievale. Tu ai face ce a făcut el? Trebuie să fie o barcă pe-aproape, o barcă de salvare. Naturlich, scoasă aici pentru tine. Eşti gata sau nu? Omul care s-a înecat acum nouă zile în largul stâncii Fecioarei. îl aşteaptă acum. Adevărul, haide, scuipă-l. Aş vrea. Aş încerca. Nu sunt înotător bun. Apa rece moale. Când intru cu faţa în ea în lighean la Clongo-wes. Nu mai văd! Cine-i în spatele meu? Afară repede, repede! Vezi fluxul revărsându-se grăbit din toate părţile, impregnând repede pânzele de nisip, scoici de culoarea asta, cacao? bacă aş avea pământul sub picioare. Aş vrea ca viaţa lui să fie mai departe a lui, şi a mea a mea. Un om care se îneacă. Ochii lui de om mă privesc din Spaima morţii. Eu… Cu el împreună în adâncuri… N-aş putea-o salva. Ape: moarte amară; pierdută.

O femeie şi un bărbat. îi văd fustele. Prinse cu ace, pariez.

Câinele lor tropăia în voie pe lingă un banc de nisip care se topea văzând cu ochii, alergând, mirosind într-o parte şi într-alta. Căuta ceva, pierdut într-o viaţă trecută. Dintr-o dată o luă din loc ca un iepure speriat, cu urechile date pe spate, urmărind umbra unui pescăruş în zbor jos. Fluieratul ascuţit al bărbatului îi lovi urechile

5G moi. Se întoarse, sări îndărăt, se apropie, tropăind cu labe tremurătoare. Pe un câmp oranj uri cerb cabrat, în culorile fireşti, neîmpodobit cu coarne. La marginea zdrenţuită a fluxului se opri cu labele ţepene, cu urechile ciulite spre mare. Cu botul ridicat latră spre zgomotul valurilor, spre grupurile ierburilor de mare. Şerpuiau spre picioarele lui, încreţindu-se, desfoindu-şi multe creste, fiecare al nouălea, spărgându-se, plescăind, de departe venind, de şi mai departe, valuri după valuri.

Culegătorii de scoici. Se bălăceau mai înainte în apă şi apleeându-se, îşi cufundau săculeţele, şi ridieându-se iarăşi, plescăiau mai departe. Câinele schelălăia alergând spre ei, se trăgea îndărăt, urca cu labele pe ei, lăsându-se apoi în patru labe, ridieându-se iarăşi spre ei cu adulaţie mută, stângace. Neluat în seamă se ţinea pe lingă ei în vreme ce se apropiau acum de nisipul uscat, cu o zdreanţă de limbă ca de lup gâfâindu-i roşcată dintre Mici. Trupul bălţat le sărea înainte şi apoi se trăgea în lături în galop, ca un viţel. Leşul îi sta în cale. Se opri, amuşina, îl ocoli, un frate, cu nasul mai aproape merse în jurul lui, mirosind grăbit ca un câine peste tot blana mototolită a cânelui mort. Tidvă de câine, amuşinat de câine, ochii în pământ, mişeându-se spre o singură mare ţintă. O, săr-manule trup de câine. Aici zace un sărman trup de câine.

— Zdreanţă! Lasă-l încolo, potaie.

Strigătul îl readuse gudurându-se înapoi la stăpânul său şi o lovitură greoaie cu piciorul gol îl împinse, dar teafăr, peste o limbă de nisip, chircindu-se acolo gata de fugă. Se trase îndărăt, într-o parte. Nu mă vede. Mai încolo, la marginea movilitei se lăsă în jos, scormoni cu labele, mirosi o stâncă şi de sub laba din spate ridicată urină peste' ea. Tropăi mai departe şi ridieându-şi laba din spate, urină repede, scurt, pe o stâncă nemirosită. Plăcerile simple ale celor sărmani. Labele din spate îi spulberară apoi nisipul; labele din faţă scormoneau, săpau. A îngropat ceva acolo, pe bunică-sa. Scormoni în nisip, căutând, săpând şi se opri să asculte văzduhul, spulberă apoi iarăşi nisipul cu furia ghearelor, oprindu-se curând, un pardos, o panteră conceput în adulteriu, vultu-rând morţii. 45

După ce m-a trezit ăla azi-noapte, acelaşi vis era sau nu? Stai niţel. Holul deschis. Strada târfelor. Ţine minte. Ilarun al Raşid. Sunt pe aproape. Omul acela mă conducea, îmi vorbea. Nu mi-a fost frică. Pălăria lui tare mi-o ţinea mie peste faţă. Surâdea; miros de fructe şi cremă. Asta era regula, zicea. Intră. Vino. Au întins covorul roşu, de gală. Ai să vezi cine.

Aruncându-şi săculeţele peste umăr, plescăiau prin apă, egipţieni roşcaţi. Picioarele lui albăstrii de sub pantalonii suflecaţi izbeau nisipul cleios, un fular cărămiziu strângându-i gâtul neras. Cu paşi femeieşti ea îl urma; tâlharul şi muierea-i, lor a tuturora. Prada îi atârna pe spinare. Nisip resfirat şi fărâme de scoici i se încrustaseră pe picioarele goale. în jurul feţei bătute de vânturi îi atârna părul. în urma stăpânului ei, ea tovarăşa şi ajută-toarea, bate drumurile spre oraşul cel mare. Când noap-tea-i ascunde prihanele trupului chemând de sub şalul ei cafeniu din vreun gang unde au udat câinii. Peştele ei le face cinste la doi soldaţi din carabinierii regali la cârciuma lui O'Loughlin pe Blackpitts. Strânge-o în braţe, fă dragoste cu ea după chipul şi vorba celor de jos, căci, O, iubăreaţă eşti şi bună. Albeaţă de demon femeiesc sub zdrenţele-i râncede. Pe maidanul Fumbally în noaptea asta: mirosul tăbăcăriilor.

Albe cazmalele, roşu ţi-e botul ş'i trupul tău iubăreţ mi-e.

Întinde-te-aici cu mine cu totul hi strânsoarea şi pupatu' de întunecime.

Delectaţie posomorită, aşa-i spune d'Aquino pântecosul, frate porcospino. Adam dinainte de cădere călărea dar nu era cuprins de rut. Lasă-l să cheme: trupul tău iubăreţ mi-e 46. Limbaj nici cât negru sub unghie mai rău decât acesta. Cuvinte de călugăr, boabe de rozarii sporovăind pe şirag: vorbe de borfaşi, grăunţe tari ciocnindu-li-se în buzunare.

Trec acum.

Cu ochii piezişi la pălăria mea de Hamlet. Dacă aş fi deodată gol aici, cum stau aşa? Nu sunt. Peste nisipurile lumii întregi, pe urmă-mi sabia de flăcări a soarelui, către soare apune, mergând spre ţinuturile înserării. Păşeşte, se împinge, se ţâraie. se înverşunează, îşi trage după sine povara. Fluxul amurgind, atras de lună, în urma ei. Fluxuri, nemăsuratinsulate, în ea, sânge nu al meu, oinopa ponton, o mare întunecată ca vinul. Iat-o pe slujitoarea lunii. In somn semnul cel umed îi rosteşte ceasul, o îndeamnă să se ridice. Pat de mireasă, pat de născătoare, pat de moarte, cu luminare fantomatică. Omnis caro ad te veniet. El vine, palid vampir, prin furtuna din ochii lui, liliacul său pluteşte însângerând marea, gura pe sărutul gurii ei.

Iată. Prinde asta cu acul, vrei? Tablele mele i7. Gura pe sărutul ei. Nu. Trebuie să fie două fiinţe. Să se lipească bine laolaltă. Gura pe sărutul gurii ei.

Buzele lui se mişcau cuprinzând buze netrupeşti de aer: gura pe pântecul ei. Pântec. mormânt atoatecuprin-zând ca un pântec. Gura lui plămădea răsuflarea ieşind, nerostită: uiihah: mugetul planetelor cataractante, globulare, în flăcări, mugind departedepartedeparte. Hârtii. Bancnote, să le ia dracul. Scrisoarea bătrânului Deasy. Uite. Mulţumindu-vă pentru ospitalitate să rupem capătul de jos. întorcându-se cu spatele la soare se aplecă mult peste o masă de stâncă şi mâzgăli vorbe. Asta-i a doua oară când am uitat să iau hârtie de pe pupitrul bibliotecii. Umbra i se aşternea peste stânci aşa cum se aplecase, terminând. De ce nu fără sfârşit până la steaua cea mai depărtată? întunecoase sunt acolo, dincolo de lumina aceasta, întunericul strălucind în lumina cea vie, delta Casiopeei, lumi. Eu mă aşez acolo cu toiagul de frasin al augurului, în sandalele împrumutate, la lumina zilei lângă o mare lividă, neluat în seamă, în noaptea liliachie mergând sub stăpânirea stelelor nefireşti. Arunc umbra aceasta sfârşită de la mine, forma neomenească ineluctabilă, o chem îndărăt. Fără sfârşit, dacă ar fi a mea, formă a formei mele? Cine mă pândeşte pe mine aici? Cine vreodată oriunde va citi cuvintele acestea scrise? Semne pe un câmp alb. Undeva pentru cineva cu vocea ta cea mai încântătoare. Bunul eDiscop de Cloyne a scos vălul temlat, da, aşai bine. Văd ţa, aproape, departe, plată o văd, spre răs, A, uite acum. Se aşază deodată la locul ei, îngheţată în stereoscop. Clic, şi se-aşază. Găseşti că vorbele mele sunt întunecoase. întunericul este în sufletele noastre, nu crezi? Mai cantabil. Sufletele noastre, rănite cu ruşine de păcatele noastre, se agaţă şi mai mult de noi, o femeie de iubitul ei încleştându-se, mai mult, tot mai mult.

Ea se încrede în mine, mina ei uşoară, ochii cu genele lungi. Acum, unde dracu o aduc în spatele vălului? întru ineluctabila modalitate a ineluctabilei vizualităţi. Ea, ea, ea. Care ea? Fecioara din vitrina lui Hodges Figgis luni privind înăuntru după una din cărţile acelea cu titlu de alfabet pe care-ai să le scrii tu odată. Pătrunzătoare privire i-ai aruncat. Cu încheietura trecută prin minerul de mărgele al umbrelei de soare. Locuieşte în parcul Lesson, numai cu dragoste şi cu suspine, femeie de litere. Să i-o spui asta altuia, St'evie; una care te-agaţă. Dar poartă jartiere din astea bătute de Dumnezeu şi ciorapi galbeni, cârpiţi cu lână groasă. Să vorbim mai bine despre plăcinta cu mere, piuttosto. Unde ţi-e gândul?

Mângâie-mă. Ochii dulci. Mâna moale moale moale. Singur mai sunt aici. O, mângâie-mă curând, acuma. Care-i cuvântul acela cunoscut bărbaţilor tuturora? Sunt liniştit aici. singur. Şi trist. Mângâie-mă, mângâie-mă.

Se întinse cât era de lung pe stâncile aspre, îndesind hârtia pe care-o scrisese şi creionul într-un buzunar, cu pălăria trasă în jos pe ochi. M-am întins cum face Kevin Egan când moţăie şi aşteaptă siesta, somnul de sabat. Et vidit Dcus. Et erant valde bone l Alo! Bonjour, binevenit ca şi în florile de mai. Sub frunza lui privea printre genele tremurătoare ca nişte păuni soarele lunecând spre sud. Sunt prins în scena aceasta de foc. Ceasul lui Pan, amiaza faunescă. Printre plante şerpuitoare, greoaie, elastice, şi roade de unde picură lapte, acolo pe unde pe apele cafenii plutesc frunzele uriaşe. Departe e durerea.

Şi nu te mai trage deoparte să chibzuieşti mohorlt.

Privirea-i adăsta mohorâtă pe ghetele cu bot lat, lepădate de ţap, nebeneinanăer. Număra încreţiturile pielii tăbăcite acolo unde piciorul altuia se ghemuise la căldură. Piciorul care a izbit pământul în tripudium, picior pe care eu nu-l iubesc. Dar ai fost încântat când pantoful lui Esther Osvalt sta întins peste tine: fată pe care-am cunoscut-o la Paris. Tiens, qiiel petit pied! Prieten de nădejde, un suflet de frate: iubirea lui Wilde care nu îndrăzneşte să-i spună pe nume. Acum are să mă părăsească. Şi vina? Aşa cum sunt şi eu. Aşa cum sunt şi eu. Totul sau nimic.

În lassouri lungi apa se revărsa bogată dinspre lacul Cock, acoperind lagune verzui-aurii de nisip, crescând, curgând mai departe. Are să-mi ia cu ea toiagul. Să mai aştept. Nu, au să treacă mai departe, au să treacă izbind stâncile mai scunde, în vârtej, tot mai încolo. Mai bine să termin cât mai repede cu treaba asta. Ascultă: vorbe de valuri de patru litere: sisu, hrss, rsis, uuus. Suflare puternică a apelor printre şerpii de mare, printre caii cambraţi, stângaci. Cade în cupă de stâncă, flop, slop, slap; cuprinsă în butoaie. Şi, istovită, vorbirea-i se curmă. Alunecă înspumată, dezlănţuită în larguri, cu baltă de spumă plutind, florile largi desfoliind.

Sub marea crescând tot mai sus vedea ierburile încolăcite ridicându-şi braţe leneşe neputincios trăgându-se iarăşi înapoi, sumeţindu-şi fustele, cu ape de şoapte şovăind şi înălţându-şi şuviţe viclene de argint. Zi după zi; noapte de noapte: ridicându-se, revărsându-se, năruindu-se iarăşi. Doamne, istovite mai sunt; şi ascultând şoaptele cum mai oftează. Sfântul Ambrosius l-a auzit, suspinul de frunze şi valuri, în aşteptare stând, aşteptând împlinirea vremurilor. Diebus ac noctibus iniurias patiens ingemiscit. Fără de ţel strânse laolaltă; în van apoi lăsate în voie, să lunece leneşe, să şerpuie în lături, pânză de lună. Şi istovite în privirile iubiţilor, bărbaţi lascivi, o femeie despuiată licărind în splendoarea-i, ţesând plasă lucrătură a apelor.

La cinci coţi încolo în larg. La cinci coţi în adâncuri e-acum tatăl tău alungit. Uite unu', zice. 'Găsit înecat. Apele cresc pe bancurile din apele Dublinului. împingând cu sine-nainte rămăşiţe desprinse din ape, peşti împletiţi laolaltă, scoici prosteşti. Stârv răsărind albdesare din apele dinlăuntru, zvâcnind pe valuri spre ţărm, pas cu pas cătinel. Uite-l. Prinde-l degrabă-n cârlig. Chiar de-a lunecat în adânc sub podeaua de ape. L-am agăţat. Uşor acum.

Pungă de gaze de stârv muiate în spuma amară stătută. Cum tremurau peştişorii, bureţi înmuiaţi în grăsime, săge-tând prin crăpăturile prohabului lui încheiat. Dumnezeu se face om se face peşte se face gâscă cu pene se face munte de perne cu puf. Suflări moarte suflu eu viul păşesc peste ţărâna moartă. înghit rămăşiţele de urină ale tuturor morţilor. Tras acuma degrabă peste marginea bărcii suflă spre cer duhoarea verdelui său mormânt, nara-i bolnavă de lepră sforăie către soare.

Metamorfoză a mării acesteia, ochii căprui albaştri de sare. Moarte pe mare, cea mai blinda din morţile ştiute de oameni. Bătrânul Tată Ocean. Prix de Paris; feriţi-vă de imitaţii. Faceţi şi dumneavoastră o încercare. Ce minunat ne-am distrat.

Haide. Mi-e sete. Se înnourează. Nu se văd nori negri nicăieri, nu-i aşa? Furtună. Atoatestrălucitor se prăbuşeşte, fulgerul mândru al intelectului. Lucifer, dico, qui neşcât oceasum. Pălăria mea cu scoică şi toiagul şi ale lui încălţările mele legate. Unde? Către pământurile înserării. Inserarea se regăseşte singură.

Apucă de cureaua toiagului de frasin, legănându-se încet, încă întârziind. Da, înserarea se va regăsi singură în mine, fără de mine. Zilele toate-şi împlinesc sfârşitul. Dar fiindcă veni vorba data viitoare când e? Marţi are să fie cea mai lungă zi. Dintre toate cele vesele ale noului an, mamă, ram tam tam ce mai am. Tennysonul de câmp, poet şi gentleman. Giă. Pentru vrăjitoarea bătrână cu dinţii îngălbeniţi. Şi Monsieur Drumont, ziarist şi gentleman. Giâ. Şi eu am dinţi foarte proşti. De ce, mă-ntrebi? Şi-asta are să-mi cadă. Scoici. Ar trebui să mă duc la dentist, mă-ntreb, cu banii ăştia? Asta de aici. Kinch fără dinţi, supraomul. Ce-o mai fi şi asta, stau şi mă întreb, sau poate c-o fi însemnând ceva?

Batista mea. El a aruncat-o atunci. Ţin minte. N-am ridicat-o?

Mâna îi pipăia în zadar prin buzunare. Nu, n-am mai luat-o. Mai bine să-mi cumpăr alta.

Puse mucul uscat pe care şi-1 scosese din nară pe o margine de stâncă, cu grijă. în fond n-are decât să se uite cine-o vrea.

În spate. Poate e cineva.

Îşi întoarse faţa peste umăr, îndărăt privind. înain-tând prin văzduh vârfurile înalte ale unui vas cu trei catarge, cu pânzele umflate pe vergele, revenind spre casă, în susul curentului, alunecând tăcut, corabie tăcută.

ai cu plăcere domnul Leopold Bloom mânca organele şi măruntaiele de vite şi păsări./>s îi plăceau ciorba groasă de potroace, pipota pietroasă, inima friptă umplută, felii de ficat prăjit cu crutoane, icre de morun aurii. Mai mult decât orice îi plăceau rinichii de berbec la grătar care-i lăsau pe cerul gurii un gust agreabil de urină uşor mirositoare.

Rinichii îi erau acum în gând pe când trebăluia încet prin bucătărie, aranjându-i ei micul dejun pe tava frumos lucrată. Lumină şi aer friguros în bucătărie însă afară, pretutindeni, o dimineaţă blinda de vară. îl făcea să se simtă niţel pofticios.

Cărbunii începeau să se înroşească.

Încă o felie de pâine cu unt: trei. patru: aşa. Ei nu-i place farfuria prea plină. Aşa. Lăsă tava deoparte, ridică ceainicul de pe consola căminului şi-l puse pe foc, cam într-o parte. Ceainicul şedea acolo, posomorit şi masiv, cu ciocul ieşindu-i în afară. Acuma curând o ceaşcă de ceai. Bună. Mi s-a uscat gura. Pisica se frecă ţeapănă pe după piciorul mesei, cu coada în sus.

— Mkniao!

— A, uită-te şi pe tine, spuse domnul Bloom, întor-cându-se de la foc.

Pisica mieună iarăşi drept răspuns şi se petrecu încă o dată ţeapănă, pe după piciorul mesei, miorlăind. Tot aşa, cum mi se fâţâie pe masa de scris. Prr. Scarpină-mă-n cap. Prr.

Domnul Bloom privea curios, cu blândeţe, silueta lucioasă neagră. îţi dă impresia de curat: cum îi luceşte spinarea moale, năsturaşul alb de la rădăcina cozii, ochii verzi, fulguranţi. Se aplecă spre ca. cu mâinile pe genunchi.

— Lapte pentru pisieuţă, spuse.

— Mrkniao! ţipă pisica.

Cică ar fi proaste. înţeleg ce spunem noi mai bine decât le înţelegem noi pe ele. înţelege ce vrea ea. Şi e şi răzbunătoare. Mă întreb cum mă vede ca pe mine. înalt ca un turn? Nu, poate să-mi sară în spinare dacă vrea.

— I-e frică de puişorii de găină, uită-te la ea, spuse ironic. I-e frică de-un puipui. N-am mai văzut pisicuţă aşa de proastă ca pisicuţă.

Crudă. E-n firea ei. Curios că şoarecii nu ţipă niciodată. S-ar zice că le place.

— Mrkrniao! spuse tare pisica.

Clipea în sus cu ochii ei verzi ascunzându-şi ruşinea, mieunând pl'mgăreţ şi prelung, arătându-i dinţişorii albi ca laptele. Ii urmărea pupilele negre îngustându-i-se de poftă până când ochii îi rămaseră pietre verzi. Atunci se îndreptă spre bufet, luă urciorul pe care tocmai îl umpluse lăptarul de la Hanâon, turnă laptele călduţ înspumat pe o farfurioară şi o aşeză încetişor pe duşumea,

— Grrhr! ţipă ea, dând fuga să îinchească.

Îi vedea mustăţile licărind sârmoase în lumina palidă când ea lipăi de trei ori şi se linse apoi pe bot delicată. O fi adevărat că dacă i le tai nu mai prinde şoareci? De ce? Lucesc pe întuneric, poate, la vârfuri. Sau un fel de antene pe întuneric, poate.

O ascultă cum lincheşte. Ouă cu şuncă, nu. Nu-s bune ouăle pe seceta asta. Le trebuie apă curată, proaspătă. Joi: nu-i o zi bună nici pentru rinichii de berbec de la Buckley. Prăjiţi în unt, cu piper deasupra. Mai bine rinichi de porc de la Dlugacz. Până fiei^be ceainicul. Lipăia acum mai încet, pe urmă curăţă ele tot farfurioara. De ce le-or fi limbile aşa de aspre? Să Îinchească mai bine, cu pori mulţi. Nu-i nimic de mâneare pentru ea? Privi în jur. Nu.

Cu ghetele scârţâindu-i potolit urcă scara spre palier, se opri la uşa dormitorului. Poate vrea ceva mai gustos. Dimineaţa îi plac felioare de pâine cu unt. Poate totuşi, aşa o dată.

Glăsui încet pe palierul pustiu: până la colţ. Mă întorc într-o clipă.

— Merg.

Şi când îşi auzi vocea spunând acestea adăugă:

— Nu vrei nimic special acuma dimineaţă? Un mormăit somnoros, înăbuşit, îi răspunse:

— Mn.

Nu. Nu voia nimic. Auzi apoi un suspin adânc, cald, înăbuşit când ea se întoarse pe partea cealaltă şi arcurile desprinse ale somierei scârţâiră. Trebuie chiar să chem să le dreagă. Păcat. Tocmai de la Gibraltar vi l-am adus. A uitat şi bruma de spaniolă pe care-o ştia. Mă întreb cât o fi dat taică-său pe el. De modă veche. A, da, sigur. L-a cumpărat la licitaţia guvernatorului. L-a luat de la prima ofertă. Ăsta se pricepe să se târguiască, bătrânul Tweedy 50. Da, domnule. A fost la Plevna. Eu m-am ridicat din rân-duriie soldaţilor simpli, domnul meu, şi mă mândresc cu asta. Dar a avut destulă minte să facă parale cu timbrele. Asta zic şi eu să vezi departe.

Mâna lui luă pălăria din cuier de deasupra paltonului greoi, cu iniţiale, şi a impermeabilului de ocazie, de la vânzarea de la biroul de obiecte pierdute. Timbre: poze cu dosul lipicios. Pariez că o grămadă de ofiţeri sunt băgaţi în combinaţii de-astea 51. Sigur că da. Inscripţia pătată de sudoare de pe panglica de dinăuntru a pălăriei îi vorbea mută: Plasto, categoria întâi, ha. Aruncă o privire grăbită sub banda de piele dinăuntru. Petecul de carton alb 52. în siguranţă.

În prag se pipăi în buzunarul de la spate după cheia yale. Nu-i. în pantalonii pe care i-am schimbat. Trebuie s-o iau de acolo. Cartoful îl am53. Scârţâie dulapul. N-are rost s-o trezesc. Adineaori s-a întors în somn pe partea cealaltă. Trase după el uşa holului, foarte încet, mai mult, până când partea de jos trecu uşurel peste prag, acoperin-du-l moale. Pare încuiată. E bine aşa oricum până mă întorc.

Traversă pe partea cu soare, ocolind chepengul nesigur de la numărul şaptezeci şi cinci. Soarele se apropia de turnul bisericii Sfântul Gheorghe. Are să fie o zi caldă de vară cred. Mai ales cu hainele astea negre se simte mai tare. Negrul e bun conducător, reflectă (refractă o fi?) căldura. Dar nu se putea să mă duc în costumul deschis. Să zicem că-i la un picnic. Pleoapele i se lăsau des, încet, pe când înainta în căldura binecuvântată. Maşina cu pâine

— Ulise, voi. I.4 de la Bolând care ne-o aduce pe cea de toate zilele dar ea preferă pâinea rămasă. de ieri, chiflele cu coajă crocantă. Te face să te simţi mai lânar. Undeva în orient: dimineaţa devreme: s-o porneşti în zori, să-i faci înconjurul tot înaintea soarelui, îi furi aşa o zi în mers 5'(. Dac-o ţii aşa veşnic n-ajungi niciodată să îmbătrâneşti nici măcar cu o zi, teoretic. Mergi pe ţărm. într-o ţară străină, ajungi la poarta unui oraş, acolo sentinela, şi el soldat simplu, îmbă-trânit, mustăţi mari ca ale bătrânului Tweedy, sprijinin-du-se într-un fel de lancie lungă. Te plimbi prin străzi umbrite. Chipuri cu turbane îţi trec prin faţă. Cavernele întunecoase ale prăvăliilor de covoare, marele om, Turko teribilul, aşezat cu picioarele încrucişate sub el fumând dintr-o narghilea. Ţipetele vânzătorilor pe străzi. Să bei apă cu miros de fenol, să guşti şerbet. Să rătăceşti aşa, ziua întreagă. Ai putea să te întâlneşti şi cu vreo doi tâlhari. Foarte bine, te-ntâlneşti cu ei. Se apropie apusul soarelui. Umbrele moscheilor printre coloane: preotul cu un sul răsucit. Un fior printre arbori, semnalul, vântul de seară. Eu trec mai departe. Cerul de aur tot mai palid. O mamă pândind din pragul casei. Îşi strigă acasă copiii, pe limba lor întunecoasă. Zid înalt: dincolo corzile răsunând stins. Cerul de noapte, luna. liliachie, culoarea jartierelor noi ale lui Molly. Coarde. Ascultă. O fată cântă la un instrument de-acela de-al lor, cum îi spune: dulcimer, ţambal. Eu trec mai departe.

Probabil că nu-i de loc aşa. Lucruri din astea le citeşti în cărţi: pe urmele soarelui. Soare scânteind cu toate focurile pe prima pagină. Surise, încântat de el însuşi. Cum spunea Arthur Griffith despre vinieta de deasupra editorialului din Freeman: soare al independenţei răsărind pe cer la nord-vest, dinspre maidanul din spatele Băncii Irlandei 5r>. îşi prelungi încântat surâsul. O nuanţă ebraică aici: soare al independenţei răsărind, sus pe cer, la nord-vest.

Se apropia de barul lui Larry O'Rourke. Dinspre grilajul pivniţei plutea în sus o răbufnire stătută de bere neagră. Prin uşa deschisă barul îşi zvâcnea în afară sufluri de bere, praf de ceai, pesmeţi striviţi. E totuşi un loc bunişor: chiar la capul liniei din oraş. De pildă M'Auâey, mai jos, dincolo; nix, ca poziţie. Sigur, dacă ar pune tramvaiul pe Circuitul de Nord de la târgul de vite spre chei i-ar creşte imediat acţiunile.

Capul lui chel pe deasupra perdeluţei. Şmecher bă-trânul. N-are rost să-l prelucrez pentru vreo reclamă. Tot el îşi cunoaşte mai bine afacerile. Uite-l, chiar aşa, marele Larry, cum stă sprijinit de lada de zahăr, numai în cămaşă, să-şi supravegheze diaconul cu şorţ cu tot, cum spală cu cârpa şi găleata. Simon Dedalus se pricepe să-l imite, zici că-i el] când strânge din ochi. Ştiţi ce vreau eu să vă spun? Ce adică, domnule O'Rourke? Ştiţi ce zic eu? Ruşii ăştia, japonezii îi mănâncă cu pâine, la gustarea de dimineaţă, dimineaţa cum se scoală *.