James Joyce ulise

Domnul Deasy clătină din cap.

— Cine ştie? spuse. Ca să înveţi, trebuie să fii umil. însă viaţa este marele învăţător.

Stephen îşi foşni din nou foile.

— In ce priveşte acestea, spuse.

— Da, spuse domnul Deasy. Ai aici două exemplare.' Dacă ai putea să vezi să le publice de îndată.

Telegraph. Irish Homestead.

— Am să încerc, spuse Stephen, şi vă dau răspunsul mâine. Am două cunoştinţe ziarişti…

— Foarte bine, spuse domnul Deasy grăbit. I-am scris astă-noapte domnului Field, deputatul. Astăzi are loc o adunare a Asociaţiei negustorilor de vite la Hotelul City Arms, i-am cerut să prezinte scrisoarea mea la adunare. Dumneata vezi dacă poţi s-o bagi în ziarele alea două ale dumitale. Care anume?

— The Evening Telegraph…

— Bine, bine, spuse domnul Deasy. Nu e timp de pierdut. Acum trebuie să răspund la scrisoarea asta a vărului meu.

— La revedere, domnule director, spuse Stephen pu-nând foile în buzunar. Vă mulţumesc.

— Nimic, spuse domnul Deasy căutând printre hârtiile de pe biroul său. îmi place să mă înfrunt în discuţii cu dumneata, chiar aşa bătrân cum sunt.

— La revedere, domnule director, spuse Stephen iarăşi, înclinându-se spre spinarea încovoiată a celuilalt.

Ieşi prin veranda deschisă, coborând pe aleea cu pietriş de sub copaci, auzind încă glasurile ţipând şi crosele lovind pe terenul de joc. Leii culcaţi pe stâlpii lor când ieşea pe poartă; spaime fără dinţi. Şi totuşi am să-l ajut în lupta asta a lui. Mulligan are să-mi scornească o preclâ nouă: bardul bivolilor binevoitor.

— Domr. ule Dedalus!

Aleargă după mine. Sper că nu mai are şi alte scrisori:

— Numai o clipă.

— Da, domnule, spuse Stephen întoreându-se de la poartă.

Domnul Deasy se opri, suflând din greu şi căutând să-şi recâştige respiraţia.

— Voiam numai să-ţi spun, zise. Irlanda, se spune, are cinstea de a fi singura ţară care nu i-a persecutat niciodată pe evrei. Ştiai asta? Nu. Şi ştii de ce?

Se încruntă sever în aerul limpede.

— De ce, domnule? întrebă Stephen, începând să zâmbească.

— Pentru că nu i-a lăsat niciodată să-i intre în ţară, spuse solemn domnul Deasy.

O bulă de tuse îi ţâşni, cu râsul deodată, din gâtlej tră-gând după ea un lanţ zornăitor de flegmă. Se întoarse cu spatele repede, tuşind, râzând, fluturându-şi prin aer braţele ridicate.

— Nu i-a lăsat niciodată să-i intre în ţară, strigă iarăşi prin hohotul de râs, tropăind cu picioarele strânse în ghete peste pietrişul aleii. Din cauza asta.

Prin alternanţa de lumină şi umbră a frunzelor, soarele presăra peste umerii lui înţelepţi paiete, monede săltăreţe.

Ineluctabilă modalitate a vizibilului: cel puţin asta dacă nu şi mai mult, gândul prin ochii mei. 30 Semnături ale tuturor lucrurilor sunt chemat aici să le citesc, zămisliri ale mării şi lepădări ale mării, fluxul care se apropie, gheata asta mâncată ca de rugină. Verde-flegmă, argintiu-albastru, rugină: semne colorate. Limite ale diafanului. însă mai adaugă el: în trupuri. Aşadar, el avea ştiinţă de ele ca trupuri, înainte de a le şti colorate. Cum? Dându-se cu căpăţâna de ele, sigur. Dar, stai niţel. 31 Era chel, şi milionar, maestro color di che sanno. Limită a diafanului întru. De ce întru? Diafan, adiafan. Dacă-ţi intră toate cele cinci degete prin ea, o poartă, dacă nu – uşă. închide ochii şi-ai să vezi.

Stephen îşi închise ochii să-şi audă ghetele strivind cu trosnet alge, scoici. Dar, oricum, treci prin ea. Eu trec, câte un pas deodată. Un foarte scurt spaţiu de timp prin foarte scurte timpuri de spaţiu. Cinci, şase, nacheinander-ul. Exact: şi aceasta este ineluctabila modalitate a audibilului. Deschide-ţi ochii. Nu. Doamne! Dacă m-aş prăvăli de pe stânca asta, care-şi moţăie asupra mării capul, să cad prin nebeneinander, ineluctabil. Mă descurc destul de bine prin întunecime. Sabia de frasin îmi atârnă frumos de trup. Loveşte cu ea; ei aşa fac. Picioarele mele două în ghetele lui iată-le la capătul gambelor lui, nebeneinander. Sună solide; făcute cu ciocanul lui Los Demiurgos. Păşesc parcă întru eternitate prin nisipurile de la Sandymouth? Crac, crac, cric, cric. Bani de mare sălbatică. Dominie Deasy te ştie pe toate.

Nu vii tu la Sandymount, Madeline, fato?

Începe ritmul, vezi. Aud. Tetrametru catalectic de iambi în marş. Nu, în galop: deline, fato.

Deschide ochii acum. Aşa voi face. O clipă. A dispărut totul de atunci încoace? Dar, dacă-i deschid şi suit pentru veşnicie în negrul adiafan? Busia! Am să văd dacă pot să văd.

Vezi acuma. Aici toată vremea şi fără tine; şi întotdeauna au să fie, lume fără de sfârşit.

Coborau:!2 treptele dinspre terasa lui Leahy, prudent. Frauenzimmer; şi în jos pe ţărmul uşor povâmit şi fleş-căind cu picioarele lor pleoştite afundându-li-se în nisipurile noroioase. Ca şi mine. ca şi Algy, coborând către mama noastră cea măreaţă. Numărul unu îşi legăna greoaie bocceluţa de moaşă, cartelul celeilalte se tot înfigea în nisipul plajei. Dinspre centru au ieşit şi ele. Doamna Flo-rence MacCabe, văduva răposatului Patk MacCabe. mult regretatul, din strada Miresei. Una din surorile ei m-a tras şi pe mine zbierând întru viaţă. Creaţie dintru nimic. Ce-are ea în bocceluţă? Vreun născut-mort cu aţa buricului atârnând, înfofolit în lină grosolană. Aţele tuturor leagă îndărăt, corzile-spre-iărm-încolăcindu-se a tot ce este muritor. Din cauza asta călugării mistici. Ai vrea să fii precum zeii? Priveşte-ţi în omphalos. Alo. Aici Kinch. Daţi-mi Edenville. Aleph, alpha; zero, zero, unu.

Soaţă şi ajutătoare a lui Adam Kadmon: Heva, Eva cea goală. Ea nu avea ombilic. Privire. Pântece fără pată, umflându-se uriaş, pavăză de piele încordată, nu, grâne alb îngrămădite, strălucitoare, nemuritoare, dăinuind dintru veşnicie întru veşnicie. Pântec al păcatului.

Prins în pântecele întunecimii păcatului şi eu am fost, făcut nu zămislit. De către ei, bărbatul cu vocea mea şi ochii mei şi o fantasmă de femeie cu cenuşă în suflare. S-au îmbrăţişat şi s-au despicat, au făcut după voie celui care pe toate le împerechează. încă dinainte de vârsteâe timpului. El m-a voit, şi acum nu mă mai poate vrea pierit, acuma sau vreodată. O lex eterna dăinuie întru El. Asta este adică substanţa divină întru care Tatăl şi Fiul sunt consubstanţiali? Unde-i sărmanul, scumpul Arius să tragă încheierile? Râzbulndu-se toată viaţa cu contrasmag-nificandiudeobangtiaiitatea? Ereziarh urmărit de stelele rele. într-un closet grec şi-a dat duhul: euthanasia. Cu mitra îngemănată şi cârja. înscăunat pe tronul său, văduv al unui episcopat văduvit, cu omophorionul ridicat, cu părţile din dos astupate.

Brize se zbenguiau în jurul lui, aer înţepător, viu. Vin şi ele, valurile. Caii de mare cu coarnele albe, încontrân-du-se, cu Mie de vânt limpede, armăsarii lui Mananaan:1:i.

Să nu uit de scrisoarea lui pentru ziar. Şi după asta? La Vaporul, la douăsprezece jumătate. A propos, s-o iau uşor cu banii ăştia, ca un imbecil cumsecade. Da. trebuie.

Îşi încetini paşii. Iată. Mă duc la mătuşa Sara sau nu? 3' Glasul tatălui meu consubstanţial. L-ai mai văzut pe fratele tău, artistul Stophen, acuma în urmă? Nu? Eşti sigur că nu-i la terasa Strasbourg cu mătuşă-sa Sally? Nu poate să aibă şi el un pic de ambiţie? Şi şi şi şi spune Stephen, ce mai face unchiul Si? O. Doamne îndurăto-rule, în ce familie-am intrat. Băieţii sus în şura de fin. Beţivul ăla de perceptor ambulant şi frate-său, ăia care cântă la trompetă. Gondolieri onorabili. Şi Walter care se uită chiondorâş, tot îi dă cu domnule, când vorbeşte cu taică-su, mda. Domnule, Da, domnul meu. Nu, domnul meu. Plâns-ai Isuse: şi nu-i de mirare, pe Dumnezeul meu.

Să sun din clopoţelul ăla astmatic la vilişoara lor cu obloanele trase: şi să aştept. Mă cred c-aş fi cine ştie ce creditor; mă spionează dintr-un colţişor cu vedere de sus.

— Stephen e, domnule.'

— Să intre. Sa intre Stephen.

Se trage zăvorul în lături şi uite-l pe Walter cum mă salută.

— Credeam că cine ştie cine-o fi.

În patul lui mare, nenea Richie, înfofolit în pătură, îşi întinde peste movilita genunchiului avanbraţul vânjos. Cu pieptul curat. S-a spălat pe jumătatea de sus.

— Neaţa, nepoate.

Îşi lasă deoparte planşeta pe care-şi socoteşte facturile pentru ochii lui Maşter Goff şi Maşter Shapland Tandy, şi-şi completează formularele de conciliaţii, şi procese verbale şi poate şi vreun mandat de aducere. O iarnă da corn deasupra capului lui chel: Requiescat de Wilde. Şuieratul, fluieratul lui înşelător îl aduce îndărăt pe Walter.

— Da, domnule?

— Spune-i mamei să ne dea nişte tărie pentru Richie şi Stephen. Unde-i ea?

— Îi face baie lui Crissie, domnule.

Micuţa tovarăşă de pat a lui papa. Fărâmă a iubirii.

— Nu, lasă unchiule Richie.

— Mie să-mi spui pe nume, Richie. La dracu cu apa ta minerală. îţi taie tot cheful. Whisky.

— Unchiule Richie, zău…

— Stai jos, sau să mă ia dracu dacă nu-ţi dau cu eeva-n cap.

Walter se chiorăşte în zadar după un scaun,'

— N-are pe ce să stea, domnule,

— N-are unde să şi-l pună, nătăfieţule. Adu scaunul nostru de Chippendale. Vrei să gust; ceva? Aici la mine să-ţi laşi aerele tale: un hering, ceva? Sigur? Cu-atât mai bine. Nici n-avem nimic în casă decât pilule pentru durerea de burtă.

All'erta!

Mormăie acum nişte măsuri din a-ia di sortita a lui Ferrando. Cea mai grozavă parte, Stephen, din toată opera. Ia ascultă.

Fluierul lui melodios răsună iar, frumos nuanţat, frân-tUri de arie, şi bate toba cu pumnii pe genunchii înfofoliţi în pătură.

Briza-i mai dulce acum.

Case în ruină, a mea, a lui şi toate. La Clcngowes te-ai lăudat şi tu în lumea bună că ai un unchi judecător şi un unchi general. Lasă-te de de-astea, Stephen. Nu în asta stă frumuseţea. Nici în apele stătute de la biblioteca Marsh unde citeai profeţiile răsuflate ale lui Joachim Abbas. Pentru cine? Pentru gloata cu o sută de capete din preajma catedralei. Unul ca el, care-şi ura şi el spiţa, care-a fugit dintre ei în pădurea nebuniei, şi coama ii flutura înspumată în bătaia lunii, şi pupilele îi erau stele, 3:> Houyhnhnm, cu nările fremătătoare de cai. Chipuri ovale, cabaline. Temple, Buck Mulligan, Foxy Campbell. Fălci ascuţite. Părintele abate, diaconul furibund, ce păcat le-a învârtejit în flăcări simţurile? Paff! Descende, calve, ut ne viinium decalveris. Ghirlandă de păr cărunt pe capul lui de blestemat, ia uite-mi-l cum coboară la pas (descende), cu un ostensoriu strâns în mină, cu ochi de vasilisc. Dă-te jos, teadvă calpă! Şi corul răspunde ameninţare şi ecou, asistând lângă coarnele altarului, latineasca pufnită pe nas a preotaştilor, care se-nvârt gvaşi în rasele lor, tunşi şi unşi şi scopiţi, îngrăşaţi cu grăsimea grânelor.

Şi în aceeaşi clipă poate un preot după colţ o ridică în mâini. Dringdring! Şi două străzi mai încolo un altul o închide întx*-un caliciu. Dringdring! Şi într-o capelă a Fecioarei un altul care-şi ia cuminecătura numai pentru el. Dringdring! Jos, sus, înainte, înapoi! Dan Occam s-a gândit la asta, doctorul invincibil. într-o dimineaţă ceţoasă englezească demonul hipostasis i-a gâdilat mintea. Pogorând hostia şi îngenunchind a auzit cum suna îngemănat cu al doilea clopot clopoţelul dinţii în transept (şi şi-l ridică pe-al său) şi, ridieându-se, a auzit (acum îl înalţ şi eu) clopoţelele lor amândouă (îngenunche acum) sunând în diftong.

Vărule Stephen, n-ai să fii niciodată un sfânt. Insulă a sfinţilor:îfi. Ai fost grozav de sfânt, nu? Te-ai rugat Sfintei Fecioare ca să n-ajungi să ai nasul roşu. Te-ai rugat diavolului pe bulevardul Serpentine ca văduvioara cea durdulie din faţă să-şi ridice fustele şi mai mult pe”te strada umedă. O st, certo! Vinde-ţi sufletul pentra „sta, chiar, zdrenţe vopsite prinse cu acul pe un trup de muiere. Mai multe spune-mi, mai multe încă! Pe imperiala autobuzului de Howth singur strigând în ploaie: femei goale! Ce mai zici de asta, he?

Ce mai zici despre ce adică? Pentru ce alta au fost făcute?

Citind câte două pagini din câte şapte cărţi în fiecare noapte, nu? Eram tânăr. Te înclinai în faţa ta însuţi în oglindă, ieşeai în faţă să primeşti aplauze grave, cu chipul concentrat, să atragi atenţia. Ura pentru idiotul ăsta bătut de Dumnezeu! Hură! N-a văzut nimeni; nu nu spune la nimeni. Şi cărţile pe care-aveai să le scrii, cu litere în loc de titluri. I-ai citit F-ul? A, da, dar îl prefer pe Q. Da, dar W e minunată. A, da, W. îţi mai aduci aminte de epifaniile tale pe file verzi ovale, atât de adânc de adinei, din tc. re-ar fi urmat să se trimită copii la toate marile biblioteci ale lumii dacă aveai. să mori, inclusiv la Alexandria? Să le citească cineva acolo după câteva mii de ani, o mahamanvantara. Ca Pico de la Mirandola. Da, chiar ca o balenă. Când citeşti pagini din astea stranii ale vreunuia care s-a dus de mult simţi că eşti una cu unul care odinioară…

Nisipul zgrunţuros îi pierise de sub picioare. Ghetele îi treceau iarăşi peste o magmă umedă plescăitoare, cochilii tăioase ca briciul, pietricele strivite cu zgomot, care se înfundau peste alte nenumărate pietricele, lemnul trecut ca printr-o sită de viermele corăbiei, o Armadă pierdută. Pânze nesănătoase de nisip aşteptau să-i sugă tălpile peste ele păşind, suflând în sus o respiraţie cu iz de canal. Le ocoli trecând prudent. O sticlă de bere se înălţa acolo, îngropată până la jumătate într-un aluat rnâlos de nisip. Sentinelă: insulă a setei de spaimă. Cercuri sparte pe ţărm, pe pământ un labirint de plase negre viclene; mai încolo uşi dosnice mâzgălite cu cretă şi mai sus pe plajă o frânghie de rufe cu două cămăşi crucificate. Ringsend: wigwamuri ale cârmacilor cafenii şi ale maeştrilor matrozi. Scoici omeneşti.

Se opri. Am trecut de drumul spre mătuşa Sara. Nu mă mai duc acolo? Se pare că nu. Nimeni pe-aici. Se întoarse spre nord-est şi străbătu nisipurile mai ferme către Turnul Porumbeilor.

— Qui vous a mise dans cette fichue position?

— Cest le pigeon, Joseph. 37

Patrice, acasă în vacanţă, linchea lapte cald cu mine la barul MacMahon. Fiul unuia care s-a expatriat singur, Kevin Egan de la Paris, gâşte sălbatice li se spune. Tatăl meu e-o pasăre, linchea dulcele lait chaud cu o limbuţă tânără trandafirie, în faţa lui durdulie, bucălată, Linchea, lapin. Trage nădejde să câştige la gros lots. Despre natura femeilor a citit în Michelet. Dar neapărat o să-mi trimită La Vie de Jesus de Monsieur Leo Taxil. I-o-mprumutâ prietenului lui.

— Cest torăant, vous savez. Moi je suiş socialiste. Je ne crois pas en l'existence de Dieu. Faut pas le dive ă mon pere.

— II croit?

— Mon pere, oui.

Schluss. Lincheşte mai departe.

Pălăria mea de Cartier Latin. Doamne, trebuie şi noi să ne-mbrăcăm potrivit cu personajul. Am nevoie de mănuşi stacojii. Ai fost şi tu student odată, nu? Student în ce, pentru numele dracului celălalt? Payseyenn, P. C. N., ştii; physiques, chimiques et naturelles. Aha. Mâncai şi tu viou en civet de trei parale, oalele cu carne din Egipet, cot la cot cu cărăuşii râgâitori. Să spui doar, pe tonul cel mai firesc; când eram la Paris, pe boul' Mich', pe atunci obişnuiam să. Da, obişnuiai să porţi cu tine bilete perforate ca să ai un alibiu dacă te-arestau pentru crimă pe-undeva. Dreptatea. în noaptea de 17 februarie 1904 arestatul a fost văzut de doi martori. Alălaltu-a făcut-o; eul meu celălalt. Pălăria, cravata, pardesiul, nasul. Lui, cest moi. S-ar părea că te-ai distrat bine.

Mers semeţ. Cam ca cine încercai să mergi adineaori? Am uitat, las-o baltă, eşti un prăpădit. Cu mandatul de ia mama, opt şilingi, uşa batantă de la oficiul poştal trân-tită ţie în nas de uşier. Foamea ca o durere de măsele. Encore deux minutes. Uită-te la ceas. Trebuie să-i încasez. Ferme. Câine năimit! Să-l împuşti, să-l faci mici fărârne cu o puşcă cu bangăt mare, fărâme de carne omeneasca pe toţi pereţii cu toţi nasturii lui de alamă cu tot. Fărâme peste tot carrac şi pe faţă şi pe dos. Nu eşti rănit? O, foarte bine. Bate laba. Oho, asta-i tot, numai că-i foarte bine.

Aveai să faci minuni, nu? Misionar în Europa urmând pe urmele înverşunatului, crâncenului Columbanus. Fia-cre şi Scotus pe scaunele lor de groază în ceruri vărsaţi din bocaleâe lor, râzând tare pe latineşte: Euge! Euge! Prefăcându-te că vorbeşti stricat englezeşte şi trăgându-ţi după tine valiza, hamal de trei parale, pe debarcaderul lunecos de la Newhaven. Comment? Pradă bogată ai mai adus îndărăt; Le Tutu, cinci numere mototolite din Pantalon Blanc et Culotte Rouge, o telegramă albastră franţuzească, o curiozitate de arătat şi altora.

— Mama pe moarte vino acasă tata. '^

Mătuşa crede că tu ai omorât-o pe maică-ta. Din cauza asta nu vrea.

Atunci în sănătatea mătuşii lui Mulligan Şi-am să-ţi spun şi ce motiv am. Ea-ntotdeauna a făcut lucrurile să meargă Cum trebuie în familia Hannigan.

Picioarele îi păşeau acum dintr-o dată în ritm ţanţoş prin brazdele nisipului, pe Ungă pietroaiele de ia zidul dinspre sud. Le privea cu mândrie, pietre îngrămădite, tidve uriaşe. Lumină de aur peste mare, peste nisip, peste pietre. E soarele acolo, copacii cei zvelţi, casele de lămâie.

Parisul trezindu-se proaspăt, lumină crudă de soare pe străzile lui de lămâie. Măduva umflată a chiflelor, absintul verde ca broasca, mirodeniile de la utrenie îmblân-zesc aerul. Belluomo se ridică din patul soţiei amantului soaţei sale, gospodina în basma s-a pus în mişcare, cu o farfurioară cu acid acetic în mână. La Rodot, Yvonne şi Madeleine îşi dreg frumuseţile tuflite, zdrobind cu dinţi de aur nişte chaussons de aluat, cu guri îngălbenite de pus de flan breton. Chipurile de parizieni trec pe alături, drăguţii lor drăguţi-încântaţi, conquistadori cârlionţaţi.

Somnolenţe de amiază. Kevin Egan răsuceşte ţigarete de praf de puşcă printre degetele pătate cu cerneală tipografică, sorbindu-şi zâna cea verde aşa cum Patrice şi-o soarbe pe cea albă. Jur împrejur, mâncăii care-şi îndeasă boabele pipărate cu furculiţele, în jos pe gâtlej.39 Un demi setier! Aburul înfierbântat de cafea ţâşnind din expres-soul înfierbântat. La un semn al lui ea mă priveşte. II est irlandais. Hollanăais? Non fromage. Deux irlandais, nous, Irlande, vous savez? Ah oui! Credea că i-ai cerut o brânză hollanăais. Postprandialul tău, ştii ce înseamnă cuvântul acesta? Postprandial. Era un tip pe care l-am cunoscut odată la Barcelona, un tip ciudat, zicea că ăsta-i postprandialul lui. Ei, slainte! In jurul meselor cu tăblii de marmură amestecătura de răsuflări de vin duhnitoare, de gâtlejuri horcăitoare. Suflarea lui pluteşte peste farfuriile noastre pătate de sos, colţul zânei verzi i se arată printre buze. Dintru Irlanda, Dalcassienii, ai nădejdilor, conspiraţiilor, ai lui Arthur Griffith acum. Să mă prindă în jug laolaltă cu el, crimele noastre cauza noastră comună. Eşti fiul tatălui tău. îţi cunosc glasul. Cămaşa lui grosolană, cu flori sângerii îşi tremură pompoanele spaniole odată cu tainele pe care le şuşoteşte Monsieur Dru-mont, faimosul ziarist, Drumont, ştii cum îi spunea reginei Victoria? Vrăjitoarea bătrână cu dinţii îngălbeniţi. Vieille ogresse cu dents jaunes. Maud Gonne, frumoasă femeie, La Patrie, Monsieur Millevoye, Felix Faure, ăsta ştii cum a murit? Bărbaţi lascivi, Frocken, bonne ă tout faire, care masează goliciunea bărbătească în baie la Upsala. Moi faire, zicea, Tous Ies messieurs. Nu şi acest Monsieur, i-am spus. Un obicei cit se poate de licenţios. Baia este lucrul cel mai personal. Nu l-aş lăsa nici pe frate-meu, nici măcar pe propriul meu frate, ce chestie obscenă. Cu ochii verzi, te văd. Colţul din colţul gurii îl simt. Oameni libidinoşi.

Cilindrul albăstriu îi arde mortuar în mâini şi arde limpede. Fire de tutun desprinse şi care iau foc; flacără şi fum acru ne luminează colţul nostru. Oasele aspre ale pomeţilor pe sub borul pălăriei de rebel la lumina zilei. 40 Cum a evadat Şeful, versiune autentică. S-a travestit în tânără mireasă, ca să vezi, cu voal şi floare de portocal, şi a pornit-o pe drumul spre Malahide. Aşa a făcut, chiar. Ale conducătorilor de altă dată, ai trăda-ţilor, feluri de a scăpa cu fuga. Travestimente, şi gata-gata să-i prindă, dar s-au dus, nu mai sunt.

Îndrăgostitul respins. Eram un tinerel de mai mare dragul pe vremea aceea, îţi spun, am să-ţi arăt odată poza. Aşa eram, zău, îndrăgostit lulea, de dragul ei răi;â-cea, bântuia ca o fantomă, cu colonelul Richard Burke, şeful clanului său, pe sub zidurile Clerkenwelluldi şi, chircit acolo, a văzut flacăra răzbunării cum îi azvârlea în sus prin ceaţă. Geamuri sparte şi zidiri năruindu-se. în Parisul cel vesel se-ascunde, Egan din Paris 41, fi nimeni nu-l mai cercetează acum, decât eu. Făcându-şi popasurile zilnice, cu caseta lui tipografică prăpădită, pe la cele trei cârciumi, vizuineie din Montmartre unde-şi mai şi doarme nopţile scurte, rue de la Goutte-d”Or, tapisată cu chipurile pătate de muşte ale celor duşi. Fără iubire, fără de ţară, fără soaţă. Şi ea o duce bine mersi fără surghiunitul de bărbatu-său, ea, madama, pe rue GKt-le-Coeur, cu un canar şi doi ţapi de pensionari, chiriaşii ei. Obrajii ca piersicile, fustă în dungi, fâşneaţă ca o tinerică. Respins, dar care nu deznădăjduieşte. Spune-i lui Pat că ra-ai văzut, vrei? Odată am vrut să-i fac rost lui Pat, săracul, de o slujbă. Mon fils, soldat al Franţei. Eu l-am învăţat să cânte. Băieţii din Kilkenny au şahii viteze vâjâi-toare. Tu-l ştii, cântecul ăsta vechi? Eu l-am învăţat pe Patrice. Bătrâna Kilkenny; saint Canice, castelul lui Strongbow pe Nora. Cam aşa vine. 0,0. Şi m-apucă. Nap-per Tandy, de mână.

O, O, băieţii din Kilkenny…

Mina slăbită, topită, peste a mea. Ei l-au uitat pe Kevin Egan, dar el nu i-a uitat. Aducându-mi aminte de tine, O, Sioane.

Se apropiase şi mai mult de ţărm şi nisipul ud îi izbea ghetele. Aerul proaspăt îl întâmpină. înstrunindu-i nervii sălbăticiţi, vântul aerului sălbatic al seminţelor luminii. Stai niţel, doar n-am să merg până la farul Kish, ce dracu'? Se opri dintr-o dată şi picioarele începură să i se cufunde încet în solul fremătător. Să mă întorc.

Întoreându-se scrută ţărmul spre sud, şi picioarele i se cufundau iarăşi în alte orbite. încăperea rece arcată a turnului e-acolo, m-aşteaptă. Prin barbacană razele de lumină se mişcă veşnic, încete şi veşnice tot aşa cum mi se afundă mie picioarele, târându-se înspre amurg pe cadranul duşumelei. Amurg albastru, căderea nopţii, noapte adâncă albastră. în întunericul bolţii mă aşteaptă, scaunele împinse îndărăt, valiza mea un obelisc, în jurul unei mese cu farfurii părăsite. Cine să le spele? El are cheia. N-am să dorm acolo când se va lăsa noaptea asta. Uşa închisă a unui turn tăcut îngropându-le trupurile oarbe, pantersahibul şi câinele de vânătoare. Chemare; niciun, răspuns. îşi ridică picioarele din nisipul care i le absoarbe şi se întoarse pe lingă grămada de pietroaie. Să iau totul, să păstrez totul. Sufletul meu merge odată cu mine, formă a formelor. Şi astfel în veghile lunii străbat cărarea deasupra stâncilor, în doliu argintată, auzind revărsarea ispititoare a Elsinorului.

Fluxul mă urmăreşte. îl aud cum se revarsă de aici înspre acolo. Să mă întorc atunci pe drumul de Poolbeg spre plaja de-acolo. Se caţără printre ierburile de mare şi peste lianele lunecoase şi se aşeză pe o stâncă, înfigân-du-şi toiagul de frasin într-o crăpătură.

Leşul umflat al unui câine zăcea răsturnat printre sar-gase. în faţa lui botul unei bărci, îngropat în nisip. Uit coche ensable, cum spunea Louis Veuillot despre proza lui Gautier. Nisipurile astea grele sunt vorbirea pe care mareea şi vântul au cernut-o aici. Şi acolo, pietrele tumulare ale constructorilor morţi, o rezervaţie de nevăstuici şi şoareci de apă. Să ascunzi aur acolo. încearcă. Tot ai ceva. Nisip şi pietre. Greu de tot trecutul. Jucăriile lui Sir Lout Vl. Vezi să nu capeţi un pumn peste ureche. Eu sunt uriaşul dracului, care rostogoleşte pietroaiele, dracului, oseminte ca nişte pietre să păşesc peste ele. Fii'ofum. Amuşin sânge de englez.

Un punct, un câine viu, creştea văzând cu ochii aler-gând peste întinderea de nisip. Doamne, doar n-o să se dea la mine? Respectă-i libertatea. Să nu fii stăpân peste alţii şi nici sclavul lor. Am bastonul. Stai locului liniştit. De mai departe, mergând spre ţărm dinspre fluxul înspumat, siluete, două. Cele două Marii. L-au pitit bine printre trestii. Cucu, te-am văzut. Nu, câinele. Alergă-napoi spre ei. Cine?