James Joyce ulise

O bucurie palidă îi întredeschise buzele. S-a schimbat de la prima scrisoare. Mă întreb dac-o fi scris-o ea singură. Face pe indignata; o fată de familie bună ca mine, o persoană respectabilă. Ne-am putea întâlni duminică după rozarii. Mulţumesc; nu aşa ceva. Obişnuitele tactici de amor. Pe urmă, pe după colţ. La fel de rău ca o ceartă cu Molly. Ţigara te mai răcoreşte. Narcotic. Data viitoare merg ceva mai departe. Răule mic; te pedepsesc; i-e frică de cuvinte, sigur. Brutal chiar, la urma urmei, de ce nu? Să încerc, oricum. Câte puţin deodată.

Pipăind încă scrisoarea în buzunar, scoase acul prins” în ea. Un ac cu gămălie obişnuit, nu? îl aruncă pe stradă. De unde de la rochia ei; prinsă în ace. Curios, ce multe ace pot să aibă ele. Nu există trandafiri fără spini.

Glasuri plate dublineze îi răsunau în minte. Târfele alea două atunci noaptea la Coombe, ţinându-se de braţ în ploaie.

O, Mary şi-a pierdut acul de la pantalonaşi. Şi nu mai ştie ce să facă Ca să şi-o ţină-n sus Ca să şi-o ţină-n sus.

Să şi-o ţină? Să-i. Mă doare aşa tare capul. E vremea ei periodică probabil. Sau stă toată ziua şi bate la maşină. Dacă-şi obosesc ochii le face rău la stomac. Ce fel de parfum foloseşte soţia ta? Te-ai fi gândit la aşa ceva?

Ca să şi-o ţină-n sus, Martha, Măria. Am văzut tabloul acela undeva nu mai ţin minte acum un maestru vechi sau falsificat pentru bani. Stă acasă la ele şi le vorbeşte. Tainic. Tot aşa ar fi stat să asculte şi târfele alea două de la Coombe.

Ca să şi-o ţină-n sus.

Plăcut trebuie să fie seara. Să nu mai trebuiască să alergi de colo până colo. Să stai doar aşa; amurgul liniştit; laşi totul să meargă de la sine. Să uiţi. Spune-mi despre locurile pe unde ai fost, obiceiurile acelea ciudate. Cealaltă, cu urciorul pe creştet, aducea cina: fructe, măsline, apă bună proaspătă din puţ rece ca gheaţa ca gaura aia în zidul de la Ashtown. Trebuie să iau cu mine un pahar de carton când merg data viitoare la meci. Ea să mă asculte, cu ochii mari, negri, blânzi. Să-i povestesc, mai multe şi mai multe; totul. Pe urmă un suspin, linişte. Odihnă lungă, lungă, lungă.

Intrând pe sub arcada podului de cale ferată, scoase plicul, îl rupse repede în fâşii şi le împrăştie apoi pe drum. Bucăţelele de hârtie se risipiră tot mai departe, năruindu-se în aerul umed; fluturare albă şi apoi totul năruindu-se încet.

Henry Flower. Şi un cec de o sută de lire tot aşa poţi să-l rupi în bucăţi. Petec de hârtie doar. Lordul Iveagh a încasat o dată pe un cec cu şapte cifre un milion la Banca Irlandei. Ca să vezi ce bani se pot scoate din bere Porter. în schimb frate-său lordul Ardilaun trebuie să-şi schimbe cămaşa de patru ori pe zi, se zice. îi cresc direct din piele păduchi sau mai ştiu eu ce. Un milion de lire, stai niţel. Două pence halba, patru pence un kilogram, opt pence un galon de bere Porter nu, un şiling şi patru pence un galon de Porter. Un şiling şi patru pence la douăzeci; cam cincisprezece. Da, exact. Cincisprezece milioane de butoaie de bere Porter.

Ce zic eu butoaie. Cam un milion de butoaie, oricum.

Un tren venind spre gară trecu huruind greoi deasupra capului său, vagon după vagon. Butoaiele i se zdruncinau în cap; berea tulbure îi zvâcnea, fermentând în măruntaie. Vranele răbufniră cedând şi un torent uriaş, întunecat, ţâşni, revărsându-se deodată, şerpuind peste tot pe pământul plat, şuvoi leneş, tot mai dens, de lichid pur-tând cu sine flori lătăreţe de spumă.

Ajunsese la uşa deschisă din spatele bisericii Tuturor Sfinţilor. Trecând pe sub portal îşi scoase pălăria, luă cartonaşul din buzunar şi îl împinse pe după banda de piele. La dracu'. Aş fi putut să-l prelucrez pe M'Coy să-mi dea un permis pentru Mulligar.

Tot anunţul ăla pe uşă. Predică a reverendului John Conmee, iezuit despre sfântul Peter Claver şi misionarii în Africa. Mântuirea milioanelor de chinezi. Mă-ntreb cum le explică paginilor. Ei şi-ar prefera pipa lor de opiu. Celeşti. Pentru ei o erezie răsuflată. Au făcut şi rugăciuni pentru convertirea lui Gladstone când intrase aproape în comă. Protestanţii la fel. Conver-tiţi-l pe doctorul William J. Walsh, doctor în teologie, la adevărata credinţă. Buddha zeul lor întins pe o rină la muzeu. O ia uşor, cu mâna sub bărbie. Şi basto-naşe cu mirodenii aprinse. Nu ca Ecce Homo. Cunună de spini şi crucea. Bună idee a avut sfântul Patrick cu trifoiul cu patru foi. Beţişoarele cu care mănâncă? Conmee; Martin Cunningham îl cunoaşte; ce distins arată. îmi pare rău că n-am tratat cu el s-o ia pe Molly în corul bisericii în loc de părintele Farley care pare prostănac, dar nu-i de loc prost. Aşa-i învaţă să se poarte. Ăstuia nici prin cap nu-i trece s-o întindă, cu ochelari fumurii pe nas şi cu sudoarea şiroaie pe faţă, să-i boteze pe negri, nu? Ochelarii le-ar plăcea ălora când bate soarele în ei. Mi-ar place şi mie să-i văd cum se strâng în jur cu buzele alea groase ale lor, toţi în transă, să-l asculte. Natură moartă. Chestiile astea ei le sorb ca pe lapte, pariez.

Mireasma răcoroasă a pietrei sfinte îl chema. Urcă treptele mâncate de vreme, împinse uşile batante şi intră încet, prin spate.

E ceva în curs, vreo slujbă în confreria asta a lor. Păcat că-i aşa pustiu. Un loc plăcut, discret, să stai alături de o fată frumoasă. Cine-i acesta lângă mine? aproapele meu? Stau înghesuiţi cu ceasurile şi cu muzica asta de mort. Femeia de atunci la liturghia de la miezul nopţii. Al şaptelea cer. Femei îngenuncheate în bănci cu scapulare stacojii la gât, capetele aplecate. Un grup în genunchi în faţa altarului. Preotul trecea prin faţa lor, murmurând, ţinând lucrul acela în mâini. Se oprea la fiecare din ele, scotea o ostie, scutura o picătură sau două (le ţine în apă?) şi i-l vâra uşurel în gură. Capul fiecăreia şi cu pălăria se înclinau tot mai în jos. Pe urmă, următoarea; o bătrânică micuţă. Preotul se aplecă să i-l bage în gură, murmurând toată vremea. Latineşte. Următoarea. închide ^ochii şi deschide gura. Ce? Corpus. Trup. Leş. Bună ideea asta cu latina. La început îi ameţeşte. Ospiciu pentru muribunzi. S-ar zice că nu-l mestecă; îl înghit pur şi simplu. Nostimă idee: să mănânce bucăţele dintr-un stârv tocmai canibalii se dau în vânt după aşa ceva.

Stătea la o parte privindu-le măştile oarbe care treceau prin coridorul dintre bănci, una câte una, căutându-şi locul. Se apropie de o bancă şi se aşeză pe locul din colţ, ţinându-şi cu grijă în braţe pălăria şi ziarul. Oalele astea pe care trebuie să le purtăm pe cap. Ar trebui s-avem pălării modelate fiecare după capul lui. Erau şi în jurul lui, ici colo, cu capetele aplecate în scapularele lor stacojii, aşteptând să li se topească în stomacuri. Ceva cam cum e mazzothul; un anumit fel de pâine; azimă. Uită-te la ele. Pariez că aşa ceva le face fericite. Bombonica lor. Chiar. Da, pâinea îngerilor i se spune. E o idee ingenioasă aici, cam ca împărăţia lui Dumnezeu care e în ceea ce simţi. La prima comuniune. Şarlatanie de un penny dumicatul. Pe urmă se simt ca la o petrecere în familie, ca la teatru, toate în aceeaşi oală. Asta simt. Sigur. Nu mai sunt atât de singure. Şi pe urmă, o mare uşurare. Mai dă drumul la presiune. Lucrul există dacă crezi cu adevărat în el. Vindecările de la Lourdes, apele uitării şi arătările lui Knock, statui sângerânde. Bătrânul ăla a adormit acolo lingă boxa de confesiune. De unde şi sforăiturile. Credinţă oarbă. In siguranţă în braţele împărăţiei care va să vie. îi adoarme orice durere. Se mai trezeşte o dată pe vremea asta la anul.

Îl văzu pe preot aşezând caliciul cu comuniunea, bine la mijloc, şi îngenunchind o clipă în faţa lui, arătând o talpă mare cenuşie de gheată pe după chestiunea cu dantele în care era învestmântat. închipuie-ţi că-şi pierde acul de la ai lui. N-ar mai şti ce să facă. Are şi o chelie la spate. Literele astea de pe spinare I. N. R. I.? Nu; I. H. S. Molly mi-a spus mie odată când am întrebat-o. Am păcătuit; sau nu, am pătimit, asta înseamnă. Şi cealaltă însuşi Ne Renaşte Iarăşi.

Ne întâlnim într-o duminică după rozarii. Nu-mi mai nesocoti rugăminţile. Apare cu un văl şi o poşetă neagră. Amurg şi cu lumina din spate. S-ar putea să fie şi ea aici cu o panglică în jurul gâtului şi să facă totuşi şi treaba aialaltă, pe furiş. Caracterul lor. Individul acela care i-a trădat pe invincibili la proces, ăla, Carey îl chema, îşi lua împărtăşania aici în fiecare dimineaţă. Chiar în biserica asta. Peter Carey. Nu, la Peter Claver mă gândesc acuma. Denis Carey. Ca să vezi. Nevastă şi şase copii acasă. Şi toată vremea complota asasinatul. Mironosiţii ăştia cu faţă de suferinzi, bine le zic, au totdeauna aerul furiş şi ascuns. Nu sunt nici oameni de afaceri cinstiţi. O, nu, ea nu-i aici: floarea; nu, nu. A propos, am rupt plicul? Da, sub pod.

Preotul spălă caliciul, apoi deşertă curăţel resturile. Vin. E mai aristocratic aşa decât dacă de exemplu ar bea chestii din astea cu care-s ei obişnuiţi, bere Guinness sau vreo băutură de-asta de-a societăţilor de temperanţă, Wheatly biter de Dublin sau limonada Cantrell şi Co-chrane (aromatizată). Nu le dau aşa ceva; vin prefăcut; numai chestii din celelalte. Foarte mulţumesc de-aşa o mângâiere. O înşelăciune pioasă, dar poate-i mai bine aşa: altminteri n-ar mai fi decât un şir de beţivi unul mai grozav ca celălalt perindându-i-se prin faţă, fiecare cerându-şi băuturica. Stranie toată atmosfera asta din. Foarte potrivită. Adică exact cum trebuie.

Domnul Bloom privi în spate către cor. N-au să dea drumul la muzică deloc. Păcat. Cine-o fi la orgă aici mă întreb? Bătrânul Glyn, ăla se pricepe să facă instrumentul să cânte, în vibrato, cincizeci de lire pe an cică încasa pe strada Gardiner. Moily era în voce în ziua aceea, Stabat Maler de Rossini. Predica părintelui Bernard Vau-ghan întâi. Crist sau Pilat? Crist, dar să nu ne ţii toată noaptea cu asta. Ei veniseră pentru muzică. Nici n-au mai bătut din picioare. Ai fi putut să auzi acul căzând. I-am spus să-şi încerce vocea acolo, în colţ. Simţeai cum vibrează în aer, plină, toată lumea se uita în sus.

Quis es liomo?

Muzica asta veche bisericească e uneori splendidă. Mercadante; ultimele şapte cuvinte. Messa a douăsprezecea de Mozart: Gloria de acolo. Popii ăia de demult se pricepeau la muzică, la artă, statui şi tablouri de tot felul. Şi Palestrina de exemplu. Ştiau să se distreze cât îi ţinea cureaua. Şi sănătoşi, tot cântând, duceau viaţă regulată, pe urmă mai distilau şi băuturi spirtoase. Bene-dictină. Chartreuse verde. Totuşi, să-şi bage eunuci în cor, asta era cam prea tare. Ce fel de voce o fi asta? Trebuie să fie curios să o auzi după başii lor profunzi. Cunoscători. Mi-nchipui că nu mai simt nimic după. Mai de grabă placizi. Nu mai au nici o grijă. Au căzut cu totul în carne, aşa se spune? Lacomi, înalţi, cu picioare lungi. Cine ştie? Eunuc. E şi asta o cale de ieşire.

Îl văzu pe preot aplecându-se şi sărutând altarul şi apoi întorcându-se cu faţa şi binecuvântându-i pe toţi. Toţi îşi făcură cruce şi se ridicară în picioare. Domnul Bloom privi în jur şi apoi se ridică şi el privind pe deasupra pălăriilor acum mai înalte. S-au ridicat în picioare pentru evanghelie, sigur. Pe urmă toţi se aşezară la loc în genunchi şi el se lăsă încetişţor la locul lui în bancă. Preotul coborî dinspre altar, ţinând lucrul acela mult în sus, departe de el. Şi pe urmă el şi băiatul, oficiantul, îşi răspunseră unul altuia în latineşte. Pe urmă preotul înge-nunche şi începu să citească dintr-un cartonaş:

— O, Doamne, refugiul şi puterea noastră…

Domnul Bloom îşi întinse capul să prindă cuvintele. Englezeşte. Le-aruncă şi lor câte un os. îmi aduc parcă aminte. Cât a trecut de la ultima liturghie la care-ai mai fost? Gloria şi imaculata fecioară, Iosif logodnicul ei. Petru şi Pavel. Mai interesant dacă ştii despre ce e vorba. Organizaţie minunată, sigur, merg toate ca ceasul. Confesiune. Oricine vrea. Atunci am să-ţi spun totul. Penitenţă. Pedepseşte-mă, te rog. Mare armă în mâinile lor. Mai ceva decât doctorii sau avocaţii. Femeia asta care moare să. Şi eu am ş-ş-ş. Şi atunci tu cha-cha-cha? Şi de ce ai? Se uită în jos la inelul ei să găsească o scuză. Şoptind, pereţii galeriei au urechi. Soţul află şi el spre surprinderea lui. O mică glumă a lui Dumnezeu. Pe urmă uite-o că iese. Remuşcare doar aşa la suprafaţă. Ruşinea care-o înfrumuseţează. Roagă-te la unul din altare. Ave Măria şi Sfânta Fecioară. Flori, mirodenii, luminări topindu-se. îşi ascunde roşeaţa. O imitaţie nereuşită a armatei salvării. O prostituată pocăită va lua cuvântul în faţa adunării. Cum l-am găsit pe Domnul. Solide capete trebuia să mai fie ăia la Roma: ei pun la cale toată reprezentaţia. Şi nu tot ei strâng paralele? Başca ce le mai lasă unii moştenire: sfântului părinte, pentru moment cum va crede el de cuviinţă. Liturghii pentru sufletul meu să fie oficiate în public cu uşile deschise. Mânăstiri şi schituri. Preotul acela în procesul cu testamentul Fermanagh depunând mărturie. N-au reuşit să-l încolţească. Avea răspunsul gata la orice întrebare. Libertatea şi înălţarea sfintei noastre maici biserica. Doctorii bisericii: ei au pus la cale toată teologia.

Preotul se ruga:

— Sfinte Arhanghel Mihai, preafericitule, apără-ne în ceasul învrăjbirii noastre. Fii-ne reazăm împotriva răutăţii şi vicleniilor diavolului (ca Domnul să-i puie lui stavilă, cu umilinţă ne rugăm); şi tu, O, prinţ al cetelor îngereşti, cu puterea Domnului aruncă-l pe Satan în iad şi odată cu el şi celelalte duhuri rele care rătăcesc pe pământ spre pierzania sufletelor.

Preotul şi oficiantul se ridicară în picioare şi se îndepărtară. S-a terminat. Femeile mai rămaseră: să dea mulţumire Domnului.

Mai bine s-o întind şi eu 74. Fratele zumzuitor. Poate vine cu farfurioara. Plăteşte-ţi datoria de Paşti.

Se ridică. Ia te uită. Au fost toată vremea descheiaţi nasturii ăştia doi de la vestă? Aşa ceva le place femeilor. Chiar se supără dacă nu vrei. De ce nu mi-ai spus niciodată. Nu ţi-am spus. Dar noi. Scuzaţi, domnişoară, e un (pf) doar un (pf) fir de praf. Sau fusta lor la spate, cu pâatca desprinsă. Vedenii lunatece. Totuşi te plac dacă eşti puţin neglijent. Bine că n-a fost ceva mai la sud. Trecu, încheindu-se discret, pe coridorul dintre bănci şi ieşi prin uşa cea mare afară la lumină. Se opri o clipă, orb, lingă bolul mare rece, negru de marmură în vreme ce în faţa lui şi în spatele lui doi credincioşi îşi muiară mâini furişe în puţina apă sfinţită rămasă. Tramvaie; o maşină de la curăţătoria Prescott; o văduvă în voalurile ei de doliu. O remarc pentru că şi eu sunt în ţinută de doliu. îşi puse pălăria. Cât mai e ceasul? Şi un sfert. Mai e timp destul. Mai bine să-mi dau la pregătit loţiunea aia. Unde-i? A, da, data trecută. La Sweny în piaţa Lincoln. Farmaciştii rareori se mută din loc. Borcanele lor verzui şi aurii sunt prea grele să le mute des dintr-un loc într-altul. Hamilton Long, fondată în anul potopului. Cimitirul protestant pe-aici pe aproape. Să-l vizitez odată.

O luă către sud pe aleea Westland. Decât că reţeta e-n pantalonii ceilalţi. Of, şi am uitat şi cheia aia de la intrare. Ce plictiseală şi chestia asta cu înmormântarea. In sfârşit, săracul de el, nu-i vina lui. Când mi-au făcut-o ultima oară? Stai. Ţin minte că am schimbat o liră. Trebuie să fi fost la întâi ale lunii, sau doi. Ei, n-are decât să se uite el în registrul de reţete.

Farmacistul întorcea îndărăt filă cu filă. S-ar zice că de la el vine mirosul ăsta de vechi, de praf. I s-a făcut şi capul mic. Şi ce bătrân e. Tot căutând piatra filosofală. Alchimiştii pe vremuri. Drogurile astea te îmbătrânesc după ce-ţi excită mintea o clipă. Pe urmă un fel de letargie. De ce oare? Reacţia. O viaţă întreagă într-o singură noapte. Treptat îţi schimbă caracterul. Dacă trăieşti toată ziua printre ierburi, alifii, dezinfectante. Şi toate borcanele astea de alabastru. Piuliţa şi pisălogul. Aq. Dist. Fol. Laur. Te Virid. Aproape că te faci bine de la mirosuri ca la uşa dentistului. Doctorul Pac. Ar trebui să se cura-risească un pic pe el însuşi. Vreun excipient sau vreo emulsie. Primul tip care s-a apucat să culeagă ierburi ca să se trateze el a avut ceva curaj. Nişte simpli la minte. Aici trebuie să fii atent. Sunt destule chestii de-astea pe aici ca să te adoarmă. Testul e: dacă hârtia de turnesol se face roşie. Cloroform. Doză prea mare de laudanum. Somnifere. Filtruri vrăjitoreşti de dragoste. Siropul de mac paragoric face rău la tuse. înfundă porii sau ţine flegma. Otrăvurile singurele leacuri. Remediul unde te aştepţi mai puţin. Vicleniile naturii.

— Cam acum două săptămâni, domnule?

— Da, răspunse domnul Bloom.

Aştepta în faţa tejghelii, inhalând exhalaţiile pătrunzătoare ale medicamentelor, mirosul uscat prăfos al bureţilor şi lufelor. O grămadă de vreme îţi pierzi povestin-du-ţi durerile şi suferinţele.

— Ulei dulce de migdale şi tinctură de benzoin, spuse domnul Bloom, şi pe urmă apă de floare de portocal…

Sigur e că-i face pielea atât de delicată albă ca ceara.

— Şi ceară albă încă, spuse.

Îi scoate mai bine în evidenţă ochii ei întunecaţi. Cum se uita la mine, cu pătura trasă sus până la ochi, spanioloaică, mirosindu-se pe sine însăşi, atunci când eu îmi potriveam butonii la manşetă. Reţetele astea de casă sunt deseori cele mai bune: căpşuni pentru dinţi; nalbe şi apă de ploaie; cică şi fulgi de ovăz muiaţi în lapte nesmân-tânit. Hrăneşte tenul. Unul din băieţii reginei bătrâne, ducele de Albany să fi fost? avea numai o singură pieâe. Leopold, da. Noi avem trei. Negi, buboaie şi pistrui ca şi cum n-ar fi deajuns şi aşa. Dar mai ai nevoie şi de parfum. Ce fel de parfum foloseşte? Peau d'Espagne. Flori de portocal. Săpun din lapte de vacă. Apa-i aşa de proaspătă. Frumos mai miros săpunurile astea. Aş avea timp să fac o baie, acolo, după colţ. Hammam. Turcească. Masaj. Ţi se strânge jegul la buric. Ar fi mai bine dac-ar fi o fată frumoasă să ţi-l facă. Şi mă gândesc şi să. Da, chiar. S-o fac în baie. Curioasă dorinţă, aşa deodată peste mine. Apă în apă. îmbini plăcutul cu utilul. Păcat că nu-i timp pentru masaj. M-aş simţi proaspăt pe urmă toată ziua. La înmormântare are să fie mai curând posomorit.

— Da, domnule, spuse farmacistul. A fost doi şilingi şi nouă pence. Aţi adus o sticluţă?

v – Nu, spuse domnul Bloom. Pregătiţi-o, vă rog. Am să trec astăzi mai târziu şi am să iau şi unul din săpunurile astea. Cât costă?

— Patru pence, domnule.

Domnul Bloom ridică o bucată de săpun spre nări. Ceară dulceagă cu iz de lămâie.

— Am să-l iau pe acesta, spuse. Asta face trei şilingi şi un penny.

— Da, domnul meu, spuse farmacistul. Puteţi plăti totul deodată, când treceţi mai pe urmă.

— Bine, spuse domnul Bloom.

Ieşi fără grabă din prăvălie cu sulul ziarului la subsuoară şi pacheţelul cu săpunul înfăşurat în hârtie încă rece în mina stingă.

Lângă el, vocea lui Lyons Cocoşul şi odată cu ea şi mâna lui spuseră:

— Hei, Bloom, ce veşti bune ne mai dai? E de astăzi? Ia dă-l încoace un moment.

Iar şi-a ras mustaţa, ce dracu'! Buza de sus ce lungă şi rece parcă. Să pară mai tânăr. Şi chiar c-arată ca dracu'. Şi-i mai tânăr ca mine.

Degetele gălbui cu unghii negre ale lui Lyons Cocoşul desfăşurau sulul ziarului. Ar avea nevoie să se mai şi spele. Să mai dea jos murdăria de pe el. Bună dimineaţa, nu folosiţi săpunul Pears? Mătreaţă pe umeri. Şi ar trebui să-şi dea şi cu briantină pe păr.

— Vreau să văd ce-i cu calul ăla franţuzesc care e-n cursă astăzi, spuse Lyons Cocoşul. Unde Dumnezeu o fi?

Foşnea paginile mototolite, împingându-şi bărbia în gulerul înalt. Are gâdiliciul frizerului. Când ai gulerul prea strâns îţi cade părul. Mai bine-i las ziarul şi scap de el.

— Poţi să-l păstrezi, spuse domnul Bloom.

— Ascot. Cupa de aur. Stai, murmură Lyons Cocoşul. O clipă. Maximum al doilea.

— Eram tocmai să-l arunc, spuse domnul Bloom. Lyons Cocoşul îşi ridică brusc ochii şi-i aruncă o privire chiorâşă nesigură.

— Ce spui? zise vocea lui deodată atentă.

Biblioteca Judeţeană – CLUJ -

— Zic că poţi să-l păstrezi, răspunse domnul Bloom. Eram cât pe-aci să-l arunc în clipa asta.

Lyons Cocoşul mai stătu la îndoială o clipă, ochindu-l chiorâş; pe urmă împinse foile desfăcute înapoi în braţele domnului Bloom.

— Am să risc, spuse. Uite, mulţumesc.

Şi se grăbi spre colţul lui Conway. Ca o coadă de iepure cu frica de Dumnezeu.

Domnul Bloom împături la loc foile într-un pătrat corect executat şi puse săpunul înăuntru, surâzând. Ce buze urâte mai are şi ăsta. Şi mai joacă şi la curse. în ultima vreme chestia asta a ajuns chiar o epidemie. Până şi comisionarii fură să pună şi ei pariuri pe câte şase pence. Loteria pentru curcanul cel mare şi gras. îţi iei banchetul de Crăciun pentru trei parale. Jack Fleming care a făcut nu ştiu ce escrocherie ca să joace banii şi pe urmă a fugit în America. Ăştia nu se mai întorc niciodată. Oalele cu belşugul din Egipet.

Înainta vesel spre turnul ca de moschee al băii publice. Te face să te gândeşti la o moschee, cărămizi roşii, minarete. Astăzi văd că sunt competiţii sportive la colegiu. Privi afişul în formă de potcoavă de deasupra porţilor de la parcul colegiului: un biciclist îndoit tot asupra roatei, ca un peşte într-un borcan. Foarte prost afiş. Măcar dacă l-ar fi făcut rotund ca o roată. Şi pe urmă spiţele: sport, sport, sport, şi la mijloc cu litere mai mari cluul: colegiu. Ceva care să-ţi ia ochii.

Uite-l şi pe Hornblower acolo în loja portarului. Să mai schimb câteva vorbe cu el, să ţin legătura: cum s-ar zice să-mi dea drumul să intru. Ce mai faci, domnule Hornblower? Bună ziua, domnul meu.

O vreme dumnezeiască, într-adevăr. Măcar dacă ar fi viaţa totdeauna aşa. Vreme de crichet. Să tot stai la umbră. Rundă după rundă. Out. Ăştia nici nu-s în stare să joace. Zero la şase. Da' Buller căpitanul tot a spart un geam de la clubul de pe strada Kildare când a marşat pe square leg. S-ar potrivi mai curând la Donnybrook la târg. Şi ce le-am mai spart capetele când a ieşit în arenă M'Carthy. Val de căldură. Dar nu durează. Trece şi asta, trec toate, ale vieţii valuri, şi ce scriem noi în şuvoiul vieţii este mai scump decât toate.

Şi acuma o baie bună; un şirag curat de apă, smalţ limpede, un fir de apă blând, călduţ. Acesta este trupul meu.

Îşi vedea dinainte trupul palid întins înăuntrul apei cu totul, gol, într-un pântec de căldură, uns cu săpunul înmiresmat, încet topindu-se, încet clătindu-se. îşi vedea trunchiul şi mădularele acoperite pretutindeni de riduri mici de apă, plutind, împins încetişor în sus, gălbui ca lămâia; pântecul lui, mugur de carne; şi îşi vedea câr-lionţii întunecaţi ai părului, tufă plutind, părul plutitor al şuvoiului în jurul părintelui molatec al atâtor mii, floare languroasă plutitoare.

Martin Cunningham, cel dinţii, îşi vârî capul întunecat de joben în trăsura scârţâitoare şi, introducându-se cu îndemânare se aşeză. Dl. Power sui după el, încovoindu-şi cu grijă statura înaltă. 7S

— Urcă, Simon.

— După dumneata, spuse dl. Bloom.

Dl. Dedalus se acoperi grăbit şi urcă, spunând:

— Da, da.

— Suntem toţi acuma? întrebă Martin Cunningham. Haide, Bloom.

Dl. Bloom intră în trăsură şi se aşeză pe locul liber. Trase portiera după el şi o trânti iarăşi şi iarăşi până se închise bine. îşi petrecu un braţ prin rezemătoarea de la portieră şi privi grav prin fereastra deschisă a trăsurii spre storurile lăsate ale bulevardului. Unul ridicat într-o parte-; o bătrână care trage cu ochiul. Nasul alb turtit de geam. Mulţumind cerului că a trecut şi de data asta pe lângă ea. Nemaipomenit ce le interesează un cadavru. Ce se mai bucură să ne vadă cum ne ducem după ce le-am dat atâta bătaie de cap când am venit. S-ar zice că le şi prieşte treaba asta. Şuşoteli prin colţuri. Pe furiş prin târlici ici şi colo de frică să nu se trezească. Şi pe urmă gata să-1 pregătească. Să-1 întindă la vedere. Molly şi cu dna. Fleming să facă patul. Trage-1 mai spre partea ta. Giulgiul nostru de-o fiinţă. Nici nu ştii cine mai pune mâna pe tine odată ce-ai murit. îmbăierea şi lăierea. Cred că-i taie şi unghiile şi-1 mai tund. Mai păstrează câte puţin şi-n câte un plic. Mai cresc chiar şi după. Necurată treabă.

Aşteptau cu toţii. Nici o vorbă. încarcă probabil coroanele. M-ara aşezat pe ceva tare. Aha, săpunul din buzunarul de la spate. Mai bine să-1 scot de-acolo. S-aştept momentul.