James Joyce Ulysses Copyright by James Joyce Shakespeare and Company 12, Rue de l'Odeon, 12 Paris, 1928 Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf univers. Ulise



Yüklə 3,46 Mb.
səhifə80/159
tarix05.01.2022
ölçüsü3,46 Mb.
#63797
1   ...   76   77   78   79   80   81   82   83   ...   159
A propos loţiunea aia. Ştiam eu că e ceva să nu uit. Nu m-am mai întors şi săpunul nu l-am plătit. Nu-mi place să umblu cu sticle ca Vrăjitoarea aia de-azi dimi­neaţă. Hynes ar fi putut să-mi plătească ăia trei şilingi. Ara să fac o aluzie la Meaghe ca să-i aduc aminte. în fond, dacă bagă paragraful acela. Doi şi nouă pence. Are să-şi facă o părere proastă despre mine. O vizită mîine. Cît îţi datorez ? Trei şi nouă pence ? Doi şi nouă pence, domnul meu. Aha. S-ar putea să-l fac să nu mai dea credite altă dată. în felul acesta ajungi să-ţi pierzi clienţii. La circiumă aşa se-ntîmpîă. E cîte unul care tot consumă pe tăbliţă pîn-o umple şi pe-urmă se strecoară pe străzi dosnice şi se duce să bea-n altă parte.

Uite şi pe nobilul domn care-a mai trecut mai devreme. L-a adus un vînt dinspre golf. S-a dus doar să facă un tur. Totdeauna acasă la ora cinei. Pare cam pilit — a băgat ceva-n el. Acuma a ieşit să ia aer. Rugăciunea de mulţu­mire după masă. După cină mergi pe jos o milă. Sigur, trebuie să aibă ceva bani puşi deoparte ; vreo sinecură guvernamentală. Dacă m-aş lua acuma după el l-aş face poate să se simtă prost cum mi-au făcut mie haimanalele alea cu ziarele azi. Dar aşa mai înveţi ceva. Ne vedem pe



40

noi înşine cum ne văd alţii pe noi. Cîtă vreme nu rîd fe­meile de noi ce contează ? Ăsta ar fi un mod să-i afli se­cretul. Să te întrebi de pildă cine e el la urma urmei. Omul misterios de pe plajă, povestire premiată de dl. Leopold Bloom. Onorată cu o guinee de coloană. Şi individul acela azi la înmormîntare în macferlanul cafeniu. S-ar zice că i-au ieşit bătături pe soarta lui bună. Dar un organism sănătos le absoarbe. Dacă fluieri vine ploaia cică. Pe undeva tot trebuie să plouă. La Ormond simţeai umezeala din aer, sărată. Corpul simte atmosfera. Pe Baba Betty o dor toate încheieturile. Profeţiile maicii Shipton aia cu corăbiile care zboară-n jurul lumii cît ai clipi. Nu. Oricum semne de ploaie. Cititoarea-n stele a casei regale. Şi dea­lurile de din depărtare par să se-apropie tot mai tare.

Howth. Farul Bailey. Doi, patru, şase, opt, nouă. Vezi. Trebuie să-şi schimbe intensitatea, altfel ar crede că-i lu­mina de la vreo casă. Salvatorii naufragiaţilor. Grace Darling draga de ea. Unora le e frică pe întuneric. Şi încă licuricii, bicicliştii ; vremea să se-aprindă felinarele. Ju-vaere diamantele ce frumos scînteie. Lumina parcă îţi mai dă curaj. Nu mai e bau-bau să-ţi facă rău. Sigur acuma e mai bine decît altădată demult. Drumuri de ţară. Odată te opreau şi-ţi tăiau gîtul pentru o nimica toată. Şi-acuma mai sînt două tipuri de oameni cu care te-ntîlneşti. Cei care rinj esc sau cei care zîmbesc. Pardon ! Nu face nimic. Timpul cel mai bun să stropeşti florile la umbră după ce soarele. Mai e încă puţină lumină. Razele roşii sînt cele mai lungi. Roygbiv Vance ne-a învăţat : roşu, oranj, gal­ben, verde, bleu, indigo, violet. O stea văd eu acolo. Ve-nus ? Nu se ştie încă. Două, cînd sînt trei e noapte. Şi norii aceştia de ploaie or fi fost acolo toată vremea ? Parcă ar fi vasul fantomă. Nu. Stai niţel. Copaci sînt. Iluzie op­tică. Miraj. Ţara soarelui apune e asta. Soarele indepen­denţei noastre apunînd înspre sud-est. Ţara mea natala, noapte bună.

Cade rouă. Nu-ţi face bine, draga mea. să stai pe pia­tra asta. îţi cauzează scurgeri albe. Şi nu mai poţi să ai be­beluşi atunci decît dacă se nimereşte mare tare şi-şi face drum cu forţa. Şi eu chiar aş putea să fac hemoroizi. Şt nu mai scapi de ei, ca guturaiul, şi te doare de te seacă. Cînd te tai cu iarba sau cu hîrtia e mai rău. Se freacă cînd

41

îţi schimbi poziţia. Mi-ar place să fiu stînca aia pe care a stat ea... O, dulce micuţă, nici nu ştii ce drăguţă erai. în­cep să-mi placă la vîrsta asta. Mere verzi. Apucă tot ce li se oferă. Cred că-i singura vîrstă cînd şedeam aşa, pi­cior peste picior. Şi la bibliotecă astăzi : studentele ace­lea. Licenţiatele acelea. Fericite scaunele sub ele. Dar acum e influenţa ceasului de seară. Ele simt toate astea. Se deschid ca florile, îşi cunosc vremea, floarea soarelui, anghinare, trufa albă, în sălile de bal, candelabre, altele sub lampioane. Florile de noapte în grădina lui Mat Dillon unde am sărutat-o pe umăr. Aş vrea să am un portret în ulei al ei atunci în mărime naturală. Tot iunie era cînd i-am făcut curte. Anii se întorc. Istoria se repetă. Voi stînci şi piscuri iată-mă din nou în mijlocul vostru. Viaţa, dragostea, călătorie în jurul micii tale lumi. Şi acum ? Sigur e trist că e şchioapă dar trebuie să fim atenţi să nu ne fie prea mare milă. Ele profită atunci.



Totul e liniştit acum pe Howth. Dealurile de din de­părtare par. Unde noi. Rododendronii. Sînt un prost poate. El cu prunele şi eu cu sîmburii. Aici îmi fac eu intrarea. Tot ce-a văzut dealul ăsta bătrîn. Numele doar se schimbă: asta-i tot. îndrăgostiţii, mniam, mniam.

Obosit mai sînt. Să mă ridic şi eu ? E, mai stai niţel. Mi-a stors toată bărbăţia din mine, răutatea asta mică. M-a sărutat. Tinereţea mea. Niciodată de acuma. O sin­gură dată vine. Sau a ei. Să iau trenul mîine într-acolo. Nu. Cînd te-ntorci odată nu mai e acelaşi lucru. Ca şi cu copiii la a doua vizită într-o casă. Nu-ţi doreşti decît noul. Nimic nou sub soare. Post restant, Dolphin's Barn. Nu eşti fericit cu ? Răutăcioasă draga de ea. La Dolphin's Barn şaradele acasă la Luke Doyle. Mat Dillon şi stolul lui de fete : Tiny, Atty, Floey, Maimy, Louy, Hetty, şi şi Molly. în optzeci şi şapte era. Anul dinainte ca noi. Şi bătrînul maior aşa de dornic după picătura lui de băutură. Curios ea singurul copil, el singurul copil. Şi-aşa se repetă totul. Crezi c-ai scăpat şi te-ntîlneşti tot cu tine. Ocolul cel mai lung e calea cea mai scurtă spre casă. Şi tocmai cînd el şi cu ea. Ca şi caii de la circ care se rotesc în cerc. Ne ju­cam de-a Rip van Winkle. Rip : odată trăgeai de paltonul lui Henry Doyle să-l rupi. Van : căruţa cu pîine aducîn-



42

du-ţi-o acasă. Winkle : scoici şi pervincă. Şi ea, sprijinită acolo de bufet şi uitîndu-se la noi. Ochii ei de maur. Două­zeci de ani a dormit în Peştera Somnoroasă. Totul schim­bat. Uitat. Tinerii-s bătrîni acum. Puşca lui ruginită de rouă.

E. Ce-i asta care zboară pe-acolo ? Rîndunică ? Liliac probabil. Crede că eu sînt copac, aşa-i de orb. Păsările n-au miros ? Metempsihoză. îşi închipuiau că te poţi pre-schimba-ntr-un copac de frică. Salcie plîngătoare. Bah. Uite-l. Nostim animal. Mă-ntreb unde-şi are cuibul. Clo­potniţa de acolo. Se poate. Atîrnat de picioare în mirosul de cele sfinte. Clopotele alea l-au speriat, cred. S-ar zice că s-a terminat liturghia. Adineaori îi auzeam toţi laolaltă. Roagă-te pentru noi. Şi roagă-te pentru noi. Bună ideea asta, cu repetiţia. La fel e şi-n reclame. Cumpăraţi de la noi. Şi cumpăraţi de la noi. De, aia-i lumina de la casa preotului. Cina lor frugală. Ţii minte greşeala aia la apre­ciere cînd eram la Thom. Douăzeci şi opt era. Au două case. Fratele lui Gabriel Conroy e vicar. Bah. Uite-l iar. De ce-or fi ieşind noaptea, ca şoarecii. Sînt corcituri de fapt. Păsări ca nişte şoareci care ţopăie sus de tot. Ce-i sperie, lumina sau zgomotul ? Mai bine să nu mă mişc. Astea-s numai instinct ca pasărea aia care pe vreme de secetă bea apa care ţîşnea din ulcior cînd arunca ea înăuntru pietricele. E ca un omuleţ înfăşurat într-o mantie şi cu mînuţe numai atîtica. Ce oase micuţe. Aproape că le vezi licărind, un fel de alb albăstrui. Culorile depind de lumina în care le vezi. Te uiţi fix în soare de exemplu ca vulturul, pe urmă te uiţi la pantof şi-l vezi ca o pată, ca o bilă gălbuie. Vrea să-şi pună amprenta pe orişice. De exemplu, pisica aia azi dimineaţă pe scară. Ca turba uscată la culoare. Se zice că nu le vezi niciodată cu trei culori. Nu-i adevărat. Aia tigrată albă şi galbenă şi neagră de la City Arms cu litera pe frunte. Un corp de cincizeci de culori diferite. Howth adineaori era ca ametistul. Sticla fulgerînd. Aşa e ăla înţeleptul cum îl cheamă cu oglinda care aprindea din soare. Pe urmă ia foc landa. Nu se poate să fie de la chibriturile turiştilor. Ce-o fi ? Poate vreascurile uscate se freacă unele de altele în vînt şi iau foc. Sau sticlele sparte din desişuri fac ca oglinzile care dau foc din soare. Arhi-mede. L-am găsit ! Memoria mea nu-i chiar aşa proastă.

43

De. Cine ştie de ce-or fi zburînd aşa. Insecte ? Albina aia săptămîna trecută care-a intrat în cameră şi se juca cu umbra ei pe tavan. Poate-o fi fost aia care m-a-nţepat pe mine, şi-a venit îndărăt să vadă. Şi păsările nu-nţelegi niciodată ce spun. Ca şi noi cînd vorbim aşa să facem con­versaţie. Şi cu zice ea şi zice el. E ceva curaj ? Trebuie să zboare peste ocean şi-ndărăt. O grămadă trebuie că mor în furtună, pe firele de telegraf. Groaznică viaţă mai au şi marinarii. Monştrii ăia de transatlantice care plutesc aşa pe-ntuneric, şi mugesc ca nişte vaci ale mărilor. Faugh a ballagh. Dă-te la o parte, dracu să te ia. Alţii în coji de nucă, cu pînza cît o batistă, vînturaţi ca nişte dopuri cînd suflă vîntul de furtună. Şi-nsuraţi. Uneori plecaţi cu anii la capătul lumii undeva. N-are capăt de fapt, pentru că-i rotund. Neveste în fiecare port, se spune. Aia zic şi eu ca are caracter dacă stă şi-aşteaptă pînă se-ntoarce Johnny al ei iar acasă. Dacă se mai întoarce vreodată. Stă şi-adul­mecă porturile pe sub coadă. Cum poate să le placă ma­rea ? Şi totuşi le place. Sus ancora. Şi-odată plecă cu un scapular sau o medalie la gît să-i poarte noroc. Şi ? Parcă tephilimul nu cum îi zice pe care tata lui tata săracul îl avea pe uşă să-l atingă. Asta ne-a scos din Ţara Egiptului şi din casa sclaviei. E ceva în toate superstiţiile astea pen­tru că dacă ieşi afară nu se ştie ce primejdii. Atîrnaţi de cîte-o scîndură sau călare pe-o grindă, luptîndu-se pentru viaţa lor, cu colacul de salvare la brîu, înghiţind la apă sărată, şi asta-i ultima lui scăpare pînă vin rechinii şi—1 înşfacă. Peştii or fi avînd rău de mare ?

Şi pe urmă calm, linişte, frumos, fără un nor, apa li­niştită, placidă, echipajul şi marfa mici fărîme, în lada cea mare a lui Davy Jones. Şi luna care se uită de sus. Nu-i vina mea, o, tu, care-ţi dădeai atîta importanţă.

O rachetă prelungă rătăcită urcă în sus pe cer dinspre bazarul lui Mirus în căutarea fondurilor pentru spitalul Mercer şi se sparse, arcuindu-se-n jos, răspîndind un bu­chet de stele violete mai puţin una care era albă. Plutiră, căzînd ; se stinseră. Ceasul păstorului, ceasul cînd o ţii de mînă ; ceasul întîlnirii. Din casă în casă, cu bătaia lui du­blă întotdeauna bine venită, trecea poştaşul de ora nouă seara, cu lampa de licurici la centură, licărind ici şi co!o printre gardurile vii de laur. Şi printre cei cinci arbori



44

tineri o lampă cu fitil sus ridicată aprinse felinarul de pe terasa Leahy. Şi pe lingă ecranele ferestrelor luminate, prin faţa grădinilor simetrice un glas ascuţit se depărta strigînd, jeluindu-se parcă : Evening Telegraph, ediţie specială ! Rezultatul ! cursei Cupa de aur ! Şi din uşa casei lui Dignam ieşi în fugă un băiat şi strigă. Zvîcnind liliacul zbura încoace, zbura încolo. Departe peste nisip urca tîrîş fluxul, cenuşiu. Howth se aşeză să aţipească obosit de zi­lele lungi, de rododendronii şi gîngureala lor (el era bătrîn) şi simţea bucuros briza nocturnă mîngîindu-i blana de fe­rigi. Zăcea întins dar îşi deschise un ochi roşu neadormit respirînd adînc şi încet, somnoros dar treaz. Şi departe pe ţărmul de la Kish nava ancorată clipea făcîndu-i cu ochiul domnului Bloom.

Ce viaţă trebuie să aibă oamenii ăştia acolo, bătuţi în cuie în acelaşi loc. Comisia pentru farurile irlandeze. Pe­nitenţă pentru păcatele lor. Şi garda coastelor. Rachete şt tunuri şi geamanduri şi bărci de salvare. Ziua aia cînd am fost în excursie la Erin's King, şi le-am aruncat sacul cu ziare vechi. Urşii la grădina zoologică. Urîtă plimbare. Nişte beţivani ieşiţi să-şi mai vînture ficatul. Vărsînd peste bord să dea de mîncare la heringi. Greţuri. Şi femeile, cu frica de Dumnezeu scrisă pe feţele lor. Milly, n-a dat nici un semn că i-ar fi fost frică. Cu fularul albastru desfăcut, şi rîdea. Nu ştiu ce-i moartea la vîrsta aia. Şi pe urmă, stomacul lor e sănătos. Să nu se rătăcească, de asta le e frică doar. Cînd ne-am ascuns după copac, la Crumlin. Nu vreau. Mama ! Mama ! Copii pierduţi în pădure. Şi-i sperii şi cu măştile. îi azvîrli în sus în aer şi-i prinzi. Te omor. E glumă, măcar pe jumătate ? Sau copii cînd se joacă de-a războiul. Sînt serioşi de tot. Cum pot oamenii să ţintească cu puştile unii într-alţii ? Uneori chiar se descarcă. Săracii copii. Singurele lor necazuri rujeola si urticarea. Curăţenia cu calomel cînd i-am luat eu pentru asta. După ce s-a făcut mai bine, a adormit cu Molly. Are dinţii chiar la fel şi ea. Ce le place lor ? Altele ca ele ? Dar dimineaţa cînd fugea după ea cu umbrela.

O altă ea însăşi ? O alta ca ea însăşi ? Poate ca să n-o doară. I-am luat pulsul. Ticăia. Ce mînă mică avea, acuma e mare. Dragă dragă Papii. Tot ce poate să-ţi spună o mînă cînd o apuci. îi plăcea să-mi numere nasturii de la veston.

45

Primul ei corset, mi-aduc aminte. M-a făcut să rîd cînd am văzut-o. La început nişte sini aşa micuţi. Cel din stingă e mai sensibil, cred. Şi-al meu la fel. Mai aproape de inimă. îşi pun umplutură dacă e moda să fie grase. Dure­rile noaptea cînd îi creşteau, mă chema, mă trezea. Ce speriată a fost cînd i-a venit prima dată. Săracul copil ! E-un moment curios şi pentru mamă. Ii aduce aminte de cînd era şi ea fată.



Gibraltar. Priveliştea de pe Buena Vista. Turnul lui O'Hara. Păsările de mare ţipînd. Maimuţa aia bătrînă de Barbaria care şi-a mîncat toată familia. La apusul soare­lui, salva de tun pentru soldaţi ora stingerii... Privea în larg peste mare cînd mi-a spus. O seară ca asta, dar lim­pede, nici un nor. întotdeauna mi-am închipuit că am să mă mărit cu un lord sau un domn de familie, cu un yacht particular. Buenas noches senorita. El hombre ama la mu-chacha hermosa. De ce pe mine ? Pentru că erai aşa de­osebit de ceilalţi.

N-am să stau doar toată noaptea aici ca o moluscă din alea care se lipesc de stîncă. Vremea asta te amorţeşte. Trebuie să se apropie de nouă după cum se întunecă. Să merg acasă. Prea tîrziu pentru Leah, Lily din Killarney. Nu. S-ar putea să fie încă. Să trec pe la spital să văd. Sper c-a născut. Am avut o zi lungă. Martha, baia, înmormîn-tarea, casa cheilor, muzeul cu zeiţele alea, cîntecul lui De-dalus. Pe urmă scandalagiul ăla de la Kiernan. Dar i-am zis-o şi eu atunci. Nişte beţivani numai gura de ei. Ce i-am zis despre Dumnezeul lui l-a cam usturat. E-o greşeală să dai şi tu cînd dă el. Sau ? Nu. Ăştia ar trebui să se ducă acasă şi să rîdă singuri de prostiile lor. întotdeauna se strîng să bea cît mai mulţi laolaltă. Le e frică să rămînă singuri ca un copil de doi ani. Dacă m-ar fi atins. Dar să mă pun în locul lui. Atunci nu mai pare aşa de rău. Poate că n-a vrut să mă lovească. De trei ori ura pentru Israel. De trei ori pentru cumnata cu care se tot laudă el aia cu trei dinţi în gură. Acelaşi gen de frumuseţe. Cu o babă ca asta chiar ţi-ar face plăcere să-ţi bei ceaiul împreună. Sora nevtstei sălbaticului din Borneo care tocmai a venit la oraş. închipuie-ţi aşa ceva dimineaţa în zori să-ţi iasă deodată în faţă. Fiecare cu gustul lui cum zicea Morris cînd a sărutat viţelul de aur. Dar Dignam i-a pus capacul.



46

Casele îndoliate sînt aşa de deprimante pentru că nu ştii niciodată. Oricum ea are nevoie de banii aceia. Trebuie să trec pe la văduvele scoţiene cum i-am promis. Ciudată denumire. Iau ca de la sine înţeles că noi o să dăm în pri­mire întîii. Văduva de luni era în faţă la Cramer care se uita la mine. Pe săracul bărbatu-su l-a îngropat dar acum o duce bine cu recompensa. Părăluţa ei de văduvă. Şi ? Ce-ai fi vrut să facă ? Trebuie să meargă şi ea înainte. Pe văduvi nu-mi place de loc să-i văd. Par aşa părăsiţi. Săracul O'Connor nevastă şi cinci copii otrăvit cu stridii aici. Ca­nalizarea. Fără nici o speranţă. Vreo matroană cu inima bună cu pălărie ca un castron să-l dădăcească. Să-l ia-n remorcă, cu faţa ca o lună şi şorţ cît toate zilele. Panta­lonaşi de damă cenuşii de flaneluţă, trei şilingi perechea, ocazie excepţională. Urîţică şi iubită, iubită pe toată viaţa, aşa se zice. Urîtă : nici o femeie nu crede că e aşa._Să iu­bim, să minţim si să fim frumoşi căci mîine murim. II tot văd cînd şi cind umblînd de colo pînă colo tot căutînd să descopere cine şi-a bătut joc de el. K.k. : caca. Asta e soarta. El, nu eu. Şi cu cîte-o prăvălie se întîmplă aşa am văzut. Pare s-o bîntuie un blestem. Am visat azi noapte ? Stai niţel. E ceva încurcat. Ea avea papuci roşii. Turceşti. Purta pantaloni. Să zicem că ea îi poartă. Mi-ar place s-o văd în pijama ? Greu de răspuns. Nannetti a plecat acum. Nava poştală. Acuma-i pe lîngă Holyhead. Trebuie să pun mîna pe reclama aia cu Keyes. Să mă ţin de Hynes şi de Crawford. Fustiţa pentru Molly. Are ce pune-n ele. Ce-i asta ? S-ar putea să fie bani.

Domnul Bloom se aplecă şi ridică o bucată de hîrtie de pe plajă. O apropie de ochi privind atent. Scrisoare ? Nu. Nu văd să citesc. Să mă duc mai bine. Mai bine. îs obosit de tot să mă mai mişc. O pagină dintr-un caiet vechi. Toate gropile astea, pietricelele. Cine poate să le numere ? Nu ştii niciodată ce poţi să găseşti. Sticlă cu o istorie întreagă înăuntru cu o comoară aruncată de pe o corabie naufra­giată. Colete poştale. Copiii întotdeauna le place să arunce lucruri în mare. încredere ? Pîine aruncată în valuri. Ce-i asta ? o bucată de lemn.

O ! M-a dat gata femela asta. Nu mai sînt aşa tînăr. Are să mai vină aici mîine ? S-o aştept undeva toată viaţa.



47

Trebuie să se întoarcă. Şi ucigaşii se întorc. Şi eu am să mă-ntorc ?

Cu băţul său domnul Bloom răscolea încet nisipul la picioarele sale. Să scriu un mesaj pentru ea. S-ar putea să ţină pînă mîine. Ce ? Eu.

Vreunul cu labe mari să calce peste el dimineaţă. N-are rost. îl spală apa. Fluxul vine pînă aici era o baltă lingă piciorul ei. M-aplec, îmi văd faţa acolo, oglindă întune­cată, suflu pe ea, tremură. Toate stîncile astea cu linii şi cicatrice şi litere. O, transparentele astea ! Şi pe urmă ele nici nu ştiu. Ce înseamnă cuvîntul acela. Ţi-am spus că eşti un băiat rău pentru că nu-mi place. SÎNT. UN.

Nu-i loc. Las-o baltă.

Domnul Bloom şterse literele cu gheata sa înceată. în nisip n-are nici un rost. Nu creşte nimic în el. Totul se pierde. Nu-i nici un pericol să vină vreun vapor mai mare aici. Doar şalupele de la Guinness. Ocolul lui Kish în opt­zeci de zile. Pe jumătate dinadins.

îşi aruncă pana de lemn. Băţul căzu în nisipul noroios, se înfundă. Uită-te, dac-ai fi încercat să faci aşa ceva o săptămînă întreagă, n-ai fi reuşit. Şansă. Nu ne vom mai întîlni niciodată. Dar a fost frumos. Adio, draga mea. M-a făcut să mă simt atît de tînăr.

Un somnuleţ acum dac-ar fi. Trebuie să fie aproape nouă. Vasul de Liverpool a plecat de mult. Nici măcar fumul. Şi ea poate să. A şi făcut-o. Şi Belfast. Nu mă duc. Fuga acolo, fuga înapoi pînă la Ennis. El n-are decît. Să-nchid ochii un moment. Dar n-am să dorm. Ca un vis. Dar nu se repetă niciodată la fel. Iar liliacul. Inofensiv. Doar cîteva.

O draga de tine toată micuţa ta fetie albă în sus am văzut cum murdară pantalonaşii m-a făcut să fac dra­goste lipicioşi acuma noi doi urît urît Grace draga mea ea cu el pe lîngă pat mă-tu-n-pisoză volănaşe şi Râul să par­fumeze părul negru al nevesticii tale forme pline sub gră­sulia senorita ochii tineri Mulvey durudilii anii visurile se reîntorc pe sub coadă Agendath ameţit tot de iubire şi mi-a arătat ea la anul în pantalonaşi se-ntoarce ea iar ea iar.

48

; Un liliac zbură. Aici. Acolo. Aici. Departe în noaptea cenuşie sună un clopot. Domnul Bloom cu gura deschisa, cu gheata stingă îngropată în nisip pe o parte, se întinse, respirînd adînc. Doar cîteva.


Yüklə 3,46 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   76   77   78   79   80   81   82   83   ...   159




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin