James Joyce Ulysses Copyright by James Joyce Shakespeare and Company 12, Rue de l'Odeon, 12 Paris, 1928 Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf univers. Ulise

gungurind.)

SĂRUTURULE (Chicotind) : Leo ! (Ciripind.) Icky, licky, micky, sticky pentru michi Leo ! (Gungurind.) Cu cuuuucuu ! Yumyumyumm Umuum. (Chiuind.) Fă-te mare, fă-te tare ! Piruietă ! Leopopold ! (Sporovăind gu­reşe.) Leili ! (Chiot prelung.) O, Leo !

(Ii foşnesc, dînd din aripi, pe vestmintele lui, lumi­noase, pete lucioase, sclipitoare, paiete de argint.) BLOOM : Tuşeu de bărbat. Muzică tristă. Muzică de bise­rică. Poate aici.

(Zoe Higgins, o prostituată tînără, în combinezon verzui, strîns cu trei catarame de bronz, cu voal subţire de catifea în jurul gîtului salutînd din cap, coboară treptele şi îl

acostează.)

ZOE : Cauţi pe cineva ? El e înăuntru cu prietenul lui. BLOOM : Aici e la doamna Mack ?

ZOE : Nu, la- optzeci şi unu. Aici e doamna Cohen. Dacă mergi mai departe ai putea s-o nimereşti mai rău. Baba Pîşpîş. (Cu familiaritate.) E la treabă şi ea în noaptea asta, cu veterinarul, ăla de-i vinde ponturile, care-i dă toţi cîşti-gătorii şi-şi scoate şi ea aşa banii pentru băiatul ei la Ox­ford. Lucrează ore suplimentare dar astăzi a avut noroc. (Bănuitoare.) N-ăi fi cumva taică-su, ce ? BLOOM : Eu — nu !

ZOE : Că sînteţi amîndoi în negru. Şoricelul o fi avînd cumva chef în astă noapte ?

(Trupul lui deodată alert îi simte degetele apro-

piindu-se. O mînă îi alunecă peste coapsa stingă.)

ZOE : Cum stai cu nucile ?

BLOOM : Pe partea ailaltă. Curios că o ţin pe dreapta.

Sînt mai grele, cred că din cauza asta. Unul la un milion,

cum spune croitorul meu, Mesias.

ZOE (Deodată alarmată) : Ai şancru tare.

BLOOM : N-aş crede.

139

ZOE : îl simt eu, îţi spun.

(Mina ei i se strecoară în buzunarul din stingă de la pantaloni si scoate la iveală un cartof tare, negru, ridat tot. îl priveşte şi apoi îl priveşte pe Bloom cu buze umede, mute.)

BLOOM : E un talisman. îl am moştenire. ZOE : Nu i-l dai lui Zoe ? l-l dai ei de tot ? Că a fost aşa drăguţă, hai, ce zici ?

(Bagă, lacomă, cartoful într-un buzunar, pe urmă îi prinde braţul trăgîndu-l aproape de ea cu o căldură suplă. El surîde încă nehotărît. încet, notă cu notă, se aude mu­zică orientală. El priveşte adînc în cristalul întunecat al ochilor ei, încercănaţi cu kohol. Surîsul lui se face mai blînă.)

ZOE : Ai să mă ţii minte data viitoare. BLOOM (Pierdut): Eu n-am iubit nicicînd gazelă atîta de frumoasă — fără să...

" (Cîteva gazele ţîşnesc sărind sprintene, păscînd pe coastă de munte. Pe undeva pe aproape se văd lacuri. în jurul lor, pe ţărm, umbrele întunecoase ale unor pădurici de cedri. Se înalţă miresme, revărsare despletită, pătrunză­toare de răşină. Arde, întregul orient, mi cer de safir, stră­puns de zborul de bronz al vulturilor. Sub el se întinde feminitatea goală, albă, liniştită, răcoroasă, voluptuoasă. O fîntînă îşi urcă murmurul printre trandafirii de Damasc. Roze gigantice murmură poveşti despre viţa de vie sîn-gerie. Un vin al ruşinii, al poftelor, al sîngelui se prelinge susurînd straniu.)

ZOE (Murmurînd cîntătoare odată cu muzica, buzele ei de odaliscă mînjite lasciv cu împroşcaturi de grăsime de porc şi apă de trandafiri): Shorach ani wenowach, benoiih Hierushaloim.

BLOOM (Fascinat): M-am gîndit eu că eşti de stirpea cea bună, după accent. ZOE : Şi ştii ce păţeşti dacă stai să te gîndeşti prea mult ?

(îl muşcă încet de ureche cu dinţişorii ei îmbrăcaţi în aur suflîndu-i în faţă o suflare învăluitoare de usturoi stătut. Rozele se trag de o parte şi de alta, dezvăluind un

140

sepulcru al aurului regilor şi al osemintelor lor năruindu-se

încet în pulbere.)

BLOOM (Se trage îndărăt în gest mecanic mîngîindu-i

sinul drept cu o mînă plată, neîndemînatecâ) : Eşti din

Dublin ?

ZOE (îşi prinde abilă o buclă desfăcută rotindu-şi-o la loc in coc) : Nici o frică. Sînt englezoaică. N-ai cumva vreo ţigară de-alea tari ?

BLOOM (Acelaşi joc) : Fumez rar, draga mea. Cîte o ţi­gară de foi cînd şi cînd. Asta-i joc pentru copii. (Lasciv.) Gura poate fi mai bine folosită pentru altceva decît pe-un tub de iarbă urît mirositoare.

ZOE : Haide acuma. Ţine-mi şi-un discurs pe chestia asta. BLOOM (în salopetă de muncitor, imitaţie de velur reiat, rravată roşie fluturînd şi şapcă de apaş) : Omenirea asta e incorigibilă. Sir Walter Raleigh a adus în lumea nouă cartoful acela şi iarba asta, unul care înghiţit, omoară pesti­lenta, cealaltă otrăvitoare a urechii, ochiului, inimii, me­moriei, voinţei, inteligenţei, mă rog pentru toate cele. Adică a adus otrava asta cu o sută de ani înainte ca alt­cineva, i-am uitat numele, să fi adus hrana. Sinucidere. Minciuni. Toate obiceiurile astea ale noastre. Uite numai la viaţa asta a noastră în ochii lumii, publică.