James Joyce Ulysses Copyright by James Joyce Shakespeare and Company 12, Rue de l'Odeon, 12 Paris, 1928 Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf univers. Ulise

105

SOLDATUL COMPTON (Zvîcnind din deget): Faceţi loc

pentru nenea pastorul.

SOLDATUL CARR (Se întoarce spre ei strigînd): Hoho,

CISSY CAFFREY (Vocea urcîndu-i mai ascuţită) :

Cum a luat-o şi-a şi pus-o Oare unde şi-o fi pus-o Lăbuţa de raţă umflată.

(Stephen, rotindu-şi toiagul de frasin în mina stingă, intonează cu voioşie introit-ul din slujba pascală. Lynch, cu şapca lui de jocheu trasă pe frunte, îl urmează cu un rînjet de nemulţumire pe faţă.)

STEPHEN : Vidi aquam egredientem, de templo a latere dextro. Alleluia.

(Colţii urîţi, înfometaţi, ai unei proxenete mai vîrst-nice se iţesc dintr-un prag.)

PROXENETA (Şoaptă uscată) : Pssst ! Fă-te-ncoace pîn' să-ţi spun ceva, Feciorie aicea înăuntru. Pssst. STEPHEN (Altius aliquantulum) : Et omnes ad quos par­venit aqua ista.

PROXENETA (Scuipă după ei o ţîşnitură de salivă veni­noasă) : Felceri de la Trinity. Scăldaturi falopiene. Numai sula de ei şi biştarii ioc.

(Edy Boardman, pe vine alături de Bertha Supple, puf­neşte pe nas, îşi trage şalul peste nări.) EDY BOARDMAN (Certăreaţă): Şi zice una din ele : Las' că te-am văzut eu în piaţa Credincioşilor cu hăndrălăul ăla, fantele ăla de la calea ferată, cu pălăria lui de hai-în-pat. Da, m-ai văzut, zic. Tu vorbeşti, zic. Tu pe mine nu m-ai văzut niciodată la o casă de randevu cu un scoţian însurat. Zic. Ia te uită la ea ! Turnătoare. Căpăţînoasă ca un catîr ! Şi mai şi umblă cu doi deodată. Kilbride, me­canicul de locomotivă şi caporalul OliphanV-STEPHEN (Triumphaliter) ; Salvi facti % surit,

(Gesticulează cu bastonul şi sfărîmă imaginea proiec­tată de felinar, spulberîndu-i lumina pretutindeni peste lume. Un prepelicar bălţat aţinîndu-se după mîncare se strecoară după el mîrîind. Lynch îl goneşte cu piciorul.) LYNCH : Ei şi ce ?

106

STEPHEN (Privind peste umăr) : Aşa că gestul, nu mu­zica, nu mirosurile, are să fie limbajul universal, darul limbilor care să facă vizibil nu înţelesul laic ci prima ente-lechie, ritmul structural. LYNCH : Filoteologie pornosoficală. Metafizică de strada

Mecklenburg !

STEPHEN : L-am văzut pe Shakespeare bîntuit de o scor­pie şi pe Socrate ciugulit de găină. Chiar şi atotînţeleptul stagirit a fost muşcat, înşeuat şi călărit de o lumină a

iubirii.

LYNCH : Bah !

STEPHEN : Oricum, e nevoie de două gesturi ca să

ilustrăm parabola cu pîinea şi urciorul ? Mişcarea asta

simbolizează coltucul şi urciorul de pîine şi de vin la Omar.

Ţine-mi bastonul.

LYNCH : Dă-l dracului de baston împuţit. Unde mergem ?

STEPHEN : Libidinosule linx, către la belle dame sans

merci, Georgina Jonson, ad ăeam qui laetificat jnven-

tutem meam.

(Stephen îi împinge bastonul în braţe şi îşi ridică în­cet braţele răsturr îndu-şi capul pe spate pînă rămîne cu mîinile amîndouâ depărtate de corp, înălţate la nivelul pieptului, cu palmele în jos intersectîndu-se, stingă mai sus, cu degetele gata să se răsfire.)

LYNCH : Care-i urciorul cu pîine ? N-are a face. Ori asta ori vama — tot una. Parcă ai ce simboliza. Na, ia-ţi cîrja ta şi umblă.

(Trec mai departe. Tommy Caffrey se apropie în patru labe de un felinar şi agăţîndu-se de el se aburcă opintin-ău-se puţin cîte puţin. Cînd ajunge la furca de sus alunecă iarăşi în jos. Jacky Caffrey înşfacă felinarul să se cocoaţs şi el. Marinarul de adineaori se pocneşte de felinar. Ge­menii o zbughesc în întuneric. Marinarul, clătinîndu-se pe picioare, îşi apasă degetul arătător pe o nară şi ejectează pe nara cealaltă un jet prelung, lichid, de mucilagiu. Smul-gînd felinarul din loc şi propiindu-şi-l pe umăr se înde­părtează în mulţime cu torţa aceasta aprinsă în spate.

Ceaţa rîului îşi tîrîic încetişor şerpii. Din haznale, cră­pături, latrine, maldăre de gunoaie, se înalţă în toate păr­ţile fumuri stătătoare. O licărire ţîşneşte dinspre sud de dincolo de cotul dinspre mare al rîului. Marinarul înain-

107

tează nesigur străbătînd în zigzag mulţimea, poticnindu-se către şinele de garare. Din partea cealaltă, pe sub podul de cale ferată, apare Bloom, roşu la faţă, gîfîind, înfun-dîndu-şi pîine şi ciocolată într-un buzunar al hainei. In vitrina frizeriei lui Gillen un portret compozit îi înfăţi­şează imaginea vajnicului Nelson. Alături o oglindă con­cavă îi prezintă în faţă portretul lugubriosului Booloohoom, de demult pierdutul, nenorocitul-în-dragoste. Cu gravi­tate, Gladstone, îl fixează în ochi, Bloom aşa cum e Bloom. El trece mai departe trăsnit de privirea fixă a truculen­tului Wellington, însă din oglinda convexă îi rinjesc saşii ochii holbaţi şi obrajii bucălaţi ai lui Poldy şolditul-zaha-risitul.

La uşa lui Antonio Rabaiotti, Bloom se opreşte o clipă sub lumina strălucitoare a lămpilor cu arc. Dispare. După o clipă reapare şi se grăbeşte mai departe.) BLOOM : Peşte prăjit cu cartofi. Nix. Ha !

(Dispare înăuntru la Olhousen măcelarul slrecurîn-du-se pe sub oblonul care tocmai se lasă în jos. Cîteva mo­mente mai tîrziu iese pe sub oblon, pufăind, puf-puf, Poldy, Blum-blum Bloohoom. Ţine în fiecare mină cîte un pachet, unul conţinînd un picior de porc călduţ, celălalt un picior rece de miel, presărat din belşug cu piper. Icneşte îndreptîndu-şi trupul. Pe urmă, încovoindu-se într-o parte, îşi presează unul din pachete pe o coastă şi geme.) BLOOM : Mi s-a pus un junghi într-o parte. De ce-oi fi fugit aşa ?

(Respiră adine, cu grijă şi porneşte încet către felina­rul dintr-o parte. Licărirea ţîşneşte din nou.) BLOOM : Ce-i cu asta ? Un far ? Reflector.

(Se opreşte la colţ, în faţă la Cormack, pîndind.) BLOOM : Aurora borealis sau o fi de la furnale ? A, pom­pierii, sigur. Oricum, e spre sud. Mare foc. O fi casa lui. Tufişul sărăntocului. Nu-i la noi. (Fredonează bine dis­pus) Arde Londra, arde Londra ! Foc ! Săriţi, foc ! (11 ză­reşte pe marinarul care se bălăbăneşte prin mulţime în partea dinspre capătul străzii Talbot). îl _SCap, te pome­neşti. S-alerg. Repede. Mai bine traversez pe aici.

(Dă buzna să treacă strada. Nişte ştrengari încep să ţipe.) HAIMANALELE : Fii atent, domnu'. (Doi bicicliş'ti cu lanterne de hîrtie aprinse, legănînduse, trec în goană pe

103

Ungă ci, atingîndu-l şi sunînd din răsputeri din clopoţel.)

CLOPOŢEII : Hehehe, stai aşa.

BLOOM (Deodată ţeapăn, străpuns de junghi) : Au.

(Priveşte în jur, se aruncă iarăşi să treacă. Prin ceaţa tot mai deasă ridicindu-se, un tramvai de patrulă, inain-tînd cu precauţie, se iscă uriaş asupra lui, cu farul lui mare roşu clipind, cu troletd scrîşnind pe fir. Conducto-rul băngăne din clopotul de alarmă.) CLOPOTUL : Bang Bang Bla Bak Blud Bugg Bloo.

(Frinele scrîşnesc violent. Bloom, ridicînd o mină în-mănuşată In alb asemenea unui poliţai, iese stîngaci, cu picioare ţepene, de pe şine. Conductorul, unul cu nasul turtit, azvîrlit înainte peste, roata de conducere, urlă la ti în timp ce vagonul trece cu zgomot de lanţuri şi clape.) CONDUCTORUL : Hei, moş tăgîrţă, ce, te joci de-a pă­lăria peste baligă ?

BLOOM (Bloom sare pe trotuar şi se opreşte locului iarăşi. îşi şterge o pată de noroi de pe obraz, cu una din mîini Unind pachetul.) : Strada-i barată. Cit pe-aci. dar mi-a trecut junghiul. Trebuie să mă apuc iar de gim­nastica aia a lui Sandow. Aplecări pe mîini. Asta te asi­gură şi împotriva accidentelor de circulaţie. Providenţa. (Se pipăie peste buzunarul de la pantaloni.) Leacul mamii, săraca. Nici nu ştii cînd ţi se agaţă tocul în şină sau ii se-ncurcâ un şiret de la gheată într-o roată. In ziua aia cînd duba poliţiei era cit pe-aci să mă calce pe pantof, la colţ la Leonard. A treia oară-i. Că mă joc de-a pantoful. Insolent conductorul ăla. Ar trebui să-l reclam. încordarea asta-i face şi pe ei nervoşi. S-ar putea să fie tipul ăla care mi-a suflat-o azi dimineaţă pe femeia aia cu capul de cal. Acelaşi gen de frumuseţe. Oricum, a frînat la timp. Mers ţeapăn. Şi uite că se nimereşte. Cîrcelul ăla groaznic pe aleea Lad. Am mîncat ceva stricat. Semn de ghinion. De ce ? Probabil o vită ilegală. Semnul fiarei, (tşi închide ochii o clipă.) Am cam ameţit. Migrena mea de fiecare lună sau chestia aialaltă. Ceaţă în căpăţînă. Senzaţia asta de oboseală. E prea mult pentru mine acuma. Au !

(O siluetă sinistră stă sprijinită cu picioarele încruci­şate de zidul lui O'Beirne, o faţă necunoscută, colorată cu mercur negru. De sub un sombrero cu boruri largi crea' tura îl priveşte cu ochi răi.)

109

BLOOM : Buenas noch.es, senorita Blanche que caile es esta ?

CREATURA (Impasibilă, ridică un braţ ca semnal) ; Pa­rola. Sraid Mabbot.

BLOOM : Haha. Merci. Esperanto. Slan leath. (Mormăie.) Spioană de la liga gaelică trimisă de ăla care mănîncă foc

(Face un pas înainte. Un vagabond cu un sac în spi­nare îi taie drumul. El se trage la stînga, vagabondul şi el la stînga.)

BLOOM : Vă rog. (îl evită, îl ocoleşte, face un pas într-o parte, trece pe Ungă el, mai departe.) BLOOM : Să ţii dreapta, dreapta, dreapta. Dacă există un indicator, cu degetul care s-arate drumul, plantat de Touring Club la Steapaside, cui i se datorează această bine­facere publică ? Mie, care m-am rătăcit şi mi-am adus contribuţia în coloanele ziarului Irish Cyclist cu scrisoa­rea intitulată în întunecatul Steapaside. Ţine, ţine, ţine dreapta. Unul care caută prin gunoaie, acuma la miezul nopţii. Tăinuitor, mai degrabă. E primul loc unde se duce direct asasinul. Îşi spală şi el acolo păcatele lumii.

(Jacky Caffrey, fugărit de Tommy Caffrey, se poc­neşte violent de Bloom.) BLOOM : Au !

(Izbit, cu picioarele tremurînde, se opreşte locului. Tommy şi Jacky dispar, ici, colo. Bloom se pipăie cu mîi-nile în care ţine pachetele după ceas, peste buzunarul de ceas, buzunarul de portvizit, buzunarul de portmoneu, plăcerile păcatului, cartoful, săpunul.) BLOOM : Fereşte-te de hoţii de buzunare. Trucul vechi al pungaşilor. Se ciocnesc de tine. Şi-ţi umflă punga.

(Clinele se apropie amuşinînd, cu nasul la pămînt. O siluetă lungită pe jos strănută. Apare un individ cocîrjat, bărbos, înfăşurat în caftanul lung al bătrînilor din Sion şi cu o şapcă de casă cu porapon portocaliu. Ochelarii de baga îi atîrnă în jos pe nas. Dungi gălbui de otravă îi apar vizibile pe faţa suptă.)

RUDOLPH : încă o jumătate de coroană bani risipiţi pe Ziua de azi. Ţi-am spus să nu umbli niciodată cu goi be­ţivi. Aşa n-ai să faci tu bani. BLOOM (Ascunde picioarele de porc şi de miel la spate.

110

si, spăsit, simte pe pielea lui caldul şi recele cărnii) : Ja, ich iveiss, papachi.

RUDOLPH : Ce faci tu aici în locul ăsta ? Ce, tu n-ai su­flet ? (Cu gheare slăbănoage de vultur pipăie faţa tăcută a lui Bloom): Nu eşti tu fiul meu Leopold, nepotul lui Leopold ? Nu eşti tu băiatul meu scump Leopold care a părăsit casa tatălui său şi l-a părăsit pe Dumnezeul părin­ţilor săi Abraham şi Iacob ? BLOOM (Precaut): Cred că da, tată. Mosenthal. Ce-a mai

rămas din el.

RUDOLPH (Cu severitate) : într-o noapte te-au adus acasă

beat ca un dine după ce ţi-ai cheltuit bănişorii tăi buni.

Cum le spune la ăia care aleargă ?

BLOOM (In costum tineresc, cochet, albastru Oxford, cu

vestuţă albă, umeri înguşti, pălărie alpină cafenie, ceas

V/aterbury de argint veritabil întors fără cheie şi lanţ dublu

Albert cu breloc ataşat, murdar tot, într-o parte, cu noroi

care începe să se usuce) : Alergători de cros, tată. Numai

aUmci, o singură dată.

RUDOLPH : O dată ! Murdar tot de noroi, din cap pînă-n

picioare. Şi te-ai tăiat şi la mînă. Tetanos. Ăştia te fac

kaput, Leopoldleben. Fii atent cu ăştia.

BLOOM (Fără vlagă) : M-au provocat la o întrecere. Era

noroi. Am alunecat.

RUDOLPH (Cu dispreţ) ; Goim nachez. Frumos lucru să-l

vadă mama ta, săraca. BLOOM : Mama !

ELLEN BLOOM (în costumaţie de pantomimă, scufie cu cordeluţe, crinolină şi turnură, bluză de văduva Zwankey cu mînecuţe bufante, încheiate la spate, mănuşi cenuşii fără degete si o broşa cu camee, cu părul strîns în file, apare la balustrada scărilor cu un sfeşnic înclinat în mînă şi strigă alarmată cu glas ascuţit): O, Mîntuitorule ado­rat, ce i-au făcut! Sărurile mele ! (îşi saltă o pulpană a fustei şi cotrobăieşte prin buzunarul jupanului ecru în dungi. O sticluţă, o medalie Agnus Dei, un cartof zbîrcit şi o păpuşă de celuloid se răspîndesc pe jos.) Sfîntă Maică a Domnului, unde-ai fost, tmde-ai fost ?

(Bloom, bîlbîindu-se printre dinţi, ea ochii în jos, în­cepe să-şi distribuie pachetele în buzunarele pline, însă renunţă repede, mormăie.)

111

0 VOCE (Aspră) : Poldy !

BLOOM : Cine ? (Se apleacă repede şi evită astfel stîn-gaci o palmă) : La dispoziţia dumneavoastră.

(îşi ridică privirile. Pe fondul unui miraj cu curmali

1 se înfăţişează, dreaptă, în faţă o femeie bine făcută, îm­brăcată în costum turcesc. Volume opulente îi umplu bine pantalonii stacojii şi vesta lucrată cu fir de aur. E încinsă cu o eşarfă lată galbenă. Un iaşmac alb pe care întuneri­cul nopţii îl face să pară violet îi acoperă faţa lăsîndu-i liberi doar ochii mari negri şi părul ca pana corbului.) BLOOM : Molly !

MARION : Aşa crezi ? Doamna Marion de acuma încolo, dragul meu bărbăţel, cînd mai vorbeşti cu mine. (Ironică) Mititelul, i-au îngheţat picioarele, stînd aici să aştepte atîta ?

BLOOM (îşi schimbă greutatea corpului de pe un picior pe altul) : Nu, nu. Absolut de loc.

(Respiră foarte agitat, înghiţind mult aer, întrebări, speranţe, picior de porc pentru cina ei, atîtea lucruri să-i spună, scuze, dorinţă, fascinaţie. Pe fruntea ei strălu­ceşte o monedă. La degetele de la picioare are inele cu pietre scumpe. Gleznele ei sînt legate cu un lanţ subţire. Alături, o aşteaptă o cămilă, cu capul acoperit cu un turban înalt. De şaua ei cu baldachin atîrnâ o scară de mă­tase cu nenumărate trepte. Se apropie de ea bîţîindu-şi nemulţumită crupa. Ea o loveşte furioasă cu palma peste coapsă, şi b7-ăţările şi lanţurile de aur îi sună mînioase, şi în vremea asta o ceartă în dialect maur.) MARION : Nebrakada ! Feminimum.

(Cămila, ridicîndu-şi un picior din faţă, culege din-tr-un copac un mango mare, îl oferă stăpînei, clipind, în copita sa despicată, pe urmă îşi lasă capul în jos şi, icnind, cu gîtul ridicat, se pregăteşte să îngenuncheze. Bloom îşi încovoaie spinarea ca treaptă pentru ea.) BLOOM : Pot să vă... Vreau să spun în calitatea mea de menajator al dumneavoastră... Doamnă Marion... dacă aţi vrea...

MARION : Aşadar remarci o schimbare ? (Mîinîle îi alunecă încet peste plastroanele ei cu ornamente aurite. Cu o ironie înceată, prietenoasă, în priviri.) O, Poldy,

jl 12

Poldy, te-ai împotmolit aici ca un zaharisit. Du-te şi cu­noaşte viaţa. Să vezi şi tu lumea largă. BLOOM : Mă duceam tocmai îndărăt după loţiunea aia cu ceară albă, apă de floare de portocali. Joia prăvăliile se închid mai devreme. Dar mîine dimineaţă la prima oră. (Se pipăie prin diverse buzunare.) Rinichiul ăla care nu stă la un loc. A !

(Arată cu mîna spre sud, apoi spre est. O bucată nouă curată de săpun de culoarea lămiii răsare, răspîndind lu­mină şi mireasmă.) Sx\PUNUL :

Ce pereche minunată sîntem Bloom şi cu mine ; El luminează pămîntul, eu lustruiesc cerul bine.

(Faţa pistruiată a lui Sweny droghistul apare în discul săpunului soare.)

SWENY : Trei şilingi şi un penny, vă rog. BLOOM : Da. Pentru soţia mea, doamna Marion. Reţetă specială.

MARION (Voce suavă) : Poldy ! BLOOM : Da,.doamnă ? MARION : Ti trema un poco ii cuore ?

(Dispreţuitoare, se îndepărtează cu pas mîndru, ca o porumbiţă îndopată, jucăuşă, umflată în guşă, freăonînd duetul din Don Giovanni.) BLOOM : Eşti sigură cu Voglio acela ? Vreau să spun cu

pronunciati...

(O urmează, urmat şi el de prepelicarul amuşinător. Proxeneta cea vîrstnică îl apucă de mînecă şi perii ţepoşi de pe negul din bărbie îi scînteie tremurători.) PROXENETA : Zece şilingi, ia fecioara. Proaspătă, nici n-a pus nimeni mîna pe ea. Cinşpe ani. Nu-i nimeni înăuntru decît taică-su bătrînu, care-i beat mort.

(Arată cu degetul. In gaura căscată a vizuinii ei întu­necate apare furişă, cu rochia murdară de ploaie, Brîdie Kelly.) BRIDIE : Strada Clocitoarei. Ai ceva de gînd ?

(Chicotind îşi flutură ca un liliac şalul şi o ia la fugă. O brută mătăhăloasâ o urmăreşte ţopăind voiniceşte după ea în cizmele lui înalte. Se împiedică pe trepte, îşi reca-
pată echilibrul, se precipită în noapte. Se mai aud ţipete şi chicoteli, tot mai slab.)

PROXENETA (Cu ochii ei de lup sticUnău-i): îşi ia şi el ee-i al lui. N-ai să găseşti fecioare în lupanarele astea. Zece şilingi. Şi nu mai sta aşa toată noaptea că dau ăia-n civil peste noi. Numărul şaişpe-i o bestie.

(Gerty MacDowell se apropie şchiopătînd, privinduA furiş. Scoate de la spate, în vremea asta făcîndu-i ochi dulci, şi-i arată sfioasă o cîrpă însîngeratu.) GERTY : Cu toate bunurile mele lumeşti eu pe tine şi tu. (Mutmurînd) Tu ai făcut asta. Te urăsc. BLOOM : Eu ? Cînd ? Visezi. Nu te-am văzut în viaţa mea.

PROXENETA : Lasă-l în pace pe dommi, mincinoaso. Ii scrii Iu domnu scrisori prefăcute. Faci trotuarul, te iei de bărbaţi. Maică-ta ar trebui să te lege de piciorul patului şi să te bată cu cureaua, stricată ce eşti. GERTY (Către Bloom): Matale care mi-ai văzut toate se­cretele din sertarul din fund. (II apucă de mînecă, plîngâ-reaţă) Bărbat căsătorit, porcule ! Te iubesc că mi-ai fă­cut aşa.

(Se îndepărtează cu mersul ei diform. Doamna Breen, în palton bărbătesc de molton cu buzunarele umflate des­făcute la cusături, s-a oprit pe şosea, cu ochii zburdalnici mari deschişi şi sunzînd cu toţi dinţii ei de ierbivor.) D-NA BREEN : Domnu...

BLOOM (Tuşeşte grav): Doamnă, cînd am avut ultima dată plăcerea, prin scrisoarea datată şasesprezece curent.., D-NA BREEN : Domnule Bloom ! Dumneata aici în vă­găuna păcatului ! Frumos te-am prins ! Răule ! BLOOM (Grăbit): Nu aşa tare, numele. Ce crezi despre mine în fond ? Nu mă trăda. Zidurile au urechi. Ce mai faceţi ? De cînd nu. Arătaţi splendid. Absolut. Ce spuneţi ce vreme frumoasă, la vremea asta a anului. Negrul re­fractă căldură. Tai drumul acasă pe aici. Un cartier inte­resant. Salvarea femeilor pierdute, azilul Magdalena. Eu sînt secretarul...

D-NA BREEN (Ridica im deget în aer) : Acuma să nu-mi spui cine ştie ce minciună mare ! Ştiu eu pe cineva căruia n-are să-i placă de loc să audă asta. Aşteaptă dumneata

114

pînă o văd pe Molly ! (Cochetă) Explică-te acuma, numai-■^ecît, sau vai de pielea dumitale !

BLOOM (Aruncă o privire peste umăr) ; Deseori mi-a spus că ar vrea să facă o vizită pe aici. Periferie, mizerie. Nota exotică, înţelegi. Şi servitori negri în livrea, dacă ar avea bani. Othello, brută mare şi neagră. Eugene Strat-to-n. Sau chiar ăia costumaţi în negri cu oasele desenate i corul, la trupele de menestreli ale lui Livermore. Fraţii Eohee. Chiar ca nişte coşari.

(Tom şi Sam Bohee, menestreli de culoare în costume albe de pînză, cu ciorapi stacojii, cravate Sambo super-tcrobite şi ochiul boului mari, stacojii, la butoniere, sar în sus. Amîndoi au banjoul petrecut pe după gît agăţat de umăr. Mîinile lor palide, mici, de negroid, ciupesc coar­dele. Fulgerîndu-şi ochii albi de kefir şi dinţii, bat stepul în saboţi grosolani, zăngănind, cîntînd, spate în spate, pe vîrfuri, pe călcîie, pe călcîie, pe vîrfuri, dină din buzele lor groase climpănitoare.)

E cineva-n casă cu Dina E cineva-n casă cu Dina, ştiu E cineva-n casă cu Dina Cîntînd la băirînul banjo auriu.

(Îşi smulg măştile negre de pe feţele rubiconde de be­beluşi ; pe urmă chicotind, sforăind, băngănind, bocănind ■;c3 îndepărtează în pas de dans cakewalk.) BLOOM (Cu surîs acru-tandru) : Puţin cam frivoli, nu-i aşa, dacă-am simţi şi noi îndemnul ? Ai vrea poate să te i au în braţe, aşa, o fracţiune de secundă ? D-NA BREEN (Ţipăt vioi, bine dispus) ; Tîlharule ! Ui-'ă-te la tine !

BLOOM : De dragul vremurilor de-altă dată. Mă gîndeana la un careu, o căsătorie mixtă în care să ne amestecăm laolaltă conjugalităţile noastre diferite. Ştii foarte bine că am o slăbiciune pentru tine. (Mohorît) Eu ţi-am trimis felicitarea aia cu gazela micuţă de Sfîntul Valentin. D-NA BREEN : Doamne, Doamne, dar cum mai arăţi ! Mor de rîs. (Întinde mina inchizitorial) Ce-ascunzi acolo 3a spate ? Hai spune-ne repede, şi te-am iertat. BLOOM (îi apucă încheietura cu mina liberă): Jossie Powell era cea mai frumoasă debutantă din Dublin. Cum

115

zboară timpul ! îţi aduci aminte, dacă stăm să ascultăm într-un aranjament retrospectiv, de noaptea aceea de Cră­ciun, inaugurarea casei Georginei Simpson, cînd jucau jocul cu Irving Bishop, să găsească acul legaţi la ochi şi prin citirea gîndului ? Mediu, ce e în tabachera asta ? D-NA BREEN : Dumneata ai fost vedeta în seara aceea, cu recitările acelea serio-comice, şi erai minunat în rol. Ai fost întotdeauna un favorit al doamnelor. BLOOM (Idolul femeilor, în jachetă de gală, reveniri lu­cioase de mătase, insigna viaso7iică la butonieră, papion negru şi butoni de perlă, un pahar în faţete cu şampanie în mînă) : Doamnelor şi domnilor pentru Irlanda, căminul nostru şi frumuseţea doamnelor.

D-NA BREEN : Scumpele zile de odinioară, moarte, care nu se mai întorc. Vechiul şi dulcele cîntee al iubirii. BLOOM (Cu înţeles, coborînd glasul) : Mărturisesc că sînt ceainic de curiozitate să aflu dacă o anumită parte a unei anumite persoane nu este fierbinte ca.un ceainic în mo­mentul de faţă.

D-NA BREEN (Entuziastă) : Teribil de ceainic. Londra-i ceainic şi eu pur şi simplu ceainic peste tot şi pe bot. (Se freacă de el). După jocurile de salon şi după focurile de artificii nc-am aşezat pe perne pe scară. Sub vîsc. Numai noi doi singuri.

BLOOM (Purtând pălărie Napoleon purpurie cu semilună de ambru, alunecîndu-şi încet degetele peste palma ei durdulie moale umedă pe care ea i-o lasă moale în mîi-nile lui) : Ceasul vrăjitoresc al nopţii. Am scos ţeapă din palma asta, cu grijă, uşor. (Tandru, în timp ce petrece pe degetul ei un inel cu rubin.) Lâ ci darem la mano. D-NA BREEN (într-o rochie de seară executată în albastru clar de lună, diademă de silfidă din imitaţie de pietre preţioase pe frunte, carnetul de bal alunecat lingă pantofiorul de satin albastru de lună, îşi arcuieşte mola­tec palma, respirînd mai repede) : Voglio e non. Ce cald eşti ! Frigi tot ! Mîna stingă, mai aproape de inimă. BLOOM : Cînd ai făcut-alegerea la urmă toată lumea a spus că e frumoasa şi monstrul. N-am să te iert niciodată pentru asta. (Cu.pumnul strîns peste frunte.) Gîndeşte-te ce înseamnă asta. Ce-ai însemnat tu pentru mine atunci. (Răguşit.) Femeie, mi se rupe inima !

116

(Dennis Breen, cu pălărie înaltă albă, cu placa de om sandviş Hely pe piept, trece pe Ungă ei în papuci de pîslă tîrşîindu-şi picioarele, cu barba lui neîngrijită în vînt, mormăind în dreapta şi în stingă. Micul Alf Bergan, în-vestmîntat în dominoul de as de pică, îl urmăreşte ca un cîine în stingă şi în dreapta, cocoşîndu-se de rîs.) ALF BERGAM (Arată cu degetul icnind tot de rîs la placa reclamă) : K.k. — caca.

D-NA BREEN (Către Bloom) : Ce ne-am mai distrat atunci sub scară. (îi face cu ochiul.) De ce nu m-ai săru­tat unde mă durea ? Mureai s-o faci.

BLOOM (Şocat) : Prietena cea mai bună a lui Molly ! Ai fi în stare ?

D-NA BREEN (Cu vîrful roşu al limbi între dinţi, îi oferă o sărutare de porumbel) ; Hnhn. Răspunsul e pe dracu'. N-ai un dar mic de tot şi pentru mine aici ? BLOOM (Dezinvolt): Sigur. Ceva pentru cină. Casa fără carne în conserve e incompletă. Am fost la Leah. Doamna Bandman Palmer. Incisiva interpretă a lui Shakespeare. Din nefericire am aruncat programul. E pe-aici un loc pe cinste cu picioare de porc. Aşa simt eu.

(Richie Goulding apare, cu trei pălării de damă prinse cu ace pe cap, aplecat într-o parte de geanta sa legală de la Collis şi V/ard pe care sînt zugrăvite cu creta un cra­niu şi oase încrucişate. O deschide arătînd-o plină de cîr-naţi, heringi săraţi, handoc Findon şi cutiuţe cu pilule.) RICHIE : Cel mai convenabil în tot Dublinul.

(Pat cel chel, gînganie gîngavă şi plictisită, aşteaptă la marginea trotuarului, aşteptînd să servească.) PAT (înaintînd, cu o farfurie înclinată de unde se scurge un sos curgător) : Friptură şi rinichi. Sticlă de bere. Hi hi hi. Serviţi-vă cînd vă servesc eu. RICHIE : Doamne Dumnezeu nammîn catîn via ţamea.;.

(Cu capul plecat pleacă încăpăţînat mai departe. Mari­narul trecînd pe Ungă el cu mers nesigur îl împunge cu tridentul lui înflăcărat.)

RICHIE (Cu un strigăt de durere, ăucîndu-şi mîna la spate) : Ah ! Boala lui Bright ! Lumină luminoasă ! BLOOM (Arătînd cu degetul spre marinar) : Un spion. Să nu-i atragem atenţia. Nu pot să sufăr mulţimea asta, nu-

117

mai prostănaci, N-am venit să caut plăceri uşoare. Sînt

într-o situaţie îngrozitoare.

D-NA BREEN : Ca de obicei, cu poveşti siropoase şi cu

prefăcătorii, nu mai ştii ce să mai născoceşti.

BLOOM : Vr-eau să-ţi spun un mic secret,

aici. Dar nu trebuie să spui la nimeni. Nici chiar lui

Molly. Am eu un motiv anume.

D-NA BREEN (Murind de curiozitate) ; O, pentru nimic

în lume.

BLOOM : Hai să plecăm de aici. Vrei ?

D-NA BREEN : Hai.

(Proxeneta face un semn neluat în seamă. Bloom se îndepărtează împreună cu doamna Breen. Clinele îi ur-meo-zâ, schelălăind jalnic, dînd din coadă.) PROXENETA : Ovrei cu lapţi moi !

BLOOM (în costum de sport crem cu o crenguţă de capri-ţoi la rever, cămaşă elegantă galben deschis, cravată eco­sez cu crucea Sfintului Andrei, binoclu în bandulieră şi melon gri) : Mai ţii minte, de demult, de demult, acum ani de zile, chiar după ce-am înţărcat-o pe Milly, Marionette îi spuneam, cînd am fost cu toţii la cursele de la Fairy-

house, nu ?

D-NA BREEN (în taior cochet, nuanţă Saxa, pălărie de catifea albă şi voal subţire) ; Leopardstown. BLOOM : Leopardstown vreau să spun. Şi Molly a cîştîgat şapte şilingi, un trei ani numit Să-nu-spui şi cînd ne-am întors acasă pe la Foxrock în trăsura aia veche cu cinci locuri şi tu erai splendidă şi elegantă, aveai pălăria aia nouă de catifea albă cu boruri de blană de cârtiţă care te sfătuise doamna Hayes s-o iei pentru că era la reducere cu nouăsprezece şi unsprezece, ca nişte sîrmă acolo cu o cîrpă veche de catifea imitaţie şi pariez pe ce vrei că a fă­cut-o înadins...

D-NA BREEN : Sigur că da, caţa bătrînă ! Nu-mi mai aduce aminte ! Ce mai sfaturi îmi dădea ! BLOOM : Pentru că nu-ţi şedea nici de departe aşa bine ca toca cealaltă, aia micuţă cu pasărea Paradisului cu aripa de colibri în ea care ţi-o admiram eu şi pe cuvîntul meu arătai grozav de irezistibilă cu ea -deşi păcat s-o omori, o biată vietate, o păsăruică atîtica cu o inimă abia o vedeai.