James Joyce Ulysses Copyright by James Joyce Shakespeare and Company 12, Rue de l'Odeon, 12 Paris, 1928 Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf univers. Ulise

118

D-NA BREEN (ÎI ciupeşte de braţ, alintîndu-se) : Eram

rea şi crudă.

BLOOM (Voce scăzută, tainică, vorbeşte mai grăbit) : Şi Molly mînca un. sadvici cu carne marinată din coşul de picnic al doamnei Joe Gallaher. Sincer îţi spun, şi ea-şi avea sfătuitoarele ei sau admiratorii, dar mie nu mi-a plă­cut niciodată stilul ei. Era... D-NA BREEN : Prea...

BLOOM : Da. Şi Molly rîdea pentru că Rogers şi Maggot O'Reilly imitau un cocoş cînd ara trecut pe lîngă o fermă şi Marcus Tertius Moses, negustorul de ceai, a trecut pe lîngă noi în cabrioletă cu fiică-sa, Dansatoarea Moses o chema, şi căţeluşul din poala ei se ţinea aşa mîndru şi tu m-ai întrebat dacă am auzit sau am citit undeva sau ştiam sau s-a întîmplat să...

D-NA BREEN (Excitată) : Da, da, da, da, da, da, da, da. (Dispare de lîngă el. Urmat mai departe de clinele care geme încetişor, el se îndreaptă către porţile Infernului, hv-ir-o arcadă, o femeie în picioare, aplecîndu-se, cu picioa­rele desfăcute, urinează ca o vacă. In faţa unei cîrcmmi eu obloanele trase un grup de gură-cascâ de la un şantier as­cultă o poveste pe care contramaistrul lor, unul cu nasul spart, le-o spline cu umor răguşit. Doi dintre ei, ciungi, se luptă greoi între ei, mîrîind, într-o trîntă beţivă, oloagă.) CONTRAMAISTRUL (Cocoşîndu-se, cu glasul îmbăloşîn-du-i-se în ritul cîrn) ; Şi cînd a coborî t Cairns de pe schelă ce l-a văzut că făcea decît că-şi dăduse drumul direct acolo chiar în găleata aia cu bere care şi-o aduseseră în rume­guş, acolo pentru tencuitorii de la Derwan. GURA-CASCĂ (Rîzînd gros prin cerul gurii spart) : Ho, bişto dă tot !

(Li se clatină coifurile pătate cu var. Se învîrtesc aşa, ologi, stropiţi de clei şi de var, mînjiţi ca nişte masoni în lojile lor, în jurul lui.)

BLOOM : Simplă coincidenţă. Lor li se pare nostim. Şi tocmai că nu era nostim de loc. Ziua-n amiaza mare. Eu îmi vedeam de drumul meu. Noroc că nu era nici o femeie pe acolo.

GURA-CASCĂ : Mă, ce chestie ! Cufureală. Ho ho în berea tipilor.

119

(Bloom trece mm departe. Tîrfe ieftine, singuratice, perechi, cu şaluri, despletite, strigă din alei, uşi, pe la colţuri.) ŢÎRFELE : Departe te'ci, mă famenule ?

Cum o duci cu picioru de la mijloc ?

N-ai f un chibrit pă la tine ?

He, fă-te-ncoace că ţi-o-ntăresc eu numaidecît !

(El se bălăceşte grăbit pe aici prin rigolă spre strada luminată de dincolo. Dintr-o perdea umflată la o fereastră nn gramofon îşi iţeşte o trompă de alamă cojită. în um-bră, patroana unei cîttiumi clandestine se ceartă cu mari­narul şi cei doi militari în tunică roşie.) MARINARUL (Icnind) : Unde dracu-i casa aia ? PATROANA : Strada Purdon. Sticla de bere-un şiling. Femeie respectabilă.

MARINARUL (Inşfăcindu-i de tunică pe cei doi îi trage după el bălăbănindu-se) ; Hai-ncoace, după mine armata britanică !

SOLDATUL CARR (In spatele lui) : Or că e beat ! SOLDATUL COMPTON (Ride) : Şi-ncă cum ! SOLDATUL CARR (Către marinar) : Cantina de la ca­zarma Portobello. Întrebi de Carr. Atîta. Carr. MARINARUL (Urlă) : Noi sîntem băieţii de la Wexford. SOLDATUL COMPTON : Stai ! Ce facem cu sergentu major ?

SOLDATUL CARR : Bennett ? E prietenu' meu. Eu ţin îa bătrînu' Bennett. MARINARUL (Urlă) :

Lanţul cel de-amărăciune

Şi să eliberăm ţărişoara noastră.

(Pleacă, nesigur pe picioare, tro,gîndu-i după el. Bloom se opreşte, descumpănit. Clinele se apropie, cu limba atîr-nîndu-i, gîfîind.)

BLOOM : Vînătoare de gîşte din astea sălbatice trecute peste mare. Case ale vieţii dezordonate. Dumnezeu ştie unde s-au dus. Cînd sînt beţi se mişcă de două ori mai

120

repede. Frumoasă amestecătură. Scena aia de la gara Westland. Şi pe-urmă îi vezi că sar în clasa întîi cu bilet de-a treia. Şi-odată te trezeşti c-ai mers prea departe. Tre­nul cu locomotiva în coadă. M-ar fi dus pînă la Malahide, sau pe-o linie moartă toată noaptea sau vreo ciocnire. Asta de la prea multă băutură. Să bei numai cît ţi-e bine. De ce m-oi mai ţine eu după el ? Totuşi el e cel mai bun din toată liota aia. Dacă n-aş fi auzit de doamna Beaufoy Purefoy nu m-aş fi dus şi nu l-aş fi întîlnit. Kismet. Are să-şi piardă banii ăia. Aici cu toţii se-nghesuie să te uşu­reze. Aici fac afaceri bune ăia cu preţuri mari la început, sau cămătarii. Ce-ţi lipseşte ? Cum îi ai, cum i-ai dat. Şi eu aş fi fost mort acum cu ăla cu tramvaiul cu gongul şi farul de te-ameţeşte dacă n-aş fi avut prezenţă de spirit. Dar asta nu te scapă întotdeauna. Dac-aş fi trecut atunci pe la vitrina lui Truelock doar cu două minute mai tîrziu m-ar fi împuşcat. Absenţa trupului. Totuşi, dacă glonţul mi-ar fi trecut numai prin haină aş fi putut să iau daune pentru spaimă, cinci sute de lire. Ce-a fost ăla ? Unul de la clubul din strada Kildare. Dumnezeu să-i ajute lui vă­taful iui.

(îşi ridică ochii şi citeşte o inscripţie mîzgălită cu creta pe zid — VISE UMEDE şi un desen falie.)

Nostim ! Molly cînd o desena pe geamul aburit al cupeului la Kingstown. Ce-i şi asta ? (Păpuşi ţipător vop­site se leagănă prin praguri luminate, pe la ferestre, fu-mînd ţigări noduroase. Mirosul dulceag de ierburi plu­teşte spre el în cununi de fum rotunde încet lărgindu-se, ovale.)

CUNUNILE : Dulci sînt plăcerile dulci. Plăcerile păcatu­lui.

BLOOM : Mi s-a cam muiat şira spinării. Să merg mai de­parte, să mă întorc ? Şi cu mîncarea asta ? O mânînc şi mă fac: tot lipicios de carne de porc. Absurd mai sînt şi eu. Bani aruncaţi. Un şiling şi opt pence risipiţi. (Clinele de pripas îşi împinge un bot rece şi lipicios în mina lui, dînd din coadă.) Ciudat cum se ataşează de mine. Chiar şi potaia aia oribilă astăzi. Mai bine să le spui tu ceva întîi. Ca femeile, le plac chestii din astea, cum ar veni rencon-tres. Pute ca un dihor. Chacun sou gout. S-ar putea să fie turbat. Fido. Nu prea e sigur pe picioare. Bun băiat!

121

Garryowen ! (Clinele lup se tăvăleşte pe spate bîţîind obscen din labele rugătoare, cu limba mare neagră atîr-nindu-i.) Influenţa mediului. Să-i dau ceva să scap de el. Numai să nu fie nimeni. (Cu cuvinte încurajatoare se trage îndărăt cu precauţii de braconier urmat de aproape de setter într-un colţ întunecos urît mirositor. Desface un pachet şi cînd e gata să-i arunce piciorul de porc, se opreşte şi pipăie piciorul de miel.) Mărişor pentru trei pence. Dar e-n mîna stingă. Efortul mai mare. De ce ? Mai mică pentru că nu-i folosită. O, dă-i drumul o dată. Doi şilingi şi şase.

(Cu regret, lasă să cadă piciorul de porc şi cel de miel nedesfăcut. Dogul cotrobăie stîngaci cu botul prin pa­chete şi hăpăie cu voracitate mîrîitoare, trosnind oasele în colţi. Doi varăişti înfăşuraţi în mantalele lor impermea­bile se apropie, tăcuţi, vigilenţi. Murmură laolaltă.) RONDUL DE NOAPTE : Bloom. Al lui Bloom. Lui Bloom. Pe Bloom.

(Fiecare din ei pune cîte o mină pe umărul lui Bloom.) PRIMUL VARDIST : Prins asupra faptului. Nu aruncaţi gunoaie pe stradă.

BLOOM (Se bîlbîie) ; Făceam o faptă bună spre folosul altuia.

(Un stol de pescăruşi, păsări ale furtunii se ridică în­fometaţi dinsirre noroaiele din Liffey cu fursecuri Ban-bury în pliscuri.)

PESCĂRUŞII : Kai khem kăkituri Kankuki. BLOOM : Prietenul omului. Trebuie să fim buni cu el.

(Arată cu degetul. Bob Doran clătinîndu-se moale pe un scaun înalt de bar se leagănă asupra şoricarului care mestecă mai departe.)

BOB DORAN : Mă, javră. Ia dă-ne laba-ncoace. Fă laba-n-coace.

(Buldogul mîrîie, cu părul de pe ceafă zburlit, cu o bucată de picior de porc între măselele prin care se scurge salivaţie mînioasâ. Bob Doran cade fără zgomot într-o curte interioară, de subsol.) AL DOILEA VARDIST : Protecţia animalelor. BLOOM (Cu entuziasm) : Nobilă misiune ! L-am certat pe conductorul ăla de tramvai la podul Harold că-l maltra­tase pe calul îui săracul cu căpăstrul. Ce mi-a mai turuiţ

122

că de ce mă bag. Sigur, -era frig tare şi ultimul tramvai. Toate poveştile astea cu viaţa de la circ sînt cum nu se poate mai deprimante.

(Signor Maffei, palid ca o pasiune, în uniformă ds dre­sor de lei cu nasturi de diamant la plastronul căm-ăşii, apare ţinînd un cerc de Mrtie, o biciuşca întortocheată şi un re­volver cu care-l ţine la respect pe mastiful mîrîitor.) SIGNOR MAFFEI (Cu surîs sinistru) : Doamnelor şi dom­nilor, ogarul meu bine dresat. Eu sînt «cel care l-am îm-blînzit pe A] ax armăsarul sălbatic din pampas cu şaua mea specială cu ţepi pentru carnivori. Biciuit pe sub burtă cu cravaşa cu noduri. Un palan cu scripeţi cu tragere care su­grumă, şi asta-ţi aduce la respect orice leu, oricât de rebel, chiar Leo Fercx, mîncătorul de oameni din Libia. Un fier înroşit în foc şi o pomadă înecată pe locul ars l-au făcut vedetă pe Fritz din Amsterdam, hiena care gîndcşte. (Eîti-jeşte.) Eu am semnul indian. Scînteierea asta din ochii mei, ăsta-i secretul, şi licăritoarele astea din piept. (Cm surîs vră­jitoresc.) Acum v-o prezint pe mademoiselle Ruby. mîn-dria ringului.

PRIMUL VARDIST : Haide odată. Numele şi adresa. BLOOM : Pentru -moment uite că nu-mi aduc aminte. A. da ! (îşi scoate pălăria de lux, saluthid) : Dr. Bloom, Leo-pold, dentist. Aţi auzit de von Bloom Paşa. Nuşcîte mili­oane. Donmrwetter ! E proprietarul a. jumătate din Aus­tria. Egipt. Văr primar. PRIMUL VARDIST : Dovada.

(Un cartonaş cade din banda de piele a pălăriei lui

Bloom.)

BLOOM (Cu fes roşu, jiletcă de cadiu cu cingătoare lată verde, purtînd o falsă insigoiâ a Legiunii de onoare, ridică în grabă cartonaşul şi i-l întinde) : Permiteţi-mi. Clubul meu e cel al tinerilor din armata terestră şi din marină. Avocaţii — domnii John H-enry Menton, Promenada burlacilor, nr. 27.

PRIMUL VARDIST (Citeşte) : Henry Flower. Fără domi­ciliu stabil. Vagabondaj nocturn şi staţionare pe drumuri publice.

AL DOILEA VARDIST : Alibi. Eşti la primul avertisment. BLOOM (Scoate din buzunarul de la piept o floare galbenă veştejită) ; Aceasta e floarea în chestiune. Mi-a fost dată

123

de un om, nu ştiu numele. (La modul plauzibil.) Ştiţi gluma aceea veche, roza din Castilia. Bloom înfloreşte. Schimba­rea numelui de Virag. (Murmură pe ton scăzut confiden­ţial.) Sîntem logodiţi, ştiţi, domnule sergent. Doamna în cauză. încurcătură de amor. (îl bate pe umăr uşor pe cel de al doilea vardist.) Daţi-o dracului. E felul nostru al băie­ţilor de viaţă din marină. De la uniformă ni se trage. (Se Întoarce grav către primul vardist.) Şi totuşi, să ştiţi, chiar şi-aşa dai peste cîte un Waterloo uneori. Abăteţi-vă într-o seară să luăm un pahar de vin de Burgundia. (Către cel de al doilea vardist, vesel.) Vă prezint eu domnul inspector. Se pretează. O face cît ai ridica coada.

(Un chip întunecat, mercurial, îşi face apariţia condu-cînd o siluetă în văluri.)

ÎNTUNECATUL MERCUR : E urmărit la Castel. A fost degradat şi dat afară din armată.

MARTHA (cu văluri groase, un căpăstru stacojiu în jurul gîtului, un exemplar din IRISH TIMES în mînâ, pe un ton plin de reproş, arătînd cu degetul) : Henry ! Leopold ! Leo-pold ! Lionel, tu, pierdutule. Redă-mi onoarea. PRIMUL VARDIST (Cu asprime) : Haideţi la secţie. BLOOM (Speriat, îşi pune pălăria pe cap, face un pas în­dărăt, apoi, luîndu-şi inima în dinţi şi ridicîndu-şi braţul •irept în unghi drept, face semnul de apărare şi de confra-ternitate masonică) : Nu, nu, reverate maestru, e o femeie uşoară. Eroare de identitate. Curierul din Lyon. Lesurques şi Dubosc. Vă aduceţi aminte de cazul Childs, fratricidul. Noi,, mediciniştii. L-a omorît cu securea. Sînt acuzat pe nedrept. Mai bine unul scăpat decît nouăzeci şi nouă con­damnaţi pe nedrept.

MARTHA (Suspinînd în spatele vălului) : Şi-a călcat făgă-duiala. Numele meu adevărat este Peggy Griffin. Mi-a scris că se simte groaznic. Am să te spun lui frate-meu, fundaş 3 a Bective, te spun, fante fără inimă ce eşti. BLOOM (Cu mîna la gură) : E beată. Femeia asta e-n stare de ebrietate. (Munnură o aluzie vagă la trecutul Ephraimi-ţilor.) Cacabordel.

AL DOILEA VARDIST (Cu lacrimi în ochi, către Bloom) : Ar trebui să-ţi fie de-a dreptul ruşine. BLOOM : Domnilor juraţi, lăsaţi-mă să mă explic. E-o-ncurcătură de maţe. Sînţ un om cu totul neînţeles. Se

124

face din mine un ţap ispăşitor. Eu sînt un bărbat respecta­bil, căsătorit, fără nici o pată pe caracterul meu. Locuiesc pe strada Eccles. Soţia mea eu sînt fiica unui comandant militar cît se poate de distins în serviciu, un gentleman curajos .şi de prestanţă, cum îi spune, generalul maior Brian Tweedy unul din oamenii de acţiune ai Marii Britanii care au contribuit la ■câştigarea marilor noastre bătălii. A fost avansat pentru eroica apărare de la Rorke"s Drift. PRIMUL VARDIST : Ce regiment ?

BLOOM (Intorclndu-se spre galerie) ; Regimentul regal Dublin, băieţi, sarea pămîntului, renumit în lumea în­treagă. Cred că recunosc cîţiva vechi camarazi de arme acolo sus printre dumneavoastră. Regimentul regal de puşcaşi clin Dublin. împreună cu bătrina noastră poliţie metropolitană, gardienii căminelor noastre, băieţii cei mai curajoşi şi tinerii cei mai străluciţi în ce priveşte fizicul, în serviciul suveranului nostru.

O VOCE : Renegatule ! Trăiască Burii ! Cine l-a fluierat pe Joe Chamberlain ?

BLOOM (Cu mina pe umărul primului vardist) : Şi batrî-nul meu tată a fost judecător de pace. Sînt la fel de bun britanic ca şi dumneavoastră, domnul meu. Am luptat cu trupele noastre pentru rege şi pentru ţară în războiul celor cu gîndurile aiurea sub generalul Gough în parc şi am fost scos din luptă la Spion Kop şi la Bloomforitein, am fost ci­tat şi în comunicate. Ara făcut tot ce putea face un alb. (Calm dar cu sentiment) Jim Bludso. Am ţinut-o cu bo­tul lipit pe ţărm.

PRIMUL VARDIST : Profesiunea sau meseria. BLOOM : Păi, am preocupări literare. Autor şi ziarist. De fapt tocmai publicăm acum o culegere de povestiri premi-itte iniţiată de mine, ceva care constituie o idee cu totul nouă în lumea literară. Am reiaţii în presa britanică şi irlandeză. Dacă sunaţi la...

(Myles Craicford soseşte cu mers ataxic, cu o pană de gîscă între dinţi. Ciocul stacojiu îi străluceşte în aureola 'pălăriei sale de paie. Leagănă într-o mină o funie de ceapă spaniolă şi în cealaltă ţine la ureche un receptor telefonic.) MYLES CRAWFORD (Guşa de cocoş tremurîndu-i) : Alo, Şaptezeci şi şapte optzeci şi patru. Alo. Urinalul Omului li­ber şi Ştergătorul de dos săptămînal aici. Uluim Europa în-

125

treagă. Dumneata cine eşti ? Albăstritul ? Cine să scrie ? Eloom ?

(Domnul Philip Beaufoy, palid la faţă, se ridică în pi­cioare în boxa martorilor, în costum decent de stradă, cu batista corect arătîndu-i-se la buzunarul vestonului, panta­loni bine călcaţi de culoarea levânţicăi şi ghete de piele. Are în mînă o servietă mare cu eticheta Lovitura de maestru a lui Matcham.

BEAUFOY (Vorbeşte tărăgănat) : Nu, nu eşti dumneata aşa ceva, nici de departe nu eşti, dacă mă întrebi pe mine. Nu cred în ruptul capului şi cu asta am terminat. Nici un gen­tleman înnăscut, nimeni cu cele mai rudimentare însuşiri ele unui gentleman nu s-ar coborî vreodată la o compor­tare atît de deosebit de respingătoare. E unul dintre aceş­tia, înălţimea Voastră. Un plagiator. Un simulant soios travestit în om de litere. E cît se poate de limpede că omul acesta a jefuit cu cea mai neruşinată josnicie din unele din cărţile mele de mare succes lucruri cu adevărat splendide, bijuterii desăvîrşite, ale căror pasaje de dragoste sînt în afară de orice bănuială. Cărţile de dragoste şi petrecîn-du-se în lumea bună ale lui Beaufoy, cu care înălţimea Voastră este fără îndoială familiarizat, sînt bunuri pre­ţioase care se găsesc în orice cămin din ţara întreagă. BLOOM (Murmură cu umilinţă de cline bătut) : Aş ridica o obiecţie în legătură cu pasajul acela cu vrăjitoarea cu rîs frumos mînă în mînă, dacă-mi daţi..;

BEAUFOY (Dezgolindu-şi într-o grimasă dinţii, surîde su­perior către juriu): Caraghiosule ! Nici nu găsesc cuvinte pentru abjecţia pe care o reprezinţi 1 Cred că nici nu tre-buie să-ţi mai dai vreo osteneală deosebită în privinţa asta. Agentul meu literar, domnul J. B. Pinker e aici de faţă. Presupun, înălţimea Voastră, că vom primi onorariul obiş­nuit pentru martori, nu ? Finanţele noastre au fost consi­derabil descumpănite ca urmare a acţiunilor acestui ziarist de duzină, acestei ciori de Rheims, care nici măcar nu a frecventat cursurile vreunei universităţi. BLOOM (Indistinct): Universitatea vieţii. Literatură de joasă extracţie.

BEAUFOY (Strigă) : E o minciună demnă de tot dispreţul şi care vădeşte descompunerea morală a acestui individ,

126

(Îşi arată servieta) Avem aici dovezi cu neputinţă de res­pins, corpus delicii, Înălţimea Voastră, un exemplar din-tr-o operă a perioadei mele mature desfigurată de am­prenta Fiarei. O VOCE DE LA GALERIE :

Moise, Moise, rege al iudeilor uns, S-a şters la fund cu Daily News.

BLOOM (Cu bravură) : Exageraţi monstruos. BEAUFOY : Lepădătură josnică ! Ar trebui să te-arunce în cloaca porcilor, putreziciune a pămîntului ! (Către ju­raţi.) Ce mai, aruncaţi o privire asupra vieţii sale particu­lare ! Duce o existenţă cvadruplă ! înger de stradă şi dia­vol de casă. Numele lui nu poate fi menţionat nici în so­cietatea cea mai îndoielnică. Cel mai deşuchiat conspira­tor al epocii.

BLOOM (Către juraţi) : Şi el, burlac, cum... PRIMUL VARDIST : Procesul Regele contra Bloom. Che­maţi-o pe femeia Driscoll. APRODUL : Mary Driscoll, fată-n casă.

(Se apropie Mary Driscoll, o servitoare cam şleampătă. Ţine o găleată agăţată de braţ şi în mînă o perie de frecat pe jos.)

AL DOILEA VARDIST : încă una ! Eşti şi tu de meserie ? MARY DRISCOLL (Indignată) : Eu nu mi-s din alea. Eu am o reputaţie respectabilă şi am stat patru luni la ultima mea casă. Aveam situaţie, patru lire pe an şi vinerile libere, şi-a trebuit să plec din cauza manevrelor mnealui. PRIMUL VARDIST : De ce anume îl acuzi ? MARY DRISCOLL : Mi-a făcut o propunere anume da' eu mă preţuiesc mai mult, aşa săracă cum sînt. BLOOM (în halat de casă de zanana, pantaloni de flanel, papuci fără tocuri, nebărbierit, cu părul vîlvoi, vorbeşte blînd): Te-am tratat bine. Ţi-am dăruit suveniruri, jar­tiere de lux verde smaragd mult mai presus de situaţia ta. Şi ţi-am ţinut şi partea, ca un imprudent, cînd te-au acuzat c-ai furat nu ştiu ce. E o măsură în toate. Joacă şi tu cinstit. MARY DRISCOLL (Tulburată): Aşa să mi-ajute Dumne-

127

zeu care mă vede acuma în noaptea asta dacă am pus eu muia pe stridiile alea !

PRIMUL VARDIST : Care-i ofensa de care te plîngi ? S-a întâmplat ceva ?

MARY DRISCOLL : M-a surprins în curte în spate, Nălţi-mea voastră, cînd cucoana ieşise după cumpărături, într-o dimineaţă, ca să-mi ceară cică un ac de siguranţă. M-a înşfăcat de m-am ales cu vînătăi in patru locuri pă chestia asta. Şi şi-a şi băgat de două ori mîna pe sub fustele mele. BLOOM : Ea m-a molestat în schimb.

MARY DRISCOLL (Cu dispreţ) : Eu respect mai mult pe­ria asta de frecat, dacă e să spun. I-am dădut replica, Nai* ţimea mea, şi el a făcut remarca că tacâ-ţi gura.

(Rîsete generale.)

GEORGES FOTTRELL (Grefier, cu voce răsunătoare) ; Linişte în sala de şedinţe ! Acuzatul va face acum o decla­raţie falsă.

(Bloom, care-şi declară nevinovăţia, ţinînd în mină un lotus desfoliat, începe un discurs lung, ininteligibil. Ar tre­bui să se dea ascultare spuselor emoţionante pe care avo­catul său le-a avut de spus în faţa juriului. El personal e un om sfirşit, dar deşi a fost înfierat ca o oaie neagră, dacă ar putea să se exprime astfel, avea intenţia să se îndrepte, să răscumpere amintirea trecutului într-un chip de ade­vărată soră şi să se reîntoarcă în sinul naturii ca un animal pur domestic, El, care fusese copil de şapte luni, crescut cu grijă şi îngrijit de o rudă vîrstnică, bolnavă la pat. S-ar putea să fi fost unele greşeli în viaţa tatălui său supus gre­şelilor, dar el avea acum intenţia să întoarcă o foaie nouă şi acum cînd în sfirşit ajunsese la stîlpul de tortură, să ducă o viaţă casnică în amurgul zilelor sale lăsîndu-se pătruns de căldura plină de iubire a sinului încăpător al familiei. El, ca cetăţean britanic aclimatizat, culesese în seara aceasta de vară de pe platforma din spate a unui vagon pe linia de centură în timp ce ploaia se lăsa aştep­tată impresiuni, cum s-ar zice, dinspre ferestrele căminelor pline de dragoste din municipiul Dublin şi districtele sale urbane periferice, ale unor scene cu adevărat rurale de fericire într-o ţară mai bună, cu hîrtie de tapet Dockrell de unu şi nouă pence duzina, copilaşi nevinovaţi născuţi cetăţeni britanici îngînînd rugăciuni către Copilul Sfînt,

128

tineri şcolari zbenguindu-se cu caietele lor de notiţe, tinere doamne model cîntînd la pianoforte sau toţi cu fervoare recitind rozariile familiei în jurul buturugii de Crăciun acum trosnind în timp ce pe verzile cărări şi alei fetişca­nele cu drăguţii lor ce vremuri se plimbau în sunetele acordeoanelor marca Britannia de metal cu armătură me­talică cu patru game şi douăsprezece sufluri, o ocazie unică, vîndute în pierdere, cea mai mare ocazie de solduri...)

(Noi rîsete. Mormăie incoerent mai departe. Ziariştii se plîng că nu aud nimic.)

CALIGRAFI ŞI STENOGRAFI (Fără să-şi ridice ochii de pe carnetele lor) : Desfăceţi-i ghetele.

PROFESORUL MACHUGH (De la masa presei, tuşeşte, şi strigă) : Dă-o afară din'mneata, omule. Tuşeşte o dată bine şi scuip-o p-ormă-n bucăţele.

(Contrainterogatoriul continuă în problema Bloom şi găleata. O găleată mare. Bloom însuşi. Tulburări stoma­cale. Pe strada Castorului. Caz grav. Găleata unor tencui-tori. Mergea cu picioarele-nţepenite. Suferea ca un cîine. Pe la ora prînzului. Dragostea sau vinul de Burgundia. Da, şi ceva spanac. Momentul culminant. Nu s-a mai uitat în găleată. Nimeni. Ce mizerie. Nu chiar complet. Vn exem­plar vechi din TITBITS.

(Rumoare şi strigăte. Bloom, într-un frac rupt pătat cu var, joben uzat pe o ureche, cu plasture pe nas, vorbeşte mai departe, inaudibil.)

J. J. O'MOLLOY (Perucă încărunţită şi robă de avocat, vorbind cu o voce încărcată de simţăminte de protest du­reros) : Nu e aici locul pentru frivolităţi indecente pe seama unui muritor căzut în braţele greşelii şi alcoolului. Nu sîntem nici la urs şi nici ia vreo destrăbălare studen­ţească şi nici nu avem de a face cu o parodie a justiţiei. Clientul meu este un copil, un sărman emigrant străin care a pornit-o de jos greu handicapat şi care acum se strădu­ieşte din greu să agonisească un ban muncit cinstit. De­lictul acesta atît de zgomotos trîmbiţat se datorează unei aberaţii ereditare temporare, stîrnită de halucinaţii, aseme­nea familiarităţi cum ar fi pretinsa împrejurare vinovată fiind cu totul permise în locurile natale ale clientului meu, Ţara Faraonilor. Prima fade, vă atrag atenţia că nu s-a produs nici o încercare de cunoaştere trupească. N-au sur-

129

9 - Ulise, voi. II

venit intimităţi şi delictul de care se plînge Driscoll, cum că virtutea sa i-ar fi fost solicitată, nu s-a repetat. Am să mă refer în special la atavism. Au fost înregistrate ca­zuri de naufragiu şi somnambulism în familia clientului meu. Dacă acuzatul ar putea vorbi ar putea depăna acum o poveste, una din cele mai stranii povestite vreodată între coperţile unei cărţi. El însuşi, înălţimea Voastră, este o ruină din punct de vedere fizic suferind ca un ciubotar de slăbiciune de piept. Scuza sa e că se trage dintr-o familie de mongoloizi şi că nu e responsabil de acţiunile sale. N-are ⁺ot ce-i trebuie la cutie, astea sînt faptele. BLOOM (Desculţ, cu guşa umflată ca un porumbel, în veston şi pantaloni de gunoier, cu degetele de la picioare întoarse în sus cu umilinţă, deschide nişte ochi de cîrtiţă si priveşte năuc în jur trecîndu-şi încet mîna pe frunte. Pe urmă îşi saltă cu amîndouă mîinile cureaua, ca un ma­rinar, şi ridicînd din umeri într-o plecăciune orientală salută curtea arătînd cu degetul gros spre cer) : Cela de sus face o nopticică aşa de frumuşică. (începe să lălăie prosteşte.)

Un copilaş—dăgă—laş Suge piciolu de pol dăguţ Dădeţi-i şi lui un bănuţ...

(E redus la tăcere prin huiduieli.)

J. J. O'MOLLOY (Adresîndu-se cu multă căldură vulgu­lui) : E o luptă cu totul inegală. Pe Hades, n-am să tole­rez ca unui client al meu să i se pună pumnul în gură astfel, să fie intimidat în felul acesta de o haită de cîini şi hiene rînjitoare. Legea mozaică înlocuieşte acum legea junglei. O spun acum, şi o spun cu emfază fără să vreau nici o clipă să pun piedică în calea ţelurilor justiţiei, că acuzatul nu s-a constituit în complice înaintea actului şi că reclamanta nu a fost în nici un fel molestată. Această tînără persoană a fost tratată de pîrît întocmai ca şi cum ar fi fost vorba de fiica lui. (Bloom apucă mîna lui J. J. O'Molloy şi o duce la buze). Am să cer un martor în contradictoriu pentru a dovedi dincolo de orice îndoială că mîna tainică îşi face din nou jocul. Cînd sînteţi la îndoială acuzaţi-l pe

130

Bloom. Clientul meu, un om timid şi sfielnic din naştere, ar fi ultimul om de pe lume care să săvîrşească vreo faptă nedemnă de un gentleman la care ar putea ridica obiecţii modestia ultragiată sau să arunce cu piatra într-o fată care a pornit-o pe o cale greşită cînd vreun nemernic, adevăra­tul răspunzător de starea ei actuală, şi-a făcut mendrele cu ea. El doreşte să ducă o viaţă exemplară. Eu îl consider omul cel mai prob pe eare-l cunosc. în prezent este cam strîmtorat datorită faptului că i s-au ipotecat proprietăţile însemnate pe care le deţine la Agendath Netaim în înde­părtata Asie Mică, din care vom prezenta acum cîteva dia­pozitive. (Către Bloom.) îţi propun să faci cele cuvenite. BLOOM : Cîte-un penny pentru fiecare liră datorată.

(Se proiectează pe perete mirajul lacului Kinnereth cu turme indisticte păscînd într-o ceaţă argintie. Moses Dlu-gacz, un albinos cu ochi de viezure, în pantaloni de doc albaştri, se ridică în picioare la galerie, ţinînd într-o mîna o lămîie portocalie şi în cealaltă un rinichi de porc.) DLUGACZ (Răguşit) : Bleibtreustrasse, Berlin, W. 13.

(J. J. O'Molloy urcă pe o estradă ţinîndu-se cu gest so­lemn de reverul hainei. Faţa i s-a făcut acum prelungă, palidă şi bărboasă, are ochii adînciţi în orbite, pe umerii obrajilor mult ieşiţi în afară are pete rorii de ftizie, leit masca lui John F. Taylor. Îşi duce batista la buze scrutînd revărsarea grăbită a sîngelui trandafiriu.) J. J. O'MOLLOY (Aproape fără voce) : Iertaţi-mă, sufăr de o răceală rebelă, m-am ridicat doar de curînd de pe pa­tul de suferinţă. Cîteva cuvinte bine alese. (îşi asumă capul păsăresc, mustaţa de vulpe şi elocvenţa proboscidală a lui Seymour Bushe.) Cînd se va ajunge să se deschidă cartea îngerului, dacă ceva din ceea ce pieptul gînditor al omului a întemeiat întru transfigurarea şi puterea de a transfigura sufletul merită să trăiască vă spun acordaţi-i prizonieru­lui de aici din boxă beneficiul sacru al îndoielii. (O hîrtie pe care e scris ceva e trecută din mînă în mină printre membrii juriului.)

BLOOM (In costum de gală) : Pot prezenta cele mai bune referinţe. Domnii Callan, Coleman, domnul Wisdom Hely, judecător de pace. Fostul meu şef, Joe Cuff, domnul V. B. Dillon, fost lord primar al Dublinului. Am frecventat cercurile fermecătoare ale celor mai de seamă regine ale

131

societăţii dublineze. (Neglijent.) Tocmai stăteam la o pa­rolă în trecere astăzi după-amiază la loja viceregală cu vechii mei colegi Sir Robert şi Lady Ball, astronomul curţii regale, la recepţie. Sir Bob, ziceam...

D-NA YELVERTON BARRY (în rochie de bal de culoarea opalului, mult decoltată şi eu mănuşi ivorii lungi pînă la coate, capă de blană de zibelină cărămizie, căptuşită, pieptene de diamante şi un penaj de egretă în păr): Ares-tează-l, sergent. Mi-a scris o scrisoare anonimă, prefăcîn-du-şi fără să reuşească dealtfel scrisul la timpul cînd soţul meu era în circumscripţia nordică Tipperary în turul Munsterului, şi a semnat-o James Lovebireh. Spunea că a văzut de la înălţimea zeilor de la galerie globurile mele fără pereche pe cînd eu eram într-o lojă la Teatrul.Regal la un spectacol de binefacere cu La Cigale. L-am pus pe jeratic, zicea. Mi-a făcut avansuri necuvenite, cerîndu-mi să mă port vinovat la orele patru şi jumătate post meri­dian în joia următoare, ora Dirasink. S-a oferit să-mi tri­mită prin poştă o operă a domnului Paul de Kock intitu­lată Fata cu trei perechi de corsete.

D-NA BELLINGHAM (Tocă şi mantilă de blană de iepure, înfofolită pînă la nas, coboară din trăsură privind scrută­toare prin lornieta cu ramă de baga pe care o scoate din enormul ei manşon de oposuvi) : Şi mie. Da, cred că e aceeaşi persoană suspectă. Pentru că a închis portiera tră­surii mele în faţa casei lui sir Tfaomley Steker într-o zi cu lapoviţă pe vremea gerului acela din februarie nouăzeci şi trei cînd chiar grila şi grătarul de scurgere de la cada mea de baie au îngheţat. După aceea a anexat şi un buche­ţel de edelweiss cules de pe înălţimi, spunea el, în onoarea mea. L-am trimis la expertiză la un botanist şi am obţinut informaţia că era floare de cartof de casă furată de la sera cea mică a fermei model. D-NA YELVERTON BARRY : Ruşine să-i fie !

(O droaie de tîrfe şi zdrenţăroşi dau buzna în faţa.) TIRFELE şi ZDRENŢĂROŞII (Ţipînd ascuţit): 'Opriţi, hoţu' ! Ura pentru noi ! Barbă albastră ! De trei ori ura pentru Hsey Moses !

AL DOILEA VARDIST (Scoţînd la iveală cătuşele) : Uite lacătele. D-NA BELLINGHAM : Mi s-a adresat în mai multe scri-

132

suri de mînă diferite cu tot soiul de complimente denumin-du-mă Venus în blănuri, pretinzînd că simte o milă pro­fundă pentru vizitiul meu Balmer care-ar fi îngheţat de tot şi în acelaşi timp declarîndu-se invidios pe şuba lui miţoasă de oaie şi pe căciula lui cu urechi de blană şi pe fericita proximitate a aceluia de persoana mea, cînd stă­tea în spatele scaunului meu purtînd livreaua mea şi bla­zonul cu armele familiei Bellingham pe cîmp negru cap de cerb alezat aur. îmi lăuda aproape cu extravaganţă membrele inferioare, pulpele umflate strînse în ciorapi de mătase întinşi pe picior gata să plesnească şi elogia cu căl­dură celelalte comori ascunse ale persoanei mele înfăşurate în dantele nepreţuite pe care, spunea el, ar fi fost în stare să mi le enumere. Mă implora, declarînd că el considera că misiunea sa în viaţă ar fi fost să mă implore asta, să pîngă-resc patul nupţial, să comit adulterul la cea dintîi ocazie s-ar fi ivit.

ONORABILA DOAMNĂ MERVYN TALBOYS (In costum de amazoană, pălărie tare, cisme cu pinteni, veston vermi-lion, mănuşi muşchetar de piele cu baghete brodate, trenă lungă ridicată pe braţ şi cravaşa de vînătoare cu care nu încetează să-şi şfichiuie cişmele) : Şi mie. Pentru că m-a văzut pe terenul de polo de la parcul Phoenix la meciul Irlanda întreagă împotriva Restului Irlandei. Ochii mei, ştiu asta, străluceau dumnezeieşte cînd îl urmăream pe că­pitanul Slogger Dennehy de la Inniskillings cîştigînd manşa finală pe adorabilul său ponei Centaur. Acest Don Juan ple­beu mă ochea de pe bancheta din spate a unei birje de piaţă şi mi-a trimis în plicuri duble o fotografie obscenă cum ar fi alea care se vînd după lăsarea nopţii pe bulevar­dele din Paris insultătoare pentru orice doamnă. O mai am încă. Reprezintă o seniorită în parte dezgolită, firavă şi gingaşă (soţia sa, după cum m-a asigurat el solemn, foto­grafiată de el după natură) practicînd acte nepermise cu un torero musculos, în chip cit se poate de limpede un derbedeu. Insista pe lîngă mine să fac acelaşi lucru, să mă comport nedemn, să păcătuiesc cu ofiţeri din garnizoană. Mă implora să-i mînjesc scrisoarea într-un mod cu nepu­tinţă de repetat, să-l pedepsesc cum merită' din plin. să-l încalec şi să-l călăresc, să-i aplic cea mai nemiloasă fla­gelare cu biciul.

133

D-NA BELLINGHAM : Şi pe mine. D-NA YELVERTON BARRY : Şi pe mine;

(Mai multe doamne dublineze cît se poate de respecta­bile ridică scrisori indecente primite de la Bloom.) ONORABILA DOAMNA MERVYN TALBOYS (îşi biciuie pintenii zăngănitori într-un adevărat paroxism de furie) • Pe Dumnezeul meu, am să-l biciui pe cîinele ăsta bleste­mat cît am să mai am putere să stau peste el. Am să-l jupoi de viu.

BLOOM fOch.ii închizîndu-i-se, tremurînd de nerăbdare) : Aici ? (Se zvîrcoleşte.) încă ! (Gîfîie crispat.) Ce mult îmi place primejdia, ameninţarea.

ONORABILA DOAMNĂ MERVYN TALBOYS : Chiar s» ştii c-am s-o fac.! Am să ţi-o scot eu pe nas şi pe gură. Am să te fac să dansezi 'ca Jack Latten pentru toate astea. D-NA BELLINGHAM : Tăbăceşte-i bine nădragii, par­venitul i Pictează-i tot curcubeul pe fund. D-NA YELVERTON BARRY : Nenorocitul ! N-are nici o scuză ! Bărbat însurat !

BLOOM : Ce oameni ! Mă gîndeam numai aşa la cîteva palme la popou. Un gîdilat să-l mai încălzească, fără exage­rări. Cîteva nuieluşe fine să-i. pună-n mişcare circulaţia. ONORABILA DOAMNA MERVYN TALBOYS (Rîde dis­preţuitoare) : A, aşa ziceai, omule ? Bine atunci, să mă bată ■ Dumnezeu dacă n-ai să ai acuma surpriza vieţii tale, cre-de-mă, bătaia cea mai cruntă pe care a luat-o vreodată unul care şi-a şi cerut-o pe deasupra. Ai stîrnit tigresa care zăcea amorţită în mine.

D-NA BELLINGHAM (îşi scutură manşonul şi lornieta, aţîţată de o furie răzbunătoare): Fă-l să-l doară, Hanna dragă. Nu-l ierta. Striveşte-l pe cîinele ăsta pînă-şi dă sufletul. Pisica cu nouă cozi. Jupoaie-l. Fă vivisecţie,

pe el.

BLOOM (Tremurînd tot, înfiorîndu-se, îşi împreună mli-

nile, cu mină de cîine bătut) : O, ce cruzime ! O, ce spaimă !

Frumuseţea ta ambrozială a fost de vină. Uită, iartă. Kis-

met. Iartă-mă de data asta. (fi întinde şi obrazul celălalt.)

D-NA YELVERTON BARRY (Cu severitate) : Să nu-l

ierţi cu nici un preţ, doamnă Talboys ! Asta merită să fie

pedepsit cum se cuvine !

ONORABILA DOAMNA MERVYN TALBOYS (Deschizîn-

134

ău-şi cu violenţă mănuşa) : Te cred că n-am să-l iert. Asta-i un porc de cîine şi aşa a fost întotdeauna de cînd l-a fătat maică-sa ! Să îndrăznească să-mi facă mie avansuri ! Am să-l bat pînă-l învineţesc, în piaţa publică. Am să-mi înfig pintenii în el pînă la rotiţă. E-un încornorat bine cunoscut. (Îşi vîjîie cu sălbăticie cravaşa prin aer.) Daţi-i jos pantalonii, ce mai pierdem vremea. Ia vino-ncoace, domnule. Repede ! Gata eşti ?

BLOOM (Tremurînd, începe să se execute) ; A fost o vreme aşa călduroasă.

(Davy Stephens, cu purul lui buclat, trece cu o droaie de vînzători de ziare desculţi după el.)

DAVY STEPHENS : Mesajerul Inimii Sfinte şi Evening Telegraph cu suplimentul de ziua Sfîntului Patrick. Con­ţine noile adrese ale taituror încornoraţilor din Dublin.

(Foarte reverendul canonic O'Hanlon în sutană de fir aurit se ridică şi arată spre o pendulă de marmură. Părin­tele Conroy şi reverendul John Hughes, S. J., se înclină adine în faţa lui.) PENDULA (Deschizîndu-şi porticul):

Cucu Cucu Cucu.

(Se aud zăngănind arcurile de aramă ale unei somiere

de pat.)

ARCURILE : Fichi, Fichifichi. Fichi.

(O cortină de ceaţă se destramă grăbit dezvăluind pe estrada unde sînt membrii juriului chipurile lui Martin Cunningham, preşedinte, cu jobenul pe cap, Jack Power, Simon Dedalus, ,Tom Kernan, Ned Lambert, John Henry Menton, Myles Crawford, Lenehan, Paddy Leonard, Flynn Năsosul, M'Coy şi chipul fără trăsături al Celui Fără Nume.) CEL 'FARA NUME : Călărie fără^:şa. Greutatea după vîrstă. Hopa, el a şi pus-o pe ea la calc. JURAŢII (întoreîndu-şi cu toţii capetele după vocea lui) :

Chiar ?

CEL FARA NUME (Pufneşte): Direct, cu dosul peste cap.

O sută de şilingi contra cinci.

JURAŢII (Coborlndu-şi cu toţii capetele în semn de apro-

135

bare) : Şi noi, cei mai mulţi dintre noi tot aşa ne gîndeam. PRIMUL VARDIST : E-un om cu semnul de beteşug, încă o coadă de fetiţă tăiată. Pus sub urmărire. Jack Spintecă­torul. O sută de lire recompensă.

AL DOILEA VARDIST (Pe un ton îngrozit, şoaptă) : Şi-ncă şi în negru. E-un mormon. Un anarhist. APRODUL (Cu glas sonor) : Ţinînd seama de faptul că Leopold Bloom, fără domiciliu stabil, este un binecunoscut dinamitard, falsificator, bigam, proxenet şi încornorat şi un obiect de scandal public pentru toţi cetăţenii Dublinului şi ţinînd seama de faptul că la această şedinţă a Curţii cu Juri foarte onorabilul...

(înălţimea Sa, sir Frederick Falkiner, primul magistrat al Dublinului, în acutramentele sale juridice de piatră ce­nuşie se ridică de pe banca juriului, cu barbă de piatră. Poartă pe braţ un sceptru umbrelă. De pe frunte i se înalţă puternice coarnele de ţap mozaic.)

PRIMUL MAGISTRAT : Am să pun capăt acestui trafic de carne vie şi am să curăţ Dublinul de această pestilentă atît de odioasă. E scandalos ! (îşi pune pe cap toca nea­gră.) Să fie luat¹ acest om, domnule ajutor de şerif, din boxa unde se află acum sub pază şi dus la închisoarea Mountjoy şi acolo să fie ţinut cît va fi bunul plac al Majestăţii Sale şi tot acolo să fie spînzurat de gît pînă va muri şi întru aceasta să nu cumva să nu daţi ascultare căci de o vei face va fi primejdie pe capul tău sau Domnul să aibă milă de sufletul tău. Luaţi-l. (O calotă neagră îi coboară peste fală.)

(Ajutorul de şerif John Lunganul îşi face apariţia, fu-mînd o ţigară de foi Henry Clay urît mirositoare.) JOHN FANNING LUNGANUL (Strîmblndu-se, strigînd cu o pronunţie amplu graseiată): Cine-l spînzură pe Iuda Iscariotul ?

(H. Rumbold, meşter bărbier, într-un veston de culoa­rea sîngelui şi cu şorţ de tăbăcar, cu o frînghie înfăşurată pe umăr, urcă pe butul eşafodului. Poartă agăţate la cen­tura un baston de fier şi o măciucă bătută în cuie. îşi freacă acum cu veselie posomorită mîinile butucănoase, înarmate cu boxuri americane.)

H. RUMBOLD (Către primul magistrat, cu veselie sinistră): Harry Spînzurătorul, Majestatea Voastră, spaima de la Mersey. Cinci guinee o jugulare, Gîtul sau viaţa.

138

(Clopotele de la biserica Sfîntul Gecrge bat încet, cu sunet fieros, întunecat, puternic.) CLOPOTELE : Heiho ! Heiho !

BLOOM (Disperat) : Staţi. Opriţi. Pescăruşii. Inimă bună. Am văzut. Inocenţă. Fata de la cuşca maimuţelor. Grădina zoologică. Cimpanzeii ăia libidinoşi. (Cu respiraţia tăiată.) Bazinul pelvian. Roşeţa ei naivă m-a împins în prăpastie, m-a făcut neom. (Copleşit de emoţie.) Am fugit de la faţa locului. (Se întoarce spre un oarecare din mulţime, rugă­tor.) Hynes, pot să-ţi spun cîteva vorbe ? Tu mă ştii. Aia trei şilingi poţi să-i ţii. Dacă mai ai nevoie... HYNES (Cu răceală) : Nu le-am văzut în viaţa mea. AL DOILEA VARDIST (Arată spre colţ) : Acolo-i bomba. PRIMUL VARDIST : Maşină infernală cu ceasornic. BLOOM : Nu, nu, picioare de porc. Am fost la o înmor-

mîntare.

PRIMUL VARDIST (îşi scoate de la centură bastonul de

cauciuc) : Mincinosule !

(Şoricarul îşi ridică botul dînd la iveală faţa gălbuie scorbutică a lui Paddy Dignam. A ros toate oasele. Exhală a răsuflare fetidă, duhnind a carne putredă. Creşte pînă la proporţii şi forme omeneşti. Pielea de baset îi devine un costum cafeniu de morgă. Ochii v&rzi îi sînt injectaţi de sînge. Jumătate dintr-o ureche, tot nasul şi ambele de­gete groase îi sînt mîncate de vîrcolaci.) PADDY DIGNAM (Voce cavernoasă) : E adevărat. A fost la înmormîntarea mea. Doctorul Finueane a pronunţat viaţa stinsă cînd am sucombat în ,urma bolii din cauze naturale.

(îşi ridică faţa mutilată cenuşie spre lună şi latră lu­gubru.)

BLOOM (Triumfător) : Auziţi ?

PADDY DIGNAM : Bloom, eu sînt duhul lui Paddy Dig­nam. Ascultă, ascultă. O, ascultă ! BLOOM : Vocea e vocea lui Essau.

AL DOILEA VARDIST (Făcîndu-şi cruce) : Cum e cu pu­tinţă ? PRIMUL VARDIST : Aşa ceva nu scrie în catehismul

de-un penny.

PADDY DIGNAM : E metempsihoză. Strigoi.

O VOCE : Pe dracu' strigoi.

137

PADDY DIGNAM (Serios) : Odată eram în slujbă la dom­nul J. H. Menton, avocat, expert în probleme de sperjur şi ipoteci, Promenada Burlacilor, nr. 37. Acum sînt defunct, peretele inimii hipertrofiat. Grele vremuri. Sărmana soţie a suferit mult. Cum de mai suportă ? Aveţi grijă să nu se dea la sticla de sherry. (Priveşte în jur). Felinar. Trebuie să-mi satisfac o nevoie firească. Laptele ăla prins nu mi-a priit.

(Statura robustă a lui John O'Connell, paznicul, îşi face apariţia, ţinînd în mină un mănunchi de chei legate cu o panglicuţă.'Alături de el se arată părintele Caffey, capela­nul, cu pîntece de' broască, gîtul strîmb, în sutană şi cu scufie de noapte de pînză ieftină, strîngînd în mînă, somno­ros, cîteva fire răsucite de mac.)

PĂRINTELE CAFFEY (Cască, apoi cîntă croncănind răgu­şit) : Namine. Jacobus Vobiscuiţi. Amin. JOHN O'CONNELL (Trîmbiţînd furtunos prin megafonul lui) : Dignam, Patrick, T., Decedat.

PADDY DIGNAM (Ciuleşte urechile, crispîndu-se): Se aud tonuri.

(Se zvîrcoleşte pe jos lipindu-şi urechea de pămînt.) Vo­cea stăpînului !

JOHN O'CONNELL : Registrul de înhumări numărul Ca ca. Optzeci şi cinci de mii. Parcela şaptesprezece. Casa Cheilor. Locul o sută unu.

(Paddy Dignam ascultă cu efort vizibil, cu coada ridi­cată ţeapănă, cu urechile ciulite.)

PADDY DIGNAM : Rugaţi-vă pentru odihna sufletului său.

(Se strecoară zvîrcolindu-se printr-o gaură de cărbuni, costumul lui cafeniu tîrîndu-i-se în urmă peste pietrişul uruitor. După el păşeşte un şobolan bătrîn, obez, cu labe fungoide de broască ţestoasă sub o carapace cenuşie. Vo­cea lui Dignam se aude lătrînd înăbuşit sub pămînt : Dig­nam e mort, s-a dus jos. Tom Rochford cu plastron botgros şi pantaloni de călărie, sare din dispozitivul său pe două coloane.)

TOM ROCHFORD (Cu mina la piept, înclinîndu-se): Reu-ben J. Un florin dacă-l găsesc. (Fixează cu ochi hotărîţi gaura.) E rîndul meu acum. Urmaţi-mă pînă la Carlow.