Jean Favier
Yüklə 2,1 Mb.
|
JEAN FAVIERMARILE DESCOPERIRIde la Alexandru Macedon la Magellan CUPRINS: PARTEA ÎNTÂI. I IMPERIILE. 17 Orientul. 17 Grecia. 24 Cartagina. 30 Roma. 32 II GLOBUL ŞI CONTINENTUL. 39 Măsurarea timpului. 39 înălţimea astrelor. 41 Călători şi geografi. 43 Sfera. 46 Pământul ieşit din ape. 49 Reprezentarea spaţiului. 54 Descrierea lumii. 58 III POPOARE ÎN MIŞCARE. 62 Marile migraţii. 62 Barbarii stabiliţi. 66 Un nou echilibru. 72 Cucerirea arabă. 74 Europa Carolingienilor. 75 Drumurile Atlanticului de Nord. 78 PARTEA A DOUA. FORŢELE PROFUNDE. IV CĂILE CREDINŢEI. 87 Extinderea lumii creştine. 87 Pelerinaje. 92 Drumurile de pelerinaj. 98 Cruciada. 105 V ÎMPRUMUTURILE EUROPEI.112 Amintiri. 112 Monahismul. 115 Arta religioasă. 118 Arta militară. 121 Traducerile. 123 VI DRUMURILE ASIEI.125 Mongolii. 125 Misionarii. 129 Drumurile mătăsii şi drumurile credinţei. 137 Marco Polo. 142 Cunoaşterea Orientului. 144 VII PĂRINTELE IO AN.147 Ocreştinătate de dincolo. 147 Mirajele. 152 CUPRINS 7 VIII AURUL.163 Metale pentru o monedă. 163 Argintul. 164 Aurul. 170 Creşterea economică şi sărăcia monetară. 174 Primele remedii. 178 PARTEA A TREIA. MIJLOACELE. IX MOŞTENIRI ŞI RECONSIDERĂRI. 185 O lume moştenită. 185 Minunile lui Pliniu. 186 Atlantida. 189 Cultura creştină. 192 Reconsiderări. 197 Vremea savanţilor. 198 Observaţii. 204 X SPAŢIUL REPREZENTAT.215 Etape de-a lungul drumurilor. 215 Mapamondul scolasticilor. 219 Portulanul. 224 Hărţile utile. 23( XI NAVELE.23^ Galera. 23' Vela şi cârma. 23 Tonajele. 24 Marea corabie cu pânze. 24 Caravela. 2 XII MĂ REA ŞI MARINARII.253 Oamenii. 253 Armatorul. 254 Căpitanul. 255 Marinarul. 257 Negustori şi patroni. 261 Vânturi şi curenţi. 263 A naviga. 268 XIII CAPITALURILE. 273 Costuri. 274 Asociaţii. 279 Principele şi Republica. 282 PARTEA A PATRA. DESCOPERIREA LUMII. XIV CĂILE AURULUI. 291 Căile Sudanului. 291 Caravanele lui ibn-Batuta. 295 Speranţe în Marea Roşie. 304 Abordări ale Etiopiei. 306 Regele regilor. 310 XV COASTA AFRICII. 314 Vremea genovezilor. 314 Francezii în Canare. 318 Vremea portughezilor. 322 Italienii infantelui. 325 Un imperiu colonial. 330 Către „trecere”. 336 CUPRINS < XVI CRISTOFOR COLUMB. 33 Un genovez. 33' Naşterea unei certitudini. 34; Refuzuri. 34: A naviga pentru credinţă. 35 Capitulaţiile de la Sânte Fe. 35 Trei nave. 35 Don Cristobal. 36 XVII 1492. 36: Canarele. 36 Iarba şi păsările de mare. 36 Calcule şi spaime. 36 Pământ! 37 „Indienii”. 37 Cuba. 37 Santo Domingo. 37 Natividad. 38 Spania şi Portugalia. 38 Concluzii. 38 XVIII AMERICA CEA DE NEGĂSIT. 38 Indiile Spaniei. 38 A doua călătorie. 3 Vreme decepţiilor. & A treia călătorie. 3 Concurenţe: de la Cabrai la Vespucci. 4( Căderea lui Columb. 4( A patra călătorie. 4
Drumul estului: Vasco da Gama. 411 Indiile Portugaliei. 417 Magellan. 423 Drumul Pacificului. 427 Trist succes. 430 înconjurul lumii. 433 CRONOLOGIE. 435 TEXTE PUBLICATE ŞI BIBLIOGRAFIE. 443 INDEX, 451
Mişcarea e în firea omului. Lumea de dincolo nu este numai acel c< spre care tinde destinul omului, ci şi acel ceva asupra căruia el se întreab; viaţa de zi cu zi. Este lumea de dincolo de dealuri pentru ţăran, lumea de dine de orizont pentru marinar. Setea de cunoaştere îl determină pe om să invente apoi să se deplaseze. Dincolo, lucrurile nu pot să meargă decât mai bine. Trecând de a< orizont în care este închis domeniul certitudinilor şi care îl deschide pe ce imaginarului, cum să nu descoperim tărâmul primăverii veşnice, al păşun verzi, al pământurilor roditoare, al fructelor de aur? In termenii econon domestice, cum să nu sperăm, de la Occidentul necunoscut ca şi de la tini de dincolo de ecuator, la piperul ieftin şi la belşugul de aur? Oare „celelalte care nu sunt din stâna aceasta”, pe care le vesteşte Scriptura, nu s-ar afli capătul unei călătorii? De ce să ne mulţumim cu mediocritatea spaţi cunoscute? Cel care descoperă este cel căruia îi zâmbeşte norocul. Acest mod c vedea lucrurile ţine de filosofia cotidiană, care, pusă în aplicare de istorie are uneori partea sa în intuiţie, dacă nu chiar în geniu. Astfel se impun cât imagini, cea a lui Arhimede strigând „Evrika!”, cea a marinarului lui Colu strigând „Pământ!”. De aceea suntem înclinaţi să privilegiem clipa succesi şi poate a hazardului pe lungul drum al căutărilor şi al tatonărilor. Descoperirea, totuşi, se înscrie într-o dinamică cu rădăcini adânci. Fal hazardului pur, ea nu este decât arareori fecundă. Pentru a-şi afla locul prir progresele pe care le înregistrează istoria, ea trebuie să răspundă unei ne' iar aceasta nu s-ar putea defini decât într-o conjunctură politică, economici ceea ce se uită prea adeseori, intelectuală. Ea se bizuie pe mijloace care sunt, în primul rând, de ordin financiar, din care nu poate fi uitată experienţa acumuiată, cea a generaţiilor, ca şi ct individului care caută şi care găseşte: o experienţă alcătuită atât din eşecui drumuri greşite, cât şi din certitudini verificate şi progrese ireversibile. Cu < cuvinte, şansa descoperirii o însoţeşte pe aceasta cu un cortegiu de i dobândite şi de iluzii. Activul moştenirii nu apare decât în ceasul în care descoperirea realizată dă dreptate ipotezelor. Titlul acestei cărţi trebuie luat în sensul avut în manualele din care. copii fiind, învăţam primele noţiuni de istorie. Ştim în ce constă partea lui de relativitate: sunt. marile descoperiri” ale lumii făcute de către Europa. Nici Asia, nici Africa, nici America nu i-au aşteptat pentru a exista pe navigatorii europeni. Aceasta înseamnă că an aserpenea titlu nu conţine nici o judecată de valoare asupra exploatării ulterioare a continentelor şi nici asupra descoperirilor ştiinţei în secolele următoare. Dacă am fi început povestirea cu aventura încununată de succes a unor Columb, da Gama şi Magellan. ar fi însemnat să i se dea descoperitorului unei msule. unui promontoriu sau unei trecători un rol excesiv în raport cu tradiţia care l-a condus la acea descoperire. Ceea ce, de pe vremea primei noastre culturi istorice, numeam „marile descoperiri” este rezultatul câtorva milenii de dorinţă de spaţiu şi de întrebări despre planetă şi despre pământurile ei ieşite din ape. Dar ar fi fost la fel de nedrept să li se refuze acestor aventurieri, care au înfăptuit în cele d'n urmă periplul în jurul globului, beneficiul unei acumulări progresive a observaţiei istorice. Pe măsură ce se apropie momentul care va părea mai târziu decisiv, iniţiativa unui om sau a unui grup. a unui prinţ sau a unui marinar atârnă mai greu în balanţă. Conţinutul acestei cărţi vrea aşadar să dea descoperirii adevăratele ei dimensiuni. Este în acelaşi timp istoria unei construcţii intelectuale mai mult decât milenare, cea a unei conjuncturi seculare şi cea a unei îndrăzneli de câţiva ani. Vechiul Orient şi Grecia au contribuit la una, Europa Occidentală la alta.
Nevoia care poartă în germene descoperirile spaţiale este o nevoie vitală a omului. La început se caută trasee propice creşterii vitelor, pământuri pentru cultură. Apoi. când vine vremea schimburilor comerciale, sunt identificate drumuri, sunt plasate stabilimente de comerţ, sunt organizate centre care devin tot atâtea pieţe, înmulţirea relaţiilor economice duce la necesitatea unor metale preţioase care să devină totodată etalonul valorilor şi mijlocul de piaţă. Mai există încă o nevoie, cea a unei înţelegeri a lumii. Ştiinţifică sau nu.
Pe parcurs, au trebuit biruite câteva constrângeri materiale. Ultima şi cea mai repede depăşită este cea a finanţării. Contrar unei lungi evoluţii a tehnicilor – şi a adoptării progresive de către unii a cutărei sau cutărei perfecţionări introduse de alţii – vin în Occidentul european, pe vremea când se înalţă marile catedrale care sunt şi ele o victorie asupra spaţiului, acele echipamente datorită cărora oamenii vor putea să se angajeze în aventuri la mari distanţe şi pe termen lung: busola pe pivot, cârma pe etambou, greementul diferenţial, măsurarea precisă a poziţiilor şi cea a distanţelor, cartografia cu două dimensiuni. Să nu uităm o anumită înţelegere a sistemelor de vânturi şi curenţi marini, fără de care nimeni n-ar stăpâni drumurile pe apă, cea a drumului de dus, care nu ridică probleme la pornire, cea a drumului de întors, care stârneşte mai multe spaime decât certitudini. Toţi cei asemenea lui Columb, da Gama şi Magellan sunt în această privinţă debitorii marinarilor chinezi şi nordici, cartografilor greci şi arabi, copiatorilor alexandrini ai Antichităţii Târzii şi parizienilor din Evul Mediu. Şi nu în mai mică măsură zvonurilor adunate de prin porturi, alcătuite din observaţii confirmate şi palavre colportate. Cultura descoperitorului provine de la poligraful care recopiază hărţi, ca şi de la bătrânul marinar care povesteşte. Pentru că gustul aventurii se combină cu căutarea profitului, iluziile alimentează proiectele şi consolidează îndrăznelile. Există aurul care creşte ca morcovii şi care se culege la răsăritul soarelui. Există Părintele loan şi îndepărtatul său regat creştin, pe care nu ştim unde să-l situăm, dar despre care suntem siguri că ne va oferi alianţa pentru înfrângerea Islamului. Există India, fabuloasa Indie, care este plasată atât în Africa, cât şi în Asia, astfel încât nu va fi de mirare dacă o vom găsi dincolo de Atlantic: lumea modernă va avea astfel „Indiile”. în acest sfârşit de Ev Mediu, deja capabil să elaboreze o cosmografie avansată, dar convins încă de minunile pe care le-a moştenit de la Pliniu cel Bătrân şi Isidor din Sevilla, „insulele” care urmau să fie descoperite ţin atât de vechiul mit al Atlantidei cât şi de speculaţiile geografice. Trei puncte de vedere se conjugă deci, conducând la trei întrebări fundamentale. De ce pământurile ieşite din ape – pământurile unde s-ar putea răspândi Evanghelia – s-ar reduce numai la pământurile cunoscute, la acele pământuri care, se vede bine, încă din Antichitate, nu ocupă decât un sfert din sfera pământească? De ce nu s-ar putea ocoli Africa? De ce nu s-ar putea traversa oceanul? Nevoile sunt acelea ale unei societăţi europene care a atins graniţele expansiunii sale. Problemele sunt cele pe care şi le pun câţiva oameni, cârmuitori, negustori sau marinari. De la Alexandru Macedon la Magellan, curiozitatea, aviditatea şi îndrăzneala unui om sunt cele care conduc într-o zi acţiunea pe care o reclamă nevoia profundă a tuturor. Ar părea necesar să se întârzie puţin asupra personalităţii acelora pe care căutări diferite îi duc pe drumul necunoscutului, cel de la Capul Bojador, unde se vede marea clocotind, cel al Etiopiei creştine, de unde creştinii nu se mai întorc, cel al „trecătorii” spre est sau spre vest, al cărei premiu va fi o uimitoare strategie marină şi un şir nesfârşit de suferinţe. Ce ştiu aceşti oameni? Ce pot ci să gândească şi să spună când trebuie să-i convingă pe prinţi, pe savanţi şi pe oamenii de finanţe? Cum reacţionează ei când drumul este tulburat de o busolă pe care o dezorientează declinaţia magnetică sau de o observaţie astrală pe care o denaturează ruliul? Ce moştenire poartă cu ei? Care sunt certitudinile care, pe drept sau pe nedrept, îi întăresc în hotărârea lor? Vom găsi în această carte tot soiul de oameni iubitori de călătorii, de la infantele Henric Navigatorul, care călătoreşte atât de puţin, până la neguţătorul Usodimar, care fuge de creditorii săi, de Ia învăţatul ibn-Batuta, care'face pe ambasadorul, dar mai cu seamă îşi satisface setea pentru lumea care poate fi vizitată, până Ia visătorul Gadifer de la Salle, care interpretează pentru el însuşi personajul unui roman cavaleresc. Deschisă prin marile mişcări de popoare care au mocielat Europa, istoria se încheie prin profilurile contrastante ale fiului de ţesător genovez care descoperă America fără s-o ştie, ale boiernaşului portughez care moare în timpul descoperirii sale. ale sclavului malaiez şi corsarului spaniol care, unul din Malacca şi celălalt din Sevilla, vor fi primii care vor reuşi să navigheze în jurul globului şi vor realiza astfel unul dintre cele mai vechi visuri ale omului. Le Peage, 31 decembrie 1990 Contraamiralul Francois Bellec şi colegul meu Jean-Claude Hocquet au avut amabilitatea să-mi împărtăşească cercetări care sunt în curs. Le mulţumesc din tot sufletul.
Toate textele citate sunt extrase din lucrări menţionate în prima parte a bibliografiei. Traducerea anumitor pasaje a fost revăzută. PARTEA ÎNTÂI. La originile aventurii. I. Imperiile. Oricât de departe ar ajunge privirea istoricului, popoarele par deja preocu pate să intre în relaţii cu lumi străine, să organizeze dincolo de aşezările lor fix adevărate drumuri economice, să caute în afara căilor nomadismului lor obişnui noi trasee şi noi climate, în mileniul al IV-lea, Egiptul unificat prin luarea îi stăpânire a Nordului de către Sud îşi procură aur şi lapislazuli din Iran. în mileniu al III-lea, cuprul anatolian alimentează artizanatele din tot Orientul Apropial primii faraoni din Memfis îşi aduc din Somalia tămâia şi Sargon I îi supune pi vecinii Babiloniei pentru a-şi asigura aprovizionarea prin controlul drumurilo care unesc Mesopotamia de Jos cu Iranul, cu Arabia, ba chiar cu India. Nimeni nu ne spune cu adevărat ideea pe care aceşti primi artizani a expansiunii şi-o fac despre popoarele şi ţările ce urmau a fi descoperite. Mişcările sunt lente, iar direcţiile aproximative. Produsele marelui trafic sun în schimb bine definite, şi naşterea unei civilizaţii a bronzului îmbogăţeşte hart; resurselor naturale. Căile maritime şi rutele caravanelor se îndreaptă cu precizii spre cupru şi cositor, ca şi spre aur şi argint. Se ştie unde sunt bogăţiile car< pot fi exploatate şi e cântărită de la primul contact bogăţia cetăţilor şi statelor. ORIENTUL. Nu era nevoie de mai mult pentru a îndemna la migraţie popoarele sărace încă de la sfârşitul epocii vechi a bronzului (sfârşitul mileniului al III-lea) nomazii amoriţi străbat Deşertul Siriei spre bogatele şesuri ale Mesopotamiei. În epoca mijlocie a bronzului, aceiaşi amoriţi pun mâna pe Mesopotamia df Sus. Ocupând oraşul-stat Mari (1798), ei obţin controlul comerţului cu ţărilf riverane Mediteranei. în acest timp, egiptenii supun Nubia şi sunt prezenţi îi Siria, chiar atunci când sirienii creează stabilimente comerciale în Cipru şi îi Creta. Un popor întrucâtva eterogen, venit din Palestina, ajunge la Delt; Nilului şi se instalează acolo ca învingător datorită superiorităţii armatei salt de călăreţi; aceştia vor fi în Egipt dinastiile regale a XV-a şi a XVI-a (1720-l567) cele ale hicsoşilor, adică ale străinilor. IMPERIILE. Principalele aşezări feniciene. Se constituie imperii. Amoritul care domneşte la Babilon, Hammurabi —l750), îşi întinde efemera sa dominaţie asupra tuturor ţărilor Tigrului şi Eufratului. Câţiva ani mai târziu, asirienii din Mesopotamia de Sus vor fi cei care preiau conducerea. Veniţi din Cappadocia. hitiţii, care sunt un popor indo-european, formează în secolele al XlV-lea şi al XlII-lea un imperiu care înglobează Anatolia. ajunge la Marea Egee la Smirna, atinge Siria. La începutul secolului al Xll-lea, populaţii venite din insule, „popoarele mării”, domină la rândul lor Siria, Anatolia, ba chiar Egiptul. Zone economice se conturează în Mediterana. Din secolul al XVI-lea până în secolul al XlV-lea e perioada dominaţiei cretane în Mediterana Centrală. 3e vorbeşte de perioada minoică. Ştafeta e preluată, până în secolul al Xll-lea.
Din cauză că distingem mai bine contururile generale decât anecdota, această istorie pare făcută din voinţe expansioniste mai mult decât din veritabile mişcări. In decursul secolelor unii îşi lărgesc teritoriile, pun mâna pe drumuri, mine sau porturi, şi le pierd într-o zi sau alta. Cu apariţia popoarelor din epoca fierului, se naşte, dimpotrivă, o mişcare de fond, cea care, începând din secolul al Xll-lea, tulbură Orientul Apropiat. Aceste popoare indo-europene, pe care le caracterizează o uimitoare stăpânire a unui fier cu carbon, deja aproape de oţel, nu sunt alcătuite, ca majoritatea celor pe care le-am citat mai înainte, din oameni care se extind, ci din oameni care se mişcă. Să notăm imediat că atunci se pun în mişcare în toate sensurile populaţiile din Asia. Spre acelaşi mileniu al Xll-lea, când în Europa Occidentală vârsta magdaleniană se apropie de sfârşit cu picturile rupestre de la Altamira, asiaticii veniţi din Siberia străbat întinderile reci ale Alaskăi şi ajung pe câmpiile bogate în vânat a ceea ce va fi inima Americii. Au trecut oare Strâmtoarea Bering pe plute improvizate? N-au profitat mai degrabă de un istm rămas uscat, în amplasamentul Strâmtorii Bering, prin scăderea nivelului mării ca urmare a ultimei mari glaciaţiuni? Urme ale acestei prime civilizaţii americane le găsim astăzi până în New Mexico. Venit din Asia Centrală, un prim val de migratori a ajuns în Iran prin secolul al XVI-lea. El s-a pierdut încetul cu încetul. Un altul ajunge, patru secole mai târziu, pe ţărmurile Mediteranei: îi vedem pe năvălitori în Asia Mică, în Siria, la graniţele Egiptului. Unii se stabilesc definitiv, cum sunt filistenii în Palestina. Egiptul se restrânge în hotarele lui. Un al treilea val. în sfârşit, mătură toate ţările Mediteranei Orientale şi aceasta se traduce prin populari durabile. Instalaţi mult timp pe malul drept al Dunării, dorienii pradă Grecia miceniană mai înainte de a se fixa în Pelopones. Astfel izgoniţi, aheii se vor stabili la rândul lor în Atica, în Asia Mică, în insule. IMPERIILE: Lupta dintre Atena şi Sparta nu va fi decât un episod al antagonismului dint vechii greci, aheii, şi noii ocupanţi, dorienii. După aceea, şi până în secolul VUI-lea, expansiunea doriana se întinde în insule până în Rodos şi Creta, j ţărmurile Mării Negre până în Crimeea şi spre vest până la Tarent în Italia Agrigento în Sicilia. În urma dorienilor, alţi năvălitori ocupă poziţie. Cei care vor fi denum de acum înainte macedoneni pot fi identificaţi cel mai uşor. Cât despre tra ei ajung la Adriatica, înainte de a fi înlăturaţi de iliri şi de a se fixa în asp munţi care mărginesc la vest Marea Neagră. În acest timp, în Asia, populaţii semite, arameenii, încep să ajungă, pr secolul al Xll-lea. în Mesopotamia şi chiar în Siria. Ei continuă să se stabileasc în triburi succesive, până în secolul al Vl-lea. Cuceresc Palestina, în pofida oşti taţii evreilor, deja bine implantaţi acolo, şi în pofida regresului puterii lor poliţi< în secolul al VUI-lea, civilizaţia arameenilor şi influenţa lor comercială îşi vi păstra o reală importanţă. Limba lor, cu timpul, va înlocui practic vechea ebraic. Cât priveşte cetăţile feniciene de pe litoralul mediteranean, populate < semiţi, ele încep să exploreze marea şi să întemeieze primele colonii a ceea i va deveni un imperiu maritim şi comercial. Byblosul are relaţii cu Egiptul, Tyr şi Sidonul cu Africa de Nord şi Sicilia. Spre sfârşitul celui de-al II-lea mileni fenicienii au şi ajuns poate la Gades (astăzi Câdiz), pe ocean, la Uticaân Tunisi în secolul al IX-lea, îi găsim în mod cert în Cipru, iar flotele lor brăzdea; Egeea. întemeiază Cartagina pe la 814. Coloniile se înmulţesc în secolul al VH-lt în Sardinia şi Sicilia, în Baleare, pe coastele Africii şi Spaniei până la prime porturi ale litoralului atlantic. Au un stabiliment comercial la Tanger, un alt în Ibiza. Intervin în exploatarea minelor din Toscana, întemeiază, prin an 600, stabilimentul comercial de la Marsilia. Li se atribuie succese care ţin c legendă: un fenician ar fi făcut, tot prin acest an 600, ocolul Africii. Ceea ce este adevărat, e că şi-au făurit un imperiu comercial şi că şi-a răspândit, cu această ocazie, religia şi au propagat suportul original al cultui lor: scrierea alfabetică. Cu cele douăzeci şi două de semne principale, alfabeti fenician, derivat dintr-o scriere arhaică pusă la punct prin zona Byblos, este difuza începând cu secolul al X-lea, în tot bazinul mediteranean de către neguţător din Tyr şi din Sidon, iar apoi de cei din Cipru şi din Cartagina. Alfabetul gre îi va datora mult. Timpul năvălirilor a trecut, acum e cel al cuceririlor organizate. Voinj politică precumpăneşte la construirea imperiilor. Pe la mijlocul secolului; X-lea, asirienii regelui Aşur-dan II îşi extind dominaţia pornind din valea Tigruli Mijlociu. Două secole mai târziu, pe vremea lui Sargon II (722-705), imperii se întinde în toată ţara celor două fluvii, ajunge la Taurus în Anatolia, cuprind ţările mediteraneene ale Siriei, Libanului şi Palestinei, anexează valea Niluli până la prima cataractă şi supune ţările arabe din Golf până la Marea Roşi< LA OR, G, N, LE AVENTURI. 1MPER) LE Colonizarea greacă l ^ „3 _^_ Hemeroscopeiojk_2_Sardinia Mainake Assur Ban Apli – Assurbanipal – distruge Teba, în Egipt. Imperiul se va dezmembra în secolul următor, din pricina unui gigantism devenit incontrolabil, dar şi sub loviturile date de noi ambiţii: un popor arian din Iranul Septentrional, cel al mezilor, scutură jugul asirian şi încearcă să preia succesiunea, cel puţin în nordul Mesopotamiei. La mijlocul secolului al Vl-lea, perşii lui Cirus cel Mare îi împacă pe toţi. Timp de cel puţin două secole, acest popor arian ocupă bazinul Lacului Rezâi'yeh, la jumătatea drumului dintre Tigrul Superior şi Marea Caspică. în 659, capul familiei Ahemenizilor, Cirus, devine rege. învingător al mezilor (550), el ocupă Mesopotamia, apoi Anatolia şi Siria. Fiul său, Cambise, pune stăpânire pe Egipt (525). După ce şi-a asigurat o putere la început incertă, vărul lor Darius I (rege din 522 până în 486) extinde Imperiul persan până la malurile fluviului Ind şi supune, dincolo de Marea Neagră şi de strâmtorile ei, ţara sciţilor şi pe cea a tracilor. Yüklə 2,1 Mb. Dostları ilə paylaş:
|