Jean Favier

Sizin üçün oyun:

Google Play'də əldə edin


Yüklə 2.1 Mb.
səhifə1/47
tarix30.12.2018
ölçüsü2.1 Mb.
  1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   47

JEAN FAVIER

MARILE DESCOPERIRI


de la Alexandru Macedon la Magellan
CUPRINS:

PARTEA ÎNTÂI.

I IMPERIILE. 17

Orientul. 17

Grecia. 24

Cartagina. 30

Roma. 32

II GLOBUL ŞI CONTINENTUL. 39

Măsurarea timpului. 39 înălţimea astrelor. 41

Călători şi geografi. 43

Sfera. 46

Pământul ieşit din ape. 49

Reprezentarea spaţiului. 54

Descrierea lumii. 58

III POPOARE ÎN MIŞCARE. 62

Marile migraţii. 62

Barbarii stabiliţi. 66

Un nou echilibru. 72

Cucerirea arabă. 74

Europa Carolingienilor. 75

Drumurile Atlanticului de Nord. 78

PARTEA A DOUA.

FORŢELE PROFUNDE.

IV CĂILE CREDINŢEI. 87

Extinderea lumii creştine. 87

Pelerinaje. 92

Drumurile de pelerinaj. 98

Cruciada. 105

V ÎMPRUMUTURILE EUROPEI.112

Amintiri. 112

Monahismul. 115

Arta religioasă. 118

Arta militară. 121

Traducerile. 123

VI DRUMURILE ASIEI.125

Mongolii. 125

Misionarii. 129

Drumurile mătăsii şi drumurile credinţei. 137

Marco Polo. 142

Cunoaşterea Orientului. 144

VII PĂRINTELE IO AN.147

Ocreştinătate de dincolo. 147

Mirajele. 152

CUPRINS 7

VIII AURUL.163

Metale pentru o monedă. 163

Argintul. 164

Aurul. 170

Creşterea economică şi sărăcia monetară. 174

Primele remedii. 178

PARTEA A TREIA.

MIJLOACELE.

IX MOŞTENIRI ŞI RECONSIDERĂRI. 185

O lume moştenită. 185

Minunile lui Pliniu. 186

Atlantida. 189

Cultura creştină. 192

Reconsiderări. 197

Vremea savanţilor. 198

Observaţii. 204

X SPAŢIUL REPREZENTAT.215

Etape de-a lungul drumurilor. 215

Mapamondul scolasticilor. 219

Portulanul. 224

Hărţile utile. 23(

XI NAVELE.23^

Galera. 23'

Vela şi cârma. 23

Tonajele. 24

Marea corabie cu pânze. 24

Caravela. 2

XII MĂ REA ŞI MARINARII.253

Oamenii. 253

Armatorul. 254

Căpitanul. 255

Marinarul. 257

Negustori şi patroni. 261

Vânturi şi curenţi. 263

A naviga. 268

XIII CAPITALURILE. 273

Costuri. 274

Asociaţii. 279

Principele şi Republica. 282

PARTEA A PATRA.

DESCOPERIREA LUMII.

XIV CĂILE AURULUI. 291

Căile Sudanului. 291

Caravanele lui ibn-Batuta. 295

Speranţe în Marea Roşie. 304

Abordări ale Etiopiei. 306

Regele regilor. 310

XV COASTA AFRICII. 314

Vremea genovezilor. 314

Francezii în Canare. 318

Vremea portughezilor. 322

Italienii infantelui. 325

Un imperiu colonial. 330

Către „trecere”. 336

CUPRINS <

XVI CRISTOFOR COLUMB. 33

Un genovez. 33'

Naşterea unei certitudini. 34;

Refuzuri. 34:

A naviga pentru credinţă. 35

Capitulaţiile de la Sânte Fe. 35

Trei nave. 35

Don Cristobal. 36

XVII 1492. 36:

Canarele. 36

Iarba şi păsările de mare. 36

Calcule şi spaime. 36

Pământ! 37 „Indienii”. 37

Cuba. 37

Santo Domingo. 37

Natividad. 38

Spania şi Portugalia. 38

Concluzii. 38

XVIII AMERICA CEA DE NEGĂSIT. 38

Indiile Spaniei. 38

A doua călătorie. 3

Vreme decepţiilor. &

A treia călătorie. 3

Concurenţe: de la Cabrai la Vespucci. 4(

Căderea lui Columb. 4(

A patra călătorie. 4
XIX ÎNCONJURUL LUMII. 411

Drumul estului: Vasco da Gama. 411

Indiile Portugaliei. 417

Magellan. 423

Drumul Pacificului. 427

Trist succes. 430 înconjurul lumii. 433

CRONOLOGIE. 435

TEXTE PUBLICATE ŞI BIBLIOGRAFIE. 443

INDEX, 451

Mişcarea e în firea omului. Lumea de dincolo nu este numai acel c< spre care tinde destinul omului, ci şi acel ceva asupra căruia el se întreab; viaţa de zi cu zi. Este lumea de dincolo de dealuri pentru ţăran, lumea de dine de orizont pentru marinar. Setea de cunoaştere îl determină pe om să invente apoi să se deplaseze.

Dincolo, lucrurile nu pot să meargă decât mai bine. Trecând de a< orizont în care este închis domeniul certitudinilor şi care îl deschide pe ce imaginarului, cum să nu descoperim tărâmul primăverii veşnice, al păşun verzi, al pământurilor roditoare, al fructelor de aur? In termenii econon domestice, cum să nu sperăm, de la Occidentul necunoscut ca şi de la tini de dincolo de ecuator, la piperul ieftin şi la belşugul de aur? Oare „celelalte care nu sunt din stâna aceasta”, pe care le vesteşte Scriptura, nu s-ar afli capătul unei călătorii? De ce să ne mulţumim cu mediocritatea spaţi cunoscute?

Cel care descoperă este cel căruia îi zâmbeşte norocul. Acest mod c vedea lucrurile ţine de filosofia cotidiană, care, pusă în aplicare de istorie are uneori partea sa în intuiţie, dacă nu chiar în geniu. Astfel se impun cât imagini, cea a lui Arhimede strigând „Evrika!”, cea a marinarului lui Colu strigând „Pământ!”. De aceea suntem înclinaţi să privilegiem clipa succesi şi poate a hazardului pe lungul drum al căutărilor şi al tatonărilor.

Descoperirea, totuşi, se înscrie într-o dinamică cu rădăcini adânci. Fal hazardului pur, ea nu este decât arareori fecundă. Pentru a-şi afla locul prir progresele pe care le înregistrează istoria, ea trebuie să răspundă unei ne' iar aceasta nu s-ar putea defini decât într-o conjunctură politică, economici ceea ce se uită prea adeseori, intelectuală.

Ea se bizuie pe mijloace care sunt, în primul rând, de ordin financiar, din care nu poate fi uitată experienţa acumuiată, cea a generaţiilor, ca şi ct individului care caută şi care găseşte: o experienţă alcătuită atât din eşecui drumuri greşite, cât şi din certitudini verificate şi progrese ireversibile. Cu < cuvinte, şansa descoperirii o însoţeşte pe aceasta cu un cortegiu de i dobândite şi de iluzii. Activul moştenirii nu apare decât în ceasul în care descoperirea realizată dă dreptate ipotezelor.

Titlul acestei cărţi trebuie luat în sensul avut în manualele din care. copii fiind, învăţam primele noţiuni de istorie. Ştim în ce constă partea lui de relativitate: sunt. marile descoperiri” ale lumii făcute de către Europa. Nici Asia, nici Africa, nici America nu i-au aşteptat pentru a exista pe navigatorii europeni. Aceasta înseamnă că an aserpenea titlu nu conţine nici o judecată de valoare asupra exploatării ulterioare a continentelor şi nici asupra descoperirilor ştiinţei în secolele următoare.

Dacă am fi început povestirea cu aventura încununată de succes a unor Columb, da Gama şi Magellan. ar fi însemnat să i se dea descoperitorului unei msule. unui promontoriu sau unei trecători un rol excesiv în raport cu tradiţia care l-a condus la acea descoperire. Ceea ce, de pe vremea primei noastre culturi istorice, numeam „marile descoperiri” este rezultatul câtorva milenii de dorinţă de spaţiu şi de întrebări despre planetă şi despre pământurile ei ieşite din ape. Dar ar fi fost la fel de nedrept să li se refuze acestor aventurieri, care au înfăptuit în cele d'n urmă periplul în jurul globului, beneficiul unei acumulări progresive a observaţiei istorice. Pe măsură ce se apropie momentul care va părea mai târziu decisiv, iniţiativa unui om sau a unui grup. a unui prinţ sau a unui marinar atârnă mai greu în balanţă.

Conţinutul acestei cărţi vrea aşadar să dea descoperirii adevăratele ei dimensiuni. Este în acelaşi timp istoria unei construcţii intelectuale mai mult decât milenare, cea a unei conjuncturi seculare şi cea a unei îndrăzneli de câţiva ani. Vechiul Orient şi Grecia au contribuit la una, Europa Occidentală la alta.

iar îndrăzneala aparţine câtorva oameni. Logica lui Aristotel se află la un capăt.

oul lui Columb la celălalt.

Nevoia care poartă în germene descoperirile spaţiale este o nevoie vitală a omului. La început se caută trasee propice creşterii vitelor, pământuri pentru cultură. Apoi. când vine vremea schimburilor comerciale, sunt identificate drumuri, sunt plasate stabilimente de comerţ, sunt organizate centre care devin tot atâtea pieţe, înmulţirea relaţiilor economice duce la necesitatea unor metale preţioase care să devină totodată etalonul valorilor şi mijlocul de piaţă.

Mai există încă o nevoie, cea a unei înţelegeri a lumii. Ştiinţifică sau nu.

interesată sau nu, curiozitatea îi îndeamnă pe oameni să înfrunte necunoscutul.

să îndure căldurile tropicului şi ale ecuatorului, să caute hotarele Africii, să urmărească nişte comunităţi creştine din ţinuturi îndepărtate, să se încumete pe ocean. Curiozitatea cosmografilor şi cea a navigatorilor se combină cu căutarea unui drum direct spre mirodeniile Indiei sau spre aurul Sudanului.

Pe parcurs, au trebuit biruite câteva constrângeri materiale. Ultima şi cea mai repede depăşită este cea a finanţării. Contrar unei lungi evoluţii a tehnicilor – şi a adoptării progresive de către unii a cutărei sau cutărei perfecţionări introduse de alţii – vin în Occidentul european, pe vremea când se înalţă marile catedrale care sunt şi ele o victorie asupra spaţiului, acele echipamente datorită cărora oamenii vor putea să se angajeze în aventuri la mari distanţe şi pe termen lung: busola pe pivot, cârma pe etambou, greementul diferenţial, măsurarea precisă a poziţiilor şi cea a distanţelor, cartografia cu două dimensiuni. Să nu uităm o anumită înţelegere a sistemelor de vânturi şi curenţi marini, fără de care nimeni n-ar stăpâni drumurile pe apă, cea a drumului de dus, care nu ridică probleme la pornire, cea a drumului de întors, care stârneşte mai multe spaime decât certitudini.

Toţi cei asemenea lui Columb, da Gama şi Magellan sunt în această privinţă debitorii marinarilor chinezi şi nordici, cartografilor greci şi arabi, copiatorilor alexandrini ai Antichităţii Târzii şi parizienilor din Evul Mediu.

Şi nu în mai mică măsură zvonurilor adunate de prin porturi, alcătuite din observaţii confirmate şi palavre colportate. Cultura descoperitorului provine de la poligraful care recopiază hărţi, ca şi de la bătrânul marinar care povesteşte.

Pentru că gustul aventurii se combină cu căutarea profitului, iluziile alimentează proiectele şi consolidează îndrăznelile. Există aurul care creşte ca morcovii şi care se culege la răsăritul soarelui. Există Părintele loan şi îndepărtatul său regat creştin, pe care nu ştim unde să-l situăm, dar despre care suntem siguri că ne va oferi alianţa pentru înfrângerea Islamului. Există India, fabuloasa Indie, care este plasată atât în Africa, cât şi în Asia, astfel încât nu va fi de mirare dacă o vom găsi dincolo de Atlantic: lumea modernă va avea astfel „Indiile”. în acest sfârşit de Ev Mediu, deja capabil să elaboreze o cosmografie avansată, dar convins încă de minunile pe care le-a moştenit de la Pliniu cel Bătrân şi Isidor din Sevilla, „insulele” care urmau să fie descoperite ţin atât de vechiul mit al Atlantidei cât şi de speculaţiile geografice.

Trei puncte de vedere se conjugă deci, conducând la trei întrebări fundamentale. De ce pământurile ieşite din ape – pământurile unde s-ar putea răspândi Evanghelia – s-ar reduce numai la pământurile cunoscute, la acele pământuri care, se vede bine, încă din Antichitate, nu ocupă decât un sfert din sfera pământească? De ce nu s-ar putea ocoli Africa? De ce nu s-ar putea traversa oceanul?

Nevoile sunt acelea ale unei societăţi europene care a atins graniţele expansiunii sale. Problemele sunt cele pe care şi le pun câţiva oameni, cârmuitori, negustori sau marinari. De la Alexandru Macedon la Magellan, curiozitatea, aviditatea şi îndrăzneala unui om sunt cele care conduc într-o zi acţiunea pe care o reclamă nevoia profundă a tuturor. Ar părea necesar să se întârzie puţin asupra personalităţii acelora pe care căutări diferite îi duc pe drumul necunoscutului, cel de la Capul Bojador, unde se vede marea clocotind, cel al Etiopiei creştine, de unde creştinii nu se mai întorc, cel al „trecătorii” spre est sau spre vest, al cărei premiu va fi o uimitoare strategie marină şi un şir nesfârşit de suferinţe.

Ce ştiu aceşti oameni? Ce pot ci să gândească şi să spună când trebuie să-i convingă pe prinţi, pe savanţi şi pe oamenii de finanţe? Cum reacţionează ei când drumul este tulburat de o busolă pe care o dezorientează declinaţia magnetică sau de o observaţie astrală pe care o denaturează ruliul? Ce moştenire poartă cu ei? Care sunt certitudinile care, pe drept sau pe nedrept, îi întăresc în hotărârea lor?

Vom găsi în această carte tot soiul de oameni iubitori de călătorii, de la infantele Henric Navigatorul, care călătoreşte atât de puţin, până la neguţătorul Usodimar, care fuge de creditorii săi, de Ia învăţatul ibn-Batuta, care'face pe ambasadorul, dar mai cu seamă îşi satisface setea pentru lumea care poate fi vizitată, până Ia visătorul Gadifer de la Salle, care interpretează pentru el însuşi personajul unui roman cavaleresc. Deschisă prin marile mişcări de popoare care au mocielat Europa, istoria se încheie prin profilurile contrastante ale fiului de ţesător genovez care descoperă America fără s-o ştie, ale boiernaşului portughez care moare în timpul descoperirii sale. ale sclavului malaiez şi corsarului spaniol care, unul din Malacca şi celălalt din Sevilla, vor fi primii care vor reuşi să navigheze în jurul globului şi vor realiza astfel unul dintre cele mai vechi visuri ale omului.

Le Peage, 31 decembrie 1990

Contraamiralul Francois Bellec şi colegul meu Jean-Claude Hocquet au avut amabilitatea să-mi împărtăşească cercetări care sunt în curs. Le mulţumesc din tot sufletul.

În opţiunile pe care a trebuit să le fac pentru a denumi ţările, insulele şi.

oraşele cărora veacurile şi uzanţele naţionale le-au dat nume diferite, am vrut în primul rând să evit confuziile. II rog pe cititor să creadă că aceste alegeri n-au nici o semnificaţie politică în ceea ce priveşte lumea contemporani.

Toate textele citate sunt extrase din lucrări menţionate în prima parte a bibliografiei. Traducerea anumitor pasaje a fost revăzută.

PARTEA ÎNTÂI.

La originile aventurii.

I.

Imperiile.



Oricât de departe ar ajunge privirea istoricului, popoarele par deja preocu pate să intre în relaţii cu lumi străine, să organizeze dincolo de aşezările lor fix adevărate drumuri economice, să caute în afara căilor nomadismului lor obişnui noi trasee şi noi climate, în mileniul al IV-lea, Egiptul unificat prin luarea îi stăpânire a Nordului de către Sud îşi procură aur şi lapislazuli din Iran. în mileniu al III-lea, cuprul anatolian alimentează artizanatele din tot Orientul Apropial primii faraoni din Memfis îşi aduc din Somalia tămâia şi Sargon I îi supune pi vecinii Babiloniei pentru a-şi asigura aprovizionarea prin controlul drumurilo care unesc Mesopotamia de Jos cu Iranul, cu Arabia, ba chiar cu India.

Nimeni nu ne spune cu adevărat ideea pe care aceşti primi artizani a expansiunii şi-o fac despre popoarele şi ţările ce urmau a fi descoperite.

Mişcările sunt lente, iar direcţiile aproximative. Produsele marelui trafic sun în schimb bine definite, şi naşterea unei civilizaţii a bronzului îmbogăţeşte hart; resurselor naturale. Căile maritime şi rutele caravanelor se îndreaptă cu precizii spre cupru şi cositor, ca şi spre aur şi argint. Se ştie unde sunt bogăţiile car< pot fi exploatate şi e cântărită de la primul contact bogăţia cetăţilor şi statelor.

ORIENTUL.

Nu era nevoie de mai mult pentru a îndemna la migraţie popoarele sărace încă de la sfârşitul epocii vechi a bronzului (sfârşitul mileniului al III-lea) nomazii amoriţi străbat Deşertul Siriei spre bogatele şesuri ale Mesopotamiei.

În epoca mijlocie a bronzului, aceiaşi amoriţi pun mâna pe Mesopotamia df Sus. Ocupând oraşul-stat Mari (1798), ei obţin controlul comerţului cu ţărilf riverane Mediteranei. în acest timp, egiptenii supun Nubia şi sunt prezenţi îi Siria, chiar atunci când sirienii creează stabilimente comerciale în Cipru şi îi Creta. Un popor întrucâtva eterogen, venit din Palestina, ajunge la Delt;

Nilului şi se instalează acolo ca învingător datorită superiorităţii armatei salt de călăreţi; aceştia vor fi în Egipt dinastiile regale a XV-a şi a XVI-a (1720-l567) cele ale hicsoşilor, adică ale străinilor.

IMPERIILE.

Principalele aşezări feniciene.

Se constituie imperii. Amoritul care domneşte la Babilon, Hammurabi

—l750), îşi întinde efemera sa dominaţie asupra tuturor ţărilor Tigrului şi Eufratului. Câţiva ani mai târziu, asirienii din Mesopotamia de Sus vor fi cei care preiau conducerea. Veniţi din Cappadocia. hitiţii, care sunt un popor indo-european, formează în secolele al XlV-lea şi al XlII-lea un imperiu care înglobează Anatolia. ajunge la Marea Egee la Smirna, atinge Siria. La începutul secolului al Xll-lea, populaţii venite din insule, „popoarele mării”, domină la rândul lor Siria, Anatolia, ba chiar Egiptul.

Zone economice se conturează în Mediterana. Din secolul al XVI-lea până în secolul al XlV-lea e perioada dominaţiei cretane în Mediterana Centrală.

3e vorbeşte de perioada minoică. Ştafeta e preluată, până în secolul al Xll-lea.

de Micene. Subliniată de o strălucire artistică care adoptă şi îmbogăţeşte moştenirea minoică a Cretei, influenţa oraşului Micene se întinde spre vest până în Italia Meridională.

Din cauză că distingem mai bine contururile generale decât anecdota, această istorie pare făcută din voinţe expansioniste mai mult decât din veritabile mişcări. In decursul secolelor unii îşi lărgesc teritoriile, pun mâna pe drumuri, mine sau porturi, şi le pierd într-o zi sau alta. Cu apariţia popoarelor din epoca fierului, se naşte, dimpotrivă, o mişcare de fond, cea care, începând din secolul al Xll-lea, tulbură Orientul Apropiat. Aceste popoare indo-europene, pe care le caracterizează o uimitoare stăpânire a unui fier cu carbon, deja aproape de oţel, nu sunt alcătuite, ca majoritatea celor pe care le-am citat mai înainte, din oameni care se extind, ci din oameni care se mişcă.

Să notăm imediat că atunci se pun în mişcare în toate sensurile populaţiile din Asia. Spre acelaşi mileniu al Xll-lea, când în Europa Occidentală vârsta magdaleniană se apropie de sfârşit cu picturile rupestre de la Altamira, asiaticii veniţi din Siberia străbat întinderile reci ale Alaskăi şi ajung pe câmpiile bogate în vânat a ceea ce va fi inima Americii. Au trecut oare Strâmtoarea Bering pe plute improvizate? N-au profitat mai degrabă de un istm rămas uscat, în amplasamentul Strâmtorii Bering, prin scăderea nivelului mării ca urmare a ultimei mari glaciaţiuni? Urme ale acestei prime civilizaţii americane le găsim astăzi până în New Mexico.

Venit din Asia Centrală, un prim val de migratori a ajuns în Iran prin secolul al XVI-lea. El s-a pierdut încetul cu încetul. Un altul ajunge, patru secole mai târziu, pe ţărmurile Mediteranei: îi vedem pe năvălitori în Asia Mică, în Siria, la graniţele Egiptului. Unii se stabilesc definitiv, cum sunt filistenii în Palestina. Egiptul se restrânge în hotarele lui.

Un al treilea val. în sfârşit, mătură toate ţările Mediteranei Orientale şi aceasta se traduce prin populari durabile. Instalaţi mult timp pe malul drept al Dunării, dorienii pradă Grecia miceniană mai înainte de a se fixa în Pelopones.

Astfel izgoniţi, aheii se vor stabili la rândul lor în Atica, în Asia Mică, în insule.

IMPERIILE:

Lupta dintre Atena şi Sparta nu va fi decât un episod al antagonismului dint vechii greci, aheii, şi noii ocupanţi, dorienii. După aceea, şi până în secolul VUI-lea, expansiunea doriana se întinde în insule până în Rodos şi Creta, j ţărmurile Mării Negre până în Crimeea şi spre vest până la Tarent în Italia Agrigento în Sicilia.



În urma dorienilor, alţi năvălitori ocupă poziţie. Cei care vor fi denum de acum înainte macedoneni pot fi identificaţi cel mai uşor. Cât despre tra ei ajung la Adriatica, înainte de a fi înlăturaţi de iliri şi de a se fixa în asp munţi care mărginesc la vest Marea Neagră.

În acest timp, în Asia, populaţii semite, arameenii, încep să ajungă, pr secolul al Xll-lea. în Mesopotamia şi chiar în Siria. Ei continuă să se stabileasc în triburi succesive, până în secolul al Vl-lea. Cuceresc Palestina, în pofida oşti taţii evreilor, deja bine implantaţi acolo, şi în pofida regresului puterii lor poliţi< în secolul al VUI-lea, civilizaţia arameenilor şi influenţa lor comercială îşi vi păstra o reală importanţă. Limba lor, cu timpul, va înlocui practic vechea ebraic.

Cât priveşte cetăţile feniciene de pe litoralul mediteranean, populate < semiţi, ele încep să exploreze marea şi să întemeieze primele colonii a ceea i va deveni un imperiu maritim şi comercial. Byblosul are relaţii cu Egiptul, Tyr şi Sidonul cu Africa de Nord şi Sicilia. Spre sfârşitul celui de-al II-lea mileni fenicienii au şi ajuns poate la Gades (astăzi Câdiz), pe ocean, la Uticaân Tunisi în secolul al IX-lea, îi găsim în mod cert în Cipru, iar flotele lor brăzdea;

Egeea. întemeiază Cartagina pe la 814. Coloniile se înmulţesc în secolul al VH-lt în Sardinia şi Sicilia, în Baleare, pe coastele Africii şi Spaniei până la prime porturi ale litoralului atlantic. Au un stabiliment comercial la Tanger, un alt în Ibiza. Intervin în exploatarea minelor din Toscana, întemeiază, prin an

600, stabilimentul comercial de la Marsilia. Li se atribuie succese care ţin c legendă: un fenician ar fi făcut, tot prin acest an 600, ocolul Africii.

Ceea ce este adevărat, e că şi-au făurit un imperiu comercial şi că şi-a răspândit, cu această ocazie, religia şi au propagat suportul original al cultui lor: scrierea alfabetică. Cu cele douăzeci şi două de semne principale, alfabeti fenician, derivat dintr-o scriere arhaică pusă la punct prin zona Byblos, este difuza începând cu secolul al X-lea, în tot bazinul mediteranean de către neguţător din Tyr şi din Sidon, iar apoi de cei din Cipru şi din Cartagina. Alfabetul gre îi va datora mult.

Timpul năvălirilor a trecut, acum e cel al cuceririlor organizate. Voinj politică precumpăneşte la construirea imperiilor. Pe la mijlocul secolului;

X-lea, asirienii regelui Aşur-dan II îşi extind dominaţia pornind din valea Tigruli Mijlociu. Două secole mai târziu, pe vremea lui Sargon II (722-705), imperii se întinde în toată ţara celor două fluvii, ajunge la Taurus în Anatolia, cuprind ţările mediteraneene ale Siriei, Libanului şi Palestinei, anexează valea Niluli până la prima cataractă şi supune ţările arabe din Golf până la Marea Roşi<

LA OR, G, N, LE AVENTURI. 1MPER) LE

Colonizarea greacă l ^ „3 _^_

Hemeroscopeiojk_2_Sardinia

Mainake

Assur Ban Apli – Assurbanipal – distruge Teba, în Egipt. Imperiul se va dezmembra în secolul următor, din pricina unui gigantism devenit incontrolabil, dar şi sub loviturile date de noi ambiţii: un popor arian din Iranul Septentrional, cel al mezilor, scutură jugul asirian şi încearcă să preia succesiunea, cel puţin în nordul Mesopotamiei. La mijlocul secolului al Vl-lea, perşii lui Cirus cel



Mare îi împacă pe toţi.

Timp de cel puţin două secole, acest popor arian ocupă bazinul Lacului

Rezâi'yeh, la jumătatea drumului dintre Tigrul Superior şi Marea Caspică. în 659, capul familiei Ahemenizilor, Cirus, devine rege. învingător al mezilor (550), el ocupă Mesopotamia, apoi Anatolia şi Siria. Fiul său, Cambise, pune stăpânire pe Egipt (525). După ce şi-a asigurat o putere la început incertă, vărul lor

Darius I (rege din 522 până în 486) extinde Imperiul persan până la malurile fluviului Ind şi supune, dincolo de Marea Neagră şi de strâmtorile ei, ţara sciţilor şi pe cea a tracilor.



Dostları ilə paylaş:
  1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   47
Orklarla döyüş:

Google Play'də əldə edin


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə