Julio Cortazar

Sizin üçün oyun:

Google Play'də əldə edin


Yüklə 1.89 Mb.
səhifə37/42
tarix25.01.2019
ölçüsü1.89 Mb.
1   ...   34   35   36   37   38   39   40   41   42

JL/UPĂ MORELLI, TREBUIA să-ţi propui o mişcare în afara oricărei stări de graţie. în ceea ce el executase din această mişcare era uşor de observat sărăcirea aproape vertiginoasă a lumii sale romaneşti, manifestată nu numai în spolierea aproape în felul maimuţelor a personajelor, ci şi în simpla desfăşurare a acţiunilor lor şi mai ales a lipsei de acţiune. Până la urmă nu li se întâmpla nimic, se învârteau într-un comentariu sarcastic despre vanitatea lor, se prefăceau că adoră idolii ridicoli pe care se făleau că îi descoperiseră. Lui Morelli acest lucru trebuia să-i pară important fiindcă îşi sporise notele despre o presupusă exigenţă, un recurs final şi disperat pentru a se smulge din făgaşul eticii imanente şi transcendente, în căutarea unei goliciuni pe care el o numea axială şi uneori pragul. Pragul a ce? Pentru ce? Se deducea o incitare spre ceva cum ar fi să te întorci pe dos ca o mănuşă, astfel încât să primeşti direct pe carnea jupuită de piele un contact cu o realitate fără interpunerea unor mituri, religii, sisteme şi reţele. Era ciudat că Morelli îmbrăţişa cu entuziasm ipotezele de lucru cele mai recente ale ştiinţei fizicii şi biologiei, se arăta convins că vechiul dualism dispăruse în faţa evidenţei unei reduceri comune a materiei şi a spiritului la noţiuni de energie. în consecinţă, maimuţele lui înţelepte păreau că vor să dea înapoi, retrăgându-se tot mai mult în ele însele, distrugând pe de o parte himerele unei realităţi mediatizate şi trădate

I de presupusele instrumente de cunoaştere, şi distrugându-şi totodată propria forţă mitopoetică, „sufletul” lor, pentru a duce în cele din urmă, într-un fel de întâlnire ab ovo, de contractare maximă, la acel punct în care se va pierde ultima scânteie de (falsă) umanitate. Părea că propune – deşi nu ajungea să formuleze niciodată -un drum care pornea de la această distrugere exterioară şi lăuntrică. Dar rămăsese aproape fără cuvinte, fără personaje, fără lucruri, şi potenţial, bineînţeles, fără cititori. Clubul ofta, pe jumătate deprimat, pe jumătate exasperat, şi veşnic era acelaşi lucru sau pe aproape.



—l28)

INoŢIUNEA DE A FI ca un câine printre oameni: materie de reflecţie nepăsătoare* în timp ce bea două rachiuri şi dădea o raită prin suburbii, bănuială crescândă că numai alfa poate da omega, că orice obstinaţie de a crede într-o etapă intermediară – epsilon, lambda – înseamnă să te învârţi într-un picior Săgeata porneşte din mâni spre ţintă: nu există jumătate de drum, nu există secol XX între al X-lea şi al XXX-lea. Un om ar trebui să fie capabil să se izoleze de specie chiar înăuntrul speciei, şi să opteze pentru câinele sau peştele originar ca punct iniţial al mersului către sine însuşi. Nu exisă pasaj pentru doctorul în litere, nu există deschidere pentru eminentul specialist în alergii Strecuraţi în specie ei sunt pesemne ceea ce trebuie să fie, sau dacă nu, nu vor fi nimic Cu totul mentorii, nici vorbă, dar veşnic epsilon, lambda sau pi, niciodată alfa şi niciodată omega. Omul despre care se vorbeşte nu acceptă aceste pseudo-realizăn, marea mască a putreziciunii Occidentului. Tipul care a ajuns hoinărind până la podul de pe bulevardul San Martin şi fumează într-un colţ, privind o femeie care îşi aranjează ciorapul, are o idee cu totul nesăbuită despre ceea ce numeşte el realizare, şi nu regretă acest lucru fiindcă ceva îi spune că în nechibzuinţă se află sămânţa, că lătratul câinelui e mai aproape de omega decât o teză despre gerunziu la Târso de Molina Ce metafore stupide! Dar el continuă să se încăpăţâneze, e cazul s-o spunem. Ce caută? Se caută? Nu s-ar mai căuta dacă nu s-ar fi găsit deja. Adică s-a întâlmt (dar asta nu mai e un nonsens, ergo trebuie să nu; încredere. Abia o laşi slobodă, că Raţiunea îţi şi vine cu un număr special, născoceşte primul silogism dintr-un lanţ care nu te duce nicăieri, poate doar la diplomă sau la o vilişoară califomiană cu copilaşi jucându-se pe covor spre imensa j încântare a mămicii). Să vedem, hai s-o luăm încet: Ce anume caută tipul ăsta? Sej caută pe sine? Se caută ca individ? Ca individ pretins atemporal, sau ca fiinţă j istorică? Dacă e vorba de aceasta din urmă, e timp pierdut. Dacă în schimb se caută în afara oricărei contingenţe, poate că treaba cu câinele nu e rea Dar s-o luăm încet j (îi place grozav să-şi vorbească aşa, ca un părinte copilului său, pentru ca apoi să nu renunţe la marea plăcere a tuturor copiilor de a-l dezamăgi pe bătrân să mergem, j piano piano, să vedem ce-i cu căutarea asta. Mă rog, căutarea nu există. Subtil, mde! Nu există căutarea fiindcă el s-a găsit deja Numai că întâlnirea nu se produce Avem carne, cartofi şi praz, dar n-avem tocana Adică nu mai suntem cu ceilalţi, am încetat să mai fim un cetăţean (nu degeaba sunt alungat de peste tot, dovadă Luteţia), dary nici n-am ştiut să ieşim din câine ca să ajungem la povestea asta care nu are nume, să spunem la această împăcare, la această reconciliere.

Cumplit lucru să te bălăceşti într-un cerc al cărui centru e pretutindeni, iar circumferinţa nu e nicăieri, ca să-i spunem scolastic. Ce se caută? Ce anume se caută? Să o repeţi de cincisprezece mii de ori, ca loviturile de ciocan în perete. Ce se caută? Ce e această împăcare fără de care viaţa nu e altceva decât batjocură sinistră? Nu împăcarea sfântului, căci dacă în noţiunea de a te coborî până la câine, de a reîncepe de la câine sau de la peşte sau de la noroi şi urâţenie şi mizerie sau de la orice altceva lipsit de valoare, există întotdeauna un fel de nostalgie a sfinţeniei, s-ar părea că se tânjeşte după o sfinţenie nereligioasă (şi aici începe lipsa de sus), o stare fără deosebire, fără sfânt (pentru că sfântul este veşnic într-un anume fel şi sfântul şi cei care nu sunt sfinţi, şi asta scandalizează un biet amărât ca cel care admiră pulpa fetei preocupate să-şi aranjeze ciorapul răsucit), deci dacă există împăcare trebuie să fie altceva decât o stare de sfinţenie, stare ce se exclude de la bun început Trebuie să fie ceva imanent, fără să sacrifici plumbul pe aur, celofanul pe cristal, minusul pe plus; dimpotrivă, nonsensul impune ca plumbul să valoreze cât aurul, ca plusul să coexiste în minus O alchimie, o geometrie neeuclidiană, o nehotărâre up to date pentru operaţiile spiritului şi roadele lui. Nu e vorba de a urca, vechi idol mental dezminţit de istorie, morcov bătrân care nu-l mai înşeală pe măgar. Nu e vorba de a perfecţiona, de a decanta, de a răscumpăra, de a alege, de a liberarbitra, de a merge de la alfa la omega. Să există doar. Toate există. Glonţul e în pistol; dar trebuie să apeşi pe trăgaci şi în îoc de asta degetul face semn autobuzului să oprească, sau orice altceva.

Cum mai vorbeşte, cât mai vorbeşte acest fumător leneş de periferie! Fata şi-a potrivit ciorapul, gata Vezi? Forme de conciliere. / mio supplizzio. Poate că totul e atât de simplu, se trage uşurel de ciorap, un deget muiat în salivă care trece peste firele duse. Poate că ar fi de-ajuns să-ţi muţi nasul şi să-l pui în dreptul urechii, să contrariezi puţin circumstanţa. Nu, nici aşa. Nimic mai uşor decât să cauţi responsabilii în afară, ca şi cum ai fi sigur că în afară şi înăuntru sunt cele două grinzi de bază ale casei Dar totul merge prost, ţi-o spune istoria, şi însuşi faptul de a sta şi a te gândi la asta în loc de a o trăi îţi dovedeşte că e rău, că ne-am băgat într-o lipsă de armonie totală pe care toate resursele noastre o camuflează cu edificiul social, cu istoria, cu stilul ironic, cu bucuria Renaşterii, cu tristeţea superficială a romantismului, şi lucrurile stau aşa, n-avem ce face.

De

CE, CU vrăjile tale infernale, m-ai smuls liniştii primei mele vieţi.? Soarele şi luna străluceau pentru mine fără tertipuri; mă trezeam cu gândun liniştite, şi în zori îmi îndoiam frunzele ca să-mi fac rugăciunile. Nu vedeam nimic rău, căci nu aveam ochi; nu ascultam nimic rău, fiindcă nu aveam urechi; dar mă voi răzbuna!



Discurs al mandragorei, din habel a Egiptului, de ACHIM VON ARNIM.

I

ASTFEL MONŞTRII îi făceau viaţa imposibilă Cucăi ca să plece din farmacie şi să-i lase în pace în treacăt şi mult mai serios discutau sistemul lui Cefenno Piriz şi ideile lui Morelli Cum Morelli nu era bine cunoscut în Argentina, Oliveira le dădu cărţile şi le vorbi de câteva note răzleţe de care odinioară avusese cunoştinţă. Descoperiră că Remonno, care lucra mai departe ca infirmier şi apărea la ora când se bea mate şi rachiu, era un mare cunoscător al lui Roberto Arlt, şi asta le produse un şoc remarcabil, drept care timp de o săptămână nu se vorbi decât de Arlt şi de faptul că nimeni nu se putea compara cu el într-o ţară unde erau preferaţi străinii Dar mai cu seamă vorbeau foarte serios de Cefenno şi uneori li se întâmpla să se privească într-un anume fel, de pildă ndicând ochii în acelaşi timp şi dându-şi seama că toţi trei făceau acelaşi lucru, adică se priveau într-un fel anume şi inexplicabil, ca acele priviri aruncate la tabinet sau ca atunci când un bărbat care iubeşte cu disperare trebuie să suporte un ceai cu prăjituri şi mai multe cucoane, ba chiar şi un colonel în retragere care lămureşte cauzele faptului că totul merge prost în ţară, şi stând pe scaunul lui bărbatul îi priveşte la fel pe toţi, pe colonel şi pe femeia de care e îndrăgostit şi pe mătuşile acesteia, îi priveşte afabil pentru că în realitate aşa şi este, o ruşine că ţara e pe mâna unei bande de cnptocomunişti, şi atunci de la prăjitura cu cremă, a treia din stânga tăvii, şi de la linguriţa de pe faţa de masă brodată de mătuşi, privirea afabilă se înalţă o secundă şi pe deasupra cnptocomuniştilor se înlănţuie în aer cu privirea cealaltă care a urcat de la zaharniţa din material plastic verde Nil, şi nu mai există nimic altceva, o mistuire în afara timpului devine secret nespus de dulce, şi dacă bărbaţii de astăzi ar fi bărbaţi adevăraţi, tinere domn, şi nu nişte poponan nenorociţi („Vai, Ricardo1” „Bine, Carmen, dar mă revoltă, mă re-vol-tă ce se întâmpla cu ţara”), mutatis mutandis era cam la fel cu privirea monştrilor când la răstimpuri li se întâmpla să se uite unu la alţu cu o privire fugară şi totodată absolută, secretă şi mult mai limpede ca atunci când se priveau îndelung, dar nu în zadar sunt nişte monştri, cum îi spunea Cuca bărbatului ei, şi toţi trei izbucneau în râs şi se ruşinau îngrozitor că s-au privit astfel fără să joace tabinet şi fără să aibă îubin vinovate Poate doar dacă.



r. 128

IN OUS SOMMENT quelques-uns î cette e”poque a avoir voulu attenter aux choses, cr6er en nous des espaces a la vie, des espaces qui n'e'taient pas et ne semblaient pas devoir trouver place dans l'espace g». * ARTAUD, Le Pese-Nerfs

DaR TRAVELER NU DORMEA, după două sau trei tentative coşmarul îi dădea mai departe târcoale, şi în cele din urmă se aşeză în pat şi aprinse lumina. Talita nu era acolo, somnambula de ea, fluture al nopţilor albe, şi Traveler bău un pahar de rachiu şi-şi puse bluza de pijama. Fotoliul de răchită părea mai răcoros decât patul, şi era o noapte potrivită ca să continue cu studiul lui Ceferino Piriz.

Dans cet annonce ou carte – spunea textual Ceferfn – ye reponds devant ou sur votre demande de suggeYer idies pour UNESCO et Łcrit en el journal „El Diario” de Montevideo.

Franţuzit şi Ceferino ăsta! Dar nu era nici un pericol, „Lumina Păcii Mondiale”, ale cărei extrase erau păstrate de Traveler ca ceva de mare preţ, era scrisă într-o spaniolă fără cusur, ca de pildă introducerea: în această notă prezint câteva pasaje extrase dintr-o operă pe care am scris-o recent, intitulată „Lumina Păcii Mondiale”. Această lucrare a fost sau este prezentată la un concurs internaţional… dar nu v-o pot trimite în întregime, căci Revista respectivă interzice o bucată de timp ca opera să fie trimisă în totalitate la vreo persoană străină de respectiva Revistă…

Prin urmare în această notă mă mulţumesc să vă expediez câteva extrase din lucrarea respectivă, extrase care urmează în continuare şi care nu trebuie să se publice deocamdată.

Mult mai clar decât un text echivalent al lui Juliăn Marâas, bunăoară. Cu două păhărele de rachiu se stabilea contactul, şi gata. Traveler începea să se felicite că se sculase şi că Talita hoinărea cine ştie pe unde purtată de romantism. Pentru a zecea oară se adânci încet în textul lui Ceferino. ~ s –, în această carte se face prezentarea a ceea ce am putea numi „marea formulă pentru pacea mondială”. Astfel încât în formula aceasta amplă intră o Societate a Naţiunilor sau o O. N. U., respectiva Societate având drept scop salvgardarea valorilor (preţioase etc.) şi a raselor umane; şi, în sfârşit, ca exemplu indiscutabil pe plan internaţional, se menţionează o ţară cu adevărat exemplară, dat fiind că este formată din 45 de CORPORAŢII NAŢIONALE sau ministere ale elementarului, şi din 4 Puteri naţionale.

Întocmai aşa: un minister al elementarului. Ah, Ceferino, filosof al naturii, culegător de plante tămăduitoare din paradisurile uruguayene, visător veşnic cu capul în nori…

Pe de altă parte, această formulă mare, în cuprinderea ei, nu este străină de lumea prezicătorilor, respectiv de natura principiilor NĂSCÂNDE; de datele naturale care, într-o formulă ce apare de la sine, nu admit nici o alterare a respectivei formule date prin sine însăşi etc.

Ca totdeauna, savantul părea ca tânjeşte după clarviziune şi intuiţie, dar imediat mania clasificatoare a acelui homo ocadentahs dădea buzna în ograda lui Ceferino, şi între două ceaiuri mate organiza civilizaţia în trei etape

Prima etapă de civilizaţie

Se poate concepe o primă etapă de civilizaţie începând cu timpurile cele mai îndepărtate ale trecutului până în anul 1940 Etapă care se caracteriza prin aceea că totul tindea spre războiul mondial din jurul lui 1940 i

A doua etapă de civilizaţie

— Se poate concepe şi o a doua etapă de civilizaţie, începând din 1940 până în

1953 Etapă care s-a caracterizat prin aceea că totul tindea spre pacea mondială sau reconstrucţia mondială.

(Reconstrucţie mondială a face ca în lume fiecare să rămână cu ceea ce e al său, a reconstitui eficient tot ceea ce fusese distrus înainte edificii, drepturile omului, paritatea universală a preţurilor etc, etc ) ~”* *'„

Etapa a treia de civilizaţie

Şi în ziua de astăzi sau în prezent se poate concepe o a treia etapă de civilizaţie, începând din anul 1953 până în viitorul an 2000 Etapă care se caracterizează prin aceea că totul se îndreaptă hotărât spre o soluţionare eficace a problemelor

Bineînţeles că, pentru Toynbee antropologice a lui Ceferino l însă critica amuţea în faţa abordării

Acestea fiind zise, iată situaţia oamenilor în etapele menţionate

A) Oamenii care au trăit chiar în cea de a doua etapă, chiar în zilele acelea, nu reuşeau să se gândească mai cu seamă la pruna etapă.

B) Oamenii care au trăit, sau care trăim în această a treia etapă din zilele noastre, chiar în prezent, nu izbutesc, sau nu izbutim să ne gândun mai cu seamă la cea de a doua etapă Şi

C) în ziua de mâine care va să vină, sau care o să înceapă după anul 2000, oamenii din acele zile, şi chiar în acele zile, nu vor reuşi să se gândească mai cu seamă la cea de a treia etapă cea de astăzi, Povestea cu a nu se gândi mai cu seamă era destul de adevărată, beati pauperes spiritu, iar Ceferino se şi lansa în stilul lui Paul Rivet într-o clasificare ce fusese încântarea după-amiezelor petrecute în curtea lui don Crespo, şi anume

În lume se pot număra şase rase umane cea albă, cea galbenă, cea bronzată, cea neagră, cea roşie şi rasa pampa

RASA ALBĂ aparţin acestei rase toţi locuitorii cu pielea albă, cum sunt eei din ţările baltice, nordice, europene, americane etc

RASA GALBENĂ aparţin acestei rase toţi locuitorii cu pielea galbenă, cum sunt chineza, japonezii, mongolii, hinduşii în marea lor majoritate etc

RASA BRONZATĂ: aparţin acestei rase toţi locuitorii cu pielea bronzată de la natură, cum sunt ruşii cu pielea bronzată, turcii cu pielea bronzată, arabii cu pielea bronzată, ţiganii etc.

RASA NEAGRĂ: aparţin acestei rase toţi locuitorii cu pielea neagră, cum sunt băştinaşii din Africa Orientală în marea lor majoritate etc.

RASA ROŞIE: aparţin acestei rase toţi locuitorii cu pielea roşie, cum sunt o mare parte din etiopienii cu pielea cărămizie închis, dintre aceşti NEGUS adică regele Etiopiei fiind un exemplar cu pielea roşie; o mare parte din hinduşii cu pielea cărămizie închis sau de „culoarea cafelei”; o mare parte din egiptenii cu pielea cărămizie închis etc.

RASA PAMPA: aparţin acestei rase toţi locuitorii cu pielea de culoare pestriţă sau pampa, cum sunt toţi indienii din cele trei Americi.

— Ce păcat că Horacio nu-i aici – îşi zise Traveler – Comenta grozav partea asta. La urma urmelor, de ce nu? Bietul Cefe se loveşte de clasicele dificultăţi ale Etichetei Ticluite, şi face şi el ce poate, ca Linne sau tablourile sinoptice de prin enciclopedii. Treaba cu rasa bronzată e o soluţie genială, trebuie s-o recunoaştem

Se auzeau paşi pe culoar, şi Traveler întredeschise uşa, care dădea spre birourile administraţiei. Cum ar fi spus Ceferino, prima uşă, a doua uşă şi a treia uşă erau închise. Talita s-o fi dus la farmacie, de necrezut cât de tare o entuziasma întoarcerea la ştiinţă, la balanţele de precizie şi la casetele antipiretice.

Străin de fleacurile astea, Ceferino se apuca să explice a sa Societate a Naţiunilor model:

O Societate care sa poată fi creată în orice parte a lumii, dar de preferinţă în Europa. O Societate care să funcţioneze permanent, prin urmare în toate zilele lucrătoare. O Societate al cărui local principal sau palat să dispună cel puţin de şapte (7) săli sau spaţii de mari proporţii. Etc.

Acum: din cele şapte săli menţionate ale palatului respectivei Societăţi o primă sală va fi ocupată de Delegaţii ţărilor de rasă albă, şi de Preşedintele lor de aceeaşi culoare; o a doua sală va fi ocupată de Delegaţii ţărilor de rasă galbenă, şi de Preşedintele lor de aceeaşi culoare; o a trei…

Şi aşa toate rasele, putem sări peste enumerare, dar nu era acelaşi lucru după patru păhărele de rachiu (marca argentiniană Fluturele, nu cea uruguayană Ancap, ce păcat, fiindcă ar fi fost tare potrivit omagiul patriotic); nu era absolut deloc acelaşi lucru, pentru că gândirea lui Ceferino era cristalografică şi capta toate liniile şi punctele de intersecţie, călăuzită de simetrie şi de horror vacui, şi deci o a treia sală va fi ocupată de Delegaţii ţărilor de rasă bronzată, şi de Preşedintele lor de aceeaşi culoare; o a patra sală va fi ocupată de Delegaţii ţărilor de rasă neagră şi de Preşedintele lor de aceeaşi culoare; o a cincea sală va fi ocupată de Delegaţii ţărilor de rasă roşie şi de Preşedintele lor de aceeaşi culoare; o a şasea sală va fi ocupată de Delegaţii ţărilor de rasă pampa şi de Preşedintele lor de aceeaşi culoare; şi una – cea – de a şaptea sală va fi ocupată de „Statul Major” al întregii Societăţi a Naţiunilor în discuţie.

Pe Traveler îl fascinase totdeauna acest „cea” care întrerupea riguroasa cristalizare a sistemului, precum misterioasa floare a safirului, acel tainic punct al nestematei ce lll i determina poate coalescenţa sistemului şi care iradia la safire transparenta sa lumină celestă ca o energie congelată în inima pietrei. (Şi de ce se numea floare, poate cu gândul la grădinile pietruite cu nestemate din basmele orientale?) ra Ceferino, mult mai puţin delicvescent, explica imediat importanţa întrebării: «> >n ÎL

: Mai multe detalii despre menţionata rasă a şaptea: în respectiva a şaptea sală a palatului Societăţii Naţiunilor îşi au sediul Secretarul General al întregii Societăţi şi Preşedintele General, de asemenea al întregii Societăţi, dar respectivul Secretar General trebuie să fie totodată Secretarul direct al Preşedintelui General menţionat.

,5, Şi alte detalii în plus: în prima sală va sta Preşedintele său corespunzător, care va conduce întotdeauna respectiva primă sală; dacă ne referim la sala a doua idem; dacă ne referim la sala a treia, idem; dacă ne referim la sala a patra, idem; dacă jŁ ne referim la sala a cincea, idem; iar dacă ne referim la sala a şasea, idem.

Traveler se înduioşa la gândul că lui Ceferino îi venise probabil tare greu să se hotărască la acest „idem”. Era o condescendenţă extraordinară faţă de cititor. Dar se afla chiar în miezul subiectului şi începea să enumere ceea ce el numea: „Misiunea supremă a Societăţii Naţiunilor model”, şi anume: l-'(.- -

1) A vedea (ca să nu spunem a fixa) valoarea sau valorile banilor în circulaţia K lor internaţională; 2) A stabili salariile muncitorilor, ale funcţionarilor etc; 3)A stabili valori pe plan internaţional (a da sau fixa preţul la toate articolele ce se pot vinde, şi a aprecia sau considera alte aspecte: câte arme de război trebuie să aibă fti o ţară, câţi copii trebuie să aducă pe lume, prin convenţie internaţională, o femeie etc); 4) A stabili suma de bani pe care trebuie s-o primească sub formă de pensie un pensionar etc; 5) Până la ce număr de copii poate să nască orice femeie de pe lume; 6) De distribuirea echitabilă pe plan internaţional etc. iin^ ^->

De ce oare, se întreba pe drept cuvânt Traveler, această repetiţie în materie de libertate a pântecelor şi demografie? La 3) fenomenul se înţelegea ca valoare şi la 5) ca o chestiune concretă de competenţă a Societăţii. Curioase infracţiuni împotriva simetriei, rigorii implacabile a enumerării consecutive şi ordonate, care tălmăceau poate o nelinişte, bănuiala că ordinea clasică însemna ca totdeauna o sacrificare a adevărului pe altarul frumuseţii. Dar Ceferino îşi revenea din romantismul acesta pe care i-l atribuia Traveler, şi proceda la o distribuire exemplară:

Distribuirea armelor de război:

Se ştie că fiecare ţară din lume are un teritoriu corespunzător unui anumit număr de kilometri pătraţi. Iată un exemplu:

A) Ţara care numără, să presupunem, 1000 de kilometri pătraţi, trebuie să aibă 1000 de tunuri; ţara care numără, să presupunem, 5000 de kilometri pătraţi, trebuie să aibă 5000 de tunuri; etc.

(I, (în acest calcul se include 1 tun pe fiecare kilometru pătrat);

B) Ţara care numără, să presupunem, 1000 de kilometri pătraţi, trebuie să aibă 2000 de puşti; ţara care numără, să presupunem, 5000 de kilometri pătraţi, trebuie să aibă 10000 de puşti; etc.

(în acest calcul se includ 2 puşti pe fiecare kilometru pătrat); etc.

v

Ia* ar.


Acest exemplu trebuie să se aplice la toate ţările care există: Franţa are 2 puşti pe fiecare kilometru pătrat; Spania, idem; Belgia, idem; Rusia, idem; Statele Unite, idem; Uruguay, idem; China, idem; etc; de asemenea trebuie să se aplice la toate categoriile de arme de război care există: a) tancuri; b) mitraliere; c) bombe terifiante; puşti; etc.

—l39)


RISCURILE FERMOARULUI

LJRITISH MEDICAL JOURNAL ne informează despre un nou tip de accidente pe care le pot suferi copiii. Respectivul accident este provocat de folosirea fermoarului în locul nasturilor la şliţul de la pantaloni (scrie corespondentul nostru medical).

Pericolul constă în aceea că prepuţul poate rămâne prins în fermoar. S-au înregistrat deja două cazuri. în ambele a fost nevoie să se practice circumcizia pentru a elibera copilul.

Riscurile accidentului sunt şi mai mari când băiatul se duce singur la toaletă, încercând să-l ajute, părinţii pot înrăutăţi lucrurile trăgând de fermoar în sensul contrar, căci băiatul nu e în stare să explice dacă accidentul s-a produs trăgând de fermoar în sus sau în jos. Dacă băiatul este deja circumcis, accidentul poate fi mai grav.

Medicul propune să se taie partea de jos a fermoarului cu cleşti sau foarfeci spre a se putea separa astfel cu uşurinţă cele două jumătăţi. Dar va trebui să se practice o anestezie locală pentru a extrage partea înfiptă în piele.

The Observer, Londra

—l51) isa

— G


PĂRERE AI dacă am intra în corporaţia naţională a călugărilor rugăciunii de binecuvântare?

— Fie asta, fie să intrăm în bugetul naţional… „'„ '„' r

— Am avea nişte ocupaţii formidabile – zise Traveler, supraveghind respiraţia lui Oliveira – Mi-amintesc perfect, am avea obligaţia să facem rugăciuni sau să binecuvântăm persoanele, obiectele şi locurile acelea misterioase pe care Ceferino le numeşte „tărâmuri”.



Dostları ilə paylaş:
1   ...   34   35   36   37   38   39   40   41   42
Orklarla döyüş:

Google Play'də əldə edin


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə