Jurnal nord italian 2013

18 IULIE  2013 – GIOVEDI LA MESTRE si PADOVA

 

LA MULTI ANI, draga Chris ! Astazi, fiul meu Christian Mihai implineste 37 de ani ! Ce repede trec anii…

M-am sculat de dimineata, mi-am facut niste sandvisuri la restaurantul hotelului Siena si am plecat, iavas – iavas, spre gara Porta Nuova, de unde voi lua trenul spre Mestre. Biletul de tren de la Verona Porta Nuova la Mestre (langa Venezia) costa 7,50 EURO, pentru distanta de 115 kilometri, care se parcurge cam intr-o ora. Trenul este destul de aglomerat – normal – avand in vedere ca este luna iulie – plin sezon turistic.

Mestre este un orasel din regiunea Veneto – nordul Italiei si acum este unul dintre cele sase cartiere ale Venetiei (Mestre Carpenedo, Marghera, Favaro Veneto, Chirignano, Zelarino, Tessera), avand aproape  90.000 de locuitori. Fiind asezat pe continent, Mestre este legat de insulele pe care se gaseste Venetia printr-un lung pod rutier si feroviar peste laguna venetiana, numit Ponte della Liberta. Mestre a primit titlul de oras in anul 1923 pentru o scurta perioada – 1926, cand a fost anexat si a devenit un cartier al Venetiei.

Conform legendelor, Mestre a fost fondat de Mesthles, un soldat grec care a participat la luptele de la Troia. In epoca romana aici a existat o asezare, distrusa de Attila in anul 450 si reconstruita in secolul X. In 1152, o bula papala a papei Eugenio III, recunoaste cardinalului de Treviso titlul de senior de Mestre, invocand existenta aici a bisericii Sfantul Laurentiu, un castel si un port. Familia Scaligero din Verona a cucerit Mestre si Treviso in 1323 si le-a dominat pana in 1337, cand au trecut sub dominatia venetienilor – pana in anul 1797. Apoi, Mestre, urmand exemplul francez s-a proclamat ca oras liber. Obiective turistice de vizitat in Mestre : Torre Dell’Orologio (1108), Palazzo di Podestato, Palazzo da Re, Duomo di San Lorenzo (secolul XVII), dar, din pacate, nu am reusit sa vizitez absolut nimic, pentru ca mi-au mai ramas doar 2 zile (in afara de aceasta) pentru a vizita Venetia (

Hotelul in care voi dormi 3 nopti se numeste Western Hotel Bologna, se afla chiar vis-à-vis de gara feroviara, pe Via Piave, no. 214 si este de 4 stele – costul cazarii pentru o persoana, cu mic dejun inclus (pe 3 zile) este de 163,20 EURO. Hotelul este intr-adevar modern si foarte elegant, camera este superba cu toate dotarile necesare pentru cele 4 stele ale sale. Mi-am desfacut cat de cat bagajele, am consultat hartile, mi-am pregatit rucsacelul si m-am reintors in gara pentru a pleca la Padova cu un tren interregio care parcurge distanta de aproximativ 40 de kilometri cam intr-o ora, costul biletului de tren, dus-intors, fiind de doar 5,70 EURO.

Doream sa vizitez Padova in primul rand pentru a merge sa ma reculeg si sa ma rog la mormantul Sfantului Antonio de Padova - calugarul franciscan, care a facut atatea minuni pe parcursul vietii lui, dotat cu o admirabila elocinta, nascut la Lisabona in anul 1195 si care a murit la Padova in anul 1231. A fost canonizat de papa Grigore IX la 30 mai 1232 si de la aceasta data, calugarii franciscani au hotarat sa construiasca o biserica demna de minunile sfantului, pentru ca toti cei care cred in puterea cuvantului predicat de Sfantul Anton, reprezentat in vestminte cafenii frasciscane, cu o floare alba de crin si cu pruncul Iisus in brate, sa i se poata adresa pentru linistea sufleteasca, pentru salvarea celor naufragiati, pentru eliberarea prizonierilor sau pentru indeplinirea rugamintilor adresate de noi – credinciosii – catre acest sfant. 

Tot in Padova se petrec si aventurile Catarinei si ale lui Petrucchio, din piesa de teatru a lui Shakespeare – La donna ostinata  (femeia indaratnica - imblanzirea scorpiei).

Orasul este pitoresc, inconjurat de vechile ziduri venetiene, cu o retea densa de porticuri medievale si cu multe poduri care traveseaza apele fiume Bacchiglione - un oras european, cu peste 200.000 de locuitori, care vrea sa urmeze, an de an, ritmul de dezvoltare al Italiei moderne. De ce place Padova turistilor ? Din cauza nenumaratelor contraste intre vechi si nou : de exemplu, o oaza de liniste oferita de mica Piazetta San Nicolo, protejata de biserica sa romana, la doi pasi de zgomotoasa autostrada care merge spre Milano, sau modernul Ponte Del Popolo in comparatie cu vechiul Pontecorvo, sau Università di Padova, infiintata in 1221 (a doua universitate europeana, infiintata dupa cea din Bologna) si care i-a avut ca profesori pe Galileo Galilei, Pico de la Mirandole si Copernic, vis-à-vis de intreprinderile moderne tehnico-industriale.

Padova pretinde ca este cel mai vechi oras nord-italian, fiind infiintat, conform legendei, de catre sfatuitorul regelui Priam al Troiei - Antenor – tatal lui Eneas, ale carui ramasite pamantesti  s-ar afla intr-un sarcofag descoperit aici in anul 1274. Cetate romana cu numele de Patavium (pe la 45 i.Ch.), a fost renumita datorita raselor de cai si vitejiei cetatenilor sai, care au fost bravi soldati in luptele purtate de armata romana pentru cucerirea de noi teritorii in Europa barbara (Cannae si Abano). Se pare ca Padova este locul de nastere al istoricului Titus Livius si al senatorului roman Clodius Thrasea Paetus care le spunea padovanilor ca “demnitatea umana trebuie aparata, chiar cu pretul vietii”.

Distrusa de lombarzi in secolul VII, cucerita apoi de francii lui Charlemagne, Padova a reusit sa devina una libero commune din secolul XI pana in secolul XIII, epoca in care au fost construite aici numeroase palate si biserici – Palazzo degli Anziani, Loggia del Consiglio, Chiesa degli Eremitani, Basilica Santo, Palazzo della Ragione. Padova a cunoscut apogeul vietii ei economice si culturale sub autoritatea stralucita a familiei Da Carraresi – incepand cu anul 1237. In 1405, Padova trece sub dominatia venetienilor si va ramane asa peste 300 de ani, pana la caderea Republicii Venetiene in anul 1797, cand aici se instaureaza puterea paternalist-opresiva a  Imperiului  Austro-Ungar. Acestia au incercat modernizarea orasului, construind, de exemplu, calea ferata intre Padova si Venetia, in anul 1845. In anul 1866, batalia de la Koniggratz, duce la infiintarea Regatului Italian din care va face parte si Padova.

In timpul celui de-al doilea razboi mondial, Padova a fost bombardata de mai multe ori de catre aviatia aliata anglo-americana.  Zonele cele mai afectate au fost la statia de cale ferata si in cartierul de nord - Arcella. In timpul unuia dintre aceste bombardamente, frumoasa Chiesa degli Eremitani, care continea superbe fresce de Mantegna, a fost distrusa – acest eveniment nefericit este considerat de unii istorici de arta ca cea mai mare pierdere culturala din timpul razboiului din Italia.

Orasul a fost in cele din urma eliberat de partizanii italieni impreuna cu trupele armatei a VIII-a americane la 28 aprilie 1945. Un mic Cimitero di Guerra al trupelor anglo-americane se afla in partea de vest a orasului, ca un omagiu adus de padovani sacrificiului trupelor aliate.

Padova a fost un oras al artelor, chiar inainte de a fi o cetate romana. Din acea epoca au supravietuit portrete sculptate in marmura intr-o maniera foarte realista si architettura audace a podului roman din anul 40 i.Ch. – Ponte San Lorenzo - San Stefano.

Am ajuns cu trenul la Padova, am iesit din gara si ma aflu pe Corso del Popolo, traversez Ponte del Popolo si ma indrept, pe Corso Garibaldi, spre oaza de verdeata in care se afla Cappela degli Scrovegni – primul obiectiv pe agenda vizitei mele padovane. Il biglietto non e rimborsabile costa 6 euro.

Cappela di Enrico Scrovegni, este piccola, cu o arhitectura foarte simpla care se    armonizeaza admirabil, prin tonurile calde ale caramizilor, cu verdeata arborilor care o inconjoara.  Bisericuta este celebra in lumea intreaga pentru frescele ei pictate de Giotto aici, in perioada 1302-1306, cu titlul liturgic de Santa Maria della Carita si avand ca tema la Redenzione dell'Uomo (renasterea omului) datorita Fecioarei Maria si a fiului ei Iisus Christos. Pe cei doi pereti laterali (sud si nord) se succed 38 de fresce, dispuse pe 3 benzi paralele, care descriu scene din viata parintilor Sfintei Maria – Ioachim si Ana. Sub acestea, pe plinta, sunt inca 14 fresce care descriu figurile Vizi (viciilor) si Virtù (virtutilor). Bolta este pictata in albastru cu multe stele, iar camera este inchisa printr-o arcada in care se afla busturile Profetilor si scene din istoria poporului lui Israel. Pe cele 38 de fresce sunt pictate :

1.    Sfantul Ioachim este gonit din Templu;

2.    Sfantul Ioachim este gazduit de pastori;

3.    Ingerul o anunta pe Sfanta Ana ca va deveni mama;

4.    Ingerul il anunta si pe Sfantul Ioachim ca rugamintea lui a fost ascultata;

5.    Visul Sfantul Ioachim;

6.    Intalnirea dintre Sfantul Ioachim si Sfanta Ana la Poarta de Aur a Ierusalimului. Este de admirat diagonala interesanta pe care o formeaza femeile curiose e pettegole (curioase si barfitoare) care au insotit-o pe Sfanta Ana la Ierusalim;

7.    Nasterea Sfintei Fecioare Maria;

8.    Prezentarea Sfintei Fecioare Maria la Templu. Ma impresioneaza figura virginala a Mariei care depune ofrande in Templu, fiind inca un copil sustinut de mainile afectuoase ale mamei sale Ana care o va ocroti pana la nunta ei casta cu Sfantul Iosif;

9.    Oferirea ramurilor Sfantului Simeon;

10. Rugaciunea pentru inflorirea ramurilor;

11. Casatoria Sfintei Maria;

12. Cortegiul nuptial al Sfintei Maria;

13. Dumnezeu Tatal il trimite pe arhanghelul Gabriel la Sfanta Maria;

14. Bunavestirea este pictata pe frescele aflate de o parte si de alta a marii arcade din fundal si o arata pe Maria acceptand maternitatea divina;

15. Vizita Sfintei Maria la Sfanta Elisabeta – mama Sfantului Ioan Botezatorul;

16. Nasterea Domnului nostru Iisus Christos, care se petrece la umbra unui acoperis de lemn, sub privirile tacute si senine ale ingerilor, ale pastorilor si ale animalelor ;

17. Adoratia Magilor;

18. Prezentarea lui Iisus Christos la Templu;

19. Fuga in Egipt – Maria, acoperita de mantia ei aurie sta, intr-o atitudine regala, pe magarusul manat de Sfantul Iosif, protejandu-si bebelusul – pe Iisus;

20. Masacrarea de catre Irod a 10.000 de copii inocenti. Impresionant este pictata de Giotto, ferocitatea soldatilor exercitata asupra copilasilor nevinovati ;

21. Iisus discutand cu preotii in Templu;

22. Botezul lui Christos in apa Iordanului – malurile fluvilui sunt stanci asemanatoare florilor, Sfantul Ioan Botezatorul este in mantie roz, asistat de ingeri, in mijlocul apei verzi se remarca figura hieratica a lui Christos deasupra caruia se afla Sfantul Duh;

23. Nunta din Canaa Galileia;

24. Sambata reinvierii lui Lazar;

25. Intrarea lui Christos in Ierusalim in duminica Floriilor;

26. Christos ii alunga din Templu pe camatari si negustori – ultima fresca de pe banda din mijloc, foarte realist pictata in care, Iisus are gesturi de amenintare si de alungare a zarafilor din templu;

27. Iuda primeste cei 30 de arginti ca pret al tradarii lui – pe un panou aflat pe arcada centrala, sub fresca cu Bunavestirea si in care preotii iudei ii platesc lui Iuda banii pentru tradarea lui Iisus;

28. Cina cea de taina;

29. Spalarea picioarelor apostolilor de catre Christos;

30. Sarutul lui Iuda in gradina Ghetimani, printre soldatii cu halebarde, care asteapta momentul recunoasterii lui Christos pentru a-l aresta;

31. Iisus in fata preotilor Anna si Caiafa;

32. Coroana de spini;

33. Calvarul de pe Via Dolorosa;

34. Rastignirea;

35. Coborarea lui Christos de pe cruce;

36. Invierea lui Iisus Christos – Giotto a pictat magistral sentimentele de pietate ale Mariei Magdalena, a carei mantie rosie face un contrast extraordinar cu vestmintele albe ale Ingerului si ale lui Christos cel inviat din morti;

37. Ridicarea la ceruri a lui Christos – arhanghelii au deschis portile cerului spre curtea celesta. La picioarele lui Christos se afla o cruce care separa pe cei inocenti, care merg in Paradis, de cei condamnati sa mearga in Infern;

38. Ziua Cincizecimii;

39. – 52.Alegoria Viciilor si a Virtutilor – aici se remarca mai ales reprezentarea Sperantei, a Furiei, a Milostiveniei, a Disperarii.

 

Enrico Scrovegni a primit recunostinta publica a padovanilor cat inca era in viata si a murit, inconjurat de onoruri, in anul 1336 la Venetia, dar este inmormantat in biserica ctitorita de el, in Padova, intr-un sarcofag frumos facut de Andriolo da Venezia. Din pacate din intregul complex al bisericii Scrovegni nu a mai ramas decat capela, care a scapat miraculos vicisitudinilor timpurilor.

In aceeasi I giardini dell'Arena si langa Piazza Eremitani se afla ceea ce a mai ramas din Chiesa Eremitani, locas de cult construit de cetatenii Padovei pentru Fratelli Eremiti (calugarii eremiti) incepand din anul 1256 si care a fost terminata la inceputul secolului XIV. Nu am avut timp sa o vizitez, desi aici sunt o parte din frescele, scapate de la bombardament, pictate de Andrea Mantegna - Storie di Santo Cristoforo.

De aici plec pe Via degli Zabarella, intretaiata de Via San Francesco, apoi pe Via del Santo si ajung in fata locului sfant - unde de atatia ani vreau sa ajung – Basilica del San’ Antonio.

Incepand cu secolul XIII si continuand de-a lungul secolelor care au urmat, biserica Sfantului Anton a devenit un centrul religios si de cult, cel mai important din Padova si unul din obiectivele cele mai celebre din lume, vizitat de milioane de pelerini de toate semintiile.

Constructia bisericii Il Santo, a inceput in 1232 si a durat pana pe la 1300. Traditia sustine ca arhitectul a fost un calugar franciscan care a realizat un edificiu cu structuri masive in stil roman si cu capele in stil gotic. Biserica masoara 118 metri lungime, 33 de metri latime si avand 39 metri inaltimea boltei principale pe interior. Acoperisul este format din 7 cupole (cinci cupole dupa modelul catedralei San Marco din Venetia si doua piramidale), 4 mici clopotnite si inca 2 clopotnite gemene, inalte de 68 de metri.

Cea mai frumoasa perspectiva a bisericii si a magnificelor ei clopotnite se poate admira de pe  Pontecorvo.  Pe deasupra covorului verde format de coroanele arborilor din gradini, cupolele se inalta intr-un rapid crescendo care merge pana la centrul acoperisului conic si a turnului sau ca o sageata inconjurat de doua clopotnite de forma hexagonala, cu forme gratioase si ajurate, care se armonizeaza cu rosul si albul caramizilor exterioare. Dar, constructia – din 1691 – a monumentalei Cappella del Tesoro a “rupt” curba armonioasa a deambulatoriului si a ansamblului joaselor Cappelle irradiande.

Biserica, luminata de 3 rozarii : unul pe fatada principala si inca doua de o parte si cealalta a altarului principal, este construita in forma de cruce latina si este compusa din 3 nave principale care dau spre un transept larg. Una dintre caracteristicile acestei biserici este numarul considerabil de monumente funerare, modeste sau somptuoase, construite in memoria unor oameni ai literelor, ai stiintelor, ai armelor sau ai bisericii.

Stau in piata, in fata bisericii Sfantului Anton, admir cupolele, clopotnitele si intrarea in biserica. Fatada este somptuoasa – 37 metri lungime pe 28 de metri inaltime si are 5 arcade, deasupra carora se afla o logie cu 18 arcade mici deasupra carora se afla un fronton crenelat, deasupra caruia  este rozariul principal. Portile de intrare – din bronz – sunt facute de  Camillo Boito in anul 1895. In luneta de deasupra intrarii principale este o copie recenta a frescei lui Andrea Mantegna, al carei original (din 1452) este in muzeu. Si statuia Sfantului Anton de la intrare este o copie in marmura a celei sculptate de Rinaldin de Gascogne in secolul XIV.

Pe parvis, in piata care se afla deasupra unui vechi cimitir, este statuia in bronz a condotierului Erasmo Gattamelata de Narni (1370-1443), care a fost in serviciul ducilor florentini, al Papei si apoi al Republicii Venetiene, distingandu-se prin faptele lui de arme – in special prin cucerirea cetatii Verona. Este o capodopera de-a lui Donatello, datand din anul 1453 si este prima statuie ecvestra turnata in bronz, in Italia, dupa cele din epoca romana.

Cei mai mari artisti au contribuit la impodobirea acestei biserici de-a lungul anilor, astfel :

         Secolul XIV – doi pictori – elevi de-ai lui Giotto au ornat capelele cu frescele lor : Altichiero da Zevio (capela sfantului Iacob si oratoriul Sfantului Gheorghe) si Giusto de Menabuoi ( capela preaferictului Luca Belludi);

         Secolul XV – Donatello realizeaza sculpturile si basoreliefurile in bronz ale altarului principal, in acelasi timp cu statuia ecvestra a lui Gattamelata de pe parvis;

         Secolul XVI – Andrea Briosco, Tiziano, Jacopo Sansovino, Antonio si Tulio Lombardo au renovat Capela Sfantului Anton, iar oratoriul La Scoletta di Sant’Antonio a fost decorat integral numai de Tizian.

         Secolul XVIII – Giambattista Tiepolo si Filippo Parodi au realizat operele sculptate in marmura din Capela Relicvelor;

          1979-1985 – pictorul contemporan Pietro Annigoni realizeaza mai multe picturi : frescele din Capela Binecuvantarilor, portretul Sfantului Maximilian Kolbe, tabloul Cinei cea de taina in refectoriu si Sfantul Anton predicand unui innecat salvat.

Se intra in biserica pe sub o fresca de Pietro Annigoni, din 1985, reprezentandu-l pe Sfantul Anton predicand. Pe primul pilastru din stanga este o fresca reprezentand-o pe Fecioara cu pruncul, realizata de Stefano da Ferrara in anul 1350, care ne invita sa meditam si sa ne rugam. De fapt, in biserica Sfantului Anton se afla 60 de reprezentari – pictate sau sculptate – ale La Vergine con il bambino.

Biserica are in interiorul sau :

1.    Altarul Sfantului Maximiliano Kolbe;

2.    Mormantul Sfantului Anton;

3.    Capela Sfantei Fecioare Maria – unde, dupa traditie a predicat Sfantul Anton. Altarul gotic si statuia Sfantei Fecioare sunt creatia unui artist francez Rinaldin Puydarrieux de pe la 1220;

4.    Capela preafericitului Lucca – acest Luc Belludi a fost un discipol si un calugar prieten cu Sfantul Anton. Capela a fost edificata in secolul XIII. Frescele au fost pictate de catre Giusto de Menabuoi si reprezinta scene din viata Sfintei Fecioare, a sfintilor apostolic Filip si Iacob si a preafericitului Lucca;

5.    Altarul principal – contine sculpturi in bronz create de Donatello dupa anul 1500. In anul 1895 a fost restaurata;

6.    Capelele radiante – sunt 9 capele construite la sfarsitul secolului XIX : capela sfantului Iosif (1896), capela Sfantului Francisc de Assisi (1928), capela austro-ungara (1905), capela poloneza (1899), capela relicvelor (secolul XVII), capela Sfantului Stefan (1907), capela germana (1907), capela americana (1913), capela binecuvantarilor ;

7.    Capela relicvelor – este in stil baroc si cuprinde un mare numar de relicve, de ex-voto si de obiecte istorice. A fost ridicata de arhitectul si sculptorul Filippo Parodi si are mai multe statui reprezentand pe : Sfantul Francisc, Credinta, Umilinta, Penitenta, Mila, Sfantul Bonaventura, Sfantul Anton in glorie ;

8.    Capela spovedaniilor si a binecuvantarilor;

9.    Capela Sfantului Jacoppo – ridicata la 1372 de catre arhitectul venetian Andriolo de Santi si pictata  in anii care au urmat de catre marele pictor venetian al epocii – Altichiero da Verona;

10. Capela preasfantului Sacrament – a fost construita in stil gotic in 1457 pentru a fi mormantul lui Erasmo Gattamelata si a familiei sale;

11. Oratoriul Sfantului Gheorghe – a fost construit in 1377 ca o capela funerara privata ornata cu fresce de Altichiero create la 1384;

12. Manastirea calugarilor novici;

13. Manastirea Magnoliei – in mijlocul gradinii se afla o splendida magnolia. Aici este sediul Edizioni Messaggero di San’Antonio – cel mai difuzat ziar religios italian – in 144 de tari in 9 editii;

14. Scoala religioasa a Sfantului Anton – apelata Scoletta, este sediul Confreriei Sfantului Anton. Parterul a fost construit in 1430 iar etajul in 1504. Etajul contine picturi facute de Tizian in tinerete cu scene din viata Sfantului Anton.

Ajung la Cappella di Sant'Antonio, decorata de cei mai iscusiti artisti venetieni, pe structura proiectata de sculptorul si arhitectul padovan Andrea Briosco in secolul XVI. Sunt noua basoreliefuri care descriu scene din viata Sfantului Anton :

         La presa del vestizione del Sant’Antonio – de Antonio Minello – 1512;

         Un marito geloso, accoltellato (injunghiind) sa moglie – de Giovanni Rubino – 1529;

         Sant’Antonio resuscitare un giovane uomo – de Gerolamo Campagna – 1577;

         Sant’Antonio resuscitare una donna giovane annegato – de Jacopo Sansovino – 1563;

         Sant’Antonio resuscitare un bambino – de Jacopo Sansovino – 1534;

         Il miracolo del cuore dell'avaro – de Tullio Lombardo – 1525;

         Il miracolo del piede tagliare e correlati – de Tullio Lombardo – 1525;

         Il vetro rotto ma rimase intatta (paharul cazut pe pardoseala si ramas nespart) – de Giovanni Mosca si Pier Paolo Stella – 1520-1529;

         Un bambino stabilisce la testimonianza per onestà di sua madre – A. Lombardo – 1505.

 

De o parte si de alta a L'altare della cappella di Sant'Antonio - realizat in 1594 de catre Tiziano Aspetti, se afla doua candelabre de argint, instalate pe piedestale de marmura, realizate in secolul XVII.

La 750 ani de la moartea Sfantului Anton - in anul 1981 – a avut loc o “recunoastere” stiintifica a corpului Sfantului Anton. Analizele medicale si istorice ale cercetatorilor au permis stabilirea caracteristicilor fizice ale Sfantului Anton : el a avut inaltimea de 1,70 metri, o osatura robusta, fata alungita, ochii adanciti in orbite, mainile fine. De asemenea, s-au gasit organele vocale ale Sfantului Anton perfect conservate. Toate acestea sunt expuse in Cappella delle Reliquie, impreuna cu resturile hainelor sfantului. Scheletul Sfantului Anton a fost expus un timp in biserica pentru a fi venerat de pelerini si apoi a fost depus intr-un sicriu de sticla, apoi intr-un sicriu de stejar si a fost repus in mormantul deja existent al sfantului, la 1 martie 1981.

M-am rugat pentru mine, pentru familia mea, pentru prietenii si dusmanii mei la mormantul Sfantului Anton si apoi, in tacere, am parasit catedrala.

Am traversat piata si m-am oprit la o trattoria unde am mancat niste paste cu ciuperci si parmezan. De acolo, chelnerul (chinez) mi-a aratat cum sa ajung pe Via Beatto Lucca Belludi pana la Il Prato della Valle.

Acest cartier a avut mereu o extraordinara influenta in viata cetatii Padova, in epoca romana, in Evul Mediu si in zilele noastre. In epoca romana, Prato della Valle, era amfiteatrul Teatrului Roman, care avea un diametru de cel putin 110 metri. Amfiteatrul s-a naruit, iar pe la 1077, aici, la Prato della Valle, era un obor de vite, iar in lunile octombrie si noiembrie, un mare Targ in onoarea sfantilor patroni Justinos si Prosdocimos. Tot aici, in fiecare an de 20 iunie, incepand cu anul 1257, avea loc un concurs de alergari pe cai – Palio del Santo, in amintirea zilei in care Padova a fost eliberata de tirania dictatorului Ezzelino. Senatul de la Venetia a declarat Prato della Valle bene pubblico, in 1767, iar procurorul venetian Andrea Memmo a hotarat asanarea si restaurarea din punct de vedere artistic al acestui loc, cu ajutorul arhitectului Domenico Cerato. Insula Memmia a fost inconjurata de un mic canal circular cu un parapet de piatra, peste care sunt amplasate 4 podulete. Dincolo de aceasta constructie se intinde inelul peluzei exterioare, presarat cu flori si arbori. Pe aceasta “panza de fond” sunt amplasate 87 de statui albe de marmura (fara o prea mare valoare artistica), care incoroneaza aceasta frumoasa insula. Aceste statui ii imortalizeaza pe cetatenii care au facut cinste  Padovei cum ar fi : Antenor (misticul fondator), Andrea Mantegna, Papa Eugenio IV, Francesco Petrarca, Galileo Galilei, Andrea Memmo (creatorul acestui loc), Titus Livius, Gustav II Adolphe (regele Suediei - student padovan), papa Clement XIII, sculptorul Antonio Canova. Ansamblul care are in total 85.000 metri patrati, este inconjurat de porticuri umbroase (ca de exemplu Loggia Amulea) si de case si palate construite in acest perimetru, dintre care cel mai faimos este Palazzo Angeli.

Ca o curiozitate – Padova este infratita cu orasul nostru din Moldova - Iasi (din anul 1995). Dar este ora 18,30 si trebuie sa ma reintorc la gara, mergand agale pe fermecatoarele strazi padovane… Ce repede a trecut si ziua de astazi.

Am reintrat in primitorul si elegantul Western Hotel Bologna din Mestre la ora 8,00 PM. Intr-o zi de joi – ziua de nastere a fiului meu – m-am preumblat prin trei orase italiene : Verona, Mestre, Padova… M-am spalat, urmarind programele televiziunii italiene si apoi am inceput sa ma gandesc cum sa-mi dozez timpul pentru ultimele doua zile venetiene…

19 IULIE  2013 – UN VENERDÌ A VENEZIA

 

M-am trezit la ora 7,30 AM. M-am dus jos, la restaurantul hotelului, unde mic-dejunul este foarte imbelsugat. Iar hotelul pare destul de plin, dupa numarul celor care mananca impreuna cu mine in dimineata aceasta.

Traversez bulevardul si iata, sunt in gara Mestre – cat de comod ! Biletul de tren de la Mestre la Venezia – Stazione di Santa Lucia, costa 2,40 EURO. Nu este scump, nu ?

Trenul este extraordinar de aglomerat, dar parcurge distanta, pe Ponte della Liberta, peste laguna, cam intr-un sfert de ora. Imi reamintesc versurile eminesciene, scrise la 1883 :

S-a stins viata falnicei Venetii,

N-auzi cantari, nu vezi lumini de baluri;

Pe scari de marmura, prin vechi portaluri,

Patrunde luna, inalbind peretii.

Okeanos se plange pe canaluri…

El numa-n veci e-n floarea tineretii,

Miresei dulci i-ar da suflarea vietii,

Izbeste-n ziduri vechi, sunand din valuri.

 

Ei… Nici pomeneala de Venetia - cea fara de viata, descrisa cu 130 de ani in urma de catre Eminescu. Ies din Ferrovia Santa Lucia, intr-o aglomeratie de nedescris – doar este iulie – in plin sezon turistic. Incerc sa ma orientez printre oamenii care ma impresoara, avand in fata neasemuitul Canal Grande, plin de ambarcatiuni.

Chiar daca aici, noi turistii suntem, evident, mai numerosi decat locuitorii, totusi venetienilor le datoram meritul, ca au facut sa se nasca din apele lagunei un oras mirific, nepereche, unic.

Venetia - Venezia, este principalul oras al regiunii Veneto si al Italiei nord-orientale. Venetia are in prezent 266.181 locuitori si este capitala provinciei cu acelasi nume, cuprinzand 9 districte : Chirignago, Favaro Veneto, Mestre, Marghera, Murano, Burano, Giudecca, Zelarino si Lido. Intregul oras (si intreaga laguna) au fost declarate in 1979 - patrimoniu al umanitatii - de catre UNESCO.

Intinzandu-se pe 550 kilometri patrati, laguna venetiana – cea mai mare din Italia, s-a format in epoca postglaciara intre Ravenna si Aquilea, la confluenta fluviilor izvorate din Alpi si din Apenini. Marea, care a constituit dintotdeauna o amenintare pentru echilibrul fragil al Venetiei, garanteaza curatirea apelor de pe canale prin jocul mareelor, care patrund in laguna prin trei “porti”: prin pasajul de la Lido, prin cel de la Chioggia si prin cel de la Malamocco, fiecare pasaj fiind dotat cu diguri realizate in secolele XIX si XX.

La Venetia, mareele se produc la fiecare 6 ore, creand deci, pe parcursul zilei, doua maree “joase” – acqua bassa si doua maree “inalte” – acqua alta. Fluxul si refluxul mareelor patrund in zona prin cele 3 pasaje susmentionate. Cateodata, aceste maree au avut dezvoltari spectaculoase, cum a fost in 4 noiembrie 1966 cand acqua alta a urcat la 1,94 metri (

Am iesit din gara Santa Lucia – infiintata in 1860 si reconstruita total in anul 1954 - indreptandu-ma spre cheiurile Canal Grande, pline de turisti la aceasta ora a diminetii. De la casa de bilete cumpar  il biglietto di vaporetto, care, pe 36 de ore, ma costa 25 euro si cu care voi putea calatori cu oricare din vaporasele care brazdeaza Canal Grande. Dar, mai intai, sa fac o scurta prezentare a fascinantei Venetii :

         Homer, in Iliada – secolul VIII i.Ch., povesteste despre un popor indo-european, care ar fi sarit in ajutorul regelui Priam din Troia, asediat de greci, pe care ii numeste “venetes”.

         Anul 181 i.Ch. – fondarea cetatii Aquileia.

         Anul 453 d.Ch. – invazia hunilor. Primele emigratii ale populatiei “venetes” de pe Terra Saldamente (solida) spre insulele lagunei.

         Anul 568 – lombarzii cuceresc teritorii italiene. Provincia romana Venetia este progresiv ocupata de catre aceste popoare migratoare.

         Anul 639 – caderea orasului Oderzo – din campia venetiana, in mainile bizantinilor, care instaleaza aici un exarhat tinand de autoritatea Imperiului bizantin.

         Anul 697 – alegerea, de catre adunarea populara a locuitorilor venetieni, a primului DOGE (duce) Paoluccio Anafesto – venit din orasul Oderzo, reprezentand autoritatea bizantina.

         Anul 810 – Pepin – fiul regelui Charlemagne si rege al Italiei, este invins, dupa ce a incercat sa cucereasca laguna si sa ajunga in Dalmatia. Numerosi locuitori ai lagunei se stabilesc pe insulele Realtines (de la Rialto), imediat urmati, in 811 si de dogele Agnello Partecipazio – este anul nasterii cetatii Venetia.

         Anul 814 – Pax Nicephori = pactul romano-carolingian, semnat la Aix-la-Chapelle, prin care Charlemagne recunoaste apartenenta Venetiei la Imperiul Bizantin.

         Anul 828 – niste venetieni fura corpul Sfantului Marcu de la Alexandria si il aduc la Venetia, unde, iar in anul 829 va incepe constructia unei capele ducale – capela San Marco.

         Anul 840 - Patto di Lotario – care confirma autonomia Venetiei fata de Bizant si asigura flotei venetiene controlul asupra Marii Adriatice.

         Secolul XI – incepe constructia noii bazilici San Marco – dupa modelul catedralei Sfintilor Apostoli de la Constantinopol (astazi distrusa).

         Anul 1099 – trupele cetatii Venetia participa la luptele din cadrul Primei Cruciade, din fata insulei Rhodos.

         Anul 1143 – Consiglio di Anziani (al inteleptilor) format din 35 de membri se transforma in Maggior Consiglio sub presedintia marelui Doge al Venetiei.

         Anul 1175 – constructia Podului Rialto - la inceput din lemn, apoi in 1588 din piatra, peste Canal Grande.

         Anul 1177 - Dogele Sebastiano Ziani mediaza reconcilierea dintre imparatul romano-german Frederic Barbarosa cu papa Alexandru III. Cronica vremii acrediteaza legenda ca papa i-a oferit dogelui in dar un inel de aur care sta la baza personalizzato del matrimonio di Venezia e di mare. “Casatoria Venetiei cu marea” era o festivitate care avea loc in ziua de Inaltarea Domnului, pe cheiul din fata Pietii San Marco, in cadrul careia dogele rostea solemn “Sono sposato con te, o Mar, in segno di rispetto verso la tua vera dominazione” dupa care arunca in valurile marii un inel nuptial de aur si pleca cu galera dogala Bucentorro spre Lido.

         1201-1204 – Cruciada IV – la care iau parte si venetienii condusi de dogele Enrico Dandolo si la sfarsitul careia vor lua ca prada de razboi, din Constantinopol, faimosii cai de bronz care impodobesc catedrala San Marco. Venetienii devin stapanii Marii Ionice, a Peloponezului, a arhipelagului Cicladelor si a insulelor Creta si Cipru.

         Anul 1284 – venetienii isi “bat” propria moneda - ducato d'oro, in greutate de 3,55 grame, facut din 0,997 % aur fin, exact ca florinul de aur care circula la Florenta, deja de 30 de ani. Incepand cu anul 1561, cand se “bate” si ducatul de argint, ducatul de aur primeste numele de techin.

         1271-1295 – legendara calatorie a lui Marco Polo in China.

         1310 – ia fiinta il Consiglio di dieci – o instanta judiciara care trebuia sa vegheze la buna functionare a institutiilor Republicii Venetiene, formata din 10 membri ai senatului si inca 6 intelepti ai cetatii, prezidati de dogele Venetiei. Consiliul dispunea de o politie secreta care ii ancheta pe venetienii suspecti care erau nominalizati in denunturile anonime glisate in Bocca di Leone.

         Anul 1322 – Dante Alighieri este ambasadorul Ravennei la Venetia.

         1347-1348 – marea epidemie de ciuma (adusa de o galera din Crimeea) care a ucis 60.000 de venetieni din populatia de 100.000 a Serenissimei Republici.

         1402-1406 – lupte in Italia de nord, in urma carora Republica Venetiana cucereste cetatile Verona, Vicenza si Padova.

         1423 – este ales doge Francesco Foscari care instaureaza un regim oligarhic, menit sa restranga atributiile populatiei in desemnarea dogelui. Acesta incepe luptele Venetiei impotriva ducilor Visconti – conducatorii cetatii Milano.

         1454 - La pace di Lodi – semnata cu ducele de Milano – Venezia atinge cea mai mare expansiune teritoriala.

         1463-1479 – lupte umilitoare cu Imperiul Otoman, in urma carora Serenissima Republica va pierde mai multe teritorii si va fi obligata sa plateasca 10.000 ducati = tribut anual turcilor (il va plati in perioada 1470-1481).

         1516 – infiintarea il ghetto ebraico (ghetoului evreiesc) din Venetia.

         1571 – victoria navala de la Lepanto ale fortelor europene impotriva turcilor.

         1593 – pentru a-si apara frontierele orientale contra turcilor si a austriecilor, Venetia construieste fortareata Palmanova pe un plan in forma de stea cu 9 varfuri.

         1609 – savantul Galileo Galilei isi prezinta noul sau telescop dogelui Venetiei.

         1699 - Trattato di Carlowitz – incheiat sub conducerea dogelui Francesco Morosini aliat cu Austria si cu Rusia, prin care Peloponezul revine iarasi Venetiei.

         1718 – La pace di Passarowitz – Republica venetiana pierde definitiv Peloponezul in favoarea Imperiului Otoman.

         1744-1782 – se construiesc murazzi (diguri destinate sa protejeze laguna) de catre arhitectii Pellestrina si Sottomarina. Erau facute din pietre de Istria, unite cu un fel de beton numit puzzolane, aveau largimea de 14 metri si inaltimea de 4,5 metri deasupra nivelului mediu al mareelor.

         1789 – alegerea ultimului doge al Venetiei – Lodovico Manin.

         1797 – urmarindu-l pe inamicul austriac in deruta, Napoleon Bonaparte penetreaza teritoriul venetian, dar prin La Pace di Leoben, va ceda teritoriile venetiene Imperiului Habsburgic.

         1866 – dupa victoria obtinuta de prusaci impotriva austriecilor, Venetia este eliberata si se va uni cu noul regat al Italiei.

         1915-1918 – Venetia este bombardata in timpul Primului Razboi Mondial.

         1973 – statul italian decreteaza ca salvarea orasului Venetia este un'assoluta priorità nazionale.

 

M-am imbarcat intr-un vaporetto arhiplin cu turisti, pentru a ma plimba pe Canal Grande, in drum spre Piazza San Marco. Canal Grande constituie artera principala si coloana vertebrala a Venetiei, desenul imaginand un urias S inversat, de 3,8 kilometri lungime si avand o largime variabila intre 30 metri si 70 de metri. Privesc multitudinea de palate si de biserici, construite parca pentru a se oglindi in apele canalului. Fatadele sunt in culori vii stralucind printre stucaturile aurite, dezvaluindu-mi cea mai frumoasa imagine oglindita a orasului, care parca-mi vorbeste despre caracterul vesel si optimist al venetienilor care au construit, de-a lungul secolelor, acest fabulos muzeu in aer liber. Palatele care marginesc Canal Grande sunt expresia surasului orgolios si satisfacut al nobilimii venetiene, care, singura, a fost in stare di concedere le rive di questo giardino liquid.

Trec pe sub Ponte degli Scalzi (1934), apoi admir – pe malul stang :

         Palazzo Labia – construit in piatra de Ischia, la sfarsitul secolului XVII, de catre o familie de negustori spanioli, care, pentru a-si etala bogatia, aveau obiceiul, ca la sfarsitul banchetelor, sa arunce in Canal Grande farfuriile si tacamurile de aur folosite in timpul banchetului, spunand : “Le abia o non le abia, saro sempre Labia” (ca le am sau nu, noi vom fi intotdeauna familia Labia) – un joc de cuvinte sugerand ca bogatia familiei Labia este incalculabila.  In palat, se pot admira, in sala de festivitati,  fresce pictate de Tiepolo, printre care minunata L'incontro tra Antonio e Cleopatra – secolul XVIII.

         Chiesa San Geremia e Santa Lucia – construita in secolul XVIII, dupa planurile bisericii della Salute si in care se gasesc moastele Sfintei Lucia. Clopotnita bisericii a fost ridicata in secolul XIII.

         Palazzo Vendramin Calergi – palat renascentist construit in perioada 1502-1504, pentru familia nobiliara Loredan, cu ferestre ingemanate in stil gotico-bizantin. Aici a locuit si a murit (in 1883) compozitorul Richard Wagner – pe zid se afla basorelieful cu bustul compozitorului german.

         Ca’ d’Oro -  proiectat in stil gotic florisant, la comanda lui Marino Contarini la inceputul secolului XV de catre arhitectii Matteo Raverti (1436) si apoi de catre Giovanni Bon (1442), cu fatada in culorile negru, alb, bleu si auriu . Structura originala dorita de Marino Contarini  a fost modificata de numerosii proprietari care s-au succedat dupa el de-a lungul secolelor. Astazi, Ca’ d’Oro prezinta delicatele culori care pun in evident dantela de marmura armonios-asimetrica si crenelurile care incoroneaza edificiul. La inceputul secolului XIX, printul Trubetkoi ofera acest palat faimoasei dansatoare Maria Taglione. Mai tarziu, la sfarsitul secolului XIX, baronul Giorgio Franchetti cumpara Ca’ d’Oro si comanda restaurarea acestui edificiu dupa planurile originale. Astazi, aici se gaseste Galleria Franchetti, unde sunt expuse opera de arta din secolele XI-XVIII, printre care se remarca un Santo Sebastiano de Andrea Mantegna (1431-1506), bronzul Apollo de Pier Giacomo Bonaccolsi (1460-1528), tabloul Procurorul Nicolo Priuli de Tintoretto (1518-1594) si o bucata dintr-o fresco La Nuda de Giorgione (1476-1510).

         Fondaco degli Tedeschi – vechiul sediu al negustorilor germani, incepand cu secolul XIII. A fost distrus de un incendiu in 1505, cu care ocazie au disparut si frescele de pe fatada dinspre Canal Grande pictate de Giorgione. Arcadele de la parter serveau drept antrepozite pentru negustorii nemti. Astazi aici se afla sediul administratiei Postei venetiene.

         Apoi, vaporetto trece foarte spectaculos pe sub Ponte di Rialto, flancat de 2 gondole pline de sud-asiatici. Asa cum am spus, acum acest pod este din piatra, proiectat de Antonio da Ponte si inaugurat in 1591.

         Palazzo Loredan – in stil veneto-bizantin, si-a conservat arcadele originale si pe toata lungimea primului etaj, ferestrele - care au niste ornamentatii in forma de appendiabiti (carlige), se deschid spre o logie care se oglindeste in apele canalului. Aici se afla acum birourile Primariei din Venetia.

         Palazzi Mocenigo – de fapt sunt 4 palate asezate unul langa altul : primul, cu cele doua blazoane de marmura, a fost reconstruit in 1579, urmatoarele doua palate sunt identice si dateaza de la sfarsitul secolului XVI, in timp ce ultimul palat – numit si Vecchia casa, este o constructie gotica, restaurata in secolul XVII. Aici a locuit Giordano Bruno (1548-1600) si lord Byron (1788-1824).

         Palazzo Grassi – a fost construit in secolul XVIII, in stil neoclasic de catre Giorgio Massari si a fost ultimul palat construit inainte de desfiintarea Serenissimei Republici Venetiene. Cuprinde un parter foarte inalt si inca doua etaje, ferestrele de la primul etaj avand ornamentatii semicirculare, iar cele de la etajul doi – ornamentatii triunghiulare. Interiorul palatului este fastuos, cu fresce frumos colorate printre care se remarca cele pictate de Alessandro Longhi si reprezentand masti de carnaval venetian – la bauta = masca alba cu faimosul nas lung si coroiat )

         Vaporetto trece acum pe sub Ponte dell’Accademia, construit din fier la 1854, dar care era prea putin inalt, impiedicand trecerea ambarcatiunilor si a fost reconstruit in 1932, copiind vechiul pod, dar a fost facut din lemn, din cauza lipsei de fonduri a primariei venetiene.

         Palazzo Cavalli Franchetti – construit la jumatatea secolului XV, are o admirabila fatada cu ferestre ajurate, deasupra carora  se afla motive cu trifoi in patru foi. In secolul XIX aici a locuit fratele compozitorului Arigo Boito.

         Palazzo Corner della Ca’ Grande – acest palat renascentist a fost proiectat de Sansovino (1486-1570) pentru nepotul Caterinei Cornaro, avand la parter trei ferestre monumentale. Acum aici este sediul Prefecturii din Venetia.

 

In timp ce eu fotografiez faimoasele palate, vaporetto ajunge in dreptul cheiul unde voi acosta - in fata bisericii Santa Maria del Giglio, pentru a merge spre San Marco.

Celebra in lumea intreaga, loc de intalnire si de plimbare, Piazza San Marco este de fapt formata din doua “incinte” care formeaza o figura geometrica in forma de echer, separate de Campanila : Piazza San Marco propriu-zisa in forma de trapez si Piazzetta San Marco – rettangolare – deschisa spre Canal Grande, care curge spre insulele San Giorgio Maggiore si Giudecca. Dincolo de cele doua coloane: Colonna di Marco (cea cu leul) si Colonna di Todaro (a lui Teodor), vaporetti si gondole trec intr-un sens si in altul, intr-un ritm neincetat, in timp ce multimea de vizitatori se inghesuie in acest spatiu, alaturi de porumbei - bineinteles. Legenda spune ca un stol de porumbei in zbor – cu cruciulitze in cioc – i-au condus pe fondatorii orasului Venetia pana aici.

In acest loc faimos, vis-à-vis de Palatul Dogilor, se afla cladirile in forma de U, in care isi au sediul Biblioteca Marciana (in fata careia este o cafenea plina de turisti), apoi Museo Archeologico Nationale (in dreptul clopotnitei), apoi Procuratie Nuovo, Museo Correr, Procuratie Vecchio si Torro dell’Orologio.

Sfantul evanghelist Marcu l-a insotit pe Sfantul Apostol Petru la Roma si, dupa martirizarea lui Petru, a plecat in Egipt, unde a fost ales (in secolul I) episcop al Alexandriei. In secolul IX, doi negustori venetieni, au furat moastele sfantului Marcu din Alexandria, ascuzandu-le intr-un cufar care continea carne de porc – impura pentru musulmani - care astfel nici nu s-au atins de respectivul cufar. La sosirea corabiei la Venetia, moastele Sfantului Marcu au fost depuse mai intai in capela castelului dogelui Giustiniano Partepazio, iar apoi au fost mutate in prima biserica ridicata in memoria lui San Marco, in anul 832. In timpul unui groaznic incendiu din 976, moastele Sfantului Marcu au disparut, pe acel loc a fost construita o noua biserica, populatia venetiana a continuat sa se roage pentru regasirea moastelor si acest lucru s-a si intamplat in anul 1094, cand, in timpul intronizarii dogelui Vitale Falier, un stalp din partea dreapta a transeptului s-a prabusit, scotand la iveala un brat de om. Moastele au fost astfel regasite si, din acel secol XI, se odihnesc sub altarul principal al bisericii.

Spectacol unic la oricare ora a zilei, veritabila viziune a Venetiei, La basilica di San Marco se profileaza spre cer cu cele cinci domuri bizantine ale sale - ridicate in secolul XIII, care culmineaza intr-o faimoasa cupola surmontata de o cruce stralucitoare de aur. Fatadele laterale ale bisericii dau spre Piazzetta dei Leoncini si spre Piazzetta San Marco.

Fatada principala – are 5 arcade, deasupra careia se gaseste o logie unde sunt amplasati cei patru cai de bronz :

         Prima arcada contine mozaicul original, din 1260-1270, cu tema Portando del corpo di San Marco nella Chiesa;

         A doua arcada contine mozaicul Venere San Marco dai magistrati veneziani, conceput de pictorul Sebastiano Ricci (1659-1734);

         A treia arcada (cea a portalului principal) contine trei mici arcade in care sunt plasate basoreliefuri descriind : Pamantul, Oceanul, lunile anului, semnele Zodiacului, Mestesuguri traditionale venetiene, Virtutile si Fericirile. Deasupra celor trei mici arcade se afla un mozaic (secolul XIX) cu scene despre Gesù Cristo in maestà e il Giudizio universal.

         A patra arcada – mozaic din secolul XVII cu tema Il corpo di San Marco ospitato dai veneziani.

         A cincea arcada - mozaic din secolul XVII cu tema La rimozione dei resti di San Marco.

         Balconul – aflat deasupra arcadei principale (a treia) contine copiile celor patru cai de bronz ale caror originale se afla in Museo Marciano.

 

Fatada de nord – este fatada din stanga, care se deschide spre Piazzetta dei Leoncini, contine Porta dei Fiori (cu patru arcade), deasupra carora se afla un basorelief roman cu tema Natività.

Fatada de sud – aflata unghiular fata de palatului Dogilor, spre Piazzetta San Marco, este formata din doua arcade, prima arcada fiind incadrata de doua coloane de marmura ornate cu grifoni, iar in a doua arcada este usa spre baptiseriu continand  I pilastri dell'Acre - coloane de marmura aduse de la Genova (1258).  In baptiseriu se gaseste faimosul mozaic cu tema La danza di Salomè. Tot in exterior, la inaltimea coltului (unghiului) situat spre palatul Dogilor se afla grupul statuar I tetrarchi, datand din secolul IV si care se pare ca ii reprezinta pe imparatii romani Diocletian, Maximian, Valerian si Constantiu. Alte legende spun ca grupul statuar ii reprezinta pe soldatii turci care voiau sa fure tezaurul bazilicii San Marco si care au fost pietrificati, pentru fapta lor, chiar de catre Sfantul Marcu.

Atrium – este spatiul prin care se face trecerea dinspre piata spre interiorul bisericii. Are forma unui unghi drept si este luminat de stralucirile aurii ale mozaicurilor, mai ales dupa amiaza cand lumina soarelui trece prin amplele portaluri de intrare, prevenindu-ne ca patrundem intr-un spatiu sacru. Mozaicurile ilustreaza scene din Vechiul Testament astfel (dinspre Palatul Dogilor spre Porta dei Fiori) : cupola Creatiei, arca lui Noe si Potopul, arcul Paradisului, Turnul Babel, cupola descriind istoria lui Abraham (Avraam), cupola despre Iosif si fratii sai si cupola despre viata lui Moise.

In directia dinspre portalul principal, dincolo de Atrium, se afla Galleria si Museo Marciano. Din Gallerie se pot admira foarte bine mozaicurile Atrium-ului si ea imi permite sa urc pe scari spre balconul care se deschide spre Piazza San Marco si spre muzeu, unde piesele de baza sunt cei patru cai de bronz aurit care au fost adusi, la sfarsitul Cruciadei IV de la Constantinopol, instalati in balconul bisericii, furati de Napoleon si dusi la Paris (la Arcul de triumf Carrousel) si inapoiati Venetiei in anul 1815. Caii sunt in Muzeul Marciano din 1974 iar in balcon au fost plasate copiile celor patru cai de bronz autentici.

Interiorul bisericii San Marco nu l-am putut vizita, fiind in renovare, dar o sa va descriu, pe scurt, ce contine. Mozaicurile au fost executate pe parcursul anilor, incepand cu anul 1071 si continuand pana in secolul XVI. Pe cupola cea mai mare este reprezentata Giorno di Pentecoste (ziua Cinzecimii), apoi este cupola Sfantului Leonard, cupola  L'ascensione (Inaltarea) si cupola Sfantului Ioan Evanghelistul.  Se ajunge la ultima cupola sub care se afla altarul principal – Il Coro – in care se gaseste Pala d’Oro – un mic altar sustinut de coloane de alabastru, sub care se afla cripta care contine moastele Sfantului Marcu. In biserica exista mai multe capele :

         La cappella dell'iconostasi – din marmura policroma, format din 8 coloane care sustin l'architrave pe care sunt plasate statuile apostolilor, a Fecioarei Maria si a Sfantului Ioan, realizate de sculptorii din familia Delle Masegne in secolele XIV-XV. Sub arhitrava se afla un Crocifisso din bronz argintat incadrat de doua tronuri : Sedia del Vangelo (tronul Evangheliei) si Sedia della reliquia (tronul relicvelor), amandoua construite in secolul XIV. Dogele Venetiei, odata ales, aici, in Iconostas venea pentru prima data.

         La cappella di San Clemente – ornate cu mozaicuri realizate tot de Delle Masegne cu scene din viata acestui sfant.

         La cappella di San Pietro – cu scene din viata Sfantului Petru si a Sfantului Marcu – mozaicurile sunt realizate in secolul XIII.

         La Cappella della Vergine Nicopeia – ne reaminteste de Cruciada IV si o reprezinta pe Fecioara cu Pruncul atingand un steag bizantin din timpul cruciadei – se numeste “Nicopeia” de la cuvantul grecesc Nike = victorie.

         La cappella di Sant’Isidoro – ale carei mozaicuri, realizate la sfarsitul secolului XII,  reprezinta L'albero (arbore genealogic) di famiglia della Vergine Maria.

         La cappella Mascoli – era destinata serviciilor religioase ale unei confrerii strict masculine. Mozaicurile sunt realizate in secolele XIII si XIV de catre Giambono, Andrea del Castagno si Jacopo Bellini.

         La cappella del Tesoro – contine o foarte pretioasa colectie formata din relicve, obiecte si ornamente liturgice aduse de la Constantinopole in 1204. Este de remarcat Tabernacolo del Artophoron – un obiect in forma de biserica - incoronata de domuri, conform gustului artei orientale.

         La capella di Battistero – formata din trei incinte, ornate cu mozaicuri din secolul XIV, zugravind scene din viata Sfantului Ioan Botezatorul si din copilaria lui Iisus. Aici se afla faimosul mozaic bizantin Danza di Salomè. Cristelnita, din marmura, este opera lui Sansovino (1486-1570).

         La capella Zen – este capela funerara a cardinalului Zen (mort in 1501), ornata cu mozaicuri din secolul XIII.

 

Am iesit din Basilica San Marco destul de dezamagita pentru ca nu am reusit sa admir nici o capela. Ei, poate o sa mai vin si altadata la Venetia. Traversez piata, indreptandu-ma spre Campanilla (clopotnita bisericii), unde este o “coada” mare, iar vizitarea costa 8,00 euro.

Actuala clopotnita dateaza din secolul XX, reconstruita fidel, dupa ce s-a naruit in anul 1902. Campanilla originala a fost realizata, din caramida, in secolul XVI de arhitectul, venit de la Bergamo – Bartolomeo Bon. Clopotnita este inalta de 96 de metri si are in varf un inger aurit, care se invarte atunci cand bate vantul. Se intra in cladirea clopotnitei prin Loggetta Sansoviniana, construita in perioada 1537-1549 de catre Sansovino, cu scopul de a adaposti aici garda Dogelui si in care sunt amplasate statuile Minervei, a lui Apollo, a lui Mercur si a Pacii. Terasa Logiei este inconjurata de o balustrada, la mijlocul careia se gaseste un grilaj de bronz de secol XVIII. In clopotnita sunt 5 clopote, cu sunete foarte puternice :

         Marangona – care suna la ora cand marangoni (zidarii) incepeau sau terminau ziua de lucru;

         Trottiera – suna pentru a anunta nobilii sa se grabeasca la sedintele din Palatul Dogilor;

         Nona – batea la miezul zilei;

         Mezza Terza – anunta reuniunile Senatului;

         Renghiera (Maleficio) – anunta executiile capitale.

 

Cladirea in forma de U din Piazza San Marco se termina cu Torre dell’Orologio, un turn construit in anul 1499 si care ne dezvaluie povestea lui “il temperatore” – expertul care locuia aici impreuna cu familia lui si care intretinea mecanismul complex al orologiului. Acesta are mai multe cadrane care indica ziua, ora si miscarile Lunii si ale Soarelui, Due Mori (mauri) care “bat” orele si Tre Re Magi (magii) care isi fac aparitia pe 6 ianuarie - il Battesimo di Gesù – si in ziua de Inaltare. Dupa ce imi impart mancarea cu porumbeii din piata, asezata pe banca de marmura care margineste Campanilla, ma hotarasc sa traversez prin multime si sa intru in Palatul Dogilor – taxa este de 8,00 euro pentru persoanele de peste 65 ani.

Palazzo Ducale este simbolul gloriei si al puterii venetiene, a fost resedinta Dogilor, la sede del Governo (guvernul), la Corte di giustizia (tribunalul) si la Prigione di stato (inchisoarea). Constructia palatului a inceput in secolul XII si a suferit radicale transformari in perioada secolelor XIII-XVI.

Dogele era principalul magistrat al orasului, ales pe viata dintre membrii aristocratiei din Gran Consiglio si desi incarna Serenissima Republica, el nu avea decat puteri limitate. Dogele nu putea sa-si paraseasca palatul decat insotit de membrii guvernului, iar Venetia doar cu aprobarea Marelui Consiliu. Dupa ce era ales, dogele se instala impreuna cu intreaga sa familie si cu obiectele lor personale in apartamentele oficiale destinate lui. La moartea dogelui, inelul si sigiliul purtand insemnele lui erau distruse si Statul se gasea “paralizat” catva timp pana la alegerea urmatorului doge.

Gran Consiglio a fost o institutie de referinta, care reunea toate functiile statului, promulga legi si desemna personalitatile cele mai importante ale Venetiei. Atunci cand se reunea, spectacolul oferit era exceptional : Dogele prezida – asezat in centrul salii numit Corte sau Bancale di San Marco, in timp ce membrii nobilimii erau asezati pe scaune situate de-a lungul peretilor si pe banci dispuse paralel pe toata lungimea salii de consiliu.

Exteriorul Palazzo Ducale este geometric, foarte rafinat, executat din marmura alba si roz si este format din :

         Facciata rivolta verso la Piazzetta (fatada spre Piazzetta) – lungimea este aproape identica cu a celei care da spre canal si cuprinde 18 de arcade. La etajul I se afla o logie cu coloane si arcade cu motive quadrilobate – de trifoi cu 4 foi. Deasupra este un etaj cu peretii de  culoare roz, incoronat de creneluri cu aspect medieval. Pe aceasta fatada se afla grupurile statuare : Judecata lui Solomon si Alegoria Intelepciunii – grupuri  realizate in secolele XIV si XV.

         La Porta della Carta (a hartiei) – se afla pe fatada care este marginita de Canal Grande, si  are tot 36 de coloane unite de aceleasi arcade renascentiste ca pe fatada dinspre Piazzetta. Aceasta intrare a fost construita in stile gotico fiammeggiante de catre Giovanni si Bartolomeo Bon in perioada 1438-1442, servea de intrare/iesire din palat mai ales pentru copisti si arhivari si pe ea se afisau decretele emise de autoritati . Poarta este decorata cu o statuie a dogelui Francesco Foscari, deasupra careia se afla un bust al Sfantului Marcu, deasupra caruia se afla o reprezentare a Justitiei.

         Facciata di gli scavi (dinspre diguri) – este fatada  cea mai veche a palatului (secolul XIV). La parter a fost mai intai inchisoarea cu fata spre Armurarie (peste apa micului canal Rio di Palazzo). Fatada este ornamentata  cu grupurile statuare : Adam, Eva si Sarpele, Ingerul Rafael si Tobias si Betia lui Noe – toate din secolul XV. Fatada este “legata” de cladirile de vis-à-vis prin doua poduri : Ponte delle Paglia (al paielor) si Ponte dei Sospiri (al suspinelor).

         Ponte dei Sospiri – isi datoreaza numele faptului cei condamnati de catre tribunal, trecand prin acest loc, puteau sa admire pentru ultima oara laguna venetiana de la inaltimea ferestrelor ajurate ale podului si isi plangeau libertatea lor definitiv pierduta. Constructia acestui pod a fost hotarata de dogele Marino Grimani pe la 1600 – blazonul dogelui fiind sculptat pe acest pod. Intrarea in Ponte dei Sospiri se face pe la etajul I, in apropierea apartamentelor dogelui, edificiul podului fiind divizat in 2 coridoare stramte (pe care se merge in timpul vizitei turistice) si o multime de camarute care erau folosite de cei judecati si  condamnati, in drumul lor spre inchisoare.

 

In interiorul palatului se intra prin dreapta Portii della Carta. Se ajunge in cortile, se trece pe sub porticul Foscari si se ajunge la :

         Scala dei Giganti construita la sfarsitul secolului XV de catre Antonio Rizzo si caracterizata de impozantele statui ale lui Marte si Neptun realizate de Sansovino.  Aceasta scara facea legatura intre parter si etajul I, unde avea loc incoronarea si intronizarea Dogelui.

         Sala dello Scrutinio – unde se derula desfacerea voturilor si numararea acestora. Aici se gasesc pe pereti, tablouri ale dogilor venetieni, sfarsind cu ultimul doge – ludovico Manin care a condus Republica Venetiana intre 1789-1797.

         Sala del Maggior Consiglio – este vasta – are suprafata de 1300 metri patrati. Aici se tineau, cu mare fast si solemnitate, sesiunile Marelui Consiliu, organ legislativ care atribuia sarcinile publice institutiilor din subordine. Tot aici se derulau si selectiile successive in vederea alegerii unui nou Doge. In momentul cand am vizitat-o eu, era plina de multimea turistilor, care nu-i dadea nici un fast si nici o solemnitate - ca pe vremuri. De aici, printr-un Corridoio e vestibolo se ajunge in :

         Appartamenti del Doge – unde sunt conservate si faimoasele tablouri Pietà de Giovanni Bellini si Leone de Vittorio Carpaccio. Apartamentele dogelui contineau, in afara de camerele private si : Sala degli Scarlatti, Sala dello Scudo, Sala degli Scudieri, Sale Magistrato alle Leggi si Sala della Quarantia Criminal.

         Scala d'Oro – care face legatura intre etajul I si II, realizata de Sansovino in timpul guvernarii dogilor Andrea Gritti si Lorenzo Priuli, ale caror blazoane sunt reprezentate pe arcada acestei scari, bogat ornamentata si care contine frescele, executate de Giovan Battista Franco (1498-1561) : La glorificazione della difesa delle isole di Cipro e Creta si Le virtù necessarie del buongoverno.

         Sala delle Quattro Porte – unde ambasadorii asteptau sa fie primiti de doge, a fost refacuta, ca urmare a mai multor incendii, dupa anul 1574. Frescele care decoreaza plafonul ( care se admira cu ajutorul unor oglinzi puse la dispozitia vizitatorilor) sunt facute de Tintoretto, iar cele 4 porti de intrare de catre Palladio. Pe un sevalet se afla faimosul tablou al lui Tiepolo (1696-1770) – Venetia ricezione omaggio di Nettuno.

         Sala dell’Anticollegio – servea de anticamera pentru delegatii oficiale sau pentru ambasadori. Frescele de pe tavan sunt de Veronese, iar printre tablouri se remarca tabloul lui Veronese (1528-1588) -  Rapire da ninfa Europa si Alegoriile anotimpurilor pictate de Tintoretto.

         Sala del Collegio – era sala unde dogele prezida reuniunile, concepea proiectele de legi care apoi trebuiau aprobate de Senat sau ii primea pe ambasadori sau pe reprezentantii misiunilor diplomatice. Plafonul este din lemn aurit si este decorat cu fresce create de Veronese pentru glorificarea Republicii Venetiene.

         Sala del Senato sau Sala dei “Pregadi” – membrii Senatului erau “rugati “ = pregadi, ca sa formuleze o cerere scrisa pentru a putea participa la reuniuni. Decoratiile de pe pereti au ca tema reprezentarea diversilor dogi, acompaniati de sfinti protectori, aducand omagii in fata lui Iisus Christos si a Fecioarei Maria si au fost realizate de Veronese si de Tintoretto.

         Sala del Consiglio dei Dieci – unde se reunea omnipotentul si celebrul Consiliu al celor Zece, era, inca de pe la 1310, o instanta judiciara de exceptie, prezidata de doge, cu rolul de a veghea asupra institutiilor statului, rol pe care si-l indeplinea cu ajutorul unei “politii secrete”, care ii ancheta pe cetatenii venetieni suspecti si examina si denunturile anonime puse in faimoasele “ Bocca de Leone”. Frescele de pe tavan zugravesc alegorii ale bunei guvernari si ale puterii Republicii Venetiene.

         Sala della Bussola – sala unde asteptau persoanele care trebuiau interogate de catre trei sefi din Consiliul celor Zece, isi datoreaza numele unui dulap de lemn care masca o usa dubla = bussola, care se deschideau catre un coridor secret. Langa usa de intrare in aceasta sala se afla statuia unui Giuda (Iuda) de lemn unde erau depuse denunturile scoase din Bocca de Leone, care erau prezentate apoi anchetatorilor.

         Armeria – sala contine armuri folosite in turniruri, trofee de razboi, un drapel turcesc adus de la Lepanto, arbalete, archebuze, pistoale si instrumente de tortura.

         Prigioni Nuove -  se ajunge la inchisoare, trecand din palatal Dogilor pe Ponte dei Sospiri. Se remarca, pe pereti, vechi inscriptii scrijelate de prizonieri in timpul detentiei.

 

Daca, marile sali pe care le-am vizitat, reveleaza maretia si opulenta Republicii Venetiene de odinioara, nu trebuie neglijat nici aspectul “secret” al acestui maret Palazzo Ducale, care contine o multitudine de culoare si scarite secrete, care si astazi patreaza o atmosfera misterioasa care poate ingrozi vizitatorul, al carui gand zboara spre prizonierii torturati aici sau spre Tre Inquisitori care hotarau soarta acestora.

Ies din marele palat al Dogilor, incantata de toate minunatiile pe care le-am admirat aici, de toata opulenta oferita de salile vizitate, care dovedesc, fara putere de tagada, cat de mare putere economica a fost Serenissima Republica in anii ei de glorie.

Este deja dupa amiaza si o iau la stanga, spre Rio di Palazzo, traversat de Ponte dei Sospiri – eu traversez insa pe Ponte delle Paglia si ma aflu pe Riva di Schiavoni, aflat in cartierul de Castello – un loc ce contrasteaza pregnant cu animatia naucitoare din Piata San Marco. Trec prin piata, numita in dialect venetian – Campo Bandiera e Moro, pe langa biserica San Giovanni in Bragora (unde a fost botezat compozitorul Vivaldi), pe langa biserica San Zaccaria, pe langa Chiesa della Pietà (1548) si ma aflu in fata ultimului “obiectiv” pe care vreau sa il vizitez astazi - Scuola Dalmata delli Santi Giorgio e Triffon sau Scuola Schiavoni, biletul de intrare costa 5 euro.

Scoala dalmatilor sau a sclavilor (schiavoni), a fost fondata la 19 mai 1451 printr-un decret al Consiliului celor Zece si a fost plasata sub protectia sfintilor Gheorghe, Trifon si Ieronim. Aceasta scoala era un colegiu laic in care erau primiti cetateni din clasa de mijloc, carora li se preda devotiunea, filantropia, asistenta spirituala si materiala pentru cei saraci. Cladirea pe care o admir a fost reconstruita in anul 1551 de catre discipoli de-ai lui Sansovino. Fatada bisericii, simpla si eleganta este formata dintr-un portal de intrare, impodobit cu 2 delfini intre care se afla doua basoreliefuri : Sfantul Gheorghe omorand Dragonul (secol XVI) si Fecioara cu Pruncul intre Sfantul Ioan Botezatorul si Sfanta Caterina (secol XV).

In interiorul bisericii se afla frescele pictate de Carpaccio intre 1502-1507, cu tonuri calde si luminoase, in panourile :

         San Giorgio e il Drago (1507) – sfantul il ataca pe monstru (reprezentarea necredinciosilor) si o apara pe  printesa – simbol al bisericii crestine. Compozitia frescei este in triunghi – un varf este coada Dragonului, un varf este capul Sfantului Gheorghe si al treilea varf este coada calului, totul pictat pe panorama palmierilor de la malul marii pe care sunt desenate la orizont corabii.

         Trionfo di San Giorgio (1507) – Sfantul Gheorghe se intoarce in oras, tinand Dragonul in lesa. Aici este intampinat de regele si regina Libiei, acompaniati de Principesa – toti imbracati in vestminte somptuoase – hainele fiind pictate dupa desenele facute de Gentile Bellini in timpul voiajului sau la Constantinopole in 1479, la curtea sultanului Mehmed II. Personajele sunt pictate in fata, iar pe fundal este reprodusa imaginea bisericii Sfantului mormant (Chiesa del Santo Sepolcro) de la Ierusalim.

         San Giorgio baptezza i Seleniti (1507 – pe peretele altarului principal) – fresca descrie botezarea regelui si a printesei din Libia de catre Sfantul Gheorghe, in timp ce regina si restul curtenilor asteapta sa le vina si lor randul sa fie botezati, totul pictat in culori foarte vii, care da un aspect “cavaleresc” scenei descrise.

         Il miracolo di San Tryfon (1507 - in dreapta altarului) – acesta a fost un sfant martir din Asia Mica in secolul III si este protectorul regiunii Dalmatia. Fresca reprezinta momentul in care Sfantul Trifon o exorcizeaza pe fata imparatului roman Gordian – demonul care iese din corpul fiicei imparatului fiind reprezentat printr-o soparla veninoasa, totul avand ca fundal cladiri venetiene de inceput de Renastere.

         San Girolamo conduce al monastero il Leone ferito (1502) - Sfantul Ieronim (unul dintre cei patru doctori ai bisericii latine care a trait intre 347-420) il conduce la manastire pe Leul ranit (cu un ghimpe in laba), dar domesticit, sub privirile ingrozite ale calugarilor dintr-o manastire venetiana de secol XV.

         I funerali di San Girolamo (1502) – scena pictata se deruleaza in fata unei biserici, probabil Chiesa della nascita di Gesù Cristo de la Bethleem, deoarece Sfantul Ieronim chiar a murit la Bethleem, inconjurat  de calugarii investmantati in sutane frumos pictate, in manastirea fondata chiar de el.

         San Girolamo nel suo gabinetto di lavoro (1502) – Sfantul Ieronim este pictat, inconjurat de carti si de mobilier de epoca, meditand la Biblia pe care a tradus-o in limba latina, biblie care este cunoscuta sub numele de Vulgata.

 

Ies incet din biserica incercand sa retin pe retina imaginea vestitelor fresce pictate de Carpaccio in secolul XVI. Ma intorc alene pe acelasi drum, soarele este la asfintit, este dincolo de bisericile de pe malul de vis-à-vis de palatul Dogilor. Astept vaporetto, ca sa ma intorc la gara Santa Lucia si cand acesta acosteaza, este la fel de plin ca si de dimineata.

Poate ca din cauza numarului atat de mare de turisti nu reusesc sa fiu “captata” de adevarata vraja a enigmaticului oras lagunar…

20 IULIE  2013 – SABADO – ULTIMA ZI LA VENEZIA

 

Mai dispun de o singura zi pentru Venetia – deci ma scol dis-de-dimineata, iau un mic dejun foarte rapid si apoi traversez in fuga bulevardul si intru in gara pentru a ma sui, pentru ultima oara in vara aceasta, in trenul care ma duce de la Mestre la Venetia. Beneficiez in continuare de biletul de calatorie cu vaporetto pentru cele 36 de ore. De data aceasta ma pozitionez pe