Jurnal nord italian 2013

Palazzo Barbieri inchide practic, in partea de rasarit, piata Bra. Aici se gasea, in secolul XV cartierul rau famat Santa Agnese, in care s-a construit in 1520 Ospedale della Misericordia – un spital destinat tratarii noilor boli venerice “importate” din America, care se proliferau, avand in vedere prezenta masiva a prostitute (prostituatelor) in zona (

Spitalul a fost demolat in anul 1819 si pe spatiul eliberat, austriecii au decis sa construiasca sediul Garzii Civice, in stil neoclasic. Cladirea, construita intre 1836-1848, s-a numit Palazzo della Gran Guardia Nuova sau Palazzo Barbieri (dupa numele arhitectului). Pe vremea austriecilor a fost sediul Imperial Regio Comando di Citta e Fortezza. In 1866, dupa infiintarea Regatului Italian el devine Primaria orasului Verona, iar astazi este sediul Municipalitatii veroneze. Grav avariat in timpul celui de-al II-lea Razboi Mondial, a fost restaurat mai tarziu, iar partea posterioara a palatului a fost reproiectata in forma semi-circulara, pentru a se “potrivi” cu zidurile Arenei.

Dupa ce m-am plimbat alene prin centrul Veronei, admirand cladirile faimoase despre care am scris mai sus, m-am intors pe Via Roma, Via Manin si Via Marconi, inapoi la hotelul Siena. Chiar la coltul de vis-à-vis de hotelul nostru este o gelatteria unde este o coada impresionanata. Inseamna ca acolo inghetata trebuie sa fie buna. Si chiar este – mmm… ce delicioasa este )

Ce zi lunga, dar frumoasa a fost astazi…

13 IULIE  2013 – O SAMBATA IMPREUNA CU SCALIGERII

 

De dimineata m-am sculat de voie si am avut surpriza sa constat, ca desi hotelul este de 2 stele, micul dejun este foarte diversificat si foarte buuun. Colazionni = micul dejun italian este de tip suedez, cu ingredientele specifice Italiei. Savurez mai intai sucul de portocale rosii de Sicilia, pun la prajit paine cu secara, imi aleg branzeturi, fructe, prajituri si la sfarsit, in tihna, savurez o cafeluta italieneasca. Mentionez ca in Italia, desi nu am vazut nicaieri brand-ul de cafenele Starbuck’s, am baut, in orice cafenea mi-a iesit in cale, o cafea, un expresso sau un capuccino exceptionale !

Apoi imi pregatesc rucsacelul cu ghidul si hartile necesare si sunt gata pentru o noua intalnire cu enigmatica Verona. Am plecat pe ruta obisnuita : via Marconi, via Manin si via Roma si iata-ma-s pe Liston. Chelneritzele de la primul restaurant ma invita la micul dejun si constat ca, doua dintre acestea sunt romance. De fapt in Italia am intalnit foarte multi romani – plecati din Romania de saracie si veniti aici unde pot presta o munca cinstita, remunerata corespunzator si inscrisa in il libro di lavoro. Admirand din nou Piazza Bra si zidurile stravechi ale Arenei intru pe Via Mazzini.

Aceasta strada a fost deschisa in vremea lui Gian Galeazzo Visconti, cu scopul de a se putea face o legatura rapida intre Citadela – unde se gaseau trupele familiei Visconti si Piazza Erbe – pe atunci inima orasului, atunci cand izbucneau revoltele cetatenilor impotriva familiei conducatoare a Veronei. La inceput s-a numit Via Nova si mai tarziu, in 1907 a fost redenumita Via Giuseppe Mazzini, dupa numele luptatorului pentru reunificarea Italiei. Se pare ca a fost prima strada pietonala din Italia. Strada este un fel de Lipscani veronez, foarte aglomerata de turistii atrasi de multitudinea magazinelor si a restaurantelor de pe aceasta strada. Sunt magazinele unor brand-uri internationale dar si mici buticuri italienesti, unde ti se ofera pentru cumparare aproape orice, de la potcoave de cal pana la rochii Prada sau pantofi Jimmy Choo, de exemplu.

Tot privind spectacolul strazii ajung la intersectia cu Via Alberto Mario, unde admir cladirea numita Loggia Arvedi aflata peste drum de faimoasa farmacie Due Campane – care inseamna doua clopote, pentru ca pe locul farmaciei, in evul mediu se gasea un atelier de confectionat clopote pentru biserici. Loggia Arvedi a fost realizata de arhitectul Giuseppe Barbieri in 1816 pentru Gian Antonio Arvedi – un bogat negustor de matasuri. Parterul are trei arcade construite din piatra care au deasupra cate un cap de leu (cele laterale), iar cea din mijloc capul zeului Mercur – protectorul negustorilor. La primul etaj este logia propriu zisa cu coloane ionice si cu balustrade, surmontate de un fronton care are un basorelief cu tema mitologica : lupta dintre Hercules si leul din Nemeea.

La numarul 19 pe Via Mazzini, este Palazzo Giusti, o cladire de secol XV, in care un timp a functionat Accademia d’Armi della Filotima, apoi a fost sediul unui teatru, transformat mai tarziu in hotel. In acest hotel puteau locui fii de nobili care puteau demonstra ca nici ei si nici nimeni din familia lor nu au muncit vreodata ! Fatada este ornata cu un balcon foarte frumos sub care este o mica sculptura de piatra din epoca romana reprezentand un tritone che suona buccino (un triton care sufla intr-un melc de mare).

La numarul 28 este Palazzo Confalonieri – un edificiu datand din secolul XV, ornat cu un portal foarte laborios sculptat. Aici este acum sediul Banca di Roma. Dincolo de portal, in curte, se zaresc o scara gotica si o fantana arteziana.

Peste drum este Chiesa de San Tomio (biserica Sfantului Apostol Toma). In aceasta biserica, inchisa in timpul ocupatiei trupelor generalului Napoleon Bonaparte, a fost descoperit o parte a unui arc de triumf roman datand din secolul II, aproape sigur ca facand parte din anticul forum roman.

In spatiul delimitat de Via Mazzini, Via Pellicciai (a cojocarilor) si Piazza Erbe, in secolul XVI a aparut Ghetto ebraico - atunci cand evreii au obtinut de la guvernul venetian permisiunea de a se stabili in Verona, dupa ce acestia au dat o cantitate considerabila de bani de aur, pentru ca venetienii sa “rascumpere”, in 1517, Verona de la austrieci. Prezenta evreilor era semnalata in Verona inca de pe vremea lui Theodoric cel Mare – secolul V - si atestata documentar din anul 978. Ghetoul a fost suprimat in epoca napoleoniana, familiile evreiesti mai bogate profitand totusi pentru a se muta in cartiere veroneze mai bune si astfel, casele ghetoului evreiesc au intrat intr-o stare de mare  degradare. Profitand de starea aceasta, dupa La Prima Guerra Mondiale, din ratiuni de igiena politica (!), dar de fapt din cauza importantei economice a cartierului, casele ghetoului au fost in majoritate daramate. Astazi din vechiul Ghetto Ebraico mai exista doar Case Torri care dau spre Piazza Erbe. Autoritatile au vrut sa darame si cele doua case – turn, dar s-au opus veronezii, care nu voiau sa denatureze specificul pietei. Sinagoga (Via Pertici, nr.3) a fost imediat reconstruita de arhitectul Ettore Fagiuoli – si inaugurata la 20 septembrie 1929, desi comunitatea evreiasca, a fost atat de decimata in timpul La seconda guerra mondiale, ca pentru un anumit timp, nu existau nici macar cele 10 persoane adulte israelite necesare  pentru a asigura desfasurarea ritualului religios din sinagoga.

Mergand in continuare pe Via Mazzini, ajung la intersectia cu Via Cappello, numita asa, poate din cauza ca familia Julietei se numea Capulleti. Strada reproduce traseul anticului “cardo” – una dintre strazile principale din perioada romana, care traversa orasul Verona de la nord la sud. Pe aceasta strada, la numarul 23, este Casa di Giulietta. Si, desi, Julieta – eroina shakespeariana este un personaj inventat, din cauza ca dramaturgul englez si-a plasat actiunea piesei sale in Verona, aici turistii vin sa viziteze casa Giulietei Capulleti, casa lui Romeo Montecchi, precum si mormintele celor doi indragostiti. Sub balcon, în curtea casei, statuia din bronz a Giuliettei (realizata in 1972 de artistul Nereo Costantini) infatiseaza imaginea delicata a unei tinere in rochie lunga, cu falduri. Se spune ca poarta noroc in dragoste atingerea pieptului ei, asa ca se intelege de ce aceasta parte a statuii are un luciu aparte. In ziua in care am vizitat-o eu, curtea casei Julietei era plina ochi de lume, care se fotografia cu mana pe sanul drept (de bronz) al Julietei. Pe un perete imbracat in iedera sunt amplasate sute de lacatzele, lasate incuiate de indragostitii care isi doresc ca si iubirea lor sa dainuie vesnic ca a lui Romeo si a Julietei sale.

De fapt, cladirea zisa “casa Julietei” exista deja in secolul XII. Pentru ca avea o curte interioara frumoasa, aici s-a infiintat, in secolul XIV, un hotel, ceea ce poate explica si faptul ca edificiul si-a pastrat forma initiala. Pe la 1550, Luigi Da Porto, a scris o povestire despre cei doi indragostiti, care se petrecea pe la 1303, pe vremea cand Verona era guvernata de Bartolomeo della Scala. Dupa aceasta tragedie descrisa in cartea lui Luigi Da Porto, veronezii au fost convinsi ca aici, pe Via Cappello, ar fi fost casa Julietei. Municipalitatea veroneza a cumparat edificiul in 1905 si, dupa o restaurare executata sub conducerea arhitectului A.Avena, ea a fost deschisa ca muzeu, avand in curtea interioara statuia de bronz a Julietei executata de Nereo Constantini. In interior, casa arata ca o resedinta (reconstituita) a unui nobil veronez din secolul XIV.

Dar, hai sa scriu, pe scurt, istoria celor doi indragostiti, asa cum a descris-o Shakespeare in 1595, deci la vreo 50 de ani, dupa ce povestea fusese scrisa de Luigi da Porto. Giulietta Capuletti (14 ani) si Romeo Montecchi (16 ani) se intalnesc la o serbare si… este dragoste la prima vedere. Destul de repede descopera ca familiile lor faceau parte din cele doua partide rivale : ghibelinii si guelfii. Intre timp, ei se intalnesc pe ascuns cu ajutorul doicii Giuliettei si a unui calugar – fratele Lorenzo. Intr-una din zile, cand Romeo se plimba pe strazile Veronei impreuna cu prietenul lui Mercuzio, se cearta cu un var de-al Giuliettei - Tibalt, care il provoaca la duel. Romeo incearca sa evite duelul cu un membru al familei Capuletti, dar refuzul de a te duela insemna pierderea reputatiei si a onoarei. Mercuzio decide sa se dueleze el cu Tibalt si este ucis. Atunci Romeo, infuriat, se dueleaza el insusi cu Tibalt si il ucide pe varul Giuliettei, atragandu-si exilul decis de autoritatile veroneze la presiunile familiei Capuletti. In fata acestei situatii extreme, cei doi indragostiti decid sa se casatoreasca imediat in secret si o fac cu ajutorul doicii si al parintelui Lorenzo in cripta bisericii. In noaptea care urmeaza, Romeo escaladeaza balconul resedintei Capuletti, intra in camera Giuliettei si isi petrec noaptea nuntii & dragostei impreuna. La primele raze ale soarelui, Romeo escaladeaza din nou balconul si pleaca in exil la Mantova.

 

ROMEO – Ciocarlia fu… Ea care-i solul diminetii, nu privighetoarea ! Vezi, iubita mea, atarna de plecare, viata mea… Intarzierea-i moarte !

GIULIETTA – O, nu-i lumina zilei, nu-i, iubite…

ROMEO – Plecarea-i cea mai groaznica durere. Zabava-i fericire… Iubito, nu-i asa ? Sa povestim, ca ziua e departe…

GIULIETTA – E zi, e zi ! Fugi ! O, du-te ! S-a facut lumina mare…

ROMEO – Cum ? Tot mai e lumina ? E tot mai pustiu si tot mai intuneric…

GIULIETTA – Zboara viata ! Intra zi…

ROMEO – Cobor : o sarutare, cea din urma…

GIULIETTA – O, te-ai si dus ?Te-ai dus, iubitul meu, amic si sot…

ROMEO – Ramai cu bine !

GIULIETTA – O, crezi ca ne vom revedea vreodata ?

 

In tot acest timp, parintii Giuliettei, decid sa o casatoreasca pe aceasta cu tanarul conte Paris, fara sa tina cont de opozitia ferma a adolescentei. Disperata, Giulietta ii cere ajutorul parintelui Lorenzo care ii da un ceai pe baza de plante somnifere, care ii va da un somn asemanator mortii, promitand ca il va anunta pe Romeo de acest aranjament. Giulietta bea ceaiul, este considerata moarta si parintii disperati, o depun in cavoul familiei Capuletti. Din pacate, ca in toate povestile de dragoste cu final tragic, Romeo nu primeste, la Mantova, mesajul de la parintele Lorenzo (Mantova era oras inchis din cauza epidemiei de ciuma), dar afla de moartea iubitei sale si calareste inapoi toata noaptea pana la Verona, intra in cavoul familiei Capuletti, unde o gaseste pe Giulietta (parand) moarta. Atunci, Romeo ii da un ultim sarut, bea o sticluta de otrava si moare. Exact ca in romanele de proasta calitate, imediat Giulietta se trezeste, il vede pe Romeo mort langa ea si decide ca nu va putea trai fara iubitul ei sot, asa ca il saruta pe buzele lui pline de otrava si moare si ea. Finita la tragedia !

Eh… Unde mai sunt povestile de dragoste de altadat’… Fara scene de sex explicit si de alte balarii…

Ma intorc de la casa Julietei inapoi pe Via Cappello, intersectez Via Mazzini si imediat sunt in Piazza delle Erbe (a plantelor). Se pare ca aici, in aceasta piata, se gasea anticul Forum Roman, situat la intersectia celor doua strazi principale – cardo si decumanus – avand dimensiunile de 75 x 150 metri. Edificiile cele mai importante ale Municipalitatii romane se gaseau in jurul forumului : Capitolium, Basilica, Curia si Comitium. Toata piata era inconjurata de arcade unde erau situate negozi (mici magazine) cu diverse activitati comerciale.

Piazza delle Erbe a continuat sa fie “inima” orasului si dupa plecarea romanilor, pe parcursul istoriei. Astazi piata este “ocupata” de restaurante, cafenele, tarabe ale chinezilor si indienilor care vand suveniruri “italienesti”, incat trebuie sa scot ghidul turistic pentru a ma orienta in ceea ce priveste obiectivele de vizitat din zona.

Peste tot sunt afise cu : “Risppetiamo Verona – Si ricorda che non e consentito consumare cibi d’asporto o bivaccare in prossimita di monumenti, scalinate e uffici pubblici. Al fine di evitare eventuali sanzioni si prega inoltre di attenersi alle indicazioni generali riportate dalla segnaletica cittadina”. Adica nu este voie sa mancam/bem/dormim in apropierea monumentelor. Foarte bine !

Citesc ca piata conserva lungimea anticului forum roman (150 metri), dar latimea s-a micsorat din cauza constructiilor facute de-a lungul secolelor ce au urmat. Numele de erbe se datoreaza  faptului ca aici, in secolul XIV, era o piata de fructe si legume. La intrarea in piata este un capitel cu imagini ale sfintilor – patronii orasului, iar la extremitatea cealalta este o coloana, ridicata in secolul XVI, pe care este plasat il Leone di San Marco – simbol al devotamentului veronezilor fata de venetieni (!), distrus de armata franceza a lui Napoleon in 1796 si reconstruit la sfarsitul secolului XIX.

La Berlina (tribuna) – este o constructie de marmura cilindrica, doar cu stalpi – fara pereti. La baza ei, am stat eu la umbra citind din ghidul meu Michelin. In acest loc erau expusi condamnatii si tot aici se verificau unitatile de masura - sunt incrustate in marmura masurile de lungime folosite in epoca : canna (baston), pesce persico (?), gomito (cotul), braccio (bratul) si probabil ca de lantul care atarna era suspendat un recipient gradat pentru masurile de volum.

Fontana di Madonna Verona – simbolul orasului, se afla exact in mijlocul Pietei Erbe. A fost comandata de Cansignorio Della Scala in 1368, pentru a sarbatori restaurarea apeductului orasului si este constituita din bucati de sculpturi romane – ca de exemplu cuva monolitica a fantanei. Statuia feminina de marmura, tot din epoca romana – care da si numele fantanei, alintata de veronezi cu numele de Signora Verona, a fost gasita, cu capul desprins de trup, la sapaturile facute in jurul Veronei, a fost restaurata si asezata deasupra fantanei. I s-a adaugat, in maini, o “carte” in care este emblema orasului Verona. Statuia se sprijina pe un postament pe care se afla opt masti din care curge apa, iar sub una dintre masti este scris angajamentul familiei Scaligeri de a restaura cladirile Veronei.

 Domus Mercatorum – casa negustorilor – in locul unde in epoca romana se gasea Basilica, era locul destinat schimburilor comerciale si al activitatilor economice. Alberto della Scala a construit acest edificiu in 1301, din caramida si cu arcade si creneluri gibeline. Daca ne gandim ca acum vreo cativa ani aici era inca sediul Camerei de Comert a Veronei, putem aprecia ce inseamna continuitatea si traditia intr-o activitate ) Aici se tineau lectii de economie & comert si chiar lectii de limba germana pentru a satisface exigentele cerute de negustori. Tot in acest edificiu s-a infiintat mai tarziu – in 1339 - universitatea din Verona, care avea pe-atunci facultatile de drept civil, de drept canonic, de medicina si de litere.

Dincolo de Domus Mercatorum se afla Casa Cipriani – cu fresce pictate de Gerolamo dai Libri (al cartilor), numit asa pentru ca el era si pictor miniaturist. Aceasta cladire a fost construita in epoca renascentista si acum in el este un hotel de lux, cu un restaurant la parter.

Torre del Gardello – turnul comandantului garzii civile sau turnul orelor – pentru ca aici s-a instalat primul orologiu mecanic din Verona – 1370. Cansignorio Della Scala  sustinea pe atunci ca cel care s-a indatorat pentru a construi acest orologiu (familia Scaligeri), de fapt a imbogatit intreaga Verona cu informatii despre scurgerea timpului.

Langa Torre del Gardello se gaseste hotelul Gabbia d’Oro (cusca de aur), pentru ca se pare ca in Evul Mediu aici era suspendata o cusca in care era expusi raufacatorii.

Palazzo Maffei – “inchide” Piazza Erbe, dincolo de coloana Leului Sfantului Marcu. Acest palat baroc a fost construit in secolul XVII pentru familia Maffei. Parterul este ornat cu cinci arcade, etajul I are cinci ferestre cu balcoane, aflate intre colonete, o terasa ingusta separa primul etaj de urmatorul, iar deasupra etajului II este montata o balustrada pe care sunt amplasate sase statui : Hercule, Jupiter, Venus, Mercur, Apolo si Minerva. La parter acum, come al solito, se afla un restaurant, in ale carui beciuri sunt “resturi” ale anticului Forum roman.

Casa Mazzanti – de fapt este un complex de case construite in secolul XII, destinate a fi folosite ca depozite si magazine, care au apartinut membrilor familiei della Scala. Dupa caderea familiei Scaligeri, aceste edificii au fost cumparate de familia Mazzanti, care l-a insarcinat pe pictorul Alberto Cavalli sa picteze pe zidurile exterioare fresce, care imita structura arhitectonica din marmura a palatelor somptuoase din Verona.

Piazza dei Signori – se ajunge la ea direct din Piata Erbe. Numele de Piata Domnilor deriva de la existenta, in aceasta piata, a palatelor familiei Della Scala, conducatorii Veronei in perioada 1277-1383. Ea mai este numita si Piazza Dante, pentru ca aici troneaza statuia lui Dante, opera a sculptorului Zannoni, montata aici in 1865 – in epoca ocupatiei austriece – tocmai pentru a sublinia caracterul italian al Veronei.

Torre dei Lamberti – langa Cortile Mercato Vecchio. Acest turn a inceput sa fie construit in secolul XII si a fost continuat in secolele XIV, XVI si XIX, ceea ce poate constata si vizitatorul, admirand diversitatea stilurilor arhitectonice etalate pe turn. Acesta mai contine inca si acum cele doua clopote :

Rengo – care batea pentru adunarea veronezilor in caz de urgenta;

Marangona (mestesugar) – care batea la inceputul si la sfarsitul zilei de munca.

Dar este de mult trecut de vremea pranzului asa ca ma opresc sa mananc – pasta con funghi  cu nelipsita branza Parmegiano – foarte gustoasa – beau o bere si la desert mananc un pahar cu diverse bucati de fructe proaspete – total – 10 euro – nu stiu ce sa zic, daca este scump sau ieftin )

Palazzo del Comune – cunoscut si ca Pallazo della Ragione (al ratiunii), deoarece in epoca ocupatiei venetiene acesta a devenit sediul tribunalului. A fost construit in secolul XII in stil romanic, iar zidurile exterioare sunt acoperite cu o alternanta de tufo e mattoni (pietre vulcanice si caramizi). Fatada are incastrata o bocca di Leone – in care erau introduce denunturile anonime contra strozzini (rai platnici) si a celor care faceau contrabanda cu matase. Pe aceasta “gura de leu” este scris : ” Denunzie secrete contro usurari, contrabandieri di sede e contrati usuratici di qua lunque sorte”.

In interiorul Palatului Comunal se afla La capella dei Notai (notarilor) pictata cu minunate fresce. In curtea interioara a palatului, numita si mercato vecchio din cauza ca aici se tinea un targ de cereale, se remarca imediat o somptuoasa Scala della Ragione (scara ratiunii), construita in secolul XV pentru a permite accesul la Tribunal.

Palazzo dei Tribunali – a fost construit de Alberto della Scala si adus la forma sa actuala de catre succesorul lui - Cansignorio. Cand familia Della Scala a venit la conducerea Veronei, ea a inceput sa construiasca o serie de rezidente in apropierea Palazzo del Comune. Aceste edificii, aveau la parter birouri destinate vietii publice a orasului, dar erau legate intre ele, la partea superioara prin coridoare care legau intre ele si turnurile, pentru a fi mai usor de aparat in caz de necesitate. Republica Venetiana  a facut in acest palat sediul administratorului orasului Verona si a Scolii de Bombardieri, construind si o intrare monumentala in 1687 numita Porta dei Bombardieri (avand pe ea reprezentarea diverselor arme : pistole, barili di polvere (butoaie de pulbere), elmi (coifuri), spade. In timpul dominatiei austriece, palatul a devenit o “extindere” a tribunalului de alaturi si din acest motiv este numit Palatul Tribunalului.

Palazzo di Cangrande – resedinta fastuoasa a familiei Della Scala, este o constructie ornata cu creneluri gibeline, care avea la parter arcade deschise, zidite mai tarziu. Numeroase personaje ilustre ale epocii au fost invitate la acest palat, printre care si Dante Alighieri, care va cita in opera sa Divina Comedia familia Della Scala si Verona. Palatul Cangrande este legat de Palatul Tribunalului printr-o arcada sub care erau atarnate instrumente de tortura – ca un avertisment dat celor care intentionau sa incalce legea. In interiorul palatului este o curte frumoasa cu arcade romane si gotice si o fantana. Printre arcade exista o “gura“ pentru a se depune in ea denunturile secrete contra bestemmiatori (blasfemiatorilor) si a celor care tineau adunari subversive.

Perpendicular pe cladirea Palazzo di Cangrande se afla Loggia del Consiglio, numita si Loggia de Fra’ Giocondo, dupa numele arhitectului care se pare ca a proiectat-o. In secolul XV, venetienii au transformat Palazzo del Comune in tribunal si veronezii s-au trezit ca nu mai au un sediu pentru birourile administratiei orasului. Dupa indelungi tratative cu autoritatile venetiene, s-a obtinut aprobarea construirii unui edificiu pentru consiliul municipal. Constructia este reprezentativa pentru arhitectura renascentista in Verona, cu radacini mergand pana in epoca romana prin mastile imparatilor plasate pe mijlocul coloanelor arcadelor de la parter sau prin prezenta celor cinci statui de veronezi celebri din epoca romana, amplasati pe marea cornisa a palatului : arhitectul Marco Vitruvius Pollione, poetul Valerio Catullo, avocatul Emilio Macro, istoricii Plinius cel Batran si Cornelius Nepos.

Domus Nova – a fost construit in secolul XIII, alaturi de Palazzo Comunale, cu destinatia de a fi locuinta guvernatorului – Podesta. In timpul dominatiei venetiene, Palazzo Comunale a devenit sediul tribunalului iar Domus Nova hotelul magistratilor. El a fost distrus in timpul cutremurului de pamant din secolul XVI si a fost reconstruit in forma sa actuala de catre familia Muselli.