Jurnal nord italian 2013

Arco della Costa -  aceasta arcada leaga Domus Nova de Palazzo del Comune si permitea judecatorilor sa treaca spre hotelul lor sau respectiv, spre tribunal, fara a mai fi nevoiti sa coboare in piata, unde ei riscau sa fie amenintati sau mituiti/corupti. El se numeste Arcul Coastei, pentru ca un os mare de balena a fost agatat sub arc de catre un negustor de mirodenii in secolul XV, pentru a atrage atentia asupra magazinului lui aflat in apropiere, in ideea ca de acolo de departe, de unde se aduceau mirodeniile se pescuiau si balenele. Prin Arco della Costa se face practic, legatura intre Piazza delle Erbe si Piazza dei Signori.

Arche Scaligere – mormintele familiei della Scala – sunt un grup de mai multe monumente funerare ale unor membrii din familia Scaligere, care sunt situate in incinta si in fata Chiesa di Santa Maria Antica si despartite de strada printr-un grilaj de fier forjat cu motive de “scara” – trimitand deci la numele familiei – scala = scara. Construite in stil gotic, ele au forma unor temple mici acoperite de baldachine, fiind unul dintre exemplele cele mai remarcabile ale artei gotice.

         Sarcofagul lui Cangrande della Scala (1291-1329). Acesta a fost primul monument funerar ridicat de un membru al familiei della Scala in cursul vietii acestuia (secolul XIV) si este situate deasupra portii laterale de intrare in biserica. Dupa o lupta pentru cucerirea orasului Mestre, Cangrande a cerut sa bea apa, pentru ca ii era sete. Imediat dupa aceea el s-a simtit rau si a si murit – poate de congestive pulmonara galopanta. A fost adus inapoi la Verona si ingropat cu mari onoruri, in semn de omagiu pentru vitejia lui. Sarcofagul, sustinut de statuile cainilor lui credinciosi, aflati la picioarele scarii, este decorat cu basoreliefuri reprezentand La risurrezione di Gesù Cristo. Simbolurile folosite de artistul medieval sunt clare : cainele este simbolul fidelitatii si tenacitatii, dar si reprezentarea numelui lui can grande = caine mare, scara reprezinta ascensiunea spre putere si numele familiei, iar Invierea asociata cu Cangrande “dormind” pe pat, vrea sa dea impresia ca acesta nu este mort ci se va trezi din somn. Deasupra baldachinului este statuia ecvestra a lui Cangrande privind spre Christos care ii poarta armura – originalul statuii se afla in muzeul din Castevecchio.

         Sarcofagul lui Mastino II della Scala  – se afla in exteriorul bisericii, constructia acestuia, in stile gotico floreale, a inceput in 1345, pe cand Mastino mai traia si este asemanator cu cel al lui Cangrande. Dar este mult mai elaborat. Sarcofagul a fost initial pictat cu praf de aur, care s-a sters de-a lungul anilor. Are basoreliefuri cu tematica religioasa a Genezei, iar deasupra este statuia culcata a defunctului, pazita de doi ingeri. Deasupra baldachinului este sculptata statuia ecvestra a lui Mastino II.

         Sarcofagul lui Cansignorio – aflat tot in exteriorul bisericii, dateaza din anul 1375 si este cel mai bogat decorat. A fost proiectat de catre Bonino da Campione, in stil gotic, cu multe ornamente. Baza mormantului nu este patrata ci hexagonal, avand pe colturi Sfinti osteni si scene din Evanghelie, cu statuile virtutilor si ale ingerilor. Statuia ecvestra a lui Cansignorio este asezata pe un soclu sustinut de apostolii lui Christos.

         Sarcofagul lui Alberto II, al lui Mastino I, al lui Alboino si al lui Bartolomeo,  sunt tot afara, in spatial inconjurat cu gardul de fier forjat, sunt simple, doar cu basoreliefuri reprezentand simbolul familiei – scara - fara baldachine si sunt asezate direct pe pamant.

         Sarcofagul lui Giovanni (varul Scaligerilor), a fost proiectat de Andriolo de Santi la 1359, este amplasat in peretele bisericii Santa Maria Antica, fiind adus aici de la biserica San Fermo in anul 1400. Este sustinut de doua console si este inconjurat de patru statui de sfinti (pe colturi) si o statuie a Fecioarei cu Pruncul Iisus in nisa centrala.

Parasesc zona celor doua piete ca sa merg la urmatoarele obiective de vizitat astazi si trec pe langa cladirea Arena MuseOpera pe Via Massalongo, nr.7, amenajat in vechiul Palat Forti, primul muzeu al iubitorilor de opera din Italia. Muzeul a fost creat de catre Fondazione Arena di Verona, are 15 camere impartite in 7 sectiuni, care descriu intregul proces al crearii si reprezentarii acestei lumi fascinante care este OPERA – cu cele mai mari majuscule posibile. Anul trecut a fost vernisata si expozitia permanenta AMO Pavarotti – dedicate legendarei figure a operei mondiale - Luciano Pavarotti (1935-2007).Din pacate, din lipsa de timp, nu am reusit sa vizitez acest muzeu (

Parcurgand Corso Sant’Anastasia si admirand frumusetea resedintelor din Evul Mediu sau renascentiste, ajung in fata Chiesa di Sant’ Anastasia. Biletul de intrare in aceasta biserica este 2,50 euro.

In a doua jumatate a secolului XIII, calugarii dominicani obtin permisiunea de a se stabili in Verona si astfel ei hotarasc sa construiasca aici doua biserici : Sant’Anastasia si San Remigio.

Dar, dupa moartea lui Pietro Rosini, sanctificat sub numele de San Pietro  martire da Verona, dominicanii decid sa demoleze cele doua biserici si pe locul lor sa construiasca o catedrala, dedicata acestui sfant. San Pietro da Verona s-a nascut in anul 1205 la Verona, a urmat cursurile canonice ale Universitatii din Bologna si a intrat in ordinal dominicanilor, incepand sa predice, mai intai la Piacenza si apoi la Florenta. A fost urmarit si asasinat in padurea dintre lacul Como si Milano in anul 1252. Criminalii i-au dat cu un falcastro in testa (cu toporul in cap) si i-au infipt un cutit in piept. Inainte de a-si da duhul, San Pietro a scris cu propriul lui sange pe pamant – Credo = Eu cred !  

Deci, constructia acestei biserici – in stil gotic italian - a inceput in anul 1290, dupa desenele a doi arhitecti calugari dominicani – Benvenuto de Bologna si Niccolo d’Imola, avand ca sponsori familia Scaligeri si pe Gugliemo da Castelbarco, dar cetatenii veronezi continuau sa apeleze acest asezamant - biserica Sfanta Anastasia si nu biserica Sfantul Petru din Verona.

Sfanta Anastasia a trait la Roma, pe vremea imparatului Diocletian (244-311). Era fiica unui bogatas grec – pagin - Prepexastu si a unei romane crestine Fausta. A invatat credinta crestina de la mama ei si de la preotul Hrisogon. Parintii insa au maritat-o cu un grec necrestin Publie, dar ea nu si-a indeplinit niciodata indatoririle de sotie fata de acesta, ramand fecioara. Se imbraca in haine saracacioase si se ducea sa ajute pe cei care erau adeptii lui Iisus Christos - femei nevoiase, pe care le spala, le ungea ranile cu ulei si le dadea hrana potrivita. Pentru toate aceste fapte, sotul ei a sechestrat-o in casa, iar dupa ce sotul ei a murit inecat in timpul unei furtuni pe mare, Anastasia si-a impartit toata averea saracilor, continuand sa ii ajute pe cei prigoniti pentru credinta lor crestina. A fost prinsa de autoritatile lui Diocletian, martirizata si omorata.

Lucrarile de constructie ale bisericii s-au prelungit pana in secolul XVI, iar biserica s-a dovedit a fi asa de mare si incapatoare, incat a ajuns pana pe traseul anticului decumanus romanus. De fapt Sant’Anastasia este biserica cea mai vasta din Verona.

In exterior, inainte de a patrunde in biserica Sant’Anastasia, pe partea stanga a pietii, se afla monumentul funerar Arche di Gugliemo da Castelbarco – cel care a contribuit prin generoasele sale donatii la constructia bisericii Sant’Anastasia si care a dorit sa fie ingropat la moartea lui (1320) langa zidurile bisericii. Constructia este anterioara monumentelor funerare ale familiei Scaligeri. Pe sub monumentul funerar se ajungea in manastirea dominicana, utilizata astazi ca scoala.

Fatada bisericii – portalul de intrare este gotic, din marmura rosie si neagra – culorile calugarilor dominicani. Pe portal sunt sculpturi cu scene din viata lui Christos, incadrate de statuile Sfantei Anastasia (la stanga) si a Sfintei Caterina de Alexandria (la dreapta). Pe stalpul central de sustinere se afla statuia Fecioarei cu Pruncul, deasupra careia sunt statuile Sfantului Petru Martirul, Sfantul Dominic si Sfantul Toma de Aquino.

Interiorul bisericii are trei mari nave sustinute de 12 coloane robuste din marmura rosie de Verona terminate cu capiteluri cu frunze. Plafonul, cu boltile in cruce si cu nervuri incrucisate, este acoperit de fresce. Pardoseala de marmura, in culorile alb & negru (culorile sutanelor dominicanilor) si rosu (in amintirea martiriului Sfantului Petru de Verona), este cea originala din 1444, cu motivi geometrici si cu emblemele ordinului dominicanilor in fata altarului principal. La intrarea in biserica admir cele doua vase cu apa sfintita pentru ritualul catolic, sustinute pe spatele a doua personaje masculine numite de veronezi uomini con gobba (cocosati), care reprezinta due mendicanti (cersetori), probabil o aluzie la Ordinul Dominicanilor = ordinul cersetorilor. Biserica are mai multe altare si capele, despre care o sa va povestesc in continuare :

         Santuario Fregoso – primul altar din nava din dreapta. Are forma unui arc de triumf roman, este consacrat lui Redentore Cristo, a fost proiectat in 1565 de catre un elev al lui Sansovino – Danese Cattaneo de Carrara.

         Santuario San Vincent Ferrer – al doilea altar, construit in 1482 este dedicat acestui mare sfant al dominicanilor.

         Santuario Bevilacqua-Lazise – este dedicat Imaculatei Fecioare – frescele sunt realizate in secolul XIV iar statuia in secolul XVI.

         Santuario Pindemonte – al patrulea altar ridicat in 1541 si dedicat Sfantului Martin. A fost proiectat de Francesco Caroto, influentat puternic de Andrea Mantegna.

         Santuario Mazzoleni – al cincilea altar, din 1592, dedicat sfintei dominicanilor Sfanta Rosa de Lima.  In partea stanga a zidului se gaseste pala d'altare Liberale de Verona – dedicat Sfintei Magdalena, Sfintei Caterina si Sfintei Toscana.

         Cappella del Crocifisso – este partea cea mai veche a bisericii, pentru ca aici era vechea mica biserica dedicate Sfintei Anastasia. Crucifixul de lemn este din secolul XV. Aici se afla sarcofagul lui Gianesello da Folgaria (1424) decorat cu grupul sculptural policrom Deposizione (depunerea in mormant a lui Christos).

         Santuario Centrego – al saptelea altar – proiectat si realizat in perioada 1488-1502, de catre pictorul Girolamo dai Libri, o opera de arta impozanta, dedicata Fecioarei cu Pruncul - Vergine in Maestà, impreuna cu sfantul dominican Sfantul Toma d’Aquino si cu Sfantul Augustin.

         Cappella Cavalli – este in transept (in punctul cel mai de rasarit al bisericii), in prima absida - pe partea dreapta, blazonul familiei Cavalli fiind reprezentat pe coloanele de acces. Are foarte multe fresce, printre care se distinge fresca in care membrii familiei Cavalli sunt prezentati Sfintei Fecioare – realizata in 1395 de catre Altichiero da Zevio.

         Cappella Pellegrini – in transept, in a doua absida, este faimos pentru fresca sa “San Giorgio liberando la Principessa di Trebisonda dal dragone”(restaurata) realizata de pictorul goticului - Antonio Pisano zis Pisanello in 1433 si care se afla deasupra arcadei de acces in altar. Peretii altarului sunt decorati cu 24 de placi de teracota reprezentand scene din viata lui Christos realizate in 1435 de catre Michele da Firenze. Pe peretele din dreapta al altarului se afla si magnificul monument funerar al familiei Bevilacqua (secolul XIV). Gugliemo a facut avere din comertul cu lemn si apoi, cu prestigiul economic consolidat, a primit investitura de vassal de la familia Scaligeri. Fiul sau, Francis Bevilacqua, a fost investit de catre Cangrande della Scala  cu calitatea de ambasador. Mai tarziu, membrii familiei Bevilacqua i-au servit si pe cei din familiile Visconti, Carrara, Este si papa Clement VI.

         Comodino - abside centrale – altarul central (restaurat in 1952) – este grandios. Pe peretele din dreapta este fresca, din 1360, reprezentand Il Giudizio Universale, iar pe peretele din stanga este fresca L'Annunciazione (1460). Vitraliile altarului principal sunt montate in 1935 si ii reprezinta pe Sfantul Toma d’Aquino, Sfanta Caterina de Siena, Sfantul Petru martirul Veronei, Sfanta Rosa de Lima si Sfantul Dominic. Tot aici se afla si monumental funerar al lui Cortesio Serego din 1432, atribuit lui Nanni di Bartolo. Monumentul funerar contine un baldachin ale carui falduri sunt tinute de doi soldati, sub care se afla statuia ecvestra a lui Cortesio Serego, cu sabia in mana, deasupra sarcofagului (care este de fapt gol).

         Cappella Lavagnoli – in stanga absidei centrale, este dedicata Sfintei Ana, avand fresce cu scene din viata lui Christos.

         Cappella Salerni – realizata in prima jumatate a secolului XV are fresce de Stefano da Zevio cu scene din viata Fecioarei.

         Abside di campanili -  deasupra acestei abside este turnul cu clopotele bisericii – se vad doar  funiile cu care se trag clopotele. Il Campanile (turnul clopotnita) are 72 de metri inaltime si a avut la inceput (in 1460) doar 4 clopote, in 1650 i s-a mai adaugat un clopot, iar in anul 1839 campanila a fost restaurata si au fost montate in total noua clopote.

         Cappella Giusti – ultimul altar de pe partea stanga - realizat in 1452. In aceasta capela se gasesc fanioanele breslei morarilor si ale breslei brutarilor si bancile de rugaciune originale din 1493, construite pe banii acestor bresle. Vitraliile sunt si ele originale, construite in 1460 si prezentand scene din Vechiul Testament.

         Cappella del Rosario – penultima capela de pe partea stanga, construita intre 1585-1596 pentru a celebra victoria crestinilor impotriva Imperiului Otoman, de la Lepanto (1571) a fost realizata de Domenico Curtoni – nepotul arhitectului Michele Sanmicheli, la comanda lui Mastino della Scala. Frescele de pe pereti sunt realizate in secolele XVI si XVII, cu scene din viata lui Christos.

         Santuario Miniscalchi – realizat in 1436 este dedicat celebrarii Sfantului Duh. In dreptul acestui altar, pe centru sunt Organi (orga) baroce construite la 1625. Pe piedestalul de sub orgi sunt capetele aurite ale catorva papi si sfinti dominicani, realizate de gravorul Andrea Scudellino. Astazi, organistul bisericii este Domenico Farinati.

         Santuario San Raimondo di Penafort – realizat intre 1539-1649 si dedicat unui foarte mare martir dominican.

         Santuario Faella – al doilea altar pe stanga este dedicat Sfatului Erasmo, care a fost primul episcop din Formia. Contine opera Christos intre Sfintul Erasmus si Sfantul Gheorghe, realizata de catre Nicolo Giolfino in secolul XVI.

         Santuario Boldieri – este o opera de arta renascentista dedicat Sfantului Petru – martirul Veronei. Contine statuile de marmura policroma ale Sfantului Sebastian, Sfantului Petru Martirul si Sfantului Roco.

 

Eh… As fi vrut sa fiu mult mai convingatoare in descrierea catedralei, pentru ca cei care citesc acest jurnal sa imi inteleaga placerea estetica resimtita in fata minunatiilor vazute in aceasta dupa amiaza in Sant’Anastasia… Dar, de multe ori, cuvintele sunt asa de searbede…

Iesind din biserica, o iau pe Via Duomo si ajung in Piazza Duomo. Aici se afla Biblioteca Capitolare – nu am vizitat-o, cunoscuta in intreaga lume pentru pretioasele ei manuscrise si miniaturi din secolele V-XVI, printre care si cel mai vechi manuscris redactat in Volgare italiano (limba italiana vulgara), numit l’indovinello di Verona. In biblioteca mai sunt picturi celebre, sculpturi – dintre care cea mai valoroasa este un bust de-al lui Homer din secolul III i.Ch., carti vechi legate in coperti emailate, monede antice, medievale sau renascentiste si o extraordinara colectie de instrumente muzicale vechi.

Chiar langa Biblioteca Capitolare se profileaza silueta Duomo di Verona. In realitate este vorba despre un complex de biserici, care s-au suprapus de-a lungul secolelor. O prima biserica in interiorul zidurilor de aparare ale Veronei, a fost construita la inceputul secolului IV, dar s-a dovedit a fi neincapatoare pentru numarul credinciosilor crestini in crestere in Verona, asa ca episcopul Zenon a hotarat, in anul 380, sa mareasca aceasta biserica. San Zenon a gandit complexul bisericesc vast, compus din doua biserici si un baptisteriu, incalzite printr-un sistem subteran de ventilatie a aerului cald, pe sub mozaicul pe care sunt incrustate numele celor care au contribuit financiar la ridicarea edificiului. Cateva artefacte ale acestui complex religios sunt vizibile in Corte Sant’Elena, in partea stanga a actualului Dom, sub care se pare ca mai exista inca o biserica neexcavata inca. Cladirile au fost devastate de un cutremur de pamant in anul 780, urmat de un incendiu si probabil ca episcopul Annone, a hotarat ca acest complex religios sa fie reconstruit. Dupa cutremurul de pamant din 1117, a inceput constructia actualului Duomo in stil arhitectonic roman. Fatada este simpla, din piatra si marmura, cu un portic in care este Agnello di Dio incadrat de Sfantul Ioan Botezatorul si Sfantul Ioan Evanghelistul. Inauntru, biserica pare “saracacioasa” dupa vizita la Sant’Anastasia. Pe pardoseala, in marmura policroma, sunt reprezentati profetii si in fata lor, Roland si Olivier – cei doi cavaleri paladini ai regelui Charlemagne. Domul este impartit, in interior, de 8 coloane polilobate de marmura rosie, terminate cu capiteluri de marmura alba, care sustin cele trei nave, arcadele in ogiva si boltile cu nervuri incrucisate. Partea posterioara a catedralei conserva inca aspectul sau roman, cu absida din piatra, sustinuta de coloane terminate cu capitaluri corintiene. In nava stanga, o usa duce spre un culoar acoperit, unde sunt vizibile “resturile” pardoselii in mozaic care merge spre locasurile de cult subterane : Chiesa di Sant’Elena si Chiesa San Giovanni in Fonte. In ultima biserica, se gaseste un splendid bazin folosit pentru botezul catolic, realizat in secolul XII de catre scoala arhitectului Brioloto, dintr-un bloc unic de marmura, cu basoreliefuri reprezentand l'Annunciazione e la Natività, l'Adorazione dei Re Magi, Re Erode e i suoi soldati, La Strage (masacrul) degli innocenti, Fuga in Egitto e il Battesimo di Jesu Cristo.

Cred ca nu mai sunt in stare sa mai vizitez nici o biserica in aceasta dupa amiaza, asa ca, iesind din Duomo o iau pe Via Pieta Vecchia, apoi pe Via Ponte Pietra si ma aflu in fata arcadei Podului de Piatra. Apelat Pons Lapiedeus in Evul Mediu, caci, in epoca, era singurul pod de piatra al orasului, el este cel mai vechi pod al Veronei, preexistand urbanizarii romane a orasului. A fost construit, din piatra, in secolul I - I.Ch., in locul podului de lemn care traversa Fiume Adige. Cele doua arcade din stanga, din piatra alba, sunt cele ramase din structura romana, arcadele din dreapta au fost refacute la sfarsitul secolului XIII de catre Alberto I della Scala, in acelasi timp cu edificarea turnului care apara intrarea in oras, iar partea centrala a Ponte Pietra, din caramizi si blocuri de piatra, au fost refacuta de venetieni in secolul XVI. La sfarsitul celui de-al II-lea Razboi Mondial, trupele germane, care se retrageau din Italia, au aruncat in aer acest pod, dar, prin vointa veronezilor, Ponte Pietra a fost reconstruit exact ca cel precedent, utilizandu-se materialele de constructie recuperate din apele fluviului Adige.

Traversez Ponte Pietra privind spre Collina di San Pietro de unde cred ca se poate admira panorama orasului. Pe acest deal, spre dreapta, se afla Teatro Romano – construit cam in anul 25 i.Ch., din caramizi prinse in zidarie. Tribuna unde stateau romanii la spectacole, avea inaltimea de 50 metri, largimea de 150 metri, pe o panta de 107 metri, ceea ce face ca si astazi Teatro Romano sa fie unul dintre cele mai grandioase amfiteatre ale Italiei de nord.

Collina di San Pietro a fost folosita drept contrafort in timpul perioadei barbare, iar regele Theodoric cel Mare a vrut sa isi faca aici o resedinta. In timpul conducerii orasului de catre familia Visconti, aici au fost construite Castel San Felice si Castel San Pietro, in apropierea Chiesa San Pietro. Dupa ce Verona a fost cedata austriecilor, acestia au construit aici o puternica cazarma pentru a putea controla orasul de la inaltime.

Dupa ce am traversat podul, am luat-o la stanga pe cheiul – Lungadige San Giorgio, trecand pe langa doua biserici – Chiesa di Santo Stefano si Chiesa San Giorgio in Braida – pe care le-am admirat doar pe dinafara. Trec pe langa Ponte Garibaldi, continui pe Lungadige Matteotti pana la Ponte Vittoria, apoi pe Via Diaz, pe care este amplasat Palazzo Serenelli – o constructie frumoasa, care are marcata pe exterior inaltimea apelor revarsate din Adige in timpul inundatiilor din anul 1868 si din anul 1882. Inauntru este decorat cu fresce pictate de Francesco Morone (1471-1529).

Via Diaz se termina la intersectia lui Corso Cavour cu Porta Borsari. Aceasta exista inca din secolul I i.Ch., cand era apelata Porta Jovia (de la Jupiter – in italiana Giove). Ea isi schimba denumirea in Porta Borsari in Evul Mediu, de la numele de bursari = perceptorii cu borse (pungi) in care strangeau taxele pentru cei care treceau (cu marfuri sau nu) prin aceasta poarta spre cetatea Verona – Piazza Erbe. Astazi este in picioare doar fatada externa, cu doua arcade de intrare, strajuite de coloane, deasupra carora sunt doua etaje de ferestre. Pentru a putea mentine folosirea acestei porti, strada care se continua spre piazza Erbe a fost mentinuta la nivelul existent pe vremea romanilor, desi restul orasului a fost ridicat, de-alungul timpului cu aproximativ 4 metri, ca o masura luata impotriva inundatiilor, destul de frecvente de-a lungul secolelor.

Se insereaza, dar am ajuns pe Corso Cavour. In secolul XVI, numeroase familii nobiliare au ales sa isi construiasca resedintele pe acest bulevard, care se afla pe vechiul traseu al anticei Via Postumia, care era principala cale de acces pentru cei care voiau sa mearga la Milano. Cele mai frumoase resedinte sunt :

         Palazzo Canossa – la nr. 44 pe Corso Cavour, este o opera a arhitectului Michele Sanmicheli. Si astazi este locuita de membrii familiei Canossa, care s-a instalat la Verona in anul 1535 si care a avut printre membrii ei ilustri pe Matilde e Maddalena di Canossa. Palatul are doua aripi, orientate spre Fiume Adige si un balcon cu statui din marmura amplasat in ultima parte a secolului XVIII. Plafonul salonului principal a fost pictat in 1761 de catre pictorul Giovanni Battista Tiepolo. Aici au fost primite personalitati de seama printre care si Tarul Rusiei - Nicolae I (1796-1855).

         Palazzo Muselli – la nr. 42 pe Corso Cavour, a fost construit in secolul XVII in stil neoclasic de catre arhitectul Antonio Pompei. Este faimos pentru ca in interior are trei semineuri care se continua in exterior cu niste cosuri de fum in forma de castel.

         Palazzo Balladoro – la nr. 41 pe Corso Cavour, a fost proiectat de Luigi Trezza in a doua jumatate a secolului XVIII.

         Palazzo Portalupi – la nr. 38 pe Corso Cavour, este in stil neoclasic, proiectat in 1802 si fiind astazi sediul Banca d’Italia.

         Chiesa di San Lorenzo – la nr. 28 pe Corso Cavour. Prima constructie a fost facuta in epoca romana ca sa serveasca de inoltro postale (unde se schimbau caii de posta). Pe acelasi loc, in Evul Mediu exista deja o biserica dedicata Sfantului Laurentiu – arhidiacon crestin, martirizat prin “prajire pe un gratar incins” la Roma in 10 august 258, numele lui provenind din limba latina, unde inseamna “incoronat cu lauri”. Aceasta biserica a fost restaurata de episcopul Pacificus dupa cutremurul de pamant din anul 793. Chiesa di San Lorenzo actuala a fost construita, incepand cu secolul IX si restaurata dupa cutremurul de pamant din anul 1117. Se intra in biserica pe sub o arcada ogivala din marmura rosie, deasupra careia este o statuie a Sfantului Laurentiu – martirul. Fatada este ornata cu doua turnuri cilindrice din caramida alternand cu piatra de rau, in interiorul carora sunt scari in spirala care merg la primul etaj al bisericii. Interiorul bisericii are forma de cruce latina cu trei nave, decoratiunile fiind foarte putine, lasand sa se vada zidurile din caramida alternand cu piatra.

         Palazzo Bevilacqua – la nr. 19, pe Corso Cavour, este tot creatia arhitectului Sanmicheli, realizata intre 1530-1535. Edificiul a ramas neterminat, ceea ce putem sa observam si noi, pentru ca portalul de intrare in palat are o pozitie asimetrica fata de amplasamentul ferestrelor – pe o parte sunt 5 ferestre iar pe partea cealalta doar o singura fereastra la parter. Deasupra arcadelor ferestrelor de la parter sunt amplasate busturi ale imparatilor romani.

         Palazzo Gobetti – la nr. 11, pe Corso Cavour, cu o fatada armonioasa din secolul XV si cu un magnific portal sculptat in marmura. Aici sunt acum laboratoarele Museo Civico di Storia Naturale.

         Palazzo Carlotti – la nr. 2, pe Corso Cavour, in stil baroc, a fost proiectat de arhitectul P. Schiavi in anul 1665.

         Casa dei Giolfino – la nr. 1, pe Corso Cavour, decorata pe exterior cu niste fresce foarte frumoase pictate de Niccolo Giolfino (1476-1555).

 

La intersectia lui Corso Cavour cu Stradone Porta Palio si Via Roma se afla Castel Vecchio, dar acest palat il voi vizita in alta zi. Acum s-a facut noapte, ne este foame si sete, deci este timpul sa mergem la un restaurant, de pe Via Marconi - strada noastra – sa mancam pasta italiana si sa bem cate un pahar de vin.