Jurnal nord italian 2013

JURNAL NORD ITALIAN 2013

 

 

            Aicea, in Verona-ncantatoare,

            A doua neamuri mandra ura,

            A izbucnit din nou, prin certuri care,

            Sa curga sange mult, facura.

            Din cele doua case-ndusmanite,

            Ies doi indragostiti loviti de soarta.

            Si vrajba, cu nenorociri cumplite,

            Sfarseste prin a tinerilor moarte…

 

            Acestea sunt versurile cu care incepe drama shakespeariana.

Si cine n-a auzit de povestea lui Romeo si a Julietei sale, cei doi indragostiti din Verona anului 1300 ? Ei, bine, probabil ca eu am auzit pentru prima data de Verona, prin anii ’60 (aveam 12 ani), citind povesti (pe intelesul copiilor mari) dupa scrierile lui Shakespeare. Apoi, prin anii ’70, am vazut filmul lui Zeffirelli, in care Romeo – Leonard Whiting - avea chiar 18 ani, iar Julieta – Olivia Hussey - 17 ani. Un film minunat, adorat de o tanara romantica – cum eram eu in vremea aceea...

            Dupa ce m-am casatorit, deoarece nasul nostru - prof.dr. Niculae Ionescu – era specialist in tratarea afectiunilor ORL ale cantaretilor lirici, am cunoscut multi pacienti faimosi de-ai lui, printre care si pe Ludovic Spiess, care povestea cum au cantat : el = Radames si Viorica Cortez Guguianu = Amneris – in vara anului 1977, la Arenele din Verona, opera Aida, o data la 4 zile. Si nasul meu zicea : “Ucigator ! Crima pentru coardele vocale !” (

            Dupa ce fiul meu Chris a plecat definitiv in USA (a castigat Loteria Vizelor) am inceput sa merg regulat, la copii, in New Jersey si am ascultat multe opere faimoase in magnificul templu al artei lirice – Metropolitan Opera din New York.

            Anul trecut, in programul stagiunii 2012 – 2013 al MET-ului, era o reclama despre bicentenarul Verdi sarbatorit in centenara Arena din Verona.

“ Mmmm… Vreau si eu acolo “, am gandit eu…

Zis si facut : in ianuarie 2013 mi-am achizitionat mai intai, biletul pentru Gala Verdi din cadrul Festivalului Centenarul Arenei din Verona, pentru data de 17 iulie 2013. Apoi mi-am cumparat biletul de avion low-coast, pe rutele Bucuresti – Verona si Venetia – Bucuresti si am inceput sa ma gandesc ce vreau sa fac timp de 10 zile in Italia de nord, inainte si dupa spectacolul atat de mult dorit de mine pentru a fi ascultat in Arena… Aceasta ar fi, pe scurt “povestea” care a stat la baza excursiei “de capul meu “ din vara aceasta din nordul Italiei. Dupa ce, de peste 40 de ani visez sa vizitez Italia, iata ca anul acesta am reusit sa vizitez la bella Italia si chiar de 2 ori.

“Prinsa” intre meandrele raului Adige, intr-o structura geografica de dealuri, Verona este cel mai frumos oras al artelor din regiunea Veneto – bineinteles insa, ca dupa Venezia )

De-a lungul strazilor si al pietelor, se astern secole de istorie, unde vestigiile romane alterneaza cu bisericile medievale sau cu palatele renascentiste. Acest superb oras atrage anual, mii de vizitatori, melomani - indragostiti in cautarea iubirii adevarate si/sau pe adevaratii gurmanzi, deoarece aici gastronomia face parte din l'arte di vivere si fiecare fel de mancare este insotit de excelentele vinuri locale. 

12 IULIE 2013 – VENERDI – SPRE VERONA

 

Am plecat, in acest inceput de week-end, spre Italia, cu o cursa low-coast Wizzair – avion Airbus 320, la ora 11,35 din aeroportul Bucuresti - Otopeni. Costul biletului (dus/intors) este de 760 lei (aproximativ 190 euro), iar al asigurarii complexe pentru calatorii in strainatate standard pentru 10 zile este 35 RON.

Avionul cu numar de zbor VRN-W6-3167, a plecat din Otopeni la ora locala 13,20 si a ajuns la Verona la ora locala 14,30 – deci am zburat, pe distanta de aproximativ 1200 kilometri cam 2 ore.

Am survolat Romania, Serbia, Slovenia, Croatia, Marea Adriatica si apoi Italia, trecand pe deasupra oraselor Trieste si Padova (dupa spusele comandantului – Antonio Brucino), lasand tot mai mult in urma Romania. Prin hublou am admirat, la inceput peisajul inverzit, apoi cursurile albastre de apa, vilele ca niste jucarioare si terenurile agricole geometric delimitate intre ele.

Avionul Airbus A320, a aterizat (fara probleme), pe Aeroporto Valerio Catullo di Verona Villafranca, situat la aproximativ 5 kilometri sud-vest de Verona. Denumirea aeroportului vine de la numele poetul roman (si opozant al regimului instituit de Cezar dupa desfiintarea Republicii Romane in anul 48 i.Ch.) Gaius Valerius Catullus, nascut la Verona in anul 84 i.Ch.

 Aeroportul Villafranca a fost construit in anul 1910 de catre armata italiana si folosit ca baza militara in timpul Primului Razboi Mondial. La sfarsitul anilor 1970, datorita unui proiect comunitar European, a fost dezvoltat si modernizat pentru a face legatura cu provinciile Trentino, Brescia si Tirolul de Sud. In anul 2003, a fost implementat, in turnul de control al aeroportului, un sistem sofisticat de dispersie a cetei, pentru a permite operatiuni de zbor si in caz de vizibilitate redusa de pana la 75 de metri. Mai mult, ca urmare a constructiei unui nou terminal de sosiri, numarul pasagerilor care au folosit Verona Villafranca Airport in anul 2006 a crescut la 3 milioane de pasageri, necesitand extinderea spatiilor de deservire a pasagerilor cu inca 3000 metri patrati de noi constructii.

Biglietto ordinario di corsa semplice, cu autobuzul, de la aeroportul Valerio Catullo pana la statia de cale ferata Porta Nuova din Verona m-a costat 6,00 euro.

Iata-ma-s in orasul legendarilor indragostiti Romeo & Julieta. De fapt in stazione feroviarria Verona – Porta Nuova. Aici am “agatat” un marocan tanar si destul de tuciuriu care m-a insotit pana la hotel, desi pe o varianta cam “lungita” – mi-am dat seama dupa aceea, cand m-am uitat pe harta orasului pentru explorarea orasului. Cred ca marocanul isi inchipuise ca sunt o doamna de varsta a doua, in cautare de l'amante italiano )

De la gara am mers spre Piazza Porta Nuova – unde chiar mai sta in picioare vechea poarta de intrare in oras. Era numita “Porta Nuova”, pentru ca ea a fost construita de-abia in anul 1540 de catre arhitectul Sanmicheli ca un nou acces magistral in Verona. Este compusa dintr-o arcada centrala si doua arcade mai mici, care sunt folosite ca pasaje pietonale. Ea era legata printr-un pod de fortificatiile externe existente deja, iar pe spatiul verde de deasupra portii se gaseste un monument dedicat celor 6000 de victime facute de nemti in luptele din Kefalonia, printre care se aflau si foarte multi veronezi.

Am mers in continuare pe Corso di Porta Nuova, proiectat tot de arhitectul Sanmicheli in secolul XVI, impreuna cu sistematizarea zonei militare care existase aici mai inainte, daramand vechile fortificatii facute de familia Visconti si creand astfel o cale monumentala de intrare in oras, pe care s-au construit palate si case elegante. Bulevardul Corso Porta Nuova a fost dur bombardat de aviatia germana – care viza de fapt gara si anexele ei, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, astfel ca acum bulevardul este marginit de cladiri construite dupa anii ’50.

 Merg in continuare pana la Piazza Pradava si de aici pe Via Valverde pana la intersectia acesteia cu Via Gugliemo Marconi, unde pe colt, la numarul 41, este hotelul ales de mine pentru urmatoarele 6 zile. Hotelul SIENA – 2 stele - are doua aripi, una veche si una noua, amandoua foarte confortabile. Spun asta pentru ca in prima noapte am dormit intr-o camera din aripa noua – dar fereastra dadea spre intersectia strazilor Marconi, Valverde si Carmelitani Scalzi, pline de zgomote de la autovehicole si ziua si noaptea, asa ca de a doua zi m-am cazat in aripa veche, intr-o camera foarte frumoasa, al carei balcon dadea spre curtea interioara a hotelului Siena. Plata pentru 6 nopti cu tassa di soggiorno = 370 EURO de persoana – cam scump, dar ce vreti ? Este iulie – mijlocul verii, normal ca preturile la cazare pentru hotelurile ultracentrale sunt mari (

Este ora 4,00 PM, sunt gata sa incep sa cunosc/cuceresc orasul…

Stau si ma gandesc  cui i se datoreaza aceasta atmosfera magica pe care o resimt, in aceasta dupa amiaza, in Verona? Poate ideii ca fiecare casa, fiecare zid, fiecare bucata de marmura au o istorie de dezvaluit?

Am sa incerc sa “ascult” aceste soapte, pentru a regasi trecutul veronez in viata trepidanta a acestui oras – Verona – care mi se dezvaluie batran si tanar, vechi si nou, conservator si modern in acelasi timp. Nu numai in muzeele sau bisericile sale, dar chiar mergand pur si simplu pe strazile veroneze, vad pretutindeni interesante marturii ale trecutului, care, poate, imi vor permite sa reconstitui viata Veronei de zi cu zi, inca din zorii aparitiei acestui superb oras.

In secolul I i.Ch., Verona era un oras important pentru Imperiul Roman, pentru ca aici se incrucisau trei sosele romane : Via Gallica – care mergea spre Galia (Franta), Via Postumia – care lega Genova de Aquileia (oras aflat in partea terestra cea mai de nord a Marii Adriatice) si Via Claudio Augusto – care facea legatura dintre campia fluviului Po si Austria. Gratie acestei pozitii strategice, Verona devine in anul 49 i.Ch. municipium romano, protejata de un zid de aparare in interiorul caruia orasul a fost reconstruit dupa modelul de cetate romana, cu bulevardele : cardo massimo pe directia nord-sud si decumenus massimo pe directia est-vest. Astazi, dupa mai bine de 2000 de ani, recunosc inca organizarea urbana romana : grandioasele Arene, portile monumentale, podurile sau arcurile de triumf, toate construite din marmura din imprejurimi, care imi “vorbesc” despre importanta Veronei in perioada Imperiului Roman. Cand, in secolul V, imperiul s-a divizat in Imperiul Roman de Rasarit si Imperiul Roman de Apus, Verona a ramas in imperiul occidental si va suporta invaziile popoarelor barbare. In anul 489 regele ostrogot Theodoric il izgoneste pe regele Odoacru de la Roma si, dupa multe alte batalii, isi stabileste prima resedinta la Verona (inainte de a-si muta curtea regala la Ravenna, unde se afla si mausoleul sau).

Mai tarziu, pe la 775, Charlemagne (Carol cel Mare), intemeietorul Imperiului Carolingian, sub pretextul ajutorarii Papei Adrian I, amenintat de alti barbari (lombarzii), vine in Italia si cucereste Verona, izgonindu-l pe Desiderius Adelchi - ultimul rege lombard. La moartea imparatului Charlemagne, in 814, imperiul, constituit cu atatea sacrificii de catre el, a fost divizat in trei - pentru fiii lui : Ludovic cel Pios, Pepin cel Cocosat si Pepin de Italia. Verona a facut parte din Regatul Italiei, absorbit insa, in 915 de Regatul Germaniei.

In 1154, imparatul german Frederic Barbarossa este incoronat ca rege al Italiei la Pavia si imparat al Sfantului Imperiul Roman in 1155 la Roma. El intreprinde mai multe expeditii in vederea cuceririi oraselor din nordul Italiei si, pentru a-l contracara, ia fiinta, in 1164, Liga Lombarda, menita, in principal, sa tina piept dorintelor expansionist-teritoriale ale lui Frederic Barbarossa. Orasele Ligii reusesc sa il invinga pe imparatul german, care, prin Pacea de la Konstanz – 1183 – recunoaste libertatea oraselor lombarde – Milano, Verona, etc. Prin aceasta, Verona devine oras liber, guvernat de un prefetto del popolo. Primii care si-au asumat aceasta sarcina au fost cei din familia Ezzelino, urmati  de cei din familia Della Scala prin Mastino I. Astfel, incepand cu anul 1260 Verona va fi guvernata de familia Scaligerii – Della Scala. In perioada luptelor dintre papalitate si imparatii germani, Verona a fost de partea imparatului –partidul gibelinilor si impotriva guelfilor (sustinatorii papei).

Scaligerii au favorizat comertul, redactand si aplicand Statuti della Casa dei Mercanti – o culegere de norme care legifera schimburile comerciale, prin extinderea teritoriala a acestora. Sub jurisdictia acestor legi erau Verona, Vicenza, Padova, Feltre, Belluno, Treviso, Brescia, Parma si Luca. O asemenea politica riguroasa comerciala necesita numeroase mijloace economice si, in consecinta, cresterea presiunii fiscale, care, in epoca era exercitata de esattore (colectori de taxe) asupra comerciantilor sau a altor mici (sau mai mari) intreprinzatori. Impunerea unor reguli clare comerciale ii stanjenea in principal pe negustorii venetieni de sare care, pentru a livra sarea la Milano, trebuiau sa treaca prin teritoriile aflate sub jurisdictia legilor comerciale stabilite de familia Scaligeri. Familia Visconti, imbogatita datorita acestui comert cu sare, a inceput sa provoace conflicte interne in teritoriile administrate de Scaligeri pentru ca nu mai voiau sa respecte politica riguroasa comerciala impusa de acestia, care de altfel, au si fost dati la o parte de la conducerea Veronei. Astfel, familia Visconti se instaleaza la conducerea Veronei in 1387, dar, deja in anul 1405, Verona trecuse, de fapt, sub totala dominatie a venetienilor.

Dar Repubblica Serenissima di Venezia isi atrasese ostilitatea tuturor puterilor din jurul ei, prin politica sa expansionista. Trupele Serenissimei au fost invinse in 1509 la Agnadello si Venetia a fost nevoita sa cedeze o parte din teritoriile sale invingatorilor, astfel ca Verona a trecut sub obladuirea lui Maximilian de Hasbourg – imparatul Austriei. Totusi, in 1517, Republica Venetia a cumparat cetatea Veronei de la austrieci platind 200.000 de ducati. Verona a ramas sub jurisdictia Venetiei, pana la caderea republicii acesteia in 1796.

Apoi, cand austriecii au fost invinsi dalle truppe napoleoniche in Lombardia, s-au retras la Verona, unde isi gasise refugiu si mostenitorul tronului francez, obligat sa paraseasca Franta din cauza Revolutiei Franceze. Napoleon Bonaparte ceru veronezilor sa ii alunge pe austrieci si pe mostenitorul francez, dar Verona, a ales statutul de neutralitate, pentru a nu indeplini ordinele generalului francez. La inceput, trupele lui generalului Bonaparte au fost primite cu placere de veronezi, dar din cauza ca francezii au impus un regim dur de taxe pentru a-si putea finanta trupele si pentru aceasta au fost confiscate si numeroase averi ecleziastice, cetatenii au devenit foarte ostili provocand episodul Pasqua Veronesi in aprilie 1797, care a fost insa foarte sever pedepsit de trupele franceze de ocupatie.

Prin Tratatul de la Campoformio din 1797, Verona trece, iar, sub dominatia austriaca. Acest tratat a desfiintat si Repubblica Serenissima di Venezia, dupa aproape o mie de ani de istorie mediteraneeana si europeana.

Apoi, prin Pacea de la Luneville – 1810 – Verona a fost impartita in doua, dupa cursul raului Adige – e Verona si retrovo divisa in due settori : la riva destra francese, quella sinistra austriaca (partea de vest sub controlul francezilor iar partea de est - Veronetta sub controlul austriecilor).

In 1815, Congresul de la Viena a decis reintoarcerea austriecilor in toate teritoriile Italiei de nord – fu definitivamente annesa all’impero asburgico. Inca o data trupele austriece au ocupat, in totalitate, orasul Verona si au instituit un serviciu militar obligatoriu foarte dur – 20.000 de tinerii erau incorporati in fiecare an si faceau “armata” mai mult de 9 ani, in teritoriile austriece, care cateodata erau situate foarte departe de Verona, la granitele imperiului. Sub dominatia austriaca, Mantova, Peschiera, Legnano si Verona au devenit niste adevarate fortarete austriece, iar in numeroase manastiri expropriate in timpul dominatiei napoleoniene s-au instalat cazarme pregatite pentru a adaposti  40.000 de soldati (in epoca populatia veroneza numara  60.000 de locuitori). Este adevarat ca prezenta austriaca a furnizat si unele avantaje pentru veronezi : locuri de munca la reconstructia fortificatiilor orasului, pentru hranirea si incartiruirea soldatilor, pentru ingrijirea animalelor aferente trupelor, etc.

In 1866, la sfarsitul celui de-al III-lea Razboi pentru Independenta Italiei, se formeaza Regno d’Italia, la care adera si Verona.

Astazi, orasul numara aproximativ 250.000 de locuitori, care sunt angrenati intr-o economie foarte echilibrata, fondata pe exploatatiile agricole si vinicole, pe industrie, pe comert si mai ales pe turism. Cam asa ar arata, pe scurt, istoria, foarte zbuciumata, a Veronei.

Verona este ideal situata intre lacul Garda, regiunea agricola Basso Veronese, partea muntoasa a muntilor Dolomiti - Lessinia si regiunea viticola Valpolicella.

In aceasta dupa amiaza, plecata “in recunoastere”, am iesit din hotelul Siena, am luat-o la dreapta pe Via Marconi, care se continua cu Via Daniele Manin (patriot : 1804-1857) pana la intersectia cu Via Roma, unde din nou am luat-o la dreapta si iata, sunt in centrul istoric al Veronei.

In dreapta strada se termina cu Teatro Filarmonico si apoi urmeaza strada care trece pe sub cele doua arcade de piatra, in fata este Piazza Bra, iar in stanga este Liston-ul.

Portoni della Bra se numesc cele doua arcade de piatra – construite in secolul XVI – si care creeau accesul spre Corso di Porta Nuovo si in acelasi timp protejau micul pasaj care duce la zidurile orasului si mentineau o incinta interioara destul de usor de aparat pe atunci. Langa acestea se afla La torre pentagonale, construit in secolul XIV, in unghiul facut de La cittadella dei Visconti  si avand menirea sa protejeze santul de aparare al orasului, prin care curgea apa raului Adigetto.

Teatro Filarmonico, unul dintre cele mai frumoase teatre lirice din Italia, a fost construit pe spezele Accademiei in 1732 – opera arhitectului Bibiena – si total distrus de un incendiu in anul 1749. Reconstruit, i s-au adaugat arcadele sustinute de coloanele gemene de la intrare, pentru ca nobilele persoane care veneau la teatru sa poata cobori din trasuri fara riscul de a fi udate de ploaie sau de zapada. Aici a concertat in 1770 copilul minune Mozart, pe atunci in varsta de 14 ani. Filarmonica a mai suferit stricaciuni in timpul bombardamentelor din al II-lea Razboi Mondial, dar care au fost foarte rapid remediate.

Liston (in romaneste “lista”), era strada pe care se gaseau, pe la 1770, ambasadele. A fost prima strada pavata cu dale de marmora veroneza si aici te puteai bucura de “imunitate diplomatica”. Edificiile care sunt pe Liston au toate porticuri, caci municipalitatea a concesionat terenurile pentru constructia ambasadelor pe terenul public, doar cu conditia ca sa fie conservata frumusetea peisajului din apropierea Arenei.

Piazza Bra, questo posto (acest loc) unde strada se largeste dincolo de zidurile Arenei, este numit “Bra” de la cuvantul german/austriac “Breit” care inseamna larg. Mult timp aici au fost depozitate materiale sau resturi de la constructiile care se faceau in zona. Odata constructiile din zona finalizate – secolul XII, aici au inceput sa se organize mercati e fiere (piete si targuri). Astazi, din aceasta ancestrala uzanta, nu a mai ramas decat traditia organizarii Targului de Sfanta Lucia, intre 11 – 13 decembrie, de fapt un targ de produse diverse, pentru sarbatorile de Craciun = Natale.

Constructia zidurilor de aparare Scaligeri – dupa numele familiei Della Scala (secolul XIV), a facut ca Piazza Bra sa devina si mai centrala, in timp ce crearea lui Corso di Porta Nuova si deschiderea marilor Portoni della Bra, i-au accentuat importanta atat de mult, incat familiile bogate nu mai voiau decat aici sa-si construiasca resedintele, cat mai aproape de Piazza Bra.

Cu constructia – la inceputul secolului XVII – a edificiului care va deveni sediul pentru Accademia dei Filarmonici (fondata in 1543) si aproape in acelasi timp a cladirii Palazzo della Gran Guardia, piata a fost progettazione architettonico (sistematizata arhitectonic). Deci, cum scriam mai inainte, in secolul XVIII, Liston-ul a fost pavat complet si a devenit locul preferat pentru passegiata veronese per eccelenza. Promenadele de seara au fost asa de amuzant descrise de Goethe in 1786 in cartea sa “Voiaj in Italia“, povestind despre intalnirile dintre signiorine e signiori cavalieri care se desfasurau in carrozza o slitta (trasura sau sanie) in functie de anotimpul acestor datazione galante (intalniri galante).

In secolul XIX, odata cu constructia cladirii Palazzo Barbieri, piata se niveleaza si in partea ei centrala se amplaseaza gradina, in care stau pe o banca si eu in aceasta seara. In fata admir fantana arteziana, construita in 1975 – un dar al orasului Monaco catre orasul cu care este infratit – Verona. Ea are in centru un grup de stanci mici, care reprezinta muntii Alpi iar de o parte si de alta doua basoreliefuri cu simbolurile celor doua orase infratite.

Dupa moartea regelui Vittorio Emanuele II – in 1878, la intrarea in parc (dinspre Liston) a fost amplasata o statuie ecvestra a acestuia, pe un loc plin de semnificatii al trecutului – aici se gasea in vremuri triste pentru Verona un grup statuar denumit Devozione = Verona aratandu-si supunerea fata de Venetia (

Mergand pe marginea gradinii Bra in sensul spre Arena, este amplasata o placa de marmura in amintirea evreilor exterminati in timpul celui de-al II-lea Razboi Mondial si inca o statuie dedicata memoriei partizanilor italieni.

Sunt chiar in fata Arena di Verona. In fata multitudinii de porti sunt spectatorii care asteapta sa intre la spectacolul Traviata de Giuseppe Verdi, din cadrul manifestarii Festival del Centenario – 14 giugno – 8 settembre 2013. Adica anul acesta se implinesc 100 de ani de cand au inceput sa aiba loc spectacole in Arena di Verona. Ma uit la multimea arcadelor, in interiorul carora sunt afise cu numarul portii de intrare – de exemplu 63 care coincide cu numarul gravat in marmura – LXIII. Nu va pot descrie ceea ce simt in sufletul meu. Si de-abia astept sa vina ziua de 17 iulie ca sa merg si eu la spectacol in Arena ) de aceea nu voi mai povesti nimic despre Arena acum, ci in ziua in care voi intra in incinta acestui faimos forum roman.

Accademia Filarmonica a fost fondata in 1543, isi are acum sediul in cladirea care se gaseste in partea dreapta a gradinii Bra, pe via Dei Mutilati, nr. 4 si unde sunt conservate opere muzicale, manuscrise originale precum si o pretioasa si rara colectie de instrumente muzicale de suflat si cu coarde din secolele XVI - XIX, care, alaturi de colectia de la Biblioteca Capitolare, fac ca Verona sa fie de multe ori destinatia unor eminenti cercetatori in muzicologie si in tehnici de executie a partiturilor vechi.

Palazzo della Gran Guardia – cladirea monumentala care ocupa toata partea de sud a Pietei Bra, construita de ocupantii venetieni ca o contrapondere la Arena di Verona. Actul de nastere al acestui palat este datat 26 septembrie 1609, cand comandantul venetian al Veronei – capitanul Giovanni Mocenigo, ii scrie o scrisoare dogelui Venetiei – Leonardo Dona, pentru a-i cere sprijinul pentru construirea unui edificiu necesar trecerii in revista a trupelor venetiene atunci cand vremea de afara era nefavorabila – ploaie sau viscol. Dogele isi da acordul la 13 februarie 1610 si lucrarile ii sunt incredintate arhitectului Domenico Curtoni (1556-1629). Din cauza lipsei de fonduri a Republicii Venetiene, constructia este oprita in 1614 si reluata dupa 200 de ani - in anul 1820 de catre Imperiul Habsburgic, lucrarile fiindu-i incredintate arhitectului Giuseppe Barbieri, care o si finalizeaza in 1853. In anul 1820, austriecii au inceput si lucrarile de “dezgropare” a zidurilor Arenei, au sapat aproximativ 2 metri, au adancit nivelul pietei Bra dupa un aliniament lejer inclinat spre amfiteatrul roman si au  amplasat si scari care duceau la primul nivel al Palazzo della Gran Guardia. Cladirea palatului are deci doua nivele si o mansarda si se intinde pe o lungime de aproximativ 87 de metri. Parterul este format din tredici maestose arcate (13 arcade magnifice) – asemanatoare celor de la Arena - fiecare cu diametrul de peste 3,5 metri. Nivelul superior are 13 ferestre dreptunghiulare ornamentate cu timpane alternative curbilinii si triunghiulare, separate prin perechi de coloane dorice. Mansarda are cinci deschideri, care descriu o coroana pretioasa peste cladirea palatului. Ultima renovare a Palazzo della Gran Guardia – unde a fiintat si Accademia d’Armi della Filotima – s-a incheiat in august 2001 prin adaugarea unei structuri prismatice sudate de zidul medieval din spate (pentru o mai buna rezistenta al cladirii) si prin reimpartirea spatiului interior al celor 2 nivele pe o structura continand acum 5 nivele. Acum aici este sediul unui centru de expozitii si de conferinte – in 2006 a fost inaugurata expozitia “500 de ani de la moartea lui Mantegna”.